(1)Prezentele norme metodologice stabilesc principiile, procedurile și regulile de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
(2)Dispozițiile prezentelor norme metodologice se aplica tuturor autorităților și instituțiilor publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 544/2001.
Aplicarea Legii nr. 544/2001 se face cu respectarea următoarelor principii:
a)principiul transparenței - autoritățile și instituțiile publice au obligația să își desfășoare activitatea într-o maniera deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informație să constituie excepția, în condițiile legii;
b)principiul aplicării unitare - autoritățile și instituțiile publice asigura respectarea legii în mod unitar, în conformitate cu prevederile acesteia și ale prezentelor norme metodologice.
c)principiul autonomiei - fiecare autoritate sau instituție publică va elabora propriul regulament de organizare și funcționare a compartimentelor de informare și relații publice, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentelor norme metodologice.
Capitolul IIOrganizarea și asigurarea accesului liber la informațiile de interes public
(1)Pentru organizarea și asigurarea accesului liber și neîngrădit al oricărei persoane la informațiile de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu.
(2)Compartimentele specializate de informare și relații publice pot fi organizate, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice centrale ori locale, ca birouri, servicii, direcții sau direcții generale, în subordinea conducătorului autorității sau instituției publice respective, care, în funcție de situație, poate dispune coordonarea acestora de către o alta persoana din conducerea autorității sau instituției publice respective.
(3)Atribuțiile, organizarea și funcționarea compartimentelor de informare și relații publice se stabilesc, în baza legii și a dispozițiilor prezentelor norme metodologice, prin regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau a instituției publice respective.
(1)Pentru buna desfășurare a activității de informare și relații publice în cadrul autorităților și instituțiilor publice, aceasta poate fi organizată cu următoarele componente:
a)informarea presei;
b)informarea publică directa a persoanelor;
c)informarea interna a personalului;
d)informarea interinstituțională.
(2)Informarea directa a persoanelor și informarea presei sunt, potrivit legii, componente obligatorii și nu exclud celelalte componente ale activității de informare și relații publice.
În cadrul compartimentelor de informare și relații publice ale instituțiilor și autorităților publice activitatea de informare publică directa a persoanelor și cea de informare a presei se pot organiza distinct.
(1)La nivelul Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Camerei Deputaților și al Senatului, aparatului de lucru al Guvernului, al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, sediilor centrale ale regiilor autonome și al altor instituții publice centrale, precum și la nivelul autorităților administrative autonome, prefecturilor, consiliilor județene și consiliilor locale ale municipiilor, orașelor și sectoarelor municipiului București, structurile organizatorice existente de comunicare vor fi reorganizate în compartimente de informare și relații publice și vor include în mod obligatoriu cel puțin un birou (o structura) de informare publică și un birou (o structura) de relații cu presa.
(2)La nivelul structurilor descentralizate ale autorităților și instituțiilor publice centrale se vor organiza birouri de informare și relații publice, iar atribuțiile pe linia relației cu presa și a informării directe a persoanelor vor fi îndeplinite distinct de persoane special desemnate în acest scop.
(3)La nivelul comunelor, atribuțiile pe linia relației cu presa și a informării directe a persoanelor pot fi îndeplinite de o persoană special desemnată în acest scop de primar.
Fiecare autoritate sau instituție publică va stabili, în funcție de specificul propriu al activităților, numărul de persoane necesar pentru îndeplinirea în bune condiții a atribuțiilor care revin autorității/instituției pe linia informării și relațiilor publice.
(1)Pentru accesul publicului la informațiile de interes public difuzate din oficiu, fiecare instituție sau autoritate publică organizează în cadrul compartimentelor de informare și relații publice puncte de informare-documentare.
(1^1)Instituțiile și autoritățile publice pot organiza o bibliotecă virtuală, ce cuprinde o colecție de informații de interes public, actualizate și completate periodic cu informațiile de interes public furnizate solicitanților.
(2)Informațiile comunicate din oficiu de către instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3) se vor afișa obligatoriu pe pagina proprie de internet, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(3)Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația să accesibilizeze paginile proprii de internet, în vederea asigurării accesului la informațiile publice pentru persoanele cu handicap, în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(1)Informațiile de interes public care se comunică din oficiu, conform legii, vor fi prezentate într-o formă accesibilă, standardizată și concisă. Informațiile vor fi afișate, de regulă, în format editabil.
(2)În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a publica și de a actualiza anual un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul va fi publicat pe pagina proprie de internet, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.
(3)În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile publice sunt obligate să aducă la cunoștință publică, cel puțin anual, un raport periodic de activitate. Raportul periodic de activitate va fi elaborat conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.
(4)În situația în care raportul va fi elaborat anual, acesta va fi adus la cunoștință publică cel târziu la sfârșitul lunii aprilie din anul următor.
(5)Publicitatea raportului prevăzut la alin. (3) va fi asigurată prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum și pe pagina proprie de internet în secțiunea dedicată informațiilor de interes public. Raportul poate fi afișat și la sediul autorității publice.
(6)Autoritățile și instituțiile publice pentru care, prin lege specială, se prevede obligația elaborării și prezentării unui raport privind activitatea proprie vor elabora doar raportul prevăzut de legea specială. În acest caz, raportul va cuprinde și elementele prevăzute în anexa nr. 3.
(1)Accesul la informațiile de interes public comunicate din oficiu se realizează obligatoriu prin:
a)afișare pe pagina de internet proprie a autorității sau instituției publice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice;
b)afișare la sediul autorității sau instituției publice sau prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă sau în publicații proprii;
c)consultare la sediul autorității sau instituției publice, în punctele de informare-documentare, în spații special destinate acestui scop, după caz.
(2)Furnizarea informațiilor de interes public în formele prevăzute la alin. (1) este modalitatea minimă obligatorie de comunicare din oficiu a informațiilor de interes public pentru toate autoritățile și instituțiile publice.
În unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate națională deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației informațiile ce se comunica din oficiu se vor difuza și în limba minorității respective.
Solicitarea informațiilor de interes public, altele decât cele prevăzute să fie comunicate din oficiu, va fi adresată instituției sau autorității publice, în condițiile art. 6 din Legea nr. 544/2001.
(1)Pentru a facilita redactarea solicitării și a reclamației administrative autoritățile și instituțiile publice vor pune gratuit la dispoziție persoanei interesate formulare-tip. Acestea vor fi afișate pe pagina proprie de internet și vor fi distribuite, la cerere, persoanelor interesate, prin intermediul structurilor prevăzute la art. 3 alin. (1).
(2)Modelele formularelor-tip ale cererii de informații de interes public și ale reclamației administrative sunt prezentate în anexele nr. 4-6.
(3)Utilizarea formularelor-tip este facultativă. Nu poate constitui motiv de refuz al accesului la informațiile publice dacă solicitarea este redactată într-o altă formă decât modelul prevăzut la alin. (1).
(4)Modelul scrisorii de răspuns la cerere și cel al scrisorii de răspuns la reclamația administrativă, împreună cu modelul registrului pentru înregistrarea documentelor prevăzute la alin. (2), sunt prevăzute în anexele nr. 7-9.
(3)Informațiile de interes public solicitate în scris vor fi comunicate în formatul precizat în cererea solicitantului, respectiv în scris, în format electronic sau hârtie.
(4)Dacă informațiile de interes public solicitate sunt disponibile în format editabil, la cererea solicitantului, acestea vor fi furnizate și în acest format.
(5)În aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, lipsa semnăturii olografe de pe solicitarea de furnizare a informațiilor de interes public transmise în format electronic nu poate constitui un motiv de nefurnizare a informațiilor solicitate.
(6)Informațiile de interes public vor fi comunicate în termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă solicitantul nu a invocat acest act normativ în solicitarea de furnizare a informațiilor publice.
(1)Termenele pentru comunicarea în scris a unui răspuns solicitanților de informații de interes public sunt cele prevăzute de Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și anume:a) 10 zile pentru comunicarea informației de interes public solicitate, dacă aceasta a fost identificată în acest termen;b) 10 zile pentru anunțarea solicitantului că termenul prevăzut la lit. a) nu a fost suficient pentru identificarea informației solicitate;c) 30 de zile pentru comunicarea informației de interes public identificate peste termenul prevăzut la lit. a);d) 5 zile pentru transmiterea refuzului de comunicare a informației solicitate și a motivării refuzului.
(2)Termenele prevăzute la alin. (1) se calculează de la data înregistrării solicitării, în condițiile art. 20 alin. (4); nu intră în calculul termenelor ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
(3)Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Programul zilnic al compartimentelor de informare și relații publice va fi cel al autorităților sau instituțiilor publice respective, stabilit prin regulamentul propriu de organizare și funcționare, incluzând într-o zi pe săptămână și ore după programul de funcționare.
(1)Accesul la informațiile de interes public este gratuit.
(2)Costul serviciilor de copiere va fi suportat de solicitant, în condițiile legii.
(3)Plata serviciilor de copiere se poate face în numerar, prin mandat poștal, prin decontare bancară, prin intermediul cardurilor bancare și prin intermediul altor sisteme de plată, potrivit prevederilor legale în vigoare. Autoritățile și instituțiile publice au obligația să aducă la cunoștință publică contul în care se va efectua plata.
(4)În aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, prin costul serviciului de copiere se înțelege costul direct al operațiunii tehnice de copiere a informației solicitate pe suport hârtie.
(5)Costul serviciului de copiere va fi aprobat, respectiv actualizat prin actul administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice centrale sau locale și nu poate depăși 0,05% din salariul minim pe economie calculat per pagină.
Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa asigura rezolvarea solicitărilor privind informațiile de interes public și organizarea și funcționarea punctului de informare-documentare.
(1)Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa primesc solicitările privind informațiile de interes public.
(2)Solicitarea de informații de interes public este acțiunea verbală sau scrisă (pe suport de hârtie sau electronic) prin care o persoana (fizica sau juridică, română ori străină) poate cere informații considerate ca fiind de interes public.
(3)În cazul formulării verbale a solicitării informația este furnizată pe loc, dacă este posibil, sau cu îndrumarea solicitantului să adreseze o cerere în scris.
(4)Cererile de solicitare a informațiilor de interes public, indiferent de modul în care au fost formulate, inclusiv cele prevăzute la alin. (3), se înregistrează, de îndată, la structurile sau la persoanele responsabile de informarea publică directă, în Registrul pentru înregistrarea solicitărilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public.
(5)După înregistrarea cererii, structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă au obligația să comunice solicitantului, direct sau electronic la adresa de e-mail furnizată, data și numărul de înregistrare a cererii. Pentru cererile transmise prin poștă, numărul de înregistrare va fi comunicat numai la solicitarea persoanei care a formulat cererea.
(1)După primirea și înregistrarea cererii structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa realizează o evaluare primara a solicitării, în urma căreia se stabilește dacă informația solicitată este o informație comunicată din oficiu, furnizabilă la cerere sau exceptată de la liberul acces.
(2)În situația în care informația solicitată este dintre cele care se comunică din oficiu, se asigură de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile, informarea solicitantului despre acest lucru, precum și sursa unde informația solicitată poate fi găsită.
(3)La solicitarea expresă a persoanei interesate, informațiile de interes public comunicate din oficiu vor fi comunicate și în scris, pe suport electronic sau hârtie.
(1)În cazul în care informația solicitată nu este dintre cele care se comunică din oficiu, solicitarea se transmite structurilor competente din cadrul autorităților și instituțiilor publice, care dețin informațiile solicitate, pentru a verifica respectarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare.
(2)În cazul în care informația solicitată este identificată ca fiind exceptată de la accesul liber la informație, se asigura, în termen de 5 zile de la înregistrare, informarea solicitantului despre acest lucru.
(2^1)În situația în care informația publică solicitată se află pe un înscris care conține atât informații la care accesul este liber, cât și informații exceptate de la liberul acces, informația publică solicitată va fi comunicată, după anonimizarea informațiilor exceptate, prevăzute la art. 12 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Structurile prevăzute la alin. (1) au obligația să identifice și să actualizeze informațiile de interes public care sunt exceptate de la accesul liber, potrivit legii.
(1)Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa primesc de la structurile prevăzute la art. 22 alin. (1) răspunsul la solicitarea primită și redactează răspunsul către solicitant împreună cu informația de interes public sau cu motivația întârzierii ori a respingerii solicitării, în condițiile legii.
(2)Răspunsul se înregistrează și se transmite persoanei interesate, pe suportul solicitat, în termenul legal.
În cazul în care solicitarea nu se încadrează în competențele instituției sau autorității publice, în termen de 5 zile de la înregistrare, structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă transmit solicitarea către instituțiile sau autoritățile competente și informează solicitantul despre aceasta.
Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa țin evidenta răspunsurilor și a chitanțelor remise de solicitanți privind plata costurilor de copiere a materialelor solicitate.
Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa realizează organizarea și funcționarea punctului de informare-documentare, după cum urmează:
a)asigura publicarea buletinului informativ al autorității sau instituției publice, care va cuprinde informațiile de interes public comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001;
b)asigura publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, a raportului de activitate al autorității sau instituției publice;
c)asigură disponibilitatea informațiilor comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, pe pagina de internet și la afișierul instituției, precum și în alte modalități, după caz;
(1)Fiecare instituție sau autoritate publică va întocmi anual, prin structurile de informare și relații publice, un raport privind accesul la informațiile de interes public, care va cuprinde:
a)numărul total de solicitări de informații de interes public;
b)numărul total de solicitări, departajat pe domenii de interes;
c)numărul de solicitări rezolvate favorabil;
d)numărul de solicitări respinse, defalcat în funcție de motivația respingerii (informații exceptate de la acces, inexistente etc.);
e)numărul de solicitări adresate:
1.pe suport hârtie;
2.pe suport electronic;
3.solicitări verbale;
f)numărul de solicitări adresate de persoane fizice;
g)numărul de solicitări adresate de persoane juridice;
h)numărul de reclamații administrative:
1.rezolvate favorabil;
2.respinse;
i)numărul de plângeri în instanță: 1 rezolvate favorabil;
2.respinse;
3.în curs de soluționare;
j)costurile totale ale compartimentului de informare și relații publice;
k)sumele totale încasate pentru serviciile de copiere a informațiilor de interes public solicitate;
l)numărul estimativ de vizitatori ai punctului de informare-documentare;
m)numărul de răspunsuri defalcat pe termene de răspuns;
n)informațiile solicitate identificate ca fiind exceptate de la accesul liber la informație;
o)măsurile luate pentru îmbunătățirea activității;
p)numele și prenumele persoanei desemnate, respectiv ale șefului compartimentului prevăzut la art. 3 alin. (1).
(2)Raportul elaborat după modelul prevăzut în anexa nr. 10 va fi adresat conducătorului autorității sau instituției publice respective și va fi făcut public în termenul prevăzut la art. 10 alin. (4).
(3)Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale vor asigura centralizarea rapoartelor prevăzute la alin. (1) de la autoritățile și instituțiile publice din subordine.
(4)Autoritățile publice locale din județ, respectiv municipiul București vor transmite către instituțiile prefectului raportul prevăzut la alin. (1) până la data de 30 aprilie a anului următor.
(5)Prefectul analizează întocmirea raportului, conform anexei nr 10, și poate solicita autorităților administrației publice locale emitente completarea acestuia.
(6)Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale, precum și instituțiile prefectului vor transmite rapoartele până la data de 15 mai către Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
Dispozițiile speciale privind accesul mijloacelor de informare în masa la informațiile de interes public, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 544/2001, se referă în mod explicit la obligațiile autorităților și instituțiilor publice și nu reglementează în nici un fel activitatea mass-media.
Structurile sau persoanele responsabile de relația cu presa a instituției sau autorității publice respective au următoarele atribuții:
a)să furnizeze ziariștilor, prompt și complet, orice informație de interes public care privește activitatea instituției sau autorității publice pe care o reprezintă;
b)să acorde fără discriminare, în termen de cel mult doua zile de la înregistrare, acreditarea ziariștilor și a reprezentanților mijloacelor de informare în masa;
c)să informeze în timp util și să asigure accesul ziariștilor la activitățile și acțiunile de interes public organizate de instituția sau autoritatea publică;
d)să asigure, periodic sau de fiecare data când activitatea instituției ori a autorității publice prezintă un interes public imediat, difuzarea de comunicate, informări de presa, organizarea de conferințe de presa, interviuri sau briefinguri;
e)să difuzeze ziariștilor dosare de presa legate de evenimente sau de activități ale instituției ori autorității publice;
f)să nu refuze sau să nu retragă acreditarea unui ziarist decât numai pentru fapte care împiedica desfășurarea normală a activității instituției sau autorității publice respective și care nu privesc opiniile exprimate în presa de respectivul ziarist;
g)în cazul retragerii acreditării unui ziarist, să asigure organismului de presa obținerea acreditării pentru un alt ziarist.
(1)Acreditarea se acorda, la cerere, ziariștilor și instituțiilor de presa solicitante. Legitimațiile de acreditare nu sunt transmisibile și se referă la prezenta fizica a ziaristului în sediul sau la activitățile autorității ori instituției publice, la care accesul presei este permis.
(2)Acreditarea ziariștilor nu atrage controlul autorităților sau instituțiilor publice ce au acordat acreditarea asupra materialelor publicate de ziaristul acreditat.
(3)Participarea ziariștilor la activitățile autorităților sau instituțiilor publice nu va putea fi limitată ori restricționată prin reglementări interne ce exced textului Legii nr. 544/2001.
Răspunderea disciplinară a funcționarului desemnat pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 se stabilește conform Statutului funcționarilor publici, statutelor speciale sau, după caz, Codului muncii.
În cazul în care o persoana considera că dreptul privind accesul la informațiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamație administrativă conducătorului autorității sau instituției publice căreia i-a fost solicitată informația.
Persoana care se considera vătămată în drepturile sale poate depune reclamația administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștința a refuzului explicit sau tacit al angajaților din cadrul autorității sau instituției publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 și ale prezentelor norme metodologice.
(1)Răspunsul motivat la reclamația administrativă se transmite persoanei care a formulat-o în termen de 15 zile de la data înregistrării, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.
(2)În cazul în care reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul va conține informațiile de interes public solicitate inițial și, de asemenea, după caz, va menționa măsurile dispuse, respectiv sesizarea comisiei de disciplină, în cazul funcționarului public, în condițiile legii.
(1)Pentru analiza reclamațiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 și ale prezentelor norme metodologice, la nivelul fiecărei autorități sau instituții publice se constituie o comisie de analiza privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public.
(2)Comisia de analiza privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public va avea următoarele responsabilități:
a)primește și analizează reclamațiile persoanelor;
b)efectuează cercetarea administrativă;
c)stabilește dacă reclamația persoanei privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public este întemeiată sau nu;
d)în cazul în care reclamația este întemeiată, propune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru personalul responsabil și comunicarea informațiilor de interes public solicitate. În cazul funcționarilor publici culpabili comisia de analiza va informa despre rezultatul cercetării administrative comisia de disciplina a autorității sau instituției publice, care va propune aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare, potrivit legii;
(1)În condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului.
(2)Scutirea de taxa de timbru, prevăzută la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, pentru plângerea la tribunal și recursul la curtea de apel nu include și scutirea de la plata serviciilor de copiere a informațiilor de interes public solicitate.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice autoritățile administrației publice centrale și locale și instituțiile publice vor asigura spațiile necesare, precum și modificarea organigramelor, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2001.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se vor organiza compartimente de informare și relații publice și vor fi elaborate reglementările interne de organizare și funcționare a acestora.
Informatizarea compartimentelor de informare și relații publice va fi asigurată de instituțiile și autoritățile publice, pe baza propunerilor aprobate de Guvern, în condițiile art. 24 din Legea nr. 544/2001.
└─┤ Rapoarte și studii │ │ │ │Situația plăților (execuția │
└──────────────────────────────┘ │ ├─┤bugetară), conform Anexei. │
│ │ └─────────────────────────────┘
│ │ ┌─────────────────────────────┐
│ │ │ Situația drepturilor │
│ │ │salariale stabilite potrivit │
│ └─┤ legii, precum și alte │
│ │drepturi prevăzute de acte │
│ │ normative │
│ └─────────────────────────────┘
│ ┌──────────────────────────┐
├─┤ Bilanțuri contabile │
│ └──────────────────────────┘
│ ┌──────────────────────────┐
├─┤ Achiziții publice │
│ └─┬────────────────────────┘
│ │ ┌─────────────────────────────┐
│ ├─┤ Programul anual al │
│ │ │ achizițiilor publice │
│ │ └─────────────────────────────┘
│ │ ┌─────────────────────────────┐
│ │ │Centralizatorul achizițiilor │
│ ├─┤publice și - contractele cu │
│ │ │valoare de peste 5000 de euro│
│ │ │ conform anexei │
│ │ └─────────────────────────────┘
│ │ ┌─────────────────────────────┐
│ │ │Contractele cu valoare de │
│ │ │peste 5000 de euro (începând │
│ └─┤ cu anul 2015) │
│ └─────────────────────────────┘
│ ┌──────────────────────────┐
├─┤Declarații de avere și de │
│ │interese, conform anexei │
│ └──────────────────────────┘
│ ┌──────────────────────────┐
│ │ Formulare tip (cu │
└─┤ menționarea timpului │
│ necesar completării) │
└──────────────────────────┘
Formatul documentelor comunicate din oficiu, în cazul în care acestea se regăsesc în instituție într-un format prelucrabil automat de către calculator, va fi:
–legislație - actele normative vor fi publicate în format pdf, având și linkuri către portalul http://legislație.just.ro;
–programe și strategii - format .pdf, .pdf inteligent, .doc, .docx, .odt și alte formate text;
–rapoarte și studii - format .doc, .docx, .odt și alte formate text;
–formular pentru solicitare în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, și formular pentru contestarea deciziei - format .pdf, .pdf inteligent, .doc, .docx, .odt și alte formate text;
–buget, situația plăților, situația drepturilor salariale, plan de achiziții, plan de investiții, centralizatorul contractelor de achiziție - format .ods, .xml, .xls sau .xlsx;
–formulare-tip folosite de instituție în relația cu cetățenii - format .pdf inteligent, .doc, .docx, .odt sau în variantă online (în cazul utilizării unei proceduri online de completare a respectivului formular).
Anexa nr. 1 a fost înlocuită cu anexa nr. 1 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.
Anexa nr. 2a)
la normele metodologice
la normele metodologice
Model - Buletin informativ
a) actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice
Se vor indica actele normative în temeiul cărora autoritățile sau instituțiile publice își desfășoară activitatea:
b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor autorității sau instituției publice
Regulamentul de organizare și funcționare Organigrama aprobată conform legii Alte regulamente aplicabile la nivelul instituției
c) numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice
Numele și prenumele persoanelor responsabile (numere de telefon/fax, adrese e-mail)
d) coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice
1. Datele de contact ale autorității: denumire, sediu, numere de telefon/fax, adrese e-mail 2. Programul de funcționare al instituției
e) audiențe
Program de audiențe, cu precizarea modului de înscriere pentru audiențe și a datelor de contact pentru înscriere
f) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil
Bugetul aprobat Bilanțul contabil
g) programele și strategiile proprii
Programele și strategiile autorității sau instituției publice
h) lista cuprinzând documentele de interes public
Se vor indica documentele de interes public stabilite la nivelul autorității sau instituției publice.
i) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii
Se vor indica documente produse și/sau gestionate la nivelul autorității sau instituției publice.
j) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate
Se vor indica prevederea legală, termene și instanța la care se va introduce acțiunea. După caz, se vor prezenta alte moduri de contestare, cu indicarea procedurii specifice.
Anexele nr. 2a) și 2b) au fost înlocuite cu anexa nr. 2 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.
Anexa nr. 3
la normele metodologice
Model - Raport periodic de activitate
Categorie de informații
Detalii
Corelare cu alte acte normative/documente
PROFIL ORGANIZAȚIONAL
- cuvânt înainte din partea conducătorului instituției - misiunea instituției și responsabilități - contribuția pe care trebuie să o aducă la obiectivele guvernării și la obiectivele asumate de România - datele de contact (adresă, telefon, email)
Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public Anexă - Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile deinteres public
POLITICI PUBLICE
Informații privind rezultatele implementării Planului strategic instituțional (PSI). Acest document are o perspectivă de 3-4 ani - termen mediu - și trebuie să descrie mandatul, viziunea, obiectivul general, obiectivele specifice împreună cu programele bugetare pentru fiecare minister
- prioritățile pentru perioada de raportare - pentru fiecare prioritate: obiective, rezultate, chestiuni bugetare, alocare bugetară - indici de performanță, cu prezentarea gradului de realizare a acestora - prezentare a programelor desfășurate și a modului de raportare a acestora la obiectivele autorității sau instituției publice - ce rezultate s-au obținut cu resursele avute la dispoziție (monitorizarea implementării) - raportarea cheltuielilor, defalcate pe programe, respectiv pe obiective - nerealizări, cu menționarea cauzelor acestora (acolo unde este cazul) - propuneri pentru remedierea deficiențelor - informații relevante privind performanța ministeruluidin rapoartele de audit intern sau extern (ale Curții de Conturi) - politici publice aflate în implementare - rezultatele așteptate ale documentelor de politici publice - stadiul îndeplinirii obiectivelor generale și obiectivelor specifice
- Hotărârea Guvernului nr. 1.807/2006 pentru aprobarea Componentei de management din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituțiilor administrației publice de la nivel central - Hotărârea Guvernului nr. 158/2008 pentru aprobarea Componentei de programare bugetară din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituțiilor administrației publice de la nivel central - Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile deinteres public Anexă - Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile deinteres public
Priorități pentru perioada următoare
Teme, investiții etc. - corelate cu contribuția pe careinstituția trebuie să o aducă la obiectivele guvernăriiși la obiectivele asumate de România Menționarea perioadei - 1 sau 5 ani sau altă perioadă la alegerea instituției
Prioritățile strategice ale instituției Planul de guvernare/Planul sectorial de acțiune al instituției
TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ
Bugetul instituției
Sinteza bugetului pe surse de finanțare, cel puțin referitor la: - finanțare de la bugetul de stat - finanțare rambursabilă - fondurile externe nerambursabile postaderare primite în cadrul unor proiecte/programe/instrumente/facilitățifinanțate conform unor decizii/acorduri/ înțelegeri/ memorandumuri ale Uniunii Europene și/sau ale altor donatori - venituri proprii etc. - o sinteză a cheltuielilor detaliate pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz Anexat - bugetul complet în format de date deschise, inclusiv programele de investiții publice, care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite
Informații legate de procesul de achiziții publice, achizițiile sectoriale și concesiunile de lucrări și servicii
- lista de contracte încheiate (obiectul contractului, suma, procedura de achiziții publice folosită, numele câștigătorului) - numărul de procese de achiziții pe categorii, pentru anul încheiat - câte achiziții s-au realizat prin sistemul electronic din totalul achizițiilor desfășurate pe parcursul exercițiului anului calendaristic de raportare - durata medie a unui proces de achiziție publică pe categorii de achiziții - număr de contestații formulate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor - câte proceduri au fost anulate sau sunt în procedura de anulare
Informații despre litigii în care este implicată instituția (în general, nu doar cele legate de achiziții publice)
- număr de litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată pe tipuri și obiectul lor, cu indicarea contextului litigiului - câte au fost pierdute - câte au fost câștigate
Organigrama
Afișarea organigramei cu evidențierea numelor persoanelor cu funcții de conducere și a numărului de posturi ocupate, respectiv a numărului total de posturidisponibile, precum și a departamentelor cu date de contact
Informații despre managementul resurselor umane
- informații despre fluctuația de personal - numărul de concursuri organizate - fluctuația la nivelul funcțiilor de conducere - numărul de funcții de conducere exercitate temporar - venitul mediu, inclusiv diferitele sporuri
RELAȚIA CU COMUNITATEA
Raport de activitate Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
Raportul de activitate va fi întocmit și publicat într-un document distinct, în conformitate cu prevederile anexei nr. 10 la normele metodologice.
Raport de activitate Legea nr. 52/2003, republicată)
Raportul de activitate va fi întocmit și publicat într-un document distinct, în raportul anual de activitate al instituției făcându-se trimitere la acesta.
Conform art. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată
Informații despre atragereade resurse din comunitate
- lucrul cu voluntari - parteneriate cu alte instituții publice, mediul de afaceri, participări în asociații internaționale, înfrățiri
LEGISLAȚIE
Informații despre proiecte de acte normative inițiate de către instituție
- nr. de inițiative - denumirea fiecărui proiect, tipul de act normativ și subiectul abordat, codul actului normativ - puncte de vedere la proiectele altor instituții - priorități legislative pentru perioada următoare
Anexa nr. 3 a fost înlocuită cu anexa nr. 3 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.
Anexa nr. 4
la normele metodologice
Model - Formular-tip cerere de informații de interes public
Denumirea autorității sau instituției publice .................
Prin prezenta formulez o cerere conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare. Doresc să primesc o copie de pe următoarele documente (petentul este rugat să enumere cât mai concret documentele sau informațiile solicitate):
Telefon (opțional) .................................................
Anexa nr. 4 a fost înlocuită cu anexa nr. 4 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.
Anexa nr. 5
la normele metodologice
Model - Reclamație administrativă (1)
Denumirea autorității sau instituției publice ........................
Prin prezenta formulez o reclamație administrativă, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la cererea nr. .......... din data de ............... am primit un răspuns negativ, la data de ............., de la .................. (completați numele respectivului funcționar)
Documentele de interes public solicitate erau următoarele: .............................
Documentele solicitate se încadrează în categoria informațiilor de interes public, din următoarele considerente: ........................
Prin prezenta solicit revenirea asupra deciziei de refuz al comunicării/netransmitere în termenul legal a informațiilor de interes public solicitate în scris/în format electronic, considerând că dreptul meu la informație, conform legii, a fost lezat.
Vă mulțumesc pentru solicitudine,
.................................
(semnătura petentului)
Numele și adresa petentului ...............................
Anexa nr. 5 a fost înlocuită cu anexa nr. 5 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.
Anexa nr. 6
la normele metodologice
Model - Reclamație administrativă (2)
Denumirea autorității sau instituției publice ....................
Prin prezenta formulez o reclamație administrativă, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la cererea nr. ......... din data de ............ nu am primit informațiile solicitate în termenul legal, stabilit de lege.
Documentele de interes public solicitate erau următoarele: ........................
Documentele solicitate se încadrează în categoria informațiilor de interes public, din următoarele considerente: ....................
Prin prezenta solicit revenirea asupra deciziei de a nu primi informațiile de interes public solicitate în scris/în format electronic, considerând că dreptul meu la informație, conform legii, a fost lezat.
Vă mulțumesc pentru solicitudine,
................................
(semnătura petentului)
Numele și adresa petentului ..........................
Anexa nr. 6 a fost înlocuită cu anexa nr. 6 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.
Anexa nr. 7
la normele metodologice
Model - Scrisoare de răspuns la cerere
De la:
Denumirea autorității sau instituției publice .....................
În urma cererii dumneavoastră nr. ........ din data de ..............., prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, solicitați o copie de pe următoarele documente: ..................
1.vă trimitem, în anexa la prezenta scrisoare, informațiile solicitate;
2.vă informăm că informațiile solicitate nu au putut fi expediate în termenul inițial de 10 zile datorită complexității acestora, urmând să vă parvină în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii dumneavoastră;
3.vă informăm că pentru rezolvarea cererii dumneavoastră, întrucât instituția noastră nu deține informațiile la care faceți referire, solicitarea dumneavoastră a fost redirecționată către .... (instituția/autoritatea publică competentă) ...., de unde urmează să primiți răspuns;
4.vă informăm că informațiile solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor.
Informațiile solicitate v-au fost furnizate în format electronic, la următoarea adresă de e-mail (opțional): .................
Vă informăm că costurile aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate sunt următoarele (când este cazul): ................
După plata serviciilor de copiere a documentelor solicitate la casierie, în contul de trezorerie ....... (al fiecărei autorități sau instituții publice) sau prin transfer bancar în contul .................., vă rugăm să vă prezentați pentru înmânarea documentelor solicitate.
În urma reclamației dumneavoastră nr. ............ din data de ................., conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, după răspunsul negativ primit/întârzierea răspunsului la cererea nr. ............. din data de ..........................., prin care, conform legii sus-menționate, solicitați documentele de mai jos: ..........................
vă informăm că decizia de a nu primi (la termen) documentele solicitate:
1.se încadrează în prevederile legii, fiind vorba despre informații exceptate de la accesul liber al cetățenilor;
2.nu se încadrează în prevederile legii, fiind o eroare a unui funcționar.
Funcționarul vinovat pentru decizia eronată în ceea ce vă privește a fost sancționat cu ..............
1.Model - Registru pentru înregistrarea solicitărilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public și pentru gestionarea procesului de acces la informații de interes public
Nr. și data cererii
Modalitatea de primire a cererii*1)
Numele și prenumele solicitantului
Persoană fizică/ Persoană juridică
Informațiile solicitate
Domeniul de interes*2)
Natura răspunsului*3)
Modul de comunicare*4)
Termen*5) (zile)
Nr. și data răspunsului
Numărul de reclamații administrative la adresa instituției publice în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
Numărul de plângeri în instanță la adresa instituției în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
Subsemnatul, ................., responsabil de aplicarea Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, în anul ........, prezint actualul raport de evaluare internă finalizat în urma aplicării procedurilor de acces la informații de interes public, prin care apreciez că activitatea specifică a instituției a fost:
[] Foarte bună
[] Bună
[] Satisfăcătoare
[] Nesatisfăcătoare
Îmi întemeiez aceste observații pe următoarele considerente și rezultate privind anul ...........:
I. Resurse și proces1. Cum apreciați resursele umane disponibile pentru activitatea de furnizare a informațiilor de interes public?
[] Suficiente
[] Insuficiente
2.Apreciați că resursele material disponibile pentru activitatea de furnizarea informațiilor de interes public sunt:
[] Suficiente
[] Insuficiente
3.Cum apreciați colaborarea cu direcțiile de specialitate din cadrul instituției dumneavoastră în furnizarea accesului la informații de interes public:
[] Foarte bună
[] Bună
[] Satisfăcătoare
[] Nesatisfăcătoare
II. RezultateA. Informații publicate din oficiu1. Instituția dumneavoastră a afișat informațiile/documentele comunicate din oficiu, conform art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare?
[] Pe pagina de internet
[] La sediul instituției
[] În presă
[] În Monitorul Oficial al României
[] În altă modalitate: ..............................
2.Apreciați că afișarea informațiilor a fost suficient de vizibilă pentru cei interesați?
[] Da
[] Nu
3.Care sunt soluțiile pentru creșterea vizibilității informațiilor publicate, pe care instituția dumneavoastră le-au aplicat?a) ............................................................b) ............................................................c) ..............................................................
4.A publicat instituția dumneavoastră seturi de date suplimentare din oficiu, față de cele minimale prevăzute de lege?
[] Da, acestea fiind: ............................................................
[] Nu
5.Sunt informațiile publicate într-un format deschis?
[] Da
[] Nu
6.Care sunt măsurile interne pe care intenționați să le aplicați pentru publicarea unui număr cât mai mare de seturi de date în format deschis? ......................B. Informații furnizate la cerere
1. Numărul total de solicitări de informații de interes public
În funcție de solicitant
După modalitatea de adresare
de la persoane fizice
de la persoane juridice
pe suport hârtie
pe suport electronic
verbal
Departajare pe domenii de interes
a) Utilizarea banilor publici (contracte, investiții, cheltuieli etc.)
b) Modul de îndeplinire a atribuțiilor instituției publice
c) Acte normative, reglementări
d) Activitatea liderilor instituției
e) Informații privind modul de aplicare a Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
f) Altele, cu menționarea acestora:
2. Număr total de solici- tări soluțio- nate favo- rabil
Termen de răspuns
Modul de comunicare
Departajate pe domenii de interes
Redirec- ționate către alte insti- tuții în 5 zile
Modul de îndeplinire a atribu- țiilor instituției publice
Acte norma- tive, regle- mentări
Activi- tatea lideri- lor insti- tuției
Informații privind modul de aplicare a Legii nr. 544/2001, cu modifi- cările și comple- tările ulterioare
Altele (se precizează care)
3.Menționați principalele cauze pentru care anumite răspunsuri nu au fost transmise în termenul legal:3.1. ............................................................3.2. ............................................................3.3. ............................................................
4.Ce măsuri au fost luate pentru ca această problemă să fie rezolvată?4.1. ............................................................4.2. .........................................................
Modul de îndeplinire a atribuțiilor instituției publice
Acte normative, reglementări
Activitatea liderilor instituției
Informații privind modul de aplicare a Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
Altele (se precizează care)
5.1.Informațiile solicitate nefurnizate pentru motivul exceptării acestora conform legii: (enumerarea numelor documentelor/informațiilor solicitate): ..................................
6.Reclamații administrative și plângeri în instanță
6.1. Numărul de reclamații administrative la adresa instituției publice în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
6.2. Numărul de plângeri în instanță la adresa instituției în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare
Soluționate favorabil
Respinse
În curs de soluționare
Total
Soluționate favorabil
Respinse
În curs de soluționare
Total
7.Managementul procesului de comunicare a informațiilor de interes public
7.1. Costuri
Costuri totale de funcționare ale compartimentului
Sume încasate din serviciul de copiere
Contravaloarea serviciului de copiere (lei/pagină)
Care este documentul care stă la baza stabilirii contravalorii serviciului de copiere?
7.2.Creșterea eficienței accesului la informații de interes publica) Instituția dumneavoastră deține un punct de informare/bibliotecă virtuală în care sunt publicate seturi de date de interes public ?
[] Da
[] Nu
b)Enumerați punctele pe care le considerați necesar a fi îmbunătățite la nivelul instituției dumneavoastră pentru creșterea eficienței procesului de asigurare a accesului la informații de interes public: