Decizie nr. 206 din 15 februarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv a Legii nr. 329/2009, în ansamblul său, excepţie ridicată de Alexandrina Andrei şi alţii, respectiv de Teodor Ciupitu în dosarele nr. 48.231/3/CA/2009 şi nr. 50.388/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la termenul de judecată din 26 octombrie 2010, Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.256D/2010 la Dosarul nr. 1.022D/2010, care este primul înregistrat şi, prin încheierea din aceeaşi dată, a amânat pronunţarea pentru data de 9 noiembrie 2010, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992. La această dată, Curtea, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, în temeiul art. 260 din Codul de procedură civilă, art. 3 alin. (2), art. 14 şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 25 noiembrie 2010 şi, ulterior, pentru acelaşi motiv, a amânat pronunţarea pentru data de 7 decembrie 2010 şi data de 16 decembrie 2010. La această ultimă dată, Curtea, prin încheierea pronunţată, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a decis repunerea pe rol a cauzei pentru data de 18 ianuarie 2011, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte. Prin încheierea pronunţată la această ultimă dată menţionată, cauza a fost repusă din nou pe rol pentru data de 15 februarie 2011, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2011 la apelul nominal răspunde, pentru partea Valerică Dabu, avocat cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care arată că textele criticate nu au fost abrogate expres prin art. 118 şi art. 196 lit. ş) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, întrucât, în cazul în care intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a le abroga, acesta ar fi prevăzut şi măsuri ulterioare de protecţie în privinţa persoanelor afectate prin dispoziţiile legale criticate. De asemenea, pe fond, se arată că, prin eliminarea posibilităţii nelimitate a cumulului pensie-salariu în sfera publică, sunt încălcate dreptul la pensie şi dreptul la alegerea locului de muncă.

Reprezentantul Ministerului Public arată că se susţine teza respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, întrucât textele criticate au fost abrogate expres indirect prin art. 118 şi art. 196 lit. ş) din Legea nr. 263/2010. În cazul în care totuşi Curtea va analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicată, se arată că aceasta este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16, 41, 44 şi 47 din Constituţie. Se apreciază că pensia este un drept fundamental, garantat în întregime pentru munca trecută, şi este un drept câştigat ce nu poate fi înlăturat. Se mai consideră că este limitat şi dreptul constituţional la muncă, întrucât, în temeiul acestor dispoziţii legale, se ajunge la încetarea forţată a raporturilor de muncă pe criterii discriminatorii, respectiv cuantumul pensiei aflate în plată. Astfel, în practică, apar situaţii inadmisibile în care persoane care au contribuit mai mult atât cantitativ, cât şi temporal să fie private de dreptul lor la pensie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 24 februarie 2010 şi 14 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 48.231/3/CA/2009 şi nr. 50.388/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi 19 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv a Legii nr. 329/2009, în ansamblul său, excepţie ridicată de Alexandrina Andrei şi alţii, respectiv de Teodor Ciupitu, în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate impun un tratament discriminatoriu al unor pensionari în raport cu ceilalţi pensionari în funcţie de criteriul averii, şi anume în funcţie de cuantumul pensiei. Totodată, prin obligarea pensionarilor cumularzi de a renunţa la locul de muncă, se încalcă şi libertatea fundamentală de a alege locul de muncă, consacrată de art. 41 din Constituţie.

Cu privire la posibilitatea dată pensionarilor cumularzi de a opta pentru suspendarea plăţii pensiei, aceasta suprimă şi limitează dreptul la muncă; totodată, se arată că dreptul la muncă şi cel la pensie sunt drepturi fundamentale care nu se exclud, ci pot fi exercitate şi concomitent. Se mai susţine că, pentru unii pensionari, suspendarea plăţii pensiei poate fi o adevărată suprimare a dreptului la pensie, şi anume în situaţia în care pensionarul, optând pentru menţinerea sa în muncă, decedează în calitatea sa de salariat. Se mai arată că dreptul la pensie este unul dobândit de salariat prin contribuţii anterioare, astfel încât suspendarea acestuia nu se poate face decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii.

În fine, se susţine că restrângerea sine die a dreptului la pensie este lipsită de proporţionalitate şi încalcă art. 53 din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie art. 18 şi 19 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, respectiv Legea nr. 329/2009, în ansamblul său. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, în ambele dosare sunt criticate prevederile art. 18-20 din legea menţionată, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale obiect al excepţiei urmează să se reţină ca fiind dispoziţiile art. 18-20 din Legea nr. 329/2009, care au următorul cuprins:

–Art. 18: "(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2)Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.";

–Art. 19: "(1) În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea.

(2)Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1).

(3)În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.

(4)Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului.";

–Art. 20: "Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, se consideră a fi încălcate art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1 şi art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Convenţia Internaţională a Muncii nr. 111/1958 şi nr. 122/1964, precum şi art. 38 din Codul muncii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

I. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Art. 118 al legii menţionate reprezintă cadrul general în privinţa posibilităţii cumulării pensiei cu alte venituri realizate. O atare prevedere, într-o formă similară, era cuprinsă anterior în art. 94 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Curtea observă că, în forma sa iniţială, dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 329/2009 interziceau cumulul pensiei cu salariul/indemnizaţia/solda în sfera publică dacă nivelul pensiei depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie. La momentul adoptării acestei legi, ea constituia o derogare, o reglementare specială în raport cu Legea nr. 19/2000.

În acest context legislativ, Curtea constată că reglementarea generală nu a abrogat reglementarea specială anterioară, aceasta păstrându-şi apartenenţa la dreptul pozitiv. Chiar dacă o reglementare generală este ulterioară uneia speciale, aceasta din urmă nu este implicit abrogată decât dacă există vreo dispoziţie legală expresă în acest sens. Astfel, în lipsa vreunui text de abrogare expres, îşi găseşte în continuare aplicabilitatea principiul specialia generalibus derogant, şi nu lex posteriori derogat priori. De asemenea, Curtea observă că prevederile art. 196 lit. ş) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...] ş) orice alte dispoziţii contrare prezentei legi", constituie o normă de abrogare expresă indirectă, care însă nu are nicio incidenţă cu privire la cap. IV din Legea nr. 329/2009, nefiind în intenţia legiuitorului să abroge aceste dispoziţii legale. O atare concluzie se desprinde din faptul că, prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, a fost modificat chiar cap. IV din Legea nr. 329/2009. Astfel, potrivit articolului unic al ordonanţei de urgenţă menţionate, "În cuprinsul cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat» se înlocuieşte cu sintagma «câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat»".

Rezultă aşadar că dispoziţiile legale criticate sunt în vigoare, nefiind abrogate prin efectul art. 196 lit. ş) din Legea nr. 263/2010.

II. Pe fondul cauzei, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a stabilit, în raport cu o critică similară de neconstituţionalitate, că întreg cap. IV din lege este constituţional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie. De asemenea, Curtea reţine că şi-a menţinut această jurisprudenţă şi în cadrul controlului a posteriori pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, stabilind, prin Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, că dispoziţiile art. 17-22 din Legea nr. 329/2009 sunt constituţionale.

Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită.

Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat [devenit, în prezent, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat] respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. Totodată, Curtea a apreciat că măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

De asemenea, Curtea a mai arătat că soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional.

Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 329/2009 sunt constituţionale în măsura în care acestea nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În fine, Curtea reţine că nu sunt incidente în cadrul controlului de constituţionalitate, ca normă de referinţă, prevederile Codului muncii invocate în susţinerea excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18-20 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Alexandrina Andrei şi alţii, respectiv de Teodor Ciupitu în dosarele nr. 48.231/3/CA/2009 şi nr. 50.388/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly