Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993

Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 9 februarie 1993, de către 52 deputaţi, respectiv de domnii Ion Diaconescu, Gabriel Ţepelea, Gheorghe Cristea, Ion Ratiu, Otto Weber, Cornel Protopopescu, Mihail Nica, Valentin Vasilescu, Ionel Roman, Severin Baciu, Cristian Ionescu, Constantin Ghita, Alexandru Albu, Floarea Calota-Lupu, Dumitru Braneanu, Valentin Soroceanu, Ion Ionescu, Romulus Dabu, Teodor Jurca, Emil Boros, Emilian Bratu, Angela Florian, Mihail Bucur, Vasile Pop, Viorel Pavel, Valentin Argeseanu, Barbu Pitigoi, Ion Hui, Mircea Popa, Nicolae Alexandrescu, Nicolae Ivanciu, Ştefan Cazimir, Mircea Creţu, Ioan Pop, Ioan Sonea, Nicolae Octavian Daramus, Petru Ioan, Ioan Hortopan, Mircea Musat, Dan Cristian Popovici, Constantin Gheorghe, Eugen Nicolicea, Victor Penescu, Nicolae Serdin, Mihail Paraluta, Florian Udrea, Alexandru Ota, Gheorghe Cautis, Ioan Gavra, Vasile Ene, Anton Mangiurea şi Nicolae Mischie, asupra neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea Legii nr. 58/1992, adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 17 decembrie 1992 şi de Senat în şedinţa din 4 februarie 1993.

În sesizare, grupul de deputaţi susţine ca legea respectiva, prin care se modifica cota impozitului majorat pentru veniturile realizate în afară funcţiei de baza de către funcţionarii publici de la 100% la 30%, este neconstitutionala, deoarece prin menţinerea faţă de aceştia a unui regim de impozitare diferit în raport cu restul salariaţilor se introduce o discriminare economică şi se încalcă principiul egalităţii în drepturi consfintit de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

De asemenea, grupul de deputaţi apreciază ca singura soluţie constituţională o reprezintă abrogarea în totalitate a textului referitor la impozitul majorat din Legea nr. 58/1992, actualmente în vigoare, fapt care ar asigura egalitate de tratament, cît priveşte impozitarea, pentru toate categoriile de salariaţi.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctul lor de vedere asupra sesizării primite.

În punctul de vedere exprimat de Guvern se arata ca, în situaţia infirmarii Legii pentru modificarea Legii nr. 58/1992, s-ar crea o situaţie şi mai defavorabila pentru persoanele care cumulează doua sau mai multe funcţii, acestora urmînd sa li se aplice o impozitare de 100% în loc de 30%. Totodată, se menţionează că Guvernul are în vedere promovarea unui proiect de lege prin care impozitarea în cazul cumulului de funcţii va fi reglementată unitar.

Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

examinînd sesizarea grupului de deputaţi, punctul de vedere al Guvernului, precum şi concordanta dintre textul legal ce face obiectul sesizării şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele:

Legea cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 iunie 1992) stabileşte prin art. 3 ca: "(1) Salariile de baza pentru persoanele încadrate prin cumul, inclusiv pentru pensionării care cumulează pensia cu salariul, sunt cele stabilite potrivit art. 1. (2) Salariile realizate prin cumul de funcţii potrivit alin. (1), precum şi veniturile realizate în afară funcţiei de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obţin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%".

Legea nr. 53/1991 se referă la salarizarea senatorilor, deputaţilor şi personalului din aparatul Parlamentului României, Legea nr. 52/1991 se referă la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, iar Legea nr. 40/1991 se referă la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive.

Legea pentru modificarea Legii nr. 58/1992, adoptată de către Parlamentul României în şedinţele din 17 decembrie 1992 (Camera Deputaţilor) şi 4 februarie 1993 (Senat), cuprinde doua articole. Primul articol modifica art. 3 alin. 2 din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societăţile comerciale şi regiile autonome, dîndu-i următorul cuprins: "(2) Salariile realizate prin cumul de funcţii potrivit alin. (1), precum şi veniturile realizate în afară funcţiei de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obţin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 30%".

Articolul 2 stabileşte ca dispoziţiile legii "se aplică de la data de 1 ianuarie 1993".

Sesizarea trimisa Curţii Constituţionale priveşte legea în întregime, deci ambele articole, deşi în conţinut ea este motivată numai cît priveşte majorarea cu 30% a impozitului. De asemenea, prin simetrie de motivatie, în sesizarea trimisa Curţii Constituţionale se solicita declararea ca neconstitutionala şi a Legii nr. 58/1992, deci chiar a legii a carei modificare se realizează prin dispoziţiile menţionate mai înainte.

Curtea Constituţională constata ca sesizarea ce i s-a adresat întruneşte condiţiile de conţinut şi de forma cerute de art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi de art. 12 şi 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. De asemenea, Curtea Constituţională constata ca este competenţa sa judece sesizarea de neconstituţionalitate invocată.

Luarea unei decizii impune Curţii Constituţionale examinarea cel puţin a trei probleme, şi anume: dacă art. 1 din legea atacată este constituţional; dacă art. 2 din legea atacată este constituţional; dacă poate constata neconstituţionalitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992.

Aprecierea constituţionalităţii art. 1 din lege, care introduce o majorare de impozit de 30% pentru veniturile obţinute din cumul pentru categoriile de persoane stabilite prin legile nr. 40, 52 şi 53 din anul 1991, se poate realiza prin confruntarea prevederilor sale cu dispoziţiile cuprinse în art. 16 alin. (1), precum şi în art. 53 (îndeosebi alin. 2) din Constituţie. Art. 16 alin. (1) stabileşte ca "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

În structura normativa a Constituţiei, criteriile nediscriminarii sunt nominalizate prin art. 4 alin. (2), acestea fiind rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea, originea socială. Dar, şi acest lucru este deosebit de important, dispoziţiile constituţionale trebuie corelate şi interpretate în raport cu dispoziţiile cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului, numai astfel putindu-se stabili egalităţii în drepturi a cetăţenilor sensurile şi dimensiunile sale juridice. Aceasta rezultă expres chiar din Constituţie, care prin art. 20 alin. (1) stabileşte ca "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". Astfel, devin aplicabile, în speta, dispoziţiile cuprinse în art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit căruia "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fără discriminare, la o egala protecţie a legii. În aceasta privinta, legea trebuie să interzică orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o protecţie egala şi eficace împotriva oricărei discriminări, îndeosebi de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica şi orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare".

Dispoziţii similare sunt cuprinse şi în art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976.

În considerarea dispoziţiilor invocate urmează să se observe ca prevederile legale a căror constituţionalitate este pusă în discuţie introduc un spor de impozit (o majorare de 30%) doar pentru o anumită categorie de funcţionari. Aceasta introduce o excepţie de la dispoziţiile comune în materie, şi anume cele cuprinse în Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, care prin art. 7 alin. 4 stabileşte ca "Veniturile sub forma de salarii şi alte venituri salariale, provenite din munca prestată în mai multe locuri de muncă, se impun separat, pe fiecare loc de muncă, cu cotele şi în condiţiile prevăzute la primul alineat al acestui articol".

Ca atare, Legea nr. 32/1991 are în vedere veniturile salariale obţinute şi nu vreo diferentiere pe criterii sociale sau categorii de funcţionari. Este în afară oricărei îndoieli ca realizarea unor excepţii la impozitarea veniturilor pe criterii sociale, categorii de funcţionari sau, desigur, pe criteriile enunţate de art. 4 alin. (2) din Constituţie este o încălcare a egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Mai mult, în aprecierea constituţionalităţii legii atacate, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, în temeiul cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale".

Asa vazute lucrurile, urmează să se aprecieze ca o fiscalitate care se indeparteaza de la regulile general admise, cît priveşte baza şi cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. În aceasta viziune juridică, prevederea legală care introduce un spor de impozit de 30% numai pentru o anumită categorie de funcţionari este discriminatorie şi contrară prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie.

Cît priveşte art. 2 din Legea pentru modificarea Legii nr. 58/1992, acesta stabileşte ca "Dispoziţiile prezentei legi se aplică de la data de 1 ianuarie 1993". Tot în textul legii se arata ca ea a fost adoptată de Camera Deputaţilor la 17 decembrie 1992 şi de către Senat la 4 februarie 1993. Ca atare, legea stabileşte ca intră în vigoare la o dată anterioară votării sale şi, bineînţeles, eventualei sale promulgari şi publicari în Monitorul Oficial al României. Or, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, iar potrivit art. 78 din Constituţie, legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Este evident, în pofida oricărei alte interpretări, ca data prevăzută în textul unei legi nu poate fi decît posterioară publicării sale în Monitorul Oficial al României, în afară excepţiei prevăzute de către art. 15 alin. (2) din Constituţie. De aceea, art. 2 din legea în discuţie este în vădită contradictie cu dispoziţiile constituţionale.

În legătură cu constituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 58/1992, câteva consideratiuni se impun. În mod firesc, grupul de deputaţi ridica problema constituţionalităţii şi a art. 3 din Legea nr. 58/1992 şi ajunge la constatarea ca "singura prevedere constituţională, ..... admisibilă în proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 58/1992, în legătură cu alin. (2) al art. 3, o constituie abrogarea, în totalitate, a alineatului respectiv al Legii nr. 58/1992, asigurindu-se astfel, prin lege, tratament nediscriminatoriu, egal pentru toţi salariaţii din România, indiferent de domeniul de activitate, asa cum este stipulat prin alin. 4 al art. 7 din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii".

Legătură dintre art. 3 din Legea nr. 58/1992 şi art. 1 din legea privind modificarea sa este indiscutabila din moment ce, cel din urma îl modifica pe cel dintii. Art. 1 în discuţie incearca, evident, o corectare a reglementării din art. 3, reglementare discriminatorie şi exagerata. Dar soluţia abrogării, propusă de către grupul de deputaţi, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, unica autoritate legiuitoare fiind Parlamentul României. Este, de asemenea, uşor de observat ca din moment ce majorarea de 30% pe care, din ratiunile expuse, Curtea Constituţională o considera ca fiind contrară Constituţiei, cu atât mai mult, pentru simetrie de rationamente, este neconstitutionala majorarea cu 100% prevăzută de art. 3 al Legii nr. 58/1992. Trebuie însă să se observe ca Legea nr. 58/1992 este o lege în vigoare şi ca asupra prevederilor unei legi în vigoare, controlul constituţionalităţii poate fi declansat numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie. În situaţia concretă Curtea Constituţională nu poate primi şi soluţiona o sesizare de neconstituţionalitate de acest tip prin procedura prevăzută de art. 144 lit. a) din Constituţie, adică în cadrul controlului anterior promulgării. Mai mult, potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională nu are dreptul să se sesizeze din oficiu cu neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 58/1992. Îndreptarea acestor prevederi, în sensul corelării lor cu Constituţia, se poate realiza fie de către autorităţile constituţionale competente în elaborarea legilor, fie pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

Faţa de considerentele expuse,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

În numele legii,

DECIDE:

1.Declara neconstitutionala Legea pentru modificarea Legii nr. 58/1992.

2.Prezenta decizie se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc în data de 25 februarie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,

Constantin Burada