Decizie nr. 234 din 17 iunie 1997

Ioan Muraru - preşedinte

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Bunescu Victoria şi de Cantemir Elena împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 147 din 17 decembrie 1996.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa părţilor, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 17 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 147 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 77 din Legea nr. 58/1991, invocată de Bunescu Victoria şi Cantemir Elena în Dosarul nr. 842/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.

Pentru a decide astfel, completul a reţinut, cu privire la dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, ca, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 1993, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că, potrivit principiului constituţional al neretroactivitatii legii, singura soluţie posibila pentru despăgubirea persoanelor care au fost prejudiciate în anii regimului totalitar este adoptarea unor legi speciale de despăgubire. Astfel, cum se arata în textele criticate, decizia amintita a rămas definitivă, devenind obligatorie pentru toate cauzele similare apărute ulterior, iar, întrucât nu au survenit elemente noi în problema discutata, excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata.

Cat priveşte art. 77 din Legea nr. 58/1991, acesta cuprinzând dispoziţii asemănătoare celor ale art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, pentru aceleaşi motive, s-a dat o soluţie similară.

Împotriva acestei decizii, autoarele excepţiei au declarat recurs, bazat pe trei motive. Potrivit primului dintre ele, se arata ca instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor de neconstituţionalitate invocate, lăsând nesolutionata critica referitoare la încălcarea art. 1, 21 şi 41 din Constituţie.

În cel de-al doilea motiv de recurs se susţine ca decizia cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, din cuprinsul Deciziei nr. 5 din 23 februarie 1993, invocată ca fiind un precedent obligatoriu, rezultă ca textul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 a fost atacată, arătându-se ca el ar avea ca scop sa sustragă controlului constituţionalităţii o serie de acte normative emise în perioada 22 decembrie 1989 - 8 decembrie 1991, pe când, în cazul de faţa, textul a fost considerat neconstitutional, deoarece împiedica accesul la justiţia ordinară.

În sfârşit, în cel de-al treilea motiv de recurs, s-a susţinut ca decizia a fost data cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) şi ale art. 41 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:

Actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţată de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare. În speta, acest act este reprezentat de Încheierea din 25 septembrie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 842/1996 al Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie, care consemnează faptul ca avocatul intimatelor a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 şi a art. 77 din Legea nr. 58/1991, adică exact a textelor care au fost analizate în decizia atacată.

Motivul de recurs, prin care s-a atacat decizia, pentru că nu a analizat constituţionalitatea altor texte de lege, se dovedeşte, în aceste condiţii, nefondat.

Tot astfel apare şi cel de-al doilea motiv de recurs. Argumentele invocate de recurente nu pot fi reţinute. Decizia atacată a constatat constituţionalitatea art. 26 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 în lumina principiului neretroactivitatii legii. Controlul de constituţionalitate nu se poate aplica actelor normative anterioare Constituţiei. Aceasta idee se regaseste şi în motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 5 din 23 februarie 1993, cat şi a celei de faţa.

Modul în care recurentele şi-au fundamentat motivele de recurs este indiferent dacă el se loveste de principiul neretroactivitatii legii, care are un caracter absolut şi activează în toate ramurile dreptului.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi reţinut.

Faptul ca textele criticate prevăd ca soluţionarea despăgubirilor persoanelor vătămate prin actele regimului totalitar se va face prin legi speciale nu are în nici un fel semnificatia îngrădirii liberului acces la justiţie, deoarece aceasta se apreciază în raport de legislaţia existenta. Prevederile de acest tip exprima tocmai grija deosebită a legiuitorului constituţional pentru adoptarea unor astfel de legi de despăgubire, în situaţia în care neretroactivitatea a fost ridicată la nivelul unui principiu constituţional.

Când astfel de legi se vor adopta, părţile îşi vor putea apara drepturile, libertăţile şi interesele legitime în faţa instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 21 din Constituţie.

Faptul ca astfel de legi nu au fost adoptate încă în toate domeniile este expresia unei politici legislative, dar şi economice, care depăşeşte atribuţiile contenciosului constituţional.

În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Bunescu Victoria şi de Cantemir Elena împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 147 din 17 decembrie 1996.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Valer-Vasilie Bica