Decizie nr. 255 din 7 aprilie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Savin în Dosarul nr. 865/32/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 193D/2015.

2.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că normele procesual penale ale art. 459 alin. (2) privind admiterea în principiu a cererii de revizuire îşi au corespondent în art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, aşa încât, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la aceste din urmă prevederi, concretizată în deciziile nr. 325 din 29 martie 2012 şi nr. 518 din 15 mai 2012, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 865/32/2014, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marcel Savin într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire în materie penală.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, în speţă, ne aflăm într-o situaţie similară celei reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, când, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală, Curtea a admis în parte excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor, este neconstituţională. Aşa încât consideră că, în speţa de faţă, se face aplicarea principiului de drept "a simili ad simile", dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală "fiind implicit declarate neconstituţionale". În continuare, susţine că prevederile de lege criticate limitează liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, încalcă egalitatea în faţa legii, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi celelalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate prin aceea că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu are loc în şedinţă publică, părţile fiind, astfel, în imposibilitate de a-şi susţine punctul de vedere în faţa instanţei, "această procedură nefiind la îndemâna părţilor", desfăşurându-se ca "un proces în spatele uşilor închise".

6.Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că şi în Codul de procedură penală din 1968, la art. 403 alin. 1, era prevăzută aceeaşi soluţie legislativă. Arată că prevederile menţionate au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională pronunţând, între altele, deciziile nr. 325 din 29 martie 2012 şi nr. 470 din 14 noiembrie 2013, a reţinut faptul că, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor. Cât timp procedura admiterii în principiu nu privea însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din Codul de procedură penală din 1968 - Curtea a constatat că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, instanţa arată că, în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituţie, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor definitive constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa fiind, reglementarea unui filtru prealabil, de natură necontencioasă, care să împiedice soluţionarea unor cereri informe ori care nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege, nu este în măsură să încalce dreptul la un proces echitabil, întrucât nu are ca obiect judecata pe fond a unei acuzaţii de natură penală. De altfel, arată instanţa, revizuentul are posibilitatea de a remedia neajunsurile cererii respinse ca inadmisibile, constatate de instanţă în această etapă prealabilă, şi să reia procedura în cadrul termenelor generoase prescrise de lege, dar bineînţeles în măsura în care aceste neajunsuri pot fi înlăturate, iar nu de a formula noi cereri în mod abuziv. Semnificativ, consideră instanţa, este faptul că acuzatul poate reitera calea extraordinară de atac a revizuirii în favoarea sa oricând, dreptul la un proces echitabil fiindu-i asigurat în mod nelimitat. În concluzie, apreciază că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale şi nici celor din pacte şi convenţii internaţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală "Admiterea în principiu", care au următorul conţinut: "Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor".

11.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea de drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării şi art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu trimitere la art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi la art. 2 paragraful 1 referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la aceeaşi Convenţie.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 459 alin. (2) sunt incluse în Partea specială a Codului de procedură penală, titlul III "Judecata", capitolul V "Căile extraordinare de atac", secţiunea a 3-a destinată revizuirii. Analizând reglementarea de ansamblu, cuprinsă în art. 452-465 din noul Cod de procedură penală, Curtea observă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, cauzate de necunoaşterea de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

13.Totodată, Curtea reţine faptul că soluţionarea cererii de revizuire parcurge două faze procesuale, respectiv cea a admisibilităţii în principiu, în care se examinează îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, şi aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu. Existenţa a două faze procesuale în judecarea cererilor de revizuire este o soluţie tradiţională nu numai pentru procesul penal român, examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire fiind de natură a deschide sau nu cea de-a doua etapă a revizuirii - rejudecarea - în care, conform art. 461 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, se aplică regulile privind judecarea în primă instanţă.

14.În continuare, Curtea reţine că procedura admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, reglementată în alin. (2) al art. 459 din Codul de procedură penală, este faza procesuală în care instanţa verifică, în camera de consiliu, fără citarea părţilor: dacă cererea a fost formulată în termen şi de o persoană având calitatea procesuală prevăzută de art. 455 din Codul de procedură penală; dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv şi, totodată, dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei şi a completat cererea, în termenul stabilit de instanţă, cu privire atât la cazurile de revizuire pe care se întemeiază, a mijloacelor de probă în dovedirea acestora, cât şi cu privire la anexarea copiilor certificate de pe înscrisurile de care revizuentul înţelege a se folosi în proces. În cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile enumerate anterior, dispune prin încheiere definitivă admiterea în principiu a cererii de revizuire, în caz contrar dispunând, prin sentinţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, aceasta din urmă fiind supusă aceloraşi căi de atac ca hotărârea la care se referă revizuirea.

15.Curtea observă că procedura reglementată de dispoziţiile de lege criticate priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, aşadar nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii.

16.Textul de lege criticat reglementează admiterea în principiu a cererii de revizuire, cale extraordinară de atac, mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile penale definitive care conţin grave erori judiciare, instanţa neimplicându-se în niciun fel în judecata pe fond a unei acuzaţii în materie penală, aceasta verificând cererea de revizuire doar sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii şi termenul de introducere. Aşa fiind, având în vedere faptul că procedura prealabilă de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, instanţa pronunţându-se doar asupra unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, şi constatându-se absenţa oricăror repercusiuni importante asupra situaţiei revizuentului, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu înfrâng accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

17.În plus, Curtea reţine că în a doua etapă a revizuirii - rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire -, conform art. 461 alin. (1) din noul Codul de procedură penală, se aplică regulile privind judecarea în primă instanţă, respectiv oralitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea şi citarea persoanei vătămate, a părţilor, a altor subiecţi procesuali a căror prezenţă este necesară pentru soluţionarea cauzei, cu participarea obligatorie a procurorului, toate acestea constituindu-se în veritabile garanţii de natură a îndeplini exigenţele constituţionale şi convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, în această a doua fază procesuală a soluţionării cererii de revizuire, instanţa poate dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procuror, dacă constată că situaţia de fapt nu poate fi stabilită în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere [art. 461 alin. (3) din Codul de procedură penală] şi, de asemenea, dacă găseşte necesar, administrează din nou probele din cursul primei judecăţi [art. 461 alin. (2) din acelaşi cod].

18.În continuare, Curtea constată că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală au preluat soluţia legislativă care se regăsea în art. 403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căreia "Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului."

19.Cu privire la constituţionalitatea acestor din urmă prevederi legale, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin deciziile nr. 325 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, nr. 475 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012, nr. 518 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 iunie 2012, nr. 606 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2012, şi nr. 1.073 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, şi nr. 470 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 24 ianuarie 2013, reţinând că revizuirea este o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive şi poate fi exercitată numai în condiţiile reglementate în art. 393 şi următoarele din Codul de procedură penală din 1968, iar potrivit art. 403 din acelaşi cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanţa, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

20.Curtea a mai reţinut faptul că, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor.

21.Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire, Curtea a constatat că dispoziţiile referitoare la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor. În astfel de condiţii de reglementare, faţă de limitele şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, nu s-ar putea considera că desfăşurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât acesta presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-şi angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunţă asupra unei probleme ce ţine de fondul unui litigiu şi nu asupra unor probleme procedurale reglementate atât în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiţiei, cât şi în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluţionării cererii.

22.Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a constatat că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

23.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, aceasta nu a fost reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

24.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

25.Pentru aceleaşi motive, Curtea reţine că prevederile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici celorlalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate de către autorul excepţiei.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marcel Savin în Dosarul nr. 865/32/2014 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu