Decizie nr. 67 din 11 februarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, excepţie ridicată de Kali Istvan, prin curator Farkas Attila, în Dosarul nr. 13.657/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureş. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 523D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.657/320/2012, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Kali Istvan, prin curator Farkas Attila, într-o cauză având ca obiect plângere contravenţională.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că dreptul de proprietate asupra unui teren forestier nu este garantat şi ocrotit de lege, în măsura în care lipsa unei administrări corespunzătoare a proprietăţii private poate avea ca efect obligarea persoanei care are în proprietate un teren cu destinaţie forestieră la plata unor despăgubiri către o altă entitate, fără niciun fel de contraprestaţie, fără ca sancţiunea să fie justificată prin crearea unui prejudiciu unei autorităţi sau instituţii a statului şi fără ca proprietarul să fie vinovat, în mod direct, de producerea prejudiciului.

Totodată, consideră că textul de lege criticat este contrar şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2), deoarece nu se poate vorbi de o justă aşezare a sarcinilor fiscale în condiţiile în care proprietarul unui teren cu destinaţie forestieră este ţinut să despăgubească o autoritate publică, neproprietară asupra pădurii şi neprejudiciată în urma tăierii arborilor, întrucât nu a încheiat la timp o convenţie pentru administrarea şi asigurarea serviciilor silvice, respectiv paza pădurii, cu entitatea competentă.

Judecătoria Târgu Mureş opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite în condiţiile legii, iar impunerea unor limitări ale acestui drept nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale care consacră dreptul de proprietate privată, având în vedere şi dispoziţiile alin. (7) al art. 44 din Constituţie, care prevăd că "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului." Prin urmare, simpla impunere a unor limitări ale dreptului de proprietate, prin dispoziţii cuprinse în legi sau ordonanţe, nu este de natură să încalce dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care este respectată cerinţa de proporţionalitate reglementată de art. 53 din Constituţie.

De asemenea, în opinia instanţei, prevederile de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2), câtă vreme instituirea obligaţiei de despăgubire în sarcina proprietarilor de terenuri cu destinaţie forestieră, unde sau descoperit pagube şi pentru care nu este încheiată o asigurare, nu contravine echităţii fiscale, despăgubirile fiind destinate finanţării Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu se poate pune problema încălcării dreptului de proprietate al autorului excepţiei, deoarece eventuala obligare a acestuia la despăgubiri este urmarea angajării, în condiţiile legii, a răspunderii sale civile pentru fapta cauzatoare de prejudicii. În speţă, despăgubirile se datorează doar de acei proprietari de terenuri forestiere unde sau descoperit pagube şi pentru care nu este încheiată asigurare, potrivit legislaţiei în materie. Prin urmare, Avocatul Poporului apreciază că autorul faptei ilicite nu se poate prevala de dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, cât priveşte urmările faptei sale, iar consecinţele patrimoniale prevăzute prin lege nu reprezintă o violare a dreptului de proprietate.

În plus, prevederile legale criticate nu conţin norme contrare regulilor constituţionale privind contribuţiile financiare, întrucât sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora, în această situaţie fiind destinate finanţării Fondului de ameliorare a fondului funciar constituit în baza Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2007.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

Art. 8 alin. (5): Contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3, 4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă.

În acest sens, este Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 509 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 12 februarie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În prezenta cauză, autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că a fost sancţionat contravenţional ca urmare a nerespectării prevederilor legale referitoare la regimul silvic, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a asigura administrarea pădurii/serviciile silvice. Acesta susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, care instituie o obligaţie în sarcina persoanei ce are în proprietate un teren cu destinaţie forestieră la plata unor despăgubiri către o altă entitate sunt neconstituţionale, întrucât nu beneficiază de niciun fel de contraprestaţie din partea acesteia, astfel încât textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi celor privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

În acest context, prin deciziile precitate, Curtea a reţinut că potrivit art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, "contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3, 4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice". Potrivit prevederilor art. 8 alin. (4), prevederi la care textul de lege criticat face referire, "În situaţia în care se constată, de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice, în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice".

Din economia prevederilor menţionate, Curtea a reţinut că acestea stabilesc, pe de o parte, modul şi condiţiile în care se determină contravaloarea pagubelor constatate, iar, pe de altă parte, subiecţii care sunt ţinuţi să suporte contravaloarea acestor pagube, precum şi cuantumurile acestora.

Astfel, textul de lege criticat face referire la pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice, în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte contravaloarea pagubelor constatate, acestea se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice. Referitor la sumele care se determină ca despăgubiri, acestea se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice.

Aşa fiind, Curtea a constatat că există obligaţia proprietarilor de păduri, indiferent de forma de proprietate, de a asigura administrarea şi serviciile silvice prin încheierea unui contract de administrare/servicii silvice. Această obligaţie are natura unei obligaţii propter rem, fiind instituită în considerarea naturii bunului - pădurile, vegetaţia forestieră şi fondul forestier, în general, constituindu-se în bunuri de interes public.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută pentru următoarele considerente:

Sumele calculate în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, respectiv contravaloarea pagubelor, nu se transferă în proprietatea unei alte "entităţi" (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate), ci se fac venit la Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor/Fondul de ameliorare a fondului funciar, după caz, cu scopul de a regenera suprafeţele parcurse cu tăieri, împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în scopul împăduririi, reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier, efectuarea lucrărilor de ajutorare şi de îngrijire a regenerărilor naturale şi de îngrijire a culturilor tinere existente, efectuarea lucrărilor în resursele genetice forestiere înscrise în Catalogul naţional al materialelor forestiere de reproducere, acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de calamităţi, efectuarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere, degajări şi curăţări, cumpărarea de terenuri, în conformitate cu metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti etc.

În situaţia în care se constată pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în temeiul art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care se află la dispoziţia ministerului de resort, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice, potrivit art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, astfel cum este şi în speţa de faţă.

Aşa cum s-a reţinut în deciziile precitate, dreptul de proprietate este acel drept subiectiv civil care dă expresie aproprierii unui lucru, permiţând titularului acestuia să posede, să folosească şi să dispună de acel lucru, în putere proprie şi în interes propriu, însă în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, prin definiţie, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispoziţiile legii, care stabilesc limitele exerciţiului dreptului de proprietate, ce constituie expresia îmbinării interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale.

Exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu poate fi absolutizat decât făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii organice". Ca atare, potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". În aplicarea acestor dispoziţii, Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, prevede în cuprinsul titlurilor II şi III reguli stricte cu privire la obligaţiile proprietarului de fond forestier, indiferent de forma de proprietate, referitoare la obligaţia de respectare a regimului silvic şi a regulilor privind protecţia mediului, a amenajamentelor silvice, precum şi alte obligaţii.

Potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic (Codul silvic), totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional [art. 1 alin. (1)], care este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional [art. 3 alin. (1)], fiind obligatorii administrarea, precum şi asigurarea serviciilor silvice [art. 10 alin. (1)].

Având în vedere faptul că pădurea constituie un bun de interes naţional, legiuitorul a reglementat un cadru legislativ strict în privinţa conţinutului dreptului de proprietate asupra acesteia, în privinţa atributului de folosinţă, acest cadru legal are în vedere administrarea pădurii şi asigurării serviciilor silvice prin ocoale silvice pe bază de contract [art. 10 alin. (1) şi (3) din Codul silvic] şi, în mod evident, aplicarea regimului silvic cu toate obligaţiile pe care acesta le presupune [art. 6 alin. (1) din Codul silvic]. Rezultă că legiuitorul a înţeles să stabilească în acest fel conţinutul dreptului de proprietate asupra pădurii/fondului forestier, sub aspectul atributului de folosinţă, tocmai în aplicarea art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie.

În acest context, Curtea a constatat că dreptul de proprietate asupra pădurii - care constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - este supus unei reglementări stricte din partea statului. O atare reglementare este justificată, fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, şi anume asigurarea gestionării durabile a pădurilor, prin care legiuitorul a dorit, pe de o parte, ca proprietarul să continue politica în materie forestieră începută înainte de punerea în posesia proprietarilor, persoane fizice şi juridice, a terenurilor forestiere, în temeiul legilor funciare, respectiv executarea lucrărilor tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, iar, pe de altă parte, să asigure cadrul legal pentru realizarea sarcinilor referitoare la protecţia mediului. Ca atare, măsurile instituite de prevederile legale criticate nu echivalează cu o sarcină asupra proprietăţii, ci sunt obligaţii impuse proprietarului în considerarea bunului pentru a se asigura gestionarea durabilă a pădurilor/fondului forestier.

Aşadar, raportat la scopul legitim urmărit, Curtea a constatat că regimul special de reglementare a atributului de folosinţă, inclusiv sub aspectul obligaţiei care incumbă proprietarilor de a încheia contractul de administrare/servicii silvice, este adecvat, necesar şi proporţional, respectând un just echilibru între interesele generale ale societăţii şi cele particulare ale titularilor dreptului de proprietate.

Sancţiunea contravenţională, precum şi plata contravalorii pagubelor produse fondului forestier sunt o consecinţă a nerespectării prevederilor legale referitoare la obligativitatea unei administrări corespunzătoare a proprietăţii asupra pădurii, indiferent de forma de proprietate. Astfel, titularul dreptului de proprietate asupra pădurii este cel care suportă atât riscul pieirii bunului în ipoteza/limitele prevăzute de lege, potrivit principiului res perit domino, cât şi contravaloarea pagubelor constatate sau, după caz, o parte din contravaloarea acestora, tocmai datorită nerespectării de către acesta a dispoziţiilor legale incidente.

Ca atare, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, ci, dimpotrivă, prin adoptarea acestora, legiuitorul a stabilit anumite măsuri suplimentare pentru protejarea şi conservarea pădurilor, precum şi regenerarea vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora sau, cum sunt în speţa de faţă, cele referitoare la obligarea unei administrări corespunzătoare a fondului forestier, indiferent de titularii dreptului de proprietate.

De altfel, din evaluarea prevederilor legale în materie, Curtea a constatat că, în realitate, proprietarii terenurilor forestiere au o serie de facilităţi, singura obligaţie ce le este impusă fiind aceea de a încheia un contract de administrare şi de asigurare a serviciilor silvice pentru toate pădurile ce le au în proprietate.

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale", prin aceleaşi decizii mai sus amintite, Curtea a constatat că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât sumele care se determină ca despăgubiri nu reprezintă o sarcină fiscală, în sensul de impozite sau taxe ce se fac venit la bugetul de stat, ci sunt sume încasate cu titlu de despăgubiri şi se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Kali Istvan, prin curator Farkas Attila, în Dosarul nr. 13.657/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că prevederile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Augustin Zegrean

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora