Decizie nr. 720 din 29 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare în Dosarul nr. 916/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 394D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu deciziile nr. 435 din 9 iunie 2015, nr. 210 din 31 martie 2015 şi nr. 169 din 19 martie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 17 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 916/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

5.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare cu prilejul soluţionării apelului împotriva Sentinţei civile nr. 522/LMA din 2 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi băneşti.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acelaşi sens fiind Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din 8 octombrie 2012 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Însă, prin instituirea prescripţiei asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat şi ocrotit, instituindu-se, în fapt, pentru salariaţii bugetari care au o creanţă asupra statului, o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. În final, susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege şi orice fel de renunţare, inclusiv cea tacită, care şi-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.

7.Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că exercitarea dreptului de acces la justiţie poate fi supusă unor condiţionări legale, cum sunt termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum şi stabilirea raporturilor juridice. Dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, care stabilesc termenele de exercitare a dreptului la acţiune în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, nu sunt neconstituţionale în raport de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, care stabilesc că dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, proprietatea privată fiind garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite în considerarea deosebirilor ce există între natura şi obiectul diferitelor litigii.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următorul cuprins:

–Art. 171 alin. (1): "Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

–Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: "Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, [...];".

12.În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, şi Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015.

14.Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de "bun" şi "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100).

15.Prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, paragraful 14, Curtea a reţinut că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie.

16.Cât priveşte pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin aceeaşi decizie, paragraful 15, Curtea a reţinut că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege examinat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, text ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv.

17.Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege.

18.Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare în Dosarul nr. 916/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu