Decizie nr. 136 din 10 martie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Ovidiu Gîţan în Dosarul nr. 1.040/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.197D/2015.

2.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la Decizia nr. 126 din 3 martie 2016*), nepublicată încă, prin care Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 88 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, întrucât partea/subiectul procesual principal al cărei avocat se află în ipoteza reglementată de textul criticat are libertatea de a-şi angaja un alt apărător, iar în situaţia în care nu îşi alege un alt avocat, fie apărătorul aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de norma procesual penală criticată îşi poate asigura substituirea, în condiţiile legii speciale, fie organul judiciar va lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 97/DL din 8 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.040/59/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Ovidiu Gîţan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece orice persoană acuzată are dreptul de a-şi alege în mod liber un apărător. Interdicţia impusă de textul criticat restrânge deopotrivă libertatea părţii de a-şi alege avocatul şi dreptul avocatului de a asista şi reprezenta persoanele fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor.

6.În acelaşi sens se arată că prevederea de lege îngrădeşte dreptul la muncă al avocatului şi libertatea de a alege locul de muncă, prin "loc de muncă" înţelegându-se, în acest caz, nu numai sediul de exercitare a profesiei, ci, în principal, instanţele sau autorităţile publice în faţa cărora poate asista sau reprezenta părţile.

7.Norma criticată afectează dreptul la apărare al părţii care, având un avocat ales, nu poate beneficia de asistenţa juridică a acestuia în toate fazele procesului penal. Justiţiabilul trebuie să beneficieze de dreptul de a-şi alege acel avocat faţă de care are certitudinea că îi va apăra în mod corespunzător interesele.

8.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate asigură respectarea exigenţelor de imparţialitate necesare în cadrul unui proces echitabil şi, pe cale de consecinţă, excepţia invocată este neîntemeiată.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, incompatibilitatea reglementată de dispoziţia criticată reprezintă o garanţie şi o măsură de protecţie a justiţiabililor care recurg la serviciile unui avocat, ale căror interese trebuie asigurate potrivit legii. Aceasta nu are semnificaţia încălcării liberului acces la justiţie ori dreptului la apărare, care constă în posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România, exceptându-i pe cei cărora, din cauza unei situaţii personale, le este oprit prin lege să exercite acte specifice profesiei.

12.Totodată, soluţia legislativă criticată nu constituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală stabilită în scopul ocrotirii probităţii tuturor participanţilor la realizarea justiţiei. Astfel, avocatura este un serviciu public, al cărui specific impune necesitatea prevederii prin lege a unor condiţii de exercitare a acestei profesii.

13.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b) cu denumirea marginală Avocatul din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul conţinut:

–Art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală:

(2)Nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal: [...]

b)martorul citat în cauză;;

–Art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995: "(4) Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicio activitate profesională în acea cauză."

16.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 41 referitor la Munca şi protecţia socială a muncii.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate dispun cu privire la o ordine de preferinţă în cazul în care o persoană întruneşte, în cauzele penale, două calităţi procesuale, cea de martor şi cea de avocat. În acest sens, calitatea de martor are întâietate faţă de cea de apărător, motiv pentru care atât Codul de procedură penală, cât şi Legea nr. 51/1995 reglementează în consecinţă.

18.Autorul excepţiei susţine că această soluţie legislativă afectează accesul liber la justiţie, libertatea individuală, dreptul la apărare şi dreptul la muncă.

19.Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probe într-o cauză penală poate fi audiată în calitate de martor, calitate care are întâietate faţă de cea de expert, avocat, mediator ori de reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal.

20.Aşa fiind, împrejurarea că, în procesele penale, martorul citat în cauză nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal nu reprezintă altceva decât grija legiuitorului pentru înlăturarea unei prezumţii de parţialitate, deoarece nimeni nu poate fi martor în propria sa cauză (nemo testis idoneus în re sua). Aceasta reprezintă nu numai o obligaţie, dar şi o garanţie a exercitării cu bună-credinţă a dreptului la apărare, prin înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la raporturile judiciare. Existenţa unui conflict de interese evident împiedică cumularea de către aceeaşi persoană a calităţii de avocat cu cea de martor, după cum este de domeniul evidenţei că exercitarea funcţiei de apărare este incompatibilă cu funcţia de judecată sau de acuzare.

21.Asigurarea unei asistenţe juridice calificate obligă pe cei care o practică să respecte legea şi să accepte regulile impuse de ea. Prin urmare, profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei. Fie că asistă, fie că reprezintă o parte sau un subiect procesual principal, avocatul astfel ales sau desemnat nu-şi poate exercita cu obiectivitate sarcina câtă vreme este ţinut de o eventuală calitate de martor a cărui declaraţie poate conţine elemente contrare intereselor clientului.

22.Nu poate fi primită nici critica referitoare la afectarea dreptului la muncă al avocatului, deoarece incompatibilitatea astfel stabilită este singulară, şi anume într-o cauză în care acesta are calitatea de martor. Acest status quo nu se extinde asupra calităţii de avocat, acesta nepierzându-şi dreptul de a exercita profesia în alte cauze. De altfel, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, dar cu respectarea anumitor condiţii stabilite de legiuitor. Pe de altă parte, critica referitoare la încălcarea art. 41 din Constituţie referitor la Munca şi protecţia socială a muncii, care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, nu ar trebui analizată, fiind formulată de o persoană care nu poate justifica un interes în acest sens. Prin Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012, în soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de clientul unui avocat, Curtea a statuat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze un interes personal în contestarea constituţionalităţii unui text de lege. În mod analog, în cauza de faţă se constată că, din perspectiva nesocotirii dreptului la muncă şi la exercitarea liberă a profesiei, autorul prezentei excepţii, inculpat într-o cauză penală, nu poate invoca excepţia în interesul avocatului său.

23.Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, Curtea constată că instanţa europeană a reţinut că, în pofida relaţiilor de încredere dintre avocat şi client, nu se poate acorda un caracter absolut dreptului garantat de art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acesta este subordonat obligatoriu unor limitări atunci când instanţele au sarcina de a decide dacă interesele justiţiei impun numirea unui apărător din oficiu pentru acuzat. La numirea avocatului respectiv, instanţele naţionale trebuie inevitabil să ţină cont de dorinţa acuzatului. Cu toate acestea, instanţele pot să nu ţină seama de aceasta dacă există motive pertinente şi suficiente pentru a considera că interesele justiţiei o impun (Hotărârea din 25 septembrie 1992, pronunţată în Cauza Croissant împotriva Germaniei, paragraful 29, Hotărârea din 25 martie 2008, pronunţată în Cauza Vitan împotriva României, paragraful 59, Hotărârea din 8 februarie 2011, pronunţată în Cauza Micu împotriva României, paragraful 103). Prin urmare, din jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg rezultă că limitările admise de aceasta reprezintă expresia preocupării pentru prevenirea unor dubii de natură judiciară, ce pot să apară în cauze concrete, în situaţii individuale, dispoziţiile legale astfel criticate nefiind altceva decât interdicţii care constituie măsuri de protecţie pentru părţi şi împotriva unor suspiciuni ce ar putea altera actul de justiţie.

24.În acelaşi sens, se observă că, de vreme ce avocatul asupra căruia poartă interdicţia cuprinsă în textele de lege criticate avea cunoştinţă despre fapte sau împrejurări pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză, acesta ar fi trebuit să acţioneze cu simţ etic, potrivit normelor deontologice ale profesiei, şi să îi comunice clientului său riscul de a intra sub incidenţa dispoziţiilor criticate şi să îl îndrume, cu bună-credinţă, spre soluţia angajării unui alt avocat, fie încă de la început, fie din momentul în care a fost ascultat ca martor.

25.Consecutiv, la momentul la care a încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocatul aflat în postura vizată de prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, autorul excepţiei ar fi trebuit să fie conştient de faptul că, odată ascultat ca martor, apărătorul său nu va mai putea să îi asigure în mod plenar dreptul la apărare. Or, într-o astfel de situaţie, nimic nu îl împiedică să îşi aleagă un alt avocat cu drepturi depline, având în vedere că pe tabloul avocaţilor din România figurează un număr suficient de mare de avocaţi şi care au experienţa necesară pentru a asigura în mod eficient şi profesionist apărarea. Nici relaţia de încredere existentă între client şi avocat, pe care o invocă autorul excepţiei, nu justifică persistenţa acestuia în ideea de a fi asistat de avocatul asupra căruia poartă interdicţia criticată. Aşadar, preferinţa exclusivă şi inflexibilă pentru un anumit avocat, corelată cu refuzul posibilităţii de a face o altă alegere, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, în componenta sa referitoare la dreptul de a-şi alege avocatul.

26.Totodată, deşi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede, printre altele, că orice acuzat are dreptul "să fie asistat de un apărător ales de el", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că textul convenţional menţionat nu precizează condiţiile de exercitare a dreptului fiecărui acuzat de a se apăra prin avocat, lăsând statelor contractante alegerea mijloacelor corespunzătoare ce permit realizarea sa efectivă, Curtea de la Strasbourg urmând să examineze dacă aceste mijloace sunt compatibile cu exigenţele unui proces echitabil (Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunţată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 38).

27.Cât priveşte critica raportată la încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Constituţie referitor la Libertatea individuală, Curtea constată că acesta nu are incidenţă în cauză.

28.În sfârşit, Curtea Constituţională constată că o soluţie legislativă similară, potrivit căreia nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui alt subiect procesual principal o altă parte sau un alt subiect procesual, a fost examinată cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, nepublicată încă. Aşa fiind, argumentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Gîţan în Dosarul nr. 1.040/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru