Lege nr. 458 din 8 iulie 2002
privind calitatea apei potabile
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 552 din 29 iulie 2002
privind calitatea apei potabile
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calităţii ei de apa curata şi sanogena.
În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
1.Prin apa potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:
a)orice tip de apa în stare naturala sau după tratare, folosită pentru baut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuita în sticle ori în alte recipiente;
b)toate tipurile de apa folosită ca sursa în industria alimentara pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman, cu excepţia cazului în care Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aproba folosirea apei şi este demonstrat ca apa utilizata nu afectează calitatea şi salubritatea produsului alimentar în forma lui finita.
2.Prin sistem de distribuţie sau instalatie interioară se înţelege totalitatea conductelor, garniturilor şi dispozitivelor instalate între robinete de apa utilizata în mod normal pentru consumul uman şi reţeaua de distribuţie exterioară, dar numai atunci când acestea nu intră în responsabilitatea furnizorului de apa, în calitatea sa de producător şi/sau distribuitor de apa, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(1)Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică următoarelor tipuri de ape:
a)apelor naturale minerale, recunoscute ca atare de către autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b)apelor care au proprietăţi terapeutice, în sensul prevederilor stabilite prin lege, reglementări sau procedee administrative referitoare la produsele farmaceutice.
(2)Se exceptează de la prevederile prezentei legi:
a)apa destinată exclusiv utilizarilor în condiţii speciale, pentru care Ministerul Sănătăţii şi Familiei se declara satisfăcut de calitatea acesteia, şi care nu influenţează, direct sau indirect, sănătatea consumatorilor cărora le este destinată;
b)apa potabilă provenind de la producător de apa individual, care furnizează mai puţin de 10 mc în medie/zi sau care deserveşte mai puţin de 50 de persoane, cu excepţia cazului în care apa este produsă ca parte a unei activităţi comerciale sau publice.
(3)Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b) autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, va informa populaţia în cauza asupra acestor exceptari şi asupra oricărei măsuri ce poate fi luată în vederea protejării sănătăţii de efectele adverse rezultate din orice fel de contaminare a apei potabile. În situaţia în care se evidenţiază ca prin calitatea ei o astfel de apa ar putea constitui un potenţial pericol pentru sănătate, populaţiei afectate i se vor face de îndată recomandările de rigoare, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
(1)Apa potabilă trebuie să fie sanogena şi curata, indeplinind următoarele condiţii:
a)să fie lipsită de microorganisme, paraziti sau substanţe care, prin număr sau concentraţie, pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană;
b)sa întrunească cerinţele minime prevăzute în tabelele 1A, 1B şi 2 din anexa nr. 1;
c)să respecte prevederile art. 5-8 şi 10. (2) Măsurile de aplicare a prezentei legi nu trebuie să conducă, direct sau indirect, la deteriorarea calităţii reale a apei potabile, care să afecteze sănătatea umană, ori la creşterea gradului de poluare a apelor utilizate pentru obţinerea apei potabile.
(1)Calitatea apei potabile destinate consumului uman trebuie să corespundă valorilor stabilite pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr. 1. În privinta parametrilor prevăzuţi în tabelul 3 din anexa nr. 1, valorile lor sunt stabilite în scopul evaluării calităţii apei potabile în programele de monitorizare şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 8. (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei aproba valori pentru parametrii suplimentari, care nu sunt incluşi în anexa nr. 1, la propunerea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, acolo unde măsurile de protecţie a sănătăţii publice pe teritoriul unui judeţ sau al municipiului Bucureşti ori pe o parte din teritoriul acestora o impun. Valorile stabilite trebuie să respecte condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a).
(1)Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametri sunt în conformitate cu anexa nr. 1, în următoarele puncte de prelevare a probelor:
a)la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie;
b)la punctul de curgere a apei din cisterna, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;
c)în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile imbuteliate;
d)în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei utilizate în industria alimentara.
(2)Dacă în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza sistemului de distribuţie interioară sau a modului de întreţinere a acestuia se considera ca au fost îndeplinite obligaţiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepţia situaţiei în care apa este furnizată direct publicului, precum: unităţi de învăţământ, unităţi de asistenţa medicală, instituţii socioculturale şi cantine.
(3)În cazul constatării situaţiei prevăzute la alin. (2) autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, producătorii, distribuitorii şi consumatorii, după caz, se informează prin notificare scrisă sa ia măsurile corespunzătoare de remediere şi întreţinere a reţelei de distribuţie, respectiv a sistemului de distribuţie interioară, şi care sunt măsurile suplimentare necesare pentru prevenirea imbolnavirii.
(1)Monitorizarea calităţii apei potabile se asigura de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2)Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile, conform cerinţelor minime din anexa nr. 2. (3) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apa potabilă, prin sistem public colectiv ori individual, prin imbuteliere în sticle sau alte recipiente, pentru industria alimentara, vor asigura monitorizarea curenta, de control al apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă cel puţin controlul eficientei tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfectiei, şi al calităţii apei potabile produse, distribuite şi utilizate.
(4)Procedurile pentru monitorizarea prevăzută la alin. (3) vor fi stabilite în conformitate cu Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile, iar programul de monitorizare trebuie să fie avizat de către autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti.
(5)Laboratoarele care efectuează monitorizarea apei potabile vor respecta specificaţiile prevăzute în anexa nr. 3, referitoare la modul de analiza a parametrilor stabiliţi.
(6)Se pot utiliza şi alte metode de analiza în afară celor prevăzute în anexa nr. 1, dacă se probează ca rezultatele obţinute sunt comparabile. Laboratoarele care au recurs la metode alternative vor prezenta toate informaţiile de validare a acestora, conform anexei nr. 3. Pentru parametrii prevăzuţi la pct. 2 şi 3 din anexa nr. 3 se poate utiliza orice alta metoda de analiza, dacă aceasta întruneşte cerinţele stabilite.
(7)Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, poate decide efectuarea unei monitorizari suplimentare dacă exista dovezi care atesta prezenta în apa a unor substanţe sau microorganisme, care nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 şi care pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanţa sau microorganism în cauza.
(1)Neincadrarea în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr. 1 este analizata imediat de către autoritatea de sănătate publică care efectuează inspecţia şi controlul calităţii apei potabile, precum şi de către producătorii, distribuitorii şi utilizatorii implicaţi, în scopul identificarii cauzei.
(2)Dacă prin toate măsurile luate pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) apa potabilă nu întruneşte valorile stabilite pentru parametri în conformitate cu anexa nr. 1, se aplică prevederile art. 6 alin. (2), iar autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune luarea de urgenta a măsurilor de remediere necesare restabilirii calităţii apei. Se acordă prioritate acţiunilor corective pentru parametrii a căror depasire reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.
(3)Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune interzicerea sau restrictionarea utilizării apei potabile, fie ca s-au înregistrat sau nu neconformităţi faţă de valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană şi verifica dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii umane. În astfel de cazuri consumatorii trebuie să fie informati de îndată şi primesc toate recomandările ce se impun.
(4)Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu alte instituţii şi servicii publice competente vor decide ce tip de măsura dintre cele prevăzute la alin. (3) se aplică, ţinând seama de riscurile pentru sănătatea populaţiei generate de întreruperea aprovizionarii cu apa potabilă sau de restrictii în utilizarea acesteia.
(5)Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Administraţiei Publice stabilesc normele metodologice pentru acordarea asistenţei de specialitate, în vederea aplicării prevederilor alin. (3) şi (4), în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (6) În cazul neconformitatii cu valorile parametrilor sau cu specificaţiile prevăzute în tabelul 3 din anexa nr. 1, autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează dacă aceasta neconformitate reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei şi va dispune măsurile de remediere necesare pentru restabilirea calităţii apei în scopul protejării sănătăţii.
(7)În orice situaţie în care sunt luate măsuri de remediere autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune informarea consumatorilor, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea valorilor parametrilor nu are însemnătate pentru sănătatea acestora.
(1)Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, la solicitarea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, derogări pe o perioadă determinata de la valorile parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 până la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, luându-se în considerare riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu apa potabilă a populaţiei din zona respectiva. Derogarile vor fi limitate la o perioadă cat mai scurta şi nu vor depăşi o durată de 3 ani. În situaţia în care autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, solicita prelungirea derogarii, se va inainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei analiza situaţiei şi motivarea solicitării de obţinere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va depăşi termenul de 3 ani.
(2)În cazuri excepţionale Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba o a treia derogare pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va fi luată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării.
(3)Pentru orice derogare acordată în conformitate cu alin. (1) şi (2) trebuie specificate următoarele:
a)motivele derogarii;
b)parametrul în cauza, rezultatele relevante ale monitorizarii anterioare şi valoarea maxima permisă prin derogare;
c)zona geografică, cantitatea de apa furnizată zilnic, mărimea populaţiei afectate şi eventualele consecinţe asupra întreprinderilor producătoare de alimente;
d)schema de monitorizare adecvată;
e)un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare, ce va include un calendar al activităţilor şi o estimare a costului de evaluare a situaţiei;
f)durata derogarii.
(4)Prevederile alin. (3) nu se aplică dacă autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, considera ca nerespectarea valorii parametrilor nu prezintă risc pentru sănătate şi dacă măsurile luate în conformitate cu art. 8 alin. (2) sunt suficiente pentru remedierea deficientei în termen de 30 de zile. În aceasta situaţie Ministerul Sănătăţii şi Familiei stabileşte, împreună cu alte autorităţi implicate, numai o valoare maxim admisă a parametrilor în cauza şi durata necesară pentru remedierea deficientei.
(5)Prevederile alin. (4) nu se mai aplica dacă într-un sistem de aprovizionare cu apa potabilă se constata pentru un parametru o valoare necorespunzătoare valorii stabilite pentru acel parametru o perioadă mai mare de 30 de zile consecutive în ultimele 12 luni.
(6)Autorităţile de sănătate publică şi autorităţile administraţiei publice locale din teritoriul pentru care s-a recurs la derogarile prevăzute în acest articol vor informa populaţia afectată despre aceste derogări şi despre condiţiile de gestionare a acestora, în termen de 48 de ore de la confirmare. Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale vor asigura acordarea de asistenţa grupurilor de populaţie vulnerabile, pentru care derogarea implica un risc special. Aceste obligaţii nu se vor aplica în cazurile prevăzute la alin. (4), cu excepţia situaţiilor în care autorităţile implicate decid contrariul.
(7)Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, cu excepţia derogarilor prevăzute la alin. (4), va informa Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 60 de zile, asupra oricărei derogări referitoare la un sistem individual de aprovizionare cu apa potabilă care furnizează mai mult de 1.000 mc în medie/zi sau aprovizioneaza mai mult de 5.000 de persoane, inclusiv cu privire la specificaţiile prevăzute la alin. (3).
(8)Prevederile alin. (1)-(7) nu se aplică apei potabile imbuteliate în sticle sau în alte recipiente.
(1)Nici o substanţa sau material utilizat în instalaţiile de producere, distribuţie, imbuteliere, transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regaseasca în concentratii mai mari decât este necesar scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuşi ori impuritati care să diminueze protecţia sănătăţii.
(2)Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Industriei şi Resurselor vor elabora, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, norme privind testarea materialelor şi substanţelor care vin în contact cu apa potabilă.
(3)Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, procedura de autorizare sanitară a instalaţiilor de imbuteliere a apei potabile în sticle sau alte recipiente.
(4)Punerea în consum a apei potabile imbuteliate în sticle sau în alte recipiente se face cu respectarea prevederilor legale privind ambalarea şi etichetarea produselor alimentare.
(1)Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, trebuie să asigure disponibilitatea informatiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile competente ori de către consumatorii în cauza. Informaţia trebuie să fie corecta, clara, furnizată la timp şi actualizată.
(2)În scopul informării consumatorilor Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, întocmeşte şi publică, o dată la 3 ani, Raportul naţional asupra calităţii apei potabile, care va cuprinde cel puţin:
a)sistemele de aprovizionare cu apa potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apa mai mare de 1.000 mc /zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane;
b)situaţia pe o perioadă de 3 ani consecutivi, publicarea efectuandu-se la sfârşitul celui de-al treilea an;
c)informaţiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puţin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 şi art. 9 alin. (6) şi (7).
(3)Informaţiile necesare pentru întocmirea Raportului naţional asupra calităţii apei potabile vor fi raportate Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
(4)Producătorii şi utilizatorii de apa potabilă vor furniza autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, informaţiile necesare întocmirii Raportului naţional asupra calităţii apei potabile.
(5)Producătorii şi utilizatorii de apa potabilă vor inregistra şi vor păstra datele privind calitatea apei potabile care este produsă, distribuita şi utilizata conform prevederilor Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
(6)Producătorii de apa potabilă distribuita prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice ora acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, sa afiseze programul şi numărul de telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei potabile produse şi distribuite.
(7)Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plata pentru populaţia deservita de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.
(8)Autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu producătorii, respectiv distribuitorii de apa potabilă, întocmesc şi publică anual, Raportul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, privind calitatea apei potabile, care va cuprinde:
a)sistemele publice de aprovizionare cu apa potabilă, colective sau individuale, inclusiv cele care furnizează în medie o cantitate de apa mai mica de 10 mc/zi sau care deservesc mai puţin de 50 de persoane;
b)informaţiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puţin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 şi art. 9 alin. (6) şi (7);
c)situaţia pe o perioadă de un an, publicarea efectuandu-se la sfârşitul anului respectiv.
(1)Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.
(2)În perioada de implementare a prevederilor prezentei legi neconformarea la unii dintre parametrii de calitate a apei potabile de către un producător, respectiv distribuitor de apa potabilă prin sistem public, nu se sancţionează conform Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igiena şi sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare, decât în situaţia în care nu au fost respectate planul şi calendarul activităţilor de conformare a respectivului producător ori distribuitor. Neconformarea la parametrii respectivi nu trebuie să pună în pericol starea de sănătate a consumatorilor.
(1)Ministerul Administraţiei Publice va lua toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea parametrilor de calitate a apei potabile produse şi distribuite prin sisteme publice, respectiv colective, până în anul 2020. Ministerul Administraţiei Publice va întocmi şi va centraliza planul, calendarul şi costul activităţilor de conformare, în termen de un an de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va lua toate măsurile necesare pentru a asigura monitorizarea de audit al calităţii apei potabile, conform cerinţelor prezentei legi, în termen de 3 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va întocmi planul, calendarul şi costurile activităţilor de monitorizare de audit al calităţii apei potabile în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Producătorii, respectiv utilizatorii de apa în sistem individual, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în termen de 10 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Producătorii de apa îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi de lege, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. (6) Producătorii, respectiv utilizatorii de apa din industria alimentara, care au surse proprii, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în termen de 2 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. (7) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va întocmi şi va centraliza planul şi calendarul activităţilor de conformare la prevederile prezentei legi a producătorilor, respectiv utilizatorilor de apa din industria alimentara, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1)În situaţiile excepţionale şi pentru zonele geografice bine definite se va inainta Comisiei de igiena a Ministerului Sănătăţii şi Familiei o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare. Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La sfârşitul perioadei de prelungire se va efectua evaluarea situaţiei, care va fi înaintată Comisiei de igiena a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care poate decide, pe baza acestei evaluări, o alta perioada de prelungire, de maximum 3 ani.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică apei potabile imbuteliate în sticle sau în alte recipiente.
Anexele nr. 1 şi 3 se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.(2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
PARAMETRI DE CALITATE
ai apei potabile
1.Parametri de calitate
Parametrii de calitate sunt microbiologici, chimici şi indicatori.
2.Valorile concentratiilor maxime admise pentru parametrii de calitate ai apei potabile sunt cele prevăzute în tabelele 1A, 1B, 2 şi 3.
Tabel 1A
Parametrii microbiologici
| Parametrul/Unitatea de măsura | Valoarea admisă | Metoda de analiza |
|---|---|---|
| Escherichia coli (E. coli)/100 ml | 0 | ISO 9308-1 |
| Enterococi (Streptococi fecali)/100 ml | 0 | STAS 3001/1991 ISO 7899-2 |
Tabel 1B
Parametrii microbiologici pentru apa îmbuteliată în
sticle sau alte recipiente
| Parametrul/Unitatea de măsura | Valoarea admisă | Metoda de analiza |
|---|---|---|
| Escherichia coli (E. coli)/250 ml | 0 | ISO 9308-1 |
| Enterococi (Streptococi fecali)/250 ml | 0 | STAS 3001/1991 ISO 7899-2 |
| Pseudomonas aeruginosa/250 ml | 0 | STAS 3001/1991 pr EN ISO 12780 |
| Număr de colonii la 22°C/ml | 100 | STAS 3001/91 pr EN ISO 6222 |
| Număr de colonii la 37°C/ml | 20 | STAS 3001/91 pr EN ISO 6222 |
Tabel 2
Parametri chimici
| Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea CMA | Metoda de analiză | |
| Acrilamidă1) (μg/l) | 0,10 | -*) | |
| Arsen (μg/l) | 10 | STAS 7885/67 | |
| Benzen (μg/l) | 1,0 | SR ISO 11423/1,2-000 | |
| Benz(a)piren | 0,01 | -*) | |
| Bor (mg/l) | 1,0 | SR ISO 9390/01 | |
| Bromaţi2) (μg/l) | 10 | SR ISO 9562/89 | |
| Cadmiu (μg/l) | 5,0 | STAS 11184/78 | |
| Clorură de vinil1) (μg/l) | 0,50 | -*) | |
| Crom (total) (μg/l) | 50 | STAS 7884/67 | |
| SR ISO 9174/98 | |||
| SR ISO 11083/98 | |||
| (Cr VI) | |||
| Cupru3) (mg/l) | 0,1 | STAS 3224/69 | |
| Cianuri (totale) (μg/l) | 50 | STAS 10847/77 | |
| SR ISO 6703/1-98 | |||
| Cianuri (libere) (μg/l) | 10 | STAS 10847/77 | |
| SR ISO 6703/1-98 | |||
| Dicloretan (μg/l) | 3,0 | -*) | |
| Epiclorhidrină1) (μg/l) | 0,10 | -*) | |
| Fluor (mg/l) | 1,2 | STAS 6673/62 | |
| Hidrocarburi policiclice aromatice4) (μg/l) | 0,10 | -*) | |
| Mercur (μg/l) | 1,0 | STAS 10267/89 | |
| Nichel3),5) (μg/l) | 20 | -*) | |
| Nitraţi6) (mg/l) | 50 | STAS 3048/1-77 | |
| SR ISO 7890/1-98 | |||
| Nitriţi6) (mg/l) | 0,50 | STAS 3048/2-96 | |
| SR ISO 6777/96 | |||
| Pesticide7),8) (μg/l)/ clasă | 0,10 | STAS 12650/88 | |
| Pesticide7),9) (μg/l)/ Total | 0,50 | STAS 12998/91 | |
| Plumb3),10) (μg/l) | 10 | STAS 6362/85 | |
| Seleniu (μg/l) | 10 | STAS 12663/88 | |
| Stibiu (μg/l) | 5,0 | -*) | |
| Tetracloretan şi Tricloretenă (μg/l) (suma concentraţiilor compuşilor specificaţi) | 10 | -*) | |
| Trihalometani11) (μg/l)/Total (suma concentraţiilor compuşilor specificaţi) | 100 | STAS 12997/91 |
Notă *) Metode de analiza care nu sunt acoperite de standarde româneşti (STAS) sau ISO ori care nu sunt preluate ca standarde româneşti (SR ISO) şi care urmează să fie stabilite ulterior.
| Parametrul/Unitatea de măsură | Valoarea CMA | Metoda de analiză | |
| Aluminiu (μg/l) | 200 | STAS 6326/90 | |
| Amoniu (mg/l) | 0,50 | STAS 6328/85 | |
| Bacterii coliforme1) (număr/100 ml) | 0 | STAS 3001/91 | |
| ISO 9308-1 | |||
| Carbon organic total (COT)2) | Nici o modificare anormală | SR ISO 8245/95 | |
| Cloruri3) (mg/l) | 250 | STAS 3049/88 | |
| SR ISO 9297/98 | |||
| Clostridium perfringens4) (număr/100 ml) | 0 | STAS 3001/91 | |
| SR ISO 6461-1;2/98 | |||
| Clor rezidual liber (mg/l): | |||
| - la intrarea în reţea | 0,50 | STAS 6364/78 | |
| - la capăt de reţea | 0,25 | ||
| STAS 7722/84 | |||
| Conductivitate3) μS cm-1 la 20°C) | 2500 | SR/EN 27888/97 | |
| Culoare | Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală | SR ISO 7887/97 | |
| Duritate totală (grade germane), minim | 5 | STAS 3326/76 | |
| STAS 3086/68 | |||
| Fier (μg/l) | 200 | SR 13315/96 | |
| SR ISO 6332/96 | |||
| Gust | Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală | STAS 6324/61 | |
| SR EN 1622/97 | |||
| STAS 3264/81 | |||
| Mangan (μg/l) | 50 | SR 8662-1;2/96 | |
| SR ISO 6333/96 | |||
| Miros | Acceptabilă consumatorilor şi nici o modificare anormală | STAS 6324/61 | |
| SR EN 1622/97 | |||
| Număr de colonii la 22°C/ml | Nedetectabili la 100 de ml | STAS 3001/91 | |
| EN ISO 6222 | |||
| Oxidabilitate5) (mg O2/l) | 5,0 | STAS 3002/85 | |
| SR ISO 6060/96 | |||
| pH3),6) (unităţi de pH) | >= 6,5; <= 9,5 | STAS 6325/75 | |
| SR ISO 10523/97 | |||
| Sodiu (mg/l) | 200 | -*) | |
| Substanţe tensioactive - Total (μg/l) | 200 | STAS 7576/66 | |
| SR ISO 7875-1;2/96 | |||
| Sulfat3) (mg/l) | 250 | STAS 3069/87 | |
| Sulfuri şi hidrogen sulfurat (μg/l) | 100 | SR 7510/97 | |
| SR ISO 10530/97 | |||
| Turbiditate7) (UNT) | <= 5 | STAS 6323/88 | |
| Zinc (μg/l) | 5000 | STAS 6327/81 | |
| Tritiu (Bq/l)8) | 100 | SR ISO 9698/1996 | |
| Doza efectivă totală de referinţă8),9),10) (mSv/an) | 0,10 | -*) | |
| Activitatea alfa globală (Bq/l)11) | 0,1 | SR ISO 9696/1996 | |
| Activitatea beta globală (Bq/l)11) | 1 | SR ISO 9697/1996 |
Notă *) Metode de analiza care nu sunt acoperite de standarde româneşti (STAS) sau preluate ca standarde româneşti (SR ISO) şi urmează a fi stabilite ulterior.
MONITORIZAREA DE CONTROL ŞI DE AUDIT
1.Monitorizarea de control
1.1.Scopul acestei monitorizari este de a produce periodic informaţii despre calitatea organoleptica şi microbiologica a apei potabile, produsă şi distribuita, despre eficienta tehnologiilor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, în scopul determinării dacă apa potabilă este corespunzătoare sau nu din punct de vedere al valorilor parametrilor relevanti stabiliţi prin prezenta lege.
1.2.Pentru monitorizarea de control sunt obligatorii următorii parametri:
Aluminiu*1)
Amoniu
Bacterii coliforme
Culoare
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)
Conductivitate
Clorul rezidual liber*2)
Clostridium perfringens*3)
Escherichia coli
Fier*1),*4)
Gust
Miros
Nitriti*5)
Oxidabilitate*6)
Pseudomonas aeruginosa*7)
Sulfuri şi hidrogen sulfurat*8)
Turbiditate
Număr de colonii dezvoltate*7) (22°C şi 37°C)
a)rezultatele analizelor efectuate pe probele prelevate pe o perioadă de cel puţin 2 ani succesivi sunt constante şi semnificativ mai bune decât cele prevăzute în anexa nr. 1;
b)nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potenţial de a afecta calitatea apei. Frecventa de prelevare şi analiza nu poate fi redusă atât cat sa conducă la prelevarea a mai puţin de 50% din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepţia situaţiei de la pct. 6.
*5) Punctele şi frecventa de prelevare, atât cat este posibil, vor fi alese şi distribuite uniform în timp şi spaţiu.
*6) Frecventa de prelevare şi numărul de probe vor fi decise de către autoritatea de sănătate publică judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti.
4.Frecventa minima de prelevare şi analiza pentru apa potabilă îmbuteliată se face conform tabelului 1B.
Tabel 1B
┌────────────────────┬─────────────────────────────┬───────────────────────────┐
│ Volumul de apa │ Monitorizarea de │ Monitorizarea de audit │
│îmbuteliat zilnic │ control numărul de │ numărul de probe de │
│(volum exprimat ca │ probe de prelevat pe an │ prelevat pe an │
│ medie anuală) │ │ │
│ mc │ │ │
├────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ ≤ 10 │ 1 │ 1 │
├────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ > 10 ≤60 │ 12 │ 1 │
├────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ > 60 │ 1 pentru fiecare 5 mc, │ 1 pentru fiecare 100 mc, │
│ │ ca parte din volumul total│ ca parte din volumul total│
└────────────────────┴─────────────────────────────┴───────────────────────────┘
SPECIFICAŢII
pentru analiza parametrilor
Laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apa pentru monitorizare trebuie să aibă asigurat controlul calităţii analitice şi să fie supuse periodic unui control efectuat de un laborator aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru acest domeniu.
1.Parametrii pentru care metodele de analiza sunt specificate:
Bacterii coliforme şi [Escherichia coli (E. coli)]
Enterococi (Streptococi fecali)
Pseudomonas aeruginosa
Numărul de colonii la 22°C
Numărul de colonii la 37°C
Clostridium perfringens.
Filtrarea prin membrana, urmată de incubarea anaeroba a membranei pe agar m-PC (Nota*1) la 44°C ± 1° C pentru 21 ± 3 ore. Se numara coloniile de culoare galbena opac care virează în roz sau roşu după expunerea la vapori de hidroxid de amoniu timp de 20-30 de secunde.
| Mediu de bază | ||
| Triptoză | 30 g | |
| Extract de drojdie | 20 g | |
| Sucroză | 5 g | |
| Hidroclorit de L-cisteină | 1 g | |
| MgSO4 ▪ 7H2O | 0,1 g | |
| Roşu de bromcresol | 40 mg | |
| Agar | 15 g | |
| Apă | 1.000 ml. |
Se dizolva ingredientele mediului bazal, se corecteaza pH la 7,6 şi se autoclaveaza la 121° C timp de 15 minute. Se raceste şi se adauga:
| D-cicloserină | 400 mg | |
| Polimixină-B sulfat | 25 mg | |
| Indosil-Beta-D-glucozid | 60 mg | |
| 0,5% soluţie sterilizată şi filtrată de difosfat de fenoftaleină | 20 ml | |
| 4,5% FeCl3 ▪ 6H2O filtrată şi sterilizată | 2 ml. |
2.Parametrii pentru care sunt specificate caracteristicile de performanţă
2.1.Metoda de analiza folosită trebuie să fie capabilă sa masoare cel puţin o concentraţie egala cu valoarea parametrului (CMA). Pentru următorii parametri caracteristicile de performanţă specificate sunt: acuratetea, precizia şi limita de detectie:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Acuratetea Precizia Limita de detectie
Parametrul % % %
din CMA*1) din CMA*2) din CMA*3)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Acrilamida*a)
Aluminiu 10 10 10
Amoniu 10 10 10
Arsen 10 10 10
Benzen 25 25 25
Benz(a)piren 25 25 25
Bor 10 10 10
Bromati 10 10 10
Cadmiu 10 10 10
Cloruri 10 10 10
Clorura de vinil*a)
Conductivitate 10 10 10
Crom 10 10 10
Cupru 10 10 10
Cianuri (totale)*4) 10 10 10
Cianuri (libere) 10 10 10
1,2-dicloretan 25 25 10
Epiclorhidrina*a)
Fluor 10 10 10
Hidrocarburi policiclice aromatice*5) 25 25 25
Mangan 10 10 10
Mercur 10 10 10
Nichel 10 10 10
Nitrati 10 10 10
Nitriti 10 10 10
Oxidabilitate*6) 25 25 25
Pesticide*7) 25 25 25
Plumb 10 10 10
Seleniu 10 10 10
Sodiu 10 10 10
Stibiu 25 25 25
Sulfat 10 10 10
Tetracloretan*8) 25 25 10
Tricloretena*8) 25 25 10
Trihalometani*5) - 25 25 10
TOTAL:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*a) Condiţii: controlul concentratiei conform specificatiei de producţie.
a)o valoare de 3 ori mai mare decât deviatia standard asociata unui număr de determinări, pentru o proba simpla de apa conţinând o concentraţie mica a parametrului; sau b) o valoare de 5 ori mai mare decât deviatia standard a unei probe martor pentru fiecare serie de probe.
*4) Metoda va determina cianurile totale sub toate formele.
*5) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substantele specificate, la 25% din valoarea parametrilor din anexa nr. 1.
*6) Oxidarea va fi efectuată timp de 10 minute la 100°C în mediu acid, folosind permanganat de potasiu.
*7) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru fiecare pesticid şi depind de pesticidul respectiv. În prezent aceasta limita de detectie nu este realizabila pentru toate pesticidele, dar trebuie să constituie un obiectiv de realizat.
*8) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substantele specificate, la 50% din valoarea parametrilor din anexa nr. 1.
2.2.Pentru concentraţia ionilor de hidrogen metoda de analiza trebuie să poată măsura o concentraţie egala cu CMA, cu o acuratete şi o precizie de 0,2 unităţi de pH.
3.Parametrii pentru care nu sunt specificate performanţele metodelor de analiza:
–Carbon organic total
–Culoare
–Gust
–Miros
–Turbiditate*)
Notă *) Pentru monitorizarea turbiditatii în apa de suprafaţa tratata metoda de analiza trebuie să masoare cel puţin concentratii egale cu valoarea parametrilor (CMA), cu o acuratete şi o precizie de 25%.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.