Decizie nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Navigator" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.044/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.044/30/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Navigator" - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece condiţionează admisibilitatea contestaţiei în anulare de aprecierea subiectivă a judecătorului asupra existenţei erorilor materiale sau a omisiunilor de judecată şi limitează motivele pentru care poate fi exercitată şi obiectul contestaţiei în anulare, cale de atac ce nu se poate formula decât împotriva hotărârilor instanţelor de recurs.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, s-a reţinut că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură civilă reglementează contestaţia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestaţiei în anulare specială poate fi utilizată de părţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.

Prin aceeaşi decizie Curtea a mai constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie, şi anume părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum şi art. 129, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin decizia menţionată, cât şi considerentele acesteia sunt valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Navigator" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.044/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean