Decizie nr. 491 din 30 iunie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Magda Elena (Lupu) Demele în Dosarul nr. 9.865/245/2006/a8 al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.746D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei părţile Matei Oghină, Lucia Oghină, Gheorghe Oghină şi Lenuţa Oghină au depus o cerere de judecare în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că asupra constituţionalităţii textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu prin Decizia nr. 243 din 21 mai 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 19 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.865/245/2006/a8, Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Magda Elena (Lupu) Demele într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei încheieri pronunţate de Judecătoria Sibiu prin care, în temeiul art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a face dovada achitării diferenţei de onorariu stabilit definitiv pentru plata contravalorii unei expertize topografice efectuate.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă că dispoziţiile legale criticate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate şi precizie, în consecinţă nici criteriile de previzibilitate şi accesibilitate, prin formularea generală a motivului de suspendare, şi anume "neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii", precum şi formularea generală a consecinţelor neîndeplinirii obligaţiilor stabilite de lege sau judecător, şi anume "împiedicarea desfăşurării normale a procesului". Se mai arată că "deşi reglementarea excesivă a instituţiei suspendării poate duce la scurtarea proceselor, deci la accelerarea, în ansamblu, a soluţionării proceselor, ea nu trebuie să încalce cerinţele impuse de Constituţie, privind calitatea actului de justiţie".

7.Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul conţinut:

–Art. 155^1: "Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 108^3 sunt aplicabile.

La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."

14.Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora "Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate.

15.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în ipoteza textelor legale criticate suspendarea facultativă operează ca urmare a aprecierii oportunităţii ei de către instanţa de judecată şi poate fi dispusă când se constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii. Încheierea prin care s-a dispus suspendarea va arăta care anume obligaţii nu au fost respectate, iar la cererea părţii, judecata va fi reluată, dacă obligaţiile au fost îndeplinite şi aceasta poate continua.

17.Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că textul de lege criticat nu întruneşte condiţiile de claritate şi precizie, întrucât nu reglementează explicit şi detaliat sintagma "împiedicarea desfăşurării normale a judecăţii" ori "neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii". Apreciază că, fără a se stabili prin lege un catalog de obligaţii care să ducă la suspendarea procesului, sintagma "împiedicarea desfăşurării normale a judecăţii" lasă la aprecierea instanţei dispunerea măsurii suspendării procesului.

18.Referitor la această critică, Curtea reţine că art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 se referă la neîndeplinirea unor obligaţii procesuale legale sau stabilite de instanţă. De altfel, Curtea observă că textul legal criticat prevede faptul că instanţa, prin încheierea de suspendare, va arăta care anume obligaţii nu au fost respectate, astfel încât nu se poate considera că textul legal este imprecis.

19.În legătură cu principiul previzibilităţii normei legale instanţa europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanţa europeană a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 şi din 20 mai 1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent.

20.În continuare, Curtea reţine că legiuitorul, prin normele criticate, a urmărit soluţionarea cu celeritate a proceselor prin degrevarea instanţelor de judecată de cauze a căror desfăşurare a fost îngreunată prin atitudinea procesuală a părţilor. Potrivit art. 129 alin.1 din Codul de procedură civilă din 1865, părţile au îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi să finalizeze procesul. De aceea, textele legale criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, ci dau expresie dreptului la un proces echitabil, astfel cum se interpretează prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale potrivit căruia judecarea cauzei trebuie să se facă într-un termen rezonabil.

21.Astfel, Curtea observă că legea procesual civilă din 1865 reglementează condiţiile în care se exercită şi se îndeplinesc drepturile şi obligaţiile procesuale, recunoscute părţilor, precum şi consecinţele nerespectării acestora, o astfel de reglementare fiind şi cea cuprinsă în art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, care a fost edictat în scopul de a asigura egalitatea de tratament a părţilor în proces, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor potrivit legii, precum şi celeritatea în desfăşurarea activităţii de judecată.

22.În continuare, Curtea reţine că prin Decizia nr. 426 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.229 din 21 decembrie 2004, a statuat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia suspendarea judecăţii în temeiul textului legal criticat ar conduce la încălcarea principiilor egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil, dat fiind că reglementarea procesuală menţionată operează în mod egal pentru toţi justiţiabilii aflaţi în situaţia prevăzută de textul de lege.

23.Totodată, Curtea reţine că nici dreptul la apărare nu este încălcat, întrucât textul legal criticat nu conţine norme care prin natura lor să îngrădească autoarei excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se apăra, aceasta având posibilitatea de a se prevala de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.

24.Art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865 instituie suficiente garanţii pentru asigurarea accesului liber la justiţie, întrucât încheierea de suspendare trebuie să prevadă care anume obligaţii nu au fost respectate, aceasta fiind supusă controlului judecătoresc în condiţiile legii, iar la cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile respective au fost îndeplinite.

25.De asemenea, Curtea mai constată că prin Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, a statuat că textele criticate reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, evident, cu respectarea Legii fundamentale. Având în vedere că, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", Curtea reţine că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, întrucât întreruperea soluţionării acţiunii unei persoane nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc, soluţia contrară echivalând cu refuzul accesului la justiţie, aşadar cu încălcarea unei norme constituţionale. Or, în aceste condiţii determinarea incidenţei art. 282 alin. 2 sau art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 revine instanţelor judecătoreşti în vederea stabilirii căii de atac împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, activitatea de aplicare în concret a normelor legale reprezentând atributul exclusiv al instanţelor de judecată. În ipoteza existenţei unei practici judiciare diferite, respectiv o interpretare şi aplicare neunitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa unificării acesteia.

26.Celelalte aspecte învederate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cum ar fi stabilirea corectă a onorariului expertului, interconexiunea dintre expertiză şi suspendare ori diferenţierea între neîndeplinirea unor obligaţii care duc la sancţionarea justiţiabilului prin amenzi şi despăgubiri, pe de o parte, şi cele care duc la suspendare, pe de altă parte, nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci de aplicare şi interpretare a normelor legale de către instanţele judecătoreşti.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Magda Elena (Lupu) Demele în Dosarul nr. 9.865/245/2006/a8 al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR

AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin