Decizie nr. 346 din 24 aprilie 2012

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 26.131/325/2009 al Judecătoriei Timişoara şi care formează obiectul Dosarului nr. 354D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 355D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 10.313/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 354D/2011 şi nr. 355D/2011, având în vedere că acestea au obiect identic.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 355D/2011 la Dosarul nr. 354D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 aduc atingere dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind dreptul la apărare. În acest sens, arată că se creează posibilitatea ca instanţa penală să soluţioneze definitiv o cauză înainte de pronunţarea instanţei de contencios administrativ asupra excepţiei de nelegalitate invocate în acea cauză, de vreme ce, potrivit textului de lege criticat, suspendarea judecării cauzei nu se dispune atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale. În aceste condiţii, se ajunge la situaţia în care instanţa penală soluţionează cauza pe baza unui act administrativ constatat ca fiind nelegal, fără a exista un alt remediu procesual care să aducă beneficii celui care a invocat excepţia de nelegalitate. În fine, consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care hotărârea penală definitivă pronunţată pe baza unui act administrativ nelegal nu e supusă niciunei căi de atac.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţele penale nr. 399 şi nr. 398 din 7 februarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 26.131/325/2009 şi nr. 10.313/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Faur Nistor Isai în cauze având ca obiect judecarea contestaţiilor formulate împotriva unor încheieri date de judecătorul delegat din cadrul unui penitenciar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege care prevede că nu se mai suspendă cauzele penale în care se invocă excepţii de nelegalitate este contrar dreptului la un proces echitabil. Astfel, soluţionarea fondului cauzei anterior soluţionării excepţiei de nelegalitate încalcă dreptul la apărare. În situaţia în care nu se mai suspendă judecarea cauzei şi legea nu prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate în baza Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, chiar dacă s-ar admite excepţia de nelegalitate, cel interesat nu ar mai avea la dispoziţie nicio posibilitate de valorificare, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, hotărârea judecătoriei, prin care se soluţionează contestaţia petentului condamnat împotriva încheierii judecătorului delegat, este definitivă. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Or, în ipoteza în care prezenta cauză este soluţionată definitiv, admiterea excepţiei de nelegalitate nu mai are nicio finalitate pentru petent, deoarece nu mai există nicio cale de atac ordinară sau extraordinară împotriva sentinţei pronunţate pe baza actului administrativ atacat.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că modificarea în discuţie a urmărit eliminarea uneia dintre cauzele de prelungire a judecării cauzelor penale, constând în invocarea excepţiilor de nelegalitate în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze.

Precizează că, odată cu modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, ar fi fost de dorit ca legiuitorul să prevadă în mod expres şi posibilitatea formulării unei cereri de revizuire în cazul în care, până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate, instanţa penală s-a pronunţat în cauză, iar hotărârea a rămas definitivă, în mod similar completărilor aduse Codului de procedură penală, ca urmare a înlăturării suspendării judecăţii în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, prin introducerea unui nou caz de revizuire. Apreciază că, "până la o intervenţie în acest sens a legiuitorului", hotărârea instanţei de contencios administrativ, rămasă irevocabilă după data rămânerii definitive a hotărârii penale care s-a întemeiat pe actul administrativ declarat nelegal de instanţa de contencios, urmează a fi considerată o "împrejurare nouă necunoscută instanţei la momentul judecării cauzei" şi, în măsura în care conduce la pronunţarea unei hotărâri diametral opuse celei pronunţate în cauza penală, constituie temei pentru formularea unei cereri de revizuire, potrivit art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este neconstituţional, în situaţia în care instanţa penală soluţionează definitiv cauza, iar instanţa de contencios administrativ constată caracterul nelegal al actului administrativ ce a fost prezumat ca legal de instanţa penală şi care a stat la baza hotărârii pronunţate de aceasta. Arată că, prin natura sa juridică, admiterea excepţiei de nelegalitate, ca mijloc de apărare în procesul în care a fost invocată, produce efecte numai între părţile acelui litigiu. Or, în ipoteza dată, partea care a invocat excepţia de nelegalitate nu are la dispoziţie nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, care să îi garanteze dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (2) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale invocate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, din examinarea considerentelor cuprinse în actele de sesizare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate de art. VII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Textul de lege criticat, asupra căruia urmează să se pronunţe Curtea, are următoarea redactare: "(...) Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 3 privind interzicerea torturii şi art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brânduşe împotriva României, şi la Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 15 februarie 2010.

Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Curtea reţine că prevederile de lege criticate stabilesc regula potrivit căreia suspendarea cauzei nu se dispune atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale. Această soluţie legislativă este rezultatul modificării prevederilor alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin art. VII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Legiuitorul a apreciat că este necesar ca procesul să nu se suspende în cauzele penale în care se invocă o excepţie de nelegalitate, pentru a asigura, pe de o parte, respectarea principiului celerităţii procedurilor judiciare şi, pe de altă parte, în considerarea consecinţelor negative pe care le poate avea uneori prelungirea procesului penal pentru părţile acestuia.

Curtea observă, de asemenea, că o reglementare similară există şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, în sensul că nici în cazul sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unei astfel de excepţii judecarea cauzei nu se suspendă.

În aceste condiţii, Curtea observă că, atunci când a renunţat la suspendarea judecării cauzei în procesele în care se ridică o excepţie de neconstituţionalitate, abrogând art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a prevăzut, în schimb, un nou caz de revizuire, cuprins în art. 408^2 din Codul de procedură penală şi, respectiv, în art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă.

Astfel, deşi în mod similar reglementării privind excepţia de neconstituţionalitate, legiuitorul a stabilit că suspendarea cauzei nu se dispune atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale, cu toate acestea, nu a instituit şi un caz de revizuire pentru ipoteza admiterii unei excepţii de nelegalitate.

Or, în cauza de faţă, Curtea constată că argumentele autorului excepţiei privind pretinsa neconstituţionalitate a textului atacat, aşa cum sunt formulate, vizează tocmai absenţa reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii penale definitive, pronunţate în baza unui act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată ulterior, prin soluţionarea unei excepţii de nelegalitate ridicată în acel proces, ceea ce reprezintă, în realitate, o omisiune legislativă.

Astfel, susţinerile de neconstituţionalitate, care tind la completarea textului legal criticat, nu au natura unor veritabile critici de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să aibă competenţa de a le examina, de vreme ce dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 stabilesc regula conform căreia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De asemenea, Curtea s-a pronunţat constant, în sensul că nu are competenţa de a soluţiona excepţii de neconstituţionalitate privind lacune legislative ori în cazul unor reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate, deoarece ar presupune o intervenţie nemijlocită din partea sa în activitatea de legiferare (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999).

În raport cu cele indicate, legiuitorul fiind singurul în măsură să aprecieze asupra oportunităţii unei completări a legislaţiei deja existente, rămâne, aşadar, în sarcina sa completarea cadrului legal privind excepţia de nelegalitate, în sensul reglementării unui nou caz de revizuire a hotărârilor definitive, pronunţate în cauzele penale în baza unui act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată ulterior, de instanţa de contencios administrativ, prin soluţionarea unei excepţii de nelegalitate ridicate într-o asemenea cauză.

În fine, Curtea constată că susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brânduşe împotriva României, şi la Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/C/2010, nu au nicio relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în dosarele nr. 26.131/325/2009 şi nr. 10.313/325/2009 ale Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu