Decizie nr. 206 din 6 martie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 54.035/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.454D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum s-a mai pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2.629 din 7 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 54.035/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, într-un recurs având ca obiect aplicarea sancţiunii legale pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin sancţiunea civilă aplicată conducătorului autorităţii publice pentru neexecutarea în termenul legal a unei hotărâri judecătoreşti, acesta - în speţă, prefectul municipiului Bucureşti - rămâne în memoria opiniei publice o persoană condamnată de o instanţă de judecată, fiindu-i astfel prejudiciată imaginea şi afectată demnitatea în mod aproape ireparabil. Se mai arată că, fiind de notorietate durata procedurii juridice în dreptul comun datorată supraaglomerării instanţelor de judecată, un eventual câştig de cauză în cadrul acţiunii în regres îndreptate împotriva celor vinovaţi de neexecutarea hotărârii nu poate surmonta prejudiciul adus demnităţii umane. În acest sens apreciază că formele de încălcare a demnităţii umane la care face referire art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, invocat, sunt enumerate exemplificativ, şi nu limitativ.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale. Acestea instituie un mijloc de constrângere a conducătorilor autorităţilor publice pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie. Ca atare, amenzile stabilite de textul de lege criticat nu sunt de natură a aduce atingere demnităţii conducătorului autorităţii publice, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009 sau Decizia nr. 1.083 din 14 iulie 2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Art. 24, având denumirea marginală "Obligaţia executării", prevede la alin. (2) următoarele: "(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere."

Termenul la care face referire textul legal citat este prevăzut în art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, care are următoarea redactare: "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii."

Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine, prin raportare la art. 20 din Constituţia României, prevederilor art. 1 "Demnitatea umană" din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 303 din 14 decembrie 2007, potrivit cărora "Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi protejată."

Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Curtea Constituţională constată că invocarea art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la art. 20 din Constituţia României, este incorectă. Carta, potrivit art. 6 alin. 1 din Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 84 din 30 martie 2010, are aceeaşi valoare juridică cu cea a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, care, în înţelesul art. 148 din Constituţia României, reprezintă tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Aşadar, în sistemul constituţional românesc, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu intră sub incidenţa art. 20 din Constituţie, care se referă la tratatele internaţionale privind drepturile omului, astfel încât autorul excepţiei ar fi trebuit să invoce normele cuprinse în Cartă prin raportare la art. 148 din Legea fundamentală.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea, prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, a reţinut, de principiu, că prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. Ţinând cont că dispoziţiile art. 1 din aceasta se referă la demnitatea umană, care este inviolabilă, nu se poate susţine că o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă conducătorului autorităţii publice în scopul asigurării executării unei hotărâri judecătoreşti - astfel cum prevede textul de lege criticat - ar afecta demnitatea umană a conducătorului autorităţii publice respective.

În lipsa unor elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, cele reţinute prin decizia indicată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în Dosarul nr. 54.035/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi