Lege nr. 63 din 12 mai 2014

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)Instituţiile şi autorităţile române competente au obligaţia să acorde de îndată sprijinul autorităţii centrale române prin transmiterea datelor deţinute de către acestea potrivit competenţelor, ca urmare a solicitărilor formulate în aplicarea prezentei legi.

2.Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 3. – În cazul în care persoana fizică, instituţia sau organismul interesat ori autoritatea centrală a statului parte la Convenţie adresează cererea-tip autorităţii centrale române, aceasta verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 2 din Convenţie şi, după caz, în termen de 10 zile de la primirea cererii va solicita completarea acesteia sau a actelor doveditoare. În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Convenţie, autoritatea centrală română va restitui cererea.

3.După articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 3^1 şi 3^2, cu următorul cuprins:

Art. 3^1. – Persoana fizică, instituţia sau organismul interesat a cărui cerere îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) din Convenţie beneficiază de asistenţă judiciară gratuită în cadrul soluţionării cererii de înapoiere, independent de starea sa materială. Prevederile art. 6 şi 8^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Art. 3^2. – (1) La cererea persoanei fizice, instituţiei sau organismului interesat ori a autorităţii centrale a statului solicitant, autoritatea centrală română va facilita acordarea asistenţei judiciare gratuite de către un avocat. În acest scop, autoritatea centrală română va înainta, de îndată, întreaga documentaţie transmisă potrivit art. 3 decanului baroului din circumscripţia instanţei competente să soluţioneze cererea de înapoiere.

(2)În temeiul art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, decanul baroului desemnează, în termen de 3 zile, prin decizie, pentru persoana cu reşedinţa obişnuită în străinătate care a formulat cererea de înapoiere, obligatoriu, din oficiu, un avocat pentru sesizarea instanţei, reprezentare şi asistare în primă instanţă, în căile de atac ordinare şi extraordinare, şi iniţierea măsurilor de executare silită.

(3)Avocatul desemnat potrivit alin. (2) introduce cererea de înapoiere la instanţa competentă, în termen de 7 zile de la data primirii înştiinţării desemnării sale.

(4)Avocatul desemnat beneficiază, pentru fiecare etapă procesuală, de onorariul prevăzut în Protocolul dintre Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaţilor în cadrul sistemului de ajutor public judiciar.

(5)În termen de 48 de ore de la data încetării mandatului avocatului desemnat potrivit alin. (2), acesta va restitui autorităţii centrale române întreaga documentaţie înaintată potrivit alin. (1), precum şi actele instanţei, comunicate cu prilejul instrumentării cererii de înapoiere.

4.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 5. – Prevederile art. 3^1 şi 3^2 nu exclud posibilitatea ca persoana fizică, instituţia sau organismul interesat să sesizeze instanţa competentă, fie personal, fie prin intermediul unui avocat ales. În cazul în care reprezentarea se face prin avocat ales, iar autoritatea centrală română a fost iniţial sesizată potrivit art. 3, aceasta va pune la dispoziţia avocatului cererea-tip completată şi toate actele doveditoare transmise de autorităţile competente ale statului solicitant. Autoritatea centrală română va exercita în continuare celelalte atribuţii care îi revin potrivit art. 7 din Convenţie.

5.După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:

Art. 5^1. – Refuzul autorităţii centrale române de a accepta instrumentarea cererii de înapoiere, potrivit art. 27 din Convenţie, nu împiedică persoana fizică, instituţia sau organismul interesat să se adreseze direct instanţei judecătoreşti competente.

6.La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 6. – (1) Cauzele având ca obiect soluţionarea cererilor de înapoiere a unui copil aflat pe teritoriul României în condiţiile art. 3 din Convenţie se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor.

7.La articolul 6, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:

(3)Soluţionarea cererii se va face în contradictoriu cu persoana despre care se susţine că a deplasat sau a reţinut minorul în România.

(4)Întâmpinarea nu este obligatorie.

(5)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de două săptămâni.

(6)Dacă este necesară prezenţa unui interpret, instanţa de judecată va dispune toate măsurile necesare până la termenul de judecată, potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

8.Articolul 7 se abrogă.

9.La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.

10.La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 9. – (1) În faţa instanţei, părţile pot prezenta orice documente şi informări legate de cauză. Actele care emană de la autorităţile publice competente ale statului solicitant sunt valabile în faţa instanţei fără vreo altă legalizare sau formalitate similară, potrivit art. 23 din Convenţie.

11.La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)Instanţa de judecată va proceda la soluţionarea cauzei cu celeritate. În acest sens, instanţa va administra proba cu înscrisuri şi, în măsura în care acest mijloc de probă nu este suficient sau împrejurările cauzei o cer, pot fi administrate alte probe.

12.După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:

Art. 9^1. – Instanţa poate coopera cu autorităţile statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, fie în mod direct, fie prin intermediul autorităţii centrale române.

13.Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 10. – (1) Pe întreaga durată a procesului, instanţa poate lua, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, oricare dintre măsurile de protecţie a copilului prevăzute de legislaţia în vigoare.

(2)Dacă există motive care să justifice temerea că minorul ar putea fi deplasat în afara graniţelor României pentru a fi sustras de la procedura de înapoiere deschisă potrivit Convenţiei şi prezentei legi, instanţa, sesizată cu soluţionarea cererii de înapoiere, va dispune, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, ridicarea paşaportului copilului sau a altui document de călătorie, după caz. Măsura ridicării paşaportului sau a altui document de călătorie se dispune pe o durată determinată ori până la încetarea motivelor care au justificat-o. O copie de pe hotărâre se comunică autorităţii române care a emis paşaportul sau alt document de călătorie, după caz, Direcţiei Generale de Paşapoarte sau Inspectoratului General pentru Imigrări, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

14.La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)Instanţa va fixa, în cuprinsul hotărârii, un termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere a copilului, care nu va putea fi mai mare de două săptămâni de la comunicarea hotărârii. Termenul este fixat sub sancţiunea unei amenzi civile în favoarea statului român, cuprinse între 2.500 lei şi 12.500 lei.

15.La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1)Odată cu pronunţarea hotărârii de înapoiere, instanţa va putea dispune una dintre următoarele măsuri:

a)predarea paşaportului minorului sau a documentului de călătorie, după caz, de către pârât părţii reclamante;

b)obligarea părintelui pârât de a-şi da concursul pentru eliberarea unui document de călătorie pe numele minorului ori suplinirea acordului său în acest sens. Totodată, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, instanţa poate autoriza pe reclamant să preia minorul personal sau, după caz, prin reprezentant, în cazul refuzului de executare voluntară a obligaţiei de înapoiere în termenul stabilit.

16.Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 12. – (1) Hotărârea primei instanţe prin care s-a dispus înapoierea minorului este executorie.

(2)Pronunţarea hotărârii primei instanţe se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.

(3)Hotărârea va fi comunicată părţilor şi autorităţii centrale, în termen de 48 de ore de la redactare.

(4)Hotărârea este supusă recursului la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia pentru minori şi familie, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea hotărârii pronunţate în primă instanţă. Dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la expirarea termenului de recurs.

(5)Pronunţarea de către instanţa de recurs se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar redactarea deciziei instanţei de recurs se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. O copie a acesteia va fi comunicată, din oficiu, autorităţii centrale române, în termen de 48 de ore de la redactare.

17.Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 13. – (1) Autoritatea centrală română, pe toată durata termenului stabilit de instanţă, potrivit art. 11 alin. (2), va urmări dacă obligaţia de înapoiere a copilului este respectată de persoana obligată la aceasta. În acest scop, are dreptul de a solicita informaţii de la instituţiile şi autorităţile implicate.

(2)În cazul în care obligaţia de înapoiere a copilului este executată de bunăvoie în termenul stabilit de instanţă, autoritatea centrală română informează instanţa cu privire la neexecutare. Instanţa comunică, de îndată, o copie a titlului executoriu către organele fiscale, pentru punerea în executare a amenzii.

18.Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 14. – (1) Dacă hotărârea judecătorească de înapoiere a copilului în statul unde are reşedinţa obişnuită nu este executată voluntar, în termenul stabilit de instanţă, se procedează la executarea silită, potrivit Codului de procedură civilă. Prevederile art. 888 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.

(2)Avocatul desemnat potrivit art. 3^2 solicită acordarea ajutorului public judiciar sub forma plăţii onorariului executorului judecătoresc. Dispoziţiile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3)Instanţa acordă ajutorul public judiciar în condiţiile art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Avocatul depune cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc desemnat potrivit art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 7 zile de la data primirii înştiinţării desemnării de către preşedintele camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti.

(5)Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului competente teritorial. Executorul judecătoresc poate solicita concursul organelor de poliţie, care sunt obligate să îi acorde sprijin cu prioritate.

(6)În urma executării silite, minorul va fi preluat de către creditorul din străinătate ori de către o persoană împuternicită în acest scop.

19.După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:

Art. 14^1. – Autoritatea centrală română va informa autoritatea centrală a statului solicitant că reprezintă renunţare la cererea de înapoiere dacă persoana fizică, instituţia sau organismul interesat din străinătate care a formulat-o:

a)nu răspunde, în termen de 60 de zile, solicitărilor autorităţii centrale române;

b)nu îşi dă concursul în vederea preluării minorului în cadrul procedurii de executare silită.

20.La articolul 15, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(4)Hotărârea se dă fără citarea părţilor, în camera de consiliu, pe baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu privire la copil, precum şi a oricăror altor înscrisuri transmise de autoritatea competentă a statului solicitant, potrivit art. 30 din Convenţie. Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind procedura necontencioasă se aplică în mod corespunzător.

(5)Hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică autorităţii judiciare sau administrative solicitante, prin intermediul autorităţii centrale române. Articolul 12 alineatul (2) este aplicabil.

21.După articolul 15 se introduc două noi articole, articolele 15^1 şi 15^2, cu următorul cuprins:

Art. 15^1. – (1) În conformitate cu art. 11 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.374/2000, denumit în continuare Regulament, hotărârea de neînapoiere pronunţată de instanţa română în temeiul Convenţiei şi al Regulamentului se comunică autorităţii centrale române, în termen de 48 de ore de la redactare, împreună cu o copie a documentelor pertinente ce au stat la baza pronunţării hotărârii.

(2)Transmiterea documentelor către autoritatea centrală solicitantă, în aplicarea art. 11 alin. (6) din Regulament, se realizează prin autoritatea centrală română.

Art. 15^2. – (1) Hotărârea prin care o instanţă străină a respins cererea de înapoiere formulată în baza Convenţiei şi a Regulamentului şi documentele pertinente primite de autoritatea centrală română în baza art. 11 alin. (6) din Regulament se traduc în limba română de către aceasta şi se înaintează în cel mai scurt termen judecătoriei competente teritorial de la locul reşedinţei obişnuite avute de copil imediat înaintea deplasării ori reţinerii ilicite.

(2)După primirea documentaţiei de la autoritatea centrală română, cu excepţia cazului în care instanţa română a fost deja sesizată, judecătoria va adresa părinţilor minorului o notificare, ce va conţine:

1.Formularea «În conformitate cu art. 11 alin. (7) din Regulament»

şi

2.Informarea părinţilor despre posibilitatea de a sesiza instanţa română, într-un termen de 3 luni de la data notificării, cu o cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul în cauză.

(3)Instanţa se consideră sesizată la data transmiterii cererii de chemare în judecată.

(4)La expirarea termenului, instanţa informează autoritatea centrală română şi comunică autorităţii centrale române rezultatul notificării transmise potrivit alin. (2).

22.La articolul 16, alineatul (2) se abrogă.

23.La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 17. – (1) Autoritatea centrală română va lua legătura cu persoana care exercită autoritatea părintească asupra minorului şi la care acesta îşi are stabilită locuinţa şi va încerca, direct sau prin intermediul unor specialişti, soluţionarea pe cale amiabilă a cererii privind exercitarea dreptului de vizitare. Aceasta va atrage atenţia persoanei care exercită autoritatea părintească asupra minorului şi la care acesta îşi are stabilită locuinţa cu privire la sancţiunile ce pot fi aplicate potrivit prezentei legi, în cazul refuzului de a permite de bunăvoie exercitarea dreptului de vizitare.

24.La articolul 17, alineatul (3) se abrogă.

25.Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 18. – (1) În cazul în care copilul la care se referă cererea privind organizarea sau protejarea exercitării dreptului de vizitare refuză constant contactul cu unul dintre părinţi sau manifestă sentimente de aversiune faţă de acesta, instanţa poate dispune, în funcţie de vârsta copilului, ca acesta să urmeze un program de consiliere psihologică, pe o durată ce nu poate depăşi 3 luni.

(2)Cererea de chemare în judecată poate fi formulată oricând, după sesizarea autorităţii centrale române cu o cerere privind organizarea sau protejarea exercitării dreptului de vizitare. Dispoziţiile art. 3^1, 3^2 şi 5 se aplică în mod corespunzător.

(3)Cererea de chemare în judecată se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părinţilor, a persoanei la care se află copilul, după caz, precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului în a cărei rază teritorială se află copilul. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.

(4)Încheierea va fi comunicată de către instanţă autorităţilor competente să o pună în aplicare şi autorităţii centrale române, în termen de 5 zile de la redactare.

(5)În termen de 10 zile de la comunicare, psihologul numit de instanţă va stabili durata şi conţinutul programului de consiliere psihologică, după o evaluare psihologică iniţială a copilului. Psihologul va comunica, de îndată, instanţei durata programului de consiliere psihologică, precum şi, dacă este cazul, modificarea acestuia.

(6)După finalizarea programului, psihologul va întocmi un raport privind evaluarea psihologică finală şi îl va comunica instanţei.

(7)Instanţa va comunica raportul autorităţii centrale române, în termen de 5 zile de la comunicare.

26.Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 19. – (1) Dacă se solicită ca exercitarea dreptului de vizitare să se facă prin deplasarea minorului în afara teritoriului României, dispoziţiile art. 3^1, 3^2, 5, 6, 8 şi 14 se aplică în mod corespunzător.

(2)Instanţa va putea încuviinţa exercitarea dreptului de vizitare prin deplasarea copilului în afara teritoriului României numai dacă, din probele administrate, rezultă că există garanţii pentru a asigura înapoierea de bunăvoie a copilului în România. Instanţa va putea obliga persoana fizică, instituţia sau organismul interesat beneficiar al dreptului de vizitare la depunerea unei cauţiuni.

(3)În cazul în care exercitarea dreptului de vizită este condiţionată de depunerea unei cauţiuni, instanţa va dispune, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, cu privire la termenul în care trebuie depusă cauţiunea, precum şi la momentul restituirii acesteia. Prevederile art. 1.056-1.063 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.

(4)Prin hotărâre se va dispune cu privire la suportarea cheltuielilor prilejuite de exercitarea dreptului de vizitare, în conformitate cu art. 26 alineatul final din Convenţie.

27.La articolul 21, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

f)să întreprindă orice alte demersuri în vederea punerii în aplicare a prevederilor Convenţiei. În vederea monitorizării aplicării Convenţiei, autoritatea centrală română va putea cere rapoarte explicative din partea tuturor persoanelor şi autorităţilor implicate în punerea în practică a prevederilor Convenţiei.

28.La articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 22. – (1) Toate cererile formulate în scopul punerii în aplicare a prevederilor Convenţiei şi ale prezentei legi sunt scutite de taxe.

Articolul II

Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Articolul III

Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 12 mai 2014.

Nr. 63.