Decizie nr. 42 din 22 ianuarie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi a ordonanţei în ansamblul său, excepţie ridicată de Constantin Negoiţă şi de Mihai Ioan în dosarele nr. 32.238/3/2012 şi nr. 32.222/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Silviu Florin Lazăr în Dosarul nr. 4.581/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Vasile Vancea, prin Asociaţia Uniunea Democratică a Revoluţionarilor Adevăraţi, în Dosarul nr. 5.017/108/2013 al Tribunalului Arad - Secţia civilă. Aceste excepţii constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 478D/2013, nr. 488D/2013, nr. 649D/2013 şi nr. 780D/2013.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 ianuarie 2014, când s-a dispus conexarea dosarelor nr. 488D/2013, nr. 649D/2013 şi nr. 780D/2013 la Dosarul nr. 478D/2013 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22 ianuarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 32.238/3/2012, şi prin Încheierea din 28 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 32.222/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Excepţia a fost ridicată de Constantin Negoiţă şi de Ioan Mihai cu prilejul soluţionării contestaţiilor formulate împotriva deciziei de pensionare.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.199 din 1 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.581/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012.

Excepţia a fost ridicată de Silviu Florin Lazăr cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal în care a solicitat anularea actelor administrative de nereluare a plăţilor indemnizaţiei reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, acte emise în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012.

Prin Încheierea din 30 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.017/108/2013, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012.

Excepţia a fost ridicată de Vasile Vancea, prin Asociaţia Uniunea Democratică a Revoluţionarilor Adevăraţi, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile prin care s-a solicitat obligarea Casei Judeţene de Pensii Arad la calcularea şi plata, începând cu anul 2013, a indemnizaţiei lunare reparatorii, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, prin raportare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013, prevăzut de art. 16 din Legea nr. 6/2013.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia formulează, în esenţă, următoarele critici:

1.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 a fost emisă cu încălcarea art. 15 şi art. 115 din Constituţie, întrucât nu a existat o lege care să abiliteze Guvernul să emită această ordonanţă.

2.Nu a existat o stare de urgenţă, în sensul precizat de art. 1 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, care să justifice emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012.

Totodată, cele arătate de Guvern în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu sunt în măsură să justifice caracterul extraordinar şi urgenţa emiterii acestei ordonanţe. Din contră, argumentul referitor la riscul ca la data de 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin Programul de guvernare a fost pur formal, de vreme ce, în realitate, Hotărârea nr. 45/2012 a Parlamentului României pentru acordarea încrederii Guvernului, incluzând şi Programul de guvernare 2013-2016, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877, încă de la data de 21 decembrie 2012. De altfel, chiar prin acest document, la capitolul "Realizările guvernării: mai-noiembrie 2012", Guvernul contrazice argumentele prezentate în Nota de fundamentare, arătând că "a reuşit să securizeze economia, respectând toate ţintele convenite cu FMI şi CE". De asemenea, se subliniază faptul că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 au fost reparate nedreptăţi sociale, readucându-se salariile la nivelul din iunie 2010, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 s-a urmărit restituirea sumelor reţinute pensionarilor în mod necuvenit. Or, în aceste condiţii, nu mai poate apărea ca fiind justificată motivarea potrivit căreia plata indemnizaţiei către revoluţionari în 2013 ar genera un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, implicit, asupra deficitului bugetar.

Mai mult, chiar măsurile dispuse prin art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 sunt de natură să contrazică susţinerile Guvernului.

Totodată, cele arătate de Guvern în Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă criticate prezintă viziunea financiară a Guvernului, aceasta nereprezentând însă o situaţie cu caracter excepţional şi nicio măsură obiectivă, de neevitat.

3.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 contravine art. 115 alin. (5) şi (6) din Constituţie, deoarece, până în prezent, ordonanţa nu a fost aprobată prin lege. Or, astfel se încalcă autoritatea legislativului, întrucât pe calea ordonanţei de urgenţă se aduce atingere unor drepturi consacrate prin lege. În sensul celor arătate invocă şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei.

Tot în contextul criticii de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (5) din Constituţie, arată că, în demersul normativ de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Guvernul a încălcat obligaţia de asigurare a transparenţei procesului de legiferare, renunţând în mod nejustificat la a supune dezbaterii publice proiectul de ordonanţă, aşa cum prevede Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Astfel, deşi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 52/2003 obligă autoritatea administraţiei publice iniţiatoare să stabilească o perioadă de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, proiectul actului normativ atacat a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, fiind şi aprobat, în mai puţin de 10 ore de la afişarea sa pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pe data de 12 decembrie 2012. În acest mod a fost încălcat dreptul cetăţenilor şi al asociaţiilor de revoluţionari legal constituite de a participa, cel puţin formal, la procesul de elaborare a actului normativ care îi afectează în mod direct.

4.Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 aduce atingere dispoziţiilor art. 44, art. 47, art. 53, art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Constituţie. Astfel, textul de lege criticat prevede suspendarea în anul 2013 a unor drepturi băneşti care reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, în condiţiile în care acordarea acestor drepturi a fost suspendată şi în anul 2012, suspendarea lor pentru al doilea an consecutiv, în 2013, este de natură să aducă atingere înseşi substanţei acestor drepturi fără respectarea însă a limitelor constituţionale şi a celor stabilite de prevederile convenţionale mai sus amintite referitoare la restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate. În acest sens, arată că nu a existat o cauză de utilitate publică care să justifice această măsură, premierul României susţinând public doar necesitatea combaterii falşilor revoluţionari, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a celor care în mod real au participat la Revoluţia din 1989.

De asemenea, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 872/2010 referitor la neconstituţionalitatea afectării substanţei dreptului la pensie sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte drepturile băneşti revendicate în cauză, întrucât dispoziţiile art. 4^3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prevăd că "Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel."

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu contravine art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, întrucât cerinţa existenţei unei legi de abilitare nu se aplică şi ordonanţelor de urgenţă. În schimb, actul normativ criticat încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu a existat o stare de urgenţă care să justifice emiterea acestuia. Astfel, motivele invocate de Guvern în preambulul ordonanţei reprezintă doar justificări pentru adoptarea în sine a unui act normativ de prelungire a suspendării acordării indemnizaţiei, dar nu argumentează în niciun fel urgenţa şi nici imposibilitatea reglementării prin lege de către Parlament.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.576/2011, Decizia nr. 922/2012, Decizia nr. 1.087/2008 şi Decizia nr. 1.358/2010. De asemenea, aminteşte cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 mai 2009, pronunţată în Cauza Ernwein şi alţii împotriva Germaniei, sau prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei.

Tribunalul Arad - Secţia civilă apreciază că adoptarea actului normativ criticat este în concordanţă cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că Guvernul a indicat în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 existenţa unei situaţii extraordinare şi necesitatea urgentă a emiterii acestui act normativ. De asemenea, precizează că ordonanţa criticată a fost înregistrată la Senat, pentru dezbatere, la data de 13 decembrie 2012, astfel că nu se poate susţine încălcarea prevederilor art. 115 alin. (5) teza întâi din Constituţie. Totodată, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.576/2011 ori Decizia nr. 88/2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi a ordonanţei în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

Dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 au următorul conţinut: "Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013."

Dispoziţiile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, au următorul conţinut:

–Art. 15: "(1) În anul 2012, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.

(2)În bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.";

–Art. 18: "În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.";

–Art. 19: "În anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de următoarele acte normative:

a)art. 1, art. 2 alin. (1), (2) şi (4), art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4 alin. (1), (2) şi (3), art. 5, art. 8 alin. (1), (2) şi (3), art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare;

b)art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

c)art. 80 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.";

–Art. 20: "(1) Prevederile art. 21, 22 şi 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică până la data de 31 decembrie 2012.

(2)În anul 2012, Guvernul poate aproba prin hotărâre ocuparea posturilor vacante din anumite domenii de activitate sau pentru anumite categorii de personal, prin excepţie de la prevederile art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate."

Dintre dispoziţiile de lege a căror aplicare este prelungită pentru anul 2013, autorii excepţiei de neconstituţionalitate se referă în mod special la dispoziţiile art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 referitoare la suspendarea acordării indemnizaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 are următoarea redactare: "De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 115 referitor la delegarea legislativă, art. 136 alin. (1) şi (5) privind proprietatea şi art. 148 alin. (2) referitoare la integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1.În ceea ce priveşte critica pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate o aduc Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, critică prin care se arată că acest act normativ a fost emis fără a fi existat o lege de abilitare, Curtea reţine că prevederile art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, referitoare la necesitatea adoptării de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru emiterea ordonanţelor, au în vedere emiterea ordonanţelor simple, iar nu a celor de urgenţă, ale căror condiţii de emitere sunt reglementate de următoarele alineate ale art. 115 din Constituţie.

2.Referitor la critica vizând lipsa caracterului urgent şi a unei situaţii extraordinare care să fi impus emiterea de urgenţă a actului normativ supus analizei de constituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ:

–existenţa unei situaţii extraordinare;

–reglementarea acesteia să nu poată fi amânată;

–urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.

Totodată, Curtea, făcând trimitere la jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, a statuat că situaţia extraordinară trebuie evaluată în raport cu "necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Cu aceeaşi finalitate, a definirii cât mai precise a situaţiei excepţionale, Curtea, prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, a precizat că de esenţa acesteia este caracterul obiectiv, "în sensul că existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă".

Având în vedere criticile invocate de autorii excepţiei în prezenta cauză, Curtea precizează că existenţa unor "situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată" şi care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, justifică emiterea unei ordonanţe de urgenţă, nu trebuie confundată cu existenţa unei "stări de urgenţă", care se instituie de Preşedintele României şi se încuviinţează de Parlament, în temeiul art. 93 din Constituţie, impunând o serie de măsuri reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004.

Analizând, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 prin prisma celor reţinute de Curtea Constituţională în deciziile mai sus amintite, Curtea constată că Guvernul invocă următoarele aspecte pentru a justifica existenţa unei situaţii extraordinare şi a urgenţei reglementării:

–riscul ca la data de 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern;

–faptul că la data de 31 decembrie 2012 îşi încetau aplicabilitatea măsurile privind salarizarea în anul 2012 a personalului bugetar, măsuri instituite prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, iar neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2013 ar fi generat un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice;

–prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice;

–necesitatea compatibilizării dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 cu prevederile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce priveşte facturarea şi arhivarea electronică a facturilor.

Curtea apreciază că cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare şi urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanţe de urgenţă.

Astfel, necesitatea stabilirii în timp util a unor direcţii clare în ceea ce priveşte domenii extrem de importante, aşa cum este salarizarea personalului bugetar, domenii cu implicaţii financiare majore, şi riscul ca aceste măsuri, ca de altfel întregul program de guvernare, să nu poată fi adoptate până la începutul anului 2013, din cauze obiective determinate de desfăşurarea unor proceduri privind constituirea Parlamentului nou ales şi a învestirii noului Guvern, reprezintă motive ce justifică intervenţia legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public.

De asemenea, Curtea constată că reglementarea pe calea ordonanţei de urgenţă a unor aspecte privind regimul juridic aplicabil activităţilor de emitere, transmitere şi arhivare a facturilor electronice a fost justificată nu doar de oportunitatea ori necesitatea acesteia, ci de însuşi faptul că legislaţia existentă, respectiv Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, contravenea acquis-ului comunitar transpus în legislaţia naţională prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 29 august 2012, astfel încât, în lipsa unei astfel de intervenţii rapide, de la 1 ianuarie 2013 ar fi fost aplicabilă această lege, cu toate consecinţele negative aferente.

Împrejurarea că, în mod contrar previziunilor Guvernului, constituirea noului Parlament şi învestirea noului Guvern s-au făcut mai rapid decât s-a preconizat, nu reprezintă un fapt de natură să înlăture motivele extraordinare care au justificat emiterea ordonanţei de urgenţă, aşa cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât acestea trebuie apreciate în funcţie de momentul emiterii ordonanţei, iar nu în funcţie de factorii interveniţi ulterior.

De asemenea, faptul că Parlamentul se află în cursul unei sesiuni parlamentare nu este de natură să împiedice emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă, întrucât aceasta reprezintă o manieră rapidă prin care autorităţile pot interveni pentru evitarea unor consecinţe grave asupra interesului public şi care ar fi mult întârziată dacă ar fi supusă procedurii parlamentare de adoptare a unei legi. De altfel, prevederile art. 115 alin. (5) din Constituţie dispun că "Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.[...]"

3.Referitor la critica de neconstituţionalitate care vizează faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu ar fi fost supusă spre dezbatere în procedură de urgenţă în Camera competentă să fie sesizată, aşa cum prevede art. 115 alin. (5) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, reţine că Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare a fost înregistrat la Senat la data de 13 decembrie 2012 cu nr. b409 (Adresa nr. E169/13/12/2012). La data de 21 decembrie 2012 a fost prezentat în Biroul permanent cu nr. L436, iar la 11 martie 2013 a fost adoptat de către Senat, fiind trimis ulterior Camerei Deputaţilor.

Aşa fiind, apare ca lipsită de temei susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia actul normativ criticat ar fi fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 ar fi fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003, Curtea reţine că, potrivit art. 6 alin. (9) din această lege, "În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare." Astfel, legiuitorul, ţinând cont de realitatea existenţei unor situaţii când necesitatea protejării interesului public general impune în mod obiectiv adoptarea unor măsuri urgente, a permis adoptarea unor acte normative fără îndeplinirea tuturor cerinţelor privind asigurarea transparenţei decizionale.

Prin urmare, Curtea constată că nici această critică de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută.

4.În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 44, art. 47, art. 53, art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 22 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au ca efect prelungirea şi pentru anul 2013 a unor dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2012 prin care s-au adoptat mai multe măsuri vizând reducerea cheltuielilor bugetare, prin diminuarea ori suspendarea unor drepturi băneşti ori prin restricţii vizând sumele de care dispun autorităţile şi instituţiile publice.

În speţă, autorii excepţiei de neconstituţionalitate vizează suspendarea pentru al doilea an consecutiv a drepturilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Aceste drepturi vizau acordarea unei indemnizaţii de recunoştinţă persoanelor care au dobândit titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite" în cadrul Revoluţiei române din 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De asemenea, de această indemnizaţie beneficiau şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri din motive neimputabile lor.

Cu prilejul analizării constituţionalităţii Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că indemnizaţia de recunoştinţă nu reprezintă un drept consacrat de Legea fundamentală, astfel că restrângerile aduse exerciţiului acestui drept nu se subsumează condiţiilor art. 53 din Constituţie.

Susţinerile autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate potrivit cărora dreptul la indemnizaţia de recunoştinţă este asimilat dreptului la pensie, astfel că trebuie să se bucure de aceeaşi protecţie constituţională, nu pot fi reţinute, întrucât simpla trimitere pe care textul art. 43 din Legea nr. 341/2004 o face la legislaţia privind pensiile în ceea ce priveşte procedura de stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire ori contestare a indemnizaţiilor, respectiv la recuperarea sumelor încasate necuvenit cu acest titlul, nu semnifică faptul că această indemnizaţie reprezintă un aspect al dreptului la pensie.

Cât priveşte critica potrivit căreia măsura de suspendare a indemnizaţiei acordate revoluţionarilor ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestora, Curtea reţine că, deşi indemnizaţia solicitată reprezintă o valoare patrimonială, susceptibilă de protecţia prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la indemnizaţiile obţinute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept.

Trimiterea pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate o fac la cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, nu este de natură să schimbe cele reţinute mai sus, întrucât instanţa europeană nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare". (Kechko contra Ucrainei, paragraful 23). Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de la Strasbourg a considerat că refuzul autorităţilor de a acorda drepturile băneşti pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspendă aceste drepturi nu contravenea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate.

Cu toate acestea, Curtea ţine să sublinieze că, deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi.

Analizând în continuare critica referitoare la existenţa unei discriminări între persoanele care au beneficiat de indemnizaţia de recunoştinţă acordată potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 în raport cu celelalte categorii de revoluţionari care au beneficiat de indemnizaţii potrivit aceleiaşi legi şi ale căror drepturi nu au fost suspendate, Curtea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, a reţinut că "acordarea diferitelor beneficii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcţie de titlul deţinut potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuţia persoanelor implicate în acest eveniment, făcându-se următoarea clasificare: «a) Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta;

b)Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:

1.Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta;

2.Luptător Reţinut - atribuit celor care au fost reţinuţi de forţele de represiune ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei;

3.Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;

c)Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.»

În lumina acestor prevederi de lege, reiese că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare şi contribuţie diferit, precum şi consecinţe diferite suportate de participanţii la Revoluţia Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.

Persoanele vizate de art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor.

Or, aşa cum deja s-a arătat, aceste categorii de persoane se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite."

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 22 din Constituţie, Curtea apreciază că aceste din urmă prevederi nu sunt incidente în cauză, drepturile băneşti suspendate prin dispoziţiile de lege criticate nefiind destinate asigurării unui venit minim necesar pentru asigurarea subzistenţei, ci, mai degrabă, pentru acordarea unor sume cu titlu de facilităţi, bonusuri sau în semn de recunoştinţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Negoiţă şi de Mihai Ioan în dosarele nr. 32.238/3/2012 şi nr. 32.222/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Silviu Florin Lazăr în Dosarul nr. 4.581/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Vasile Vancea, prin Asociaţia Uniunea Democratică a Revoluţionarilor Adevăraţi, în Dosarul nr. 5.017/108/2013 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi a ordonanţei în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Arad - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea