Decizie nr. 373 din 4 mai 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alessandro Leone Pastia şi Ana Maria Cândea în Dosarul nr. 17.134/2/2004, (2.604/2004) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspund părţile Ion Ganea, Mihaela Rodica Ganea şi Rozalia Szathmary, prin avocat, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul părţilor prezente solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens practica Curţii Constituţionale în materie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate sunt în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 17.134/2/2004, (2.604/2004), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alessandro Leone Pastia şi Ana Maria Cândea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, deoarece creează, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, un regim juridic diferit de cel stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, prin care s-a statuat că imobilele preluate fără titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al statului. Or, potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001, susţin autorii excepţiei, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi pot exercita calitatea de proprietar numai după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, ceea ce echivalează în opinia lor cu o îngrădire a exercitării dreptului de proprietate, şi anume a prerogativei dispoziţiei. Se mai susţine că în acest fel sunt încălcate şi principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi, garantării dreptului de proprietate şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din lege se susţine că aceste prevederi legale recunosc valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de stat, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală.

Sunt criticate şi prevederile art. 45 alin. (5) din acelaşi act normativ, faţă de dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, deoarece, în opinia autorilor excepţiei, textul de lege criticat restrânge în mod nejustificat dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor de vânzare-cumpărare a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu următorul cuprins:

–Art. 2 alin. (2): "Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi."

Art. 45 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2)Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă. [...] (5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, art. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 147 alin. (4) teza a doua privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 din aceeaşi Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea reţine următoarele:

I. Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, privind efectele general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, prin aceea că instituie un regim juridic diferit de cel reglementat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, prin care s-a statuat că imobilele preluate de stat fără titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia.

Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie nu au relevanţă în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, fiind vorba de invocarea unei decizii a Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul controlului a priori exercitat înainte de promulgarea Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, devenită Legea nr. 112/1995, lege adoptată cu respectarea art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, privind efectele general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale.

Mai mult, contrar celor arătate în motivarea excepţiei, Curtea constată că art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 prevede că persoanele îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice, fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar, de la data preluării, astfel încât textul de lege criticat nu derogă de la regimul juridic al imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, imobile care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu au făcut obiect al dreptului de proprietate al statului şi în privinţa cărora statul a exercitat exclusiv atributele posesiei şi folosinţei.

Autorii excepţiei mai invocă şi contrarietatea dintre prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 şi principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi, garantării dreptului de proprietate şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Curtea constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001 recunoaşte persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului şi implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorităţii administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiţie.

Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securităţii circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.

Pentru aceste considerente textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi nici ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, aceasta nu este întemeiată, dat fiind faptul că textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.

Curtea constată că prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, nu au relevanţă în cauză.

II. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, se constată că aceste prevederi legale au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi alin. (2) din Legea fundamentală, şi cu o motivare asemănătoare.

Astfel, prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Curtea a statuat că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 alin. (1), au în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, asupra cărora statul a devenit proprietar. S-a mai arătat în decizia menţionată că titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către stat, nu poate să invoce încălcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legală criticată nu contravine principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Legea fundamentală.

Referitor la prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 alin. (2), prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a constatat că acest text de lege nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind protecţia proprietăţii private. În decizia menţionată s-a statuat că prevederea legală criticată recunoaşte validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credinţă al unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, însă nu consacră prevalenţa acestuia faţă de titlul proprietarului iniţial, titlu a cărui existenţă este recunoscută în mod similar de legiuitor, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Autorii excepţiei susţin şi neconstituţionalitatea art. 45 alin. (5) din acelaşi act normativ faţă de dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală.

Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare asemănătoare celei formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, Curtea a statuat că în cauză nu este vorba despre o restrângere a exerciţiului dreptului de acţiune în justiţie al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiţionarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, (Cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975), potrivit căreia, "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", existând "posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alessandro Leone Pastia şi Ana Maria Cândea în Dosarul nr. 17.134/2/2004, (2.604/2004) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lăpădat