(Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată (actualizat până la data de 1 ianuarie 2009
*)Textul republicat al codului a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 31 iulie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 1 ianuarie 2009, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008 abrogată de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008.
**)Republicat în temeiul art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 2 noiembrie 2005, şi a mai fost modificată prin: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 4 octombrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 19 mai 2006; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 165/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.100 din 6 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 13 iulie 2006; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2005 pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.171 din 23 decembrie 2005, respinsă prin Legea nr. 185/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 23 mai 2006; Legea nr. 15/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 20 ianuarie 2006; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 27 martie 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 10 aprilie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 338/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006; Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 7 septembrie 2006.
***)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform art. IV, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat de către contribuabili în anul 2006 şi achitate de către aceştia cu indicarea eronată a numărului de evidenţă a plăţii se sting de către organele fiscale competente, potrivit ordinii de stingere a datoriilor în vigoare la data plăţii.
(1)Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal**).
**)Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.
(2)Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3)Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
a)înregistrarea fiscală;
b)declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
c)soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
(1)Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
(2)Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
(3)Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
(1)Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2)Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.
(1)În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se înfiinţează Comisia de proceduri fiscale, care are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod şi a legislaţiei care intră în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de proceduri fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Comisia de proceduri fiscale este coordonată de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(4)Deciziile Comisiei de proceduri fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Soluţiile unitare adoptate prin decizii ale Comisiei de proceduri fiscale şi aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt aplicabile de la data publicării acestor decizii potrivit alin. (4).
(6)Soluţiile unitare prevăzute la alin. (5) sunt aplicabile şi procedurilor în curs.
Art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
(1)Organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale.
(2)Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz.
(3)Organul fiscal are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4)Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.
(5)Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal.
(1)Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
(2)Dacă la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi.
(3)Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minorităţilor naţionale se aplică în mod corespunzător.
(1)Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2)Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a)întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b)situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale;
c)se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
d)urmează să se ia măsuri de executare silită.
(1)Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2)Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie.
(1)Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
(2)Informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:
a)autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
b)autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii;
c)autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
(3)Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite.
(4)Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.
(4^1)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), cazurile de nerespectare a legislaţiei financiar-fiscale pot fi făcute publice prin mass-media.
Alin. (4^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 2 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(5)Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.
Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii.
Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege.
Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.
(1)În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală corelativă sunt cele legal determinate.
(2)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.
Conţinutul raportului de drept procedural fiscal Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.
(1)Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2)Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
(3)Statul este reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică.
Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 3 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(4)Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.
(5)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Alin. (5) al art. 17 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(1)În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil să îşi îndeplinească personal obligaţiile fiscale, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).
(2)Împuternicitul este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formă autentică şi în condiţiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare.
(3)În cazul reprezentării contribuabililor în relaţiile cu organele fiscale prin avocat, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
(4)Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească, în numele şi din averea contribuabilului, obligaţiile acestuia din urmă faţă de organul fiscal.
(5)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.
(1)Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condiţiile legii, va solicita instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
(2)Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
(1)Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.
(2)În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
(1)Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2)Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
b)dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
(3)În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligaţie în locul debitorului.
(4)În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege:
a)obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
b)obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
c)obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
d)obligaţia de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
e)obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;
f)orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
(1)Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
(2)Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.
Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
(1)În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată a acestor drepturi.
(2)În cazul în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, următorii:
a)moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
b)cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;
c)persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d)persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;
e)persoana juridică, pentru obligaţiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia;
f)alte persoane, în condiţiile legii.
(1)Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2)Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligaţii fiscale este persoana juridică, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
(1)Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a)persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;
b)administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
(2)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a)dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;
b)are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;
c)are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.
(3)În înţelesul alin. (2), termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a)control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale ori consiliul director al unei asociaţii sau fundaţii;
b)control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.
(1)Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
(2)În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3)Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 şi va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele:
a)codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;
b)numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
c)cuantumul şi natura sumelor datorate;
d)termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;
e)temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.
(4)Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.
(5)Titlul de creanţă prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, menţionându-se că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.
(6)Titlul de creanţă comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiţiile legii.
(1)Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.
(1)Creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum şi sumele afectate garantării executării unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
(2)Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
(3)Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilă organului fiscal.
(1)În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege:
a)pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
b)pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;
c)pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;
d)pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.
(2)Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.
(3)În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.
(4)În cazul celorlalte creanţe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.
(1)Organele fiscale au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
(2)În cazul impozitului pe venit, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competenţă specială de administrare.
(3)Impozitele, taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.
(4)Asistenţa şi îndrumarea contribuabililor privind aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se realizează de către aceasta şi de unităţile sale subordonate, conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Alin. (4) al art. 32 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(1)Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii.
Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de pct. 4 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(2)În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal pe a cărui rază teritorială se află situat fiecare sediu permanent. În cazul în care activitatea unui sediu permanent se desfăşoară pe raza teritorială a mai multor organe fiscale, competenţa revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială începe activitatea acelui sediu permanent.
(3)Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competenţa poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Alin. (3) al art. 33 a fost modificat de pct. 4 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligaţii de plată la sedii secundare, competenţa teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate.
Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(1)În situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită.
(3)Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor datorate de contribuabilii nerezidenţi, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal stabilit prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(1)Există conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun să hotărască asupra conflictului.
(2)În situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenţă nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenţă ivit se soluţionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
(3)În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorială, precum şi al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.
Funcţionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:
a)în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soţ/soţie al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al treilea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului;
b)în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
c)există un conflict între el, soţul/soţia, rudele sale până la gradul al treilea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii până la gradul al treilea inclusiv;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
(1)Funcţionarul public care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat să înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii.
(2)În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înştiinţeze organul ierarhic superior.
(3)Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
(4)Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.
(5)Recuzarea funcţionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.
În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
(1)Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare.
(2)Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul fiscal.
(3)Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans se comunică numai contribuabilului căruia îi sunt destinate.
(4)Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi obligatorii faţă de organele fiscale, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de contribuabil.
(5)Prin cerere contribuabilul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale anticipate sau al acordului de preţ în avans, după caz.
(6)În soluţionarea cererii contribuabilului se emite soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans. În situaţia în care contribuabilul nu este de acord cu soluţia fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în avans emis, va transmite, în termen de 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul a transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce niciun efect juridic.
(7)Contribuabilul, titular al unui acord de preţ în avans, are obligaţia de a depune anual la organul emitent al acordului un raport privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale.
(8)Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile dacă prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.
(9)Pentru emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate, precum şi pentru emiterea sau modificarea unui acord de preţ în avans, emitentul încasează tarife care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(10)Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea tarifului achitat în cazul în care organul fiscal competent respinge emiterea/modificarea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans ori se întrerupe procedura de emitere, în condiţiile aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(11)Termenul pentru emiterea unui acord de preţ în avans este de 12 luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral, după caz. Termenul pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate este de 45 de zile. Dispoziţiile art. 70 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(12)Procedura referitoare la emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.
(1)Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2)Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c)datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d)obiectul actului administrativ fiscal;
e)motivele de fapt;
f)temeiul de drept;
g)numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h)ştampila organului fiscal emitent;
i)posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
j)menţiuni privind audierea contribuabilului.
(3)Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.
(4)Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3).
(1)Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2)Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a)prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b)prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c)prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;
d)prin publicitate.
(3)Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.
(4)Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.
(1)Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod.
(2)Desfiinţarea totală sau parţială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor principale anulate.
Alin. (2) al art. 47 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunică contribuabilului, potrivit legii.
(1)Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:
a)solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;
b)solicitarea de expertize;
c)folosirea înscrisurilor;
d)efectuarea de cercetări la faţa locului.
(2)Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege.
Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.
Dacă într-o procedură fiscală se constată fapte care prezintă importanţă pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunică reciproc informaţiile deţinute.
(1)Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
Alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 5 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(2)Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifică natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.
(3)Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informaţii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.
(4)În situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.
(1)Contribuabilii sunt obligaţi să furnizeze periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
(2)Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere.
(3)Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(1)Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia şi va fi adresată Ministerului Economiei şi Finanţelor.
(2)Ministerul Economiei şi Finanţelor împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Ministerul Economiei şi Finanţelor, la cererea justificată a autorităţilor publice centrale şi locale, va transmite informaţiile deţinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege.
(1)Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele expertului.
(2)Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3)Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc.
(4)Expertiza se întocmeşte în scris.
(5)Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz.Secţiunea a 3-a Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului
(1)În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.
Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 6 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(2)Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
(3)Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.
(1)În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2)Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
(3)Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.
(4)În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
(5)La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.Secţiunea a 4-a Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
(1)Soţul/soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.
(1)Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii, cu excepţia informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.
(2)Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.
(4)În regim derogatoriu de la prevederile alin. (1)-(3), în vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală ori pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii ori documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil, au obligaţia furnizării acestora fără plată.Secţiunea a 5-a Colaborarea dintre autorităţile publice
(1)Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.
(2)În realizarea scopului prezentului cod, organele fiscale pot accesa on-line baza de date a instituţiilor prevăzute la alin. (1), pentru informaţiile stabilite pe bază de protocol.
Alin. (2) al art. 60 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(1)Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2)Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.
(3)Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.
(1)Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
(2)Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate.
(1)În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu autorităţile fiscale similare din alte state.
(2)În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.Secţiunea a 6-a Sarcina probei
Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
(1)Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.
(2)Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.
(1)În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.
(2)În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1).
(1)Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
(2)În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţă al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.
Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competenţei stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(1)Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2)În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
(1)Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea unui caz de forţă majoră sau a unui caz fortuit.
(2)Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de majorări de întârziere sau aplicarea de sancţiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).
(1)Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:
a)pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
b)pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
c)pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
d)pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e)pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3)În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi e) au obligaţia să depună declaraţie de înregistrare fiscală.
(4)Au obligaţia să depună o declaraţie de înregistrare fiscală şi persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.
(5)Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate se fac prin reţinere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligaţia, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscală.
(6)Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a)data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică;
b)data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.
Plătitorii de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.
(1)Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.
(2)Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.
(1)Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
(2)Declaraţia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
(1)Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 72 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
(2)Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
(3)Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerţ sau prestări de servicii către populaţie sunt obligaţi să afişeze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfăşoară activitatea.
(4)În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(1)Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2)La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.
(1)Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală organizează evidenţa plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:
a)datele de identificare a contribuabilului;
b)categoriile de obligaţii fiscale de declarare, potrivit legii, denumite vector fiscal; categoriile de obligaţii fiscale care se înscriu în vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor;
c)alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale.
(2)Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi instituţii, precum şi din constatările proprii ale organului fiscal.
(3)Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.
(4)Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9. (5) Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce nu îşi îndeplinesc obligaţiile declarative la două termene de declarare consecutive şi cărora, la cerere, nici nu li s-a aprobat de către organul fiscal competent o măsură privind îndeplinirea obligaţiilor lor fiscale vor fi declaraţi inactivi, fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Alin. (5) al art. 78 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(1)În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
(2)În vederea stabilirii preţurilor de transfer, contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească şi să prezinte, în termenele stabilite de acesta, dosarul preţurilor de transfer. Conţinutul dosarului preţurilor de transfer va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(1)Evidenţele contabile şi fiscale vor fi păstrate, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evidenţele contabile şi fiscale ale exerciţiului financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare ale acestora sau, în perioada 1-25 a lunii următoare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor fiscale.
(3)Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidenţele contabile sunt aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.
(4)În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
(5)Contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
(6)Contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.
(7)Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil.
(1)Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
(2)În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Economiei şi Finanţelor va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.
(3)Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care:
a)a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
b)obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;
c)organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală;
d)pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia declarativă, conform legii.
(4)În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(1)Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
(2)În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3)Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
(4)Obligaţia de semnare a declaraţiei fiscale se consideră a fi îndeplinită şi în următoarele situaţii:
a)în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin sistemul electronic de plăţi. Data depunerii declaraţiei se consideră a fi data debitării contului plătitorului în baza acesteia;
b)în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanţă în condiţiile art. 83 alin. (1).
(5)Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.
(6)Pentru anumite categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondenţei se suportă de către organul fiscal.
(1)Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştă prin scrisoare recomandată. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(2)Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3)Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei.
Alin. (3) al art. 83 a fost modificat de pct. 7 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(4)Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale. În cazul contribuabililor care au obligaţia declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligaţiei fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67. Impunerea din oficiu nu se face în cazul contribuabililor inactivi sau al celor din evidenţa specială, atât timp cât se găsesc în această situaţie.
(5)Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea*).
Alin. (5) al art. 83 a fost introdus de pct. 8 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (2) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 8 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008, pentru declaraţiile anuale aferente anului 2007.
Conform alin. (2) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, aplicarea prevederilor art. 83 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2010.
Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă.
(1)Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a)prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);
b)prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.
(1)Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.
(2)Pentru creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor se pot stabili şi alte competenţe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale.
(3)Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 89. (4) Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.
(5)În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.
(6)Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată.
(7)Până la 1 iulie 2005, sumele reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, înscrise în deciziile de impunere, în actele administrative fiscale asimilate acestora, precum şi în declaraţiile fiscale, vor fi rotunjite la 1.000 lei prin reducere când suma ce urmează a fi rotunjită este sub 500 lei şi prin majorare când aceasta este peste 500 lei*1).
*1) Sumele sunt exprimate în monedă veche.
Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
a)deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;
b)deciziile referitoare la bazele de impunere;
c)deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii;
d)procesele-verbale prevăzute la art. 142 alin. (6) şi art. 168 alin. (2).
e)deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.
Lit. e) a art. 88 a fost introdusă de pct. 9 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(1)Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situaţii:
a)când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
b)când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.
(2)Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi numească un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.
(1)Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.
(2)Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată sau modificată, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.
(3)Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie.
Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale
(1)Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2)Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
(3)Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4)Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(1)Termenele prevăzute la art. 91 se întrerup şi se suspendă în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun.
(2)Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.
(1)Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.
Alin. (1) al art. 94 a fost modificat de pct. 10 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(2)Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
a)constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b)analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
c)sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
(3)Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspecţie fiscală va proceda la:
a)examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b)verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a contribuabilului;
c)discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora, după caz;
d)solicitarea de informaţii de la terţi;
e)stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de creanţa fiscală declarată şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale;
f)stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora;
g)verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;
h)dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
i)efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
j)aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;
k)aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
(4)Nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituţii.
Alin. (4) al art. 94 a fost introdus de pct. 11 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.
(1)Formele de inspecţie fiscală sunt:
a)inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
b)inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.
(2)Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
(1)În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:
a)controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
b)controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.
(2)La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.
(3)În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control:
a)controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;
b)controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.
(1)Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
(2)La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1).
(3)La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă este identificată cel puţin una dintre următoarele situaţii:
a)există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b)nu au fost depuse declaraţii fiscale în interiorul termenului de prescripţie;
c)nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
(1)Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2)Competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organele de inspecţie fiscală din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu al ţării.
Alin. (2) al art. 99 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(3)Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală condiţiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Alin. (3) al art. 99 a fost modificat de pct. 12 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(1)Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.
(2)Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită.
(1)Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
(2)Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde:
a)temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b)data de începere a inspecţiei fiscale;
c)obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
d)posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
(1)Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a)cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b)cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2)Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară:
a)pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului;
b)în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităţi, potrivit legii;
c)în cazul controlului inopinat şi al controlului încrucişat;
d)în cazul refacerii controlului ca urmare a unei dispoziţii de reverificare cuprinse în decizia de soluţionare a contestaţiei.
(3)Pe durata unei inspecţii fiscale pentru soluţionarea unei cereri a contribuabilului, organul de inspecţie poate decide efectuarea unei inspecţii generale sau parţiale. În acest caz, prin excepţie de la prevederile alin. (1), avizul de inspecţie se comunică contribuabilului chiar în cursul efectuării inspecţiei pentru soluţionarea cererii.
(1)Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.
(2)Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
(3)Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
(4)Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afară programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.
(1)Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni.
(2)În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
(3)Perioadele în care derularea inspecţiei fiscale este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. (1) şi (2).
(4)Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale ori de câte ori sunt motive justificate pentru aceasta.
(5)Condiţiile şi modalităţile de suspendare a unei inspecţii fiscale se vor stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului internelor şi reformei administrative, în cazul inspecţiilor fiscale efectuate de organele fiscale prevăzute la art. 35, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1)Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2)Inspecţia fiscală va fi efectuată în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
(3)Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
Alin. (4) al art. 105 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(5)Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării.
(6)Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.
(7)La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
(8)La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.
(9)Contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
(1)Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2)La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
(3)Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.
(1)Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
(2)La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt organelor de inspecţie fiscală.
(3)Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
(4)Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale.
(1)Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
(1)Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal.
(2)La finalizarea inspecţiei fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde şi diferenţe în plus sau în minus, după caz, faţă de creanţa fiscală existentă la momentul începerii inspecţiei fiscale. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere.
(3)Deciziile prevăzute la alin. (2) se comunică în termen de 7 zile de la data finalizării raportului de inspecţie fiscală*).
Alin. (3) al art. 109 a fost introdus de pct. 13 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1)În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3)Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.
(1)Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2)Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:
a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
(3)Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
(4)Pentru creanţele fiscale, administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(4^1)Pentru creanţele fiscale stabilite pe baza declaraţiilor fiscale cărora li se aplică prevederile art. 114 alin. (2^1) şi care au termenul de plată diferit de data de 25, acesta se înlocuieşte cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.
Alin. (4^1) al art. 111 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(5)Pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului economiei şi finanţelor.
(6)Contribuţiile sociale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, după calcularea şi reţinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.
(7)Prin derogare de la dispoziţiile legale în vigoare privind termenele de plată, impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se plătesc astfel:
a)trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de către contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi de către persoanele fizice care au calitatea de angajator*);
Lit. a) a alin. (7) al art. 111 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 9, care intră în vigoare la 1 iulie 2008, şi a art. I pct. 19-21, care intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008.
b)semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului, de către asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice*).
Alin. (7) al art. 111 a fost modificat de pct. 14 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (4) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 14 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008.
(8)Contribuabilii prevăzuţi la alin. (7) au obligaţia să declare impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii până la termenul de plată.
(9)Sediile secundare plătitoare de obligaţii fiscale potrivit legii îndeplinesc obligaţiile de plată şi de declarare la aceleaşi termene cu cele aplicabile în cazul persoanei în structura căreia funcţionează.
Alin. (9) al art. 111 a fost introdus de pct. 15 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent, la solicitarea contribuabilului.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referinţă.
(3)În primele 5 zile lucrătoare ale lunii se emit certificate de atestare fiscală în care se menţionează creanţele fiscale exigibile, existente în sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţă.
(4)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe o perioadă de până la 30 de zile de la data emiterii. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
(5)În situaţia în care, în conformitate cu art. 116 alin. (3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea "Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de...".
(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referinţă.
(3)În certificatul de atestare fiscală se menţionează creanţele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia.
(4)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul 25 a lunii - finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
(5)Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.
(5^1)Prevederile alin. (5), precum şi ale art. 254 alin. (7), art. 259 alin. (6^1) şi art. 264 alin. (5) din Legea nr. 571/2003
, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare.
Alin. (5^1) al art. 113 a fost introdus de pct. 16 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(6)În situaţia în care, în conformitate cu art. 116 alin. (3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea "Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de...".
(1)Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2)Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv majorări de întârziere. Dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător*).
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^1)Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată*).
Alin. (2^1) al art. 114 a fost introdus de pct. 17 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^2)Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate*).
Alin. (2^2) al art. 114 a fost introdus de pct. 17 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^3)În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate, distribuirea, în cadrul fiecărui buget sau fond, pe tip de impozit, contribuţie sau altă sumă reprezentând creanţă fiscală se face mai întâi pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă şi apoi pentru celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu obligaţiile datorate*).
Alin. (2^3) al art. 114 a fost introdus de pct. 17 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^4)Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală*).
Alin. (2^4) al art. 114 a fost introdus de pct. 17 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^5)Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2^1), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat*).
Alin. (2^5) al art. 114 a fost introdus de pct. 17 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^6)În situaţia în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător*).
Alin. (2^6) al art. 114 a fost introdus de pct. 17 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Art. III din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, prevede:
Art. III
(1)Prevederile art. I pct. 17 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008. La aceeaşi dată se abrogă prevederile art. 114 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
(2)Pentru contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege obligaţiile fiscale şi care nu au alte obligaţii fiscale restante, prevederile art. I pct. 17 se aplică pentru plata obligaţiilor fiscale începând cu cele aferente lunii septembrie 2007.
(2^7)Prin excepţie de la alin. (2^2), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori debitorii se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, sau debitorii se află în executare silită şi efectuează plăţi după comunicarea somaţiei, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 115 alin. (1) sau alin. (3) ori art. 169, după caz, indiferent de tipul de creanţă.
Alin. (2^7) al art. 114 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(3)În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:
a)în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
b)în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
c)în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 121, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;
c^1)în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia; procedura şi categoriile de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Lit. c^1) a alin. (3) al art. 114 a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
d)pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii.
(4)Pentru creanţele fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta şi va considera valabilă plata de la momentul efectuării acesteia, în suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui cont bugetar.
(5)Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi de către celelalte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale.
(6)Cererea poate fi depusă în termen de un an de la data plăţii, sub sancţiunea decăderii.
(7)Procedura de îndreptare a erorilor va fi aprobată prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Alin. (8) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (9) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (10) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (11) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (12) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (13) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (14) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (15) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Alin. (16) al art. 114 a fost eliminat prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Articolul 115*)
Ordinea stingerii datoriilor
(1)Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a)sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plată, precum şi majorarea de întârziere datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;
b)obligaţiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii, cu excepţia cazului în care s-a început executarea silită, când se aplică prevederile art. 169 în mod corespunzător. În cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată se aplică prevederile art. 175 alin. (4^1).
Lit. b) a alin. (1) al art. 115 a fost modificată de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
c)sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, după caz;
d)obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
(2)Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:
a)în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b)în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;
c)în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.
(3)Pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţii fiscale cu termene de plată după data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii;
b)sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi a obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;
c)obligaţii fiscale datorate şi neachitate cu termene de plată între data deschiderii procedurii insolvenţei, până la data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, altele decât cele prevăzute la lit. b).
(4)Organul fiscal competent va comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), până la următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.
(5)Pentru creanţele fiscale administrate de autorităţile administraţiei publice locale, orice plată făcută după comunicarea somaţiei în cadrul executării silite va stinge mai întâi obligaţiile fiscale cuprinse în titlul executoriu.
Art. 115 a fost modificat de pct. 18 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1)Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2)Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3)Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4)Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără opţiune de rambursare.
(5)În cazul compensărilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional*).
Alin. (5) al art. 116 a fost modificat de pct. 19 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(6)Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură, în condiţiile art. 115. Eventualele diferenţe rămase vor fi compensate cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (5). Procedura de compensare va fi stabilită prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(7)Pentru celelalte creanţe fiscale, ordinea prevăzută la alin. (5) se aplică de fiecare autoritate competentă pentru creanţele fiscale pe care le administrează.
(8)Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanţelor bugetelor locale.
(9)Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
(1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
b)cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(3)Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei vor rămâne în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.
(4)Prin excepţie de la alin. (3), diferenţele mai mici de 5 lei se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.
(5)În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
(6)Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(7)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
(8)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.
(9)Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau creanţe fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.
*1) În conformitate cu dispoziţiile art. IV alin. (2) din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2005, noţiunile de "dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere" se înlocuiesc cu noţiunea de "majorări de întârziere".
(1)Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
(2)Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3)Majorările de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(4)Majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6).
(1)Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2)Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care să stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
(3)În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează majorări de întârziere pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează majorări de întârziere după cum urmează:
a)pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, majorările de întârziere se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere sunt datorate de către cumpărător;
b)pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit art. 176. (5) Modul de calcul al majorărilor de întârziere aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(6)Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează majorări de întârziere după cum urmează:
a)pentru anul fiscal de impunere majorările de întârziere pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;
b)majorările de întârziere pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c)în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, majorările de întârziere se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea majorărilor de întârziere în mod corespunzător.
(7)Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
(1)Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta majorări de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120, după termenul de 3 zile.
(2)Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a majorărilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.
Titlul art. 122 a fost modificat de pct. 20 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(1)În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel:
a)pentru compensările la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;
b)pentru compensările din oficiu, data stingerii este data înregistrării operaţiei de compensare de către unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare întocmite de către organul competent;
c)pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
(2)În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, majorările de întârziere se recalculează pentru diferenţa rămasă de la data înregistrării cererii de compensare.
(3)Pentru obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei nu se datorează şi nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenţei.
Art. 122^1 a fost introdus de pct. 21 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează majorări de întârziere.
(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Alin. (1) al art. 124 a fost modificat de pct. 22 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(2)Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
(1)La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condiţiile legii.
(2)La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:
a)eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
b)amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
c)eşalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare;
d)amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de majorări de întârziere, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de amânare;
e)scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.
(3)Procedura de acordare a înlesnirilor la plată pentru creanţele bugetare locale se stabileşte prin acte normative speciale.
(4)Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii.
(5)Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garanţia este:
a)o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentând obligaţii bugetare locale eşalonate şi majorări de întârziere calculate, în cazul eşalonărilor la plată;
b)o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi majorările de întârziere calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.
(6)Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garanţia este de 100% din totalul creanţei bugetare locale pentru care să acordat înlesnirea.
Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a)suspendarea executării silite în condiţiile art. 148 alin. (7);
b)ridicarea măsurilor asigurătorii;
c)asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d);
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 126 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
a)consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie bancară;
c)ipotecă asupra unor bunuri imobile din ţară;
d)gaj asupra unor bunuri mobile;
e)fidejusiune.
Organul competent, în condiţiile legii, se îndestulează din garanţiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.
(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3)Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7)Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate, cu acordul organului de executare, de către debitor, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare.
(8)În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(9)Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.
(10)Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(11)Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.
Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 127, după caz.
(1)Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2)Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se suspendă:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c)pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d)cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se întrerupe:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
(1)Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.
(2)Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.
Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.
(1)În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod.
(2)Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(3)Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
(5)Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.
(6)În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi pentru creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condiţiile prezentului cod.
(7)Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(8)Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(9)În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta.
(10)Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
(1)Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(1^1)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 27 şi 28 revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz*).
Alin. (1^1) al art. 137 a fost introdus de pct. 23 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2)Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 136. (3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenţă nominală, vor lua măsuri de executare silită şi vor comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(4)Dacă organul de executare coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.
(1)Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
(2)Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3)În exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
a)să între în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b)să între în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
c)să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
(4)Executorul fiscal poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(5)Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00 - 20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).
(6)În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).
Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită.
Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
(1)Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(1^1)În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii.
Alin. (1^1) al art. 141 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(2)Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
(3)Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(4)Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(5)Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
(6)Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136. (7) Netransmiterea titlurilor executorii provenite în urma sancţionării contravenţionale, în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente, conduce la anularea acestora. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligaţia emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenţiei personalului care se face vinovat de întârziere. Termenul de 90 de zile se prelungeşte cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei.
(8)În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.
(9)În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
(10)Instituţiile publice care nu au organe de executare proprii pot transmite titluri executorii privind veniturile proprii, spre executare silită, organelor fiscale, în baza unei convenţii încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau cu autorităţile administraţiei publice locale, după caz*).
Alin. (10) al art. 141 a fost modificat de pct. 24 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (5) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(11)Pentru realizarea creanţelor prevăzute la alin. (10), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, reţin o cotă de 15% din valoarea creanţelor fiscale stinse. Sumele se utilizează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, ca venituri proprii, în condiţiile legii, pentru finanţarea cheltuielilor necesare îmbunătăţirii activităţii de administrare a creanţelor fiscale*).
Alin. (11) al art. 141 a fost modificat de pct. 24 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (5) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(12)Prevederile alin. (11) se aplică şi în cazul în care prin legi speciale se stabilesc atribuţii de executare silită pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile sale subordonate şi pentru alte venituri decât cele menţionate în prezentul cod*).
Alin. (12) al art. 141 a fost introdus de pct. 25 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (5) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1)Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare*).
Alin. (1) al art. 142 a fost modificat de pct. 26 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (5) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1^1)Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:
a)bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b)bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;
c)bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d)ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;
e)maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f)produse finite*).
Alin. (1^1) al art. 142 a fost introdus de pct. 27 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (5) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1^2)Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (1^1) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă*).
Alin. (1^2) al art. 142 a fost introdus de pct. 27 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (5) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 24-27 se aplică procedurilor de executare silită începute după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2)Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3)În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.
(4)Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.
(5)Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a majorărilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
(6)În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
(7)Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
În vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 49, în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate.
În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.
(1)Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
(2)Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terţul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
(1)Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. Evaluarea se efectuează de organul de executare prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Evaluatorii independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 55. Atât evaluatorii proprii, cât şi evaluatorii independenţi sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum şi din actul prin care au fost numiţi.
(2)Organul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3)Atunci când se consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare.
(1)Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.
(2)Executarea silită se suspendă:
a)când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b)la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c)în cazul prevăzut la art. 156;
d)pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi debitor, prin hotărâre a Guvernului;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(3)Executarea silită se întrerupe în cazurile prevăzute expres de lege. Executarea silită nu se întrerupe pe perioada în care un contribuabil este declarat insolvabil.
(4)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desfiinţat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(5)Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare.
Alin. (5) al art. 148 a fost modificat de pct. 28 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(5^1)În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică sau egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare, în cel mult două zile de la data stingerii.
Alin. (5^1) al art. 148 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(6)În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune pentru o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a suspendării popririi de către organul fiscal.
(7)Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (6) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.
(8)Dispoziţiile alin. (7) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de creditorul fiscal acoperă valoarea creanţei pentru care s-a început executarea silită prin poprire.Secţiunea a 2-a Executarea silită prin poprire
Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor (1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2)Sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.
(3)În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.
(4)Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
(5)Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.
(6)Poprirea nu este supusă validării.
(7)Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului.
(8)Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.
(9)După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a)să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare;
b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare.
(10)În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 170. (11) Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, odată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 44, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
(12)În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (11), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor salariale.
(13)Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) şi (15) atrage nulitatea oricărei plăţi şi răspunderea solidară a terţului poprit cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării. Prevederile art. 28 se aplică în mod corespunzător.
(14)Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze conform dispoziţiilor alin. (12).
(15)În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(16)Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător.
(1)Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2)Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
(3)Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.Secţiunea a 3-a Executarea silită a bunurilor mobile
(1)Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
(2)În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a)bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b)bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c)alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d)combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;
e)obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f)bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
(3)Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare silită.
(4)Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
(5)Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă sechestrare.
(6)Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
(7)Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite.
(8)Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9)De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10)Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
(11)În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată odată cu comunicarea somaţiei.
(1)Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a)denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;
b)numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;
c)numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d)temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e)sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând majorări de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată;
f)numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g)descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
h)menţiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate;
i)menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j)numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;
k)eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
l)menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
m)semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.
(2)Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3)În vederea valorificării organul de executare este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.
(4)Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.
(5)Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.
(6)Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7)Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica.
(8)Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate şi în cadrul noii executări silite.
(9)În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.
(1)Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2)În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate.
(3)Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
(4)În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.Secţiunea a 4-a Executarea silită a bunurilor imobile
(1)Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
(2)Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
(3)În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4)Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
(5)Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 151 alin. (9) şi (10) şi ale art. 152 alin. (1) şi (2) fiind aplicabile.
(6)Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7)Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8)Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9)Biroul de carte funciară va comunică organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
(10)Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidenţele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
(1)La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3)Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare.
(4)Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
(1)După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2)De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.
(3)Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4)Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 27.Secţiunea a 5-a Executarea silită a altor bunuri
(1)Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2)Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3)Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.
(1)Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau în ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
(2)Organul de executare îşi poate schimba opţiunea în orice fază a executării, cu reluarea procedurii.
(3)Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 165 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.Secţiunea a 6-a Valorificarea bunurilor
(1)În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.
(2)Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficientă.
(3)În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a)înţelegerea părţilor;
b)vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c)vânzare directă;
d)vânzare la licitaţie;
e)alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
(4)Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenţă.
(5)Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 162. (6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante.
(7)În sensul alin. (6), în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau eşalonări la plată.
(1)Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achită preţul propus.
(2)Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(3)Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător.
(4)Indisponibilizarea prevăzută la art. 151 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).
(1)Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a)pentru bunurile prevăzute la art. 159 alin. (4);
b)înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală;
c)după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrate nu au fost vândute şi se oferă cel puţin preţul de evaluare.
(2)Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3)În cazul în care organul de executare înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.
(1)Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.
(2)Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
(3)Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4)Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis;
c)numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului fiscal emitent;
d)numărul dosarului de executare silită;
e)bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;
f)preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
g)indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
h)data, ora şi locul vânzării;
i)invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;
j)invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
k)menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie, până la termenul prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanţie bancară, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
l)menţiunea că toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;
m)data afişării publicaţiei de vânzare.
(5)Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.
(6)Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.
(7)Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
a)oferta de cumpărare;
b)dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie bancară, potrivit alin. (11) ori (12);
c)împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d)pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
e)pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f)pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g)pentru persoanele fizice străine, copie de pe paşaport;
h)dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligaţii fiscale restante faţă de acestea.
(8)Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie.
(9)Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmă preţ.
(10)Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(11)Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesuluiverbal de licitaţie, organul fiscal va restitui taxa de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepţia cazului în care executarea silită este organizată de organele fiscale prevăzute la art. 35, caz în care taxa de participare se face venit la bugetele locale.
(12)Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui şi garanţii, în condiţiile legii, sub forma scrisorii de garanţie bancară.
(13)Scrisoarea de garanţie bancară, constituită în condiţiile alin. (12), se valorifică de organul de executare în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar şi/sau în situaţiile prevăzute la alin. (11) teza a treia.
(1)Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un preşedinte.
(2)Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.
(3)Comisia de licitaţie verifică şi analizează documentele de participare şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completă de participare.
(4)Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.
(5)La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 162 alin. (7).
(6)Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 162 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(7)În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(8)La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(9)Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 162. (10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.
(11)În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se vor menţiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele: numele şi prenumele sau denumirea cumpărătorului, precum şi domiciliul fiscal al acestuia; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
(1)După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2)Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, licitaţia se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. Adjudecatarul va putea să achite preţul oferit iniţial şi să facă dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 162 alin. (7), caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(3)Cu sumele încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul alin. (2), se vor stinge creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.
(4)Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directă.
(1)În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei majorări de întârziere stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate.
(2)Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a majorării de întârziere stabilite.
(3)În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 164 se aplică în mod corespunzător.
(4)Suma reprezentând majorarea de întârziere nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului corespunzător creanţei principale.
(1)În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 165 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de carte funciară pentru a înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a majorării de întârziere stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.
(2)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele menţiuni:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
c)numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;
d)codul de identificare fiscală a debitorului şi cumpărătorului;
e)preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f)modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g)datele de identificare a bunului;
h)menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;
i)menţiunea că pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
j)semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
(3)În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.
(4)În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f), h) şi i), precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi cumpărătorului.
(1)Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 159, acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea măsurii de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare şi va putea, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.
(2)În cazul bunurilor sechestrate ce nu au putut fi valorificate nici la a treia licitaţie, cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de prescripţie, dacă organul de executare consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic decât 50% din preţul de evaluare a bunurilor.
(3)În cazul în care debitorii cărora urma să li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai află la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal va proceda la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 44 alin. (3), că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie, după care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.
(4)Cele arătate la alin. (3) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(5)În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condiţiile legii se va sesiza instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
(1)Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2)Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bază documente privind cheltuielile efectuate.
(3)Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organele de executare, din bugetul acestora.
(4)Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(5)Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.
(1)Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2)Creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanţa principală şi apoi accesoriile acesteia.
(3)Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 116, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(4)Despre sumele de restituit debitorul va fi înştiinţat de îndată.
(1)În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 136 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a)creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;
b)creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c)creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d)creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e)creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f)creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
g)creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
h)creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
i)alte creanţe.
(2)Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
(1)Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2)Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinţă a creanţei principale.
(3)Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare a luat cunoştinţă în condiţiile art. 152 alin. (6) şi ale art. 154 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 170 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare este obligat să îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4)Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
(6)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se va semna de toţi cei îndreptăţiţi.
(7)Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8)După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) niciun creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.
(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2)Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
(3)Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4)Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a)contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b)contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c)cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
(1)La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
(2)La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3)Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
(4)În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseşi şi al anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire.
(5)În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 lei la 1.000 lei.
(1)Creanţele fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, precum şi creanţele bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a celor supuse executării silite*).
Alin. (1) al art. 175 a fost modificat de pct. 30 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(2)În scopul prevăzut la alin. (1), organul fiscal va transmite cererea, însoţită de propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială. Cererea va fi însoţită de documentaţia care se stabileşte prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(3)Comisia prevăzută la alin. (2) va analiza cererea numai în condiţiile existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri şi va hotărî, prin decizie, asupra modului de soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia va dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt de uz sau de interes public.
(4)Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate.
(4^1)În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
Alin. (4^1) al art. 175 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(5)Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) vor fi date în administrare în condiţiile legii. Până la intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în custodia instituţiei care a solicitat preluarea în administrare.
(6)La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi calitatea de administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.
(7)Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile şi preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În cazul în care Guvernul hotărăşte darea în administrare către altă instituţie publică decât cea solicitantă, cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.
(8)În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul va fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au fost restituite terţului.
(9)În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia prevăzută la alin. (3) ia cunoştinţă despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt, revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică, dispoziţiile alin. (8) aplicându-se în mod corespunzător.
(10)În situaţiile prevăzute la alin. (8) şi (9), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea publică şi data la care au renăscut creanţele fiscale, respectiv data revocării deciziei prin care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează majorări de întârziere.
Cesiunea creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
(1)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate cesiona creanţele fiscale pe care le administrează, astfel cum acestea sunt individualizate prin titlurile de creanţă şi confirmate prin certificate de atestare fiscală, emise pentru data stabilită prin contractul de cesiune.
Alin. (1) al art. 175^1 a revenit la forma iniţială prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
(2)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu poate cesiona creanţele fiscale principale şi accesorii pe care le administrează pentru un preţ mai mic decât valoarea nominală a acestora. În situaţia în care există mai mulţi ofertanţi pentru preluarea creanţelor fiscale, cesiunea de creanţă se va realiza ca urmare a unei licitaţii organizate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(3)Cesionarul creanţei fiscale preia ca urmare a cesiunii de creanţă toate drepturile cedentului, cu excepţia celor conferite de calitatea de creditor bugetar.
Alin. (3) al art. 175^1 a revenit la forma iniţială prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
(4)În situaţia în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală intenţionează să cesioneze creanţele fiscale, notifică debitorul aspra intenţiei sale. Începând cu data de 1 a lunii următore lunii în care s-a făcut notificarea, până la data realizării cesiunii de creanţă, orice plată se consideră a fi efectuată în contul creanţelor fiscale curente sau viitoare. În situaţia în care nu se realizează cesiunea de creanţă, debitorul va fi notificat asupra acestui fapt, prevederile art. 114 şi 115 aplicându-se în mod corespunzător.
(5)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are obligaţia de a răspunde pentru existenţa creanţei stabilite prin certificatul de atestare fiscală şi cuprinsă în contractul de cesiune de creanţă. După semnarea contractului de cesiune, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi descărcată de orice obligaţie de garanţie.
(6)În situaţia în care creanţa fiscală care face obiectul cesiunii este contestată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are nicio obligaţie de garanţie.
(7)Cesiunea creanţelor fiscale se poate realiza potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 175^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(1)În sensul prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.
(2)Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată.
(3)În cazul debitorilor prevăzuţi la alin. (2), prin excepţie de la dispoziţiile art. 148 alin. (3), executarea silită se întrerupe. Organele fiscale au obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
(4)În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidenţă separată în evidenţa curentă şi de executare silită.
(5)Dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor, potrivit art. 134. Scăderea se face şi în cursul perioadei de prescripţie în cazul debitorilor, persoane fizice, decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există moştenitori care au acceptat succesiunea.
(6)Creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrul comerţului, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii.
(1)În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii.
Alin. (2) al art. 177 a fost modificat de pct. 31 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(3)Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
(4)În situaţia în care organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de către judecătorul-sindic se va face în cadrul primei şedinţe, conform art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006
, cu modificările ulterioare.
Alin. (4) al art. 177 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(5)În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, acesta are dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi solicite prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfăşurată şi onorariile încasate.
Alin. (5) al art. 177 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(1)În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal.
(2)Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
(3)În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
Prezentul capitol stabileşte norme pentru recuperarea în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi pentru recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.
(1)Prezentul capitol se aplică tuturor creanţelor aferente:
a)restituţiilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială a Fondului European de Garantare a Agriculturii (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor datorate în cadrul acestor acţiuni;
b)contribuţiilor, cotizaţiilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţelor din sectorul zahărului;
c)drepturilor de import reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la importul de mărfuri, precum şi taxele la import prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole;
d)drepturilor de export reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute la exportul de mărfuri, precum şi taxele la export prevăzute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole;
e)taxei pe valoarea adăugată;
f)accizelor pentru: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice şi energie electrică;
g)impozitelor pe venit şi pe capital, astfel cum sunt definite în Codul fiscal;
h)taxelor pe primele de asigurare, inclusiv taxelor de natură identică sau similară, care completează ori înlocuiesc taxele pe primele de asigurare prevăzute la alin. (2);
i)dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative şi cheltuielilor privind creanţele menţionate la lit. a)-h), cu excepţia oricărei sancţiuni penale prevăzute de legislaţia în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată.
(2)Taxele pe primele de asigurări prevăzute la alin. (1) lit. h) sunt cele prevăzute de legea naţională, cunoscute ca:
a)în Austria: "Versicherungssteuer" şi "Feuerschutzsteuer";
b)în Belgia: "Taxe annuelle sur les contrats d'assurance" şi "Jaarlijkse taks op de verzekeringscontracten";
c)în Germania: "Versicherungssteuer" şi "Feuerschutzsteuer";
d)în Danemarca: "Afgift af lysfartojsforsikringer", "Afgift af ansvarsforsikringer for motorkoretojer m.v." şi "Stempelafgift af forsikringspraemier";
e)în Spania: "Impuesto sobre la prima de seguros";
f)în Grecia: [« * »];
(NOTA C.T.C.E)*
Text în limba greacă. (a se vedea imaginea asociată)
g)în Franţa: "Taxe sur les conventions d'assurances";
h)în Finlanda: "Eraista vakuutusmaksuista suoritettava vero/skatt pa vissa forsakringspremier" şi "Palosuojelumaksu/brandskyddsavgift";
i)în Italia: "Imposte sulle assicurazioni private ed i contratti vitalizi di cui alla legge 29.10.1967 no 1216";
j)în Irlanda: "Levy on insurance premiums";
k)în Luxemburg: "Impot sur les assurances" şi "Impot dans l'interet du service d'incendie";
l)în Ţările de Jos: "Assurantiebelasting";
m)în Portugalia: "Imposto de selo sobre os prιmios de seguros";
n)în Suedia: niciunul;
o)în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: "insurance premium tax (IPT)";
p)în Malta: "Taxxa fuq Dokumenti u Trasferimenti";
q)în Slovenia: "davek od prometa zavarovalnih poslov" şi "pozarna taksa".
(1)Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:
a)pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a), e), f) şi h), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
b)pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
c)pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. c)-f) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale, Autoritatea Naţională a Vămilor;
d)pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. g), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
(2)Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru recuperarea dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative, precum şi cheltuielilor prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. i), aferente creanţelor principale pentru a căror recuperare sunt competente.Secţiunea a 2-a Asistenţa pentru recuperarea în România a creanţelor stabilite prin titluri de creanţă emise într-un alt stat membru
(1)Autorităţile competente prevăzute la art. 181 vor furniza, la cererea autorităţii competente dintr-un alt stat membru, denumit în prezenta secţiune autoritate solicitantă, toate informaţiile utile pentru recuperarea unei creanţe, cu excepţia cazului în care:
a)informaţia nu poate fi furnizată potrivit dispoziţiilor prezentului cod;
b)informaţia constituie secret comercial, industrial sau profesional;
c)furnizarea informaţiei ar aduce atingere securităţii sau ordinii publice din România.
(2)Autoritatea competentă din România confirmă în scris primirea cererii de informaţii, de îndată, sau, în cazuri justificate, în termen de cel mult 7 zile de la data primirii.
(3)Pentru a obţine informaţiile solicitate, autoritatea competentă din România exercită atribuţiile prevăzute de lege ca şi în cazul recuperării unor creanţe similare stabilite în România. Prevederile prezentului cod cu privire la furnizarea de informaţii se aplică în mod corespunzător.
(4)Autoritatea competentă prevăzută la art. 181 va informa autoritatea solicitantă în legătură cu motivele care o împiedică să furnizeze informaţiile solicitate, de îndată sau în cel mult 3 luni de la data confirmării de primire a cererii.
(5)În cazul în care consideră necesar, autoritatea competentă din România poate solicita autorităţii solicitante furnizarea de informaţii suplimentare necesare soluţionării cererii.
(6)Autoritatea competentă din România transmite autorităţii solicitante informaţiile pe măsură ce sunt obţinute, iar în cazul în care nu au fost obţinute va informa autoritatea solicitantă cu privire la aceasta şi la motivele care au determinat această situaţie.
(7)În termen de 6 luni de la confirmarea de primire a cererii de furnizare de informaţii, dacă cererea nu a fost soluţionată, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra rezultatului cercetărilor efectuate pentru obţinerea informaţiilor cerute.
(8)Dacă autoritatea solicitantă cere, în scris, în termen de două luni de la primirea informării prevăzute la alin. (7), ca cercetările să fie continuate, autoritatea competentă din România soluţionează cererea conform prevederilor aplicabile cererii iniţiale.
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România comunică destinatarului toate actele şi deciziile, inclusiv judiciare, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante. Prevederile art. 182 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(2)Autoritatea prevăzută la art. 181 va comunică actele astfel cum acestea au fost emise, fără a pune în cauză valabilitatea acestora.
(3)Imediat după primirea cererii de comunicare, autoritatea prevăzută la art. 181 ia toate măsurile necesare pentru realizarea comunicării. Dispoziţiile privind comunicarea actelor administrative din prezentul cod se aplică în mod corespunzător. Dacă îi sunt necesare, autoritatea competentă din România poate solicita informaţii suplimentare, fără a periclita data limită de comunicare indicată în cererea autorităţii solicitante.
(4)Imediat după efectuarea comunicării, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă despre aceasta şi despre data la care au fost comunicate actele destinatarului, prin certificarea corespunzătoare pe verso-ul celui de-al doilea exemplar al cererii de comunicare şi transmiterea acestuia către autoritatea solicitantă.
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din România procedează, potrivit dispoziţiilor privind executarea creanţelor fiscale din prezentul cod, la recuperarea creanţelor care fac obiectul titlului executoriu transmis de autoritatea solicitantă, precum şi la ducerea la îndeplinire, după caz, a măsurilor asigurătorii.
(2)Autoritatea competentă din România va confirma în scris primirea cererii, în condiţiile art. 182 alin. (2), putând solicita autorităţii solicitante completarea cererii în cazul în care nu sunt menţionate informaţiile şi elementele prevăzute la art. 192. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice creanţă care face obiectul unei cereri de recuperare este considerată ca fiind o creanţă fiscală în sensul prezentului cod, cu excepţia situaţiilor în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 198. Sumele recuperate vor intra la distribuire împreună cu creanţele fiscale, dispoziţiile art. 170 şi 171 aplicându-se în mod corespunzător.
(4)Dacă este cazul, autoritatea competentă din România va reţine suma solicitată a fi recuperată din sumele cuvenite debitorului cu titlu de restituiri sau rambursări, după efectuarea compensării în condiţiile art. 116. Eventualele diferenţe urmează să fie restituite debitorului sau să fie recuperate de la acesta şi transferate autorităţii solicitante, după caz.
(1)Titlul transmis de autoritatea solicitantă, anexat la cererea de recuperare, reprezintă titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (2). În condiţiile în care titlul executoriu anexat la cererea de recuperare nu conţine elementele unui titlu executoriu necesar pentru recuperarea, potrivit prezentului cod, a creanţelor fiscale, autoritatea competentă din România va aplica în mod corespunzător prevederile art. 141 alin. (1).
(2)În termen de 3 luni de la data primirii cererii, autoritatea prevăzută la art. 181 va finaliza formalităţile de emitere şi transmitere a titlului executoriu. În cazul depăşirii termenului de 3 luni, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra motivelor care au determinat depăşirea, în cel mai scurt timp şi, în orice caz, în termen de 7 zile de la expirarea celor 3 luni.
(3)Recuperarea creanţei se face în moneda naţională a României. Întregul cuantum al creanţei recuperate se transferă, în moneda naţională a României, autorităţii solicitante în luna următoare datei la care s-a realizat recuperarea.
(4)Pentru creanţa înscrisă în titlul executoriu, debitorul datorează majorări de întârziere, începând cu ziua următoare datei comunicării titlului executoriu către debitor şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispoziţiile prezentului cod privind stabilirea şi calculul majorărilor de întârziere sunt aplicabile în mod corespunzător. Majorările de întârziere recuperate de autoritatea competentă din România se transferă autorităţii solicitante, în condiţiile alin. (3).
(5)Autoritatea prevăzută la art. 181 informează în cel mai scurt timp autoritatea solicitantă despre cursul dat cererii de recuperare, astfel:
a)în cazul în care, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, nu este posibilă recuperarea integrală sau parţială a creanţei ori ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii în termene rezonabile, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă, indicând motivele care au determinat această situaţie;
b)cel târziu la expirarea fiecărei perioade de 6 luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea prevăzută la art. 181 informează autoritatea solicitantă asupra situaţiei sau rezultatului procedurii de recuperare ori de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii.
(1)În situaţia în care autoritatea competentă din România este informată de autoritatea solicitantă asupra modificării în minus a cuantumului creanţei a cărei recuperare s-a solicitat, aceasta va continua acţiunea pe care a întreprins-o pentru recuperare sau pentru ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, cu limitarea acţiunii la suma rămasă de recuperat. Dacă, în momentul în care este informată asupra reducerii valorii creanţei, autoritatea din România a recuperat deja o sumă care depăşeşte valoarea rămasă de perceput, fără să fi iniţiat procedura de transfer către autoritatea solicitantă, autoritatea competentă prevăzută la art. 181 restituie suma percepută în plus persoanei îndreptăţite, potrivit legii.
(2)Dacă autoritatea solicitantă informează asupra modificării în plus a cuantumului creanţei, prin transmiterea unei cereri suplimentare de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, autoritatea competentă din România va soluţiona cererea suplimentară, în măsura în care este posibil, împreună cu cererea iniţială. În situaţia în care, ţinând seama de stadiul de realizare a procedurii în curs, cererea suplimentară nu poate fi conexată cu cererea iniţială, autoritatea competentă din România va da curs cererii suplimentare numai dacă aceasta are ca obiect o creanţă în valoare egală sau mai mare decât valoarea prevăzută la art. 203.
(1)Autoritatea competentă din România nu este obligată:
a)să acorde asistenţă la recuperare, ori de câte ori executarea silită ar implica venituri şi bunuri care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt exceptate de la executare silită;
b)să acorde asistenţa prevăzută la art. 182-186, în cazul în care cererea iniţială formulată pentru furnizare de informaţii, pentru comunicare sau pentru recuperare vizează creanţe pentru care perioada dintre momentul în care titlul executoriu care permite recuperarea este emis în conformitate cu dispoziţiile legale, reglementările sau practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitantă şi data cererii depăşeşte 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care creanţa sau titlul face obiectul unei contestaţii, termenul începe să curgă din momentul în care statul solicitant stabileşte că acestea nu mai pot fi contestate.
(2)Autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului de a nu acorda asistenţă. Refuzul motivat este, de asemenea, comunicat Comisiei Europene.
Documentele şi informaţiile comunicate autorităţii competente din România pentru punerea în aplicare a prezentului capitol nu pot fi comunicate de către aceasta decât:
a)persoanei fizice sau juridice vizate de cererea de asistenţă;
b)persoanelor şi autorităţilor însărcinate cu recuperarea creanţelor, numai în scopul recuperării;
c)autorităţilor judiciare sesizate în legătură cu cazurile referitoare la recuperarea creanţelor.
(1)Cheltuielile pentru acordarea în România a asistenţei privind furnizarea de informaţii sau comunicarea prevăzute de prezenta secţiune se suportă de autoritatea competentă din România.
