Decizie nr. 194 din 31 martie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de TMUCB - S.A. din Cernavodă - Platforma Nuclearoelectrică în Dosarul nr. 1.765/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că măsura de protecţie instituită de textul de lege criticat în favoarea reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale este justificată de statutul acestora, care îi plasează într-o situaţie obiectiv diferită de cea a celorlalţi salariaţi. În sprijinul celor arătate invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.765/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Excepţia a fost ridicată de TMUCB - S.A. din Cernavodă - Platforma Nuclearoelectrică în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect desfacerea contractului individual de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că "prin imunitatea acordată liderilor sindicali pe perioada cât sunt în această funcţie şi doi ani după aceea se creează o gravă discriminare în raport cu alte categorii de salariaţi, deoarece liderii sindicali nu pot fi concediaţi după încheierea mandatului nici pentru motive economice şi nici pentru necorespundere profesională". În opinia sa, textul de lege ar fi fost conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie numai în situaţia în care ar fi protejat liderul sindical de desfacerea abuzivă a contractului de muncă pe motive de organizare sindicală şi numai dacă s-ar aplica doar pe timpul cât salariatul are calitatea de lider sindical.

Tribunalul Constanţa - Secţia civilă apreciază că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie nici privilegii şi nici discriminări, asigurând doar protecţia specială a liderilor sindicali pentru a-şi putea îndeplini în bune condiţii mandatul primit din partea salariaţilor. În acest sens arată că liderii sindicali se află într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi salariaţi, ceea ce nu numai că justifică, ci face obiectiv necesar un tratament juridic diferenţiat. De asemenea, aminteşte că protecţia specială a persoanelor alese în organele de conducere a sindicatelor este impusă şi de art. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor şi facilităţile de acordat acestora, din 23 iunie 1971, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975. În sfârşit, în sprijinul celor arătate invocă şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 104/1995, Decizia nr. 100/2000 şi Decizia nr. 174/2000.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că, departe de a institui privilegii sau discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituţie ori de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, textul de lege criticat este destinat asigurării, într-o situaţie particulară, a egalităţii cetăţenilor, care ar avea de suferit tocmai în lipsa acestei norme. În acelaşi sens aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că instituirea unor regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi considerată o încălcare a acestui principiu. De asemenea, arată că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 instituie o măsură de protecţie care urmăreşte să asigure egalitatea de tratament între sindicat, pe de o parte, şi angajator, pe de altă parte, în scopul contracarării eventualelor măsuri abuzive, cu caracter represiv ori de intimidare, din partea angajatorului. Această măsură de protecţie, potrivit Curţii Constituţionale, nu poate avea semnificaţia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminări, fiind destinată asigurării, în anumite situaţii specifice, a egalităţii cetăţenilor, care ar fi afectată în lipsa ei. În sfârşit, în sensul celor arătate, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 100/2000, Decizia nr. 174/2000 şi Decizia nr. 104/1995.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu instituie nici un privilegiu şi nici o discriminare. Astfel, situaţia deosebită în care se află membrii organelor de conducere ale sindicatelor determină instituirea unui tratament juridic diferenţiat, în acord cu interpretarea pe care Curtea Constituţională a dat-o principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, arată că prevederile legale criticate sunt în acord cu dispoziţiile art. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor şi facilităţile de acordat acestora.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora, "În timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a preluat, în esenţă, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din fosta Lege a sindicatelor nr. 54/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 7 august 1991 şi abrogată prin art. 56 din Legea nr. 54/2003, dispoziţii care reglementau, de asemenea, protecţia acordată salariaţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor.

Prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituţionalitate, Curtea respingând, în mod constant, criticile formulate de autorii excepţiilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, şi Decizia nr. 174 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 30 octombrie 2000, Curtea a statuat că "prin dispoziţiile legale criticate nu se instituie nici un privilegiu şi nici o discriminare. Reprezentanţii salariaţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor se află într-o situaţie diferită în comparaţie cu celelalte categorii de salariaţi. Or, tratamentul juridic diferit al cetăţenilor care nu se află în situaţii identice este nu numai justificat, ci şi obiectiv necesar". Argumentând cele statuate, Curtea a arătat că "situaţia deosebită în care se află salariaţii membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinată de atribuţiile lor în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut în teza a doua a art. 9 din Constituţie, potrivit căreia sindicatele «[...] contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor»". De asemenea, a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă "o măsură de protecţie a liderilor sindicali, pentru ca aceştia să poată îndeplini în bune condiţii atribuţiile cu care au fost însărcinaţi de salariaţii membri de sindicat care i-au ales. Măsura de protecţie se justifică prin necesitatea de a se contracara eventualele măsuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului. De altfel, este de reţinut şi faptul că această protecţie funcţionează doar în cazul modificării sau al desfacerii contractului de muncă din iniţiativa angajatorului şi pentru motive neimputabile liderilor sindicali salariaţi".

În sfârşit, prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut şi că protecţia specială a liderilor sindicali este impusă de prevederile art. 1 din Convenţia privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor din cadrul întreprinderilor şi facilităţile de acordat acestora, aprobată de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la 23 iunie 1971, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din 2 august 1975. Potrivit acestor prevederi internaţionale, "Reprezentanţii lucrătorilor din întreprindere trebuie să beneficieze de o protecţie eficace contra tuturor măsurilor care ar putea să le aducă prejudicii, inclusiv concedierea şi activitatea lor de reprezentanţi ai lucrătorilor, afilierea lor sindicală sau participarea lor la activităţi sindicale, în măsura în care acţionează conform legilor, convenţiilor colective sau altor angajamente convenţionale în vigoare".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile anterioare îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de TMUCB - S.A. din Cernavodă - Platforma Nuclearoelectrică în Dosarul nr. 1.765/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea