Decizia nr. 738 din 23 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicolae-Dragoș Costescu în Dosarul nr. 1.320/94/2016 al Judecătoriei Buftea și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.038D/2016.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Valentin Constantinof din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care învederează Curții că ridică o problemă de drept constituțional care apare în procedurile civile în care se dezbat probleme contravenționale. În esență, arată că materia contravențională creează anumite probleme în practică din cauza faptului că, deși este asimilată acuzației în materie penală, ea este judecată după regulile Codului de procedură civilă, neexistând un cod contravențional sau reguli distincte, clare pentru soluționarea acestei categorii de litigii.

4.De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, prin care s-a statuat că, materia contravențională fiind asimilată acuzației în materie penală, contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție. Totodată se invocă și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 sau Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, prin care s-a reținut că, având în vedere prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul, instanțele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că nu se pot limita doar la un rol activ general, ci trebuie să administreze orice probă pe care o vor considera necesară pentru a clarifica dacă este legal sau nu procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

5.Astfel, instanțele au depășit interdicțiile procedurale impuse de Codul de procedură civilă din 1865, în sensul că, pentru a soluționa litigiul, au audiat orice categorie de martori și au administrat orice categorie de probe pe care le-au considerat necesare în vederea clarificării problemei de fond deduse judecății.

6.În continuare, prezintă situația de fapt care a condus la invocarea excepției de neconstituționalitate, respectiv a arătat că, în cadrul soluționării plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, partea adversă, Inspectoratul de Poliție, s-a opus la audierea martorului propus, pe motiv că acesta este rudă cu contravenientul. Or, niciodată, partea adversă din astfel de litigii nu va fi de acord cu administrarea unei probe care îi este defavorabilă.

7.Prin urmare, apreciază că se rupe justul echilibru între prezumția de nevinovăție a contravenientului și prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

8.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că interdicția reglementată de dispozițiile legale criticate este una relativă, întrucât părțile pot conveni expres sau tacit la înlăturarea acesteia. În ceea ce privește prezumția de nevinovăție invocată, arată că întotdeauna revine agentului constatator sarcina probei, și nu contravenientului, astfel încât apreciază că nu are sens invocarea unei excepții de neconstituționalitate întemeiate pe acest aspect. În continuare, arată că verificarea legalității procesului-verbal întocmit de agentul constatator nu ridică problema verificării situației de fapt constatate, ci privește aspecte referitoare la respectarea anumitor condiții de procedură sau de formă care, de principiu, nu se dovedesc cu martori.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9.Prin Încheierea din 19 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.320/94/2016, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicolae-Dragoș Costescu într-o cauză privind soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

10.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, în materie contravențională, prin imposibilitatea instanței de a administra proba cu martori - rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv - se ajunge la un rezultat contrar scopului reglementării art. 315 din Codul de procedură civilă, și anume la imposibilitatea de a administra probe în scopul aflării adevărului în cauză, ceea ce încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deși contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție, fiind asimilat inculpatului în procesul penal.

11.Se arată că instanța de la Strasbourg a statuat că materia contravențională intră sub incidența prevederilor art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind asimilată acuzației în materie penală, situație în care trebuie asigurate garanțiile procesuale acordate contravenientului. În acest sens sunt citate Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, în care s-a reținut că autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală, precum și Decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012 asupra Cererii nr. 7.034/07 formulate de Marius Haiducu și alții împotriva României, prin care s-a statuat că, în lipsa prezumției de legalitate de care se bucură procesul-verbal, ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră, însă proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.

12.Având în vedere că un automobil este utilizat, în cea mai mare parte a timpului, în eventuala prezență a membrilor de familie, persoanele vizate de interdicția prevăzută de dispoziția legală criticată ar trebui să poată fi audiate, neputând fi excluse de plano în vederea asigurării garanțiilor procesuale.

13.Prin urmare, se apreciază că dispozițiile art. 315 din Codul de procedură civilă pot fi constituționale numai în măsura în care ar lăsa la latitudinea instanței, și nu exclusiv a părții căreia i se opune proba, posibilitatea de a audia martorul propus, urmând a ține cont de un potențial subiectivism la momentul aprecierii probelor, evident cu posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală, în cazul în care există suspiciuni de mărturie mincinoasă.

14.În susținerea excepției de neconstituționalitate se mai invocă și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, prin care s-a reținut că instanțele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenție, Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, prin care s-a statuat că interdicția de audiere a martorilor - rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv - se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism în relatarea faptelor, sau Decizia nr. 241 din 7 aprilie 2015, prin care s-a avut în vedere că instanța, în aprecierea declarației martorilor, va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective.

15.Judecătoria Buftea apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Instanța poate încuviința proba testimonială cu martorul, rudă a petentului, în lipsa acordului părții adverse, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia materia contravențiilor poate fi calificată ca aparținând noțiunii autonome de materie penală.

16.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

17.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituțional conferit de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală și stabilesc persoanele care pot fi ascultate ca martori. Precizează că instanța constituțională s-a pronunțat în numeroase rânduri cu privire la soluțiile legislative similar cuprinse în vechea reglementare procesual civilă, constatând constituționalitatea acestora.

18.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

19.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

(1)Nu pot fi martori:

1.rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; [...]

(2)Părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3.“

22.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

23.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă reprezintă tocmai declarațiile făcute de martor, persoană terță față de proces, care relatează în fața instanței fapte sau împrejurări concludente pentru soluționarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoștință despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiției poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepții, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum și pe cele care sunt scutite de la obligația de a depune mărturie, în considerarea calității pe care o dețin (a se vedea în acest sens Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 12 martie 2012, și Decizia nr. 469 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 27 iulie 2012).

24.În acest context, interdicția consacrată de dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism al rudelor și afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoștință și este stabilită exclusiv în interesul părților litigante, asigurând echilibrul procesual al acestora, fiind o interdicție relativă, care poate fi înlăturată prin convenția, expresă sau tacită, a părților. Probele au o importanță deosebită în procesul civil, judecătorul trebuind să cunoască raporturile juridice dintre părți și faptele care au condus la deschiderea litigiului pentru a putea pronunța o hotărâre, aplicând norma legală corespunzătoare acestor situații. Acestea se propun în faza inițială a procesului, fiind ulterior puse de către instanță în discuția contradictorie a părților. Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului [art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă], putând fi încuviințate numai dacă îndeplinesc aceste condiții [art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora [art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă].

25.Prin urmare, o probă inadmisibilă, prevăzută ca atare de o normă legală, nu va putea fi încuviințată de instanță, însă, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă care consacră rolul activ al judecătorului în probațiune, precum și faptul că norma legală criticată instituie o interdicție relativă, care poate fi înlăturată de convenția părților, judecătorul nu poate respinge din oficiu cererea de probă, ci numai dacă partea interesată se opune în acest sens.

26.În fine, Curtea reține că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este stabilită numai prin lege, iar dispozițiile de lege criticate, reglementând norme de procedură a căror interpretare și aplicare revin instanțelor de judecată, nu contravin în niciun fel prevederilor constituționale invocate în susținerea criticii de neconstituționalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 241 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015).

27.Totodată, Curtea reține că, în realitate, autorul excepției de neconstituționalitate, prin referirea făcută la materia penală, încearcă să translateze o reglementare specifică Codului de procedură penală în domeniul contravențional, urmărind crearea unei proceduri speciale în acest domeniu față de prevederile art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. Cu alte cuvinte, dacă martorul va putea fi o rudă sau afin, în domeniul contravențional, art. 315 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă nu ar mai putea completa, în mod corespunzător, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Or, acest aspect, referitor la probațiune, ține de opțiunea legiuitorului, întrucât materia penală - noțiune autonomă în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - nu necesită translatarea în mod corespunzător a instituțiilor și reglementărilor speciale ale Codului de procedură penală în materie contravențională.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae-Dragoș Costescu în Dosarul nr. 1.320/94/2016 al Judecătoriei Buftea și constată că dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buftea și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin