Decizie nr. 1.283 din 29 septembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Ion Muşat în Dosarul nr. 11.642/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.694D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.642/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Ion Muşat într-o cauză având ca obiect anularea deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010 şi menţinerea deciziei prin care i s-a stabilit dreptul la o pensie de serviciu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că personalul Curţii de Conturi este îndrituit să obţină pensie de serviciu, motivat de faptul că, potrivit Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, beneficia de o asemenea pensie în condiţiile prevăzute de lege pentru funcţionarul public parlamentar, care, la rândul său, beneficia de pensie de serviciu în cuantumul prevăzut pentru magistraţi. Se arată că, pe perioada exercitării funcţiei de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi, similar magistratului, persoana este supusă unor interdicţii şi incompatibilităţi, iar dificultatea funcţiei a şi impus acordarea unor sporuri de risc şi suprasolicitare neuropsihică pe parcursul exercitării acesteia.

Se susţine că prevederile art. 1 lit. h) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât noua lege nu a procedat la o recalculare a drepturilor de pensie stabilite prin legea anterioară, ci la schimbarea modului de calcul al acesteia, a elementelor esenţiale ale procedurii de stabilire a pensiei. Se arată că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, s-a produs o încălcare a dreptului de proprietate privată a autorului excepţiei, a unui drept câştigat, întrucât acesta era deja proprietar în privinţa cuantumului pensiei aflate în plată. Se mai arată că prin scăderea pensiei sale de la 5.680 lei la 1.849 lei s-a adus atingere nivelului său de trai, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 47 (şi nu art. 43 cum greşit menţionează autorul excepţiei).

Tribunalul Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât acestea se aplică de la data intrării lor în vigoare, neafectând cuantumul pensiilor dobândite până la această dată. Se mai susţine că autorul excepţiei nu a dobândit un drept de proprietate asupra cuantumului pensiei ce depăşea partea contributivă a acesteia; cuantumul pensiei ce depăşeşte partea contributivă este doar un adaos, un beneficiu acordat pentru anumite categorii profesionale. Se mai apreciază că nu există similitudine de statut juridic între magistraţi şi personalul Curţii de Conturi, întrucât competenţele specifice şi importanţa socială a activităţii acestor categorii sunt diferite.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât textele legale criticate nu mai sunt formal în vigoare, epuizându-şi efectele juridice odată cu transformarea pensiilor speciale în pensii contributive. În acest sens, se mai arată că, în momentul de faţă, este aplicabilă numai Legea nr. 263/2010 în privinţa sistemului de pensii publice, aspect subliniat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.

Avocatul Poporului arată că legea criticată nu aduce nicio atingere pensiei deja încasate, recalcularea pensiilor speciale operând numai pentru viitor. În privinţa pretinsei încălcări a prevederilor art. 44 şi art. 47 din Constituţie, se apreciază că măsurile de recalculare a pensiei speciale nu afectează partea contributivă a pensiei, ci numai suplimentul suportat de bugetul de stat; în acest sens, este invocată Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010. În fine, se susţine că personalul Curţii de Conturi nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu magistraţii, între aceste categorii existând diferenţe de statut juridic.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 1 lit. h) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:

–Art. 1 lit. h): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: [...]

h)pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.";

–Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 47 privind nivelul de trai.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Nu se poate reţine punctul de vedere al Guvernului în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, chiar dacă operaţiunea de transformare a pensiilor speciale în pensii contributive a fost realizată, Legea nr. 119/2010 continuă să producă efecte juridice directe pentru perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi indirecte/subsecvente pentru perioada de după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Astfel, legea criticată nu şi-a epuizat efectele juridice, Curtea arătând, în Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, că viitoarea Lege nr. 263/2010 nu are caracter novator faţă de cadrul legal consacrat prin Legea nr. 119/2010; aşadar, o eventuală neconstituţionalitate a Legii nr. 119/2010, coroborată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor abrogatoare - care, de principiu, au caracter constatator - cuprinse în Legea nr. 263/2010 referitoare la textele legale care vizau pensii de serviciu, are drept rezultat repunerea în plată a pensiei speciale existente anterior Legii nr. 119/2010.

În aceste condiţii, ţinând cont şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie analizată pe fond.

II. Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că, "potrivit art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009, «Persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistraţi». Această trimitere la cuantumul pensiei de serviciu a magistraţilor, prevăzută de Legea nr. 94/1992, este de natură a indica faptul că, în temeiul art. 1 şi 12 din lege, atât timp cât pensiile magistraţilor, atât ca natură, cât şi cuantum, vor intra în sfera de incidenţă a Legii nr. 19/2000, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi. Ad similis, a se vedea, spre exemplu, situaţia auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi, care beneficiază de pensie de serviciu în cuantumul prevăzut funcţionarilor publici parlamentari".

Curtea a mai arătat că ar fi inadmisibil ca, practic, cel asimilat să beneficieze în continuare de cuantumul pensiei de serviciu al celui la care a fost asimilat, în condiţiile în care acesta din urmă nu mai beneficiază de acelaşi cuantum sau natură a pensiei, ci a intrat în sfera sistemului general de pensionare. În situaţia specială a personalului Curţii de Conturi, Curtea a observat că eliminarea pensiilor de serviciu ale acestuia cuprinde pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi, pe cele ale auditorilor externi şi ale oricăror persoane care sunt salariaţi/membri în cadrul Curţii de Conturi. În acest sens, s-a arătat că o atare operaţiune vizează întreg personalul Curţii de Conturi cuprins la cap. V din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, intitulat Numirea şi statutul personalului Curţii de Conturi (art. 46-57 din lege). Or, din personalul Curţii de Conturi fac parte, potrivit reglementărilor legale menţionate, atât consilierii de conturi, auditorii publici externi, personalul de specialitate al Curţii, cât şi ceilalţi angajaţi ai acestei instituţii, indiferent de statutul lor socioprofesional.

Astfel, Curtea, în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, a arătat că trebuie aplicat acelaşi tratament juridic personalului asimilat magistraţilor în privinţa dreptului legal la pensie specială cu personalul la care au fost asimilaţi, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inadmisibile, contrare art. 16 din Constituţie.

III. Faţă de situaţia constatată prin decizia menţionată, Curtea observă faptul că instanţa constituţională, printr-o decizie ulterioară, şi anume Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a constatat că eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale este neconstituţională, întrucât încalcă principiul independenţei justiţiei, prevăzut de art. 124 din Constituţie. Curtea a stabilit că "statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală".

IV. În aceste condiţii, în prezenta cauză, Curtea va analiza dacă personalul Curţii de Conturi urmează să beneficieze de acelaşi tratament juridic, respectiv dacă statutul lor reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraţilor în privinţa pensiei de serviciu.

În primul rând, Curtea observă că noţiunea de "personal al Curţii de Conturi" a fost analizată explicit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010; astfel, în redactarea Legii nr. 94/1992, reprezintă personal al Curţii de Conturi atât consilierii de conturi, auditorii publici externi, personalul de specialitate al Curţii, cât şi ceilalţi angajaţi ai acestei instituţii, indiferent de statutul lor socioprofesional, deşi consilierii de conturi au atât o altă reglementare constituţională şi legală, cât şi un statut juridic diferit în raport cu celelalte categorii de personal existente la nivelul Curţii de Conturi.

În al doilea rând, prin decizia menţionată, în privinţa pensiei de serviciu, Curtea Constituţională nu avea competenţa de a face nicio deosebire în cadrul personalului Curţii de Conturi atât timp cât personalul la care se asimila în final regimul lor juridic - magistraţii - înceta să mai beneficieze de pensie de serviciu.

În al treilea rând, Curtea observă că, după adoptarea Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, din punct de vedere constituţional, se deschide posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituţional şi legal al magistraţilor şi cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau unele dintre acestea la încasarea unei pensii speciale similar magistraţilor.

În al patrulea rând, Curtea reţine că analiza sa urmează să ţină cont de faptul că autorul excepţiei a exercitat funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi.

Pornind de la aceste aspecte, Curtea constată că, în privinţa auditorilor publici externi, considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, cu corectivul adus prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, îşi menţin pe deplin valabilitatea.

Astfel, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, soluţia legislativă criticată nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, această raţiune este reprezentată de necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, eliminarea pensiilor speciale nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura criticată nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, şi nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult ori mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.

Curtea a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

Curtea a arătat în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

V. Distinct de cele reţinute de Curte în decizia menţionată, se observă că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Şi în România se constată că eliminarea pensiilor de serviciu nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului care beneficia de astfel de pensii în egală măsură. Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

În fine, Curtea reţine că dispoziţiile procedurale cuprinse la art. 3 din Legea nr. 119/2010 nu încalcă cu nimic textele constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modalitatea concretă de calcul a noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. h) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Ion Muşat în Dosarul nr. 11.642/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly