referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.385 alin. (1) și (3) din Codul civil
Dosar nr. 1.071/1/2022
| Gabriela Elena Bogasiu | - judecător, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - judecător, președintele Secției I civile |
| Daniel Grădinaru | - judecător, președintele Secției penale |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Eugenia Pușcașiu | - judecător la Secția I civilă |
| Valerica Voica | - judecător la Secția penală |
| Elena Barbu | - judecător la Secția penală |
| Eleni Cristina Marcu | - judecător la Secția penală |
| Mircea Mugurel Șelea | - judecător la Secția penală |
| Maricela Cobzariu | - judecător la Secția penală |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.
La ședința de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, prin Încheierea din 21 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 7.467/63/2019.
După prezentarea referatului cauzei, președintele completului acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public în vederea expunerii punctului de vedere în raport cu soluția de respingere a sesizării, ca inadmisibilă, propusă prin raportul întocmit în cauză.
Doamna procuror-șef Antonia Eleonora Constantin expune argumentele cuprinse în punctul de vedere depus la dosar, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării. În esență, se arată că este îndeplinită condiția noutății, chiar dacă nu este generată de dispoziții legale recent intrate în vigoare, iar jurisprudența identificată este inconsistentă și neunitară. Cu referire la practica judiciară inconsistentă și neunitară indicată în raport, se argumentează că, în situații similare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că este necesar a se da efect util mecanismului hotărârii prealabile, prin dezlegarea pe fond a chestiunii de drept. În acest sens, se face referire la deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 54/2020 (paragraful 151), nr. 44/2019 (paragrafele 57-60) și nr. 41/2019 (paragraful 34). Totodată, se arată că, în prezenta cauză, jurisprudența neunitară a apărut în perioada 2021-2022, divergențele existând atât în materie penală, cât și în materie civilă, precum și între orientările jurisprudențiale penale și civile, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Președintele completului închide dezbaterile, iar completul rămâne în pronunțare asupra admisibilității sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 7.467/63/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.385 alin. (1) și (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data producerii infracțiunii, este prezumat de lege prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa la același act normativ?
Prevederile din dreptul intern ce formează obiectul sesizării și alte dispoziții legale relevante sunt următoarele:
a)Art. 1.385 alin. (1) și (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (Codul civil):
Articolul 1.385Întinderea reparației
(1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(...)
(3)Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.“;
b)dispoziții cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, forma în vigoare la data de 22 decembrie 2014 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009):
Articolul 13
(1)Acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe.
(...)
Articolul 14
(1)Nivelul taxelor pentru eliberarea licențelor de organizare a jocurilor de noroc, a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și a taxei de acces prevăzute la art. 13 alin. (4), precum și nivelul minim al capitalului social subscris și
vărsat de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.
(2)Taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc se plătesc de către operatorii economici organizatori, după cum urmează:
a)taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc:
(i)pentru primul an, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;
(...)
b)taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc:
(i)pentru jocurile de noroc caracteristice activității cazinourilor și jocurile tip slot-machine, taxa se datorează pentru fiecare mijloc de joc și se plătește în 4 rate trimestriale egale, astfel:
(...)
Articolul 15
(...)
(6)Numărul minim de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea este:
a)pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 50 de aparate, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite. Dacă numărul autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, licența de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile. (...)
Articolul 17
(...)
(9)După revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și după încetarea activității de jocuri de noroc, sub orice formă, operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt obligați să achite diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc.
Articolul 23
(1)Desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(...)
ANEXĂ1. Taxe anuale percepute pentru activitățile din domeniul jocurilor de norocI. Taxe aferente licenței de organizare a jocurilor de noroc (anuale):
(...)
E. Pentru jocurile tip slot-machine: 25.000 lei
(...)
II. Taxe aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc (anuale):
(...)
E. Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine: 8.000 lei (...)
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 aprilie 2019, pe rolul Judecătoriei Craiova, cu nr. 10.169/215/2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest (ONJN) a solicitat obligarea pârâtei C.F., în calitate de administrator al G. - S.R.L., la plata unei despăgubiri în sumă de 425.350 lei, reprezentând contravaloarea taxei de licență (25.000 lei) și, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine (400.000 lei, calculată pentru 50 de aparate, minim la autorizare, în cuantum de 8.000 lei pe aparat) și 350 de lei venit nelegal încasat din exploatarea a patru mijloace de joc de noroc la 22 decembrie 2014, taxe datorate și neachitate către bugetul statului.
Prin Sentința civilă nr. 378/2020 din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7.467/63/2019, s-a admis, în parte, acțiunea și a fost obligată pârâta C.F. la plata sumelor de 25.000 lei, reprezentând taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, 32.000 lei, reprezentând taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru aparate tip slot-machine, și 350 de lei, reprezentând venit încasat nelegal, pentru considerentele arătate în continuare:
(i)La data de 22 decembrie 2014, echipa de inspectori ai ONJN a efectuat un control la G. - S.R.L., unitate care desfășoară activitate de alimentație publică (bar), și au fost identificate 4 mașini electronice cu câștiguri tip slot-machine, care se aflau în funcțiune și nu aveau plăcuțe de identificare, respectiv timbre metrologice emise de Biroul Român de Metrologie Legală.
(ii)Cu ocazia controlului a mai fost găsită și suma de 350 de lei, provenită din exploatarea aparatelor de tip slot-machine și s-a constatat că administratorul societății nu deținea licență sau autorizație în domeniul jocurilor de noroc, iar locația în care funcționau cele 4 aparate de tip slot-machine nu era înregistrată la oficiul registrului comerțului ca punct de lucru în care să se desfășoare activitatea de jocuri de noroc și nici nu era afișată licența de organizare a jocurilor de noroc.
(iii)Prin ordonanța de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova emisă la 31 octombrie 2018 în Dosarul penal nr. 1.286/P/2015, rămasă definitivă prin Încheierea penală din 21 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 29.591/215/2018, s-a reținut că fapta săvârșită de pârâta C.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009. Întrucât pârâta C.F. a recunoscut fapta, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, astfel că, prin ordonanța menționată, s-a renunțat la urmărirea penală, iar, pentru soluționarea laturii civile, ONJN a fost îndrumat să se adreseze instanței civile.
(iv)În cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că fapta pârâtei de a exploata aparatele tip slot-machine, fără autorizațiile necesare funcționării, cu neplata autorizațiilor și licențelor de funcționare, are caracter ilicit, fiind contrară prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009. Vinovăția pârâtei C.F. rezultă cu certitudine din poziția procesuală a acesteia, atât în fața instanței de judecată, cât și în fața organelor judiciare de urmărire penală, pârâta recunoscând săvârșirea faptei ilicite. Prin fapta săvârșită s-a creat un prejudiciu cert și actual, constând în contravaloarea celor două taxe, respectiv 25.000 de lei, reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, și 32.000 de lei, taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 4 aparate de tip slot-machine (taxă autorizație de 8.000 lei pentru fiecare aparat). Este neîntemeiată solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la plata unei taxe de autorizare pentru 50 de aparate de joc (400.000 lei), deoarece s-a dovedit că aceasta a exploatat, fără respectarea dispozițiilor legale, doar 4 aparate de joc, astfel că nu poate datora decât contravaloarea taxei de autorizare pentru cele 4 aparate de joc.
Prin Decizia nr. 56/2021 din 10 martie 2021, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul ONJN împotriva sentinței menționate la paragraful 4 din prezenta decizie.
Împotriva deciziei menționate la paragraful 13 a declarat recurs ONJN, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea deciziei atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii civile și obligarea pârâtei C.F. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 425.000 lei către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii. În motivarea recursului, sunt expuse următoarele critici:
(i)În mod greșit instanța a reținut că prejudiciul invocat de către reclamant nu este cert și în strânsă legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei, întrucât fapta penală există, a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege și a fost recunoscută de către pârâtă.
(ii)Prejudiciul produs bugetului de stat este cert, întrucât, dacă organizatorul jocurilor de noroc ar fi respectat legislația în materie, taxele aferente se achită înainte de începerea activității și pentru 50 de aparate minim. În mod greșit instanța de apel a apreciat că cele două taxe de autorizație și licență nu reprezintă un prejudiciu cert, întrucât aceasta este prima condiție impusă de legislația din domeniul jocurilor de noroc pentru a putea organiza jocuri de noroc, care sunt monopol de stat.
(iii)Deoarece operatorii economici licențiați nu pot funcționa decât în această formă, se creează un precedent periculos, prin care persoanele care vor să organizeze și să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 50 de aparate, așa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârșirii faptei (în prezent, 75 de aparate minim), și vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare și fără plata taxelor, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar, dacă sunt depistate, vor avea o situație mai favorabilă în raport cu cei care respectă legea.
(iv)Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 18 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 870/2009, cât și ale art. 6 și art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligația să achite la bugetul de stat 25.000 lei, reprezentând taxa anuală aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, precum și 400.000 lei, reprezentând taxa anuală de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot-machine, conform reglementărilor în vigoare la data săvârșirii faptei, astfel că, în speță, prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 425.000 lei.
(v)În speță, își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1.349 raportat la art. 1.357 din Codul civil, iar repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1.385 alin. (1) din Codul civil. În mod greșit instanța a reținut că, pentru recuperarea prejudiciului, se aplică principiul proporționalității, de vreme ce acest principiu își găsește aplicabilitatea atunci când cuantumul nu este prevăzut de lege și se stabilește de către instanță în măsura dovedirii acestuia de către reclamant, însă, în speța dedusă judecății, cuantumul prejudiciului este reglementat de lege. Prejudiciul este cert, în sensul art. 1.532 din Codul civil, și nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 7.467/63/2019.
Cauza a fost reținută în pronunțare la 21 octombrie 2021, iar, la termenul din 25 noiembrie 2021, instanța de recurs a repus cauza pe rol pentru a discuta cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept cu chestiunea de drept menționată la paragraful 9 din prezenta decizie, solicitându-se părților un punct de vedere asupra admisibilității sesizării și asupra problemei de drept invocate.
Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv:
(i)sesizarea este formulată în cadrul unui dosar aflat în curs de judecată pe rolul Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
(ii)instanța este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în recurs;
(iii)soluționarea, pe fond, a cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât obiectul recursului îl constituie determinarea prejudiciului cert produs prin fapta ilicită a pârâtei;
(iv)chestiunea de drept nu a făcut obiectul pronunțării Înaltei Curți într-o altă hotărâre prealabilă și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;
(v)chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă pe rolul instanțelor civile.
Chestiunea de drept a fost analizată atât de instanțele penale, în contextul formulării unor plângeri pentru infracțiunea reglementată de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, ca latură civilă, finalizate cu o soluție de condamnare, cât și, minoritar, de către instanța civilă învestită cu acțiunea civilă rămasă nesoluționată ca urmare a unei soluții de necondamnare pronunțate de instanța penală.
În jurisprudența instanțelor penale, latura civilă a fost soluționată, în general, în sensul că prejudiciul rezultat din infracțiune este cel fiscal, reprezentat de taxele totale de licență și de autorizare neachitate pentru numărul minim de aparate de tip slot-machine prevăzut de lege pentru obținerea autorizației (Decizia penală nr. 1.463 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori; Decizia penală nr. 960 din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie; Decizia penală nr. 215 din 17 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori).
În ceea ce privește instanțele civile, în practica recentă, două dintre cauze au fost finalizate cu decizii civile pronunțate în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile civile nr. 398 din 23 februarie 2021 și nr. 1.228 din 8 iunie 2021) și în apel de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă (Decizia civilă nr. 49 din 4 martie 2021), prin care s-a statuat că prejudiciul civil constă în taxa de licență și de autorizare corespunzătoare numărului de aparate efectiv exploatate. În acest sens s-au pronunțat și Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 868 din 2 octombrie 2020, și Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 3 A din 6 ianuarie 2022.
A mai existat o opinie minoritară, în sensul că, pentru infracțiunea reglementată de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, nu poate fi constatat un prejudiciu de tipul celui pretins, ci, eventual, doar un profit nerealizat din exploatarea aparatului (Decizia civilă nr. 104 din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă).
Prin urmare, date fiind rezolvarea diferită a chestiunii de drept și jurisprudența relativ minimă a instanțelor civile, care nu a dus la cristalizarea unei opinii consolidate a instanțelor, având în vedere potențialul dezvoltării unei practici neunitare la nivelul instanțelor penale, dar și al celor civile, este îndeplinită și condiția noutății.B. Asupra fondului chestiunii de drept
În cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizație și fără licență de funcționare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obținerea licenței și a autorizației de exploatare (prejudiciul fiscal) și nu doar taxa anuală achitată pentru licență, precum și taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.
Recurentul-reclamant ONJN a formulat punct de vedere, reiterând susținerile din cererea de recurs.
Prin Adresa nr. 1.293/C/1.953/III-5/2022 din 20 iunie 2022, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu se analizează practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care face obiectul sesizării.
Prin concluziile formulate cu privire la chestiunea de drept se argumentează că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și se solicită admiterea sesizării și pronunțarea unei hotărâri în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.385 alin. (1) și (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei (22 decembrie 2014), este prezumat de lege prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și ale art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa la același act normativ.VII. Jurisprudența națională cu privire la chestiunea de dreptA. Jurisprudența la nivelul curților de apel
În temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat curților de apel să comunice jurisprudența identificată în raza lor teritorială de competență cu privire la chestiunea de drept în discuție, pentru a fi avută în vedere în analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel cum aceste cerințe au fost decelate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Jurisprudența comunicată de curțile de apel este conturată de orientările jurisprudențiale prezentate în continuare.
Într-o orientare jurisprudențială, s-a reținut că prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 este prezumat de lege, fiind prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și ale art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa la același act normativ. Această jurisprudență se regăsește la nivelul Judecătoriei Lugoj (Sentința penală nr. 79 din 25 ianuarie 2022, Dosar nr. 2.778/252/2021, definitivă la 15 februarie 2022).
Într-o orientare jurisprudențială diferită, s-a reținut că, în interpretarea dispozițiilor art. 1.385 alin. (1) și (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 nu este prezumat prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și ale art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa la aceeași ordonanță de urgență, ci se calculează prin raportare exclusivă la numărul de aparate de jocuri de noroc exploatate fără licență de organizare sau autorizație de exploatare a jocurilor de noroc. Această jurisprudență se regăsește la nivelul următoarelor instanțe: Curtea de Apel București (Curtea de Apel București - Secția I penală, Decizia penală definitivă nr. 480/A din 27 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 7.014/236/2020; Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Decizia penală definitivă nr. 827/A din 12 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 466/192/2018), Curtea de Apel Craiova (Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, Decizia nr. 49 din 4 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.406/63/2019, definitivă prin Decizia nr. 2.187 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă) și Curtea de Apel Ploiești (Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, Decizia definitivă nr. 88 din 1 martie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 9.150/281/2019) și Tribunalul Prahova (Tribunalul Prahova - Secția civilă, Sentința civilă nr. 2.827 din 5 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.150/281/2019, definitivă prin Decizia nr. 88 din 1 martie 2022 a Curții de Apel Ploiești).B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
Sub un prim aspect, în ceea ce privește calitatea de autor al faptei prejudiciabile, s-a reținut că nu poate fi primită interpretarea în sensul că, în condițiile în care organizator de jocuri de noroc poate fi numai persoana juridică, conform art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condițiilor legale de licențiere și autorizare, nu este susceptibilă de a produce un prejudiciu. Sa argumentat că o asemenea interpretare ar exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii civile delictuale în situația în care un subiect de drept desfășoară o activitate fără să îndeplinească cerințele legale necesare autorizării. Or, inclusiv în cazul faptei săvârșite de o persoană fizică, constând în organizarea și exploatarea de jocuri de noroc fără respectarea condițiilor legale de licențiere și autorizare, existența prejudiciului se analizează în condițiile art. 1.381 și art. 1.385 din Codul civil (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă nr. 2.297/2021).
În jurisprudența identificată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât în materie civilă, cât și în materie penală, s-a reținut că, în ipoteza săvârșirii de către o persoană fizică a infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, prejudiciul este reprezentat de prejudiciul efectiv produs prin aparatele de jocuri de noroc exploatate fără licență de organizare sau autorizație de exploatare, iar nu de prejudiciul eventual și virtual reprezentat de taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa la aceeași ordonanță de urgență, raportat la numărul minim de aparate tip slot-machine necesar obținerii de către persoana juridică a licenței de organizare și autorizației de exploatare. În argumentare, a fost avut în vedere, în esență, faptul că o persoană fizică nu poate avea calitatea de organizator de jocuri de noroc, ci numai o persoană juridică, conform art. 6 alin. (1), art. 17 alin. (9) și art. 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă nr. 398/2021, nr. 1.228/2021 și nr. 2.187/2021; deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală nr. 3.187/2012, nr. 2.238/2013, nr. 29/2018 și nr. 3/2022).
În materia jocurilor de noroc prezintă relevanță jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul libertății de a presta servicii prevăzute de art. 49 CE (în prezent art. 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), respectiv Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunțată în Cauza C258/08, Ladbrokes Betting Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Nationale Sporttotalisator, prin care instanța europeană și-a reconfirmat jurisprudența potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acțiune. Totodată, în aceeași jurisprudență au fost fixate și criteriile la care instanțele naționale trebuie să se raporteze în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naționale de a limita dependența de jocurile de noroc și de a preveni frauda în domeniu, apreciind și că o legislație națională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenței de jocurile de noroc și pentru a preveni frauda, este, în principiu, compatibilă cu dreptul european.
Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (8) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 519 din același cod.
Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:
–existența unei cauze aflate în curs de judecată;
–cauza să se soluționeze în ultimă instanță;
–cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze;
–ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;
–chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
–chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Verificarea admisibilității sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.
Astfel, primele patru cerințe sunt întrunite.
Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, învestit cu calea de atac a recursului, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă.
Cauza care face obiectul judecății în recurs se află în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestit să o soluționeze. Procesul are natura juridică a unui litigiu în materia răspunderii civile delictuale, de competența, în primă instanță, a Tribunalului Dolj, raportat la valoarea obiectului pretențiilor deduse judecății (425.350 lei), conform art. 95 pct. 1 cu referire la art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă. Apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe se află în competența de soluționare a Curții de Apel Craiova, potrivit art. 96 pct. 2 din același cod. Recursul declarat împotriva deciziei civile pronunțate de această instanță se soluționează de instanța ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, conform art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Referitor la cerința conexiunii între fondul cauzei și chestiunea de drept cu privire la care s-a solicitat lămurirea, și aceasta este întrunită, în contextul în care recurentul-reclamant, în susținerea întinderii prejudiciului pretins, evocă, pe lângă dispozițiile din domeniul răspunderii civile delictuale de drept comun, și pe cele ale art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009. În opinia sa, aceste texte de lege constituie fundamentul juridic pentru care valoarea despăgubirilor cuvenite cu titlu de taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru aparate tip slot-machine ar trebui să se raporteze la numărul minim, prevăzut de lege, de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic (50 de aparate, în forma actului normativ în vigoare la data săvârșirii infracțiunii) și în absența căruia operatorul nu poate obține autorizația de exploatare, iar nu la numărul efectiv de aparate exploatate, inferior celui reglementat. Contrar acestui raționament, în fazele procesuale anterioare recursului, instanțele au considerat că prejudiciul cert creat recurentului se limitează la numărul de aparate efectiv exploatate de către pârâtă, în funcție de acest număr fiind stabilite și despăgubirile datorate.
Prin căile de atac exercitate în cauză, reclamantul a contestat interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în evaluarea întinderii prejudiciului de către aceste instanțe.
Prin urmare, întrebarea preliminară, care supune dezbaterii identificarea unei prezumții legale în cuprinsul dispozițiilor normative din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, prezintă relevanță pentru soluționarea fondului cauzei, chestiunea de drept în discuție fiind de natură să lămurească întinderea prejudiciului disputat de recurent.
De asemenea, este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Din datele comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării, care reprezintă o chestiune distinctă de admisibilitate, în absența unei definiții legale a acestei noțiuni, verificarea îndeplinirii sale reprezintă atributul completului învestit cu soluționarea sesizării, așa cum instanța supremă a decis în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019).
S-a statuat că cerința noutății este întrunită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu au dat încă acesteia o interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență.
Dispozițiile legale supuse interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au intrat în vigoare în anul 2009, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, modificările și completările ulterioare ale acestui act normativ nereferindu-se și la textele în discuție.
Din examenul jurisprudențial al hotărârilor judecătorești atașate prezentului dosar se constată că instanțele naționale sau confruntat cu problema interpretării normelor juridice evocate în întrebarea preliminară relativ recent față de momentul intrării în vigoare a legii (perioada 2012-2013, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală nr. 3.187/2012 și nr. 2.238/2013), pronunțând, până în prezent, hotărâri definitive/rămase definitive sau aflate în faza recursului, privind problema întinderii despăgubirilor datorate ONJN, cu titlu de taxe aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc în ipoteza exploatării unui număr mai mic de aparate tip slot-machine față de cel prevăzut de lege (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă nr. 398/2021, nr. 1.228/2021 și nr. 2.297/2021; deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală nr. 3.187/2012, nr. 2.238/2013, nr. 29/2018 și nr. 3/2022; Decizia penală nr. 960/2019 a Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie; Decizia penală definitivă nr. 480/A/2022 a Curții de Apel București - Secția I penală; Decizia definitivă nr. 827/A/2019 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală; Decizia nr. 49/2021 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.187/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă; Decizia nr. 104/2021 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă; deciziile penale nr. 1.463/2018 și nr. 215/2021 ale Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori; Decizia definitivă nr. 88/2022 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă; Decizia penală nr. 868/2020 a Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori; Sentința civilă nr. 2.827/2021 a Tribunalului Prahova - Secția civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 88/2022 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă; Sentința penală nr. 79/2022 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă la 15 februarie 2022).
În condițiile în care, în legătură cu problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, există deja o jurisprudență dezvoltată pe parcursul mai multor ani, atât în materie civilă, cât și în decizii prin care s-a rezolvat latura civilă în procese penale, inclusiv la nivelul instanței supreme, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită condiția noutății acesteia.
Mai mult, din verificarea sumară a hotărârilor judecătorești pronunțate, cele mai multe dintre acestea fiind definitive, se constată că s-au conturat două opinii aparent contradictorii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor menționate în sesizare, ceea ce creează premisele promovării unui recurs în interesul legii, conform art. 515 din Codul de procedură civilă, remediul nefiind cel al hotărârii preliminare, care are doar rolul de a preveni crearea unei jurisprudențe neunitare, iar nu de a o înlătura în cazul în care deja s-au pronunțat hotărâri definitive opuse.
Astfel, în esență, unele instanțe au considerat că prejudiciul rezultat din infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 („desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc“) are natură fiscală, astfel încât titularului acțiunii i se cuvin taxele totale de licență și autorizare neachitate pentru numărul minim de aparate de tip slot-machine prevăzut de lege pentru obținerea autorizației (secțiile penale ale curților de apel Bacău și Craiova; Judecătoria Lugoj).
Dimpotrivă, alte instanțe au apreciat că prejudiciul cert constă în taxa de licență și de autorizare corespunzătoare numărului de aparate efectiv exploatate (Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București; Secția civilă a Curții de Apel Craiova; Curtea de Apel Ploiești; Curtea de Apel Suceava; Tribunalul Prahova).
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt întrunite premisele necesare declanșării mecanismului de unificare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prezenta sesizare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, în Dosarul nr. 7.467/63/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.385 alin. (1) și (3) din Codul civil, prejudiciul derivat din săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data producerii infracțiunii, este prezumat de lege prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa la același act normativ?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2022.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Bogdan Georgescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
