Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a capitolului I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Florin Postolache și alții în Dosarul nr. 234/64/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.634D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere că o excepție cu o motivare similară a fost respinsă de Curte prin Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 21 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 234/64/2018, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anexei nr. V cap. I lit. B „Indemnizația de încadrare pentru procurori“, prin raportare la lit. A „Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți“, la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Florin Postolache și alții într-un litigiu având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale procurorilor potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.634D/2018.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile criticate îi discriminează pe procurori față de judecători, în ciuda faptului că, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, judecătorii și procurorii se află în aceeași situație juridică prin statutul lor constituțional similar. Astfel, autorii arată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că indemnizațiile mai mici plătite autorilor excepției față de cele plătite judecătorilor se datorează prevederilor legale criticate în prezenta cauză, eventuala constatare a contrarietății acestora cu Constituția fiind de competența Curții Constituționale.

6.Autorii arată că prevederile criticate sunt în contradicție și cu art. 53 din Constituție și solicită să fie aplicată prin analogie Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care Curtea Constituțională a stabilit că impunerea condiției exercitării în ultimii 2 ani a funcției de judecător la tribunale sau la curțile de apel pentru a promova în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție are ca efect admisibilitatea promovării numai a magistraților judecători și excluderea posibilității promovării magistraților procurori.

7.În final, se precizează că lit. A din cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți - este parțial neconstituțională, deoarece se referă exclusiv la judecători și magistrați-asistenți, iar lit. B din cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 este în întregime neconstituțională, deoarece nu ține cont de statutul egal al judecătorilor și procurorilor. Un argument în plus în acest sens ar fi, în opinia autorilor, și acela că „personalul de specialitate juridică asimilat magistraților“ beneficiază de un venit similar judecătorilor, indiferent că lucrează la instanțe sau la parchete, „asimilarea“ funcționând în cazul lor doar în raport cu funcția de judecător.

8.Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal arată că dispozițiile lit. B „Indemnizația de încadrare pentru procurori“ din cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile lit. A „Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți“ din cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât contravin art. 16 din Constituție, prin stabilirea unor coeficienți de salarizare mai scăzuți pentru procurori față de judecători, fără ca diferența de salarizare să reflecte un statut diferit al procurorilor față de judecători. Invocă în sprijin considerentele Deciziei Curții nr. 866 din 28 noiembrie 2006.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum reiese din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile anexei nr. V cap. I lit. B „Indemnizația de încadrare pentru procurori“, prin raportare la lit. A „Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți“, la Legea-cadru nr. 153/2017. Analizând motivarea excepției, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției îl reprezintă dispozițiile anexei nr. V: Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională, capitolul I: Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Aceste prevederi au forma unor tabele referitoare la indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și ale magistraților-asistenți (tabelul A - anul 2022) și, respectiv, ale procurorilor (tabelul B - anul 2022).

13.În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește, în primul rând, jurisprudența sa cu privire la tratamentul salarial diferențiat al categoriilor de personal plătit din fonduri publice. Astfel, Curtea a decis că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, deciziile nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, și nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014). De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată (Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).

15.În aplicarea acestor considerente de principiu la cauza de față, se reține că opțiunea legiuitorului de a stabili coeficienți mai mari pentru judecători decât pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferențierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizațiilor de încadrare. Art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, nu este și nu poate fi înțeles ca un standard care impune legiuitorului să țină seama în cele mai mici detalii de asemănările sau, după caz, diferențele dintre diversele categorii de subiecți supuși reglementării sale. În particular, Parlamentul nu este obligat să țină seama doar de asemănările, consacrate inclusiv la nivel constituțional, dintre judecători și procurori, cum în mod just subliniază autorii excepției, și cum însăși Curtea Constituțională le-a evidențiat în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007. Astfel, însăși Constituția este cea care, dincolo de reglementarea parțial asemănătoare a statutului judecătorilor și procurorilor, instituie diferențieri evidente între judecători și procurori. În primul rând, se observă că, în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3), „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, nicio dispoziție constituțională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției“. Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenți, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcțiilor constituționale pe care cele două categorii de magistrați le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, judecătorii înfăptuiesc justiția în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor“.

16.De altfel, sesizând aceste diferențe, Curtea Constituțională a constatat că „Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, «Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege», ceea ce înseamnă că din cele trei entități cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituție, numai instanțele judecătorești fac parte din puterea judecătorească. Deși nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziție de independență instituțională față de aceasta, întrucât textul Constituției este foarte clar, activitatea desfășurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiției. Mai mult, astfel cum s-a arătat, în privința tezelor elaborării Constituției s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată și încălcată voința constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziții instituționale. În consecință, interpretarea textului constituțional urmează, în mod firesc, voința legiuitorului constituțional expres normativizată sub forma punerii activității desfășurate de procurori sub autoritatea ministrului justiției“ (a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018).

17.Prin urmare, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate formulate de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi.

18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Postolache și alții în Dosarul nr. 234/64/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile capitolului I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva