Decizie nr. 873 din 25 iunie 2010

Cu Adresa nr. 100 din 15 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.

Sesizarea formulată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a hotărât în şedinţa din data de 15 iunie 2010, prin Hotărârea nr. 2 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind votată de cei 86 de judecători prezenţi din totalul de 113 judecători în funcţie ai instanţei supreme, în conformitate cu art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.779 din 15 iunie 2010 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.533A/2010.

Autorul sesizării de neconstituţionalitate consideră că Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010, contravine prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (3), ale art. 15 alin. (2), ale art. 47 alin. (2) şi ale art. 53, precum şi celor ale art. 20, raportate la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru următoarele considerente:

1.În accepţiunea prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă esenţială a independenţei justiţiei, iar, în contradicţie cu acest principiu constituţional, art. 1, 3 şi 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăd eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, fără a se ţine seama de faptul că pensia de serviciu este inclusă în cariera judecătorului, întocmai ca numirea, formarea profesională continuă, evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al carierei judecătorului şi având semnificaţia juridică a unui drept câştigat, care trebuie să producă efecte juridice indiferent de circumstanţe.

2.Pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice (dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de Preşedinte al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European) şi drepturile social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale [potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior].

De asemenea, acestor incompatibilităţi li se adaugă interdicţiile prevăzute de art. 5-11 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar, pe de altă parte, stabilirea pensiei de serviciu a judecătorilor ţine seama de responsabilităţile şi riscurile profesiei de judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia.

În concluzie, regimul strict al absenţei unor drepturi, al incompatibilităţilor şi interdicţiilor stabilit prin Legea fundamentală şi dezvoltat prin lege specială, precum şi responsabilităţile şi riscurile impun acordarea dreptului la pensia de serviciu.

În acest context, autorul sesizării precizează că reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi deci şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în legislaţia europeană, şi anume Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996. Acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional, să stabilească pentru acesta un regim profesional de securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. Astfel, instituirea pensiei de serviciu a judecătorilor ţine seama de locul şi de rolul justiţiei în statul de drept, precum şi de legislaţia europeană privind regimurile profesionale de securitate socială.

Totodată, Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată cu ocazia reuniunii multilaterale având ca obiect statutul judecătorilor în Europa, organizată de Consiliul Europei în perioada 8-10 iulie 1998, stabileşte în art. 6.4 că "statul asigură judecătorilor care au atins vârsta legală de încetare a funcţiei lor, după exercitarea acestei funcţii cu statut profesionist pe parcursul unei anumite perioade de timp, plata unei pensii al cărei nivel să fie apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări în activitatea jurisdicţională". În acelaşi sens, Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor prevede, în concluziile sale, că "remunerarea judecătorilor trebuie să fie corespunzătoare cu rolul şi responsabilităţile acestora şi trebuie să asigure în mod adecvat plata concediilor medicale şi a pensiei. Ea trebuie protejată prin prevederi legale specifice împotriva diminuărilor şi trebuie să existe prevederi privind mărirea salariilor în raport cu creşterea preţurilor".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, abrogarea dispoziţiilor care reglementează pensia de serviciu a judecătorilor contravine art. 124 alin. (3) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 20/2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile constituţionale conform cărora "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" nu au caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Aşa fiind, Curtea Constituţională a stabilit că abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, care reglementa pensia de serviciu a magistraţilor, contravine principiului stabilit în art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală.

Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a statuat că instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună magistraţii.

Prin urmare, concluzionează autorul sesizării, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, chiar în lipsa unei abrogări exprese a dispoziţiilor referitoare la pensia de serviciu cuprinse în Legea nr. 303/2004, echivalează cu aceasta şi este, în consecinţă, neconstituţională.

Totodată, eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor este contrară exigenţelor actuale cuprinse în documentele internaţionale referitoare la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept. "Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 că "durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".

În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă".

