Decizie nr. 213 din 4 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 16.820/233/2009 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 16.820/233/2009, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş în cadrul soluţionării unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie o procedură execuţională care favorizează instituţiile bugetare şi face, practic, imposibilă executarea silită a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit obligaţii de plată ale acestor instituţii.

Judecătoria Galaţi - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, având în prezent următorul cuprins:

–Art. 1: "Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.";

–Art. 2: "Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.";

–Art. 3: "În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauză, în numeroase cazuri, constatându-se constituţionalitate acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, Curtea a reţinut că ordonanţa a cărei constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.

Art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.

Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituţiilor publice, cât şi cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. În consecinţă, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 nu se aduce atingere nici prevederilor art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Curtea a mai constatat că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea observă că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În final, Curtea a observat că procedura de executare a obligaţiilor de plată aparţinând instituţiilor publice, aşa cum e reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfăşoară într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 16.820/233/2009 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean