Decizie nr. 1.303 din 14 octombrie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi art. 27 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Swiss Glass Invest" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.912/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 22.912/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi art. 27 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Swiss Glass Invest" - S.R.L. din Bucureşti, petent într-o cauză având ca obiect o cerere de recuzare a unui executor judecătoresc.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, 20, 21, art. 24 alin. (1), art. 53 şi 129, deoarece îngrădesc posibilitatea de recuzare a executorului judecătoresc la motivele enumerate de norma procedurală, restrângându-se astfel dreptul persoanei interesate de a obţine recuzarea unui executor care a dovedit atitudine partizană, ostilă, generată de lipsă de profesionalism. Totodată, autorul apreciază că dispoziţiile de lege criticate reglementează o inegalitate între poziţia părţilor în procedura de executare, creditorul având posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu, în timp ce debitorul nu are această posibilitate.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 27 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: "Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.";

–Art. 27 din Codul de procedură civilă: "Judecătorul poate fi recuzat:

1.când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;

2.când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;

3.când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;

4.dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;

5.dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6.dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;

7.dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;

8.dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9.dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, statuând că acestea sunt constituţionale.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând astfel partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate.

Aceste dispoziţii de lege acoperă o paletă foarte largă de situaţii, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credinţă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 53.

Curtea a reţinut, de asemenea, că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii care sunt specifice activităţii judecătorilor. Astfel, nici art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu încalcă principiile constituţionale statuate de art. 21 şi art. 53.

În fine, Curtea a constatat că, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competenţa legiuitorului, iar Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia există o inegalitate între poziţia părţilor, având în vedere că numai creditorul are posibilitatea de a alege executorul care să instrumenteze procedura executării titlului executoriu, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată, întrucât, în cadrul procedurii de executare silită, ambele părţi beneficiază de anumite garanţii procesuale, precum posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executării înseşi sau împotriva oricărui act de executare. De altfel, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a adus la îndeplinire obligaţia ce îi revine. În aceste condiţii, nu sunt înfrânte nici prevederile constituţionale ale art. 24 şi 129.

În fine, referitor la susţinerea potrivit căreia textele de lege supuse controlului contravin prevederilor art. 20 din Constituţie, Curtea observă că aceasta este nemotivată, deoarece autorul excepţiei nu arată care sunt reglementările internaţionale înfrânte.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi art. 27 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Swiss Glass Invest" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.912/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman