Decizia nr. 663 din 24 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Iulian Fentzel în Dosarul nr. 9.799/233/2016 al Judecătoriei Galați - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.971D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că instituirea, de către legiuitor, a unui termen până la care persoana poate face un denunț pentru a putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă nu este de natură a înfrânge prevederile constituționale invocate. Situația celor două categorii de persoane evocate de autorul excepției - persoanele aflate în executarea unei pedepse și cele aflate în cursul urmăririi penale sau al judecății - este diferită. Rațiunea edictării actului normativ criticat este aceea ca persoanele care au calitatea de martor potrivit art. 2 din Legea nr. 682/2002, la momentul oportun, să faciliteze organelor judiciare tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit fapte penale. Legiuitorul are opțiunea și libertatea constituțională de a stabili cauzele de reducere a pedepselor, precum și momentul până la care acestea intervin. Aplicarea dispozițiilor criticate și persoanelor care se află în faza executării unei pedepse ar presupune o operațiune de reindividualizare a cuantumului pedepsei aplicate, ceea ce ar înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Sentința penală nr. 1.911 din 27 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 9.799/233/2016, Judecătoria Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Iulian Fentzel într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, deoarece nu îi includ printre persoanele ce beneficiază de reducerea pedepsei pe cei care, deși au depășit faza de urmărire penală și cea a judecății, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate, facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave.

6.Judecătoria Galați - Secția penală, făcând referire la deciziile Curții Constituționale nr. 809 din 9 noiembrie 2006, nr. 1.156 din 6 noiembrie 2008 și nr. 383 din 7 iunie 2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale și apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9.Avocatul Poporului arată că persoanele aflate în executarea unei pedepse sunt excluse în mod legitim de la dreptul de a beneficia de reducerea pedepsei, întrucât nu au demonstrat, în momentul individualizării acesteia, aceeași atitudine de cooperare cu organele judiciare precum persoanele care denunță sau facilitează identificarea altor făptuitori înaintea sau în timpul urmăririi penale sau al judecății. Egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituție, își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și, deci, instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat. Când criteriul în funcție de care își găsește aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv și rezonabil, și nu subiectiv și arbitrar, fiind constituit de o anumită situație prevăzută de ipoteza normei, și nu de apartenența sau de calitatea persoanei, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului de constituționalitate ca fiind discriminatorie.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, cu următorul conținut: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cadrul politicii penale, legiuitorul a reglementat, atât în Codul penal și în Codul de procedură penală, cât și în alte legi speciale, norme penale în temeiul cărora operează o reducere a pedepselor stabilite de legiuitor în normele de incriminare. Astfel, art. 19 din Legea nr. 682/2002 reglementează o cauză legală specială de reducere a pedepsei, care are aplicabilitate până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

15.Curtea observă că, răspunzând unor critici identice, a constatat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor sunt constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 809 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Decizia nr. 1.156 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 10 decembrie 2008, și Decizia nr. 383 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 25 iulie 2016, Curtea a constatat că nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece cauza de impunitate prevăzută de textul de lege atacat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, adică persoanelor care au calitate de martor potrivit Codului de procedură penală, inculpaților într-o altă cauză ori persoanelor care nu au niciun fel de calitate procesuală. După cum se poate observa, aceste trei categorii de persoane au un numitor comun, și anume acela de a fi comis o infracțiune și care, până în momentul condamnării, denunță ori facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane. Or, inculpatul condamnat a avut posibilitatea să se încadreze în această categorie, dar, prin tăcerea sa, a ales să nu beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat.

16.Principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator diferențiat în funcție de conduita persoanelor cercetate care pot contribui la aflarea adevărului în anumite cauze este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat.

17.Totodată, Curtea a reținut că aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de recrudescența unor fenomene antisociale grave, precum criminalitatea organizată, terorismul, traficul de droguri și traficul de persoane, respectiv de necesitatea instituirii de către stat a unui sistem de măsuri în vederea asigurării protecției martorilor și nu este de natură să aducă atingere principiului egalității în drepturi.

18.Distinct de cele reținute prin Decizia nr. 809 din 9 noiembrie 2006, precitată, ale cărei considerente își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea observă că, spre deosebire de persoanele care se află în faza anterioară începerii urmăririi penale, în faza urmăririi penale ori în faza judecății, față de persoanele care se află în executarea unei pedepse a fost pronunțată o hotărâre de condamnare definitivă, prin care a fost stabilită vinovăția acestora.

19.Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv, care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de putere a lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritate a lucrului judecat (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

20.Astfel, de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. Doar în aceste situații apare necesitatea punerii în acord a conținutului hotărârii aflate în curs de executare cu situația obiectivă, cu consecința modificării corespunzătoare a executării hotărârii.

21.Or, în cazul în care aplicarea beneficiului prevăzut de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar fi posibilă și pentru persoanele aflate în executarea unei pedepse, care, în această fază, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, s-ar ajunge, în realitate, la o rejudecare a cauzei pentru motive ulterioare pronunțării hotărârii judecătorești definitive, aducânduse atingere autorității de lucru judecat. Cu alte cuvinte, dacă s-ar achiesa la cele solicitate de autorul excepției, s-ar ajunge la situația în care, prin contestația la executare, ar fi puse în discuție aspecte care țin de fondul cauzei, precum modalitatea de individualizare a pedepselor și tratamentul sancționator ce au fost aplicate în mod definitiv prin hotărârea pronunțată.

22.Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Fentzel în Dosarul nr. 9.799/233/2016 al Judecătoriei Galați - Secția penală și constată că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galați - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu