Decizie nr. 723 din 29 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 429/35/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 476D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât instanţa de judecată, autoare a excepţiei, critică dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 6 din aceeaşi lege, care, însă, a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5.Prin Încheierea din 5 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 429/35/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 - dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile - limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Reţine că, potrivit formei anterioare datei de 1 februarie 2014 a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de această lege - dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat - limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate; dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda; dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Precizează că, în etapa deliberărilor, instanţa face aplicarea art. 5 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, prin examinarea paralelă a dispoziţiilor penale succesive, având în vedere că, în speţă, infracţiunea presupus comisă în 2013 beneficiază de reglementări penale succesive, cu efecte juridice diferite. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că Legea nr. 241/2005, care a fost adoptată pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, incriminează în art. 3-9 toate formele de infracţiuni de evaziune fiscală, acestea având un conţinut constitutiv diferit. Chiar dacă, din punct de vedere al sancţiunilor penale, pentru infracţiunile prevăzute la art. 3-7 din Legea nr. 241/2005 limitele pedepsei închisorii sunt mai reduse decât la cele prevăzute de art. 8 şi 9 din aceeaşi lege, aceasta nu înseamnă că nu constituie infracţiuni de evaziune fiscală toate infracţiunile prevăzute de această lege. De altfel, în cazul tuturor infracţiunilor prevăzute de art. 3-9 din Legea nr. 241/2005, subiectul pasiv este statul român, care este prejudiciat ca urmare a neevidenţierii şi/sau a nevirării către bugetul de stat a contribuţiilor datorate acestuia, prin instituirea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, urmărindu-se "recompensarea" infractorilor care au decis să îşi schimbe conduita şi să plătească sumele datorate fiscului. Prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a stabilit o cauză de reducere a pedepselor la jumătate numai în cazul săvârşirii faptelor mai grave incriminate prin art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, fără a ţine cont, însă, şi de efectele infracţiunilor mai puţin grave - cum ar fi cea prevăzută de art. 6 din acelaşi act normativ - şi de conduita postinfracţională a autorilor acestora care achită prejudiciul cauzat până la un anumit termen. Dacă, în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 3-5 şi 7 din Legea nr. 241/2005, care sunt infracţiuni de pericol, voinţa legiuitorului ar putea fi justificată, nu acelaşi lucru se poate spune referitor la infracţiunea prevăzută de art. 6 din lege, care este una de rezultat, existând interesul recuperării, până la o anumită dată, a prejudiciului produs statului. Astfel, apreciază că legiuitorul a dat o soluţie diferită pentru situaţii identice, încălcând, în acest mod, principiul nediscriminării.

7.De asemenea, instanţa, în calitate de autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că restrângerea exerciţiului dreptului nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, aducând atingere substanţei dreptului respectiv.

8.În fine, apreciază că soluţia legislativă criticată aduce atingere şi calităţii legii, sub aspectul predictibilităţii, şi, implicit, dreptului la judecarea echitabilă a cauzei, în sensul că ar fi injust ca doar în situaţia infracţiunilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005 inculpaţii să poată beneficia de o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă - deşi litera şi spiritul legii speciale nu lasă să se întrevadă această deosebire de tratament -, cu atât mai mult cu cât şi celelalte infracţiuni reglementate de Legea nr. 241/2005, cu precădere cele prevăzute de art. 6, constituie fapte de evaziune fiscală. Concluzionează că acest mod de abordare încalcă dreptul părţilor de a beneficia de un proces echitabil, guvernat de norme juridice care trebuie să respecte ierarhia actelor normative.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că acestea nu pot fi reţinute, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, este liber să stabilească atât sancţiunile, cât şi situaţiile când pedepsele pot fi reduse. Instituirea unor cauze de reducere a pedepselor numai pentru anumite infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005 constituie o măsură de politică penală, determinată de specificul infracţiunilor în cauză, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat (Decizia nr. 802 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, Decizia nr. 1.564 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011, şi Decizia nr. 647 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012). Referitor la critica raportată la art. 53 din Legea fundamentală, consideră că prevederile constituţionale invocate nu au incidenţă în cauza de faţă.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Din motivarea excepţiei, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, modificate prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin urmare, Curtea se va pronunţa doar asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care au următorul cuprins: "În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate."

14.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de judecată, autoare a excepţiei, nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul ca, în cazul săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită să se reducă la jumătate. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este inadmisibilă.

16.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 429/35/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică