Plan din 15 iulie 2015

Notă ──────────*) Aprobat de Hotărârea Guvernului nr. 566 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 14 august 2015.──────────

Anexa nr. 1

Strategia naţională pentru

promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice

2015-2020

Cuprins

1.Cadrul general

1.1.Îmbătrânirea populaţiei: implicaţii pentru societate şi economie

1.2 .O viaţă mai sănătoasă într-o societate în curs de îmbătrânire

1.3.Munca la vârste înaintate

1.4.Participare socială şi o bătrâneţe demnă

1.5.Independenţă sporită în îngrijirea de lungă durată

1.6.Concluzii ale analizei generale

2.Scopul strategiei

2.1.Motivarea strategiei

2.2.Principii de funcţionare

2.3.Procesul elaborării strategiei

3.Obiective naţionale ale Strategiei pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice

3.1.Prelungirea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii active a persoanelor vârstnice

3.1.1.Consolidarea reformei sistemului public de pensii

3.1.2.Modificări ale politicilor de resurse umane pentru o mai bună integrare lucrătorilor vârstnici

3.1.3.Crearea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor şi care nu afectează negativ sănătatea

3.1.4.Îmbunătăţirea abilităţilor, a capacităţii de angajare şi a independeţei populaţiei vârstnice

3.2. Promovarea participării sociale active şi demne a persoanelor vârstnice

3.2.1 Accentuarea imaginii sociale a populaţiei vârstnice şi promovarea participării sociale

3.2.2.Îmbunătăţirea accesibilităţii/ accesibilizării infrastructurii spaţiilor publice

3.2.3.Prevenirea abuzurilor asupra populaţiei vârstnice şi a excluziunii

3.3.Obţinerea unei independenţe şi a unei siguranţe mai mari pentru persoanele vârstnice cu necesităţi de îngrijire de lungă durată

3.3.1.Crearea sistemului unificat de îngrijire de lungă durată

3.3.2.Asigurarea de resurse financiare, umane şi fizice suficiente pentru sistemul de ÎLD

4.Obiective transversale pentru obţinerea unei vieţi mai lungi şi mai sănătoase

4.1.Întârzierea îmbătrânirii fizice şi a apariţiei afecţiunilor cronice

4.2.Pregătirea sistemului de sănătate pentru servicii acordate populaţiei vârstnice

5.Implementare, monitorizare şi evaluare

1.Cadru general

1.1.Îmbătrânirea populaţiei: implicaţii pentru societate şi economie

România se confruntă cu o transformare socio-economică profundă, datorată schimbărilor demografice fără precedent. Se estimează că ponderea populaţiei cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30%, până în anul 2060, existând posibilitatea de a exercita o presiune puternică asupra costurilor aferente pensiilor, serviciilor medicale şi serviciilor de îngrijire de lungă durată. În acelaşi timp, se inversează creşterea, care a avut loc timp de câteva decenii, a populaţiei în vârstă de muncă a României, şi anume segmentul 15-64 de ani, urmând o scădere de 30% până în anul 2060, aceasta fiind una dintre cele mai accentuate scăderi din UE. O presiune suplimentară este exercitată de participarea redusă pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă, unul dintre grupurile de minorităţi etnice cele mai mari, mai tinere şi cu creşterea cea mai dinamică din România, precum şi de emigrarea netă accentuată, care în ultimul deceniu a redus grupul cu vârste cuprinse în prezent între 25 şi 30 de ani cu aproape 20%. Aceste tendinţe sunt chiar mai pronunţate în zonele rurale, unde numărul de persoane vârstnice raportat la numărul de persoane în vârstă de muncă poate fi cu până la de 2,5 ori mai mare decât în zonele urbane. Prin urmare, reducerea segmentului de populaţie care contribuie la producţia economică ar putea avea ca rezultat o creştere mai mică a venitului pe locuitor şi ar putea limita perspectivele generale de creştere economică. Această tendinţă creează, de asemenea, o provocare în ceea ce priveşte recrutarea numărului necesar de lucrători în serviciile de sănătate şi asistenţă socială pentru vârstnici, în special în localităţile izolate.

Îmbătrânirea populaţiei este determinată de trei fenomene separate, respectiv creşterea speranţei de viaţă, scăderea ratelor de fertilitate şi emigraţia, care sunt prezentate în cazul României în figura 1, figura 2 şi figura 3. În România, durata medie de viaţă a crescut semnificativ în ultimii 60 de ani, speranţa de viaţă la naştere crescând cu aproximativ 14 ani pentru femei şi 10 ani pentru bărbaţi.

Figura 1. Evoluţia speranţei de viaţă în România

!image

Sursa: Statisticile Naţiunilor Unite privind populaţia

Figura 2. Evoluţia ratei totale de fertilitate în România

!image

Sursa: Statisticile Naţiunilor Unite privind populaţia 36

Figura 3. Reducerea dimensiunii cohortelor între 2002 şi 2012

!image

Sursa: Date Eurostat, în baza recensământului din 2001 şi 2011

Prin urmare, întrebarea crucială care apare este în ce măsură creşterea preconizată a speranţei de viaţă pentru grupuri din ce în ce mai mari de persoane în vârstă va fi însoţită de boală, dizabilitate, vulnerabilitate şi dependenţă şi, astfel, de o utilizare mai intensă a serviciilor sociale sau dacă această creştere a speranţei de viaţă înseamnă ani în plus cu sănătate, o viaţă activă şi productivă. Agenda politicii privind îmbătrânirea activă are ca obiectiv încadrarea României în cel de-al doilea scenariu.

În calitate de stat membru al UE, România face permanent demersuri pentru a se apropia de nivelul veniturilor şi al standardului de viaţă din celelalte state membre UE, deşi recenta criză economică a încetinit acest proces. Pentru a merge pe calea unei creşteri economice mai mari, România şi-a propus ca obiectiv atingerea unei ponderi de 70% a ratei de ocupare a forţei de muncă în cadrul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani până în anul 2020, comparativ cu valoarea actuală de 64%. Un alt obiectiv constă în reducerea numărului de persoane care prezintă risc de sărăcie sau excluziune socială cu 580.000, în aceeaşi perioadă, raportat la anul de referinţă 2008. Aceste obiective naţionale sunt asumate de către România prin Strategia Europa 2020 şi prin Programul Naţional de Reformă (PNR) şi sunt sprijinite de UE, care consideră conceptul de îmbătrânire activă un element esenţial pentru atingerea obiectivelor strategice ale programului Europa 2020.

Conform cadrului general al îmbătrânirii active din UE, România consideră că principalele elemente ale conceptului sunt: 1) viaţă mai lungă şi mai sănătoasă; 2) creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă la vârste mai înaintate; 3) creşterea participării sociale şi politice a grupurilor de persoane vârstnice; 4)

scăderea dependenţei persoanelor vârstnice; 5) îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire de lungă durată. Contextul situaţiei actuale şi al provocărilor de politici în fiecare dintre aceste domenii este prezentat mai jos, împreună cu o analiză tehnică aprofundată.

1.2.O viaţă mai sănătoasă într-o societate în curs de îmbătrânire

Raportul de dependenţă demografică reprezintă, conform Eurostat, numărul persoanelor tinere (0-14 ani) şi vârstnice (65 ani şi peste) care revin la 100 persoane în vârstă de muncă (15-64 ani); acesta a fost relativ stabil şi s-a situat la o medie de aproximativ 75 între 1950 şi 1990. Între 1990 şi 2010, acest raport a scăzut la 55, datorită populaţiei numeroase născute după anii 1960, care a intrat în rândul persoanelor în vârstă de muncă1. Această evoluţie a reprezentat un important pas înainte pentru economia României. Totuşi, tendinţa în ceea ce priveşte raportul de dependenţă demografică se inversează drastic şi se preconizează că va ajunge la 100 până în anul 2055, după cum se prezintă în figura 4 de mai jos. Acest fenomen este cauzat de scăderea continuă a ratei de fertilitate începând cu anii 1970, care s-a accelerat în anii 1990, a fluxurilor puternice de migraţie în ultima decadă, precum şi a unei tendinţe pozitive de mai multe decenii de creştere a speranţei de viaţă.

Figura 4. Raportul de dependenţă demografică în România

!image

Sursa: UN World Populations Prospects (Perspectivele populaţiei mondiale ONU): Ediţia revizuită din anul 2012 (date din 1950 până în 2010, bazate pe estimările ONU, proiecţii bazate pe variante medii de fertilitate).

!image

1 România a fost afectată de un fenomen „baby boom" dramatic, dar scurt în anii 1967 şi 1968 (şi într-o măsură mai mică în anii următori până în 1989). Timp de aproape un deceniu - de la sfârşitul anilor 1950 şi până la mijlocul anilor 1960 - modalitatea principală de planificare familială din România a fost avortul, majoritatea estimărilor referitoare la proporţia conceperilor care au sfârşit printr-un avort considerând că aceasta era de 80 de procente. În luna octombrie 1966, cu intrare în vigoare la 1 noiembrie 1966, ca răspuns la scăderea ratelor natalităţii, Guvernul a emis Decretul nr. 770.

În timp ce numărul populaţiei active este estimat a fi în scădere, se preconizează că ponderea persoanelor active aparţinând minorităţii de etnie romă din România va creşte. Acest grup minoritar se confruntă cu o slabă participare pe piaţa muncii care, în cazul în care va continua, va duce la o scădere şi mai rapidă a numărului total al angajaţilor decât o arată prognozele demografice de la nivel naţional. Îmbătrânirea populaţiei are, de asemenea, o dimensiune regională şi urban/rurală pronunţată: în timp ce zonele urbane beneficiază de migraţia internă a populaţiei tinere, regiunile rurale se confruntă cu dificultăţile furnizării de servicii sociale pentru persoanele vârstnice. De asemenea, regiunile rurale se confruntă şi cu lipsa resurselor umane pentru furnizarea de servicii medicale şi sociale către populaţia vârstnică izolată. Cheltuielile cu pensiile, care se ridică la 7,6 % din PIB (Sursa: BASS, 2013) sunt de asemenea, favorabile în special familiilor urbane, mai bine acoperite de sistemul de pensii şi, de asemenea, eligibile pentru beneficii mai importante, stimulând cu precădere regiunile urbane. Dat fiind faptul că dificultăţile aferente îmbătrânirii în localităţile rurale reprezintă adesea costul migraţiei interne şi al dezvoltării economice a oraşelor, costurile aferente îmbunătăţirii calităţii vieţii la vârste înaintate trebuie distribuite într-un mod mai echitabil între comunităţile urbane şi cele rurale.

În prezent, românii trăiesc mai mult, însă perioadele de timp înregistrate în plus sunt mai reduse decât în restul UE, mulţi dintre aceşti ani fiind caracterizaţi de deteriorarea stării de sănătate care tinde să apară cu mult înainte de vârsta de 65 de ani - figura 5.

Profilul epidemiologic al României, exceptându-l pe cel al populaţiei de etnie romă, reflectă, în mare parte, profilul celorlalte ţări membre ale UE. Acesta este caracterizat de o prevalenţă redusă a bolilor infecţioase şi de un procent în creştere al bolilor cardiovasculare, cancer şi afecţiuni care apar din cauze externe, inclusiv violenţă şi vătămări. Ca în majoritatea ţărilor membre ale UE, numărul în creştere de persoane obeze şi supraponderale sporeşte presiunea asupra costurilor aferente serviciilor de sănătate şi îngrijire pentru persoanele afectate, mai ales când obezitatea este asociată cu alte boli inclusiv diabetul de tip 2, care reprezintă una dintre afecţiunile cronice cu cele mai mari costuri în lumea occidentală. Afecţiunile generate de factori ce ţin de stilul de viaţă, care pot fi preveniţi, reprezintă, de asemenea, un procent din ce în ce mai mare, incluzând consumul de tutun, abuzul de alcool şi factorii de risc aferenţi stilului de viaţă. Cele mai comune boli netransmisibile, inclusiv bolile cardiovasculare, cancer, boli respiratorii şi diabetul reprezintă împreună 86% din cauzele de deces din România.

Figura 5. Speranţa de viaţă (SV) şi Speranţa de viaţă sănătoasă (SVS) la vârsta de 50 de ani

!image

Sursa: Eurostat, date din 2011

Totuşi, populaţia de etnie romă din România prezintă un profil epidemiologic diferit, cu o stare generală de sănătate deteriorată comparativ cu populaţia generală. Dincolo de faptul că are o speranţă de viaţă mult mai scăzută, studii recente privind starea de sănătate a cetăţenilor de etnie romă au arătat că aceştia se confruntă şi cu o incidenţă crescută a bolilor infecţioase şi cronice. Printre factorii care explică starea deteriorată de sănătate se numără condiţiile inoportune de trai, care contribuie la boli infecţioase, boli digestive şi respiratorii, în special la copii. Prevalenţa mai mare a bolilor cronice este o consecinţă a unor comportamente dăunătoare, ca de exemplu o alimentaţie nesănătoasă, activitate fizică scăzută şi fumat, atât în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, cât şi pe femei. Un studiu recent a arătat că aproape jumătate dintre persoanele adulte de etnie romă fumează în mod regulat, iar femeile de etnie romă fumează de 2,2 ori mai mult decât femeile românce la nivel naţional. Starea precară de sănătate poate fi cauzată şi de utilizarea ineficientă a serviciilor de sănătate disponibile: aproximativ 42% dintre persoanele de etnie romă nu apelează la acestea atunci când chiar au nevoie de ele. Peste 80 % dintre cei care nu recurg la îngrijirile de care au nevoie declară că motivul este reprezentat de constrângerile financiare, chiar dacă anumite servicii sunt gratuite. Lipsa asigurărilor sociale de sănătate şi incertitudinea cu privire la serviciile care trebuie plătite reprezintă motivele de îngrijorare principale (Banca Mondială, 2014).

Având în vedere ponderea populaţiei de etnie romă, ca minoritate aflată în plin proces de creştere, este necesar ca nevoilor lor specifice să li se acorde o atenţie deosebită2.

Îmbătrânirea populaţiei în România are un pronunţat caracter regional, subliniat de distribuţia inegală a populaţiei vârstnice în ţară, după cum se prezintă în figura 6. În mod interesant, procesul inegal de îmbătrânire nu se traduce neapărat printr-o reducere regională proporţională a numărului de contribuabili sau prin creşterea cheltuielilor aferente îmbătrânirii. În timp ce în provinciile sudice cele două hărţi prezintă o concentrare atât de persoane vârstnice cât şi de pensionari, partea centrală şi de vest a României are în mod semnificativ mai mulţi pensionari decât ar sugera numărul de persoane vârstnice, o situaţie inversă se poate observa în zona de nord-est.

Starea de sănătate actuală a populaţiei tinere şi de vârstă mijlocie din România, precum şi calitatea serviciilor medicale, influenţează în mod hotărâtor felul în care va evolua speranţa de viaţă, dizabilitatea sau dependenţa şi creşterea nevoii de îngrijiri de lungă durată. Cu toate acestea, deocamdată nu există suficiente date dezagregate care să permită formularea unor previziuni în ceea ce priveşte aceste variabile. În consecinţă, Guvernul este conştient de necesitatea îmbunăţăţirii procesului de alocare a finanţării pentru elaborarea unor instrumente comprehensive de evaluare şi monitorizare pentru colectarea datelor care permit formularea unor astfel de previziuni pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt, proiectarea cererii de îngrijire de lungă durată este mai puţin relevantă, întrucât numărul persoanelor care vor utiliza servicii de îngrijire de lungă durată va fi, mai degrabă, determinat de ofertă, în funcţie de resursele financiare şi umane disponibile. Datele şi studiile disponibile arată că nu există o ofertă suficient de dezvoltată în ceea ce priveşte serviciile şi facilităţile în acest sens. Prin urmare, este important să se acopere mai bine piaţa deficitară şi să se asigure calitatea serviciilor furnizate, totodată colectând mai multe date pentru proiecţiile de cerere pe termen mediu şi lung.

Figura 6. Ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste în totalul populaţiei

!image

2 Studiul recent cu privire la populaţia de etnie romă, intitulat "Consiliere privind metodele de diagnosticare şi politicile pentru sprijinirea incluziunii romilor în România, Banca Mondială, 2014" conţine mai multe recomandări privind politicile pentru populaţia de etnie romă, orientate în funcţie de nevoile specifice ale acestei minorităţi.

!image

Sursa: date recensământ

Ţinând cont de aceşti factori se are în vedere aspectul potrivit căruia îmbătrânirea populaţiei va contribui la creşterea presiunii asupra cheltuielilor de sănătate în România. Pentru atingerea unui nivel de sănătate pe durată mai îndelungată şi a unei vieţi productive, România este conştientă că trebuie să investească în prevenirea, diagnosticarea timpurie şi tratamentul bolilor cronice, precum şi să îşi revizuiască politicile din domeniul farmaceutic, care vor fi mai importante în ceea ce priveşte furnizarea de produse adecvate îngrijirii medicale pentru populaţia vârstnică. O atenţie deosebită trebuie acordată campaniilor de prevenire şi reducere a consumului de tutun şi alcool, promovării alimentaţiei sănătoase şi practicării sportului, printr-o integrare mai bună a acestor măsuri preventive în serviciile primare de sănătate şi în viaţa comunităţii. Detectarea timpurie şi gestionarea bolilor cardiovasculare, diabetului şi depresiei vor deveni din ce în ce mai importante pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte. Sistemul de sănătate trebuie, de asemenea, să se concentreze mai mult asupra dezvoltării specializărilor de geriatrie şi medicină de familie, astfel încât să fie capabil să gestioneze mai bine problematica bolilor cronice şi celor care afectează funcţiile cognitive, în principal în secţii de ambulatoriu.

1.3.Munca la vârste înaintate

Populaţia vârstnică reprezintă o resursă insuficient folosită a economiei României, aspect care face dificilă atingerea unei rate de ocupare de 70%. În România, rata de ocupare a forţei de muncă în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 54 de ani este cu numai 2 puncte procentuale mai mică decât media din UE, în timp ce aceeaşi rată pentru populaţia cu vârsta între 55 şi 64 de ani este cu 9 puncte procentuale mai mică. Conform metodologiei de calcul Eurostat, în ceea ce priveşte statisticile din ţara noastră, se poate interpreta o creştere artificială semnificativă a valorii acestui indicator 3, comparativ cu alte state UE- figura 7. În zonele urbane, aproape jumătate din populaţia cu vârsta între 18 şi 64 de ani care nu urmează o formă de formare profesională continuă sau nu deţine un contract de muncă, se încadrează în intervalul de vârstă de la 55 la 64 de ani.

O scădere progresivă semnificativă a numărului de persoane cu contract de muncă începe încă de la vârsta de 50-54 de ani. În acest interval de vârstă, 20% dintre femei şi 17% dintre bărbaţi sunt deja pensionaţi, majoritatea având pensii de invaliditate. În ciuda reformelor din 2001, care au înăsprit condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea unei pensii, pensionarea anticipată/anticipată parţială rămâne la un nivel ridicat. Între vârstele de 55 şi 59 de ani, cu până la cinci ani înainte de vârsta de pensionare pentru limită de vârstă, există deja un raport de 2,5 femei pensionate pentru fiecare femeie angajată. În mod similar, între vârstele de 60 şi 64 de ani, cu până la cinci ani înainte de vârsta de pensionare pentru limită de vârstă pentru bărbaţi, există deja un raport de 4,5 bărbaţi pensionari pentru fiecare bărbat angajat - figura 8.

În plus, tranziţia de la angajarea cu normă întreagă la pensia pentru limita de vârstă în România este foarte abruptă, fără rute intermediare care să facă trecerea către pensionare, care ar combina mai puţine responsabilităţi, o muncă mai uşoară, mai puţine ore de muncă şi munca voluntară cu primele venituri din pensie.

!image

3 „Populatia ocupată cuprinde, conform metodologiei Anchetei statistice asupra forţei de muncă în gospodării, toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate economică producatoare de bunuri sau servicii de cel puţin o ora (cel putin 15 ore pentru lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi din agricultura anterior anului 2011) în perioada de referinţă (o saptamană), în scopul obţinerii unor venituri sub forma de salarii, plata în natură sau alte beneficii. Incepând din anul 2011, lucratorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură sunt consideraţi persoane ocupate doar dacă sunt proprietarii producţiei agricole (nu neaparat şi ai pământului) obţinute şi îndeplinesc una dintre urmatoarele condiţii: producţia agricolă este destinată, fie şi măcar în parte, vânzării sau schimbului în natura (troc); producţia agricolă este destinată exclusiv consumului propriu dacă această reprezintă o parte substanţială a consumului total al gospodariei. Sunt excluse din populatia ocupată persoanele care: desfăşoară activităţi agricole minore, în scop de recreere, hobby sau pentru a obţine, suplimentar, produse alimentare fără ca acestea să constituie o parte importantă a consumului total al gospodăriei; desfaşoară activităţi agricole (cu o durata de peste 10 ore/ saptâmână), producţia agricolă fiind destinată exclusiv consumului propriu, dar aceasta nereprezentând o parte substanţială a consumului total al gospodariei", AMIGO.

Figura 7. Ratele de ocupare a forţei de muncă în rândul segmentului tânăr şi al celui mai în vârstă al populaţiei în vârstă de muncă, 2013

!image

Sursa: Eurostat

Figura 8. Structura socio-economică a populaţiei cu vârste între 50 şi 64 de ani

!image

Sursa: Banca Mondială, 2014

a)accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;

b)neoplaziilor, schizofreniei şi HIV/SIDA;

c)bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legatură

cu muncă". Peste 700.000 de persoane beneficiază de pensii de invaliditate, pensia medie fiind aproximativ 574 lei. O parte dintre persoanele beneficiare de pensie de invaliditate sunt încadrate şi într- un grad de handicap. Fenomenul s-a accentuat începând cu anul 2013, când legea privind sistemul unitar de pensii publice a fost modificată ca urmare a Deciziei Curtii Costitutionale 680/2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.73 alin.(1) din Legea nr.263/2010.

În aceste condiţii, interesul pentru armonizarea procedurilor de lucru în cele două sisteme - sistemul dizabilităţii şi sistemul invalidităţii - a crescut, mai ales pentru a elimina fraudele, dublarea serviciilor, pentru reducerea costurilor administrative şi îmbunătăţirea eficienţei. Persoanele cu invaliditate de gradul I şi II pot recăpăta dreptul de a munci dacă renunţă la pensie, iar persoanele cu invaliditate de gradul III pot munci maxim 4 ore/zi. Condiţionarea acordării pensiei în funcţie de capacitate de muncă se dovedeşte a fi un contra-stimulent pentru reîntoarcerea pe piaţa muncii. În acest context, se impun revizuirea şi îmbunătăţirea prevederilor legislative existente de revenire în câmpul muncii a celor care beneficiază de pensie de invaliditate, inclusiv oportunităţile de angajare parţială a persoanelor cu dizabilităţi, în vederea valorificării potenţialului lor de muncă.

Asigurarea unor medii de lucru sănătoase, adecvate şi benefice persoanelor în vârstă, care nu doar previn apariţia unor boli, ci şi promovează şi încurajează un stil de viaţă sănătos, va deveni din ce în ce mai importantă pe măsură ce populaţia din România îmbătrâneşte. Angajatorii şi factorii de decizie trebuie să monitorizeze sănătatea angajaţilor, prin controale medicale periodice şi să intervină din timp prin consiliere şi ajustări necesare, astfel încât sănătatea să poată fi redobândită. De asemenea, trebuie să se conştientizeze importanţa accesibilizării locului de muncă pentru angajaţii vârstnici şi cu dizabilităţi, deoarece aceste ajustări nu sunt doar în beneficiul lucrătorilor, ci cresc şi productivitatea firmelor.

Referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii, în cel mai larg sens, conceptul cuprinde toate formele de învăţare - educaţia formală, educaţia non-formală şi educaţia informală. Acest concept include o noţiune de învăţare întotdeauna şi peste tot (învăţare neîntreruptă) şi o atitudine favorabilă faţă de învăţare.

Învăţarea pe tot parcursul vieţii reprezintă un alt obiectiv esenţial pentru a avea o viaţă profesională mai lungă. În România, populaţia cu educaţie non-terţiară începe să-şi piardă ponderea în forţa de muncă încă de la vârsta de 50-55 de ani- figura 11. Probabil că acest fenomen nu se va schimba cel puţin pentru următorii 15 ani dacă lucrătorii de vârstă mijlocie, cei în vârstă şi angajatorii lor nu sunt convinşi de beneficiile învăţării pe tot parcursul vieţii. Această problemă nu va dispărea repede, deoarece nivelurile de educaţie ale angajaţilor de 40 de ani din prezent sunt foarte similare cu ale celor în vârstă de 55 de

ani, după cum se poate vedea din grafic. În rândul tinerilor şi mai ales al persoanelor de etnie romă şi al celor care trăiesc în mediul rural, trebuie consolidat sistemul de învăţare pe tot parcursul vieţii, pentru a le asigura o viaţă activă pe termen lung. Din acest motiv va trebui să stimulăm învăţarea de-a lungul vieţii, mai ales în rândul populaţiei de vârstă mijlocie şi mai înaintată. O strategie naţionala a învăţării pe tot parcursul vieţii (IPV) 2015-2020 a fost adoptată de Guvernul României prin HG 418 din 23 iunie 2015, pentru a creşte participarea la învăţarea pe tot parcursul vieţii şi a spori relevanţa sistemelor de educaţie şi formare profesională pentru piaţa muncii. Strategia naţională de învăţare pe tot parcursul vieţii are în vedere dezvoltarea de programe care să fie destinate cererii care vizează atât angajaţii cât şi angajatorii prin intermediul cărăora să poată stimula învestiţiile şi parteneriatele în vederea formării profesionale. Ca şi exemple de astfel de programe cuprinse în acest document se numără inclusiv reducerile de taxe precum şi acordarea de stimulente formatorilor, astfel încând să poată fi asigurată participarea la formarea profesională continuă inclusiv pentru angajaţii vârstnici.

Însă învăţarea pe tot parcursul vieţii presupune mai multe componente, nu doar cea formală, insituţional coordonată. Educaţia non-formală care poate fi oferită atât de către instituţii cât şi de catre furnizori privaţi, ONG-uri etc. poate furniza importante informaţii cu ajutorul cărora vârtnicii pot asimila deprinderi noi de viaţă, competenţe profesionale noi precum şi informaţii de cultură generală care să îi ajute să desfăşoare activităţi pe piaţa muncii. Alături de această componentă adăugăm şi componenta de educaţie informală care, deşi nu este coordonată de un cadru insitituţional, prin autoeducare, poate conduce la obţinerea unor rezultate extrem de necesare desfăşurării atât a activităţilor profesionale cât şi a celor personale. În acest sens, serviciile de consiliere care au drept scop motivarea persoanelor vârstnice de a-şi îmbunătăţi nu doar abilităţile profesionale în vederea continuării activităţii pe piaţa forţei de muncă ci şi pe evidenţierea unor caracteristici specifice vârstei (sănătatea, finanţele, beneficile utilizării tehnologiei moderne etc.).

Figura 11. Defalcarea forţei de muncă a României în funcţie de nivelul educaţiei formale

!image

Sursa: Banca Mondială, 2014

Învăţarea trebuie promovată în rândul persoanelor vârstnice, astfel încât acestea să poată observa valoarea învăţării continue, inclusiv pentru viaţa de zi cu zi şi să devină motivate să ia parte la activităţi de învăţare. Acest tip de intervenţie trebuie să fie concentrată pe aspecte legate de angajare, cum ar fi recalificarea (pentru persoanele în vârstă), precum şi pe aspecte legate de viaţa de zi cu zi, cum ar fi sănătatea, îngrijirea vârstnicilor, planificare financiară şi juridică pentru pensionare şi pentru gestionarea moştenirilor şi beneficiile tehnologiei pentru creşterea conectării sociale.

1.4.Participare socială şi o bătrâneţe demnă

„Participarea socială" se referă în acest capitol la activităţile în care oamenii se angajează prin intermediul reţelelor lor sociale formale şi informale.

În ciuda tuturor provocărilor, îmbătrânirea populaţiei oferă, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare societăţii româneşti. Îmbunătăţirile suplimentare în domeniul sănătăţii şi educaţiei, precum şi un număr mai mare de persoane care dispun de timp după pensionare vor oferi României un grup de vârstnici capabili să contribuie semnificativ la dezvoltarea societăţii româneşti prin participarea lor socială. S-a observat că există o legătură între implicarea civică, atât prin reţele sociale formale, cât şi informale şi îmbunătăţirile aduse printr-o varietate de măsuri de creştere a nivelului de bunăstare, inclusiv a nivelului de fericire, a satisfacţiei cu privire la viaţă, a stimei de sine, a sentimentului de control, a sănătăţii fizice,

precum şi a duratei de viaţă6. Participarea socială sub formă de implicare civică activă şi voluntariat contribuie şi la bunăstarea destinatarilor acestor eforturi; de exemplu, în cadrul activităţilor educative, copiii pot beneficia foarte mult de prezenţa/experienţa vârstnicilor. De asemenea, implicarea civică prin intermediul oferiririi serviciilor sociale bazate pe voluntariat oferă un beneficiu economic substanţial comunităţilor care funcţionează cu un buget restrâns şi care au nevoi sociale crescute. Gradul actual de participare socială în rândul populaţiei vârstnice în România, comparativ cu statele UE28, utilizând componentele aferente participării sociale din Indicele privind îmbătrânirea activă7, reprezintă o resursă a cărei valori este supusă procesului de îmbunătăţire continuă. Datele din figura 12, compară românii cu persoane din alte ţări membre ale UE, atât pe baza măsurătorilor componente individuale care indică participarea socială, cât şi pe baza măsurătorii sintetice. Datele sunt prezentate mai întâi pentru toate persoanele de 45 de ani şi peste şi apoi pentru fiecare dintre cele trei grupuri identificate mai sus: persoanele de 45-59 de ani, 60-74 de ani şi 75 de ani şi pesteş datele arată locul României printre cele 28 de ţări membre ale UE. Dat fiind felul cum au fost prezentate aceste date, cu cât este mai mare numărul asociat României, cu atât este „mai joasă" poziţia sa. Astfel, conform figurii 12, persoanele de 75 de ani şi peste sunt pe locul al 27-lea la activităţi cu participare voluntară, comparativ cu persoanele de aceeaşi vârstă din celelalte ţări ale UE28 (numai Ungaria are un nivel mai mic). Prin contrast, românii cu vârste de 45-59 de ani sunt pe locul al 8-lea - adică destul de sus - la conectarea socială, comparativ cu persoanele din acelaşi grup din celelalte ţări membre ale UE28.

!image

6 Studii anterioare privind rezultatele legate de bunăstare s-au bazat de obicei pe eşantioane transversale, făcând imposibil de separat efectele selecţiei de efectele cauzalităţii. Disponibilitatea în creştere a datelor longitudinale împreună cu rezultatele studiilor transversale (de ex. Morrow-Howell, Hong şi Tang, 2009), au creat acum un tablou coerent al efectelor salutare ale participării sociale. Cu alte cuvinte, este adevărat că starea bună a sănătăţii măreşte participarea socială în rândul vârstnicilor, dar cercetările longitudinale atent elaborate indică, de asemenea, legături cauzale clare care sugerează că participarea socială încurajează şi susţine starea bună a sănătăţii.

7 Indicele privind îmbătrânirea activă (IIA) este rezultatul unui proiect comun desfăşurat în 2012 de Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune a Comisiei Europene, împreună cu Unitatea Populaţie din cadrul CEE-ONU şi Centrul european pentru politici de bunăstare socială şi cercetare din Viena.

Figura 12. Locul României în ceea ce priveşte participarea socială în rândul ţărilor din UE28

!image

Sursa: EQLS 2011-2012

În anul 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România prin care voluntariatul este recunoscut ca "un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a muncii şi, totodată, în dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru creşterea solidarităţii sociale." Totuşi, România se clasează printre ultimele state ale UE28 în ceea ce priveşte orele de voluntariat prestate de populaţia vârstnică, însă, în acelaşi timp, pot fi observate semnale încurajatoare privind percepţiile asupra voluntariatului - figura 13. Nivelul de participare a vârstnicilor la politica socială din România, se situează în treimea inferioară comparativ cu cea a statelor UE28. În privinţa nivelului general de conectare socială, România se află mai aproape de media UE.

Procent

Figura 13. Procentul de populaţie cu vârsta de 60+ care consideră că persoanele cu vârsta de 55+ au o contribuţie semnificativă ca voluntari în (ţara)

!image

100

80

60

40

20

0

Ungaria Croaţia Polonia România Lituania Grecia

Republica Cehă

Lituania Bulgaria Spania Estonia Slovenia Slovacia Belgia Suedia Finlanda Portugalia Danemarca

Franţa Italia

Marea Britanie

Austria Cipru Irlanda Luxemburg

Malta Germania Olanda

SursaSur Sursa: Eurobarometru 76.2 (2011): Ocuparea forţei de muncă şi politica socială, securitatea locului de muncă şi îmbătrânirea activă.

Dificultăţile financiare, starea de sănătate precară, nivelul scăzut al educaţiei, precum şi rezidenţa în zonele rurale reprezintă impedimente esenţiale în ceea ce priveşte participarea socială în rândul adulţilor în vârstă - figura 14.

Figura 14. Relaţiile dintre venit şi măsurile privind participarea socială: România 2011

!image

Sursa: EQLS, 2011-2012

Cu toate acestea, există un suport legislativ în dezvoltare şi un semnal încurajator al instituţiilor statului în favoarea voluntariatului. De altfel, existenţa Consiliului Naţional pentru Persoane Vârstnice/Consiliului Judeţean pentru Persoane Vârstnice, comitetelor de dialog civic ale persoanelor vârstnice, Caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, în cadrul cărora sunt activi aproximativ 35% din pensionari, a diferitelor consilii consultative ale pensionarilor, precum şi activitatea în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, promovează pe de o parte participarea socială a persoanelor vârstnice, iar pe de altă parte susţine implementarea măsurilor de protecţie a persoanelor vârstnice.

Diferenţele în funcţie de gen dezvăluie o varietate de modele, după cum se arată în figura 15, deşi numai în cazul a două dintre măsurători, aceste tipuri de diferenţe sunt semnificative din punct de vedere statistic: îngrijirea adulţilor în vârstă şi parametrul compus al participării sociale. Pentru românii cu vârsta de 45 de ani sau peste, diferenţa în funcţie de gen în ceea ce priveşte realizarea de activităţi voluntare este mică şi nesemnificativă. Astfel, este mult mai probabil ca femeile să participe considerabil la activităţile de îngrijire a copiilor şi vârstnicilor iar bărbaţii să participe la activităţi politice şi să fie mult mai conectaţi social (de ex. Brody, 2006)8, acest aspect putând să reprezinte inclusiv factorul care contribuie major la diferenţa totală semnificativă în funcţie de gen privind participarea socială.9

!image

8 Această diferenţă în funcţie de gen este reflectarea atât a normelor culturale privind rolul sexelor în acordarea de îngrijire, cât şi a normelor tradiţionale care guvernează diferenţele de vârstă dintre soţi, care au ca rezultat diferenţele pe sexe în ceea ce priveşte morbiditatea şi speranţa de viaţă.

9 Pe vârste, diferenţele în funcţie de gen sunt semnificative numai în grupul cel mai tânăr. Este semnificativ mai probabil ca

femeile să îngrijească copiii şi nepoţii şi rudele mai în vârstă sau vulnerabile. Aceste diferenţe semnificative explică probabil de ce femeile din grupul cel mai tânăr au punctaje semnificativ mai mari decât bărbaţii la măsurarea generală a nivelului de participare.

Figura 15. Relaţiile dintre sexe şi măsurile privind participarea socială: România 2011

!image

Sursa: EQLS 2011-2012

Românii de toate vârstele ar avea de câştigat de pe urma introducerii unui organism guvernamental, responsabil cu creşterea vizibilităţii, şi atractivităţii voluntariatului. Canalele de comunicare dintre Guvern şi populaţia vârstnică ar putea fi îmbunătăţite printr-o mai bună reprezentare şi mai multe subiecte de discuţie. Mass media şi modelele de comunicare ar putea fi utilizate eficient pentru a promova în mod creativ ideea de îmbătrânire activă. Companiile trebuie încurajate să fie mai proactive în sprijinirea participării angajaţilor în activităţi de voluntariat. Mai multe opţiuni de îngrijire formală acordată copiilor şi vârstnicilor ar permite, de asemenea, populaţiei în vârstă să ia în considerare o gamă mai largă de opţiuni de a lua parte la viaţa socială. Reducerea barierelor legate de venit, starea de sănătate şi accesul la infrastructură conduce fără îndoială la creşterea nivelului voluntariatului.

Pentru a stabili dacă se înregistrează progrese, este necesar să existe un sistem de date pentru monitorizarea aspectelor sociale ale îmbătrânirii. De asemenea, pot fi elaborate şi desfăşurate anchete şi analize pentru a analiza dacă starea de sănătate, situaţia economică şi socială a persoanelor vârstnice aparţinând minorităţilor etnice diferă de cele ale membrilor grupurilor vârstnice majoritare din România.

În ceea ce priveşte mecanismul financiar pentru perioada 2014-2020, România va putea să suplimenteze finanţarea internă cu alocări suplimentare, din Fonduri structurale şi de investiţii europene (FSIE) la toate obiectivele tematice, inclusiv obiectivele incluse la capitolul Provocări în calea dezvoltării oamenilor şi societăţii, cele mai relevante pentru agenda privind Îmbătrânirea activă. Fondul Social

European (FSE) reprezintă unul dintre principalele instrumente de finanţare în domeniul Îmbătrânirii active, sprijinind următoarele domenii prioritare: ocuparea forţei de muncă, cu un accent special pe angajarea grupurilor dezavantajate şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, reforme ale pieţei muncii pentru promovarea angajării la vârste mai înaintate şi promovarea incluziunii sociale, conform criteriilor prevăzute în cadrul acestor programe.

În concluzie, prin elaborarea documentului de strategie, Guvernul îşi propune să îşi concentreze atenţia asupra diminuării disparităţilor regionale, astfel încât să îmbunătăţească situaţia persoanelor vârstnice care necesită sprijin atât în zonele rurale, cât şi în zonele urbane mici, reducând astfel zonele cu o concentrare mare a sărăciei, rata scăzută de ocupare a forţei de muncă precum şi condiţiile de locuire inadecvate din comunităţile marginalizate care au un ridicat procent de persoane vârstnice ce necesită îngrijire de lungă durată.

1.5.Independenţă sporită în îngrijirea de lungă durată

Populaţia în curs de îmbătrânire cu speranţă de viaţă mai mare şi rate de fertilitate în scădere necesită regândirea actualelor politici privind îmbătrânirea şi dezvoltarea unei strategii.

Sistemul de îngrijire de lungă durată (ÎLD) din România, atât în ceea ce priveşte furnizarea de servicii sociale în regim public, cât şi privat este în proces de dezvoltare şi poate suporta îmbunătăţiri substantiale de formă şi de fond. Preocupările Guvernului, ca şi principal iniţiator al politicilor sociale şi promotor al drepturilor sociale, au vizat schimbări de mentalitate şi de abordare a sistemului.

Conform prevederilor Legii asistenţei sociale nr.292/2011, îngrijirea10 de lungă durată (peste 60 de zile) se asigură la domiciliu, în centre rezidenţiale, în centre de zi, la domiciliul persoanei care acordă

!image

10Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi. Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice priveşte două categorii de activităţi:

a)activităţi de bază ale vieţii zilnice, în principal: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare şi dezbrăcare, hrănire şi hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

b)activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie, facilitarea deplasării în exterior şi însoţire, activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare. Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.

serviciul şi în comunitate. Autorităţile administraţiei publice locale trebuie să identifice, în primul rând, soluţii de asigurare a serviciilor de îngrijire la domiciliu.

Potrivit prevederilor Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, accesul în căminele pentru persoane vârstnice se realizează pentru persoana care nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii, nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare, nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată, se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale.

Prin urmare, îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice dependente este prima măsură de sprijin acordată acestora. Principiul menţinerii persoanei vârstnice în mediul său de viaţă, presupune faptul că centrul rezidenţial este alternativă la îngrijire la domiciliu şi nu invers. Admiterea în centrul rezidenţial ar trebui să fie o măsură cu titlu de excepţie.

Căminele pentru persoane vârstnice pot asigura şi unele servicii de îngrijire la domiciliu. Potrivit prevederilor art.15 din Legea nr.17/2000, la solicitarea organizaţiilor neguvernamentale, a organizaţiilor de pensionari sau a unităţilor de cult recunoscute în România, căminele pot asigura unele servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice: ajutor pentru menaj; consiliere juridică şi administrativă; prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă; ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale; asigurarea unor programe de ergoterapie; sprijin pentru realizarea igienei corporale; consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată; servicii de îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispozitive medicale; consultaţii şi îngrijiri stomatologice. În plus faţă de aceste măsuri, poate fi reanalizat, în vederea îmbunătăţirii, sistemul de acordare a dispozitivelor asistive (cadre de mers, fotolii rulante, cârje, etc.) necesare pentru creşterea independenţei personale.

Datorită dinamicii din domeniul protecţiei persoanelor vârstnice, nivelul de furnizare formală de servicii de ÎLD necesită o atenţie mai sporită, în special din partea sistemului public, îndeosebi şi datorită faptului că este fragmentat în diviziuni de servicii de sănătate şi sociale, servicii destinate îngrijirii

persoanelor cu dizabilităţi şi servicii de îngrijire destinate persoanelor vârstnice, în funcţie de împărţirea administrativă, accesul la servicii fiind inegal. Prin urmare, responsabilitatea pentru furnizarea serviciilor de îngrijire acordate persoanelor vârstnice revine membrilor familiei, fără să existe o structură majoră formală de sprijin pentru aceştia. Situaţia existentă cu privire la furnizarea serviciilor de îngrijire de către membrii familiei a fost afectată în perioada recentă de fluxurile puternice de migraţie pe piaţa forţei de muncă în străinătate. Prin urmare, implicarea comunitară în domeniul ÎLD, prin furnizarea de servicii de către asociaţii/fundaţii acreditate ca furnizori de servicii sociale şi autorizate ca furnizori de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, poate sta la baza elaborării unui model de intervenţie integrată a acestor servicii.

Este necesară o coordonare mai bună în ceea ce priveşte furnizarea de servicii de îngrijire de lungă durată între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Consiliile judeţene şi locale, furnizorii privaţi de servicii medicale şi sociale, spitale, medici generalişti, farmacişti, îngrijitori informali, asistente medicale, îngrijitori la domiciliu, tehnicieni în asistenţă socială şi persoane care au nevoie de îngrijire. Exemple de succes din alte ţări oferă modalităţi pentru creşterea cooperării la nivelul comunităţii locale, pentru structurarea integrării formale a serviciilor de sănătate şi a serviciilor sociale şi pentru a oferi stimulente pentru plasarea rapidă a persoanelor care au nevoie de îngrijire în locurile cele mai potrivite11.

Infrastructura actuală pentru furnizarea formală de îngrijire de lungă durată constă din centre de îngrijire şi asistenţă/centre rezidenţiale pentru vârstnici, centre de zi, precum şi servicii formale de îngrijire la domiciliu. În timp ce această infrastructură este adesea descrisă ca fiind insuficientă, centrele de îngrijire şi asistenţă şi centrele rezidenţiale pentru vârstnici sunt caracterizate atât de capacitatea scăzută de utilizare, cât şi de liste lungi de aşteptare. Serviciile de îngrijire la domiciliu prestate de îngrijitori profesionişti sunt foarte căutate, însă nu beneficiază de finanţare suficientă şi nu dispun de personalul necesar.

!image

11 Potrivit legislaţiei din România, asistenţii sociali angajaţi ai unităţilor medico-sociale au responsabilitatea, potrivit prevederilor art.8 din instrucţiunile menţionate, să elaboreze proiectele de intervenţie în scopul prevenirii şi combaterii instituţionalizării pentru fiecare persoană internată, să întocmească documentaţia necesară pentru internare în cămine pentru persoane vârstnice, centre de îngrijire şi asistenţă şi altele asemenea în cazul persoanelor care se transferă în aceste unităţi, să realizeze investigaţiile necesare în cazuri de abandon pentru identificarea aparţinătorilor persoanelor abandonate şi pregătirea reintegrării acestora în propria familie sau admiterea în cămine pentru persoane vârstnice, centre de îngrijire şi asistenţă şi altele asemenea.

Integrarea în cadrul comunităţii a persoanelor care au nevoie de îngrijire şi crearea unui mediu propice care să le permită să trăiască în propria locuinţă pe termen lung, rămâne principala provocare şi principalul scop al sistemului de îngrijire de lungă durată.

În prezent, nevoile de îngrijire în România sunt stabilite în baza unei „Grile naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice12", conform căreia este atribuită eligibilitatea pentru trei niveluri diferite de îngrijire. Evaluarea se îndreaptă către încadrarea persoanelor vârstnice în grade de dependenţă. Corelarea dintre îngrijirea instituţionalizată şi îngrijirea la domiciliu necesită substanţiale îmbunătăţiri.

De asemenea, România, ca şi alte state membre UE, se confruntă şi cu o provocare majoră în recrutarea, instruirea şi păstrarea numărului necesar de personal cu abilităţi şi calificări relevante cu scopul furnizării de servicii adecvate în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice.

Recent, multe ONG-uri au avut un rol esenţial în furnizarea de formare profesională pentru îngrijitori, însă sistemul se confruntă cu transferuri semnificative de absolvenţi către alte ţări membre ale UE în care există o cerere mare de servicii de îngrijire, la salarii mult mai bine remunerate. În prezent, numărul de asistente medicale din România reprezintă doar jumătate din numărul mediu de asistente medicale la

100.000 de locuitori în UE. Exemple de condiţii de muncă mai satisfăcătoare în mici echipe de îngrijire, la nivel de cartier, utilizarea autoevaluării în procesele de management al calităţii, precum şi opţiuni mai convenabile de învăţare şi certificare, reprezintă modalităţi utile implementate în alte ţări care ar putea fi de ajutor pentru a face faţă acestor provocări.

Cheltuielile publice totale ale României pentru îngrijirea de lungă durată s-au situat la 0,69% din PIB în 2011. Centrele rezidenţiale sunt finanţate din bugetele locale şi din fonduri private (inclusiv din contribuţia persoanelor beneficiare), precum şi din fonduri de la bugetul de stat pentru programe de dezvoltare a serviciilor sociale. Pachetul de servicii medicale de bază pentru îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu este finanţat complet din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate pentru cel mult 90 de zile, în ultimele 11 luni în mai multe etape (în episoade de îngrijire, un episod de îngrijire fiind de maxim 30 de zile de îngrijiri). 13

!image

12 Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.886/2000;

13 Potrivit Anexei nr. 30 şi 31 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 619/360 din 30 mai 2014 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015.

Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu, respectiv: ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice priveşte două categorii de activităţi: a). activităţi de bază ale vieţii zilnice, în principal: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare şi dezbrăcare, hrănire şi hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

b)activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie, facilitarea deplasării în exterior şi însoţire, activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare sunt prestate de furnizori publici şi privaţi de servicii sociale sunt finanţate din fonduri publice, inclusiv subvenţii publice pentru asociaţii şi fundaţii, precum şi din fonduri private, inclusiv contribuţii ale persoanelor beneficiare.

1.6.Concluzii ale analizei generale

Analiza documentară realizată conduce la următoarele concluzii:

 Asigurarea unei vieţi mai sănătoase, mai productive, participative şi independente este de o importanţă esenţială atât pentru persoanele vârstnice, cât şi pentru tineri. Aceste aspecte vor avea, de asemenea, o influenţă puternică asupra dezvoltării macroeconomice viitoare a ţării.

 Îmbătrânirea sănătoasă reprezintă o premisă pentru o viaţă lungă şi activă şi implică o atenţie specială acordată măsurilor preventive, diagnosticării timpurii şi tratamentului bolilor cronice, precum şi, în situaţia în care se impune, susţinerea prin furnizarea de dispozitive asistive (cadre de mers, fotolii rulante, cîrje etc) care sunt extrem de necesare atât pentru reducerea dependenţei cât şi pentru facilitarea deplasării.

 Promovarea unui stil de viaţă sănătos este foarte importantă, la fel cum este şi concentrarea sporită a sistemului de sănătate către îngrijirea geriatrică şi de familie în secţii de ambulatoriu.

 Pentru a atinge ţinta României privind ocuparea forţei de muncă în 2020 este nevoie de creşterea semnificativă a ratei de ocupare a forţei de muncă în rândul populaţiei vârstnice, mai ales în zonele urbane. Oportunităţile de angajare şi programele sociale suplimentare pentru vârstele înaintate devin de asemenea, din ce în ce mai necesare complementar cu măsurile ce au în vedere sustenabilitatea sistemului public de pensii. Pentru a face progrese, condiţiile de pensionare

trebuie adaptate provocărilor demografice şi economice, procedurile de evaluare a capacităţii de muncă trebuie îmbunătăţite şi riguros realizate, reglementările legislative care condiţionează acordarea pensiei de invaliditate de capacitatea de muncă trebuie revizuite şi trebuie promovată învăţarea pe tot parcursul vieţii. Angajatorii, inclusiv cei din sectorul public, trebuie să asigure condiţii de muncă mai sănătoase şi să-şi revizuiască politicile de resurse umane. Cea mai importantă este necesitatea dialogului social deschis despre modul în care vor fi furnizate pe viitor veniturile la vârste înaintate pentru a susţine şi îmbunătăţi sustenabilitatea socială a reformelor din sistemul pensiilor.

 Participarea socială prezintă beneficii atât pentru furnizori, cât şi pentru beneficiarii activităţilor de voluntariat. Este important să se asigure dezvoltarea sistemului de îngrijire de lungă durată în direcţia integrării în comunitate a persoanelor care au nevoie de îngrijire şi a creării unui mediu propice care să le permită menţinerea în propria locuinţă pe termen lung. Prevenirea şi reabilitarea trebuie să devină scopuri importante ale sistemului de îngrijire de lungă durată.

 Politicile din domeniul îmbătrânirii active pot avea succes doar dacă sunt implementate printr-o abordare sistemică intersectorială: investiţiile necesare din domeniul sănătăţii ar putea fi costisitoare, dacă anii de viaţă sănătoasă nu sunt transformaţi în ani productivi; regândirea condiţiilor de pensionare poate fi neproductivă, dacă persistă discriminarea pe motive de vârstă pe piaţa muncii; dezvoltarea competenţelor în mediul rural nu va funcţiona în lipsa unei bune infrastructuri de transport şi a creşterii nivelului de productivitate în agricultură; va fi greu de atins o rată crescută de participare socială şi un trai independent fără creşterea gradului de accesibilitate al spaţiului public şi fără acordarea eficientă de tehnologii şi dispozitive asistive; garantarea unei îngrijiri corespunzătoare de lungă durată poate necesita o regândire a sistemului de finanţare; iar dacă sistemul de educaţie nu este îmbunătăţit, baza de impozitare s-ar putea micşora, iar programele sociale necesare unei societăţi tot mai îmbătrânite vor fi mai puţin accesibile. Având în vedere că toate aceste sectoare interconectate necesită investiţii importante, vor fi necesare decizii atente şi o viziune pe termen lung, care să preceadă anul 2020, pentru a stabili priorităţile investiţionale pentru intervalul 2015-2020, în contextul unor resurse fiscale restrictive.

 Guvernul îşi propune să îşi concentreze atenţia asupra diminuării disparităţilor regionale, astfel încât să îmbunătăţească situaţia persoanelor vârstnice care necesită sprijin atât în localităţile rurale

cât şi în localităţile urbane mici, reducând astfel zonele cu o concentrare mai mare a sărăciei, rata scăzută de ocupare a forţei de muncă precum şi condiţiile de locuire inadecvate din comunităţile marginalizate care au un ridicat procent de persoane vârstnice ce necesită îngrijire de lungă durată.

2.Scopul strategiei

Conceptul de "îmbătrânire activă" proiectează o societate în care persoanele vârstnice sunt încurajate şi au posibilitatea de a duce o viaţă pe cât posibil sănătoasă, productivă, participativă şi independentă.

În această idee, prin politicile elaborate, scopul prezentei strategii este de a reduce îmbătrânirea fizică prematură, şi, acolo unde este posibil de a încuraja populaţia vârstnică să lucreze mai mult timp, de a continua să-şi aducă contribuţia la societate prin activităţi civice şi politice mult timp după pensionare şi să aibă o viaţă independentă chiar şi la vârste mai înaintate. Îmbătrânirea activă poate reduce cheltuielile publice aferente vârstei înaintate, poate produce venituri actuale şi viitoare mai mari pentru populaţia vârstnică, poate conduce la o creştere economică mai mare şi poate dezvolta o societate mai cuprinzătoare în care toate persoanele, de toate vârstele, să joace un rol activ şi să aibă posibilitatea de a contribui din punct de vedere economic şi social, astfel încât toate acestea să participe la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestui grup de persoane.

2.1.Motivarea strategiei

Îmbătrânirea populaţiei este una dintre provocările esenţiale cu care se confruntă România. Efectele preconizate ale fertilităţii reduse, ale ratei mari a migraţiei şi ale creşterii speranţei de viaţă în următoarele câteva decenii vor influenţa profund economia României şi societatea în general. Chiar dacă au fost legiferate şi implementate diferite politici ca răspuns la procesul actual şi preconizat de îmbătrânire a populaţiei, până acum aceste demersuri au fost de obicei limitate la anumite domenii de politică. De-a lungul timpului, a devenit din ce în ce mai clar că este nevoie de o abordare strategică, unitară pentru această mare provocare ce necesită un efort bine planificat şi susţinut.

UE consideră, de asemenea, conceptul de îmbătrânire activă, ca fiind esenţial pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Pentru creşterea consecvenţei dintre angajamentele de politici făcute în contextul Strategiei Europa 2020 şi investiţiile din statele membre, CE a adoptat Cadrul Strategic Comun pentru Politica de Coeziune pentru perioada 2014-2020, care, printre alte măsuri, abordează adoptarea unei Strategii privind îmbătrânirea activă drept unul dintre cele mai importante instrumente pentru o mai bună concentrare a sprijinului financiar furnizat României din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii.

În acest context, România a elaborat proiectul de strategie pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice, printr-un proces minuţios şi incluziv care a presupus:

► o analiză intersectorială extinsă a situaţiei actuale şi a problemelor preconizate în ceea ce priveşte agenda îmbătrânirii active, realizată în cooperare cu Banca Mondială;

► un proces larg de consultare privind obiectivele strategice naţionale şi drumul care trebuie parcurs în vederea atingerii acestora;

► crearea unui plan strategic de acţiuni 2015-2020.

2.2.Principii de funcţionare

Strategia de îmbătrânire activă a României se bazează pe principiile generale acceptate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de Comisia Europeană, care includ autoîmplinirea, participarea, independenţa, îngrijirea şi demnitatea.

Comisia Europeană defineşte îmbătrânirea activă drept „ajutorul acordat oamenilor pentru ca aceştia să rămână responsabili pentru propria viaţă cât mai mult timp posibil pe măsură ce îmbătrânesc şi, dacă este posibil, să-şi aducă contribuţiile în economie şi în societate", (Comisia Europeană, 2014) în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii o descrie drept „un proces de optimizare a oportunităţilor de sănătate, participare şi securitate pentru a creşte calitatea vieţii pe măsură ce oamenii îmbătrânesc". (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2002) Aceste principii au fost subliniate şi în Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea Activă de la Madrid al Naţiunilor Unite (2008) şi în Declaraţia Consiliului cu privire la Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii (2012).

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005 - 2008, aprobată prin HG nr. 541/2005, a avut ca obiectiv promovarea unui sistem coerent, coordonat şi integrat de asistenţă socială, combaterea riscului de excluziune socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, precum şi promovarea participării acestora la viaţa societăţii prin îndeplinirea următoarelor obiective operaţionale: întărirea cadrului administrativ şi instituţional, la nivel central şi local, îmbunătăţirea cadrului legislativ, formarea de personal, dezvoltarea şi diversificarea beneficiilor şi serviciilor sociale, prevenirea şi combaterea abuzului şi neglijării persoanei vârstnice, dezvoltarea şi împlinirea personală şi implicarea activă a persoanelor vârstnice în toate aspectele sociale, economice, politice şi culturale ale societăţii. Măsurile de implementare a strategiei au avut în vedere dezvoltarea reţelei de servicii de îngrijire la domiciliu, încurajarea voluntariatului, campanii de informare şi sensibilizare a comunităţii, elaborarea de studii despre îmbătrânirea populaţiei, consilierea pre-pensionare, formarea îngrijitorilor formali şi informali, stimularea financiară, etc., inclusiv modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

În baza acestei strategii au fost elaborate, în anul 2006, standardele minime de calitate pentru serviciile de îngrijire de lungă durată acordate în cadrul centrelor rezidenţiale şi unităţilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Aceste standarde au fost revizuite în cursul anului 2014.14

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea legii privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice - primul act normativ care a reglementat serviciile sociale destinate unei anumite categorii de populaţie, în speţă vârstnicii, şi a creat premizele dezvoltării infrastructurii necesare susţinerii sistemului de îngrijire a persoanelor vârstnice dependente la domiciliu şi în regim instituţionalizat, în anul 2006 a fost iniţiat un proiect de lege privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice, fundamentat pe faptul că, după 5 ani de la implementarea Legii nr.17/2000, au fost constatate o serie de puncte slabe referitoare la incapacitatea sistemului de a asigura accesul tuturor persoanelor vârstnice care întrunesc condiţiile de eligibilitate la serviciile de îngrijire necesare, precum şi la o serie de măsuri de suport ce ar fi putut conduce la diminuarea numărului de solicitări pentru admiterea în sistemul rezidenţial de protecţie. Totodată, resursele financiare, materiale şi umane insuficiente au determinat întârzieri majore în ce priveşte dezvoltarea structurilor publice de la nivelul autorităţilor locale cu responsabilităţi în administrarea şi coordonarea măsurilor de protecţie socială destinate persoanelor vârstnice, precum şi o

!image

14 Aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 2126/2014.

repartiţie inechitabilă a serviciilor de îngrijire între mediul urban şi rural, între localităţile prospere şi cele mai puţin dezvoltate economic.

Proiectul de lege iniţiat de MMFPSPV, care propunea instituirea asigurării obligatorii pentru îngrijirea de lungă durată pentru finanţarea prestaţiei de dependenţă, instituirea contractelor de creditare a serviciilor sociale acordate persoanelor vârstnice, măsuri în vederea asigurării protecţiei juridice a persoanei vârstnice materializate în servicii juridice de consiliere, asistenţă şi reprezentare, precum şi dispoziţii referitoare la încheierea actelor juridice pentru clauze care privesc întreţinerea sau îngrijirea persoanei vârstnice, precum şi alte măsuri pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate şi îngrijiri de lungă durată de calitate care să favorizeze un mod de viaţă activ şi sănătos, prin utilizarea raţională a resurselor, creşterea calităţii personalului şi coordonarea dintre sistemele şi instituţiile de îngrijire15, etc, nu a fost adoptat.

De asemenea, chiar dacă MMFPSPV a sprijinit dezvoltarea reţelei de îngrijire la domiciliu sau a centrelor rezidenţiale şi de zi pentru persoane vârsntice prin programe de interes naţional (PIN), programul de investiţii în infrastructura serviciilor sociale, sau prin programul de subvenţionare a unităţilor de asistenţă socială înfiinţate şi administrate de asociaţii şi fundaţii16, asigurarea finanţării serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, care se află, în primul rând, în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, este neacoperitoare, având în vedere numărul cererilor în aşteptare înregistrate la căminele pentru persoane vârstnice.

Abordarea utilizată pentru pregătirea Strategiei corespunde, de asemenea, conceptului de includere a îmbătrânirii ca dimensiune transversală în toate domeniile de politică socială. Acest concept, dezvoltat de ONU, se referă la îmbătrânire ca punct central „. o strategie, un proces şi un efort multidimensional pentru integrarea problemelor legate de îmbătrânire în toate domeniile de politică şi la toate nivelurile de politică". Obiectivul final este de a obţine o dezvoltare echitabilă în cadrul societăţii, de care vor beneficia toate grupurile sociale. Includerea cu succes a îmbătrânirii ca element central în procesul decizional înseamnă includerea în acest proces a tuturor părţilor interesate relevante pentru a asigura faptul că sunt satisfăcute necesităţile tuturor grupelor de vârstă, în toate domeniile de politică. Îmbătrânirea ca element central poate fi privită ca un instrument important pentru a realiza o societate

!image

15 Prevăzute în pilornul III (care priveşte sănătatea şi îngrijirea de lungă durată) din cadrul Metodei Deschise de Coordonare

16 Persoanele vârstnice constituind categoria cea mai reprezentativă în diversitatea tipurior de servicii/beneficiari ai unităţilor de asistenţă socială pentru care asociaţiile şi fundaţiile au fost subvenţionate, începând din anul 1998;

pentru toate vârstele." (Comisia Economică pentru Europa din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, 2009).

De asemenea, s-a încercat să se asigure faptul că Strategia naţională privind promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice 2015 - 2020 include întreaga durată de viaţă a persoanei, şi nu numai vârstele mai înaintate: investiţiile în sănătate, sport şi în educaţie care conduc la faptul că măsurile ce vizează îmbătrânirea activă trebuie să înceapă din copilărie17 şi să continue pe parcursul întregii vieţi a persoanelor, cu asigurarea faptului că persoanele adulte tinere pot să participe pe deplin la viaţa economică, că sunt capabile să facă planuri pentru ajungerea la o vârstă înaintată. O societate incluzivă permite crearea unui mediu prietenos şi oferă resursele necesare pentru politicile de îmbătrânire activă orientate către susţinerea populaţiei vârstnice.

2.3.Procesul elaborării strategiei

Având în vedere importanţa subiectului îmbătrânirii populaţiei pentru societatea românească şi gama largă de probleme pe care o acoperă, a fost crucială abordarea minuţioasă, inclusivă, transparentă în procesul pregătirii strategiei. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a elaborat Strategia în strânsă colaborare cu experţii Băncii Mondiale, cu entităţi publice şi private, inclusiv cu Ministerele Sănătăţii, Finanţelor Publice, Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Transporturilor şi Economiei etc.

Perioada de implementare a Strategiei este 2015-2020. Obiectivele naţionale, obiectivele transversale şi măsurile prioritare, subliniate în Strategie au la bază o viziune pe termen lung, având în vedere faptul că îmbătrânirea societăţii româneşti va continua în următoarele câteva decenii. Această abordare permite, de asemenea, alegerea unor investiţii mai bine concentrate şi mai profitabile pentru perioada de referinţă, într-un mediu cu resurse fiscale restrânse.

!image

17 De remarcat faptul că inclusiv educaţia timpurie este inclusă, potrivit Legii educaţiei nr.1/2011, art.13 în conceptul "învăţarea pe tot parcursul vieţii" - totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană, începând cu educaţia timpurie, în scopul dobândirii de cunoştinţe, formării de deprinderi/abilităţi şi dezvoltării de aptitudini semnificative din perspectivă personală, civică, socială şi/sau ocupaţională.

Analiza include:

(1)cercetarea situaţiei actuale,

(2)descrierea cadrului juridic existent;

(3)prezentarea generală a iniţiativelor strategice europene în domeniul îmbătrânirii active,

(4)prezentarea tendinţelor şi aşteptărilor majore în acest domeniu de politică în România,

(5)identificarea celor mai bune practici internaţionale în domeniu,

(6)analiza SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări),

(7)o gamă largă de opţiuni privind direcţiile strategice pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice.

Pregătirea strategiei a beneficiat de mai multe consultări în cadrul unor seminarii:

–un seminar de patru zile privind îmbătrânirea activă cu participarea MMFPSPV, a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Băncii Mondiale s-a desfăşurat în perioada 3-7 noiembrie 2013, pentru a analiza sfera de extindere a analizei de context. Formatul seminarului consultativ a permis discutarea în detaliu între experţii tehnici a fiecăreia dintre cele patru subteme ale îmbătrânirii active, şi anume sănătatea, ocuparea forţei de muncă, participarea socială şi politică şi viaţa independentă a populaţiei vârstnice.

–seminarul de modelare a pensiilor, la care au participat 15 angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Casei Naţionale de Pensii Publice şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză Economică, a fost organizat în perioada 17 - 21 martie 2014. Proiectele unor proiecţii privind ratele de acoperire a sistemului de pensii publice din România, nivelurile beneficiilor şi deficitele fiscale au fost rezultate importante ale seminarului.

–în perioada 24-28 martie 2014 patru seminarii consultative au fost organizate privind principalele subteme ale îmbătrânirii active, şi anume sănătatea, ocuparea forţei de muncă, participarea socială şi politică şi viaţa independentă a populaţiei vârstnice. Pregătirea raportului de context s-a bazat pe:

(i)analizele efectuate de MMFPSPV;

(ii)strategiile şi politicile naţionale privind îmbătrânirea activă ale altor ţări;

(iii)strategiile privind teme conexe, unele încă în curs de pregătire, în domeniile de politică privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi, sănătatea, ocuparea forţei de muncă şi educaţia pe tot parcursul vieţii.

Un proces comprehensiv de consultare a fost lansat pe 25 iunie 2014, cu prezentarea primului proiect al raportului de context „Viaţă lungă, activă şi în condiţii bune de sănătate: Promovarea îmbătrânirii active în România" şi cu discuţiile care au urmat privind principalele obiective ale Strategiei. Ca parte a procesului de consultare, proiectul de raport a fost de asemenea comunicat unei game şi mai largi de părţi interesate relevante şi a primit răspuns suplimentar în scris, inclusiv comentarii şi priorităţi sugerate.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va continua să coordoneze eforturile pentru dezvoltarea, implementarea şi monitorizarea Planului strategic de acţiuni 2015-2020, cu excepţia acţiunilor prioritare enumerate în cadrul obiectivelor generale pentru obţinerea unei calităţi a vieţii mai lungi şi mai sănătoase, care vor fi sincronizate împreună cu Ministerul Sănătăţii. Se preconizează continuarea şi consolidarea cooperării dintre MMFPSPV şi structurile aflate în coordonare şi/sau subordine, dar şi cu instituţii precum Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi alte agenţii, deja stabilită în procesul de elaborare a prezentei strategii.

Mai mult decât atât, pentru buna îndeplinire a obiectivelor propuse, MMFPSPV are în vedere înfiinţarea a două unităţi/departamente care să fie responsabile de coordonarea monitorizării şi implementării Planului strategic de acţiuni 2015-2020 pentru obiectivele strategice (precum şi a Planurilor operaţionale de măsuri aferente perioadei 2015-2018, respectiv 2018-2020 care vor fi realizate odată ce documentul strategiei va fi adoptat). Este necesară o dezvoltare instituţională şi o consolidare a capacităţii pentru implementarea celorlalte două obiective transversale.

3.Obiective ale Strategiei pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice

Pe baza principiilor de funcţionare, a analizei de context şi a procesului de consultare extensivă au fost stabilite trei obiective strategice în domeniul îmbătrânirii active:

1.prelungirea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice.

2.promovarea participării sociale active şi demne a persoanelor vârstnice.

3.obţinerea unui grad mai ridicat de independenţă şi siguranţă pentru persoanele cu nevoi de îngrijire de lungă durată.

În plus, două obiective transversale, şi anume întârzierea îmbătrânirii fizice şi a apariţiei bolilor cronice şi pregătirea sistemului medical pentru a deservi populaţia vârstnică, au fost identificate ca fiind esenţiale pentru atingerea celor trei obiective strategice.

3.1.Prelungirea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice

Pentru a atinge obiectivul naţional de 70 de procente - rată de ocupare a forţei de muncă pentru populaţia cu vârsta între 20 şi 64 de ani până în anul 2020, România trebuie să crească semnificativ rata de angajare a populaţiei active. Pe viitor, se preconizează, de asemenea, că venitul suplimentar din muncă va deveni mai important pentru populaţia în vârstă, deoarece se estimează că rolul sistemului de pensii de a furniza venituri populaţiei vârstnice din România va scădea, atât în ceea ce priveşte acoperirea populaţiei, cât şi nivelul pensiilor. Munca la vârste înaintate trebuie deci să fie încurajată, deoarece rezultatele pot fi pozitive, atât pentru cei în cauză, respectiv pentru creşterea economică a României. În timp ce necesitatea unei vieţi active mai lungi nu este încă universal acceptată de societatea românească, unele segmente ale populaţiei au o atitudine pozitivă faţă de această idee, inclusiv femeile, persoanele cu un grad mai ridicat de educaţie şi persoanele care au dificultăţi financiare. Întrucât în perioada de eşalonare a vârstelor standard de pensionare, în cazul femeilor cu vârsta de pensionare este mai mică decât cea a bărbaţilor pentru reglementarea posibilităţii continuării activităţii sunt necesare modificări legislative care să acorde femeilor dreptul de a-şi continua activitatea până la împlinirea vârstei standard

de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la vârsta de 65 de ani, urmând ca după această vârstă continuarea activităţii să se realizeze la cerere, pe baza unei cereri scrise, cu acordul angajatorului pentru ambele sexe, în felul acesta eliminându-se diferenţa de gen sub aspectul dreptului la muncă.

Rata relativ redusă de ocupare a populaţiei vârstnice din România poate fi atribuită unei multitudini de factori care privesc atât politicile naţionale, cât şi percepţiile sociale faţă de acest segment de populaţie. Promovarea unui grad mai mare de ocupare în rândul populaţie în vârstă va necesita, prin urmare, o schimbare a atitudinilor sociale, revizuirea actualelor legi şi reglementări, modificări în politicile de resurse umane ale angajatorilor, schimbări ale mediului fizic şi organizaţional la locul de muncă şi adoptarea politicilor de învăţare pe tot parcursul vieţii.

3.1.1.Consolidarea reformei sistemului public de pensii

Obţinerea unor vârste de pensionare mai mari pot fi realizate prin revizuirea condiţiilor de eligibilitate pentru pensionare pentru a reflecta progresul în ceea ce priveşte speranţa de viaţă şi starea de sănătate. Eliminarea tratamentului inegal în funcţie de gen al cetăţenilor români şi eliminarea costurilor implicite asociate cu pensionarea anticipată pot, de asemenea, contribui la o viaţă activă mai lungă. De asemenea, ideea „evoluării line" către pensionare, faţă de ieşirea bruscă din piaţa muncii la atingerea vârstei limită pentru pensionare, poate ajuta la prelungirea şi mai mult a vieţii active. Avantajele rezultate din amânarea pensionării şi munca după pensionare trebuie să reflecte nu numai câştigurile rezultate la bugetul asigurărilor sociale, ci trebuie să ia în calcul şi impactul pozitiv al acestor decizii individuale asupra creşterii economiei şi a bazei de impozitare. În final, aceste decizii au valoare demonstrativă, deoarece ajută la ajustarea normelor sociale privind populaţia vârstnică, productivitatea şi rolul acesteia în societate. Astfel, orice obstacole legale în calea ocupării forţei de muncă bazate pe vârstă, pe eligibilitatea pentru pensionare sau pe sursa sau nivelul venitului trebuie regândite. Faptul că o proporţie a populaţiei vârstnice care nu este eligibilă pentru pensionare nu va putea să se bazeze numai pe venitul din muncă trebuie, de asemenea, recunoscut şi trebuie înfiinţate programe sociale suplimentare pentru a oferi siguranţă acestui grup de persoane, dar nu numai..

Măsuri prioritare:

 Asigurarea unui nivel al indemnizaţiei sociale pentru pensionari, care să permită beneficiarilor acestui drept satisfacerea nevoilor zilnice de viaţă.

 Egalizarea vârstei standard de pensionare la 65 ani pentru femei şi bărbaţi până în anul 2035 prin creşterea eşalonată a vârstei standard de pensionare.

 Revizuirea condiţiilor şi procedurilor privind acordarea unor categorii de pensii (pensia de invaliditate, pensia anticipată, pensia anticipată parţială).

 Instituirea unui program de sprijin pentru populaţia vârstnică, în special din mediul rural, care nu este acoperită de sistemele de asigurări sociale.

3.1.2.Modificări ale politicilor de resurse umane pentru o mai bună integrare a lucrătorilor vârstnici

O viaţă activă mai lungă ar fi, de asemenea, obţinută prin îmbunătăţirea politicilor de resurse umane şi prin consilierea psihologică preventivă a lucrătorilor cu intenţia de pensionare anticipată şi pensionare anticipată parţială, respectiv a celor care urmează să se pensioneze de drept. Practicile discriminatorii la locul de muncă bazate pe vârstă trebuie eliminate.

De asemenea, o legislaţie mai flexibilă care să stimuleze angajatorii pentru a menţine în activitate persoanele în vârstă, în special după îndeplinirea condiţiilor pentru pensionare, în vederea valorificării atât a experienţei acumulate cât şi a potenţialului productiv al acestora, situaţie ce poate fi abordată similar şi în cazul funcţiei publice.

Angajaţii vârstnici, cu experienţă vastă şi cu rezultate bune în domeniul de activitate, reprezintă o resursă deosebit de valoroasă pentru transferurile de cunoştinţe atât către angajatori cât şi către angajaţii mai tineri.

Măsuri prioritare:

 Extinderea informaţiilor cuprinse în baza de date a contribuabililor la asigurările sociale privind persoanele care datorează şi plătesc contribuţiile sociale obligatorii, incluzând caracteristicile individuale, precum şi istoricul contribuţiilor acestora, în parteneriat cu Casa Naţională de Pensii

Publice şi Ministerul Sănătăţii pentru a permite identificarea persoanelor cu risc de a apela la o formă de pensionare înainte de împlinirea vârstei limită de pensionare sau a stagiului complet de cotizare.

 Flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii cu privire la încetarea de drept a contractului de muncă/raportului de serviciu, astfel încât să fie permisă continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 65 de ani pentru ambele sexe iar ulterior la cererea persoanei şi cu acceptul angajatorului până la data la care persoanele vor opta pentru pensionare.

 Introducerea consilierii înainte de pensionare pentru grupurile de angajaţi care îşi manifestă intenţia de pensionare anticipată şi pensionare anticipată parţială, respectiv a celor care urmează să se pensioneze de drept.

 Instituirea obligativităţii ca lucrătorii în vârstă să nu fie discriminaţi la concedierile colective în întreprinderi.

 Introducerea monitorizării şi planificării centralizate a forţei de muncă din serviciile din sistemul public pe baza unor caracteristici relevante, inclusiv vârsta;

 Integrarea programelor de voluntariat în politicile de resurse umane din instituţiile publice de tipul biblioteci, muzee, centre de informare, centre de reabilitare şi îngrijire de lungă durată, evenimente culturale şi programe de conştientizare publică.

3.1.3.Crearea şi menţinerea locurilor de muncă favorabile vârstnicilor

O viaţă activă mai lungă poate fi obţinută numai dacă sănătatea şi bunăstarea populaţiei vârstnice îi permite să aleagă munca în detrimentul pensionării. Promovarea unor medii de lucru sănătoase, unde oamenii îşi petrec de obicei o proporţie substanţială a vieţii lor, poate contribui la îndeplinirea acestui obiectiv prin prelungirea vieţii sănătoase a lucrătorilor. Necesităţile în schimbare ale lucrătorilor pe măsură ce aceştia îmbătrânesc şi încep să se confrunte cu afecţiuni legate de vârstă trebuie, de asemenea, abordate corespunzător la locul de muncă. Pe măsură ce vârsta medie a lucrătorilor creşte, se accentuează şi posibilitatea de creştere a ratelor de invaliditate şi dizabilităţi. În consecinţă, monitorizarea sănătăţii angajaţilor, intervenţia timpurie şi oferirea de servicii moderne care să răspundă mai bine nevoilor în schimbare ale unei forţe de muncă vârstnice şi care să ajute la prevenirea şi/sau la gestionarea adecvată a pierderii capacităţii de muncă din motive de sănătate

Măsuri prioritare:

 Revizuirea procedurilor de evaluare a capacităţii de muncă în vederea încadrării într-un grad de invaliditate, precum şi a gradului dizabilităţii în vederea identificării potenţialului de muncă a persoanei evaluate, în functie de elementele recomandate.

 Îmbunătăţirea bazei de date a cererilor de pensii şi a beneficiilor de invaliditate şi a prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap (indemnizaţie şi buget personal complementar), care ar permite monitorizarea mai bună a caracteristicilor individuale ale solicitanţilor, a antecedentelor de sănătate şi de muncă ale acestora, a ratelor de respingere a cererilor.

 Derularea împreună cu organizaţiile sindicale a unor măsuri de creştere a gradului de conştientizare în rândul angajatorilor privind beneficiile adaptării rezonabile a locurilor de muncă şi atribuirii de tehnologii asistive, gratuit sau la un cost rezonabil.

 Introducerea unor modele inovatoare de organizare a muncii în întreprinderi care să asigure sănătatea şi securitatea la locul de muncă în conformitate cu cerinţele lucrătorilor vârstnici.

 Furnizarea de servicii personalizate de consiliere şi orientare în carieră sau de plasare pe piaţa muncii pentru lucrătorii/şomerii vârstnici aflaţi în căutarea unui loc de muncă, crearea unei baze de date privind oferta de locuri de muncă pentru lucrătorii vârstnici.

 Subvenţionarea angajatorilor pentru angaja şomeri vârstnici, care în termen de cinci ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

3.1.4.Îmbunătăţirea abilităţilor, a capacităţii de angajare şi a independeţei populaţiei vârstnice

Menţinerea abilităţilor, productivităţii şi competitivităţii lucrătorilor, pe măsura îmbătrânirii acestora este un obiectiv intermediar important pentru obţinerea unei vieţi active lungi. Acest lucru necesită o abordare ce implică educaţia pe tot parcursul vieţii pentru a asigura faptul că oamenii de toate vârstele au acces şi participă la programe de educaţie, formare şi dezvoltare a capacităţilor. Schimbările privind organizarea muncii pot integra avantajele competitive ale lucrătorilor vârstnici, inclusiv experienţa acestora. În final, educaţia pe tot parcursul vieţii trebuie să includă şi dezvoltarea abilităţilor necesare ulterior ieşirii de pe piaţa muncii pentru o viaţă independentă şi participativă.

Măsuri prioritare:

 Consolidarea şi extinderea programelor de îmbunătăţire a abilităţilor, cu un puternic cadru de monitorizare a rezultatelor pentru populaţia vârstnică;

 Valorificarea cunoştinţelor şi a abilităţilor lucrătorilor vârstnici prin programe de mentorat, transfer de cunoştinţe, recunoaşterea competenţelor dobândite în context informal şi non-formal, ca modalitate de creştere a şanselor de ocupare a lucrătorilor vârstnici;

 Furnizarea de oportunităţi de învăţare pentru persoanele vârstnice, în principal pe teme cum ar fi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), competenţe transversale şi specifice, dezvoltarea culturii antreprenoriale, cunoştinţe în domeniul sănătăţii şi privind gestionarea veniturilor proprii, oferindu-le capacitatea de a participa activ în cadrul societăţii şi a-şi gestiona propria viaţă.

 Asigurarea premiselor unei dezvoltări durabile a societăţii româneşti prin valorificarea la maximum a potenţialului persoanelor vârstnice de a genera plus valoare.

3.2. Promovarea participării sociale active şi demne a persoanelor vârstnice

În ciuda tuturor provocărilor, îmbătrânirea populaţiei oferă, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare societăţii româneşti. Implicarea civică, atât prin reţele sociale formale, cât şi informale, a determinat îmbunătăţiri ale mai multor indicatori ai bunăstării, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul de fericire, satisfacţia privind calitatea vieţii, stima de sine, sentimentul de control, sănătatea fizică şi mentală, precum şi longevitatea. Participarea socială sub formă de implicare civică şi voluntariat contribuie şi la bunăstarea destinatarilor acestor eforturi şi furnizează un beneficiu economic enorm comunităţilor cu necesităţi sociale în creştere care funcţionează cu resurse umane, financiare reduse. Prin urmare, participarea socială poate fi considerată cu adevărat o propunere avantajoasă, subliniind importanţa adoptării unor reforme care să promoveze mai multe oportunităţi de participare socială în rândul adulţilor în vârstă, astfel încât de acestea să poată beneficia persoane de toate vârstele.

Totuşi, în prezent, nivelul de participare socială este foarte scăzut în România. Schimbarea mentalităţilor şi a percepţiei privind persoanele vârstnice reprezintă aspecte deosebit de importante în vederea promovării active a participării sociale a acestora prin reducerea obstacolelor fizice şi cognitive către o viaţă independentă şi participativă şi prevenirea abuzului asupra vârstnicilor.

3.2.1.Accentuarea imaginii sociale a populaţiei vârstnice şi promovarea participării şi a incluziunii sociale

Capacitatea şi dorinţa vârstnicilor de a participa la viaţa socială este strâns legată de valoarea pe care societatea o acordă acestei participări, precum şi de respectul şi recunoştinţa pe care le oferă acestor persoane. Discriminarea pe motiv de vârstă restricţionează accesul persoanelor vârstnice la angajare, educaţie, îngrijire medicală şi servicii şi limitează capacitatea acestora de a beneficia de venituri mai mari, relaţii sociale şi o viaţă incluzivă şi participativă. Existenţa stereotipurilor şi a discriminării pe motiv de vârstă conduce la dezvoltarea unor atitudini şi comportamente auto-excluzive. Deşi există mai mulţi factori care contribuie la discriminarea pe motiv de vârstă, stereotipurile culturale şi prezumţiile false joacă un rol cheie. Schimbarea acestor atitudini va necesita campanii publice susţinute şi eforturi ţintite pentru ca vârstnicii să îşi recapete locul bine - meritat în societate.

Măsuri prioritare:

 Înfiinţarea unui departament special de sprijinire a promovării conceptului de îmbătrânire activă în cadrul MMFPSPV.

 Elaborarea unui curriculum pentru consilierea individuală şi/sau în grup a populaţiei vârstnice şi a unui plan pentru identificarea grupurilor de vârstnici care se confruntă cu cel mai mare risc de singurătate, excluziune socială şi depresie.

 Promovarea participării persoanelor vârstnice la activităţi sociale, culturale, de recreere şi sportive prin evenimente dedicate.

 Promovarea voluntariatului şi încurajarea includerii persoanelor vârstnice în activităţile de voluntariat.

 Colaborarea cu mass media pentru a îmbunătăţi atitudinile faţă de persoanele vârstnice şi rolul acestora în societate.

 Realizarea de campanii de informare publică pentru facilitarea la un acces mai bun al populaţiei vârstnice la programele de sănătate publică şi la îngrijirea sănătăţii;

 Realizarea unor studii periodice pentru a monitoriza aspectele sociale, comportamentale şi biomedicale ale îmbătrânirii, de exemplu, prin participarea la Studiul internaţional privind sănătatea, îmbătrânirea şi pensionarea în Europa (SHARE).

3.2.2 Îmbunătăţirea accesibilizării infrastructurii spaţiilor publice

Obstacolele fizice, cognitive şi informaţionale în calea mobilităţii şi independenţei restrâng, de asemenea, capacitatea populaţiei vârstnice de a participa activ în cadrul societăţii şi de a duce o viaţă demnă. Îmbunătăţirile necesare la nivelul infrastructurii publice din România şi a sistemelor de transport în comun sunt costisitoare şi din acest motiv domeniile prioritare sunt concentrate atât pe construcţii noi cât şi pe dezvoltarea de proiecte de reabilitare a infrastructurii vechi, prin eliminarea obstacolelor fizice şi folosirea eficientă a resurselor existente. Important de menţionat în acest sens este faptul că prin realizarea acestor accesibilizări se asigură condiţii mai facile de acces pentru toate persoanele.

Măsuri prioritare:

 Revizuirea şi consolidarea reglementărilor legale privind accesibilizarea mediului fizic şi informaţional precum şi a spaţiului public.

 Realizarea unui studiu pilot privind populaţia vârstnică pentru un oraş sau municipiu pentru a identifica cele mai importante obstacole ale infrastructurii publice (spaţii exterioare, clădiri, căi de acces, reţele de transport) pentru mobilitatea şi independenţa acestora.

 Dezvoltarea şi diversificarea tehnologiilor şi dispozitivelor asistive necesare pentru facilitarea mobilităţii personale.

 Dezvoltarea măsurilor de adaptare rezonabilă atât în domeniulocupării, cât şi în domeniul învăţării pe toată durata vieţii.

 Verificarea parcurilor auto ale transportului în comun municipal şi interurban pentru a identifica numărul de autobuze/vagoane care respectă cerinţele universale şi proporţia rutelor acoperite de astfel de autobuze/vagoane;

 Realocarea parcurilor auto accesibilizate pentru a maximiza numărul de rute acoperite şi modificarea programelor afişate prin adăugarea de informaţii privind accesibilitatea transportului.

3.2.3 Prevenirea abuzurilor asupra vârstnicilor şi a excluziunii acesteia

Excluziunea socială, prestigiul şi stima de sine scăzute, discriminarea pe motiv de vârstă conjugate se adaugă la vulnerabilităţile de ordin economic, fizic, emoţional generate de procesul de îmbătrânire şi astfel orice segment vulnerabil al populaţiei este înclinat spre a fi ţinta comportamentului abuziv. Ca o

completare la standardele existente în cadrul structurii legislative în vigoare, măsurile necesare pentru a creşte gradul de securizare socială includ consolidarea elaborării şi aplicării legislaţiei privind abuzurile asupra persoanelor vârstnice şi pregătirea profesioniştilor care sunt cel mai frecvent în contact cu persoanele vârstnice pentru ca acestea să recunoască, să împiedice şi să raporteze abuzurile.

Măsuri prioritare:

 Imbunătăţirea legislaţiei privind combaterea abuzurilor asupra persoanelor vârstnice.

 Dezvoltarea programelor şi a metodologiilor privind prevenirea, detectarea şi soluţionarea cazurilor de abuzuri asupra persoanelor vârstnice.

 Consolidarea programelor de pregătire formală privind abuzurile asupra persoanelor vârstnice pentru membri ai familiei, profesionişti, personalul auxiliar, studenţi, cler şi voluntari în domeniile relevante.

 Oferirea suportului pentru furnizorii de servicii sociale, pentru înfiinţarea unei linii telefonice de ajutor în caz de urgenţe, cu funcţionare 24 de ore din 24, pentru furnizarea de consiliere, îndrumarea beneficiarilor către servicii specializate.

 Derularea unor campanii publice prin mass media în vederea creşterii gradului de conştientizare a populaţiei privind toate formele de abuzuri sau de violenţă asupra vârstnicilor.

3.3.Obţinerea unui grad ridicat de independenţă şi siguranţă pentru persoanele cu necesităţi de îngrijire de lungă durată (ÎLD)

Comparativ cu alte ţări membre ale UE, în România necesităţile şi cererea de servicii sociale nu sunt acoperite complet, o mare proporţie din populaţie aflându-se în situaţii de dependenţă. Din acest motiv, furnizarea de îngrijire de lungă durată revine familiilor şi aparţinătorilor persoanei cu nevoi de îngrijire, care ar putea beneficia de asistenţă din partea sistemului formal de îngrijire. Pe viitor, se preconizează că, va creşte şi mai mult cererea de servicii de ÎLD, ceea ce va necesita alocarea de resurse importante pentru a furniza acestui sector resursele necesare (finanţare, capital uman şi infrastructură).

De asemenea, dat fiind faptul că se are în vedere o dezvoltare a sistemului de îngrijire de lungă durată, este important ca, pe măsură ce sistemul de ÎLD se maturizează, acesta să se dezvolte în direcţia

integrării persoanelor care au nevoie de îngrijire în comunitate, accentuând prevenirea şi reabilitarea în cadrul ÎLD şi creând un mediu propice pentru susţinerea obiectivelor generale de politică care au rolul de a sprijini persoanele vârstnice pentru a rămâne în familie şi/sau la domiciliu cât mai mult timp posibil. Dezvoltarea sistemului trebuie, de asemenea, să se concentreze pe eficienţa serviciilor de îngrijire şi pe uşurinţa şi accesul echitabil al tuturor cetăţenilor României care au nevoie de astfel de servicii. În final, sistemul trebuie să recunoască dificultăţile cu care se confruntă cu privire la recrutarea şi menţinerea personalului şi trebuie să-şi adapteze corespunzător politicile de resurse umane.

3.3.1.Crearea sistemului unificat de îngrijire de lungă durată (ÎLD)

România oferă un set de beneficii şi servicii care au rolul de a deservi necesităţile de îngrijire de lungă durată ale cetăţenilor de toate vârstele. Totuşi, aceste beneficii şi servicii sunt furnizate de o serie de actori şi organizaţii diferite şi este adesea insuficient coordonată, inegal aplicată şi insuficient implementată. Din acest motiv, integrarea tuturor beneficiilor şi serviciilor aferente îngrijirii de lungă durată într-un sistem unificat, cu identitate proprie, politici specifice, management şi structuri organizaţionale este una din priorităţi.

Măsuri prioritare:

 Înfiinţarea unui departament pentru îngrijire de lungă durată responsabil pentru coordonarea, planificarea şi soluţionarea problemelor legate de ÎLD la toate nivelurile guvernamentale în cadrul MMFPSPV, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.

 Dezvoltarea unui „Program pentru ÎLD".

 Revizuirea şi îmbunătăţirea cadrului legal existent pentru acreditarea şi monitorizarea tuturor tipurilor de furnizori, licenţierea de servicii, implementarea continuă a standardelor de calitate. Aceasta, conform liniilor directoare ale UE pentru „Serviciile sociale de interes general", presupune deschiderea pieţei, respectiv includerea furnizorilor privaţi care urmăresc profitul şi a celor non- profit şi crearea de şanse egale pentru toate tipurile de furnizori, precum şi identificarea administrativă şi statistică a tuturor serviciilor şi unităţilor care furnizează ÎLD şi asistenţă socială.

 Analiza şi îmbunătăţirea procedurilor de evaluare multidisciplinară în vederea identificării nevoilor particulare ale persoanelor vârstnice cu sau fară dizabilităţi şi acordării de servicii individualizate.

 Prioritizarea programelor de reabilitare pentru a lucra şi trăi în mod independent, în locul atribuirii de beneficii pe termen lung.

 Crearea de puncte de acces „one-stop" împreună cu managementul externărilor la nivelul spitalelor, inclusiv formarea „managerilor de caz" şi a profesioniştilor pentru crearea acestor puncte de acces şi a proceselor aferente.

 Asigurarea colectării periodice de date, a monitorizării şi raportării privind sistemul ÎLD (în cooperare cu o agenţie desemnată) făcând prognoze privind cererea de ÎLD şi necesităţile de finanţare.

3.3.2.Asigurarea de resurse financiare, umane şi materiale suficiente pentru sistemul de ÎLD

Necesităţile existente privind beneficiile şi serviciile aferente ÎLD sunt dificil de estimat din cauza datelor insuficiente, dar şi din cauza cererii neexprimate care poate, la rândul ei, să fie cauzată de regulile complicate pentru solicitare şi eligibilitate, de calitatea slabă a unor servicii, de lipsa de informaţii şi de stigmatul care este uneori asociat cu o cerere pentru astfel de servicii. Totuşi, oferta pe această piaţă este deficitară. Organizaţiile şi agenţiile implicate în furnizarea de servicii privind ÎLD duc lipsă de finanţare, au dificultăţi în a angaja şi menţine personalul şi, în unele cazuri, nu au infrastructura necesară. În mod special, în zonele rurale, unde fenomenul îmbătrânirii este mult mai accentuat, furnizarea de servicii este mai dificilă şi resursele reduse, oferta fiind insuficientă. Se prognozeazăcă fenomenul îmbătrânirii populaţiei va creşte şi mai mult cererea de ÎLD. Din acest motiv, acţiunile prioritare se concentrează pe furnizarea de finanţare adecvată, şi distribuită echitabil, pe îmbunătăţirea infrastructurii fizice, pe elaborarea şi implementarea de politici de resurse umane adecvate şi pe dezvoltarea mecanismelor pentru susţinerea celor care acordă asistenţă familiilor.

Măsuri prioritare:

 Instituirea unui mecanism pentru alocarea echitabilă a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele/locale pentru implementarea programelor de asistenţă socială/ÎLD pentru persoanele vârstnice, pe baza numărului de locuitori peste vârsta de 65 de ani dintr-un judeţ/localitate;

 Îmbunătăţirea infrastructurii pentru servicii de îngrijire la domiciliu (cu accent pe zonele rurale şi izolate), servicii de îngrijire de zi, cămine de bătrâni şi facilităţi de cazare intermediară;

 Îmbunătăţirea recrutării, a pregătirii şi a planurilor de menţinere a persoanelor care oferă servicii de îngrijire, inclusiv grupuri ţintă pentru recrutare, tipuri de contracte oferite (inclusiv contracte cu

normă parţială şi de voluntariat), stimulente pentru a-şi păstra locul de muncă şi asigurarea programelor de pregătire profesională a căror absolvire este atestată prin certificate;

 Înfiinţarea unui program/mai multor programe de pregătire privind managementul social şi managementul serviciilor de ÎLD şi facilităţi pentru a pregăti viitorii angajaţi în calitate de directori, asistenţi sociali şi manageri de caz care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul centrelor ce acordă servicii sociale pentru persoanele vârstnice organizate sub diverse forme conform Nomenclatorului de servicii sociale.

 Dezvoltarea de mecanisme de susţinere pentru îngrijtorii informali (familia), inclusiv pregătire, acces preferenţial la îngrijirea temporară subvenţionată (de exemplu, 10 zile pe an în contextul programului de şedere în staţiuni de tratament) pentru îngrijitori şi pentru pacienţii îngrijiţi pe durată lungă (nu neapărat prin şedere împreună).

4.Obiective transversale pentru o viaţă mai lungă în condiţii bune de sănătate

În prezent, România succede altor ţări membre UE în ceea ce priveşte speranţa medie de viaţă, dar mai ales în ceea ce priveşte speranţa de viaţă sănătoasă18 (date Eurostat 2013: speranţa de viaţă sănătoasă la naştere pentru femei - 57,9 ani faţă de media UE 28 - 61,5 ani, speranţa de viaţă sănătoasă la naştere pentru bărbaţi - 58,6 ani faţă de media UE 28 - 61,4 ani). Această diferenţă a fost probabil cauzată de o viaţă de alegeri nesănătoase privind stilul de viaţă şi de accesul redus la programele de sănătate publică şi de îngrijire a sănătăţii de către populaţia vârstnică a României. Stilul de viaţă şi accesul la sistemele de îngrijire a sănătăţii nu s-au îmbunătăţit mult pentru populaţia de vârstă mijlocie şi tânără, indicând tendinţe negative privind starea de sănătate a populaţiei vârstnice pe viitor. Totuşi, capacitatea adulţilor în vârstă de a munci pentru o perioadă mai lungă, de a participa activ în cadrul societăţii şi de a duce o viaţă independentă depinde în mod deosebit de starea de sănătate a acestora. De aceea, atingerea celor trei strategice în domeniul îmbătrânirii active trebuie să înceapă cu obiectivele intermediare de întârziere a îmbătrânirii fizice şi a apariţiei bolilor cronice şi cu modernizarea sistemului de sănătate pentru a-l pregăti pentru provocarea de a deservi populaţia aflată în proces de îmbătrânire rapidă.

!image

!image

18 Exprimă numărul anilor pe care o persoană cu vârsta 65+ i-ar mai putea trăi fără dizabilităţi. Indicatorul combină informaţii asupra prevalenţei (proporţiei) pe vârste a stării de sănătate şi de boala (din anchetele asupra sănătăţii populaţiei), cu date asupra mortalităţii pe vârste. Speranţa de viaţă sănătoasă se stabileşte pe baza autopercepţiei privind starea de sănătate şi posibilitatea de desfaşurare a activităţilor zilnice sau a bolilor cronice de care suferă persoanele respondente.

Pentru a obţine o viaţă sănătoasă mai lungă, se impune investirea în prevenirea, detectarea din timp şi tratamentul bolilor cronice, revizuirea politicilor farmaceutice şi concentrarea asupra specializărilor în domeniul geriatriei şi medicinei de familie, asftel încât medicii cu astfel de specializări să fie bine echipaţi pentru a gestiona o paletă cât mai vastă de boli cronice şi slăbirea funcţiilor cognitive, în principal în secţii de ambulatoriu. Investiţiile în colectarea de date şi în analize care vor face posibilă monitorizarea stării de sănătate a populaţiei, îmbunătăţirea eficienţei şi identificarea segmentelor de populaţie neacoperite sunt esenţiale pentru a obţine rezultate scontate.

4.1.Întârzierea îmbătrânirii fizice şi a apariţiei afecţiunilor cronice

Afecţiunile cronice şi îmbătrânirea prematură sunt legate strâns de factori de risc comportamentali, inclusiv consumul de alcool şi tutun, diete nesănătoase şi lipsa exerciţiilor fizice. Slaba capacitate a sistemului de sănătate de a sprijini direct populaţia vulnerabilă prin programe de sănătate publică, măsuri preventive şi diagnosticare timpurie este un alt motiv care conduce la îmbătrânirea fizică şi apariţia afecţiunilor cronice.

Sistemul de îngrijire a sănătăţii şi programele sociale se concentrează prea frecvent pe diagnosticarea şi certificarea dizabilităţilor, şi nu pe prevenire şi reabilitare. Măsurile prioritare sunt concepute pentru a rezolva aceste lipsuri, mai ales în rândul celor mai vulnerabile categorii de populaţie.

Măsuri prioritare:

 Continuarea creşterii „taxei pe viciu" şi regândirea alocării acesteia, astfel încât resursele obţinute să fie direcţionate către finanţarea programelor de sănătate publică şi a programelor de îmbătrânire activă.

 Introducerea în curicula şcolară a unei discipline de studio opţionale privind importanţa şi beneficiile unei vieţi sănătoase, cu accent deosebit pentru dezvoltarea de activităţi fizice şi respectarea principiilor corecte de nutriţie, în vederea educării timpurii a generaţiilor viitoare şi a scăderii numărului de persoane care să recurgă la dezvoltarea unor deprinderi care ar putea favoriza diferite tipuri de dependenţe.

 Consolidarea programelor de sănătate publică pentru a îmbunătăţi cunostinţele în domeniul sănătăţii şi pentru a promova comportamentele sănătoase, mai ales în rândul celor mai vulnerabile segmente ale populaţiei.

 Îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate pentru persoanele vârstnice din comunităţile marginalizate, inclusiv cea de etnie romă.

Obiectivul 4.2. Pregătirea sistemului de sănătate pentru furnizarea de servicii destinate persoanelor vârstnice

Sistemul de sănătate din România are nevoie de modernizare cu accent pe serviciile destinate unei populaţii vârstnice mult mai numeroase, în următorii ani. Investiţiile în instrumentele de evaluare şi monitorizare sunt necesare pentru a face posibile analize Trebuie revizuite politicile farmaceutice, cu accent pe medicamentele accesibile ca preţ care vor fi din ce în ce mai importante pentru populaţia în curs de îmbătrânire care se confruntă cu constrângerile financiare proiectate.

Măsuri prioritare:

 Creşterea numărului de absolvenţi de facultate (rezidenţi) specializaţi în geriatrie, recrutarea acestora în cadrul forţei de muncă din sistemul de sănătate şi îmbunătăţirea formării altor profesionişti din sistemul medical privind managementul de caz comprehensiv al fragilităţii, morbidităţii multiple şi monitorizării de la distanţă a stării de sănătate;

 Transferarea accentului furnizării serviciilor de sănătate de la secţiile spitaliceşti către secţiile de ambulatoriu, conform prevederilor Strategiei naţionale de sănătate;

 Dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de servicii comunitare şi de îngrijire la domiciliu pentru pacienţii cu grad mare de dependenţă cu afecţiuni cronice (ventilaţie la domiciliu, pompe de nutriţie etc.);

 Investiţii în dezvoltarea evaluării comprehensive şi a instrumentelor de monitorizare pentru colectarea de date detaliate privind starea actuală a sănătăţii populaţiei tinere şi de vârstă mijlocie din România pentru a face posibile proiecţii pe termen mediu şi lung ale cererii de servicii sociale şi de sănătate, cât şi de îngrijire de lungă durată;

 Revizuirea politicilor farmaceutice care vor fi din ce în ce mai importante pentru furnizarea de servicii de sănătate pentru populaţia aflată în proces accelerat de îmbătrânire.

5.Implementare, monitorizare şi evaluare

În îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul Strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015- 2020, Guvernul României, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a elaborat un plan strategic de acţiuni aferente perioadei 2015-2020. Acest plan strategic va fi completat de planuri de acţiuni operaţionale pentru perioada 2015-2018, respectiv 2018-2020. Alături de evidenţierea direcţiilor de acţiune, a rezultatelor acţiunilor, precum şi a liniilor bugetare, acest mecanism de implementare şi evaluare integrată îşi propune să dezvolte inclusiv un set de indicatori specifici relevanţi, pentru a se putea urmări progresul către îndeplinirea obiectivelor din strategie. Evaluarea cât mai exactă a situaţiei, inclusiv dezvoltarea unor programe de cercetare care se vor adresa măsurilor prevăzute, va sta la baza implementării unor reforme ale politicilor în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice, inclusiv cele cu dizabilităţi, cât mai apropiate de nevoile reale ale acestei categorii de persoane. De asemenea, în cadrul acestui mecanism de evaluare va fi avut în vedere şi o secţiune care să permită posibilitatea regândirii unor măsuri în situaţia în care realităţile socio-economice impun acest aspect. În cadrul acestor planuri operaţionale de acţiune vor fi evidenţiate instituţiile care vor fi implicate precum şi perioada de monitorizare a acţiunilor propuse, sub directa coordonare a instituţiei care va monitoriza implementarea strategiei.

Dat fiind faptul că procesul de monitorizare este un proces complex, evaluarea măsurilor asumate presupune şi un proces de construcţie a MMFPSPV şi anume, înfiinţarea a două departamente care să fie responsabile pentru coordonarea monitorizării şi implementării Planului strategic de acţiuni 2015-2020 şi pentru îndeplinerea obiectivelor strategice: promovarea participării sociale active şi demne şi obţinerea unui grad mai ridicat de independenţă şi siguranţă pentru persoanele cu necesităţi de îngrijire de lungă durată, cu suplimentarea aferentă a resurselor umane, financiare şi materiale necesare funcţionării acestor departamente.

54

Anexa nr. 2

Planul strategic de acţiuni pentru implementarea

Strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice 2015-2020

1.1.Prelungirea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice

55

56

!image

57

Obiectivul 2 : Promovarea participării sociale active şi demne a persoanelor vârstnice

58

59

60

Obiectivul 3: Obţinerea unei independenţe şi a unei siguranţe mai mari pentru persoanele cu necesităţi de îngrijire de lungă durată

61

62

4.Obiective transversale pentru o viaţă mai lungă în condiţii bune de sănătate

63

64