Decizie nr. 389 din 12 iulie 2005

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ALPHA CONSULTING ROMÂNIA" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.825/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens arată că cerinţa impusă de legiuitor privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale, numai dacă actul juridic prin care aceste drepturi s-au constituit ori s-au transmis s-a încheiat în formă autentică, reprezintă o măsură de protecţie a dreptului de proprietate şi de asigurare a securităţii circuitului civil.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, arată că Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2004 a fost adoptată cu respectarea cerinţelor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.825/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "ALPHA CONSULTING ROMÂNIA" - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de intabulare a unui imobil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate îngrădesc dreptul de proprietate şi libera transmitere a acestuia. În ceea ce priveşte încălcarea art. 77 alin. (1), art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţie, arată că ordonanţa criticată nu a fost adoptată în baza unei legi speciale de abilitare, nu a fost aprobată prin lege de Parlament şi nici "nu a fost promulgată prin decret de Preşedintele României".

Instanţa de judecată apreciază excepţia ca neîntemeiată, arătând că cerinţa impusă de legiuitor vizează forma actului juridic supus intabulării, fiind o măsură de protecţie a circuitului civil, şi nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de a transmite proprietatea.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră excepţia neîntemeiată, întrucât instituirea prin lege a formei autentice a avut în vedere raţiuni cum ar fi: atenţionarea părţilor asupra importanţei deosebite pe care o au anumite acte juridice, asigurarea libertăţii şi certitudinii consimţământului, exercitarea unui control al societăţii asupra actelor ce prezintă importanţă juridică. În ceea ce priveşte încălcarea art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţie, arată că acest act normativ adoptat în regim de urgenţă a vizat modificarea Legii nr. 7/1996, având ca scop instituirea unor măsuri organizatorice în vederea creării unei instituţii capabile să organizeze şi să coordoneze în mod unitar activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară, ţinând cont şi de faptul că "se dorea finalizarea acţiunii de retrocedare a terenurilor agricole şi forestiere în luna iunie 2004."

Avocatul Poporului apreciază textul legal criticat ca fiind constituţional. Astfel, arată că instituirea unor condiţii pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate corespunde atributului legiuitorului de a reglementa cadrul în care titularul dreptului de proprietate are posibilitatea să şi-l valorifice. Referindu-se la susţinerea potrivit căreia textul criticat contravine dispoziţiilor art. 115 din Constituţie consideră că numai Curtea Constituţională are posibilitatea să stabilească dacă ordonanţa criticată a fost adoptată cu respectarea acestui text constituţional. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate în raport de art. 77 alin. (1) şi de art. 108 alin. (3), arată că aceste texte constituţionale nu sunt incidente în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Excepţia are ca obiect prevederile art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iunie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 499 din 12 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.069 din 17 noiembrie 2004.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

Alineatul 1 al articolului 22 va avea următorul cuprins:

«Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis, numai dacă acel act s-a încheiat în formă autentică.»

Textele constituţionale invocate ca fiind înfrânte sunt cele ale art. 44, art. 77 alin. (1), art. 108 alin. (3) şi art. 115, având următoarea redactare:

–Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6)Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7)Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8)Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";

–Art. 77 alin. (1): "Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.";

–Art. 108 alin. (3): "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.";

–Art. 115: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2)Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.

(3)Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

(4)Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(5)Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).

(6)Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

(7)Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).

(8)Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei."

Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea vizează două aspecte de neconstituţionalitate, şi anume aspectul de neconstituţionalitate intrinsecă, privind încălcarea art. 44 din Constituţie, şi cel de neconstituţionalitate extrinsecă, vizând încălcarea art. 77 alin. (1), art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţie.

I. Cu privire la prima categorie de critici, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:

Prevederile legale criticate condiţionează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale numai dacă actul juridic prin care aceste drepturi s-au constituit ori s-au transmis s-a încheiat în formă autentică. Condiţia impusă de legiuitor, pentru înscrierea în cartea funciară, are în vedere importanţa drepturilor ce fac obiectul acestor acte şi reprezintă tocmai o măsură de protecţie a dreptului de proprietate şi de asigurare a securităţii circuitului civil. Publicitatea acestor acte prin înscrierea în cartea funciară are ca scop opozabilitatea faţă de terţi. De altfel, obligaţia încheierii unor acte juridice în formă autentică este prevăzută şi de Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care la art. 2 alin. (1) stabileşte că "terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică".

II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004, Curtea reţine că potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.

Cu privire la aceste exigenţe constituţionale, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, statuând următoarele:

Dincolo de caracterul tranşant al formulei utilizate de legiuitorul constituant, intenţia acestuia şi finalitatea urmărită, constând în restrângerea domeniului în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare în considerarea unor raţiuni pe care el însuşi este suveran să le determine, sunt evidenţiate cu pregnanţă de deosebirile dintre actualul text constituţional şi cel anterior, fostul articol 114 alin. (4) din Constituţie, în forma iniţială. Potrivit acelui text, posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă era condiţionată exclusiv de existenţa unor cazuri excepţionale.

Termenul «cazuri excepţionale» acolo utilizat a fost înlocuit, în noua redactare, cu acela de «situaţii extraordinare». Mai mult, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei «a căror reglementare nu poate fi amânată», consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării. În sfârşit, din raţiuni de rigoare legislativă, a instituit exigenţa motivării urgenţei în chiar cuprinsul ordonanţei adoptate în afara unei legi de abilitare.

Chiar sub imperiul reglementării constituţionale anterioare în materie, Curtea, referindu-se la cazul excepţional, de care depindea legitimitatea constituţională a adoptării unei ordonanţe de urgenţă, a statuat că acesta este definit în raport cu «necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public» (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Cu aceeaşi finalitate, a definirii cât mai precise a cazului excepţional, Curtea a precizat că de esenţa acestuia este caracterul obiectiv, «în sensul că existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă» (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Cele statuate de Curte în această materie, sub imperiul reglementării constituţionale anterioare, ca urmare a unei interpretări care transgresa litera textului constituţional, evidenţiindu-i înţelesul prin prisma intenţiei legiuitorului constituant şi a finalităţii urmărite, precum şi prin utilizarea unor principii şi constante ale dreptului, sunt cu atât mai pertinente, în prezent, dacă se are în vedere că punctul de vedere înfăţişat îşi are suport deplin în chiar litera reglementării constituţionale de referinţă, în actuala sa redactare.

Curtea, reţinând, în ceea ce priveşte existenţa "situaţiei extraordinare", că această jurisprudenţă rămâne valabilă şi după revizuirea Constituţiei, constată că în cauza de faţă emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 a fost justificată prin necesitatea realizării la termenele stabilite a angajamentelor asumate de România în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, ce se regăsesc în Programul social pentru perioada 2003-2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.610/2003, precum şi crearea sistemului unic de cadastru, în concordanţă cu Declaraţia asupra cadastrului în Europa, adoptată la Congresul de la Granada în anul 2002. De asemenea, aşa cum a precizat Guvernul în punctul său de vedere, alegerea promovării acestei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 7/1996 a ţinut cont de faptul că în iunie 2004 se dorea finalizarea acţiunii de retrocedare a terenurilor agricole şi forestiere, urmată de înscrierea în cartea funciară a titlurilor de proprietate, precum şi dinamizarea pieţei imobiliare în ţara noastră. În aceste condiţii a fost necesară instituirea unor măsuri organizatorice în vederea creării unei instituţii capabile să organizeze şi să coordoneze în mod unitar activitatea de cadastru şi de publicitate imobiliară.

În consecinţă, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă criticată nu contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât a fost adoptată cu respectarea condiţiilor prevăzute de acest text constituţional.

Analizând criticile de neconstituţionalitate în raport de celelalte texte constituţionale invocate, Curtea constată că aceste texte nu sunt incidente în cauză. Astfel, art. 77 alin. (1) se referă la promulgarea legii, iar art. 108 alin. (3) şi art. 115 alin. (1), (2) şi (3) reglementează condiţiile emiterii de către Guvern a ordonanţelor în baza unei legi de abilitare, şi nu condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ALPHA CONSULTING ROMÂNIA" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.825/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2005.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Maria Bratu