Decizie nr. 244 din 29 aprilie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Gheorghe Cismarus în Dosarul nr. 11.518/109/2012 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 864D/2013.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este îndeplinită.

3.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 875D/2013, nr. 22D/2014 şi nr. 29D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Dănuţ-Laurenţiu Cosac, Teofil Abraham, Ion Naum, Elena-Mihaela-Violeta Oltean, Constantin Dinu şi Constantin Stănciulescu în Dosarul nr. 5.375/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Vasile Bereş, Vasile-Silviu Biţică, Vasile Bobaru, Adrian Căţoiu, Ioan Cristescu, Vasile Dascălu, Nicolae Dima, Constantin Georgescu, Ştefan Iamandache, Mihail Laţea, Constantin Moraru, Florin Popescu, Gheorghe Poşircă, Vasile Rădulescu, Ioan Repede, Constantin Stoica, Laurenţiu Dumitru Stroe, Constantin Tudor, Gheorghe Apostu, Mihail Cismaru, Gheorghe Ştefan şi Nicola-Ludovic Tâncău în Dosarul nr. 4.433/120/2013 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi de Dumitru Radu, Ştefan Simion, Gheorghe Pană şi Constantin Giura în Dosarul nr. 4.444/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

6.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

7.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 875D/2013, nr. 22D/2014 şi nr. 29D/2014 la Dosarul nr. 864D/2013, care a fost primul înregistrat.

8.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În plus, referitor la critica privind pretinsa încălcare a legii de abilitare prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece în cazul unei ordonanţe de urgenţă nu trebuie să existe o lege de abilitare a Guvernului pentru a legifera.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9.Prin Încheierea din 29 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.518/109/2012, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de contestatorul Gheorghe Cismarus în cadrul unui litigiu având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii Argeş prin care a fost suspendată - în anul 2013 - plata indemnizaţiei reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.

10.Prin Încheierea din 20 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.375/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Dănuţ-Laurenţiu Cosac, Teofil Abraham, Ion Naum, Elena-Mihaela-Violeta Oltean, Constantin Dinu şi Constantin Stănciulescu în cadrul unui litigiu având ca obiect anulare act administrativ şi recunoaşterea dreptului la indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.

11.Prin Sentinţa nr. 1.878 din 25 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.433/120/2013, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Vasile Bereş şi alţii în cadrul unui litigiu având ca obiect soluţionarea cererii de obligare la plata indemnizaţiei reparatorie prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.

12.Prin Încheierea din 18 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.444/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Dumitru Radu, Ştefan Simion, Gheorghe Pană şi Constantin Giura în cadrul unui litigiu având ca obiect anulare act administrativ şi recunoaşterea dreptului la indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.

13.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia, în Dosarul nr. 864D/2013 şi Dosarul nr. 22D/2014, susţin că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost emisă cu încălcarea art. 15 din Constituţie, care prevede că toţi cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate, şi a art. 115 cu privire la delegarea legislativă. În acest sens arată că, la momentul emiterii Ordonanţei de urgenţă nr. 84/2012, Guvernul nu era abilitat să emită ordonanţe, Parlamentul se afla în sesiune ordinară, iar efectele Legii nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe erau încetate.

14.De asemenea, susţin că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost emisă cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, întrucât proiectul de ordonanţă a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice la data de 12 decembrie 2012, în vederea dezbaterii publice. La aceeaşi dată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată cu motivarea că prevederile acesteia vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă, extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, invocându-se legalitatea actului normativ potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 52/2003. Precizează că starea de urgenţă invocată de Ministerul de Finanţe nu a fost reglementată legal, potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă. Procedura de instituire a unei situaţii de urgenţă este clar reglementată de art. 10 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, care prevede că starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de prim- ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al Românei. Or, în condiţiile în care proiectul de ordonanţă de urgenţă nu se încadrează în prevederile art. 5 din Legea nr. 52/2003, consideră că procedura legală de participare la procesul de elaborare a actelor normative, potrivit căreia în toate cazurile trebuie să se organizeze dezbateri publice, nu a fost respectată.

15.Mai arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţie, întrucât nu a fost depus la Parlament niciun proiect de aprobare a acestei ordonanţe în termenul legal de 5 zile.

16.În final, arată că neplata în anul 2013 a indemnizaţiei cuvenite potrivit Legii nr. 341/2004 contravine art. 16 din Constituţie şi constituie un abuz.

17.În Dosarul nr. 875D/2013, autorii excepţiei consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5), art. 11, art. 15, art. 16, art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 47, art. 53, art. 115 alin. (4) şi (6), art. 139 alin. (1), art. 148 alin. (2), art. 153 şi art. 44 coroborat cu art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 14 şi art. 18 din Convenţie, precum şi ale Protocolului nr. 12 la Convenţie. În acest sens, autorii excepţiei solicită ca, pe calea unui reviriment de jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiei de lege criticate în măsura în care aceasta suprimă cu titlu definitiv dreptul la indemnizaţia reparatorie pe întreg cursul anului 2013, cum a fost suprimat şi pentru întregul an 2012.

18.Mai arată că prin actul atacat se încalcă dispoziţiile Constituţiei şi cele ale Convenţiei referitoare la proprietate, deoarece dreptul la indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004 reprezintă un "bun" aflat sub protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88/2013, obligatorie erga omnes.

19.De asemenea, arată că, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, paragrafele 53-55 şi Andrejeva împotriva Letoniei, 2009, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială, fiind la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri, singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenţie privind nediscriminarea. Astfel, odată reglementate în legea internă, criteriile şi condiţiile de acordare a indemnizaţiei constituie o obligaţie a statului de a acorda indemnizaţia persoanelor care îndeplinesc condiţiile stabilite în Legea nr. 341/2004.

20.Referitor la art. 53 din Constituţie, coroborat cu art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţie şi cu art. 18 din Convenţie, autorii excepţiei susţin că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acesta în ce priveşte restrângerea dreptului la prestaţia socială cu titlu definitiv în anul 2013 şi apreciază că dreptul putea fi afectat în baza aspectelor financiar-bugetare invocate în preambulul ordonanţei de urgenţă numai în ce priveşte reducerea cuantumului, eşalonarea ori amânarea la plată.

21.În ce priveşte art. 16 din Constituţie coroborat cu dispoziţiile art. 14 din Convenţie şi cu cele ale Protocolului nr. 12 la Convenţie, invocă faptul că norma de lege criticată este discriminatorie în raport cu faptul că, din cele 4 categorii de persoane nominalizate în Legea nr. 341/2004, numai cu privire la o categorie s-a luat măsura în cauză, deşi toate categoriile de persoane au fost participante la aceeaşi revoluţie, s-au supus aceloraşi riscuri în aceleaşi condiţii şi au contribuit în egală măsură la victoria Revoluţiei Române, neexistând un criteriu real de departajare. Prin urmare, solicită Curţii Constituţionale să constate lipsa unei justificări rezonabile şi obiective pentru suprimarea drepturilor unei singure categorii de luptători care au contribuit în mod egal la victoria Revoluţiei Române. Într-o societate democratică se consideră că o discriminare este acceptată atunci când urmăreşte un scop legitim şi respectă un criteriu de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui - ceea ce nu este incident în cauza de faţă. Deopotrivă, potrivit Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966, toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.

22.Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 11 şi art. 148 din Constituţie, raportate la dispoziţiile art. 2 şi art. 6 din Tratatul Uniunii Europene (TUE), art. 67 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), privind respectarea drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii, şi a următoarelor articole din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind nediscriminarea, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor. De asemenea, se încalcă Declaraţia cu privire la supremaţie potrivit căreia, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, supremaţia dreptului comunitar este un principiu fundamental al dreptului comunitar. Astfel, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă că este posibil să se impună restrângeri ale exerciţiului drepturilor fundamentale, cu condiţia ca aceste restrângeri să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Comunitate şi să nu constituie, în comparaţie cu scopul urmărit, o intervenţie disproporţionată şi intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanţei acestor drepturi (Hotărârea din 13 aprilie 2000, Cauza C-292/97). Interesele generale ale Uniunii acoperă atât obiectivele menţionate la art. 3 din TUE, cât şi alte interese protejate de dispoziţiile specifice din tratate, cum ar fi art. 4 alin. (1) din TUE, art. 35 alin. (3) din TFUE şi art. 36 şi 346 din TFUE.

23.Pe de altă parte, autorii excepţiei consideră că se încalcă şi dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu este motivată din punct de vedere al urgenţei şi nu cuprinde justificarea situaţiei excepţionale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare şi nici justificarea rezonabilă a alegerii numai a uneia dintre categoriile de persoane prevăzute de Legea nr. 341/2004 spre a-i fi afectate drepturile.

24.În final, autorii excepţiei susţin că reglementarea criticată nu respectă normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cuprinse în Legea nr. 24/2000.

25.În Dosarul nr. 29D/2014, autorii excepţiei invocă, în esenţă, aceleaşi motive de neconstituţionalitate ca şi cele ridicate în dosarele precedente. În plus, în acest dosar se consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 108 şi art. 137.

26.Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

27.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

28.Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată.

29.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

30.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că, raportat la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia determinării cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, în preambulul şi în nota de fundamentare ale ordonanţei de urgenţă existenţa unei situaţii extraordinare şi urgenţa emiterii actului normativ criticat este motivată de Guvern prin trei elemente independente de voinţa sa, şi anume: riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012; încetarea aplicabilităţii, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar; neadoptarea măsurilor şi pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilităţii finanţelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut. Totodată, menţionează că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost înregistrată la Senat, pentru dezbatere, cu nr. b409 din data de 13 decembrie 2012 (Adresa nr. E 169/13-12-2012) şi a fost prezentat în Biroul permanent cu nr. 436 din 21 decembrie 2012, fiind adoptat de Senat la 11 martie 2013. Cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, apreciază că Guvernul a motivat urgenţa şi că a justificat situaţia extraordinară, măsurile în cauză neputând fi amânate. În ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţie referitoare la dreptul de proprietate, apreciază că aceste susţineri sunt neîntemeiate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, apreciază că sunt neîntemeiate susţinerile referitoare la încălcarea art. 11, art. 15 şi art. 20 din Constituţie. Referitor la celelalte dispoziţii invocate din Constituţie şi din actele internaţionale, Avocatul Poporului consideră că acestea nu sunt incidente în cauză.

31.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

32.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

33.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, dispoziţii care au următorul cuprins: "Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013."

34.Din susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că ceea ce se critică este soluţia legislativă de prelungire a suspendării acordării indemnizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, soluţie cuprinsă în conţinutul normativ al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, cu următorul conţinut:

Art. II. – Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 18. – În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.

35.Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2013, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituţionalitatea acestora.

36.Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, la care fac trimitere dispoziţiile de lege criticate, au următorul cuprins: "De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor", iar cele ale art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 prevăd următoarele: "Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: [...] b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989: [...] 3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;".

37.Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 108 privind actele Guvernului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, art. 137 privind sistemul financiar, art. 139 alin. (1) privind stabilirea prin lege a impozitelor şi taxelor, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, art. 153 privind intrarea în vigoare a Constituţiei şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată coroborat cu art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor de către părţile contractante, şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 18 privind restricţiile aduse drepturilor şi libertăţilor din Convenţie, precum şi ale Protocolului nr. 12 la Convenţie. Totodată, autorii excepţiei susţin încălcarea art. 2 şi art. 6 din Tratatul Uniunii Europene (TUE), art. 67 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), privind respectarea drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii, şi a următoarelor articole din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind nediscriminarea, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.

38.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate prelungesc şi pentru anul 2013 măsura neacordării indemnizaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă

39.Curtea reţine că, asupra aceloraşi dispoziţii de lege raportate la art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, constatând că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 se arată că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere încetarea aplicabilităţii, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 şi faptul că există riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Or, neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilităţii finanţelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut.

40.Totodată, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particulare ale persoanelor, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50).

41.Având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum şi faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 49), critica de neconstituţionalitate raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată.

42.Referitor la susţinerea potrivit căreia nu se respectă cerinţa prevăzută de dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (5), din analiza procesului legislativ, Curtea a reţinut - prin aceeaşi Decizie nr. 554 din 17 decembrie 2013 - că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost adoptată de Guvern în data de 12 decembrie 2012, înregistrată la Senat pentru dezbatere, ca primă Cameră, cu nr. Bp409 din data de 13 decembrie 2012 (Adresa nr. E 169/13.12.2012), şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012. Având în vedere că au fost îndeplinite condiţiile privind intrarea în vigoare a ordonanţelor de urgenţă, critica referitoare la încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată. Dispoziţiile statuate la art. 115 alin. (5) din Constituţie nu sunt în sensul că ordonanţa de urgenţă ar putea să intre în vigoare, deci să producă efecte juridice, numai după ce a parcurs dezbaterea parlamentară, ci condiţia este să fie depusă la Camera competentă spre dezbatere şi să fie publicată în Monitorul Oficial al României. Ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014.

43.Cu privire la critica referitoare la inexistenţa unei abilitări a Guvernului de a adopta ordonanţa în discuţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 115 din Constituţie, cu denumirea marginală "Delegarea legislativă", regimul celor două categorii de ordonanţe ale Guvernului este diferit, după cum urmează:

–ordonanţele emise pe baza unei legi de abilitare sunt reglementate de alin. (1)-(3) ale art. 115 şi se pot emite doar în domeniile stabilite prin legea de abilitare şi până la împlinirea termenului de abilitare;

–ordonanţele de urgenţă sunt reglementate de alin. (4)-(6) ale art. 115 şi pot fi emise numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă

44.Dispoziţiile criticate sub aceleaşi aspecte au fost analizate prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora.

45.Referitor la invocarea art. 53 din Constituţie, cu prilejul exercitării controlului de constituţionalitate a priori asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, a reţinut că dreptul la indemnizaţie acordat în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu reprezintă un drept fundamental, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi prevăzute de Legea fundamentală. De altfel, Curtea a observat că, astfel cum a statuat constant în jurisprudenţa sa, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.

46.De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens este şi Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013.

47.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, Curtea nu a putut reţine această critică, deoarece persoanele vizate de art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor. Or, aceste categorii de persoane se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite.

48.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, că, deşi indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea plăţii acestor indemnizaţii, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanţa dreptului. În acest sens este şi Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, prin care Curtea observa că, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 341/2004, legiuitorul a prevăzut modul de calcul al indemnizaţiei lunare reparatorii pentru persoanele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. Aşadar, fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

49.Prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, Curtea a reţinut că, de altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009, pronunţată în Cauza Ernewein şi alţii împotriva Germaniei, şi prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligaţie specifică de a repara nedreptăţile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

50.Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 47 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente. În acest context, Curtea a reţinut că legiuitorul este chemat să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor, şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege.

51.Referitor la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 108 privind actele Guvernului, art. 137 privind sistemul financiar şi art. 139 alin. (1) privind stabilirea prin lege a impozitelor şi taxelor, Curtea constată că acestea nu au relevanţă în cauza de faţă.

52.Cu privire la dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, privind integrarea în Uniunea Europeană, coroborat cu dispoziţiile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, aceste din urmă dispoziţii sunt, de principiu, aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). Curtea reţine că prevederile invocate de autorii excepţiei din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se referă la dreptul de proprietate, egalitatea în faţa legii şi nediscriminarea, drepturile persoanelor în vârstă, întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor. Considerentele reţinute mai sus analizează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste dispoziţii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

53.Cât priveşte art. 1 referitor la demnitatea umană şi art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză.

54.În final, Curtea subliniază, astfel cum a reţinut şi prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, că, deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi.

55.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Cismarus în Dosarul nr. 11.518/109/2012 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Dănuţ-Laurenţiu Cosac, Teofil Abraham, Ion Naum, Elena-Mihaela-Violeta Oltean, Constantin Dinu şi Constantin Stănciulescu în Dosarul nr. 5.375/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Vasile Bereş, Vasile-Silviu Biţică, Vasile Bobaru, Adrian Căţoiu, Ioan Cristescu, Vasile Dascălu, Nicolae Dima, Constantin Georgescu, Ştefan Iamandache, Mihail Laţea, Constantin Moraru, Florin Popescu, Gheorghe Poşircă, Vasile Rădulescu, Ioan Repede, Constantin Stoica, Laurenţiu Dumitru Stroe, Constantin Tudor, Gheorghe Apostu, Mihail Cismaru, Gheorghe Ştefan şi Nicola-Ludovic Tâncău în Dosarul nr. 4.433/120/2013 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi de Dumitru Radu, Ştefan Simion, Gheorghe Pană şi Constantin Giura în Dosarul nr. 4.444/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean