Decizie nr. VI din 15 ianuarie 2007

Dosar nr. 26/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi ale dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de judecători din totalul de 117 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că drepturile salariale prevăzute în dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, precum şi în art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, se cuvin numai categoriilor de procurori şi judecători expres şi limitativ prevăzute în aceste texte de lege.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi ale art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţând soluţii diferite.

Astfel, unele instanţe au respins cererile formulate de judecători şi procurori privind plata drepturilor salariale prevăzute în dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, precum şi în dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, apreciind că aceste drepturi se cuvin numai categoriilor de procurori şi judecători expres şi limitativ prevăzute de aceste texte de lege.

S-a considerat că regimul salarial diferenţiat pentru cele două categorii de magistraţi, determinat de îndeplinirea de către unii dintre aceştia, cu caracter permanent, de atribuţii efective în domeniul prevenirii, descoperirii şi sancţionării faptelor de corupţie, este justificată de specificul unei atari atribuţii, căreia legiuitorul a înţeles să-i asigure caracter prioritar în raport cu alte domenii de activitate.

S-a învederat că această interpretare se impune şi pentru că reglementarea criteriilor de determinare a indemnizaţiilor sau salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum şi a sporurilor sau adaosurilor la indemnizaţiile şi salariile de bază constituie un atribut exclusiv al legiuitorului, singurul care poate stabili în ce măsură anumite sporuri sau adaosuri se acordă unor categorii de salariaţi. Ca urmare, s-a subliniat că, dacă legiuitorul nu ar fi urmărit să beneficieze de sporul de 30% şi, respectiv, de 40% numai judecătorii şi procurorii implicaţi în soluţionarea cauzelor privind infracţiuni de corupţie, nu ar fi limitat acordarea sporului respectiv doar la această categorie restrânsă de magistraţi.

Alte instanţe, dimpotrivă, au admis cererile formulate de reclamanţi, judecători şi procurori, dispunând să fie plătite drepturile salariale solicitate, reprezentând sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru perioada 11 aprilie 2002 - 26 aprilie 2004 şi, respectiv, de 40% din indemnizaţia brută lunară, pentru perioada 27 aprilie 2004 - 1 aprilie 2006.

În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că, în adevăr, prin dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie prevăzut la alin. (1)-(3) şi judecătorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 primesc pentru activitatea de combatere a infracţiunilor de corupţie un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, textul art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, în sensul că procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie şi judecătorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizaţiei de încadrare brută lunară.

S-a mai învederat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004, fiind lărgită sfera de aplicare a art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), în sensul că sporul de 40% a mai fost acordat tuturor judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără să se facă vreo distincţie între cei care participă la soluţionarea cauzelor de corupţie şi cei cu alte atribuţii, ca în cazul celorlalţi procurori şi judecători.

S-a mai argumentat că aplicarea textelor de lege menţionate a avut ca rezultat producerea unei discriminări, nejuste, între judecătorii şi procurorii care soluţionează cauze privind fapte de corupţie, şi ceilalţi magistraţi, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea oricărei discriminări.

Ca urmare, pentru eliminarea efectelor discriminatorii constatate prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţele care au admis acţiunile s-au întemeiat pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu, recunoscând dreptul magistraţilor defavorizaţi de a primi o despăgubire egală cu sporul de 30% şi, respectiv, de 40%, de care au beneficiat ceilalţi magistraţi în perioada în care dispoziţiile ce au reglementat acest spor au fost în vigoare.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În adevăr, prin art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, s-a reglementat dreptul personalului din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie prevăzut la alin. (1) şi (3), precum şi al judecătorilor din compunerea completelor specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de a primi pentru activitatea de combatere a infracţiunilor de corupţie un spor de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, textul art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, prevăzându-se că procurorii din Parchetul Naţional Anticorupţie şi judecătorii care compun completele specializate în infracţiunile de corupţie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizaţiei de încadrare brută lunară.

Tot astfel, prin art. 24 alin. (4) din Legea nr. 508/2004 a fost extins beneficiul constând în sporul de 40% la indemnizaţia de încadrare brută lunară şi pentru conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, precum şi pentru procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Prin Legea nr. 601/2004 de aprobare, cu modificări, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), a fost extinsă şi la toţi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi la toţi procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a se face vreo distincţie între categoria de magistraţi care participă la soluţionarea cauzelor privind faptele de corupţie şi magistraţii cu atribuţii specifice îndeplinirii funcţiei de procurori sau judecători în toate celelalte cauze.

Fiind sesizat cu examinarea acestui caz inadmisibil de diferenţiere a indemnizaţiilor stabilite pentru magistraţi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, a constatat existenţa unei discriminări directe prin aplicarea prevederilor textelor de lege menţionate şi a propus Ministerului Justiţiei iniţierea unui proiect de act normativ de modificare a acelor prevederi, în vederea eliminării diferenţei de tratament salarial, care a creat o inegalitate evidentă între cele două categorii de magistraţi cu pregătire şi responsabilităţi identice.

Ca urmare a demersului legislativ, iniţiat pe baza constatării acestei discriminări, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de magistraţi şi de personal din sistemul justiţiei, pentru eliminarea inegalităţii ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi ale personalului asimilat acestora.

În acest fel, tratamentul salarial discriminatoriu a fost înlăturat, pentru viitor, prin ordonanţa de urgenţă menţionată nemaifiind reglementate sporuri şi diferenţieri la indemnizaţiile magistraţilor în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional şi a funcţiei îndeplinite.

Până la adoptarea şi intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, însă, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotărârea la care s-a făcut referire a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizaţiilor acordate magistraţilor, în contradicţie cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, cu cel al egalităţii de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În reglementarea anterioară, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincţie, în acordarea drepturilor salariale menţionate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori şi judecători erau desemnaţi să le soluţioneze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuţiilor de ansamblu pe care le au toţi magistraţii din parchete şi instanţele judecătoreşti în întregul lor, procurori, judecători şi magistraţi-asistenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie necesită aceeaşi pregătire de specialitate şi experienţă, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum şi risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.

Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferenţiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toţi oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum şi pe cele ale art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum s-a făcut referire la acestea, dar şi dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii.

Îndeplinirea cerinţei de îmbunătăţire substanţială a actului de înfăptuire a justiţiei, care impune criterii noi de competenţă şi performanţă pentru toate categoriile de magistraţi, nu ar putea fi asigurată în condiţii de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraţilor şi a responsabilităţii lor în înfăptuirea actului de justiţie.

Mai mult, folosirea drept criteriu de diferenţiere a tratamentului salarial pentru magistraţi doar apartenenţa la anumite segmente restrânse de realizare a justiţiei, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată şi un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situaţiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi şi a tipului de reacţie necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante şi riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferenţial prin dispoziţiile la care s-a făcut referire.

Rezultă, deci, că distincţia ce se face, ţinându-se seama de apartenenţa magistraţilor la categoria celor implicaţi în soluţionarea cazurilor privind faptele de corupţie sau de criminalitate organizată şi de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi al art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenţa unui raport acceptabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, cu toate particularităţile lui specifice.

De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistraţi, cu profesii implicând pregătire, experienţă şi responsabilităţi identice, în raport cu gradul profesional şi funcţia îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistraţi nu au beneficiat de sporul specific de 30% şi, respectiv, 40% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, acei magistraţi să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligaţia autorităţii care nu l-a acordat tuturor magistraţilor fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.

Respectarea dreptului fiecărui cetăţean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeaşi muncă, în condiţii de responsabilitate identică, implică obligaţia firească a autorităţii care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistraţi ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispoziţiile ce îl reglementau erau în vigoare.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi, pentru eliminarea oricărei discriminări, a se stabili că drepturile salariale prevăzute în dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi în dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată, la rândul ei, prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată prin Legea nr. 601/2004, stabileşte:

Drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraţilor.

Obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei