Decizia nr. 284 din 17 mai 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra și alții în Dosarul nr. 5.781/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.017D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Sentința civilă nr. 470 din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.781/2/2019, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (4) coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra și alții într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii referitoare la anularea ordinului ministrului educației naționale privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt lipsite de claritate și previzibilitate. În acest sens, arată că în cuprinsul Legii nr. 554/2004 există, la art. 1 alin. (3), (4), (5) și (8) și la art. 10 alin. (3), prevederi exprese privind instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze cererile, în funcție de persoana care sesizează instanța și calitatea acesteia. Astfel: conform art. 1 alin. (3) din lege, în baza sesizării unei persoane fizice, Avocatul Poporului sesizează instanța competentă de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice; conform alin. (4) al aceluiași articol, Ministerul Public sesizează instanța de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate, iar în situația de la alin. (5), instanța de contencios administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente. În privința celorlalte categorii de persoane fizice/juridice care pot sesiza instanța de contencios administrativ există norme de competență teritorială inserate în art. 1 alin. (8) coroborat cu prevederile alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004. În raport cu prevederile exprese ale art. 1 alin. (3)-(8) și ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, introducerea alin. (4) al art. 10 nu era necesară, cu atât mai mult cu cât sintagma „indiferent de calitatea acestuia din proces“ este lipsită de claritate și precizie, ceea ce contravine principiului legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Or, în condițiile în care, în baza art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și fără să țină cont de calitatea procesuală activă conferită organizațiilor sindicale de Legea dialogului social nr. 62/2011, instanțele de contencios administrativ invocă din oficiu necompetența teritorială de soluționare a acțiunilor introduse de organizațiile sindicale în baza împuternicirii membrilor de sindicat, în raport cu domiciliul persoanei fizice - membru de sindicat, este evident că textul art. 10 alin. (4) este lipsit de claritate și precizie, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

6.În privința dreptului organizațiilor sindicale de a introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor, s-a pronunțat Curtea Constituțională, anterior Legii nr. 62/2011, prin Decizia nr. 175 din 15 aprilie 2004. Art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 consacră expres calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile formulate de acestea în baza împuternicirii scrise din partea membrilor de sindicat, iar prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, s-a statuat că, având în vedere că organizațiile sindicale acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, „în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, [fost art. 284 alin. (2)] se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant“.

7.În concluzie, se susține că, drept urmare a lipsei de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se aduce atingere dreptului de asociere sindicală, consacrat de Constituție și de acte juridice internaționale. În susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind exigențele de calitate a legii, spre exemplu, Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013 și Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018.

8.În ceea ce privește încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, sunt invocate aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, Decizia nr. 117 din 14 martie 2018, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014) și se arată că textul art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conduce la un tratament inegal aplicat membrilor de sindicat, pe criteriul domiciliului, fără a exista o justificare obiectivă a acestui tratament diferențiat. În raport cu modul de redactare a art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nicio organizație sindicală (sindicat sau structură asociativă) nu poate să promoveze o acțiune în contencios administrativ pentru apărarea drepturilor tuturor membrilor de sindicat pe care îi apără, drepturi vătămate printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, atât timp cât instanța de la sediul organizației va invoca necompetența teritorială în raport cu domiciliul membrilor de sindicat. În acest fel, dreptul de asociere sindicală, consacrat de art. 9 și 40 din Constituție și de convențiile și tratatele internaționale ratificate de România, este golit de conținut, în condițiile în care organizațiile nu pot să valorifice eficient drepturile tuturor membrilor de sindicat, ci vor trebui să promoveze mai multe acțiuni, împotriva aceluiași emitent al unui act administrativ, introduse la diferite instanțe de contencios administrativ, în funcție de domiciliul membrilor de sindicat, acțiuni care pot să se finalizeze cu soluții diferite, cu consecințe directe asupra drepturilor membrilor de sindicat reprezentați. În opinia autoarei excepției, domiciliul persoanei fizice, membru de sindicat, nu reprezintă un criteriu obiectiv și rațional care să justifice tratamentul diferențiat aplicabil organizațiilor sindicale și membrilor de sindicat în litigiile de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 62/2011, legea specială care reglementează constituirea, organizarea și funcționarea organizațiilor sindicale, statuează că organizațiile sindicale au calitatea procesuală activă în acțiunile în justiție formulate în numele membrilor de sindicat. Mai mult, domiciliul salariatului nu este un element esențial avut în vedere la constituirea unei organizații sindicale, relevantă fiind calitatea de salariat. Dreptul sindicatelor de a apăra drepturile și de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor este consfințit de art. 9 din Constituție și se exercită potrivit legii. Or, a recunoaște legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale exclusiv în litigiile de muncă și cele specifice funcționarilor publici și, implicit, competența teritorială a instanței de la sediul organizației sindicale doar în aceste litigii ar conduce la restrângerea exercițiului drepturilor organizațiilor sindicale, fără a fi îndeplinite condițiile art. 53 din Constituție, cu atât mai mult cu cât, potrivit definiției organizației sindicale, inserată în art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, aceasta apără drepturile membrilor săi prevăzute în legislația națională, deci inclusiv drepturile vătămate prin acte administrative emise de autoritățile publice.

9.Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția este neîntemeiată.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

(3)Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4)Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

14.În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind trăsăturile statului român, principiul separației și echilibrului puterilor în stat și principiul legalității, art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 40 privind dreptul de asociere și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 11 privind libertatea de întrunire și de asociere din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 22 privind dreptul de asociere din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 23 alin. (4) privind dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate din Declarația universală a drepturilor omului, art. 5 privind dreptul sindical din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate stabilesc reguli privind competența teritorială pentru soluționarea acțiunilor în contencios administrativ. Astfel, în cazul în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat, competența teritorială revine exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. În același timp, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 dispune menținerea regulilor de competență teritorială și în cazul în care acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat (cum sunt, spre exemplu, organismele sociale care acționează în contencios administrativ pentru protejarea interesului public sau a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate).

16.Potrivit prevederilor art. 52 alin. (2) din Constituție, condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție prevede ca lege organică Legea contenciosului administrativ. În același timp, dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, soluția stabilită prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului în stabilirea competenței instanțelor judecătorești în materia contenciosului administrativ, fiind o expresie a dispozițiilor constituționale evocate.

17.De asemenea, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice. Astfel, stabilirea regulii de competență teritorială în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică și menținerea acestei reguli în situația în care acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat nu au semnificația instituirii unui tratament juridic inegal aplicat membrilor de sindicat, deoarece accesul acestora la justiție nu este îngrădit, ci este supus unor reguli de competență ce asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, fiind astfel compatibile cu dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi.

18.În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind pretinsa încălcare a dreptului de asociere, Curtea constată că dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 nu interferează sub niciun aspect cu conținutul dreptului fundamental invocat. De asemenea, prevederile de lege supuse controlului nu neagă sub niciun aspect dreptul organizațiilor sindicale de a introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor, în condițiile pe care legea le stabilește. În consecință, dispozițiile art. 9 și 40 din Constituție, ale art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 22 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ale art. 23 alin. (4) din Declarația universală a drepturilor omului, ale art. 5 din Carta socială europeană revizuită, invocate prin prisma art. 20 din Constituție, nu sunt încălcate.

19.Totodată, nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 53 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumită instanță judecătorească, ci despre dreptul de a fi judecat de instanța competentă potrivit legii, respectiv Legea nr. 554/2004. Or, întrucât în cauză nu s-a constatat restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în prezenta cauză.

20.Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că prevederile criticate sunt redactate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor să își adapteze conduita, nefiind identificate deficiențe care să afecteze cerințele clarității, preciziei, previzibilității și accesibilității normei juridice.

21.Curtea observă, de altfel, că în motivarea criticii de neconstituționalitate autoarea excepției recurge și la compararea soluțiilor legislative consacrate de textele de lege ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate și de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, sau Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat Veronica Dobra și alții în Dosarul nr. 5.781/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin