Decizie nr. 649 din 19 iunie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Luca Peter în Dosarul nr. 1.550/112/2011 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 109D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, subliniind că dihotomia constatată de Curtea Constituţională în jurisprudenţa să între normele juridice şi cele de disciplină internă proprii partidelor politice face ca reglementarea criticată să fie în acord cu normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.550/112/2011, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Luca Peter într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea hotărârii Delegaţiei Permanente Judeţene a Partidului Naţional Liberal, filiala Bistriţa-Năsăud de excludere a sa din rândul membrilor acestui partid.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat instituie o interdicţie în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în faţa unei instanţe de judecată deciziile de excludere dintr-un partid politic. De asemenea, arată că se creează o discriminare între partidele politice şi celelalte asociaţii, instituţii sau organizaţii, ale căror hotărâri pot fi atacate în faţa instanţelor de judecată.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât faptul că instanţele judecătoreşti nu sunt legitimate să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în ce priveşte actele de încălcare a disciplinei interne în cadrul partidelor politice nu reprezintă o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 952 din 25 iunie 2009, nr. 1.255 din 6 octombrie 2009, nr. 197 din 4 martie 2010 şi nr. 399 din 13 aprilie 2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi estecompetentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, care au următorul cuprins: "Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului."

În opinia autorului excepţiei, sunt nesocotite dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Din motivarea criticii de neconstituţionalitate, rezultă că se face referire şi la art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege ce formează obiect al excepţiei de faţă, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie. În acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, Decizia nr. 1.461 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2012, sau Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu sunt legitimate să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în ceea ce priveşte actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice, deoarece răspunderea în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme de etică şi deontologie proprii, pe care membrii acestora s-au angajat să le respecte încă din momentul în care, în mod liber consimţit, au aderat la acest tip de asociaţii cu caracter politic. Curtea a constatat că este firesc ca răspunderea disciplinară a membrilor partidului să fie stabilită de către organisme interne, acestea fiind singurele care pot aprecia, în funcţie de ideologia care direcţionează acţiunile partidului, în ce măsură comportamentul membrilor acestuia este compatibil cu normele statutare care conturează rolul concret pe care acesta şi-a propus să îl aibă în viaţa politică şi socială a ţării şi dacă acest comportament este conform cu modalităţile specifice de acţiune agreate de fiecare partid şi, implicit, de fiecare dintre membrii acestuia.

De asemenea, Curtea a constatat că normele cuprinse în statutele partidelor politice nu au natură juridică, ci reprezintă reguli de conduită internă a căror respectare este necesară pentru buna funcţionare a partidului ca structură asociativă. Acesta este motivul pentru care instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a cenzura hotărârile organelor de aşa-numită "jurisdicţie internă" a partidelor, hotărâri care au caracter de acte politice, emise în baza unor norme proprii statutelor acestora.

Totodată, Curtea a observat că, sub acest aspect, art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie trebuie interpretat într-un sens larg, şi anume ca interzicând numai îngrădirile care s-ar aduce prin lege însăşi substanţei accesului liber la justiţie, fără să excludă posibilitatea ca, prin lege, să se stabilească anumite condiţii de exercitare a lui. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a remarcat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu este un drept absolut, ci necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, care are o anumită marjă de apreciere în stabilirea unor limitări ale acestuia, atât timp cât nu aduce atingere însăşi esenţei acestui drept (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 7, sau Hotărârea din 1 aprilie 2010, pronunţată în Cauza Buijen împotriva Germaniei, paragraful 59).

În plus, Curtea a reţinut că regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procedurii în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţată prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Luca Peter în Dosarul nr. 1.550/112/2011 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu