Hotărâre nr. 906 din 16 decembrie 1998

În aplicarea art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România,

Guvernul României hotărăşte:

Articolul 1

Nivelul primelor de asigurare pentru anul 1999 este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

În cazul persoanelor care deţin autovehicule înmatriculate în România, primele de asigurare se plătesc astfel:

a)la data eliberării autorizaţiei provizorii de circulaţie;

b)la data înmatriculării autovehiculului în circulaţie pentru autovehiculele care se înmatriculează în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 1999;

c)pentru autovehiculele care sunt deja înmatriculate la data de 31 decembrie 1998 primele de asigurare se plătesc pentru întregul an 1999 sau fractionat, aferent perioadelor:

–1 ianuarie-31 decembrie 1999, până la data de 31 decembrie 1998;

–1 ianuarie-31 mai 1999, până la data de 31 decembrie 1998;

–1 iunie-31 decembrie 1999, până la data de 31 mai 1999.

În cazul plăţii anticipate şi integrale până la data de 31 decembrie 1998 a primelor de asigurare aferente perioadei 1 ianuarie-31 decembrie 1999, asiguratul beneficiază de o reducere cu 10% a primelor de asigurare.

În cazul neachitarii la scadenta a primelor de asigurare prevăzute la art. 1, deţinătorul autovehiculului este neasigurat până în momentul încheierii asigurării.

Articolul 3

Pentru autovehiculele care se înmatriculează temporar (cele care urmează să fie scoase definitiv din ţara), precum şi în cazul eliberării unei autorizaţii provizorii de circulaţie, primele de asigurare se calculează lunar şi reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuală prevăzută în tarif.

Articolul 4

Pentru autovehiculele care se înmatriculează permanent în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 1999, prima de asigurare pentru fiecare luna sau fracţiune de luna cuprinsă între data începerii răspunderii asiguratorului şi data de 31 decembrie 1999 reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuală prevăzută în tarif.

Articolul 5

În cazul persoanelor care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate, dar neasigurate sau ale căror asigurări expira în timpul cat se afla pe teritoriul României, primele de asigurare aferente perioadei cat autovehiculul neasigurat se afla în România se plătesc anticipat şi integral, astfel:

a)în mod obligatoriu, la intrarea autovehiculului pe teritoriul României, la punctele de trecere a frontierei, în cazul persoanelor care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate, dar neasigurate;

b)cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a documentelor de asigurare, la unităţile teritoriale ale asigurătorilor autorizaţi, în cazul persoanelor care se afla pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate şi ale căror asigurări expira în perioada în care se afla în România.

Articolul 6

Răspunderea asiguratorului începe:

a)după 24 de ore de la expirarea zilei în care:

–s-a plătit asiguratorului prima de asigurare în numerar, respectiv s-a prezentat ordinul de plată vizat de banca la care asiguratul are deschis contul de disponibil; şi

–s-a eliberat documentul care atesta încheierea asigurării pentru asiguratul care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a primei de asigurare prevăzute la art. 2 şi 5 sau pentru asiguratul care nu a plătit la scadenta prima de asigurare aferentă perioadei respective;

b)din momentul plăţii primei de asigurare în numerar, respectiv al prezentării ordinului de plată vizat de banca la care asiguratul are deschis contul de disponibil şi al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării înscrisă în document, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţiile de plată a primei de asigurare prevăzute la art. 2 lit. c) şi la art. 5 sau pentru asiguratul care a plătit la scadenta prima de asigurare aferentă perioadei respective;

c)din momentul plăţii primei de asigurare în numerar, respectiv al prezentării ordinului de plată vizat de banca la care asiguratul are deschis contul de disponibil şi al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării înscrisă în document şi de data eliberării autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a înmatriculării autovehiculului, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţiile de plată a primei de asigurare prevăzute la art. 2 lit. a) şi b).

Articolul 7

Răspunderea asiguratorului încetează la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în tichetul de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare datorată sau, anterior acestei date, în momentul radierii autovehiculului.

Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind chitanţa, dispoziţia de plată sau alt document probator al plăţii.

Articolul 8

Pentru autovehiculele care se radiază din circulaţie în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 1999 prima de asigurare pentru fiecare luna sau fracţiune de luna cuprinsă între data începerii şi data încetării răspunderii asiguratorului reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuală.

Diferenţa dintre prima de asigurare plătită şi cea calculată conform alin. 1 se restituie asiguratului, la cererea scrisă a acestuia, însoţită de documentele doveditoare.

Articolul 9

În unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asiguratorul acorda despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în următoarele limite:

a)de la 500.000 lei până la maximum 110.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor pagubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe şi indirecte de peste 500.000 lei;

b)până la 40.000.000 lei pentru fiecare persoana, dar nu mai mult de 110.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Limitele despăgubirilor prevăzute la alin. 1 se aplică în cazul daunelor, consecinţa a accidentelor de autovehicule survenite în anul 1999.

Articolul 10

Dovada existenţei asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, în cazul controalelor efectuate de către ofiţerii şi subofiterii de poliţie, în conformitate cu prevederile art. 64 şi 65 din Legea nr. 136/1995, o constituie tichetul de asigurare emis de asiguratorii autorizaţi sa practice aceasta asigurare în România sau documentele internaţionale de asigurare de răspundere civilă auto, eliberate de societăţi de asigurare din străinătate, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în acestea.

Articolul 11

Nivelul primelor de asigurare prevăzute în anexa nr. 1 poate fi majorat prin hotărâre a Guvernului, în cursul anului 1999, dacă se înregistrează o rata a inflaţiei mai mare de 30%, care a fost avută în vedere la stabilirea nivelului primelor de asigurare din prezenta hotărâre.

Neplata diferenţei de prima ce va fi stabilită îl obliga pe asigurator numai la acoperirea proporţională a prejudiciului cauzat de asigurat.

Articolul 12

Pentru obţinerea autorizaţiei de a practica asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, în conformitate cu prevederile legii, asiguratorii solicitanţi trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a)sa dispună de un capital social vărsat de cel puţin 10 miliarde lei;

b)sa dispună de o reţea teritorială proprie, formată din cel puţin două unităţi (sucursale, reprezentante, agenţii) în fiecare judeţ;

c)sa dispună la fiecare sucursala (reprezentanta) de personal propriu specializat în activitatea de constatare şi de lichidare a daunelor auto (ingineri, subingineri, tehnicieni cu pregătire profesională de profil);

d)sa practice asigurări facultative de autovehicule;

e)sa dispună de rezerve de prime şi rezerve de daune suficiente pentru acoperirea datoriilor rezultate din practicarea activităţii de asigurare în anii anteriori celui pentru care se solicita autorizaţia respectiva.

Articolul 13

Se aprobă Normele tehnice cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 14

Pe data de 31 decembrie 1998 se abroga orice dispoziţii contrare prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

RADU VASILE

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor,

Decebal Traian Remes

Anexa 1

NIVELUL

primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule

*)a) Primele de asigurare se plătesc numai pentru autovehicule. Pentru remorci, semiremorci şi atase nu se plătesc prime de asigurare.

b)Primele de asigurare prevăzute mai sus se plătesc şi pentru fiecare număr de circulaţie de proba.

c)Pentru persoanele cu deficiente locomotorii, deţinători de motocicluri şi de autoturisme adaptate infirmităţii lor, inclusiv pentru cele primite de aceştia în folosinţă, primele de asigurare se reduc cu 50% .

d)Primele de asigurare aferente perioadelor stabilite mai sus se încasează în cuantumul prevăzut, fără a fi posibila fractionarea acestuia.

II.*) În cazul persoanelor care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate, dar neasigurate sau ale căror asigurări expira în perioada în care se afla pe teritoriul României:

*)Primele de asigurare se plătesc numai pentru autovehicule. Pentru remorci, semiremorci şi atase nu se plătesc prime de asigurare.

III. Persoanele fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova, vor plati primele de asigurare potrivit acordurilor bilaterale încheiate în acest scop.

Anexa 2

NORME TEHNICE

cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

I. Generalitati

1.- Asiguratorii autorizaţi de Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare sa practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terţilor prin accidente de autovehicule acorda, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii acestora răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane pagubite prin accidente de autovehicule, care au loc pe teritoriul României, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

2.- Asiguratorii acorda despăgubiri:

(1)indiferent de locul în care a fost produs accidentul de autovehicul (pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri), atât în timpul deplasarii, cat şi în timpul stationarii autovehiculului asigurat; (2) pentru pagubele produse de existenta sau de funcţionarea dispozitivelor sau instalaţiilor montate pe autovehicule, dar numai atâta timp cat acestea sunt montate pe autovehicul, precum şi pentru pagubele cauzate de remorci, semiremorci ori atase, dar numai atâta timp cat acestea sunt ataşate la un autovehicul asigurat, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a acestora de autovehicule; (3) dacă paguba a fost cauzată: din vina conducătorului autovehiculului; prin fapta lucrului (când paguba îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inactiunea lucrului); prin intermediul altui lucru, antrenat de deplasarea autovehiculului; prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentala a substanţelor sau produselor transportate.

3.- (1) În situaţia în care cel pagubit a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la mărirea pagubei, cel chemat sa răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din paguba pe care a produs-o. În astfel de situaţii, măsura răspunderii fiecărei persoane va fi cea rezultată din acte.

(2)În cazul în care din acte nu rezultă măsura răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident.

4.- Asiguratorii nu acorda despăgubiri pentru:

(1)cazurile în care deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

a)dintr-un caz de forta majoră (împrejurare externa, imprevizibila, extraordinară şi invincibila, fără relaţie cu lucrul care a provocat accidentul sau cu însuşirile sale naturale);

b)din culpa exclusiva a persoanei pagubite;

c)din culpa exclusiva a unei terţe persoane; (2) pagubele cauzate unui autovehicul sau oricărui alt bun aparţinând aceleiaşi persoane fizice sau juridice, dacă au fost cauzate de un alt autovehicul aparţinând aceleiaşi persoane fizice sau juridice, condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizica sau persoana juridică asigurata; (3) pagubele cauzate, în cazul în care deţinătorul autovehiculului nu face dovada valabilităţii asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube cauzate terţilor prin accidente de autovehicule, la data accidentului; (4) pagubele situate sub limita minima a despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei; (5) partea din prejudiciu care depăşeşte limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei; (6) amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor; (7) cheltuielile făcute în procesul penal de deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă; (8) sumele pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, este obligat să le plătească deţinătorului care i-a încredinţat autovehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui autovehicul; (9) pagubele produse persoanelor sau bunurilor acestora, dacă între deţinătorul autovehiculului care a cauzat accidentul sau conducătorul auto răspunzător şi persoanele pagubite a existat un raport contractual (civil, comercial, de muncă, cu titlu oneros sau gratuit); (10) pagubele produse la locul de muncă de dispozitivele sau instalaţiile montate pe autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalaţii de lucru; (11) pagubele cauzate prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale; (12) pagubele cauzate ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile), cu ocazia căruia aceste produse au determinat sau au agravat producerea pagubei; (13) pretenţiile referitoare la reducerea valorii bunurilor după reparatie.

II. Stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori

5.- (1) Stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori se poate face în cazurile în care, din actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente să constate şi sa cerceteze accidentele de autovehicule, precum şi din înştiinţarea asiguraţilor, respectiv a conducătorilor auto vinovaţi, rezultă cu certitudine răspunderea civilă a deţinătorului sau a conducătorului autovehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana pagubita face dovada prejudiciului material suferit.

(2)În cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, dacă autorităţile publice nu au întocmit acte cu privire la cauzele şi la împrejurările producerii accidentului de autovehicul ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de proba. Pentru stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori, asiguratorii vor face constatări şi vor trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, la cauzele şi la împrejurările producerii accidentului, în baza declaraţiei scrise a asiguratului şi a altor dovezi prezentate, coroborate cu investigaţii în legătură cu dinamica accidentului, cu localizarea acestuia etc., precum şi cu privire la cuantumul pagubelor produse.

(3)La primirea despăgubirii pe baza convenţiei, persoana pagubita îşi ia un angajament scris, care reprezintă titlu executoriu, prin care se obliga sa restituie de îndată despăgubirea primită, în cazul în care actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de alte autorităţi competente sa cerceteze accidentele de autovehicule sunt anulate.

6.- Despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori, în cazul în care:

(1)persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (sotia) sau persoane care se afla în întreţinerea deţinătorului sau a conducătorului autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei; (2) persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri, în cazurile de vătămări corporale sau de deces, sunt copiii, părinţii, fraţii sau surorile deţinătorului ori conducătorului autovehiculului asigurat, răspunzători de producerea pagubei, şi nu se afla în întreţinerea acestora; (3) se formulează pretenţii de despăgubiri ce se cuvin sub forma de prestaţii băneşti periodice (pensie de întreţinere), precum şi în cazul în care pentru aceste prestaţii se solicita o sumă globală. (4) se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectiva de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport avariate aparţinând agenţilor economici care au ca obiect de activitate transporturi de mărfuri sau de persoane, cu plata, dar numai pentru timpul normal necesar efectuării reparatiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determina luând în calcul tarifele orare pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de către pagubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine pagubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare; (5) se formulează pretenţii având ca obiect daunele morale; (6) se formulează pretenţii de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de arta, obiecte din platina, aur sau argint, mărci poştale, timbre, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor; (7) nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul pagubelor produse; (8) nu a avut loc un contact material între autovehiculul deţinătorului asigurat şi persoana pagubita sau bunurile acesteia, atunci când cauzele şi împrejurările accidentului nu au fost consemnate în actele încheiate de autorităţile publice autorizate.

7.- În cazul în care accidentul de autovehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele prejudiciate şi asiguratori, în cazul în care:

(1)potrivit legii, acţiunea penală poate fi stinsă prin împăcarea părţilor; (2) deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; (3) deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a)s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecata sau din actele încheiate de autorităţile publice, semnate fără obiecţii de deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzători de producerea pagubei, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, pagubele cauzate, cat şi vinovăţia penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecata după finalizarea cercetărilor aflate în curs;

b)s-a dat acordul pentru stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana pagubita şi asigurator;

c)persoana pagubita îşi ia un angajament scris, care reprezintă titlu executoriu, prin care se obliga sa restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia;

d)conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, îşi ia un angajament scris privind recuperarea despăgubirii, în cazul aplicării prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995.

8.- La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca baza de calcul pretenţiile formulate de persoanele pagubite, avându-se în vedere prevederile legale, acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limita maxima a despăgubirilor de asigurare, prevăzută în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului.

A. În cazul avarierii sau distrugerii autovehiculelor, inclusiv a vehiculelor, cu excepţia celor înmatriculate în străinătate şi care aparţin persoanelor străine sau cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate

9.- (1) Despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei şi nici diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă.

(2)Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din autovehicul rămase neavariate, fără a se putea depăşi 25% din valoarea stabilită conform prevederilor pct. 10. (3) Cuantumul pagubei produse autovehiculelor este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare, aferente reparaţiilor şi inlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin accidentul de autovehicul respectiv, din care se scade valoarea eventualelor deşeuri, stabilită la preţurile practicate de unităţile de achiziţie. (4) La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părţilor componente sau a pieselor care au fost avariate.

(5)Prin părţi componente sau piese care se considera necesar a fi înlocuite se înţelege numai acelea a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibila din punct de vedere tehnic, din cauza gradului de avariere a acestora, ori, cu toate ca repararea este posibila, costul reparatiei, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente, depăşesc valoarea de nou a părţii componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente.

(6)Se considera ca a fost necesară revopsirea integrală a autovehiculului, atunci când părţile avariate din cauza accidentului reprezintă cel puţin 50% din suprafaţa totală exterioară a autovehiculului respectiv.

(7)Preţurile părţilor componente, ale pieselor inlocuitoare noi şi ale materialelor sunt cele practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului. Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice care au în obiectul lor de activitate comercializarea de autovehicule, părţi componente, piese inlocuitoare şi materiale pentru autovehicule (cu excepţia celor în regim de consignaţie) şi/sau executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii la autovehicule.

(8)În cazurile în care pentru repararea autovehiculelor a fost necesară procurarea unor părţi componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este egal cu costul prevăzut în actele de cheltuieli prezentate (inclusiv cheltuieli de transport şi taxe vamale, exclusiv T.V.A. aferentă pieselor), transformat în lei la cursurile de schimb valutar în vigoare la Banca Naţionala a României la data producerii accidentului, fără a se putea depăşi 60 de zile de la data accidentului. În aceste cazuri, costul părţilor componente, ale pieselor sau ale materialelor nu va depăşi preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate din România.

(9)Cheltuielile cu manopera, inclusiv cu demontarea şi montarea, sunt cele prevăzute în tarifele practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului.

(10)Costul reparaţiilor efectuate la autovehicule, inclusiv costul de înlocuire a părţilor componente şi a pieselor avariate, se stabileşte pe baza actelor de la unităţile de specialitate, dacă reparaţia se executa în cel mult 60 de zile de la data producerii accidentului.

(11)În cazul în care reparaţiile autovehiculului s-au efectuat în regie proprie sau se solicita plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, costul acestora se stabileşte pe baza evaluării efectuate de asigurator şi a eventualei documentaţii privind plăţile efectiv făcute. În astfel de cazuri, costul reparaţiilor nu poate depăşi însă, pentru părţi componente, piese sau materiale, preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate, iar pentru cheltuielile cu manopera care nu se justifica cu acte potrivit prevederilor alin. (10), tarifele practicate de aceste unităţi.

(12)Dacă pentru unele părţi componente sau piese ale autovehiculului nu exista preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se poate stabili prin asimilare cu preţurile de vânzare practicate de unităţile de specialitate pentru părţi componente sau piese ale unor autovehicule similare sau pe baza preţurilor din cataloagele pentru piese de schimb. În cazul în care preţurile din cataloage sunt exprimate în valută, acestea vor fi transformate în lei la cursurile de schimb valutar în vigoare la Banca Naţionala a României la data producerii accidentului.

(13)În situaţiile aplicării prevederilor alin. (11), dacă se prezintă acte justificative de la unităţile de specialitate pentru cheltuielile efectiv făcute într-un termen de 60 de zile de la data producerii accidentului, la cererea persoanei pagubite se va putea acorda diferenţa dintre sumele efectiv plătite şi preţurile avute în vedere la calculul despăgubirii, pe baza evaluării efectuate de asigurator (pentru fiecare element în parte).

10.- Valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se stabileşte scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura valorică corespunzătoare.

11.- Prin valoarea de nou a autovehiculului avariat se înţelege:

a)pentru autovehiculele înmatriculate în România, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, române sau străine, precum şi pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparţinând persoanelor fizice (cu excepţia cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate) şi persoanelor juridice române, care se comercializează în România, preţurile practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului pentru aceste autovehicule;

b)pentru autovehiculele înmatriculate în România, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, române sau străine, precum şi pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparţinând persoanelor fizice (cu excepţia cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate) şi persoanelor juridice române, care nu se comercializează în România, preţurile de vânzare practicate la data producerii accidentului în ţara care a fabricat autovehiculul respectiv*), transformate în lei la cursurile de schimb valutar în vigoare la Banca Naţionala a României la data accidentului;

c)pentru autovehiculele de tipuri la care nu exista preţuri stabilite sau pentru tipuri ori modele ce nu se mai fabrica, valorile stabilite prin asimilare cu preţurile de vânzare practicate la data accidentului ale unor autovehicule care au caracteristici tehnice similare, din producţie interna sau externa, după caz, corectate cu un coeficient de similitudine cuprins între 0,75 - 1,00.

Notă *) În lipsa acestor preţuri se pot avea în vedere preţurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate.

12.- (1) Uzura autovehiculului avariat se stabileşte în raport cu vechimea, cu întrebuinţarea şi cu starea de întreţinere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se tine seama de costul reparaţiilor curente sau capitale, inclusiv al înlocuirii părţilor componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului. Valoarea acestora se stabileşte pe baza documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor sau al inlocuirilor respective.

(2)Criteriile de stabilire a uzurii, în cazul pagubelor produse la autovehicule, sunt prevăzute în anexa la prezentele norme.

13.- Se acorda despăgubiri şi pentru:

(1)acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă sunt necesare în urma accidentului, justificate cu acte; (2) acoperirea cheltuielilor de transport al autovehiculului la atelierul de reparaţii din România, cel mai apropiat de locul accidentului, care poate face reparaţia sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a autovehiculului (dacă acesta nu se poate deplasa prin forta proprie), justificate cu acte. Prin locul de adăpostire a autovehiculului se înţelege adresa menţionată în certificatul de înmatriculare a autovehiculului.

B. În cazul vatamarii sau pieirii animalelor

14.- Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii pe piaţa locală a animalului respectiv la data producerii riscului asigurat.

C. În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, altele decât cele prevăzute la lit. A şi B

15.- (1) Despăgubirile pentru clădiri, construcţii sau pentru alte bunuri se stabilesc pe baza preţurilor în vigoare la data producerii riscului asigurat.

(2)În cazul în care persoanele pagubite prezintă documentaţii tehnice (devize de reparaţii sau alte evaluări), acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă facuta de asigurator.

D. În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor aparţinând persoanelor străine sau cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate

16.- La stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, asiguratori şi aceste persoane, în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor se vor avea în vedere şi următoarele:

(1)În cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate, despăgubirile acordate de asiguratori nu pot depăşi diferenţa dintre valoarea acestora la data producerii accidentului şi valoarea rămasă.

(2)În cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate, valoarea acestora la data producerii accidentului se stabileşte în baza preţurilor practicate în ţara în care este înmatriculat autovehiculul ori în ţara unde a fost fabricat autovehiculul în cauza. În lipsa acestor preţuri se vor avea în vedere valorile reale conform cataloagelor de specialitate.

(3)Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din autovehicul rămase neavariate, fără a se putea depăşi 25% din valoarea stabilită conform prevederilor menţionate la alin. (2);

(4)În cazul în care reparaţia se efectuează în străinătate, despăgubirile urmând a se plati în valută, costul reparatiei este cel prevăzut în documentaţia de reparatie, avându-se în vedere avariile constatate, precum şi eventualele avarii suplimentare constatate cu ocazia efectuării reparatiei, dacă producerea acestora se justifica prin dinamica accidentului.

(5)În cazul autovehiculelor înmatriculate în străinătate şi avariate, care nu se pot deplasa prin forta proprie, se plătesc despăgubiri şi pentru: a) 75% din cheltuielile de transport al acestor persoane care au efectuat voiajul în autovehiculul avariat, fără a se putea depăşi 75% din tariful prevăzut pentru transportul cu avionul clasa "economic";

b)transportul autovehiculului respectiv, inclusiv al remorcii tractate de acesta de la locul accidentului până cel mult la atelierul de reparaţii din ţara de domiciliu, cu excepţia cazurilor de dăuna totală; c) 75% din cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în autovehicul, inclusiv în remorca tractata de acesta până la locul de destinaţie.

(6)Cheltuielile prevăzute la alin. (5) trebuie justificate cu acte de la societăţile de transport specializate.

(7)Calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului se face la cursurile de schimb valutar comunicate de Banca Naţionala a României la data producerii accidentului.

17.- Calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în lei se face la cursurile de schimb valutar în vigoare la Banca Naţionala a României la data propunerii făcute de către asigurator persoanei pagubite şi acceptate de către aceasta.

18.- În cazurile în care despăgubirile urmează a se recupera potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995:

a)dacă reparaţia a fost efectuată în România, total sau parţial, suma de recuperat reprezintă despăgubirea stabilită în lei;

b)dacă reparaţia a fost efectuată în străinătate, suma de recuperat reprezintă despăgubirea plătită în valută, transformata în lei la cursurile de schimb valutar în vigoare la Banca Naţionala a României la data efectuării operaţiunii.

E. În cazul vatamarii corporale sau al decesului persoanelor

19.- La stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori, în cazul vatamarii corporale sau al decesului unor persoane se iau ca baza de calcul pretenţiile formulate de persoanele pagubite, avându-se în vedere următoarele:

(1)În caz de vătămare corporală:

a)diferenţa dintre veniturile salariale nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizarii şi a concediului medical;

b)venitul mediu lunar net realizat din alte activităţi desfăşurate de către persoana vătămată, anterior vatamarii, dovedit cu documente de evidenta fiscală pe ultimele 3 luni - iar în lipsa acestora, pe lunile efectiv lucrate - înainte de accident, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c)salariul de baza minim brut lunar pe ţara, în cazul persoanelor pagubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli ocazionate de transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale), justificate cu acte;

e)cheltuielile cu ingrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificat medical se recomanda acest lucru, care să nu depăşească salariul de baza minim brut lunar pe ţara.

(2)În caz de deces:

a)cheltuielile de inmormantare, inclusiv piatra funerara, precum şi cele efectuate cu ocazia îndeplinirii ritualurilor religioase, însă cel mult suma de 5 milioane lei/decedat, pe baza înscrisurilor doveditoare;

b)cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de imbalsamare, justificate cu acte, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face inmormantarea;

c)veniturile nete nerealizate şi eventual alte cheltuieli făcute în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la alin. (1) lit. a)-e), dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului.

III. Avizarea şi constatarea pagubelor

20.- Pentru recuperarea pagubelor produse ca urmare a accidentelor de autovehicule, persoanele pagubite se vor adresa societăţii de asigurare la care deţinătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

21.- (1) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori distrugerii bunurilor aparţinând mai multor persoane, în unul şi acelaşi accident de autovehicul, depăşeşte limita maxima prevăzută în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului (în care se cuprind şi cheltuielile făcute în procesul civil), indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporţional cu prejudiciul suferit de fiecare persoana pagubita.

(2)În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vatamarilor corporale sau a decesului mai multor persoane, în unul şi acelaşi accident de autovehicul, depăşeşte limita maxima prevăzută în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului (în care se cuprind şi cheltuielile făcute în procesul civil), indiferent de numărul persoanelor pagubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporţional cu prejudiciul suferit de fiecare persoana pagubita, fără însă a se depăşi, pentru fiecare persoana vătămată, limita/persoana prevăzută în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului.

22.- (1) Încuviinţarea cu privire la stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoane pagubite şi asiguratori se da:

a)pe actele eliberate de autorităţile publice competente să constate şi sa cerceteze accidentele de autovehicule, pe înştiinţare sau pe procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurator, de către deţinătorul autovehiculului, iar în cazul în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, şi de către conducătorul auto răspunzător de producerea pagubei;

b)pe procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurator, de către persoana pagubita (în cazul persoanelor juridice, reprezentantul acestora).

(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1), în cazul persoanelor fizice încuviinţarea poate fi data de sotia (soţul) asiguratului, respectiv a (al) persoanei pagubite, ori, în caz de imposibilitate a ambilor soţi (spitalizare, deces, detenţie, lipsa îndelungată din localitate etc.), de oricare dintre următoarele persoane majore: copii, părinţi, surori sau fraţi ai asiguratului, respectiv ai persoanei pagubite ori ai sotiei (soţului) acestora.

23.- Lucrările de constatare a pagubelor se efectuează şi în cazurile în care nu s-a primit încă înştiinţarea de la asiguratul răspunzător de producerea pagubei, însă persoanele pagubite se prezintă la asiguratorul acestuia cu dovezi privind răspunderea asiguratului, cauzele şi împrejurările accidentului.

24.- (1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

(2)Eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la pagubele constatate vor fi menţionate în procesul-verbal sau într-o anexa la acesta.

(3)Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnatura aceloraşi persoane care l-au semnat.

(4)Dacă, cu ocazia demontarii sau reparatiei bunului avariat, au rezultat şi alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate iniţial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea aceloraşi persoane care au luat parte la constatarea iniţială.

25.- Toate persoanele care participa la întocmirea actelor răspund conform legii pentru înscrierea de date false sau nereale în actele respective.

26.- În situaţii justificate, asiguratorii pot acorda despăgubiri şi în cazul în care persoana pagubita a procedat la repararea autovehiculului avariat înainte ca asiguratorii să efectueze constatarea pagubei, dacă împrejurările şi cauzele producerii evenimentului asigurat, precum şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. În asemenea situaţii, stabilirea mărimii avariilor, precum şi a cuantumului pagubelor se vor face în baza datelor consemnate în actele autorităţilor publice competente, a documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor efectuate, a declaraţiilor scrise ale pagubitului şi ale martorilor şi a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatări ale asiguratorului, rezultate în urma examinării reparaţiilor executate autovehiculului şi, după caz, a eventualelor părţi componente sau piese avariate înlocuite, precum şi cu investigaţiile în legătură cu dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Şi în aceste cazuri, datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, ce va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

27.- O dată cu plata despăgubirii, persoana pagubita va menţiona, în scris, ca a fost integral despagubita pentru pagubele suferite şi că nu mai are nici o pretentie de la asigurator în legătură cu paguba respectiva.

IV. Dispoziţii finale

28.- (1) În cazurile în care nu s-a realizat convenţia şi despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asiguratorul va acorda despăgubiri, fără a mai fi necesară încuviinţarea asiguratului, în baza hotărârii judecătoreşti, rămasă definitivă şi investită cu formula executorie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995 şi ale cap. I din prezentele norme tehnice.

(2)În cazul obligării la prestaţii băneşti periodice, sumele stabilite de organele prevăzute la alin. (1) se vor plati până la reducerea sau încetarea stării de nevoie sau a incapacităţii de muncă, ţinându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale şi de alte dovezi care stabilesc aceste situaţii.

29.- În cazul în care, după plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, stabilite prin hotărârea organului de jurisdicţie competent, intervine decesul victimei ca urmare a aceluiaşi accident, se pot stabili despăgubiri pe baza convenţiei dintre părţi pentru cheltuielile prevăzute la pct. 19 alin. (2).

30.- Convenţia dintre asiguraţi, persoanele pagubite şi asiguratori are caracter total, necondiţionat, definitiv şi stinge toate pretenţiile decurgând din pagubele care erau sau puteau fi cunoscute la data realizării convenţiei, pentru pagubele ce s-au acoperit pe aceasta cale, cu excepţia situaţiei prevăzute la pct. 7 alin. (3) şi a situaţiei în care, ulterior plăţii despăgubirii pentru vătămări corporale, starea persoanei pagubite s-a agravat ori a intervenit decesul acesteia ca urmare a aceluiaşi accident.

Anexă

la normele tehnice

STABILIREA

uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule

1.Pentru stabilirea valorii autovehiculelor la data producerii evenimentului asigurat din valoarea de nou a acestora se scade uzura valorică.

Uzura valorică se calculează prin aplicarea coeficientului de uzura asupra valorii de nou a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat.

Coeficientul de uzura se stabileşte în funcţie de gradul de întrebuinţare (parcurs) a autovehiculului, exprimat în kilometri, precum şi de vechimea în exploatare, exprimată în unităţi de timp (ani), diferenţiată pe categorii de autovehicule, potrivit tabelelor nr. 1 şi 2 cuprinzând coeficienţii de uzura, anexate.

Pentru stabilirea coeficientului de uzura a unui autovehicul sunt necesare:

a)data introducerii în exploatare de nou a autovehiculului respectiv, menţionată în documentele de identificare a acestuia (carte de identitate, certificat de înmatriculare etc.) sau, în lipsa, anul de fabricaţie de pe placa de origine a autovehiculului;

b)parcursul în kilometri realizat de autovehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare de nou şi până la data producerii evenimentului asigurat.

2.Pentru autovehiculele la care se cunosc datele menţionate la pct. 1 lit. a) şi b), pentru stabilirea coeficientului de uzura a autovehiculului avariat se cauta în tabelul coeficienţilor de uzura linia corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) şi coloana corespunzătoare stării de întreţinere medie (determinata pentru un parcurs mediu anual de 10.000 km), la intersectia cărora se va găsi coeficientul de uzura respectiv.

În cazul în care exista diferenţe între parcursul real şi cel rezultat utilizând media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreţinere medie se va corecta cu 0,6% pentru fiecare 1.000 km*), fără a se putea depăşi coeficienţii corespunzatori starilor de întreţinere buna sau satisfăcătoare.

Notă *) Corelatia se va face prin adunare, dacă parcursul real este mai mare de 10.000 km/an, ori prin scădere, dacă este mai mic.

3.Pentru autovehiculele la care nu se cunoaşte parcursul (km) realizat până la data producerii evenimentului asigurat sau acesta nu este în concordanta cu starea tehnica a autovehiculului respectiv, coeficientul de uzura a autovehiculului avariat se stabileşte în funcţie de vechimea în exploatare şi de starea de întreţinere a acestuia, prevăzute în tabelele nr. 1 şi 2 cuprinzând coeficienţii de uzura, anexate.

Starea de întreţinere a unui autovehicul se clasifica în: "buna", "medie" şi "satisfăcătoare".

Stabilirea stării de întreţinere a autovehiculului se face potrivit stării acestuia înainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza criteriilor de mai jos:

a)stare de întreţinere buna:

Autovehiculul prezintă: integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecţie şi capacelor de roti; vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de rugina a tablei; tapiteria fără pete, urme de uzura prematura sau rupturi; cauciucuri uzate uniform, fără să prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; motorul fără scurgeri de ulei pe părţile laterale sau pe capotajele interioare ale spaţiului afectat acestuia;

b)stare de întreţinere medie:

Autovehiculul prezintă: deformari ale caroseriei, ale barelor de protecţie sau ale capacelor de roti până la 10 dmp, insumat pe întreaga suprafaţa exterioară; degradari ale vopselei în ceea ce priveşte luciul, cu urme de rugina aparenta pe o suprafaţa totală până la 10 dmp, cu exfolieri pe o suprafaţa totală până la 0,5 cmp sau orice alte zgarieturi; pete pe tapiteria scaunelor;

c)stare de întreţinere satisfăcătoare:

Autovehiculul prezintă: deformari ale caroseriei, ale barelor de protecţie şi ale capacelor de roti mai mari de 10 dmp, insumat pe întreaga suprafaţa exterioară; degradari ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafaţa totală mai mare de 0,5 cmp, cu urme pronunţate de rugina aparenta şi zgarieturi; tapiteria deteriorata şi murdara; cauciucurile uzate neuniform, cu accentuari pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; motorul cu urme de ulei pe părţile superioare şi laterale, ca urmare a scurgerilor la capacul distribuţiei, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etansare; joc mare la volanul direcţiei.

Cunoscând data introducerii în exploatare de nou şi starea sa de întreţinere, justificată tehnic, pentru stabilirea coeficientului de uzura a autovehiculului avariat se cauta în tabelul coeficienţilor de uzura linia orizontala corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) a acestuia şi se stabileşte un coeficient de uzura cuprins între cei corespunzatori stării de întreţinere buna şi satisfăcătoare.

4.Pentru autovehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparaţii curente, inclusiv înlocuiri ale părţilor componente sau ale pieselor originale, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului, stabilirea coeficientului de uzura se face pe baza relatiei:

U = U x K,

r

în care:

U = coeficientul de uzura recalculat al autovehiculului;

r

U = coeficientul de uzura rezultat din tabelele coeficienţilor de uzura, în

baza datelor menţionate mai sus;

K = coeficientul de corectie a uzurii (A-a)/A,

în care:

A = valoarea de nou a autovehiculului avariat;

a = costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al inlocuirilor de părţi

componente sau de piese originale, executate înainte de data producerii

evenimentului asigurat, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare

a autovehiculului, în baza documentaţiilor privind costul efectiv al

acestora.

*

În nici un caz nu se pot lua în calcul coeficienţii de uzura inferiori coeficienţilor minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea în exploatare, parcursul realizat şi starea de întreţinere a autovehiculului avariat, prevăzuţi în tabelele nr. 1 şi 2 cuprinzând coeficienţii de uzura.

TABELUL Nr. 1

cuprinzând coeficienţii de uzura pentru autovehicule a căror masă totală maxima autorizata nu depăşeşte 3,5 t şi pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9