Decizie nr. 176 din 29 mai 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Constantin Doldur - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Udai Abdul Karim Khutr şi Ali Hussein Hadi Al Fatlaui în dosarele nr. 1.096/2001 şi nr. 1.130/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 15 mai 2001, când Curtea a amânat pronunţarea la 22 mai 2001 şi apoi la 23 mai 2001 şi la 29 mai 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 2 februarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 1.096/2001 şi nr. 1.130/2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Udai Abdul Karim Khutr şi Ali Hussein Hadi Al Fatlaui.

Prin Încheierea din 15 mai 2001 Curtea Constituţională a dispus conexarea Dosarului nr. 65C/2001 la Dosarul nr. 64C/2001, în baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu prevederile art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, 20, 24, 49 şi 123 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără ca autorii excepţiilor de neconstituţionalitate sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încălcări.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi internaţionale invocate. În opinia instanţei prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privesc cetăţenii români, pe când Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 reglementează statutul şi regimul refugiatilor în România, astfel încât acest text constituţional nu îşi găseşte aplicabilitate. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 18 din Constituţie, deoarece, "conform celor două proceduri la care petentul a făcut referire, reglementate în art. 17-20 şi art. 21-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, statutul de refugiat se acordă numai în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte". Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Legea fundamentală, precum şi a prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa arata ca, pe calea procedurilor reglementate în art. 17-20 şi 21-22 din ordonanţa, solicitantului statutului de refugiat îi este respectat dreptul la apărare. În final se apreciază ca textele legale criticate nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 49, neexistand o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi ale solicitantului statutului de refugiat, după cum, de asemenea, nu sunt incalcate nici prevederile art. 123.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţiile sunt neintemeiate, bazându-se pe aceleaşi argumente ca şi instanţa de judecată".

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale. În consecinţa, se considera ca excepţiile sunt neintemeiate.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Excepţiile de neconstituţionalitate privesc dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 18-22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, texte al căror conţinut este următorul:

–Art. 13 alin. (1) lit. a): "Până la soluţionarea cererii sale prin hotărâre definitivă şi irevocabilă strainul care solicită acordarea statutului de refugiat are următoarele drepturi şi obligaţii:

a)dreptul de şedere în România, până la expirarea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii pronunţate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu excepţia cererilor respinse ca evident nefondate în urma soluţionării acestora în cadrul procedurilor accelerate;";

–Art. 17 alin. (1) şi (2): "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:

a)cererile evident nefondate;

b)cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranţa naţionala ori pentru ordinea publică în România;

c)cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.

(2)De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 4.";

–Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:

a)lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1);

b)inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat.

(2)Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în următoarele cazuri:

a)solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);

b)solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale;

c)cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata faţă de situaţia din ţara sa de origine;

d)solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscută şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati.

(3)Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre următoarele situaţii:

a)a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;

b)după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta;

c)cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitării şi acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale;

d)în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;

e)a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autorităţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere;

f)a încălcat în mod flagrant obligaţiile prevăzute la art. 13;

g)a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura.

(4)Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";

–Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza următoarelor criterii:

a)numărul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetăţenii tarii respective şi coeficienţii de acordare a acestui statut;

b)situaţia respectării drepturilor fundamentale ale omului;

c)funcţionarea principiilor democratice, a pluralismului politic şi a alegerilor libere, precum şi existenta unor instituţii democratice functionale, care să asigure garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

d)existenta unor factori de stabilitate.

(2)Pot fi luate în considerare şi alte criterii de evaluare decât cele prevăzute la alin. (1).

(3)Cererea strainului care provine dintr-o ţara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsă ca evident nefondata, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeşte accesul la procedura prevăzută la art. 7-16.";

–Art. 20: "(1) Funcţionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii.

(2)În cazul în care a fost pronunţată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.

(3)Plângerea este de competenţa judecătoriei în a carei raza teritorială îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în raza căreia îşi are reşedinţa contestatarul.

(4)Instanţa soluţionează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotărâre motivată.

(5)Hotărârea definitivă este executorie de drept.

(6)Împotriva hotărârii instanţei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.";

–Art. 21: "(1) Cererea depusa la organele teritoriale ale Ministerului de Interne dintr-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat este înaintată de îndată Oficiului Naţional pentru Refugiati, care o analizează şi pronunţa o hotărâre în termen de 2 zile de la primire.

(2)Funcţionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, în raport cu datele privind situaţia din ţara de origine poate hotărî:

a)acordarea unei forme de protecţie şi a dreptului de a intră în România, dacă solicitantul se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2, 3 sau 5;

b)acordarea dreptului de a intră în România şi de a avea acces la procedura ordinară de soluţionare a cererii sale de acordare a statutului de refugiat, dacă motivele invocate necesita o documentare suplimentară;

c)respingerea cererii.

(3)Împotriva hotărârii de respingere a cererii strainul poate depune o plângere în termen de 2 zile de la comunicare.

(4)Plângerea se depune la Oficiul Naţional pentru Refugiati, care o înaintează de îndată judecătoriei în a carei raza teritorială îşi are sediul.

(5)Instanţa soluţionează plângerea în termen de 5 zile şi pronunţa o hotărâre motivată, prin care:

a)respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

b)admite plângerea, dispune ca Oficiul Naţional pentru Refugiati sa analizeze cererea în procedura ordinară şi permite accesul solicitantului în teritoriu.

(6)În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea este motivată, definitivă şi executorie de drept, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.";

–Art. 22: "(1) Strainul care solicită acordarea statutului de refugiat în România rămâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat până la primirea hotărârii de aprobare a intrării în România sau, după caz, până la rămânerea definitivă şi executorie a hotărârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.

(2)Prin zona de tranzit, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege suprafaţa situata la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinată stationarii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport şi bunurilor până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaţionale, prin zona de tranzit se înţelege suprafaţa situata între punctul de îmbarcare/debarcare şi locul unde se efectuează controlul pentru trecerea frontierei.

(3)Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire şi cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne şi având regimul juridic al zonei de tranzit.

(4)După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă cererea nu este soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi executorie, strainului i se permite intrarea în ţara.

(5)Pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistenţa juridico-socială şi la ajutoare umanitare din partea organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în materie de refugiati, precum şi din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati şi, de asemenea, are drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 13, cu excepţia celor care intră în contradictie cu prevederile acestei proceduri."

Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate sunt cele cuprinse în art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), art. 24, 49 şi 123. Aceste texte au următorul cuprins:

–Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 18: "(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.

(2)Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.";

–Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."

De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 pct. 1, precum şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:

–Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";

–Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Autorii excepţiilor considera ca:

a)Prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanţa sunt contrare: dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) care reglementează regimul străinilor şi apatrizilor; dispoziţiilor art. 24 care garantează dreptul la apărare, cu referire la art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; dispoziţiilor art. 11 alin. (2) privitoare la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern; dispoziţiilor art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului.

b)Prevederile art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18, precum şi ale art. 19 din ordonanţa sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 123 privind înfăptuirea justiţiei; art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor; art. 18 alin. (1) şi (2) privind regimul străinilor şi apatrizilor; art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

c)Prevederile art. 20 din ordonanţa sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) privind regimul străinilor şi art. 24 privind dreptul la apărare.

d)Prevederile art. 21 din ordonanţa sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 123 privind înfăptuirea justiţiei; art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) şi (2) privind regimul străinilor şi apatrizilor şi art. 24 privind dreptul la apărare.

e)Prevederile art. 22 din ordonanţa sunt contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) şi (2) privind regimul străinilor şi apatrizilor; art. 19 privind extrădarea şi expulzarea; art. 23 privind libertatea individuală; art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Analizând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea retine următoarele:

I. Statutul juridic al refugiatilor este reglementat, pe plan internaţional, prin prevederile Convenţiei din anul 1951, completată cu Protocolul adiţional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., la care România a aderat în anul 1991. În România statutul şi regimul refugiatilor sunt reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, ale carei prevederi înlocuiesc prevederile Legii nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiatilor, precum şi pe cele ale actelor normative subsecvente acestei legi. Legea reglementează, în acord cu prevederile documentelor internaţionale, condiţiile în care se acordă în România protecţia refugiatilor, drepturile şi obligaţiile acestora şi ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie, condiţiile în care încetează, se retrage sau se anulează o formă de protecţie, precum şi procedura ordinară, procedura accelerata şi procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. În ceea ce priveşte drepturile refugiatilor Convenţia din anul 1951 statuează ca aceştia se bucura de tratamentul acordat în general străinilor (art. 7 alin. 1 din convenţie). Aceste drepturi sunt reglementate şi de legea română (art. 23-25 din ordonanţa), în strânsă conformitate cu reglementările internaţionale, şi anume cu cele cuprinse în art. 12-31 din convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca unele prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 nu asigura o protecţie efectivă a drepturilor solicitanţilor statutului de refugiat, contravenind prin acestea dispoziţiilor din Constituţie.

Astfel, textul art. 20 alin. (5), potrivit căruia "Hotărârea definitivă este executorie de drept", precum şi cel al art. 21 alin. (6) teza întâi, potrivit căruia "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea este motivată, definitivă şi executorie de drept [...]", contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevăd: "Dreptul la apărare este garantat."

Întrucât textele legale menţionate prevăd ca hotărârea primei instanţe este definitivă şi executorie, aceasta hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare) solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de către prima instanţa, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în faţa instanţei de recurs. Se încalcă astfel principiul constituţional al garantarii dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie.

II. Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii legale care formează obiectul excepţiilor Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate.

Autorii excepţiilor considera ca fiind neconstitutional textul art. 13 alin. (1) lit. a), în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Sub acest aspect Curtea constata ca dispoziţia constituţională menţionată este inaplicabila în cauza, art. 16 alin. (1) având în vedere persoane care au calitatea de cetăţean român.

Totodată Curtea observa ca între drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie legea română prevede: liberul acces la instanţele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum şi dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepţiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Reglementarea acestor drepturi este în acord cu prevederile art. 18 alin. (1) din Constituţie, text potrivit căruia "Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi", precum şi cu prevederile din convenţiile şi tratatele la care România este parte.

În aceasta lumina nici una dintre criticile de neconstituţionalitate privind prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) nu poate fi reţinută de Curte.

De asemenea, autorii excepţiilor considera ca fiind neconstituţionale normele legale cuprinse în ordonanţa care reglementează procedura accelerata (art. 17-20) şi pe cele care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 şi 22). Astfel, în ceea ce priveşte art. 17 alin. (1) şi (2) autorii excepţiilor considera ca aceste prevederi sunt neconstituţionale prin raportare la art. 18 alin. (1) şi (2), art. 24, 49 şi 123 din Constituţie.

Art. 49 din Constituţie reglementează restrangerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, proporţional cu situaţia care determina aceasta restrangere. Prevederile legale din ordonanţa, criticate ca fiind neconstituţionale, nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român. De aceea, sub acest aspect Curtea nu va putea retine criticile de neconstituţionalitate.

Autorii excepţiilor critica textul de lege menţionat şi cu referire la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 123 privind înfăptuirea justiţiei în România. Curtea observa însă ca acest text de lege nu conţine în realitate nici o prevedere care să contravină principiului infaptuirii justiţiei în numele legii, al independentei judecătorilor şi al supunerii lor numai legii. În consecinţa, şi sub acest aspect excepţiile urmează să fie respinse.

De altfel, pentru aceleaşi motive urmează să fie respinse şi excepţiile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii din ordonanţa.

În sfârşit, referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume cele care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plange unei instanţe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul excepţiei nu opresc în realitate părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza într-o societate democratica procesul echitabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1),

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Udai Abdul Karim Khutr şi Ali Hussein Hadi Al Fatlaui în dosarele nr. 1.096/2001 şi nr. 1.130/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 20 alin. (5), precum şi ale art. 21 alin. (6), referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii judecătoriei, din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România.

2.Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) şi alin. (6), art. 21 alin. (1)-(5) şi alin. (6) (cu excepţia celor referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii judecătoriei) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.

Definitivă şi obligatorie.

Decizia se comunică Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu