referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Dosar nr. 2.287/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Liviu Eugen Făget | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ștefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mihaela Mîneran | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Doina Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mihnea Adrian Tănase | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.287/1/2024, la care s-au conexat dosarele nr. 2.348/1/2024 și nr. 2.539/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Galați - Secția I civilă, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în vederea lămuririi următoarelor probleme de drept:
a)dacă perioada în care o persoană a desfășurat activitatea în calitate de avocat, care potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, se asimilează vechimii în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, astfel cum este definită în nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legeacadru nr. 153/2017, în vederea acordării coeficienților de ierarhizare și plății drepturilor salariale raportat la această vechime;
b)dacă pentru acordarea sporului de vechime continuă în magistratură se ia în calcul și perioada în care s-a exercitat una dintre funcțiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 ori acordarea acestuia vizează strict perioada de vechime continuă în magistratură, fără perioadele prevăzute în art. 86 din Legea nr. 303/2004;
c)interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 33 alin. (1) și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv dacă, în aplicarea principiilor egalității și nediscriminării, se impune ca la stabilirea vechimii în magistratură să fie avută în vedere perioada în care magistratul a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, raportat la alți magistrați care au obținut recunoașterea aceluiași beneficiu în baza unor hotărâri judecătorești.
Magistratul-asistent învederează că, la dosar, au fost depuse raportul întocmit și puncte de vedere ale Tribunalului Hunedoara și Ministerului Justiției.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Tribunalul Galați - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept menționată la paragraful 4 lit. a).
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 octombrie 2024 cu nr. 2.287/1/2024.
Ulterior, pe rolul instanței supreme au fost înregistrate, cu nr. 2.348/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept menționată la paragraful 4 lit. b) și, cu nr. 2.539/1/2024, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept menționată la paragraful 4 lit. c).
Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și cel al sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2.348/1/2024 și nr. 2.539/1/2024 la Dosarul nr. 2.287/1/2024.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004
Articolul 33
(1)Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani. (...)
Articolul 86
Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ.
(în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 242/2018)
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017
Principii
Articolul 6Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...)
b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
c)principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)
Anexa nr. V Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională
Capitolul IIndemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistențiA. Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți (...)
N O T Ă:
1.Prin «vechime în funcție», în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.
Prin cererile de chemare în judecată, respectiv apelul declarat, reclamanții/apelantul-reclamant, persoane fizice, au/a solicitat în contradictoriu cu pârâții, instituții publice, cu citarea, potrivit art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, recunoașterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și judecătorii menționați în cuprinsul acțiunii și obligarea pârâților la plata de la data încadrării în fiecare funcție, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate prezentei cereri, a sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție) prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcție prin luarea în considerare a perioadei în care au exercitat profesia de avocat/grefier/ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice) și, implicit, la plata diferențelor salariale dintre sumele efectiv plătite și sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție).
În susținere, s-a arătat că încadrarea în funcție s-a făcut cu un coeficient de 4,33, corespunzător vechimii în funcție de 0-3 ani.
În perioada anterioară numirii în funcția de procuror/judecător reclamanții au avut calitatea de avocat/grefier/ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice și au îndeplinit condițiile pentru a susține examenul de admitere în magistratură, însă vechimea în calitatea de avocat/grefier/ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, menționată în art. 86 din același act normativ, nu a fost luată în considerare la calcularea drepturilor salariale, deși există judecători în sistem cărora vechimea în alte funcții juridice le-a fost inclusă în vechimea în funcție, fiind salarizați în consecință.
În anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), la lit. A pct. 28-31 sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru judecătorii și procurorii din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel: „28. Judecător, procuror, peste 3 ani vechime 13,500;
29.Judecător, procuror. 2-3 ani vechime 9,000;
30.Judecător, procuror auditor de justiție, 1-2 ani vechime 8,000;
31.Judecător, procuror auditor de justiție, 0-1 an vechime 7,000“.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 rezultă că de coeficientul de multiplicare 13,500 prevăzut la lit. A pct. 28 din anexa la aceasta pot beneficia judecătorii și procurorii cu o vechime mai mare de 3 ani, rezultată din cumularea duratei cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii cu vechimea în funcțiile menționate de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Așadar, judecătorii și procurorii stagiari care, pe lângă calitatea de auditor în justiție, au mai îndeplinit și alte funcții juridice prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 sunt îndrituiți a beneficia de coeficientul de multiplicare de 13,500, în aceeași situație regăsindu-se și magistrații-asistenți ai instanței supreme, precum și judecătorii care au obținut recunoașterea vechimii în profesiile de consilier juridic/grefier cu studii superioare ca fiind vechime în magistratură, prin hotărâri judecătorești.
Or, în această situație, tratamentul salarial este diferit, discriminatoriu, în condițiile în care nu li se recunoaște sporul de vechime continuă în magistratură (vechime în funcția de magistrat) prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcție prin luarea în considerare a perioadei în care au exercitat profesia de avocat/grefier/ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice), fără ca acest tratament să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Pârâții au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acțiunii, arătând, în esență, că, în cazul magistraților, indemnizațiile și coeficienții de ierarhizare se determină în raport cu două vechimi: vechimea în muncă (gradația) și vechimea în funcție. Astfel, salarizarea reclamanților s-a făcut în baza anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la calculul vechimii în funcție necesare pentru încadrarea în clasa de salarizare, respectiv pentru stabilirea drepturilor salariale, neputând fi luate în considerare și perioadele în care au fost îndeplinite alte funcții de specialitate juridică (precum cea de avocat) decât cele prevăzute, în mod expres, de lege. Acestea însă au fost luate în calcul la stabilirea vechimii în muncă.
În măsura în care se regăseau în enumerarea cuprinsă la art. 86 din Legea nr. 303/2004, aceste funcții au constituit vechime în magistratură, în sensul acestui articol, însă, așa cum s-a reținut în mod definitiv, vechimea în magistratură nu este unul și același lucru cu vechimea în funcție, prima fiind avută în vedere de legislația anterioară în alte situații, precum stabilirea vechimii în vederea pensionării, stabilirea vechimii necesare pentru înscrierea la diferite examene, însă nu și pentru stabilirea coeficientului de ierarhizare salarială.
Într-o interpretare contrară, s-ar ajunge în situația în care oricărei persoane care a îndeplinit anterior funcția de grefier cu studii superioare juridice, avocat, consilier juridic, asistent judiciar etc., iar apoi a fost numită în funcția de magistrat sau magistrat stagiar să îi fie stabilită o salarizare la fel cu a unei persoane care a îndeplinit exclusiv funcția de magistrat în toată această perioadă. Practic, s-ar ajunge la situația în care vor fi magistrați cu 20 de ani vechime în funcția de grefier cu studii superioare juridice, avocat, consilier juridic etc. și 2 ani vechime efectivă în funcția de magistrat, salarizați la același nivel cu magistrații care au peste 20 de ani vechime numai în funcția de magistrat.
În plus, s-ar nesocoti criteriile de salarizare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, nemaiavând nicio relevanță diferențierea dintre vechimea în funcție și gradație (vechimea în muncă), distincția dintre noțiunea de „vechime în funcție“ și „vechime în magistratură“ fiind făcută constant în jurisprudența instanței supreme și anterior Legii-cadru nr. 153/2017.
În Dosarul nr. 2.287/1/2024, Tribunalul Galați - Secția I civilă a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanta, în calitate de judecător, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece este salarizată, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.
Obiectul cauzei vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, deoarece este vorba despre recunoașterea unei perioade suplimentare ca vechime în funcția de judecător, cu modificarea drepturilor salariale raportat la coeficienții de ierarhizare și plata drepturilor salariale raportat la această vechime.
Verificând portalul instanței supreme, se constată că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări cu privire la această chestiune de drept și nici nu s-au pronunțat decizii de către Înalte Curte de Casație și Justiție cu privire la această chestiune de drept.
Dezlegarea acestei chestiuni de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei și prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, deziderat stabilit în preambulul ordonanței incidente.
În Dosarul nr. 2.348/1/2024, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a arătat că, față de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă acestea se află în primă instanță.
Ca atare, reținând ca fiind îndeplinite condițiile pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, anume obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția de acordare a unor drepturi de natură salarială, instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea judecății cauzei.
În Dosarul nr. 2.539/1/2024, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a reținut caracterul admisibil al prezentului demers, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că obiectul prezentului dosar („drepturi bănești spor de vechime“) se circumscrie domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; există o cauză aflată în curs de judecată, în ultimă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă; chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 33 alin. (1) și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, normele legale menționate nefiind clare în privința domeniului de aplicare și a efectelor pe care le produc, respectiv dacă, în aplicarea principiilor egalității și nediscriminării, se impune ca la stabilirea vechimii în funcție („sporul de vechime continuă în magistratură“) să fie avută în vedere perioada în care magistratul a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, raportat la alți magistrați care au obținut recunoașterea aceluiași beneficiu în baza unor hotărâri judecătorești; chestiunea de drept ce necesită intervenția instanței supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și controversate.
Se susține că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor amintite depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât acțiunea are ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție) prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 și, implicit, la plata diferențelor salariale dintre sumele încasate și sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție), iar în cadrul apelului declarat de reclamant se invocă starea de discriminare în care acesta pretinde că s-ar afla, din punctul de
vedere al drepturilor salariale, în raport cu magistrații-asistenți ai instanței supreme, judecători din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 și al Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Chestiunea de drept este nouă, nefiind identificată o jurisprudență conturată a instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea acestor texte legale în situații similare celei deduse judecății. Asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În Dosarul nr. 2.287/1/2024, Tribunalul Galați - Secția I civilă a apreciat că dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 reglementează în mod expres vechimea în magistratură, iar nu vechimea în funcție, astfel cum este definită în cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.
În Dosarul nr. 2.348/1/2024, opinia Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale este aceea că majorarea nu poate fi acordată, deoarece vechimea în funcția de magistrat și majorarea acordată pentru vechimea în această funcție au în vedere tocmai ideea de fidelizare în funcția respectivă, această majorare neputând fi acordată pentru vechimea într-o altă funcție juridică deținută anterior.
În Dosarul nr. 2.539/1/2024, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, cu titlu prealabil, pentru clarificarea obiectului sesizării, a arătat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și pe Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, solicitând plata unor sume cu titlu de spor de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție). În esență, a invocat că au fost pronunțate hotărâri judecătorești prin care s-a recunoscut altor magistrați îndreptățirea la acest spor cu luarea în considerare a vechimii și în alte funcții juridice, dintre cele enumerate la art. 86 din Legea nr. 303/2004.
În anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cap. I lit. A, este definită noțiunea de vechime în funcție ca fiind vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție. Pe de altă parte, vechimea în magistratură, astfel cum este descrisă la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu prezintă relevanță pentru calcularea unui drept de natură salarială, ci pentru deschiderea drepturilor la pensie.
Chiar dacă cele două noțiuni sunt distincte, reclamantul a identificat și a invocat hotărâri judecătorești definitive, ce valorifică activitatea desfășurată în alte funcții juridice decât cea de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, respectiv în alte profesii dintre cele enumerate la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
În aceste condiții, în raport cu dispozițiile legale menționate și cu hotărârile judecătorești obținute de alți magistrați, reclamantul a invocat starea de discriminare și a apreciat că este îndreptățit să beneficieze de același spor de vechime pentru perioada în care a ocupat o altă funcție juridică, cea de ofițer de poliție judiciară, în virtutea căreia a beneficiat de prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care reglementează numirea în magistratură, pe bază de concurs, a persoanelor cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani în profesiile enumerate în acest articol.
În opinia acestei instanțe, principiile egalității și nediscriminării nu pot fi disociate de principiul legalității, astfel încât nu este suficientă existența unor hotărâri judecătorești prin care alți magistrați au obținut în baza unor hotărâri judecătorești recunoașterea aceluiași beneficiu invocat prin cererea dedusă judecății, fiind necesar ca dreptul în litigiu să fie prevăzut de lege.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept printr-o decizie recentă, nr. 40/2024, în cadrul căreia a reținut că „principiul egalității, în componenta ce obligă la recunoașterea unor salarii egale pentru toate persoanele care sunt încadrate pe aceeași funcție și desfășoară aceeași muncă, în aceleași condiții de vechime și calificare, pleacă tot de la premisa că salariile maxime aflate în plată ce îndeplinesc aceste condiții [potrivit art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017] sunt stabilite cu respectarea legii, indiferent că sunt sau nu sunt recunoscute prin hotărâri judecătorești“ (paragraful 93).
S-a mai reținut prin aceeași hotărâre că „principiul legalității trebuie să fie avut în vedere în egală măsură cu principiile egalității și nediscriminării la momentul solicitării egalizării salariilor cu cele stabilite prin hotărâri judecătorești, astfel încât fiecare dintre ele condiționează admiterea cererii - firește, dacă acțiunea are ca obiect egalizarea, și nu exclusiv aplicarea normei ce reglementează dreptul salarial în discuție“ (paragraful 118).
În contextul prezentat, chiar și în situația existenței unor hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscut dreptul dedus judecății altor magistrați aflați într-o situație similară reclamantului, se impune ca instanța să analizeze în concret îndeplinirea cerințelor pentru ca norma invocată să fie aplicată efectiv în speță.
Intimații din dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești au arătat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu există o dezlegare cu privire la chestiunea în discuție, însă nu au exprimat o opinie cu privire la fondul dezlegării. Celelalte părți nu au exprimat un punct de vedere.
Dosarul nr. 2.287/1/202438. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat punctele de vedere asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării, opinia cvasiunanimă fiind în sensul că art. 86 din Legea nr. 303/2004 reglementează în mod expres vechimea în magistratură, iar nu vechimea în funcție.
Această opinie se regăsește în hotărârile judecătorești înaintate de Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș, precum și în punctele de vedere teoretice transmise de Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău, Tribunalul București și Tribunalul Ilfov.
Puncte de vedere contrare au comunicat Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Brașov.Dosarul nr. 2.348/1/202441. Prin hotărârile judecătorești înaintate de curțile de apel Galați, Oradea, Ploiești, precum și de Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureș, Tribunalul Ialomița și Tribunalul Sibiu și din punctele de vedere teoretice transmise de Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău și Tribunalul Brașov în unanimitate s-a apreciat că acordarea sporului de vechime continuă în magistratură se referă exclusiv la perioada în care o persoană a exercitat efectiv funcția de judecător sau procuror, fără întreruperi. Acest spor se bazează pe anii efectivi de activitate în funcția de magistrat, iar textul Legii nr. 303/2004 nu include alte funcții judiciare în definirea vechimii neîntrerupte. Pe de altă parte, art. 86 din aceeași lege prevede recunoașterea unor funcții asimilate activității de magistrat (cum ar fi consilier juridic, avocat, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică asimilat), însă aceste funcții nu se consideră parte a vechimii neîntrerupte în magistratură, ci doar vechime totală asimilată în vederea stabilirii altor drepturi. Prin urmare, perioada în care s-au exercitat funcții prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu este luată în considerare pentru acordarea sporului specific de vechime continuă în magistratură.Dosarul nr. 2.539/1/202442. Punctele de vedere teoretice înaintate de Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, Tribunalul Ilfov și Tribunalul Vaslui, precum și hotărârile înaintate de Tribunalul Sibiu sunt în sensul că nu se pot dispune recunoașterea și stabilirea vechimii în magistratură pentru magistratul care a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, prin raportare la alți magistrați care au obținut o astfel de recunoaștere în baza unor hotărâri judecătorești.
Corelativ acestei opinii, Curtea de Apel Iași a arătat că vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004 a constituit reper al determinării indemnizației de încadrare brută lunară, sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Legea-cadru nr. 153/2017 însă operează în materia salarizării cu noțiunile de vechime în funcție și vechime în muncă, prin urmare, raportarea principiilor Legii-cadru nr. 153/2017 la dispozițiile art. 33 alin. (1) și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu este aptă a determina nivelul indemnizației.
Este insuficientă invocarea principiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 cu trimitere la existența unor hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscut beneficiul vechimii în magistratură în vederea determinării chestiunii de drept asupra căreia se solicită dezlegarea. Punct de vedere similar a formulat și Tribunalul Vaslui.
În sens contrar, Tribunalul Buzău - Secția I civilă și Tribunalul Iași - Secția I civilă au opinat că, în aplicarea principiilor egalității și nediscriminării, se impune ca la stabilirea vechimii în magistratură să fie avută în vedere perioada în care magistratul a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, raportat la alți magistrați care au obținut recunoașterea aceluiași beneficiu în baza unor hotărâri judecătorești, în același sens fiind și Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Similar, Tribunalul Brașov a apreciat, teoretic, că în aplicarea principiilor egalității și nediscriminării trebuie să se asigure faptul că, indiferent de forma de recunoaștere a vechimii, perioada în care un magistrat a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice trebuie să fie considerată în mod egal cu perioada în care alți magistrați au obținut recunoașterea aceluiași beneficiu prin hotărâri judecătorești.
Jurisprudența înaintată de Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Maramureș nu se referă la valorificarea perioadei în care persoana a fost ofițer de poliție judiciară, pentru stabilirea drepturilor salariale, ci pentru valorificarea altor profesii juridice, respectiv pentru deschiderea drepturilor la pensie, dar pune în discuție o problemă similară, respectiv discriminarea în raport cu alte persoane ce au dobândit anumite drepturi prin hotărâri judecătorești definitive, reținându-se că, în sistemul de drept românesc, jurisprudența nu constituie izvor de drept, iar faptul că există alte persoane care au obținut hotărâri judecătorești nu poate reprezenta un tratament discriminatoriu pentru reclamanți, astfel cum se statuează și în Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară relevantă și nici nu au comunicat opinii teoretice exprimate de către judecători.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că, la nivelul Secției judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemelor de drept ce formează obiectul sesizărilor conexate.
Pot prezenta relevanță următoarele decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
–Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, prin care s-a stabilit că, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați;
–Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca acestea să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale;
–Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept;
–Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (3) raportate la dispozițiile art. 86 și art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, perioada în care un ofițer de poliție, licențiat în științe juridice, a îndeplinit funcții de specialitate juridică poate fi luată în considerare, în vederea acordării pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (3), dacă analiza îndeplinirii acestor atribuții atestă întrunirea cerințelor de la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La nivelul Curții Constituționale pot prezenta relevanță Decizia nr. 785/2009 și Decizia nr. 176/2014 privind valorificarea vechimii în alte funcții juridice la promovare sau numirea în funcții de conducere în magistratură, precum și Decizia nr. 794/2016 referitoare la egalizarea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, perioada în care o persoană a desfășurat activitatea în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent în vederea acordării coeficienților de ierarhizare și plății drepturilor salariale raportat la această vechime.
Temeiul de drept al sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, ale cărei dispoziții se aplică în procesele privind stabilirea sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, cum sunt cele trei cauze pendinte, conexate. Chiar dacă modalitățile de formulare a întrebărilor diferă, sesizările vizează o problemă comună, respectiv posibilitatea de valorificare, la stabilirea indemnizației de încadrare a unui magistrat, ca vechime în funcție (numită de instanțele de trimitere și „vechime continuă în magistratură“), a activității desfășurate în alte funcții juridice (avocat, grefier cu studii superioare juridice, respectiv ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice).
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizărilor, se constată că litigiile în care acestea au fost formulate se află în curs de soluționare în primă instanță [cele menționate la paragraful 4 lit. a) și b)], respectiv în apel [paragraful 4 lit. c)], pe rolul instanțelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă și intră în sfera de aplicabilitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât vizează modalitatea de calcul al indemnizației lunare a unor magistrați, judecători și procurori, prin valorificarea ca element de calcul în stabilirea coeficientului de salarizare a vechimii în alte funcții juridice dintre cele prevăzute în art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la data accederii acestora în sistemul judiciar.
Astfel se solicită interpretarea dispozițiilor cuprinse în nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „Prin vechime în funcție, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție“, prin raportare, pe de o parte, la dispozițiile art. 33 alin. (1) și ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, la dispozițiile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează principiile egalității și nediscriminării, reclamanții prevalându-se de existența unor hotărâri judecătorești prin care susțin că dreptul pretins este recunoscut în favoarea altor magistrați.
