Decizie nr. 342 din 16 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Al Sharba Reyalh Abdul Amer în Dosarul nr. 677/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 septembrie 2003 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 16 septembrie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 677/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Al Sharba Reyalh Abdul Amer într-o acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Direcţia Generală de Evidenta Informatizata a Persoanei şi Serviciul Roman de Informaţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate se arata ca dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, referitoare la comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 123 alin. (2) privind independenta judecătorilor şi supunerea lor numai legii, ale art. 20 cu referire la art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 9 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevăd ca nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar şi ca orice persoană are dreptul în deplina egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi impartial.

În opinia Curţii de Apel Bucureşti dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece art. 31 alin. (3) teza a doua din Legea fundamentală limitează dreptul la informaţie atunci când în cauza este vorba de siguranţă naţionala. În schimb, instanţa de judecată considera ca dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cărora judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, prin faptul ca instanţei de judecată nu i se pot comunică datele şi informaţiile care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala, ca neavând calitatea de "destinatar" al acestor informaţii şi date. Instanţa de judecată este obligată sa primească măsura de declarare ca indezirabil fără a administra probe în cauza, fără a putea aprecia asupra probelor şi fără să aibă posibilitatea să îşi motiveze hotărârea. O astfel de prevedere este contrară dispoziţiilor constituţionale care asigura independenta judecătorului care nu îşi poate îndeplini atribuţiile de judecată, fiindu-i imposibil sa administreze probe în cauza, sa arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionala, nici o persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind siguranţa naţionala, prevalandu-se de accesul neingradit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi la libertatea de exprimare a opiniilor. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, divulgarea de date şi informaţii secrete, care pot aduce prejudicii siguranţei naţionale, indiferent de modul în care au fost obţinute, este interzisă şi atrage răspunderea celor vinovaţi, potrivit legii. Se arata ca dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere art. 123 alin. (2) din Constituţie, referitoare la independenta judecătorilor, deoarece aceştia sunt obligaţi să respecte nu numai legile, dar şi garanţiile ca dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de siguranţă, asa cum precizează şi art. 31 alin. (3) din Constituţie. Textul de lege criticat statuează o situaţie generata de o stare de conflict sau de potenţial pericol legată de interesele naţionale şi de siguranţă pe teritoriul României. Actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forta lui de executare deriva din legi generale sau derogatorii, speciale. Faptul ca, pentru ratiuni de siguranţă naţionala, comunicarea datelor şi informaţiilor ce stau la baza deciziei de declarare ca indezirabila a unei persoane se poate face doar în condiţiile stabilite de lege şi doar unor anumiti destinatari, restrictiv indicaţi de lege, nu impieteaza asupra procedurii de judecată şi a capacităţii de a decide a judecătorilor. Şedinţele de judecată fiind publice, dacă s-ar prezenta în public informaţii de interes naţional, cu implicaţii privind siguranţa naţionala, s-ar anula sensul normelor de lege ce reglementează activitatea Serviciului Roman de Informaţii, autoritatea investită de lege cu protejarea intereselor naţionale. De asemenea, s-ar infrange normele ce reglementează obiectivele protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit Legii nr. 182/2002.

Guvernul considera, la rândul sau, ca excepţia este neîntemeiată. În acest sens, arata că nu se poate retine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece apărarea valorilor prevăzute la art. 1 presupune, în unele cazuri şi în condiţii riguros reglementate, restrangerea exerciţiului chiar şi al unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Nu se poate susţine ca dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, potrivit cărora comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala se poate face numai cu respectarea limitarilor impuse la normele în domeniul siguranţei naţionale, fără a fi aduse sub nici o formă la cunoştinţa strainului, aduce atingere egalităţii în drepturi. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, se arata ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă independenta şi imparţialitatea judecătorilor în săvârşirea actului justiţiei. Faptul ca instanţa nu are calitatea de destinatar expres prevăzut de actele normative ce reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţionala şi protejarea informaţiilor clasificate nu duce la concluzia ca aceasta nu are acces la actele dosarului şi nu poate administra probe în cauza. Potrivit normelor de procedura, instanţa judecătorească sesizată ia cunoştinţa de toate datele, informaţiile şi documentele din domeniul siguranţei naţionale, aflate la dosar, şi, de asemenea, ea are dreptul şi îndatorirea de a administra probe în proces, respectând însă dispoziţiile legale privind clasificarea unor informaţii ca secrete de stat sau, după caz, de serviciu. Împrejurarea ca strainului îi este interzisă comunicarea informaţiilor şi documentelor pe care s-a întemeiat decizia de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala nu constituie o încălcare a independentei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.

Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 sunt constituţionale. Se arata ca acestea nu aduc atingere art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unor diferenţe de situaţii. În ceea ce priveşte contrarietatea faţă de prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie, judecătorii trebuie să aplice, în cazul străinilor declaraţi indezirabili, prevederile art. 173 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile în care înfăţişarea acestuia ar încalcă îndatorirea de a păstra secretul. Prin urmare, judecătorul este independent prin faptul ca se supune numai legii.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3, art. 12 şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, dispoziţii care au următorul conţinut: "Comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala se poate face numai în condiţiile stabilite şi către destinatarii în mod expres prevăzuţi de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţionala şi protejarea informaţiilor clasificate. Asemenea date şi informaţii nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţa strainului declarat indezirabil."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, 21 şi art. 123 alin. (2). De asemenea, considera ca aceleaşi dispoziţii sunt în contradictie şi cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cu prevederile art. 9 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care stabilesc ca nimeni nu poate fi arestat sau exilat în mod arbitrar. Autorul excepţiei îşi motiveaza susţinerea cu afirmatia ca în soluţionarea contestaţiei sale împotriva ordonanţei procurorului prin care a fost declarat indezirabil instanţa nu poate aprecia cu privire la motivele care au stat la baza emiterii ordonanţei respective, aceste informaţii fiind secrete, iar potrivit legii aceste motive nu pot fi arătate nici în conţinutul ordonanţei prin care procurorul competent a dispus măsura administrativă a declarării ca indezirabil.

În fapt, prin Ordonanţa din 7 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, autorul excepţiei a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 10 ani, urmând să fie expulzat din România, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 83 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, "exista suficiente indicii temeinice ca acesta desfăşoară activităţi de natura sa pună în pericol siguranţa naţionala". Împotriva acestei ordonanţe Al Sharba Reyalh Abdul Amer a formulat contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, iar la termenul de judecată din 19 martie 2003 a invocat excepţia de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale şi celor din actele internaţionale mai sus arătate.

Examinând dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata.

I. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, este de reţinut ca în jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant ca "principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. În general, se apreciază ca violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără sa existe o motivare obiectivă şi rezonabila, sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formala ar conduce la aceeaşi regula, în ciuda diferenţei de situaţii" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în aplicarea principiului nediscriminarii prevăzut la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a stabilit ca orice diferenţa de tratament facuta de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu, în cazul "Markx împotriva Belgiei", 1979).

În cauza de faţa situaţia străinilor declaraţi indezirabili în scopul apărării siguranţei naţionale şi protejării informaţiilor clasificate este diferita de cea a celorlalţi cetăţeni străini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabilească drepturi diferite pentru aceste două categorii de cetăţeni străini, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalităţii. Diferenţa reală, care rezultă din cele doua situaţii, justifica existenta unor reguli distincte.

Totodată Curtea constata ca interdicţia stabilită de legiuitor pentru cetăţenii străini declaraţi indezirabili, de a nu li se aduce la cunoştinţa datele şi informaţiile pe baza cărora s-a luat o astfel de decizie, este în concordanta cu dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (3), potrivit cărora "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze [...] siguranţa naţionala".

Astfel fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, de vreme ce dispoziţiile criticate se referă la situaţii diferite care reclama un regim juridic diferit.

II. Dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 nu încalcă principiul accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, deoarece, conform art. 85 alin. (1), împotriva măsurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisă calea acţiunii în justiţie.

III. Curtea nu poate retine nici încălcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie referitor la independenta judecătorilor, deoarece aceştia trebuie să respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranţa naţionala a României. Instanţa urmează să soluţioneze contestaţia în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu privire la regimul străinilor în România, verificand legalitatea şi temeinicia ordonanţei în condiţiile şi în limitele acesteia.

IV. Referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 6 pct. 1), precum şi cele ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 9 şi 10), invocate în motivarea excepţiei, Curtea retine ca textul legal criticat nu opreşte părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza într-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotărârea din 5 octombrie 2000, pronunţată în cauza "Maaouia contra Frantei") ca "deciziile privind intrarea, şederea şi expulzarea străinilor nu privesc drepturile şi obligaţiile civile ale reclamantului şi nici acuzatii de natura penală, în sensul art. 6 pct. 1 din Convenţie. În consecinţa, art. 6 pct. 1 nu este aplicabil cauzei".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Al Sharba Reyalh Abdul Amer în Dosarul nr. 677/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu