Lege nr. 172 din 14 mai 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 1 va avea următorul cuprins:

Art. 1. – În România, activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale, facultative sau obligatorii, în condiţiile legii.

2.Articolul 3 va avea următorul cuprins:

Art. 3. – În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege.

3.Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Art. 4. – În sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, atât pe teritoriul României, cât şi în afara teritoriului acesteia.

4.Articolul 5 va avea următorul cuprins:

Art. 5. – Asigurarea obligatorie se practică numai de asigurătorii autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Asigurătorii care au primit autorizarea prevăzută la alin. 1 au obligaţia să încheie asigurarea, eliberând un înscris probator al asigurării.

5.Alineatul 2 al articolului 6 se abrogă.

6.Articolul 7 se abrogă.

7.Articolul 8 va avea următorul cuprins:

Art. 8. – Constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative.

8.Articolul 9 va avea următorul cuprins:

Art. 9. – Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile prezentei legi, în limitele şi la termenele convenite.

9.Articolul 10 va avea următorul cuprins:

Art. 10. – Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă. El nu poate fi probat cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. În cazurile de forţă majoră, în care documentele de asigurare au dispărut şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme existenţa acestora.

În contractul de asigurare se vor specifică cel puţin detaliile de identificare a părţilor contractante şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract.

Contractul de asigurare va cuprinde:

a)numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;

b)obiectul asigurării: bunuri, persoane şi răspundere civilă;

c)riscurile ce se asigură;

d)momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;

e)primele de asigurare;

f)sumele asigurate.

Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare se stabilesc prin norme adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

10.Articolul 11 va avea următorul cuprins:

Art. 11. – Încheierea contractului de asigurare se probează cu poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emise şi semnate de asigurător sau cu nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare. Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi prin mijloace electronice, în condiţiile legii.

11.Alineatul 1 al articolului 13 va avea următorul cuprins:

Persoana care încheie asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător şi, de asemenea, să declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care sunt, în mod obiectiv, esenţiale pentru evaluarea riscului.

12.Articolul 14 va avea următorul cuprins:

Art. 14. – Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar, în eventualitatea în care asiguratul a plătit toată prima sau o parte din aceasta, acesta este îndreptăţit să o recupereze integral sau proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.

13.Articolul 15 va avea următorul cuprins:

Art. 15. – Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în condiţiile de asigurare.

Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente prevăzute în contract, conform negocierii părţilor, la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor săi, în lipsa unei clauze diferite stabilite în contractul de asigurare de către părţi.

14.Articolul 16 va avea următorul cuprins:

Art. 16. – Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de asigurare sau alt document probator al plăţii, prevăzut de legislaţia în vigoare.

15.La articolul 17 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:

Asigurătorul este obligat să notifice asiguratul despre obligaţia de plată a primei, cu 20 de zile înainte de împlinirea termenului de plată pentru cazul prevăzut la alin. 1.

16.După alineatul 2 al articolului 19 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:

Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.

17.După alineatul 2 al articolului 20 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:

În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute de contractul de asigurare. În situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţa judecătorească.

18.După articolul 20 se introduce articolul 20^1 cu următorul cuprins:

Art. 20^1. – În cazurile prevăzute de condiţiile de asigurare, la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, contractul de asigurare poate fi reînnoit, pentru o nouă perioadă, egală cu cea anterioară, dacă una dintre părţi nu îl denunţă.

În cazul contractului de asigurare pe durată nelimitată, acesta se poate denunţa de oricare dintre părţi.

Asiguratul poate să denunţe contractul de asigurare după comunicarea de către asigurător a unor modificări dispuse prin condiţiile de asigurare.

Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, care trebuie făcută cu cel puţin 20 de zile înainte de denunţare.

În cazurile prevăzute la alin. 1-4, denunţarea contractelor se poate face la termenele prevăzute de condiţiile de asigurare.

19.Articolul 21 va avea următorul cuprins:

Art. 21. – În cazul în care contractul de asigurare este modificat prin acordul părţilor, denunţat sau reziliat, plata ori, după caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

20.Articolul 24 va avea următorul cuprins:

Art. 24. – În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire.

21.Articolul 30 va avea următorul cuprins:

Art. 30. – Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, în cazul în care bunul asigurat este înstrăinat, contractul de asigurare se reziliază.

22.Articolul 31 va avea următorul cuprins:

Art. 31. – Prevederile prezentei secţiuni se referă la categoria asigurărilor de viaţă, iar din categoria asigurărilor generale, la asigurările de accidente şi boală şi la asigurările de sănătate.

În asigurările prevăzute la alin. 1 asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, definit conform condiţiilor contractului de asigurare, să plătească o indemnizaţie de asigurare.

Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare se poate încheia potrivit contractului de asigurare. În acest caz, persoana care a încheiat contractul de asigurare are calitatea de contractant al asigurării.

23.Articolul 32 va avea următorul cuprins:

Art. 32. – Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. În cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului.

24.Alineatul 1 al articolului 33 va avea următorul cuprins:

Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau de contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, ori prin testament.

25.Articolul 34 va avea următorul cuprins:

Art. 34. – Dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de asigurare.

26.Articolul 35 va avea următorul cuprins:

Art. 35. – Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare, dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare sau prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare.

Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, moştenitorilor legali ai asiguratului.

27.La articolul 36 se introduce alineatul 2 cu următorul cuprins:

Orice altă plată, indiferent de forma sub care este făcută de asigurător, diferită de indemnizaţia de asigurare sau de suma reprezentând restituirea rezervei în condiţiile alin. 1, nu va putea fi efectuată mai devreme de 2 ani de la data încheierii contractului de asigurare. După trecerea acestui termen, retragerile parţiale din rezervă sunt posibile numai la intervale de minimum 6 luni.

28.Articolul 37 va avea următorul cuprins:

Art. 37. – Asiguratul sau contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, poate să ceară repunerea în vigoare a asigurării la care se constituie rezerva tehnică, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare.

29.Articolul 38 va avea următorul cuprins:

Art. 38. – Indemnizaţia de asigurare se datorează, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul altor contracte de asigurare.

Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz.

30.Articolul 39 se abrogă.

31.Articolul 40 va avea următorul cuprins:

Art. 40. – Drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice ce se constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei.

32.După articolul 40 se introduce articolul 40^1 cu următorul cuprins:

Art. 40^1. – Asigurătorii şi împuterniciţii lor au obligaţia de a pune la dispoziţia asiguraţilor sau contractanţilor asigurării informaţii în legătură cu contractele de asigurare, atât înaintea încheierii, cât şi pe durata derulării acestora. Aceste informaţii vor fi prezentate în scris, în limba română, vor fi redactate într-o formă clară şi vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:

a)clauzele opţionale/suplimentare şi beneficiile rezultate din fructificarea rezervelor tehnice;

b)momentul începerii şi cel al încetării contractului, inclusiv modalităţile de încetare a acestuia;

c)modalităţile şi termenele de plată a primelor de asigurare;

d)elementele de calcul ale indemnizaţiilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a sumelor asigurate reduse, precum şi a nivelului până la care acestea sunt garantate;

e)modalitatea de plată a indemnizaţiilor de asigurare;

f)legea aplicabilă contractului de asigurare.

În aplicarea prevederilor alin. 1, se vor adopta norme în baza legii, prin care se vor stabili şi alte informaţii pe care asigurătorii şi împuterniciţii lor au obligaţia să le pună la dispoziţia asiguraţilor sau contractanţilor asigurării.

33.Titlul secţiunii a 5-a din cadrul capitolului II va avea următorul cuprins:

Asigurări de credite şi garanţii, asigurări de pierderi financiare şi alte asigurări

34.După articolul 44, în secţiunea a 5-a din cadrul capitolului II, se introduc articolele 44^1 şi 44^2 cu următorul cuprins:

Art. 44^1. – Asigurările de credite şi garanţii au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export (cu excepţia celor reglementate prin legi speciale), de vânzare cu plata preţului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, precum şi de garanţii directe sau indirecte.

La încheierea tipurilor de contracte prevăzute la alin. 1, prin metoda folosită în evaluarea riscurilor de credit şi a riscului la subscrierea unei garanţii, trebuie să rezulte că asiguratul îndeplineşte condiţiile necesare pentru a putea fi angajată răspunderea asigurătorului.

Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite şi garanţii să se acopere riscul neplăţii de către un debitor al asiguratului pentru un credit acordat acestuia, asigurătorul nu poate condiţiona acordarea indemnizaţiei de asigurare de începerea acţiunii de recuperare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită, de la respectivul debitor.

Art. 44^2. – Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaţia pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare va cuprinde atât dauna efectivă, cât şi pierderea de profit, precum şi cheltuielile generale şi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat.

35.Titlul secţiunii a 6-a din cadrul capitolului II va avea următorul cuprins:

Coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea

36.După articolul 45, în secţiunea a 6-a din cadrul capitolului II, se introduce articolul 45^1 cu următorul cuprins:

Art. 45^1. – Coasigurarea este operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta.

Fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract.

37.Articolul 46 va avea următorul cuprins:

Art. 46. – Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurător.

Prin reasigurare:

a)asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;

b)asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;

c)prin operaţiunea de retrocesiune reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat.

38.Alineatele 1 şi 2 ale articolului 48 vor avea următorul cuprins:

Persoanele fizice şi juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum şi tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare.

Persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

a)posedă documente internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul României;

b)numărul de înmatriculare atestă încheierea asigurării potrivit legii sau acordurilor internaţionale la care România este parte.

39.După articolul 48 se introduce articolul 48^1 cu următorul cuprins:

Art. 48^1. – La înscrierea în circulaţie, la efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a unui autovehicul şi la efectuarea verificărilor tehnice periodice, este obligatorie prezentarea dovezii existenţei unei asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, în condiţiile prezentei legi.

Contractul de asigurare atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule. Încheierea contractului de asigurare se dovedeşte cu poliţa/tichetul/certificatul de asigurare şi cu orice alt document probator al plăţii primei de asigurare, prevăzut de legislaţia în vigoare.

40.Articolul 50 va avea următorul cuprins:

Art. 50. – Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul autovehiculului respectiv.

Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului.

41.Alineatul 1 al articolului 52 va avea următorul cuprins:

În cazul în care, pentru acelaşi proprietar de autovehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asigurătorii. Despăgubirea se va plăti integral de către asigurătorul la care s-a adresat terţul păgubit, urmând ca ulterior asigurătorul în cauză să se îndrepte împotriva celorlalţi asigurători pentru recuperarea părţii de despăgubire, plătită în numele acestora.

42.Articolul 53 va avea următorul cuprins:

Art. 53. – Prin norme adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la aplicarea asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule pe teritoriul şi în afara teritoriului României se stabilesc nivelul primelor de asigurare, limita despăgubirilor de asigurare, termenele de plată, durata asigurării, limita cheltuielilor de achiziţie, facilităţile şi penalităţile ce pot fi aplicate asiguraţilor, criteriile de selecţie şi condiţiile de autorizare, precum şi de retragere a autorizării asigurătorilor, persoanele care sunt obligate să se asigure, precum şi alte elemente referitoare la aceste asigurări, în condiţiile legii.

43.Articolul 54 va avea următorul cuprins:

Art. 54. – Despăgubirile se stabilesc, fără a se depăşi limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, pe baza convenţiei dintre asigurat, persoanele păgubite şi asigurător, ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în România.

În cazurile în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58, convenţia prevăzută la alin. 1 poate fi încheiată şi de către conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului, altul decât asiguratul.

Convenţia încheiată numai între asigurat şi persoana păgubită, urmată de o hotărâre judecătorească de expedient care consfinţeşte tranzacţia acestora, nu-l obligă pe asigurător la plată.

În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces. Citarea în proces a asigurătorului este obligatorie.

Încuviinţarea cu privire la stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoane păgubite şi asigurători se dă:

a)de către proprietarul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei sau de conducătorul acestuia - numai în cazul în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58, pe actele eliberate de autorităţile publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de autovehicule, pe înştiinţarea sau pe procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurător. Această încuviinţare constituie şi avizare de daună pentru asigurătorul de răspundere civilă;

b)de către persoana fizică sau de reprezentantul legal al persoanei juridice păgubite, după caz, pe procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de asigurător în dublu exemplar.

În situaţiile prevăzute la alin. 5, în cazul persoanelor fizice încuviinţarea poate fi dată de soţia (soţul) asiguratului, respectiv a persoanei păgubite, ori, în caz de imposibilitate temeinic motivată a ambilor soţi, cum ar fi: spitalizare, deces, detenţie, lipsă îndelungată din localitate, de oricare dintre următoarele persoane majore: copii, părinţi, surori sau fraţi ai asiguratului, respectiv ai persoanei păgubite ori ai soţiei (soţului) acestora.

44.Alineatele 2 şi 3 ale articolului 56 vor avea următorul cuprins:

La intrarea şi ieşirea din ţară, personalul poliţiei de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României va controla documentele de asigurare şi va solicita proprietarului, împuternicitului acestuia sau conducătorului autovehiculului dovada plăţii primei de asigurare datorate.

Persoanele neasigurate sau care nu pot face, la control, dovada asigurării ori a plăţii acesteia vor fi îndrumate să achite primele de asigurare la reprezentanţii asigurătorilor autorizaţi în acest sens.

45.Alineatul 2 al articolului 57 va avea următorul cuprins:

Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehiculele aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin Biroul Român Carte Verde, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. 2.

46.Articolul 59 se abrogă.

47.Articolul 60 va avea următorul cuprins:

Art. 60. – În vederea protejării asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane păgubite, prin contribuţia asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăţilor de indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile prezentei legi, în cazul constatării insolvabilităţii asigurătorului, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Fondul de garantare se va constitui, administra şi utiliza de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care va stabili anual o cotă de maximum 10% ce se va aplica asupra volumului primelor brute încasate de asigurători din activitatea de asigurări directe.

Disponibilităţile Fondului de garantare astfel constituite vor fi plasate în instrumente financiare ale Trezoreriei Statului sau derulate prin aceasta: titluri de stat, depozite purtătoare de dobândă etc., în scopul unei cât mai bune fructificări a acestora.

În aplicarea prevederilor alin. 2, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va adopta în baza legii norme prin care va stabili:

a)modul de constituire şi reprezentare;

b)modul de administrare şi structura bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului de garantare;

c)procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor de la şi către Fondul de garantare;

d)recuperarea plăţilor avansate din Fondul de garantare;

e)alte aspecte referitoare la Fondul de garantare.

În caz de deficit al Fondului de garantare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea obligaţiilor Fondului de garantare, poate majoră în cursul anului contribuţia stabilită prin norme.

Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit.

48.Articolul 61 va avea următorul cuprins:

Art. 61. – Se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, în vederea protejării celor păgubiţi prin evenimentele rutiere produse de autovehicule supuse înmatriculării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau autovehiculul , respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse terţilor pentru accidente de autovehicule.

Asigurătorii autorizaţi să încheie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor pentru accidente de autovehicule sunt obligaţi să contribuie la constituirea Fondului prevăzut la alin. 1, proporţional cu volumul primelor încasate pentru această asigurare, până la acoperirea obligaţiilor de plată ale acestuia. Această contribuţie nu va depăşi 5% din volumul primelor brute încasate pentru această asigurare.

Fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.

În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor prin evenimente rutiere produse de autovehicule, respectiv tramvaie neasigurate, se poate stabili, prin norme, o franciză care să rămână în sarcina victimei.

Fondul de protecţie a victimelor străzii se va constitui, administra, utiliza şi prelua, în condiţiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Disponibilităţile acestui fond pot fi investite în aceleaşi condiţii cu cele ale Fondului de garantare.

În caz de deficit al Fondului de protecţie a victimelor străzii, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea obligaţiilor acestuia, poate majoră în cursul anului contribuţia stabilită prin norme.

49.După articolul 61 se introduce articolul 61^1 cu următorul cuprins:

Art. 61^1. – Cheltuielile de constituire, administrare şi utilizare se vor acoperi din disponibilităţile fondurilor prevăzute la art. 60 şi 61.

Excedentul bugetelor fondurilor prevăzute la art. 60 şi 61 la finele exerciţiului financiar se reportează în exerciţiul financiar următor cu aceeaşi destinaţie.

Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător la fondurile prevăzute la art. 60 şi 61, întocmit sau emis, după caz, de organele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau de administratorul fondurilor, constituie, potrivit legii, titlu de creanţă.

La data scadenţei titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sau administratorul fondului, după caz, va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi administratorul fondului au legitimare procesuală activă, în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu fondurile prevăzute la art. 60 şi 61, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de către fonduri.

În vederea recuperării sumelor cheltuite din fondurile respective, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi administratorul fondurilor au drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul.

50.Articolul 62 va avea următorul cuprins:

Art. 62. – Pentru neplata la termen a sumelor datorate fondurilor constituite conform prevederilor art. 60 şi 61 se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, aplicabile la colectarea creanţelor bugetare. Dobânzile şi penalităţile vor fi virate în conturile fondurilor respective.

51.Articolul 63 va avea următorul cuprins:

Art. 63. – Constituie contravenţie, dacă, potrivit condiţiilor în care au fost săvârşite nu constituie infracţiune conform legii penale, săvârşirea următoarelor fapte:

a)refuzul asigurătorului autorizat de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, la cererea asiguratului;

b)neplata la termen a sumelor destinate fondurilor de protecţie, precum şi a contribuţiei procentuale din valoarea primelor brute încasate aferente asigurărilor obligatorii;

c)nedepunerea de către intermediarii în asigurări, la asigurători, a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare;

d)neplata la termen a despăgubirilor datorate din asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, către terţele persoane păgubite sau către asiguraţi, în condiţiile art. 55 alin. 3;

e)lipsa notificării asigurătorului către asigurat despre obligaţia de plată a primei, cu 20 de zile înainte de împlinirea termenului de plată, pentru cazul prevăzut la art. 17 alin. 2;

f)necomunicarea de către brokerul de asigurare către asigurător a producerii riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare, în condiţiile art. 19 alin. 3.

Contravenţiile prevăzute la alin. 1 se sancţionează după cum urmează:

a)pentru faptele asigurătorilor prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) şi e), cu avertisment scris sau cu amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei şi cu limitarea operaţiunilor, cu interzicerea temporară sau definitivă pentru asigurători a exercitării activităţii de asigurare, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, sau cu suspendarea ori retragerea autorizaţiei asigurătorilor;

b)pentru faptele administratorilor, directorilor sau directorilor executivi, prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) şi e), cu amendă între 1-6 salarii medii pe societate, din luna precedentă, la data constatării faptei;

c)pentru faptele agenţilor de asigurare, prevăzute la alin. 1 lit. c), cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei;

d)pentru faptele brokerilor prevăzute la alin. 1 lit. c) şi f), cu avertisment scris sau amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei şi cu interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sau cu suspendarea ori retragerea autorizaţiei.

Sancţiunile pentru faptele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) şi e) se aplică fie asigurătorilor prevăzuţi la alin. 2 lit. a), fie persoanelor prevăzute la alin. 2 lit. b).

Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi şi a normelor adoptate în aplicarea acesteia se constată de către persoanele anume împuternicite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi se sancţionează de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Decizia de sancţionare este semnată de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi produce efecte la data comunicării ei persoanei sancţionate.

52.Articolul 64 va avea următorul cuprins:

Art. 64. – Încălcarea de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

Constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul Poliţiei.

53.Articolul 65 se abrogă.

54.Articolul 66 va avea următorul cuprins:

Art. 66. – Pentru sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 63 şi 64, plângerile se depun la instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii.

55.Articolul 67 va avea următorul cuprins:

Art. 67. – Nivelul amenzilor prevăzute la art. 63 şi 64 se va actualiza prin hotărâri ale Guvernului, în corelaţie cu evoluţia indicelui preţurilor de consum.

56.Articolul 68 va avea următorul cuprins:

Art. 68. – Contravenţiilor prevăzute la art. 63 şi 64 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei legi.

57.Articolul 69 va avea următorul cuprins:

Art. 69. – Unităţile de poliţie, unităţile de pompieri şi celelalte autorităţi publice competente să cerceteze accidente de autovehicule sau alte evenimente, după caz, vor comunică, la cererea asigurătorilor, în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare, actele şi datele cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate şi la pagubele provocate, în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurători a indemnizaţiilor de asigurare.

58.După articolul 69 se introduc articolele 69^1 şi 69^2 cu următorul cuprins:

Art. 69^1. – În toate problemele privind asigurările şi reasigurările în România se aplică prevederile prezentei legi.

Pentru situaţiile nereglementate în prezenta lege, aceasta se completează cu Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu alte prevederi legale, aplicabile după caz.

Art. 69^2. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme obligatorii în aplicarea prevederilor prezentei legi.

Articolul II

În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor crea o bază unică de date la nivel naţional, care va cuprinde informaţii privind încheierea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, atât pe teritoriul României, cât şi în afara teritoriului acesteia.

Baza de date prevăzută la alin. 1 va fi utilizată pentru:

a)identificarea autovehiculelor care nu au încheiată asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, lista acestora urmând să fie comunicată organelor competente pentru a fi luate măsurile prevăzute în legislaţia care reglementează circulaţia pe drumurile publice;

b)identificarea asigurătorului la care a fost contractată asigurarea obligatorie prevăzută la art. 4 pentru autovehiculele implicate în accidente;

c)stocarea altor informaţii necesare reglementării şi controlului acestei asigurări.

Articolul III

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, disponibilităţile aflate în Fondul de protejare a asiguraţilor se preiau de Fondul de garantare.

Articolul IV

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

VIOREL HREBENCIUC

Bucureşti, 14 mai 2004.

Nr. 172.