(2)Cheltuielile efectuate de autoritatea competentă din România ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creanţei sau de măsuri asigurătorii sunt în sarcina debitorului. Dispoziţiile art. 168 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.Secţiunea a 3-a Asistenţa pentru recuperarea într-un stat membru a creanţelor stabilite prin titluri de creanţă emise în România
(1)În vederea recuperării într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite printr-un titlu de creanţă emis în România, autorităţile competente prevăzute la art. 181 vor solicita, în legătură cu o persoană fizică sau juridică dintr-un alt stat membru, orice informaţii utile pentru recuperarea acestei creanţe, de la autoritatea competentă a statului membru, denumită în prezenta secţiune autoritate solicitată. Solicitarea priveşte atât debitorul, cât şi oricare altă persoană din acel stat membru, care este obligată la plata creanţei potrivit prezentului cod sau care deţine bunuri aparţinând debitorului ori persoanei obligate la plată.
(2)În cererea de informaţii se indică numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării persoanelor prevăzute la alin. (1), deţinută de autoritatea competentă din România, precum şi tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru care se formulează cererea.
(3)Cererea de informaţii va conţine, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2), semnătura persoanei împuternicite, precum şi ştampila autorităţii emitente.
(4)În măsura în care acest lucru este posibil, cererea va fi transmisă prin mijloace electronice, caz în care nu mai sunt necesare semnătura şi ştampila prevăzute la alin. (3). Cu toate acestea, în toate cazurile în care cererea se transmite prin mijloace electronice, aceasta va fi redactată în mod obligatoriu şi în scris, în condiţiile prevăzute la alin. (3).
(5)Autoritatea competentă din România poate să retragă în orice moment cererea de informaţii pe care a transmis-o autorităţii solicitate. Decizia de retragere se comunică în scris autorităţii solicitate.
(6)Dacă autoritatea competentă din România a adresat unei alte autorităţi o cerere de informaţii similară, va menţiona în cererea întocmită în condiţiile prezentului articol şi numele acestei din urmă autorităţi.
(7)Ţinând seama de informaţiile primite de la autoritatea solicitată, autoritatea competentă din România îi poate cere acesteia să continue cercetările. Cererea se face în scris, în termen de două luni de la data comunicării rezultatelor cercetărilor efectuate de autoritatea solicitată.
(1)În scopul recuperării unei creanţe, precum şi în scopul comunicării oricărui act emis în România privind o creanţă dintre cele prevăzute la art. 180, inclusiv a deciziilor judiciare, în legătură cu o persoană fizică sau juridică căreia, potrivit legii, trebuie să i se comunice aceste acte, autoritatea prevăzută la art. 181 va transmite autorităţii solicitate o cerere de comunicare, însoţită de documentele pentru a căror comunicare se solicită asistenţă. Cererea şi documentele anexate se transmit în dublu exemplar.
(2)Cererea va cuprinde numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării destinatarului, deţinută de autoritatea competentă din România, natura şi obiectul actului sau deciziei care urmează să fie comunicată şi, dacă este cazul, numele şi adresa debitorului şi creanţa menţionată în act sau în decizie, precum şi alte informaţii utile.
(3)În cerere se va face trimitere la prevederile legale în vigoare privind procedura de contestare a creanţei sau de recuperare a acesteia, ori de câte ori actul administrativ comunicat nu conţine acest lucru.
(4)Cererea de comunicare va conţine, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2), semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă din România, precum şi ştampila acestei autorităţi.
(5)În situaţia în care autoritatea solicitată cere autorităţii competente din România informaţii suplimentare, aceasta va comunică toate informaţiile suplimentare pe care le deţine sau pe care le poate obţine potrivit legii.
(1)Pentru recuperarea într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite în România, autoritatea competentă prevăzută la art. 181 adresează autorităţii solicitate o cerere de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, însoţită de exemplarul original sau de o copie certificată conformă a titlului care permite executarea, emis în România, şi, după caz, de exemplarul original sau de o copie certificată conformă a altor documente necesare pentru recuperare sau privind instituirea măsurilor asigurătorii.
(2)Autoritatea prevăzută la art. 181 nu poate formula o cerere de recuperare decât dacă:
a)creanţa sau titlul executoriu nu este contestat în România, cu excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 198;
b)a realizat, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în România, procedurile de recuperare în temeiul titlului executoriu, iar măsurile luate nu au condus la plata integrală a creanţei.
(3)Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii indică:
a)numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea persoanei în cauză şi/sau a oricărei terţe persoane care deţine bunurile acesteia;
b)numele, adresa şi orice alte informaţii utile privind autoritatea competentă din România;
c)titlul care permite executarea creanţei, emis în România, potrivit legii;
d)natura şi cuantumul creanţei, cu indicarea separată a creanţei principale, majorărilor de întârziere, dobânzilor şi celorlalte penalităţi, amenzi şi cheltuieli datorate, după caz. Cuantumul creanţei va fi indicat atât în moneda naţională a României, cât şi în moneda naţională a autorităţii solicitate, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua semnării cererii;
e)data la care titlul a fost comunicat destinatarului de către autoritatea din România şi/sau de autoritatea solicitată;
f)data de la care şi perioada în cursul căreia este posibilă executarea, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare din România;
g)orice alte informaţii utile.
(4)Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii conţine, de asemenea, o declaraţie a autorităţii competente din România, prin care se confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi semnătura persoanelor împuternicite de autoritatea competentă şi ştampila acestei autorităţi.
(5)În situaţia în care autoritatea solicitată cere autorităţii competente din România să completeze cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii cu informaţii suplimentare, aceasta va comunică autorităţii solicitate, imediat ce le obţine, orice informaţii utile în legătură cu obiectul cererii de recuperare.
(6)Cererea de recuperare sau de măsuri asigurătorii poate privi oricare dintre persoanele prevăzute la art. 190 alin. (1).
(1)Cheltuielile pentru acordarea asistenţei privind furnizarea de informaţii sau comunicarea prevăzute de prezenta secţiune se suportă de autoritatea solicitată.
(2)Cheltuielile efectuate de autoritatea solicitată ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creanţei sau de măsuri asigurătorii, transmisă de autoritatea competentă din România, sunt în sarcina debitorului, urmând ca autoritatea solicitată să le recupereze de la acesta.
În cazul în care nu a fost posibilă recuperarea integrală sau parţială a creanţei ori ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, ţinând seama de informaţiile comunicate de autoritatea solicitată, autoritatea competentă din România îi poate cere acesteia să redeschidă procedura de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii. Cererea se face în scris, în termen de două luni de la primirea comunicării privind rezultatul procedurii.
(1)În cazul în care valoarea creanţei care face obiectul cererii de recuperare sau de măsuri asigurătorii a fost modificată, autoritatea competentă din România informează de îndată autoritatea solicitată, în scris, şi, dacă este necesar, emite şi comunică un nou titlu executoriu.
(2)În situaţia în care valoarea creanţei se modifică în plus, autoritatea competentă din România va adresa în cel mai scurt timp posibil autorităţii solicitate o cerere suplimentară de recuperare sau de măsuri asigurătorii. Dispoziţiile art. 192 alin. (3) lit. d) sunt aplicabile.
(3)Dacă cererea de recuperare ori de măsuri asigurătorii rămâne fără obiect ca urmare a încasării creanţei, a anulării ei sau din orice alt motiv, autoritatea competentă din România va informa de îndată autoritatea solicitată cu privire la acest lucru, în scris, pentru ca aceasta din urmă să înceteze acţiunea întreprinsă.
Cererile de asistenţă întocmite în temeiul prezentei secţiuni, inclusiv titlul executoriu şi celelalte documente anexate, vor fi însoţite de traducerea în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se află autoritatea solicitată ori într-o altă limbă convenită cu autoritatea solicitată.
Modelul cererilor întocmite de autorităţile competente din România, în condiţiile prezentei secţiuni, se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(1)Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanţa sau titlul care permite recuperarea sa, emis în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, este contestat de o persoană interesată, aceasta depune contestaţia la instanţa sau la autoritatea competentă pentru soluţionarea contestaţiilor din statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul respectiv. Autoritatea solicitantă notifică de îndată autorităţii solicitate această acţiune. Persoana interesată poate, de asemenea, să notifice această acţiune autorităţii solicitate.
(2)De îndată ce autoritatea solicitată primeşte notificarea prevăzută la alin. (1) fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea persoanei interesate, ea suspendă procedura de executare şi aşteaptă decizia instanţei sau a autorităţii competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, în condiţiile alin. (3). În cazul în care consideră necesar acest lucru, autoritatea solicitată poate dispune măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care dispoziţiile legale sau reglementările în vigoare în statul membru în care se află sediul său permit acest lucru pentru creanţe similare.
(3)În conformitate cu dispoziţiile legale, reglementările şi cu practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată, în măsura în care dispoziţiile legale, reglementările şi practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată permit acest lucru; dacă acest lucru nu este permis, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în cel mai scurt timp şi în orice caz în termen de o lună de la primirea cererii de recuperare a unei creanţe contestate. Dacă rezultatul contestaţiei este favorabil persoanei interesate, autoritatea solicitantă trebuie să ramburseze orice sumă recuperată, precum şi să plătească orice compensaţie datorată, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată.
(4)Orice acţiune iniţiată în statul membru al autorităţii solicitate pentru rambursarea sumelor recuperate sau compensare, în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor constatate în temeiul alin. (3), trebuie notificată autorităţii solicitante în scris de către autoritatea solicitată, de îndată ce aceasta din urmă este informată asupra acţiunii în cauză. În măsura în care este posibil, autoritatea solicitată implică autoritatea solicitantă în procedurile de regularizare a sumei de rambursat şi a compensaţiei datorate. Pe baza unei motivări scrise a autorităţii solicitate, autoritatea solicitantă transferă sumele rambursate şi compensaţia plătită, în termen de două luni de la primirea cererii.
(5)În cazul în care contestaţia se referă la măsurile de executare luate în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitate, contestaţia este depusă în faţa instanţei sau a autorităţii competente pentru soluţionarea contestaţiilor din statul membru respectiv, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu reglementările din acest stat.
(6)În cazul în care autoritatea competentă la care a fost depusă contestaţia, în conformitate cu alin. (1), este un tribunal judiciar sau administrativ, decizia acestuia, dacă este favorabilă autorităţii solicitante şi dacă permite recuperarea creanţei în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, constituie titlu executoriu, iar recuperarea creanţei la care se referă cererea de asistenţă se efectuează pe baza acestei decizii.
(1)Prescripţia dreptului de a cere executarea silită operează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante.
(2)Actele de recuperare efectuate de autoritatea solicitată în conformitate cu cererea de asistenţă, care, dacă ar fi fost efectuate de autoritatea solicitantă ar fi avut drept efect suspendarea ori întreruperea termenului de prescripţie în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul autorităţii solicitante, sunt considerate, în ceea ce priveşte acest efect, ca fiind realizate în statul membru respectiv.
(1)Autoritatea solicitată va cere autorităţii solicitante rambursarea cheltuielilor de recuperare în următoarele situaţii:
a)în situaţia în care autoritatea solicitată a efectuat acţiuni recunoscute ca fiind nejustificate din punctul de vedere al realităţii creanţei sau al valabilităţii titlului emis de autoritatea solicitantă;
b)atunci când statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată convine cu statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitantă asupra unor modalităţi specifice de rambursare, în cazul în care recuperarea creanţei pune probleme deosebite, implică cheltuieli foarte mari sau se înscrie în cadrul luptei împotriva crimei organizate. În această situaţie, autoritatea solicitată formulează o cerere motivată şi anexează o estimare detaliată a costurilor cerute a fi rambursate de autoritatea solicitantă. Aceasta confirmă în scris primirea cererii de rambursare în cel mai scurt timp şi în orice caz în termen de 7 zile de la primire. În termen de două luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea solicitantă anunţă autoritatea solicitată dacă şi în ce măsură acceptă modalităţile de rambursare propuse. În cazul în care autoritatea solicitată şi autoritatea solicitantă nu ajung la un acord, autoritatea solicitată va continua procedurile de recuperare prevăzute de legislaţia în vigoare în statul membru în care aceasta din urmă îşi are sediul.
(2)În cazul în care recuperarea creanţelor de către autorităţile solicitate din celelalte state membre se face în condiţiile alin. (1) lit. b), aprobarea costurilor cerute a fi rambursate se face de către conducătorii autorităţilor competente prevăzute la art. 181.
(1)Toate informaţiile comunicate în scris potrivit prezentului capitol sunt transmise, în măsura în care este posibil, doar prin mijloace electronice, cu următoarele excepţii:
a)cererea de comunicare, precum şi actul sau decizia a cărei comunicare este solicitată;
b)cererile de recuperare sau de măsuri asigurătorii şi titlul executoriu ori un alt act care le însoţeşte.
(2)În condiţii de reciprocitate, se poate conveni transmiterea/primirea pe cale electronică şi a actelor prevăzute la alin. (1).
(3)Prin transmitere pe cale electronică se înţelege transmiterea prin intermediul unor echipamente electronice de prelucrare a datelor, inclusiv compresie digitală, prin cablu, radio, procedee optice sau orice alt procedeu electromagnetic.
(4)Autorităţile competente prevăzute la art. 181, care prelucrează informaţiile primite conform prezentului capitol în baze de date electronice şi fac schimb de astfel de informaţii prin mijloace electronice, iau toate măsurile necesare pentru păstrarea confidenţialităţii acestor informaţii şi pentru ca orice transmitere pe cale electronică să fie autorizată în mod corespunzător.
(1)În scopul transmiterii şi/sau primirii pe cale electronică, în condiţiile art. 201, a informaţiilor privind acordarea asistenţei potrivit prezentului capitol, se înfiinţează Biroul central în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(2)În scopul aplicării prevederilor prezentului capitol, la nivelul fiecărei autorităţi competente prevăzute la art. 181, cu excepţia autorităţilor administraţiei publice locale, se înfiinţează birouri de legătură.
(3)Procedura de realizare a schimbului de informaţii dintre autorităţile competente din România se aprobă prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului internelor şi reformei administrative.
Cererea de asistenţă poate viza fie o singură creanţă, fie mai multe creanţe, cu condiţia ca acestea să fie în sarcina aceleiaşi persoane. Nu se poate formula o cerere de asistenţă dacă valoarea totală a creanţei sau creanţelor este mai mică decât echivalentul în lei a 1.500 euro, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României din ziua semnării cererii de recuperare.
În aplicarea prezentului capitol, ministrul economiei şi finanţelor emite instrucţiuni în condiţiile legii.
(1)Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
(2)Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3)Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
(4)Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5)În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6)Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
(1)Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
a)datele de identificare a contestatorului;
b)obiectul contestaţiei;
c)motivele de fapt şi de drept;
d)dovezile pe care se întemeiază;
e)semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2)Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
(3)Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.
(1)Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
(2)În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.
(3)În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(4)Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de soluţionare competent.
(1)Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
(2)Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
Decizia de soluţionare
(1)Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a deciziilor pentru regularizarea situaţiei, emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, se soluţionează după cum urmează:
a)contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 1.000.000 lei, se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal;
b)contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 1.000.000 lei sau mai mare, cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale, cele formulate de marii contribuabili care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora, indiferent de cuantum, şi cele formulate împotriva actelor de control financiar se soluţionează de către Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Lit. b) a alin. (1) al art. 209 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, dispoziţiile art. I pct. 18 se aplică tuturor contestaţiilor înregistrate la organele fiscale şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Alin. (1) al art. 209 a fost modificat de pct. 32 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (7) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 32 se aplică contestaţiilor înregistrate la organul fiscal începând cu data de 1 octombrie 2007.
(2)Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.
(3)Contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.
(4)Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.
(5)Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
(1)În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz.
(2)Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
(1)Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
(2)Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3)Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
(4)Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.
(5)Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.
(1)Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9. (2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 205 alin. (5) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
(3)Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunică toate cererile şi declaraţiile celorlalte părţi. Această persoană are drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4)Dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la intervenţia forţată şi voluntară sunt aplicabile.
(1)În soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării.
(2)Organul de soluţionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii şi autorităţi.
(3)Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4)Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.
(5)Organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
(1)Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b)soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
(2)Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3)Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
(4)Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
(1)Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2)Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
(1)Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
(2)În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
(3)Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
(4)Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 214.
(1)Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2)Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.
(1)Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2)Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Alin. (2) al art. 218 a fost modificat de pct. 33 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
b)neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume;
b^1)nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003
, cu modificările şi completările ulterioare*);
Lit. b^1) a alin. (1) al art. 219 a fost introdusă de pct. 34 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34-36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
Lit. b^2) a alin. (1) al art. 219 a fost eliminată prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Lit. b^3) a alin. (1) al art. 219 a fost eliminată prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
c)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 56 şi art. 57 alin. (2);
d)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 105 alin. (8);
e)neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) şi art. 105 alin. (9)*);
Lit. e) a alin. (1) al art. 219 a fost modificată de pct. 35 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34-36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
f)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 53;
g)nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente, potrivit art. 73;
h)nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale;
i)neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
j)nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare prevăzute de prezentul cod;
k)nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit, potrivit prezentului cod;
l)nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 154 alin. (9);
m)refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate;
n)refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, în vederea stabilirii realităţii declaraţiei fiscale;
o)nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă;
p)reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni;
r)refuzul de a îndeplini obligaţia prevăzută la art. 52 alin. (1).
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a)cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);
b)cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);
c)cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f);
d)cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g)-m);
Lit. d^1) a alin. (2) al art. 219 a fost eliminată prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
Lit. d^2) a alin. (2) al art. 219 a fost eliminată prin abrogarea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 4 decembrie 2008 de către art. 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 30 decembrie 2008.
e)cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n)-r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv;
f)cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n)-r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv;
g)cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n)-r), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei;
h)cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. b^1)*).
Alin. (2) al art. 219 a fost modificat de pct. 36 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34-36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
(3)În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 lei la 100 lei.
(4)În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă prevăzută pentru persoanele fizice.
(5)Nedepunerea la termen a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile datorate bugetelor locale se sancţionează potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Sumele încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)deţinerea de produse accizabile în afară regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;
b)neanunţarea autorităţii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;
c)deţinerea în afară antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false;
d)nerespectarea programului de lucru al antrepozitului fiscal de producţie de alcool etilic şi de distilate, aşa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;
e)practicarea, de către producători sau de către importatori, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată;
f)neînscrierea distinctă în facturi a valorii accizelor sau a impozitului la ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;
g)neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;
h)neefectuarea, prin unităţi bancare, a decontărilor între furnizori şi cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile;
i)amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei de alcool şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal şi nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorării lor;
j)nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor în care se transportă alcoolul şi distilatele în vrac;
k)transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii - DAI - prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate*);
Lit. k) a alin. (1) al art. 220 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 9, care intră în vigoare la 1 iulie 2008, şi a art. I pct. 19-21, care intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008.
l)fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de alcool etilic;
m)comercializarea în vrac, pe piaţa internă, a alcoolului sanitar;
n)circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII din Codul fiscal;
o)neevidenţierea corectă în registrul special a cantităţilor de alcool şi distilate importate în vrac;
p)neevidenţierea la organele fiscale teritoriale a situaţiilor privind modul de valorificare a alcoolului şi distilatelor;
q)nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilării instalaţiilor de fabricaţie, precum şi neevidenţierea în registrul destinat acestui scop a informaţiilor privind capacităţile reale de distilare, data şi ora sigilării şi desigilării cazanelor sau a celorlalte instalaţii de fabricaţie a ţuicii şi a rachiurilor de fructe;
r)comercializarea, la preţuri mai mari decât preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor pentru care s-au stabilit astfel de preţuri;
s)comercializarea produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către operatorii economici producători şi importatori; ş) refuzul operatorilor economici producători de ţigarete de a prelua şi de a distruge, în condiţiile prevăzute de lege, cantităţile de produse din tutun confiscate;
t)folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate; ţ) comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic şi a distilatelor cu concentraţia alcoolică sub 96,0% în volum;
u)desfăşurarea activităţilor de distribuire şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi produselor din tutun fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
v)comercializarea, prin pompele staţiilor de distribuţie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor auto, precum şi a petrolului lampant, care corespund standardelor naţionale de calitate;
x)funcţionarea instalaţiilor de producere alcool etilic şi de distilate, fără program aprobat;
y)comercializarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care autorizaţia a fost suspendată, revocată sau anulată, fără acordul autorităţii fiscale competente pentru valorificarea stocurilor de produse, acordat în condiţiile prevăzute de lege, precum şi nerespectarea prevederilor art. 178 alin. (3) din Codul fiscal*).
Lit. y) a alin. (1) al art. 220 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 9, care intră în vigoare la 1 iulie 2008, şi a art. I pct. 19-21, care intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu:
a)confiscarea produselor, iar în situaţia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) şi y);
b)confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k)*);
Lit. b) a alin. (2) al art. 220 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 9, care intră în vigoare la 1 iulie 2008, şi a art. I pct. 19-21, care intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008.
c)oprirea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro sau cu amănuntul, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) şi v);
d)oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) şi x).
(2^1)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
a)netransmiterea în termenul legal a documentului administrativ de însoţire a mărfii către autoritatea fiscală competentă, la momentul expedierii produselor accizabile în regim suspensiv;
b)primirea produselor accizabile fără prezentarea documentului administrativ de însoţire a mărfii la destinaţie, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel*).
Alin. (2^1) al art. 220 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008, prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. I pct. 9, care intră în vigoare la 1 iulie 2008, şi a art. I pct. 19-21, care intră în vigoare începând cu 1 aprilie 2008.
(3)Autoritatea fiscală competentă suspendă, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), m), n), t) şi x).
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(2)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219 şi 220 se aplică persoanelor fizice sau persoanelor juridice care au calitatea de subiect în raportul juridic fiscal. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.
(3)Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 220 se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al unităţilor sale teritoriale, cu excepţia sancţiunii privind suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, care se dispune de autoritatea fiscală competentă, la propunerea organului de control.
(4)Contravenţiile prevăzute la art. 219 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.
(5)În cazul aplicării sancţiunii amenzii potrivit art. 219 şi 220, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.
Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al contravenţiilor.
Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage interzicerea efectuării altor operaţiuni de vămuire până la stingerea integrală a acestora.
(1)Stoparea acordării ajutoarelor de stat se realizează, de drept, prin:
a)emiterea unei decizii a Consiliului Concurenţei în acest sens;
b)emiterea unei decizii de către furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitării activităţii de supraveghere, când constată incompatibilitatea între ajutoarele de stat acordate şi dispoziţiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată*1), precum şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.
*1) Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 16 august 2005, a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006.
(2)Deciziile emise în condiţiile alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a)denumirea operatorului economic şi datele de identificare a acestuia;
b)modalitatea de acordare a ajutorului de stat;
c)data la care se realizează stoparea.
(1)Deciziile Consiliului Concurenţei, precum şi deciziile furnizorilor de ajutor de stat prin care se dispune recuperarea unui ajutor de stat ilegal sau interzis constituie titlu executoriu. Dispoziţiile art. 141 alin. (6)-(9) se aplică în mod corespunzător.
(2)Recuperarea ajutoarelor de stat dispusă potrivit alin. (1) se realizează de către unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit Codului de procedură fiscală, cu excepţia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care va aplica propria procedură de recuperare.
(3)Pentru sumele reprezentând ajutoare de stat de recuperat se datorează dobândă de la data la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţie beneficiarului şi până la recuperarea sa.
(4)Nivelul dobânzii aferente sumelor de recuperat cu titlu de ajutor de stat ilegal sau interzis va fi stabilit anual prin hotărâre a Guvernului.
(5)Sumele recuperate reprezentând ajutoare de stat ilegale sau interzise se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
(1)În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.
(2)Statul şi unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(3)Răspunderea statului şi a unităţilor administrativteritoriale nu înlătură răspunderea funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a atribuţiilor de serviciu.
(4)Ministerul Economiei şi Finanţelor şi unităţile administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din unităţile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, după caz, prin reţinerea unei cote de 15% din:
a)sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale stinse prin executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod;
b)sumele încasate în cadrul procedurii insolvenţei;
c)sumele reprezentând impozite, taxe şi contribuţii stabilite suplimentar ca urmare a inspecţiei fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
d)sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare sau compensare;
e)sumele reprezentând valoarea amenzilor stinse prin încasare sau compensare;
f)sumele reprezentând valoarea bunurilor confiscate şi valorificate.
(5)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate reţine, în condiţiile legii, o cotă de 75% din tarifele încasate în condiţiile art. 42 alin. (9), pentru constituirea unui fond de stimulare a personalului din aparatul propriu şi al unităţilor subordonate.
(6)Aprobarea stimulentelor în cazul unităţilor administrativteritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate.
(7)Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi din unităţile subordonate va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Până la data aprobării ordinului, reglementările privind distribuirea fondului de stimulente rămân aplicabile.
Alin. (7) al art. 227 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 3 martie 2008.
(8)Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna precedentă.
(9)Sumele rămase neutilizate la sfârşitul lunii, respectiv al anului, din fondul de stimulare constituit în condiţiile alineatelor precedente se reportează lunar şi anual, urmând să fie utilizate în acelaşi scop.
(10)Din fondurile prevăzute la alin. (4) şi (5), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate finanţa următoarele cheltuieli:
a)cheltuieli pentru finalizarea obiectivelor de investiţii în derulare - construcţii-montaj, cuprinse în bugetul de cheltuieli al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi în bugetele unităţilor subordonate;
b)cheltuieli cu amenajarea unor sedii ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate;
c)cheltuieli pentru dotări independente şi achiziţii de sedii ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale unităţilor subordonate, inclusiv pentru dotări de tehnologia informaţiei şi comunicaţii;
d)cheltuieli materiale şi cheltuieli cu prestări de servicii, necesare imbunătăţirii activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate*).
Alin. (10) al art. 219 a fost introdus de pct. 37 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(11)Aplicarea alin. (10) se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare*).
Alin. (11) al art. 219 a fost introdus de pct. 37 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (3) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, dispoziţiile art. I pct. 13, 18, 19, 23, 30 şi 37 se aplică şi procedurilor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(1)În aplicarea prezentului cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
(2)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală*).
Alin. (2) al art. 228 a fost modificat de pct. 38 al art. I, Secţiunea 1 din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
*)NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Conform alin. (1) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, articolul I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei ordonanţe, cu excepţia pct. 34-36, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, şi a pct. 38, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
Conform alin. (8) al art. II din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007, reglementările emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe în temeiul art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare prevăzute în modificările cuprinse în prezenta ordonanţă.
(3)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi ministrului economiei şi finanţelor.
(4)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz.
(5)În aplicarea dispoziţiilor art. 225 şi 226, Ministerul Economiei şi Finanţelor va emite instrucţiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.
Pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
(1)Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform legii.
(2)În situaţia în care confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată privesc sume exprimate în monedă străină, sumele se vor converti în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data rămânerii definitive a măsurii confiscării.
(3)Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.
Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în condiţiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa organului fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Gărzii Financiare.
(1)Înregistrarea prevăzută la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin depunerea la organul fiscal competent a unei cereri de înregistrare.
(2)Pe baza cererii de înregistrare organul fiscal competent eliberează un atestat care dă dreptul titularului să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice şi produse din tutun.
(3)Organul fiscal competent va elibera atestatul numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Organul fiscal emitent va revoca atestatul ori de câte ori constată neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Prin derogare de la dispoziţiile legale privind folosirea antrepozitelor fiscale, la cererea antrepozitarului autorizat pentru producţia şi îmbutelierea produsului bere, comisia competentă pentru autorizarea antrepozitelor fiscale poate aproba, prin decizie, utilizarea instalaţiilor de îmbuteliere a produsului bere şi pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare şi a apei plate. Celelalte prevederi privind regimul de antrepozitare fiscală sunt aplicabile în mod corespunzător.
(6)Prin decizie, comisia poate stabili condiţiile de utilizare a instalaţiilor.
(1)Persoanele prevăzute la art. 72 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
(2)Codurile de identificare fiscală şi certificatele de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului cod rămân valabile.
(3)Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.
Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, se soluţionează potrivit reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.
Inspecţiile fiscale începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste condiţii, măsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.
(1)Contestaţiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluţionează potrivit procedurii administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii contestaţiei.
(2)În situaţia contestaţiilor aflate în curs de soluţionare formulate împotriva actelor de control prin care au fost reverificate aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală şi pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenţa prejudiciului, se vor menţine obligaţiile stabilite anterior.
Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispoziţiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispoziţiile titlului X "Sancţiuni" intră în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.
Reglementările emise în temeiul ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă prevăzute la art. 242 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la art. 228, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:
a)Ordonanţa Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b)Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
c)Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
d)Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
e)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
f)Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 358/2003;
g)pct. 5 din cap. I al anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
h)art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003*1);
*1) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.
i)art. IV alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004;
j)art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
k)art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare*2);
*2) Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, a fost abrogată prin Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006.
l)cap. III "Contravenţii şi sancţiuni" din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare*3).
*3) Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.
2.Art. III şi IV din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006.
"Art. III. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii:
a)dispoziţiile art. 174^19 şi 174^24 de la pct. 36 al art. I*2), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I;
*2) Art. 174^19 şi 174^24 au devenit în forma republicată art. 197 şi art. 202.
b)pct. 2-4*3), 9*4), 12*5) şi 36*6), cu excepţiile prevăzute la lit. a), ale art. I, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
*3) Pct. 2 se referă la art. 31 alin. (1) lit. a1) devenit în forma republicată art. 31 alin. (1) lit. b); pct. 3 se referă la art. 31 alin. (1) lit. c) devenit în forma republicată art. 31 alin. (1) lit. d); pct. 3^1 se referă la art. 33 alin. (2); pct. 4 se referă la art. 36 alin. (3).
*4) Pct. 9 se referă la art. 69 alin. (1) lit. e) devenit în forma republicată art. 72 alin. (1) lit. e).
*5) Pct. 12 se referă la art. 109 alin. (7) şi (8) devenit în forma republicată art. 111 alin. (7) şi (8).
*6) Pct. 36 se referă la art. 174^1-174^26 devenite în forma republicată art. 179-204.
Art. IV. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă dispoziţiile art. 261 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
(2)Pe data de 1 ianuarie 2007 se abrogă:
a)dispoziţiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004;
c)dispoziţiile art. 171^1 alin. (4) teza a doua*7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă".
*7) Art. 171^1 alin. (4) a devenit în forma republicată art. 175 alin. (4).
3.Nota de transpunere a directivelor din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din 30 decembrie 2006:
Art. I pct. 36*8) din prezenta ordonanţă transpune Directiva Consiliului 76/308/CEE privind asistenţa mutuală în materie de recuperare a creanţelor privind anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 073 din 19 martie 1976, amendată prin: Directiva Consiliului 79/1071/CEE şi Directiva Consiliului 2001/44/CE.
*8) Pct. 36 se referă la art. 174^1-174^26 devenite în forma republicată art. 179-204.
Art. I pct. 36*9) din prezenta ordonanţă transpune şi Directiva Comisiei 2002/94/CE de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii din Directiva Consiliului 76/308/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 337 din 13 decembrie 2002, cu excepţia anexelor I-IV, care vor fi transpuse prin ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea formularelor utilizate pentru recuperarea creanţelor, în sensul cap. XIII din titlul VIII al Codului de procedură fiscală.
*9) Pct. 36 se referă la art. 174^1-174^26 devenite în forma republicată art. 179-204.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
Citiți o versiune anterioară, valabilă între 1 ian. 2009 și 10 apr. 2009.
Deschide forma actuală