3.Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu contravin şi prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

În acest sens, prin Decizia nr. 375/2005 referitoare la sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Curtea Constituţională a stabilit că noile reglementări - privind criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei - "nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare". Referitor la aplicarea noilor reglementări asupra raporturilor juridice născute anterior, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivităţii legii, care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală".

4.Autorul sesizării de neconstituţionalitate mai susţine că legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Totodată, consideră că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 1.414/2009, considerente general obligatorii, a stabilit că de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi că este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.

Având în vedere aceste considerente, autorul sesizării susţine că, în primul rând, legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 şi 12, fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea criticată nu numai că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţională, în sensul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009.

În al doilea rând, caracterul excepţional al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie nu poate fi susţinut, în condiţiile în care legea criticată constituie o a doua măsură de restrângere a exerciţiului unor drepturi adoptată într-un interval de aproximativ 6 luni. Astfel, prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, invocându-se aceeaşi situaţie de criză economică, exerciţiul unor drepturi a fost restrâns cu caracter temporar.

Or, restrângerea sistematică, repetată, a exerciţiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorităţii publice, care adoptă această măsură, iar nu o excepţie, se situează în afara cadrului constituţional, pe care îl trasează dispoziţiile art. 53 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În al treilea rând, diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestora impusă prin legea criticată, are drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, caracter de care depinde compatibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi cu Legea fundamentală, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009.

Or, diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor ca urmare a recalculării acestora în condiţiile legii criticate pune în discuţie legitimitatea constituţională a restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, prevăzut în art. 47 alin. (2) din Constituţie, din punct de vedere al caracterului rezonabil şi proporţional al măsurii de restrângere.

5.Totodată, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art. 1 din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată. Într-o astfel de situaţie, există o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, determinată de încălcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei.

În ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1, recunoaşte şi ocroteşte pensia stabilită pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit (Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).

În concluzie, autorul sesizării de neconstituţionalitate susţine că pierderea pensiei de serviciu are semnificaţia juridică a unei exproprieri, situaţie în care trebuiau luate toate măsurile juridice impuse de această instituţie.

6.Prin Adresa înregistrată sub nr. 8.067 din 18 iunie 2010, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale o "dezvoltare argumentativă" prin care arată că, întrucât invocarea art. 53 din Constituţie pentru luarea măsurilor de austeritate vizează apărarea securităţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente în cauză dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, securitatea naţională fiind prevăzută în art. 3 lit. a) ca o situaţie care reclamă intervenţia stării de urgenţă. Potrivit acestui text de lege, "starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:

a)existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale". Dispoziţiile art. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă obligă ca, pe durata măsurilor excepţionale vizate de protecţia securităţii naţionale, restrângerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale să se realizeze cu respectarea art. 53 din Constituţie.

Prin urmare, susţine autorul sesizării, plasarea măsurilor de austeritate sub auspiciile securităţii naţionale obligă la respectarea procedurii instituirii şi încetării stării de urgenţă, astfel cum este reglementată în cap. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999. Astfel, starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României, prin decret, contrasemnat de primulministru şi publicat, de îndată, în Monitorul Oficial al României, Partea I. După aducerea acestuia neîntârziat la cunoştinţa populaţiei, inclusiv a măsurilor urgente preconizate, în termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, operând revocarea în situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită.

Aşadar, Guvernul nu se putea substitui atribuţiilor Preşedintelui României şi Parlamentului pentru a lua măsuri de austeritate implicând securitatea naţională decât prin încălcarea art. 53 şi a art. 93 din Constituţie, deoarece acest ultim text constituţional prevede că Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Dată fiind gravitatea extremă a măsurilor ce se pot lua din raţiuni de securitate naţională, nici Guvernul şi nicio altă entitate statală, în afara celor prevăzute expres de Constituţie şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, nu puteau proclama formal imperative de securitate naţională şi nu puteau uzurpa competenţa constituţională stabilită în sarcina Parlamentului ori să dispună alte măsuri decât cele care ar fi trebuit dispuse constituţional, care trebuiau în mod obligatoriu să circumscrie stabilirea situaţiei care impune măsurile excepţionale vizând securitatea naţională, zona în care se instituie acestea, perioada pentru care se instituie, drepturile şi libertăţile fundamentale care se restrâng cu respectarea art. 53 din Constituţie, astfel cum dispune art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999.

La data de 22 iunie 2010, prin Adresa cu nr. 108, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Avocatului Poporului, exprimat la solicitarea Asociaţiei "Themis-Casaţia" a foştilor judecători şi magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se arată că diminuarea pensiilor încalcă dreptul fundamental la proprietate şi reguli de drept, precum cele referitoare la drepturile câştigate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 8.231 din 23 iunie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele motive:

1.Prevederile art. 1, 3 şi 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor instituie eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, fără a se ţine seama de faptul că pensia de serviciu este inclusă în cariera judecătorului, întocmai ca numirea, formarea profesională continuă, evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al carierei judecătorului, intrând astfel în contradicţie cu norma constituţională prevăzută la art. 124 alin. (3) potrivit căreia "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

Pensia de serviciu a judecătorilor reprezintă o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, iar, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 20/2000, dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie.

2.Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor pun în discuţie şi încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Prin Decizia nr. 375/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea Constituţională a statuat că noile reglementări "nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare".

3.Legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Dispoziţiile art. 53 din Constituţie sunt semnalate având incidenţă în cauză. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 1.414/2009, considerente general obligatorii, a stabilit că de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi că este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.

Însă legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 şi 12, fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea criticată nu numai că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţională, în sensul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009.

4.Referirile autorilor sesizării la dispoziţiile Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt pe deplin întemeiate.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, prin Adresa înregistrată sub nr. 8.259 din 23 iunie 2010, punctul său de vedere cu privire la impactul bugetar al adoptării Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aşa cum a fost el stabilit de ministrul de resort. În tabelul anexat se arată că economia totală pentru bugetul de stat rezultată din eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi nenavigant, funcţionarilor publici parlamentari, senatorilor, deputaţilor, magistraţilor, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi personalului Curţii de Conturi este de 170.198.380 RON. Cu privire la eliminarea pensiilor speciale din sistemul de apărare şi ordine publică, se arată că recalcularea va viza 155.842 de pensii şi că prin operaţiunea realizată se vor obţine "economii rezultate din recalcularea pensiilor mari şi foarte mari (cele care depăşesc suma de 3.000 lei)".

Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 8.316 din 23 iunie 2010, Guvernul a transmis punctul său de vedere referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că măsura recalculării pensiilor îşi produce efecte de la data intrării în vigoare a legii criticate, fără a afecta pensiile deja încasate şi, prin urmare, nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii. Totodată, arată că dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituţie, iar nu cuantumul acestuia şi că legiuitorul este în drept să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora.

Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, arată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept câştigat.

În ceea ce priveşte principiul independenţei judecătorilor, Guvernul susţine că dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie nu sunt incidente, deoarece nu poate fi stabilită o relaţie de tipul cauză-efect între cuantumul pensiei şi independenţa magistraţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, celelalte documente depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.

Obiecţia de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010. Întrucât nu a fost depusă o moţiune de cenzură, "proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat", în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei critică, în principal, dispoziţiile art. 1, 3 şi 12 din această lege, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 1: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

a)pensiile militare de stat;

b)pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;

c)pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale;

d)pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;

e)pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;

f)pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;

g)pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;

h)pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă;

i)pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.";

–Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

(2)În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1) care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.";

–Art. 12: "Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege."

Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii, precum şi Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în ansamblu, contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, precum şi celor ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii private.

Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că dispoziţiile Legii privind unele măsuri în domeniul pensiilor care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, potrivit căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Curtea reţine că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, şi anume pensia contributivă şi un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituţie.

Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de faţă, o atare raţiune este, aşa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situaţie de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat), cât şi necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităţilor din acest sistem.

Având în vedere acestea, Curtea constată că în conceptul de "drepturi câştigate" pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.

II. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 20 din Constituţie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale". Noţiunea "bun" utilizată de acest text are o semnificaţie autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecţia acestui text.

Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunţată în Cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum".

III. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că justificarea de către Guvern a adoptării legii criticate are în vedere "evoluţia crizei economice în anul 2009, precum şi extinderea acesteia în cursul anului 2010". Astfel, Guvernul consideră că "se impune adoptarea de măsuri în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a României, pentru atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010".

Totodată, se arată în expunerea de motive, neadoptarea acestor măsuri ar duce la pierderea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, cu consecinţa creării unor dezechilibre macroeconomice, de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice, precum şi la creşterea excesivă a deficitului bugetar.

Însă Curtea observă că la secţiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată "Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)", nu se face nicio precizare cu privire la modificările veniturilor bugetare.

Distinct faţă de acestea, Curtea constată că prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt aplicabile în cauza de faţă, deoarece dispoziţiile legii criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de Legea nr. 19/2000, cuantumul rezultat fiind mult mai mic, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu, sub aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, dar, evident, cu respectarea şi a celorlalte prevederi sau principii constituţionale.

Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă. De asemenea, nici susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la condiţiile în care se stabileşte situaţia de urgenţă, astfel cum este definită prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, nu sunt relevante.

IV. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 124 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, contravine principiului independenţei judecătorilor.

Art. 3 din legea criticată prevede că pensiile stabilite la art.1, printre care şi "lit. c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale" cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi sunt reglementate în art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia "Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi [...], cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent [...], se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării".

Curtea observă că, din dispoziţiile art. 1 lit. c) şi art. 3 din legea criticată, reiese că pensia de serviciu a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, reglementată prin art. 82 din Legea nr. 303/2004, şi pensia de serviciu a judecătorilor Curţii Constituţionale, reglementată prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în cuantum de 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară sau din salariul de bază brut lunar, se recalculează utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, algoritm utilizat pentru toţi asiguraţii din sistemul public general, ceea ce echivalează cu eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, sub aspectul cuantumului acesteia. Este evident, însă, că dispoziţiile legii criticate se referă numai la cuantumul pensiei de serviciu, rămânând neafectate cerinţele speciale de acordare a pensiei de serviciu a magistraţilor, cerinţe prevăzute de acelaşi text din Legea nr. 303/2004 - şi anume vechimea de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent ori alte funcţii expres prevăzute de lege şi vârsta minimă de pensionare de 60 ani - şi care constituie condiţii speciale faţă de condiţiile generale aplicabile celorlalţi asiguraţi din sistemul public de pensii.

Analizând enumerarea prevăzută în art. 1 lit. c) din legea criticată, şi anume judecătorii, procurorii şi judecătorii, respectiv magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale, Curtea observă, pe de o parte, că dispoziţiile criticate nu menţionează o altă categorie de magistraţi, care, potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, are dreptul la pensie de serviciu, şi anume magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, constată că este necesară o examinare a statutului magistraţilor.

Astfel, statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art. 125 - pentru judecători şi în art. 132 pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III "Autorităţile publice", cap. VI "Autoritatea judecătorească", secţiunea 1 "Instanţele judecătoreşti" (art. 124-130), secţiunea a 2-a "Ministerul Public" (art. 131 şi 132) şi secţiunea a 3-a "Consiliul Superior al Magistraturii" (art. 133 şi 134). Potrivit art. 125 din Legea fundamentală, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Potrivit art. 132 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii, iar magistraţii-asistenţi se bucură de stabilitate. Cap. II din Legea nr. 303/2004 stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători şi procurori, care se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi, cum ar fi: judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome, să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic; judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic; judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice; judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul; judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat etc. Potrivit art. 66 din Legea nr. 303/2004, atât incompatibilităţile şi interdicţiile, cât şi formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi.

Pe de altă parte, distinct de statutul judecătorilor şi procurorilor, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este reglementat la nivel constituţional în art. 144 "Incompatibilităţi" şi art. 145 "Independenţa şi inamovibilitatea" din titlul V "Curtea Constituţională", potrivit cărora funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. La nivel infraconstituţional, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este reglementat în cap. VI din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004.

Analizând toate aceste statute speciale, reglementate atât la nivel constituţional, cât şi la nivel legal, şi ţinând cont de faptul că art. 124 alin. (3) din Constituţie nu conţine expressis verbis o obligaţie a existenţei pensiei de serviciu a magistraţilor, Curtea urmează să analizeze conţinutul acestui principiu constituţional.

Astfel, Curtea reţine că atât independenţa justiţiei - componenta instituţională (conceptul "independenţei judecătorilor" nereferindu-se exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecătorului - componenta individuală, implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc.

Este indubitabil faptul că principiul independenţei justiţiei nu poate fi restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât salariul, cât şi pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.

În concluzie, Curtea constată că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu.

Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei.

Astfel, prin Decizia nr. 20/2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a statuat că pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi "nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii". Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor "obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii."

Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, Curtea Constituţională a observat totodată că "această abrogare a reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept. A mai reţinut Curtea că "Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin art. 11 că "durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege". În mod asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă". De asemenea, art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998, prevede că "În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".

De asemenea, Curtea a constatat că în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.

Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că raţiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se află în convergenţă cu dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevăr, "aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie". Aşa fiind, Curtea a decis că abrogarea dispoziţiilor de lege referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor contravine şi principiului stabilit prin art. 124 alin. (3) din Constituţie.

Curtea Constituţională din Letonia, prin Hotărârea din 18 ianuarie 2010, a declarat neconstituţionale şi inaplicabile anumite prevederi din Legea referitoare la puterea judiciară, constatând că acestea contravin principiului independenţei judecătorilor, consacrat prin art. 83 din Constituţia letonă. Parlamentul - ţinând cont de situaţia financiară a Letoniei şi de angajamentele externe ale ţării - a decis recalcularea salariilor judecătorilor, ceea ce ar fi condus la o scădere a cuantumului remuneraţiei acestora. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că noţiunea de independenţă a judecătorilor include o remuneraţie adecvată, comparabilă cu prestigiul profesiei şi cu scopul responsabilităţii lor. Luând în considerare statutul judecătorului, scopul remuneraţiei judecătorilor este atât de a asigura independenţa, cât şi de a compensa în mod parţial restricţiile impuse prin lege. Totodată, cerinţa asigurării unei remuneraţii adecvate pentru judecători este nu numai în conexiune cu principiul independenţei judecătorilor, dar şi cu cerinţele de calificare şi competenţă stabilite şi cu interdicţiile impuse acestora.

Curtea Constituţională din Lituania, prin Hotărârea din 12 iulie 2001, a statuat că în statele democratice este acceptat faptul că judecătorul care trebuie să soluţioneze litigiile din societate, inclusiv acelea între persoane fizice sau juridice şi stat nu trebuie să aibă numai o înaltă calificare profesională şi o reputaţie perfectă, dar trebuie să fie independent din punct de vedere material şi trebuie să aibă un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorilor astfel încât să compenseze statutul, funcţiile şi responsabilităţile acestora, iar menţinerea remuneraţiei judecătorilor este una dintre garanţiile independenţei judecătorilor.

Curtea Constituţională din Cehia, prin Hotărârea din 14 iulie 2005, a reţinut că în statele democratice securitatea financiară este recunoscută în mod clar ca unul dintre elementele esenţiale care asigură independenţa judecătorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat în mod expres asupra împrejurării dacă reducerea sau eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor ar contraveni principiului independenţei judecătorului, însă, pornind de la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un tribunal independent şi imparţial, în Cauza Cooper contra Regatului Unit, 2003, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că, pentru a stabili dacă un tribunal este independent, trebuie să fie luaţi în considerare următorii factori: modul de desemnare şi durata mandatului membrilor ce-l compun; existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare; posibilitatea de a se verifica dacă el prezintă sau nu aparenţa de independenţă.

Cu privire la susţinerea autorului sesizării de neconstituţionalitate, potrivit căreia reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi, deci, şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în legislaţia europeană, şi anume Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996, Curtea observă că acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional să stabilească pentru acesta un regim profesional de securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. Or, criticile aduse Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, ceea ce ar contraveni principiului independenţei justiţiei, iar nu la o eventuală diferenţă de tratament între femei şi bărbaţi, şi, deci, o discriminare, în ceea ce priveşte acordarea pensiei sau vârsta de pensionare.

Pe de altă parte, în expunerea de motive a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Guvernul arată că "apariţia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratamente favorabile unor categorii profesionale a condus la crearea unui decalaj uriaş între cea mai mare şi cea mai mică pensie plătită de stat" şi că existenţa unor acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent "îngreunează în mod evident funcţionarea sistemului de pensii".

Curtea reţine că aspectele de ordin financiar din expunerea de motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul constituţionalităţii dispoziţiilor legii criticate, însă pot reprezenta un punct de plecare în analizarea de către legiuitor a oportunităţii eliminării dreptului persoanelor asimilate de a beneficia de pensia de serviciu a magistraţilor, în măsura în care nu li se impune respectarea aceluiaşi statut restrictiv de drepturi. Pe de altă parte, referitor la decalajul uriaş dintre cea mai mică şi cea mai mare pensie plătită de stat - având în vedere că pensia de serviciu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării - se poate analiza de către legiuitor necesitatea luării unor măsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare nejustificată a unor drepturi salariale suplimentare în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în scopul măririi substanţiale a bazei de calcul a pensiei de serviciu.

Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor, Curtea constată că statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Aşadar, obiecţia de neconstituţionalitate a legii criticate, raportată la principiul independenţei justiţiei, este întemeiată şi, prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor - prin care se elimină "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale" - sunt neconstituţionale.

În final, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept şi, în consecinţă, aşa cum a statuat şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A. a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Constată că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)- i) şi art. 2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale.

2.Constată că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la 24 şi 25 iunie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspasia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Manea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

*

OPINIE SEPARATĂ

Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.

Obiecţiile noastre privesc două aspecte.

Din conţinutul art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la înfăptuirea justiţiei, independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă de esenţă a independenţei puterii judecătoreşti. Remuneraţia judecătorilor reprezintă o compensaţie, care ţine cont atât de responsabilităţile profesiei de judecător, cât şi de regimul strict al incompatibilităţilor stabilit prin Constituţie, precum şi prin Legea nr. 303/2004, republicată. În cazul pensiei judecătorilor, aceste incompatibilităţi nu se mai regăsesc. Pensia judecătorilor are două componente, o componentă contributivă, care se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de stat, şi o componentă distributivă, care se suportă din bugetul de stat. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 se statuează că acest cuantum reprezintă o compensaţie pentru situaţiile dificile în care au lucrat aceste persoane.

Având în vedere incidenţa art. 53 din Legea fundamentală şi comentariul pe care Comitetul pentru drepturile economice, sociale şi culturale l-a formulat cu privire la obligaţiile generale ale statelor părţi faţă de persoanele în vârstă, considerăm că se impune un statut de egalitate. În Comentariul general nr. 3/1990 la alin. 12, acelaşi comitet a subliniat că, inclusiv în vremuri de constrângeri, impuse de resurse severe, statele părţi au obligaţia de a proteja membrii vulnerabili ai societăţii. Or, beneficiarii pensiilor speciale, inclusiv magistraţii, nu aparţin categoriei de membri vulnerabili ai societăţii.

Judecător,

Iulia Antoanella Motoc