referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 2.006/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele delegat al Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Liviu Eugen Făget | - judecător la Secția I civilă |
| Roxana Popa | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adina Oana Surdu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mihaela Mîneran | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cristian Daniel Oana | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Daniel Gheorghe Severin | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Pohrib | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mihnea Adrian Tănase | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.006/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.560/118/2023**, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Tribunalul Constanța - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 august 2024, în Dosarul nr. 3.560/118/2023**, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: „Dreptul reclamantei la plata salariului de bază maxim plătit în alte instituții din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Cultură» conform cap. II pct. II lit. b) din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.“
Prin Încheierea din 18 octombrie 2024, pronunțată în același dosar, instanța de trimitere Tribunalul Constanța - Secția I civilă a clarificat chestiunea de drept cu care a sesizat instanța supremă în sensul că se impune a se lămuri: „Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat și la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar și la modalitatea de salarizare a funcției publice conform anexei nr. III cap. II pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului în funcția de bibliotecar I, gradația 5, se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată în alte instituții publice subordonate aceluiași ordonator de credite, pentru funcții similare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Cultură».“
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):
Articolul 6Principii
Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
a)principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege;
b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
c)principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)
Articolul 39Aplicarea tranzitorie
(1)Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...)
(4)În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, cu nr. 3.560/118/2023, reclamanta a solicitat:
–anularea dispozițiilor emise de pârâtul primarul comunei Târgușor, ca fiind nelegale, printr-o stabilire incorectă a drepturilor salariale;
–obligarea pârâtului primarul comunei Târgușor la plata diferențelor nete dintre salariul de bază reprezentând salariul de bază maxim plătit în cadrul altor instituții din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Cultură“ - cap. II pct. II Alte biblioteci lit. b) - funcții de execuție, cu adăugarea procentului de 15% reprezentând sporul de condiții vătămătoare asupra salariului de bază, drepturi cuvenite pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, actualizate cu dobânda legală penalizatoare și indicele de inflație la data plății efective;
–obligarea pârâtului primarul comunei Târgușor la emiterea unei decizii de stabilire a salariului de bază, reprezentând salariul de bază maxim plătit în cadrul altor instituții din cadrul Familiei ocupaționale de funcții bugetare „Cultură“ - anexa nr. III cap. II pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 - și la calcularea procentului de 15% a sporului de condiții vătămătoare la salariul de bază.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este încadrată din 1 iulie 1992, cu contract individual de muncă, în cadrul compartimentului Administrație, Întreținere, Cultură, Tineret, Sport al aparatului de specialitate al pârâtului primarul comunei Târgușor, în funcția publică de bibliotecar I, gradația 5.
Salarizarea personalului care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții a fost reglementată până la data de 1 iulie 2017 de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar ulterior de Legea-cadru nr. 153/2017; ambele acte normative de salarizare a personalului bugetar au prevăzut dispoziții de egalizare a salariilor de bază pentru angajații care se află în situații identice/similare, respectiv pentru cei care ocupă aceeași funcție, grad, gradație.
A mai arătat că, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice a fost introdus un nou alineat al art. 1, alin. (5^1), prin care legiuitorul a dispus remunerarea egală a salariaților care fac parte din aceeași familie de salarizare și îndeplinesc aceleași criterii de salarizare la nivelul salariului maxim stabilit în cadrul instituției.
Regula egalizării cu salariul maxim în plată a fost cuprinsă ulterior în art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015), text modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale. A invocat, de asemenea, Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.
Astfel, ca expresie a egalității de tratament, pentru toate categoriile de personal aflate în situații identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția publică unde sunt încadrați sau din instituția publică subordonată aceluiași ordonator de credite, nefiind permis ca șefii de birou juridic, care au același nivel de studii, aceeași vechime, grad și gradație să beneficieze de salarii diferite, inclusiv din perspectiva formulei de calcul al salariului de bază.
A precizat reclamanta că, în cazul său, nu s-a procedat la stabilirea și acordarea aceluiași salariu de bază de care beneficiau alți bibliotecari I, gradația 5 din teritoriu, din subordinea aceluiași ordonator principal de credite.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Completul de judecată al instanței de sesizare a arătat că, deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și în raport cu modalitatea de reglementare, apreciază că, în concepția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Astfel, instanța de trimitere a apreciat că trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024:
–obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensii sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1) al articolului menționat;
–Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective;
–chestiunea de drept care formează obiectul judecății nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Prin urmare, instanța de sesizare a apreciat că acțiunea de față se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului, iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu a făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel că se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept.
Părțile nu au prezentat un punct de vedere, lăsând soluția la aprecierea instanței.
După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.
Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că are în vedere dispozițiile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și principiile aplicabile sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, prevăzute la art. 6 din aceeași lege-cadru.
A mai arătat că se impune a fi avute în vedere considerentele Curții Constituționale reținute în cadrul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, cât și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, în privința dispozițiilor art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Chiar dacă cele două decizii au fost pronunțate raportat la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, mecanismul de determinare a nivelului la care se poate realiza egalizarea salariului între persoane care ocupă funcții similare este aplicabil mutatis mutandis și în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017.
Din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 reiese că acestea au avut în vedere exclusiv faptul că la aplicarea dispozițiilor privind maximizarea trebuie avute în vedere hotărârile judecătorești care au ca efect majorarea indemnizației de încadrare și care vizează întreaga familie ocupațională.
Doar în aceste situații maximizarea se face la nivelul categoriei profesionale și familiei ocupaționale, reținând Curtea Constituțională cu acea ocazie că o hotărâre care are legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale/indemnizațiilor lunare care este comun la nivelul familiei ocupaționale trebuie avută în vedere și recunoscută cu ocazia maximizării la nivelul întregii familii ocupaționale.
Apoi, prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național“.
Prin urmare, instanța de trimitere a apreciat că și sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 egalizarea drepturilor salariale între persoanele care ocupă funcții similare se poate realiza în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar.
În concluzie, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prezentul litigiu are ca obiect stabilirea și plata drepturilor salariale, reclamanta are calitatea de funcționar public fiind plătită din fonduri publice, iar asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat următoarele aspecte:
Într-o opinie unanimă s-a apreciat că este aplicabil art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în ce privește stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau autorități publice, cu respectarea următoarelor condiții: acele entități să se afle în subordinea unui ordonator de credit comun, să aibă același scop, să îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar. Toate aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Această opinie se regăsește în practica judiciară transmisă de instanțele naționale, precum și în punctele de vedere teoretice exprimate de judecători.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii ce prezintă relevanță în dezlegarea prezentei chestiuni de drept, în ordine cronologică:
–Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea dispozițiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național“;
–Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, prin care s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în categoria „personalului numit/încadrat“, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017“;
–Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale“;
–Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept“;
–Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ“.
Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut că: „În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.“
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Pentru a evalua dacă sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a se pronunța o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care le-au generat, cât și a condițiilor legale care permit declanșarea mecanismului de interpretare.
Condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, sunt:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată în prima instanță sau în calea de atac;
–cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024;
–existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Analiza condițiilor de admisibilitate se face în temeiul dispozițiilor speciale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, observându-se că art. 4 din acest act normativ prevede completarea dispozițiilor ordonanței de urgență cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului 62/2024, dispozițiile ordonanței de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.
Potrivit art. 1 alin. (3) din acest act normativ, ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
De asemenea, în art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a prevăzut că dispozițiile art. 1 și 2 se aplică și proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Sesizarea pentru pronunțarea hotărârii prealabile este formulată de un complet al Tribunalului Constanța - Secția I civilă, instanță învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect atât anularea dispozițiilor de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei (personal angajat cu contract individual de muncă în cadrul Compartimentului administrație, întreținere, cultură, tineret, sport al aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor, funcția publică de bibliotecar I, gradația 5) ca fiind nelegale, precum și alinierea la nivelul maxim rezultat prin includerea unor majorări salariale, inclusiv a unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați din cadrul altor instituții din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Cultură“, cât și obligarea la recalcularea și plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite.
Se confirmă deci că pretențiile deduse judecății în cauza aflată în curs de judecată în prima instanță se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Verificându-se îndeplinirea cerințelor legale prevăzute prin dispozițiile antereferite ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în raport cu motivarea sesizării, au fost identificate o serie de neregularități de natură a contura concluzia neîndeplinirii exigențelor procedurale pentru declanșarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare, din mai multe perspective.
Instanța de trimitere arată că legiuitorul delegat ar fi instituit obligația de a sesiza instanța supremă în vederea pronunțării hotărârii prealabile, fără a fi lăsat la latitudinea titularului sesizării analiza privind dificultatea interpretării chestiunii de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite.
O asemenea interpretare nu poate fi primită. Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, subzistă condiția de admisibilitate ca sesizarea să vizeze o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi „lămurită“, deci care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu. În preambulul actului normativ menționat anterior se arată, de altfel, expres că „măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care încă dintr-o etapă incipientă s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
Trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ținut seama la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit principiilor expuse în preambulul acesteia, de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională, de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către instanțele judecătorești din țară.
În acest context legislativ, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate este în continuare de actualitate și după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare uniforme și unitare și care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.
Astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, obiectul procedurii pentru pronunțarea hotărârii prealabile este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, de un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară.
Totodată, în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 legiuitorul a prevăzut în sarcina titularului sesizării și obligația prealabilă de „verificare“ în sensul unei prime analize a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale acesteia.
Prin urmare, din încheierea de sesizare a instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, la fel ca și în cazul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit art. 520 din același act normativ cu care dispozițiile ordonanței de urgență se completează, este necesar să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita. Cerința normei impune ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit și care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu.
În procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne și în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 unul excepțional și subsecvent, putând fi îngăduit doar atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.
Art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu permite ca învestirea instanței supreme să aibă ca obiect orice problemă de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. Interpretarea contrară ar conduce, pe de o parte, la situația în care rolul instanțelor de drept comun s-ar rezuma, în toate dosarele a căror rezolvare implică probleme privind drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, la o activitate mecanică de trimitere a sesizării și de preluare ulterioară în considerentele hotărârii a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile. Pe de altă parte, instanța supremă ar exercita atribuții similare unei instanțe de fond, întrucât nu ar dezlega o chestiune de drept care presupune o anumită dificultate, ci ar evidenția care este sensul, deja clar, al unui text legal.
Sesizarea de față reproduce obiectul acțiunii cu care este învestită instanța de trimitere, privind stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare, prin includerea unui spor recunoscut altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive, vizând tranșarea aspectelor litigioase aflate pe rolul acesteia.
Rezultă neîndoielnic din conținutul încheierii caracterul deficitar al sesizării ce nu cuprinde nicio motivare a îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența chestiunii de drept reale și veritabile, ci se rezumă la o prezentare a conținutului textelor legale invocate și a obiectului cauzei fără a se argumenta dificultatea interpretării dispozițiilor în legătură cu care este formulată sesizarea, care să fie susceptibilă de o interpretare in abstracto, și nici conturarea riscului unei practici judiciare neunitare.
În același cadru al analizei prealabile asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cerința nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție vizează inexistența unor dezlegări de principiu ale aceleiași chestiuni de drept sau ale unei chestiuni similare date de instanța supremă în cadrul competenței specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești din țară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, respectiv, recursul în interesul legii.
Întrebarea dacă, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată, se poate ține seama de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați care prestează aceeași activitate în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice a mai fost adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pe calea mai multor interpretări de principiu menite să asigure practica judiciară unitară și previzibilă, jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a oferit reperele concrete de interpretare a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4), precum și ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziții legale în legătură cu care instanța de trimitere solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis cu caracter obligatoriu că „În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale“.
Totodată, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis cu caracter obligatoriu că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.“
De asemenea, în legătură cu reperul de comparație în vederea egalizării drepturilor salariale, determinat de nivelul unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătorești, este relevantă și Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a decis că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.“
Așadar, în lipsa problemei de interpretare din partea instanței a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenței divergente și care să justifice pronunțarea hotărârii prealabile, sesizarea urmărește doar o confirmare a soluției care se prefigurează în cauza cu care instanța de trimitere a fost învestită, abordare ce are semnificația nesocotirii sensului și rațiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile. Operațiunile de identificare, interpretare și aplicare a textelor de lege circumstanțelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raționamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
În consecință, constatând că sesizarea pendinte nu îndeplinește cerința de a supune dezlegării o chestiune de drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.560/118/2023**, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:
Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat și la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar și la modalitatea de salarizare a funcției publice conform anexei nr. III cap. II pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului în funcția de bibliotecar I, gradația 5, se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată în alte instituții publice subordonate aceluiași ordonator de credite, pentru funcții similare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare «Cultură
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2024.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Repana
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
