Decizie nr. 1.355 din 11 decembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 464/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei prin reprezentantul său, domnul Ioan Antonescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente. Acesta solicită, mai întâi, acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că cele două Camere ale Parlamentului nu au trimis la dosarul cauzei punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, solicitate de Curtea Constituţională potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la această cerere prealabilă, reprezentantul Ministerului Public arată, pe de o parte, că în cauză au fost deja acordate două termene de judecată pentru acelaşi considerent, iar pe de altă parte, că punctele de vedere ale autorităţilor nu sunt obligatorii pentru pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională. În concluzie, se opune acordării unui nou termen de judecată.

Deliberând, Curtea respinge cererea şi acordă cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, autorul arată că acestea, şi, totodată, Guvernul, "ignoră art. 51 alin. (4) din Constituţie" privind obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. Textul de lege criticat deschide calea unor abuzuri din partea acestor autorităţi, care nu răspund petiţiilor formulate de persoanele vătămate şi cei lipsiţi de şanse egale.

Referitor la prevederile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează procedura prealabilă, autorul excepţiei susţine că acestea blochează, efectiv, liberul acces la justiţie, fiind în contradicţie totodată atât cu cerinţa soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, cuprinsă la alin. (3) al art. 21 din Constituţie, cât şi cu caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, stabilite de alin. (4) al aceluiaşi articol din Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public susţine, mai întâi, că dreptul la petiţionare nu este încălcat prin reglementarea măsurii clasării petiţiei, prevăzută de art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2007, în condiţiile în care aceasta are natura unei sancţiuni a abuzului de drept. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, susţine că aceasta este neîntemeiată, fiind aplicabilă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, cu menţiunea că dispoziţiile art. 148 din Constituţie, invocate, nu au incidenţă în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 15 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 464/2/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului de anulare a unor acte administrative.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagmele "sesizând aceeaşi problemă" şi "greşit sesizată [... ] aceasta se clasează", ce sunt cuprinse la art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, sunt contrare dispoziţiilor art. 11, art. 20, art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (3) şi art. 148 din Constituţie, dispoziţiilor art. 1, art. 5-8, art. 10, 11, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 şi 3 din Protocolul adiţional la această convenţie, precum şi "instrumentelor juridice fundamentale ale Uniunii Europene". În esenţă, se susţine că pretinsa contrarietate constă în aceea că "numeroase autorităţi publice ocolesc abuziv obligaţia de a răspunde la petiţii", acestea invocând clasarea fără răspuns a sesizărilor în baza textelor de lege criticate. Deşi indică drept obiect al criticii sale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autorul excepţiei vizează doar normele juridice conţinute de alin. (1) al acestui articol, pe care le consideră contrare prevederilor art. 20, 21 şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece acestea împiedică accesul liber la justiţie al persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept al său. Critici de aceeaşi natură sunt formulate şi în ceea ce priveşte prevederile art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care, pentru anumite cazuri prevăzute de lege, condiţionează accesul liber la instanţă de îndeplinirea procedurii prealabile, dovada îndeplinirii anexându-se la cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi nu pot avea nicio legătură cu normele Legii fundamentale referitoare la dreptul de proprietate, astfel cum susţine autorul excepţiei, fără a motiva însă.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, modificate prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 233/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată de Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, precum şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Autorul excepţiei supune criticii de neconstituţionalitate şi prevederile art. 28 alin. (2) şi ale art. 269 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea acestei ordonanţe şi ale Legii nr. 158/2004 privind declararea ca abrogate a unor acte normative. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la aceste din urmă texte şi acte normative a fost respinsă ca inadmisibilă de instanţa de judecată, pe motivul lipsei legăturii cu soluţionarea cauzei. Ca atare, textele de lege criticate, asupra cărora se va pronunţa instanţa de contencios constituţional, au următorul conţinut:

–Art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor:

(1)În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite.

(2)Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns.;

–Art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

(1)Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia [...].

(3)Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).;

–Art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 51 alin. (4) privind obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, art. 52 alin. (3) care reglementează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se face referire la "tratatele, pactele şi convenţiile internaţionale semnate de România ca parte".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse în repetate rânduri controlului de constituţionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 99 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 28 februarie 2008, şi Decizia nr. 361 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, autor al excepţiilor fiind acelaşi cu cel din prezenta cauză. Curtea constată totodată că textul de lege criticat nu constituie o încălcare, ci, dimpotrivă, reprezintă concretizarea dreptului la petiţionare, consacrat de art. 51 din Constituţie, în sensul prevăzut de alin. (4) al acestui articol, potrivit căruia "Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii". Dispoziţiile art. 10 din ordonanţa atacată stabilesc măsura conexării mai multor petiţii, adresate de acelaşi petiţionar aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, cu acelaşi conţinut şi măsura clasării unei noi petiţii ale aceluiaşi petiţionar sau ale unei autorităţi sau instituţii publice greşit sesizate, cu acelaşi conţinut, făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns. Acestea sunt măsuri de natură administrativă specifice activităţii de soluţionare a petiţiilor, caracterizată prin respectarea termenelor imperative stabilite de lege în acest sens, şi rezolvă totodată posibilele cazuri de abuz de drept ale petiţionarilor, fără a impieta, însă, asupra exercitării dreptului la petiţionare.

Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că nici acestea nu sunt întemeiate. Asupra aspectelor pretins neconstituţionale sesizate de autorul excepţiei, şi anume reglementarea unei proceduri prealabile sesizării unei instanţe de judecată, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu Decizia nr. 96 din 13 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 9 martie 2007, că "prin instituirea procedurii prealabile, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 din Constituţie".

Curtea observă totodată că autorul excepţiei se află în eroare în ceea ce priveşte invocarea art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, întrucât în cauză nu ne aflăm într-o atare situaţie. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004, "«jurisdicţiile speciale administrative» reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta."

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 464/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi