Ordin nr. 52 din 3 martie 2017
privind aprobarea Procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni
- Emitent
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 182 din 14 martie 2017
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Văzând Referatul de aprobare nr. 270.031 din data de 20 februarie 2017, întocmit de Direcţia politici în industrie alimentară şi comerţ,
având în vedere prevederile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 506/2016 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan",
în temeiul art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Procedura de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi instituţiile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Petre Daea
Bucureşti, 3 martie 2017.
Nr. 52.
Anexă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
