Ordin nr. 1.509 din 2 septembrie 2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală · Legislație
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare nr. E.N./9.169 din 1 septembrie 2008,
având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății publice emite următorul ordin:
Se aprobă Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Specialitățile obținute anterior prezentului ordin, precum și cele în curs de derulare rămân valabile. Medicii rezidenți, medicii dentiști rezidenți și farmaciștii rezidenți continuă pregătirea conform duratei de pregătire și curriculei în vigoare la data intrării în rezidențiat.
La concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din rețeaua sanitară, publicate, în specialitățile create sau care au asimilat specialități sub incidența normelor anterioare ca urmare a alinierii la normele Uniunii Europene, se pot prezenta atât medicii care și-au păstrat vechea specialitate, cât și cei care au optat pentru specialitatea creată prin asimilare sau scindare.
Medicii specialiști și primari, confirmați în specialitățile a căror denumire s-a modificat sub incidența normelor anterioare, își pot păstra vechea denumire a specialității sau pot solicita schimbarea acesteia, conform prevederilor prezentului ordin.
(1)Denumirea specialității «Recuperare, medicină fizică și balneologie» se modifică în «Reabilitare medicală».
(2)Denumirea specialității «Chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă» se modifică în «Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă».
(3)Modificarea denumirii specialităților prevăzute la alin. (1) și (2) se aplică promoției 2013 și ulterioare de medici confirmați rezidenți în aceste specialități.
(4)Formarea în specialitățile prevăzute la alin. (1) și (2) se face pe durata stabilită de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală în vigoare la data confirmării în rezidențiat.
(1)Medicii confirmați rezidenți în specialitatea "Chirurgie cardiacă și a vaselor mari", aflați în pregătire la data intrării în vigoare a prezentului ordin, susțin examen de medic specialist și se confirmă specialiști în specialitatea "Chirurgie cardiovasculară".
(2)Titularii certificatului de specialist în "Chirurgie cardiovasculară/Chirurgie cardiacă și a vaselor mari" pot desfășura activitățile de medic specialist în "Chirurgie vasculară" și pot ocupa post în specialitatea "Chirurgie vasculară".
(3)Titularii certificatului de specialist în "Chirurgie cardiovasculară/Chirurgie cardiacă și a vaselor mari" pot obține gradul de medic primar în specialitatea "Chirurgie cardiovasculară", respectiv "Chirurgie vasculară", în funcție de specialitatea practicată, cu respectarea condițiilor de experiență profesională prevăzute de normele în vigoare.
(1)Începând cu concursul de rezidențiat sesiunea noiembrie 2019, locurile/posturile pentru specialitatea «Chirurgie orală și maxilo-facială» se publică numai pentru domeniul medicină, după tematica de concurs aferentă acestui domeniu.
(2)Candidații care la concursul de rezidențiat, domeniul medicină, obțin punctajul necesar pentru a opta pentru specialitatea «Chirurgie orală și maxilo-facială» trebuie să dețină la momentul alegerii locului/postului de rezident atât diploma de licență de doctor-medic, cât și diploma de licență de medic dentist/doctor-medic stomatolog.
(1)Rezidenții confirmați în specialități pentru care, sub incidența normelor anterioare, s-a sistat formarea își continuă pregătirea și susțin examenul de specialist în specialitățile în care au fost confirmați. Aceștia au acces la formare în a doua specialitate, în condițiile prevăzute de normele în vigoare.
(2)Începând cu 1 februarie 2020 se reia formarea în specialitățile «farmacie generală» și «industrie farmaceutică și cosmetică».
Titlurile dobândite de medicii specialiști și medicii dentiști specialiști, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, în unul dintre aceste state, care certifică dobândirea unui grad profesional similar gradului de primar, se recunosc de către Ministerul Sănătății Publice.
Medicii specialiști și medicii dentiști specialiști, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care fac dovada experienței profesionale de minimum 5 ani în specialitate, însușită pe teritoriul unuia dintre statele enumerate, pot dobândi gradul de medic primar și, respectiv, medic dentist primar, după promovarea examenului de medic, respectiv farmacist primar, organizat de Ministerul Sănătății Publice.
(1)Farmaciștii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care fac dovada unei experiențe profesionale de cel puțin 3 ani, însușită în unul dintre statele enumerate, în domeniul uneia dintre specialitățile farmaceutice prevăzute în anexă, la pct. III, pot fi recunoscuți ca specialiști.
(2)Farmaciștii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care fac dovada unei experiențe profesionale însușite în unul dintre statele enumerate, în domeniul uneia dintre specialitățile farmaceutice prevăzute în anexă, la pct. III, cu durata similară celei necesare dobândirii gradului de farmacist primar în România, se pot prezenta la examenul de farmacist primar organizat de Ministerul Sănătății Publice.
Medicii, medicii dentiști și farmaciștii specialiști și primari pot obține a doua specialitate și pot efectua pregătire în vederea dobândirii de atestate de studii complementare, în condițiile prevăzute de lege.
Direcția generală organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare, celelalte direcții din cadrul Ministerului Sănătății Publice și Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar București vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.142/2007 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 17 iulie 2007.