De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzelor care au ca obiect solicitările de plată a unei indemnizații care să valorifice, la calculul vechimii în funcție, astfel cum este prevăzută în Legea-cadru nr. 153/2017, vechimea în magistratură realizată de reclamanți în alte funcții juridice, anterior numirii, în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în funcția de judecător, respectiv procuror.
Punctele de vedere teoretice și hotărârile judecătorești transmise de instanțe relevă existența unor litigii cu potențial de repetitivitate în care riscul de conturare a unei practici neunitare izvorăște, cu precădere, din modalitatea în care au fost aplicate principiile nediscriminării și egalității, reglementate de prevederile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la elementele de salarizare, evaluate în succesiunea lor temporală, și la jurisprudența care le-a valorificat. Dificultatea acestei interpretări nu rezultă din neclaritatea conținutului sintagmei „vechime în funcție“, utilizată în stabilirea nivelului coeficienților de salarizare prevăzuți în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci din coroborarea acesteia cu normele de aplicabilitate generală din legea-cadru, cum sunt principiile generale în baza cărora este construit sistemul de salarizare, și cu dispozițiile din Legea nr. 303/2004, care valorifică vechimea în alte funcții juridice, evaluată prin prisma considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.
Chestiunea de drept nu a făcut obiect al statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizii anterioare de unificare a practicii judiciare și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Problema valorificării vechimii în magistratură la stabilirea vechimii în funcția de judecător/procuror/magistrat-asistent/ personal asimilat își are sorgintea în legislația anterioară adoptării, începând cu 2009, a sistemului unitar de salarizare. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.“
Prin nota nr. 2 din anexa la care art. 3 face trimitere se prevede că „prin «vechime», în sensul lit. A, pct. 28-31 și lit. B, pct. 10-12 din prezenta anexă, se înțelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată“. Pct. 28-31 vizează exclusiv judecătorii și procurorii de la judecătorii și parchete de pe lângă judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, astfel că vechimea în magistratură, în sensul de vechime în alte funcții juridice, se valorifică exclusiv la încadrare, pentru obținerea coeficientului de multiplicare maxim de 13,500 al acelui nivel al instanței/parchetului, aplicabil valorii de referință sectoriale. La indemnizația astfel calculată se adăugau, distinct, procentele de majorare pentru vechimea în funcție, prevăzute de art. 4, respectiv pentru vechimea în muncă, prevăzute de art. 4^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.
În urma adoptării sistemului unitar de salarizare, prin legile-cadru nr. 284/2010, respectiv nr. 153/2017, indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți a fost calculată prin includerea a 5 gradații, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, și a unor coeficienți de ierarhizare/salarizare calculați pe baza vechimii în funcție (denumită în cuprinsul sesizărilor și vechime continuă în magistratură). Conform notei nr. 1 din anexa nr. V cap. I lit. A, respectiv B, prin vechimea în funcție se înțelege exclusiv vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.
Această noțiune, aplicabilă în materia salarizării, nu se confundă și nici nu poate fi asimilată cu vechimea dobândită în exercitarea altor profesii juridice, valorificabilă, potrivit Legii nr. 303/2004, în situații strict determinate, de exemplu, ca o condiție de admitere în magistratură în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) sau ca vechime utilă la deschiderea drepturilor de pensie, potrivit art. 82 alin. (1) și (2) din legea anterior menționată.
Prin urmare, la stabilirea drepturilor salariale potrivit legii-cadru, se valorifică vechimea în funcție astfel cum este definită în nota nr. 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, și nu vechimea în magistratură reglementată de art. 86 din Legea nr. 303/2004 (ce nu a fost asimilată, din acest punct de vedere, ca efecte, unei vechimi în funcție), astfel că perioada de activitate în alte funcții juridice nu poate fi utilizată la acordarea coeficientului de ierarhizare din grilă.
Ceea ce a constituit obiect al jurisprudenței divergente a fost posibilitatea de a recunoaște, exclusiv pe baza principiilor nediscriminării și egalității, ca vechime în funcție, perioadele de activitate în funcții juridice, în vederea stabilirii unui coeficient de ierarhizare majorat, prin raportare la existența unor hotărâri judecătorești care au valorificat, la rândul lor, aceste principii generale.
De altfel, în cauzele ce constituie obiect al sesizărilor, reclamanții nu își întemeiază pretențiile exclusiv pe norma de drept substanțial ce definește „vechimea în funcție“, ci invocă o stare de discriminare creată prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești, dintre care una, ce a fost soluționată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, vizează aplicarea coeficientului de 13,500 la încadrarea în profesie, alte două valorificând Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.
Acest mecanism nu poate constitui, în sine, un temei juridic apt să conducă la fundamentarea dreptului pretins, întrucât, pe de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 a avut în vedere norme cu aplicabilitate generală, cum au fost coeficienții de indexare a salariilor, egalizarea cu nivelul maxim în plată vizând aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și specialitate, și nu o situație în care se solicită modificarea formulei legale de calcul al vechimii în funcție prin includerea unor perioade neprevăzute de lege. De altfel, astfel cum s-a arătat și în Decizia nr. 80/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept: „78. (...) Legea-cadru nr. 153/2017, (...) a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale în normele de la art. 6 lit. b) și c) din această lege, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)“ și „79. Incidența Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, în legătură cu domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost dezlegată de instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021. 80. În acest sens, relevante sunt paragrafele 86 și 88 din această decizie, prin care s-a statuat astfel: «Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală“. (...) Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.»“
Pe de altă parte, este opțiunea legiuitorului să stabilească modalitățile de calcul al indemnizației de încadrare cu valorificarea unor elemente care să urmărească fidelizarea în profesie, valorificând exclusiv vechimea efectivă ca judecător, procuror, magistrat-asistent, personal asimilat și auditor de justiție. În aceste condiții, nu există posibilitatea unei interpretări extensive a textului de lege prin includerea funcțiilor prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 818-821/2008 în sensul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze, să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În dezlegarea acestei chestiuni sunt aplicabile mutatis mutandis și dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept conținute în deciziile nr. 2/2015 și nr. 40/2024.
Astfel, prin Decizia nr. 2/2015 s-a statuat în sensul că: „atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată. (...) Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre.“
De asemenea, prin Decizia nr. 40/2024 s-a constatat că: „92.(...) principiul egalității împreună cu principiul nediscriminării nu poate opera împotriva principiului legalității“ și că: „124. (...) persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unei dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul unor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei (...)“, dar și că: „128. (...) instrumentele de unificare nu produc efecte decât pentru viitor, asupra cauzelor aflate pe rol sau care vor fi inițiate ulterior publicării deciziilor“; prin urmare, prezenta dezlegare obligatorie se va aplica în aceste litigii, fără a aduce atingere drepturilor dobândite anterior publicării acestei decizii, în temeiul unor hotărâri judecătorești sau al practicilor administrative constante fundamentate pe Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin recunoașterea vechimii în funcție cu prilejul determinării salariului, precum și efectelor acestora, care se mențin.
De vreme ce, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, coeficienții de ierarhizare se stabilesc exclusiv în raport cu vechimea în funcție, și nu cu vechimea în magistratură, existența unei hotărâri judecătorești contrare nu poate avea ca efect aplicabilitatea generală a interpretării conținute în hotărâre, câtă vreme, astfel cum s-a statuat deja în jurisprudența de unificare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocarea principiilor egalității și nediscriminării nu este suficientă pentru o atare egalizare.
Prin urmare, perioadele de vechime în magistratură prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu pot fi valorificate ca vechime în funcție, utilă în stabilirea indemnizației de încadrare prevăzute în anexa nr. V cap. I lit. A și B din Legea-cadru nr. 153/2017.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizările formulate de Tribunalul Galați - Secția I civilă, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din nota nr. 1 din cap. I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, perioada în care o persoană a desfășurat activitatea în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent în vederea acordării coeficienților de ierarhizare și plată a drepturilor salariale raportat la această vechime.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
