Strategia naţională din 9 noiembrie 2018

Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 985 bis din 21 noiembrie 2018

Notă Aprobată prin Hotărârea nr. 877 din 9 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018.

Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030

SUMAR EXECUTIV CAPITOLUL I: INTRODUCERE

Contextul internaţional al dezvoltării durabile Contextul european al dezvoltării durabile Perspectiva României asupra dezvoltării durabile

Capitolul IIObiectivele pentru dezvoltare durabilă

Obiectivul 1: Fără sărăcie

Rata sărăciei

Măsuri adoptate în domeniul serviciilor şi transferurilor sociale Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 2: Foamete zero

Malnutriţia Producţia agricolă

Agricultura ecologică şi produse tradiţionale Finanţarea Europeană

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 3: Sănătate şi bunăstare

Sănătatea populaţiei şi speranţa de viaţă Finanţarea sistemului de sănătate Infrastructura

Personalul medical

Mortalitatea maternă şi infantilă Vaccinarea

Bolile infecţioase Bolile cronice

Consumul excesiv de substanţe nocive Bolile psihice

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 4: Educaţie de calitate

Educaţia formală Infrastructura învăţământului

Rata de părăsire timpurie şi rata de abandon şcolar Educaţia pe tot parcursul vieţii

Educaţia pentru Dezvoltare Durabilă Finanţarea

Reforme adoptate Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 5: Egalitate de gen

Disparitatea salarială Violenţa împotriva femeilor

Femeile în funcţii de conducere Măsuri adoptate

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 6: Apă curată şi sanitaţie

Utilizarea apei

Accesul populaţiei la apă şi calitatea apei Sanitaţie

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 7: Energie curată şi la preţuri accesibile

Infrastructura energetică Securitatea energetică Accesul la energie

Energia regenerabilă şi eficienţa energetică Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 8: Muncă decentă şi creştere economică

Creşterea economică şi competitivitatea Sistemul financiar-bancar

Ocuparea forţei de muncă Start-Up şi Climatul de Afaceri Turismul

Concertare socială Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 9: Industrie, inovaţie şi infrastructură

Infrastructura Industrializarea durabilă Cercetarea şi inovarea Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 10: Inegalităţi reduse

Reducerea decalajelor în interiorul ţării Inegalităţile între rural şi urban Decalajele faţă de statele UE Combaterea discriminării

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 11: Oraşe şi comunităţi durabile

Locuinţe decente Riscul seismic

Riscul la inundaţii şi alunecări de teren Calitatea Aerului

Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile Smart City (Oraş Inteligent)

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 12: Consum şi producţie responsabile

Politica industrială Productivitatea resurselor Tranziţia către economia circulară Etichetarea ecologică europeană

Sistemul UE de management de mediu şi audit (EMAS) Achiziţii publice verzi

Managementul integrat al deşeurilor Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 13: Acţiune în domeniul schimbărilor climatice

Schimbările climatice

Creşterea capacităţii de adaptare la efectele schimbărilor climatice Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 14: Viaţă acvatică

Conservarea ecosistemelor marine şi a zonelor costiere Pescuitul durabil

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 15: Viaţa terestră

Conservarea biodiversităţii

Protecţia şi conservarea ecosistemelor forestiere Protejarea solului

Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 16: Pace, justiţie şi instituţii eficiente

Capitalul social, bazele unei societăţi paşnice şi incluzive Protecţia şi eradicarea violenţei împotriva copilului Multiculturalismul

Scăderea demografică Transparenţa şi accesul la justiţie Siguranţa publică

Eficienţa instituţiilor administrative Orizont 2020

Ţinte 2030

Obiectivul 17: Parteneriate pentru realizarea obiectivelor

Asistenţa Oficială pentru Dezvoltare (AOD) Uniunea Europeană

Securitatea naţională şi parteneriatele internaţionale Coerenţa politicilor în plan intern

Orizont 2020

Ţinte 2030

Capitolul IIIImplementare şi monitorizare implementare

Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă Nuclee pentru Dezvoltare Durabilă şi experţi

Coaliţia pentru Dezvoltare Durabilă

Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă Plan de acţiune şi alte iniţiative

Monitorizare

Institutul Naţional de Statistică şi setul de indicatori naţionali Raportare – Nivel UE şi ONU

Lista de abrevieri

ANL Agenţia Naţională pentru Locuinţe

AOD Asistenţa Oficială pentru Dezvoltare

BNR Banca Naţională a României

CE Comisia Europeană

CEDAW Convenţia ONU privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor

CDI Cercetare, dezvoltare, inovare

CNCIS Cadrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

EMAS Sistemul Comunitar pentru Managementul de Mediu şi Audit

FEADR Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

FND Fondul Naţional de Dezvoltare

FSDI Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

GES Gaze cu Efect de Seră

ha Hectar

HG Hotărâre a Guvernului

HLPF High Level Political Forum - Forumul Politic la Nivel Înalt pentru dezvoltare durabilă, sub auspiciile ECOSOC

IGC Indicele Global al Competitivităţii

INFP Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului

INS Institutul Naţional de Statistică

ISD Investiţii Străine Directe

ML Grade (seismice) pe scara Richter

NATO Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

ODA Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare/ Official Development Assistance

!image

OECD OMS

Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică Organizaţia Mondială a Sănătăţii

ODD Obiective de Dezvoltare Durabilă

PFA Persoană fizică autorizată

ONU Organizaţiei Naţiunilor Unite

PIB (PPC) Produsul Intern Brut

PISA Programme for International Student Assessment

PNCCF Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară

PNDR Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

RAN Repertoriul Arheologic Naţional

PPC Paritatea Puterii de Cumpărare

POIM Programul Operaţional Infrastructura Mare

POCA Programul Operaţional Capacitate Administrativă POPAM Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime RABLA Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto

RNCIS Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

SC Sistemele de Canalizare

SCE Sistem de Colectare şi Epurare

SCAP Strategia pentru consolidarea administraţiei publice pentru orizontul de timp 2014-2020

SCI SNDD

Site-uri de Importanţă Comunitară

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030

SPA Protecţie Specială Avifaunistică

SPC Standardul Puterii de Cumpărare

TEP Tone Echivalent Petrol

TIC Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor

TVA Taxa pe Valoarea Adăugată

UE Uniunea Europeană

WEF World Economic Forum

Sumar executiv

România, în calitate de stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi Uniunii Europene (UE), şi-a exprimat adeziunea la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU A/RES/70/1, în cadrul Summit-ului ONU pentru Dezvoltare Durabilă din septembrie 2015. Concluziile Consiliului UE, adoptate în data de 20 iunie 2017, „Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” reprezintă documentul politic asumat de statele membre ale UE privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Prin această strategie, România îşi stabileşte cadrul naţional pentru susţinerea Agendei 2030 şi implementarea setului de 17 ODD. Strategia susţine dezvoltarea României pe trei piloni principali, respectiv economic, social şi de mediu. Strategia este orientată către cetăţean şi se centrează pe inovaţie, optimism, rezilienţă şi încrederea că statul serveşte nevoile fiecărui cetăţean, într-un mod echitabil, eficient şi într-un mediu curat, în mod echilibrat şi integrat.

Documentarea şi fundamentarea strategiei s-au realizat pe baza rapoartelor primite de la ministere şi alte instituţii centrale, elaborate în acest scop, materialelor de sinteză elaborate sub egida Academiei Române şi altor foruri ştiinţifice şi academice, datelor accesibile ale instituţiilor europene şi ale ONU, sugestiilor şi recomandărilor consemnate în urma consultărilor publice cu mediul de afaceri, mediul universitar, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, ONG-uri şi exponenţii reprezentativi ai societăţii civile, precum şi a contribuţiilor unor experţi individuali.

Strategia este structurată pe trei capitole:

Capitolul I - Introducere prezintă o cronologie recentă a evoluţiei conceptului de dezvoltare durabilă din perspectiva internaţională, europeană şi naţională, precum şi a modului în care acesta s-a materializat treptat atât în documentele programatice ale ONU şi UE, cât şi în politicile publice ale României.

Capitolul II - Obiective pentru Dezvoltare Durabilă prezintă stadiul actual de dezvoltare al României, ca urmare a implementării Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030, aprobată de Guvern în noiembrie 2008. Se relevă neajunsurile constatate şi se identifică domeniile specifice în care sunt necesare eforturi şi resurse suplimentare pentru realizarea obiectivelor de convergenţă şi apropierea semnificativă de media UE la principalii indicatori ai dezvoltării durabile. Capitolul II prezintă totodată ţintele naţionale pentru fiecare dintre cele 17 ODD, respectiv Orizont 2020 pentru măsurile preconizate şi Ţinte 2030 pentru eşalonarea raţională a eforturilor destinate atingerii acestui scop.

Capitolul III - Implementare şi Monitorizare prezintă deciziile ce urmează a fi luate pentru a se asigura cadrul operaţional pentru implementarea şi monitorizarea realizării obiectivelor şi ţintelor concrete ale Strategiei. Scopul este asigurarea coerenţei acţiunilor guvernamentale şi creşterea implicării active a tuturor factorilor relevanţi ai societăţii şi a acţiunilor cetăţeneşti, având drept motivaţie asigurarea îmbinării armonioase a celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile pentru transformarea într-o societate durabilă.

Capitolul IIntroducere

România are nevoie de o schimbare a paradigmei prezente de dezvoltare pentru a face faţă provocărilor secolului XXI. Trăim o perioadă marcată de procesul de globalizare, de accentuare a inegalităţilor şi de agravare a problemelor de mediu. Dezvoltarea durabilă este soluţia. Strategia naţională se adresează acestor provocări, propunând tranziţia spre o dezvoltare durabilă bazată pe principiile şi în spiritul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, ca membră a unei Uniuni Europene prospere şi revigorate.

Dezvoltarea Durabilă reprezintă, în contextul românesc, dorinţa realizării unui echilibru, o sinteză între aspiraţiile cetăţeanului născut liber, societatea de care depinde şi prin care se defineşte şi contextul care permite realizarea de sine. Acest echilibru porneşte de la om, actor central care caută un echilibru individual şi condiţii favorabile pentru a se realiza. Condiţiile favorabile sunt influenţate de societatea care trebuie să îl susţină şi să îl motiveze şi de mediul prin care se regăseşte şi îşi poate găsi echilibrul. Rolul statului în contextul dezvoltării durabile este să ajute la realizarea acestui echilibru, nu doar pentru cetăţenii de acum, dar şi pentru generaţiile viitoare.

Strategia precedentă a sprijinit revenirea din criza economică şi financiară resimţită după anul 2008. Acum este nevoie de o nouă abordare în pragul anilor 2020 care să ţină cont de realităţile economice, sociale şi de mediu de la nivel mondial, european şi naţional, cu un orizont de timp care să privească peste generaţii, care să satisfacă „nevoile generaţiei actuale fără a compromite şansele viitoarelor generaţii de a-şi satisface propriile nevoi”1.

Dacă în ultimii zece ani ţintele României erau stabilite în raport cu evoluţia economiei mondiale şi în concordanţă cu politicile UE, acum atât România, cât şi UE trebuie să-şi reproiecteze priorităţile pe termen mediu şi lung pentru atingerea obiectivelor din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată în cadrul Summit-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite, în septembrie 20152. Aceasta este o cale sigură prin care se poate realiza un viitor mai bun generaţiilor viitoare.

România, alături de alte 192 de state, şi-a asumat stabilirea cadrului naţional pentru susţinerea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă şi Agenda de Acţiune de la Addis-Abeba. Planul de acţiune global, pe care România alege să-l susţină în următorii ani, se adresează ameliorării sărăciei, combaterii inegalităţilor, injustiţiei sociale şi protejării planetei până în anul 2030. Este un plan de acţiune pentru oameni, planetă şi prosperitate, prin care se urmăreşte consolidarea unui climat de siguranţă şi libertate, în care „nimeni nu va fi lăsat în urmă”3.

!image

1 G.H. Brundland, 1987 – Report of the World Commission on Environment and Development – Our Common Future, UN, 1987, item 27, p. 15

2 Resolution adopted by the General Assembly on 25 September 2015, http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/70/1 Lang=E

3 Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, Declaration,/Introduction/item 4 https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld

Contextul internaţional al dezvoltării durabile

Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a rezultat în urma unui proces internaţional îndelungat de analiză, care recunoaşte că problemele globale se pot rezolva doar prin soluţii la nivel global. Modificarea percepţiei şi conştientizarea evoluţiei fără precedent a societăţii, creşterea natalităţii la scară globală, a accelerării economiilor ţărilor în curs de dezvoltare şi a disparităţilor sociale au pus în evidenţă limitele creşterii planetare. Creşterea preţurilor la anumite resurse a evidenţiat faptul că Pământul îşi poate epuiza resursele fizice regenerabile şi neregenerabile, conducând la un dezechilibru catastrofal4.

Bazele progresului în domeniul protecţiei mediului, corelat cu dezvoltarea, au fost introduse pentru prima dată pe agenda internaţională la Conferinţa de la Stockholm (1972). Rezultatul a fost crearea Programului ONU pentru mediu prin adoptarea unei Declaraţii privind protecţia mediului în scopul de „a apăra şi îmbunătăţi mediul uman pentru generaţiile prezente şi viitoare”. La această conferinţă s-a conferit legitimitate conceptului de dezvoltare durabilă cu cei trei piloni: economic, social şi de mediu5.

Cei trei piloni prin care Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă se structurează au fost definiţi în Raportul Comisiei Brundtland (1987)6:

1.ECHITATEA SOCIALĂ – prin care naţiunile în curs de dezvoltare trebuie să aibă posibilitatea de a-şi satisface nevoile de bază în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, alimentaţia, asigurarea energiei, apei şi canalizării

2.CREŞTEREA ECONOMICĂ – la nivelul naţiunilor în curs de dezvoltare pentru a se apropia de calitatea vieţii din ţările dezvoltate

3.MEDIUL – cu nevoia de a conserva şi îmbunătăţii baza de resurse disponibile prin schimbarea treptată a modului în care trebuie să se dezvolte şi să fie folosite tehnologiile.

Această abordare a fost posibilă prin punerea în evidenţă a conceptului de „depăşire a limitelor”. S-a conştientizat că resursele naturale, de care societatea are nevoie şi care sunt limitate, au fost depăşite, creând în acelaşi timp un dezechilibru ecologic la nivel planetar, prin creşterea economică iresponsabilă. Astfel, s-a constatat că numai prin susţinerea simultană a celor trei piloni – social, economic şi de mediu – se poate ajunge la o dezvoltare durabilă şi la un viitor comun la nivel global.

Primul Summit al Naţiunilor Unite pentru mediu şi dezvoltare de la Rio, în 1992, a abordat reducerea ponderii economice, astfel încât să nu fie afectată capacitatea de menţinere a echilibrului biofizic al Pământului, fără a renunţa însă la bunăstarea socială. Declaraţia de la Rio7 şi Agenda 21 au dezvoltat teme de mediu în beneficiul social şi anume: calitatea vieţii, utilizarea resurselor naturale, protecţia bunurilor globale, managementul comunităţilor

!image

4 Club of Rome (1970), https://www.clubofrome.org/report/the-limits-to-growth/

5 Stockholm Conference (1972), United Nations Conference on the Human Environment, June 5-16, https://sustainabledevelopment.un.org/milestones/humanenvironment

6 Brundtland Report (1987), https://www.are.admin.ch/are/en/home/sustainable-development/international-cooperation/2030agenda/un-

_-milestones-in-sustainable-development/1987--brundtland-report.html

7Rio Declaration on Environment and Development (1992), http://www.un.org/documents/ga/conf151/aconf15126-1annex1.htm

umane şi creşterea economică8.

Summit-ul Mileniului, din 2000, a ratificat Declaraţia Mileniului, primul document cadru la nivel internaţional pentru combaterea sărăciei, a foametei, a bolilor şi inegalităţilor la nivel mondial. Pentru a realiza aspiraţiile Declaraţiei Mileniului, s-au definit 8 obiective specifice de dezvoltare, cunoscute ca Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, 21 de ţinte şi 60 de indicatori, cu termen de realizare 20159.

Conferinţa ONU privind Dezvoltarea Durabilă Rio+20, din 2012, a elaborat documentul Viitorul pe care îl dorim, care a înregistrat progresele în direcţia realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi a făcut trecerea către stabilirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pentru Agenda de după 2015. Acest document este o recunoaştere în continuare a importanţei celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – social, economic şi de mediu10.

Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă - Transformarea lumii noastre, adoptată la 25 septembrie 2015 de şefii de stat şi guverne din 193 de ţări, în cadrul Adunării Generale a ONU, este o versiune, fundamental modificată, a cadrului conceptual al dezvoltării durabile, structurată pe un pachet de 17 obiective de dezvoltare durabilă, susţinute prin 169 de ţinte subiacente.

Agenda 2030 solicită acţiuni din partea tuturor ţărilor, sărace, bogate şi cu venituri medii. Recunoaşte că încetarea sărăciei trebuie să fie însoţită de un plan care să contribuie la creştere economică şi abordează o serie de nevoi sociale, inclusiv educaţie, sănătate, protecţie socială şi locuri de muncă, abordând în acelaşi timp problemele combaterii schimbărilor climatice şi protecţia mediului. Aceasta acoperă, de asemenea, aspecte precum inegalitatea, infrastructura, energia, consumul, biodiversitatea, oceanele şi industrializarea. Agenda promovează implicarea tuturor părţilor interesate, prin democratizarea procesului decizional pe tema dezvoltării durabile. Se subliniază responsabilitatea şi rolul generaţiilor tinere pentru crearea dezvoltării durabile.

Contextul european al dezvoltării durabile

În cadrul UE, începând cu anul 200611, conceptul de dezvoltare durabilă a fost integrat în Strategia pentru o Europă Extinsă, într-o viziune strategică unitară şi coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare, pentru crearea unor comunităţi durabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei, în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.

În 2010, ca o continuare a dezvoltării durabile a UE, a fost adoptată Strategia Europa 202012

de promovare a creşterii inteligente (bazată pe: educaţie, cercetare, inovare), durabile

!image

8 United Nations Conference on Sustainable Development, Rio 1992 Agenda 21, https://sustainabledevelopment.un.org/content/documents/Agenda21.pdf

9 Millennium Summit (2000), http://www.un.org/en/events/pastevents/millennium_summit.shtml

10 United Nations Conference on Sustainable Development, Rio+20 (2002), https://sustainabledevelopment.un.org/rio20.html

11 Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE revizuită – Angajament pentru realizarea dezvoltării durabile, Consiliul UE, Bruxelles, 26 iunie 2006

12 EUROPA 2020, O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, COM(2010) 2020 final, https://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf

(bazată pe reducerea emisiilor de carbon, eficienţă energetică, resurse regenerabile) şi incluzive (crearea de noi locuri de muncă, reducerea sărăciei etc.). Alături de statele membre şi respectând principiul subsidiarităţii UE s-a angajat să devină lider în punerea în aplicare a Agendei 2030 şi, implicit, a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Comisia Europeană a prezentat în 22 noiembrie 2016 Comunicarea „Paşii următori pentru un viitor european durabil”13. Documentul prezintă răspunsul Uniunii Europene la Agenda 2030 şi confirmă integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în cadrul politicii europene şi în priorităţile actuale ale Comisiei Europene, evaluarea situaţiei şi identificarea celor mai relevante preocupări privind durabilitatea. Prin această comunicare, Uniunea Europeană s-a angajat în favoarea unei dezvoltări durabile prin care „să asigure o viaţă demnă pentru toţi respectând limitele planetei, care să reunească prosperitatea şi eficienţa economică, societăţi paşnice, incluziunea socială şi responsabilitatea faţă de mediu”.

Răspunsul UE la Agenda 2030 este de a integra cele 17 ODD în politicile publice ale Uniunii, în scopul sprijinirii efortului global de construire a unui viitor durabil în colaborare cu partenerii săi. Cele 17 ODD sunt deja urmărite de multe dintre politicile Uniunii Europene, iar România, ca membră a acestei comunităţi, îşi propune prin această strategie abordarea integrată a obiectivelor din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Perspectiva României asupra dezvoltării durabile

Pornind de la ideea că beneficiile dezvoltării economice trebuie să fie mai mari decât costurile, inclusiv cele legate de conservarea şi îmbunătăţirea mediului, prima strategie de dezvoltare durabilă a României din 1999 a avut ca obiectiv îmbunătăţirea progresivă şi menţinerea bunăstării populaţiei în corelare cu cerinţele folosirii raţionale a resurselor naturale şi ale conservării ecosistemelor. Aderarea la Uniunea Europeană în 2007 a ajustat priorităţile naţionale, prin Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă. Orizonturi 2013- 2020-2030 (SNDD), aprobată de Guvernul României la 12 noiembrie 2008, vizând reducerea decalajului socio-economic faţă de cel al statelor membre ale Uniunii Europene.

Pentru ca dezvoltarea durabilă să reuşească în România şi, prin urmare Agenda 2030, împreună cu angajamentele Uniunii Europene, această strategie este construită în jurul cetăţeanului şi nevoilor generaţiilor viitoare.

Strategia pleacă de la premisa că, dezvoltarea durabilă prezintă un cadru de gândire care, odată însuşit de către cetăţean, va ajuta la crearea unei societăţi mai echitabile, definită prin echilibru şi solidaritate şi care să poată face faţă schimbărilor aduse de probleme actuale globale, regionale şi naţionale, inclusiv scăderea demografică. Grija statului faţă de cetăţean şi respectul cetăţeanului faţă de instituţii, faţă de aproapele său, de valorile morale şi diversitatea culturală şi etnică vor duce la o societate durabilă.

Pe plan economic este nevoie de garantarea unei creşteri economice pe termen lung de care să beneficieze cetăţenii României. Deşi economia unei ţări adeseori se măsoară prin

!image

13 COM(2016)793 - Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions “Next steps for a sustainable European future European action for sustainability”

cifre, care nu iau în considerare potenţialul cetăţeanului, transformarea economiei într-una durabilă şi competitivă necesită un nou mod de acţiune care să se centreze pe inovaţie, optimism şi rezilienţa cetăţenilor. O asemenea abordare va crea o cultură a antreprenoriatului în care cetăţeanul se poate realiza material şi aspiraţional.

Sub aspect social este nevoie de o societate coezivă, care să beneficieze de îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi sănătate, de reducerea inegalităţilor dintre bărbaţi şi femei, dintre mediul urban şi rural, care să conducă la promovarea unei societăţi deschise, în care cetăţenii se pot simţi apreciaţi şi sprijiniţi. E nevoie de cultivarea rezilienţei populaţiei, în aşa fel încât cetăţeanul, într-un cadru instituţional echitabil, să îşi poată realiza visurile acasă. În acelaşi timp, statul trebuie să ajute la sporirea potenţialului cetăţeanului prin abordarea problemelor legate de sănătate, de educaţie şi de limitele pieţei libere, probleme la care se poate răspunde prin politici publice, rezultatul fiind un nivel de trai cât mai ridicat pentru toţi cetăţenii. Sporirea capitalului social – crearea unui simţ civic definit prin încredere între cetăţeni - va conduce la deblocarea potenţialului cetăţenilor români pentru a se realiza prin forţe proprii, asigurând totodată şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor lor.

Conştientizarea importanţei mediului a crescut semnificativ în ultimii ani, atât în ceea ce priveşte mediul natural, cât şi la cel antropic. Protejarea naturii este responsabilitatea tuturor datorită impactului biunivoc om – mediu, dar şi o oportunitate a cetăţenilor de a se uni într-un scop nobil, prin conştientizarea acestei responsabilităţi. Realizarea unui mediu antropic durabil poate fi atins prin cultivarea unui sentiment de apartenenţă şi de comunitate, care să elimine simţul singurătăţii cetăţeanului, factor de risc în realizarea potenţialului personal şi, în ultimă instanţă, a funcţionării comunitare.

Ca membră a comunităţii internaţionale, dar mai ales ca membră a Uniunii Europene, România are interesul de a implementa principiile dezvoltării durabile pe plan naţional. Strategia susţine ca România să fie în 2030 o ţară membră a unei Uniunii Europene puternice, în care decalajele dintre ţări vor fi reduse, iar cetăţenii României vor putea trăi într-o ţară în care statul serveşte nevoile fiecărui cetăţean într-un mod echitabil, eficient şi cu preocupări crescute şi constante pentru un mediu curat.

Capitolul IIObiectivele pentru Dezvoltare Durabilă

Evaluarea primului deceniu de implementare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013-2020-2030, din 2008, se suprapune în mare cu perioada de când România a devenit stat membru cu drepturi şi obligaţii depline în cadrul Uniunii Europene. În acest fel se poate constata că a existat de la început un înalt grad de congruenţă conceptuală şi operaţională între obiectivele dezvoltării durabile şi cele ale integrării europene a ţării.

Dacă în etapa de tranziţie conceptul de dezvoltare durabilă a fost acceptat mai mult declarativ, ca urmare a însuşirii documentelor ONU în materie, după anul 2000, odată cu începerea tratativelor de aderare la UE, el a devenit o parte integrantă a construcţiei legislative şi instituţionale, găsindu-şi reflectarea în principalele direcţii ale politicii de stat. Se poate aprecia că încorporarea acquisului comunitar şi aplicarea instrumentelor de lucru agreate la nivelul UE au constituit principalul motor al alinierii accelerate a României la principiile şi practicile dezvoltării durabile.

Primii doi ani de la aderarea la UE au marcat o creştere dinamică a economiei româneşti, justificând asumarea unor obiective strategice şi ţinte de etapă ambiţioase pentru perioada următoare. Însă criza economico-financiară a afectat grav România, a dus la o cădere drastică a produsului intern brut (PIB) şi a veniturilor populaţiei şi s-a prelungit, prin efectele sale până în 2010-2011. Criza a scos în evidenţă o seamă de vulnerabilităţi structurale şi funcţionale persistente care impun resetarea unor priorităţi, cu mobilizarea corespunzătoare a resurselor bugetare proprii şi utilizarea raţională a fondurilor de solidaritate, coeziune, agricultură şi dezvoltare rurală alocate României prin actualul şi viitorul cadru financiar multianual ale UE.

În ansamblu, în ciuda dificultăţilor întâmpinate, bilanţul primului deceniu de implementare a SNDD este pozitiv, demonstrând rezilienţa şi sustenabilitatea opţiunilor strategice ale societăţii româneşti şi apartenenţa sa la UE. Această apreciere este susţinută de faptul că produsul intern brut al României calculat la paritatea puterii de cumpărare a sporit de la 39% din media UE în 2006 la 63% în 2017, cu perspectiva realistă, potrivit programului de convergenţă, să ajungă la 80% în 2020.

Conform sondajelor Eurobarometrului din primăvara anului 2018, cetăţenii României îşi menţin atitudinea optimistă cu privire la viitorul lor european în proporţie de 65% în comparaţie cu media de 58% în totalitatea statelor membre ale UE14. Se crează astfel premisele materiale pentru înfăptuirea obiectivelor şi ţintelor Strategiei în conformitate cu Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU şi cu dispoziţiile relevante ale UE.

În continuare, se relevă neajunsurile constatate şi se identifică domeniile specifice în care sunt necesare eforturi şi resurse suplimentare pentru realizarea obiectivelor de convergenţă şi apropierea semnificativă de media Uniunii Europene.

!image

14 European Commission – Standard Eurobarometer 89 Spring 2018

Obiectivul 1: Fără sărăcie

Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context

Globalizarea a contribuit la reducerea sărăciei absolute, însă este necesară continuarea eforturilor de reducere a sărăciei relative şi pentru a asigura o viaţă demnă pentru toţi. În acest scop, Agenda 2030 ţinteşte segmentele periferice din societate şi încurajează orientarea societăţii într-o direcţie care să asigure cetăţenilor o viaţă echitabilă, demnă şi prosperă.

Strategia îşi propune reducerea numărului cetăţenilor care trăiesc în sărăcie severă şi relativă în toate dimensiunile acesteia, potrivit definiţiilor naţionale. Strategia are în vedere reducerea numărului de persoane care trăiesc sub pragul de sărăcie, stimularea participării pe piaţa muncii a persoanelor apte de muncă, dezvoltarea sistemului de protecţie şi asistenţă socială.

Rata sărăciei

România înregistrează o pondere ridicată a persoanelor care suferă de deprivare materială severă, raportată la media UE. Conform datelor INS din 2016, procentul de persoane care suferă de deprivare materială severă era de 23,8%15.

Rata sărăciei relative în perioada 2007-2016 (stabilită la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent) a fost evaluată de INS la 24,6-25,3%, faţă de nivelul mediu din UE de 16,6-17,3%. Conform Eurostat, în 2016, 49,2% dintre copiii din România, cu vârste cuprinse între de 0 şi 17 ani, prezentau risc de excluziune socială, comparativ cu media UE de 26,4%, România înregistrând cel mai mare număr de astfel de cazuri16. Coeficientul GINI, care măsoară gradul inegalităţii în societate, a fost, de asemenea, în creştere în România.

Măsuri adoptate în domeniul serviciilor şi transferurilor sociale

A fost revizuit cadrul legislativ în domeniul serviciilor sociale, al prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale, al incluziunii sociale prin ocupare, prin: adoptarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011 (a adus elemente de reformă care au stabilit complementaritatea dintre cele două componente ale asistenţei sociale şi măsuri integrate de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială, pentru asistenţa socială a copilului şi a familiei, asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi şi asistenţa socială a persoanelor vârstnice); aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 şi a Planului strategic de acţiuni pentru perioada 2015-2020; aprobarea Strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020 şi a Planului operaţional de acţiuni pentru perioada 2016-2020.

!image

15 Institutul Naţional de Statistică - Rata deprivării materiale severe, pe macroregiuni şi regiuni de dezvoltare

16 Eurostat – Income and Living Conditions, EU Children at risk of poverty or social exclusion

În perioada 2009 – 2017, cadrul legislativ a fost îmbunătăţit prin aprobarea unor măsuri care au vizat reglementarea, funcţionarea şi finanţarea serviciilor sociale, precum: elaborarea unor noi standarde minime de calitate pentru toate tipurile de servicii sociale, aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, crearea Nomenclatorului serviciilor sociale, îmbunătăţirea procedurii de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi a procedurii de licenţiere a serviciilor, îmbunătăţirea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială, continuarea derulării de programe de finanţare a serviciilor sociale (programul de acordare a subvenţiilor asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, programe de interes naţional, proiecte cu fonduri europene).

De asemenea, în aceeaşi perioadă s-au înregistrat progrese şi în privinţa acordării alocaţiilor de stat pentru copii, pentru susţinerea familiei şi de plasament, de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de acordare a ajutorului social, de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a programului privind stimularea participării la învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, prin majorarea cuantumurilor şi corelarea acestora cu modele europene, în scopul activizării persoanelor şi reducerea dependenţei de măsurile sociale pasive.

A fost aprobată Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care reglementează instituirea acestui tip de venit, ca beneficiu de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială.

Pentru asigurarea unei abordări coordonate şi fundamentate pe dovezi în elaborarea şi implementarea politicilor, programelor şi intervenţiilor orientate către persoanele sărace şi vulnerabile şi către zonele sărace şi marginalizate, respectiv pentru creşterea calităţii serviciilor publice, a fost creat un set de instrumente de planificare strategică (hărţi interactive privind distribuţia teritorială a serviciilor sociale şi infrastructura acestora, nevoia de servicii sociale şi de infrastructură, rata sărăciei relative şi rata sărăciei în muncă 17.

Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările şi completările ulterioare, a creat premisele necesare dezvoltării domeniului economiei sociale în România, cu impact direct asupra incluziunii sociale prin ocuparea persoanelor din grupuri vulnerabile. La 31 decembrie 2017, la nivel naţional erau atestate 99 de întreprinderi sociale în 33 de judeţe şi erau certificate 9 întreprinderi sociale de inserţie în 5 judeţe.

A fost elaborată Strategia Naţională în domeniul politicii pentru tineret 2015-2020 aprobată în anul 2015, care abordează politicile pentru tinerii de 14-35 ani. Pentru a contribui la incluziunea socială a tinerilor, aceasta conţine măsuri şi direcţii de acţiune pentru tinerii care au părăsit instituţiile de plasament, tineri ai străzii, tineri fără acces la o locuinţă şi fără perspectiva obţinerii uneia, tineri romi, tineri cu nevoi educaţionale speciale, tineri victime ale exploatării, tineri cu HIV/SIDA şi tineri victime ale discriminării.

!image

17 https://servicii-sociale.gov.ro/ro/index

În 2016 a fost aprobată Strategia naţională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi” 2016-2020 şi Planul operaţional privind implementarea acesteia.

Orizont 2020

 Stabilirea unor standarde durabile de calitate şi de cost pentru toate serviciile sociale, vizând în mod special pe cele destinate grupurilor vulnerabile

 Dezvoltarea unui sistem naţional de indicatori de incluziune socială prin integrarea tuturor bazelor de date din sfera asistenţei sociale în regim digitalizat care să ţină cont de mobilitatea socială; monitorizarea anuală efectivă a rezultatelor pe baza acestor indicatori

 Stimularea participării pe piaţa muncii a persoanelor apte de muncă aflate în risc de excluziune prin dezvoltarea măsurilor active de consiliere şi asistenţă socială

Ţinte 2030

 Eradicarea sărăciei extreme pentru toţi cetăţenii

 Reducerea cu cel puţin jumătate a numărului de cetăţeni care trăiesc în sărăcie relativă

 Consolidarea sistemului naţional unitar a serviciilor de intervenţie de urgenţă, reabilitare ulterioară şi compensare a pierderilor în caz de calamităţi naturale, accidente industriale sau evenimente climatice extreme

Obiectivul 2: Foamete zero

Eradicarea foamei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi sustenabile

România a depăşit, în mare măsură, problemele legate de foamete, dar se dezvoltă noi provocări legate de nutriţie. Pentru o societate mai sănătoasă, trebuie dezvoltată o agricultură durabilă şi conştientizarea importanţei nutriţiei sănătoase. România deţine locul al şaselea în Europa din perspectiva suprafeţei agricole utilizate18, motiv pentru care eficienţa agricolă, consolidarea exploataţiilor agricole şi a întreprinderilor de procesare alimentară, sunt o prioritate.

Strategia vizează dezvoltarea unui sector agroalimentar durabil şi competitiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi asigurării unor condiţii de viaţă în mediul rural apropiate de cele din mediul urban, promovarea producţiei autohtone şi ecologice şi valorificarea produselor tradiţionale şi montane cu valoare adăugată.

Malnutriţia

Cazurile de malnutriţie depistate la copiii de până la 14 ani, provenind preponderent din mediile dezavantajate sau vulnerabile, au înregistrat o scădere uşoară, menţinându-se totuşi la peste 3.000 pe an. Situaţia are perspective de ameliorare după introducerea mecanismului de asistenţă medicală comunitară pentru ameliorarea accesului şi incluziunii, în care funcţionează 1.100 asistenţi medicali şi 420 mediatori sanitari.

În 2014 obezitatea afecta 15,9 % din europenii cu vârsta de peste 18 ani, iar 35,7% erau pre- obezi, ceea ce indică faptul că mai mult de jumătate dintre adulţii europeni aveau exces de greutate. Rata obezităţii în România era sub 10% în 2014, fiind ţara europeană cu cea mai mică rată, dar aceasta are tendinţă de creştere19.

Producţia agricolă

Agricultura ocupă un loc important în economia României şi are perspective considerabile de dezvoltare în context european, datorită condiţiilor pedoclimatice favorabile şi potenţialului în sfera producţiei ecologice. În perioada 1995-2016, contribuţia agriculturii la formarea PIB-ului naţional a înregistrat o scădere majoră, de la 14,7% în 1995 la 4,7% în 2016, în condiţiile în care ponderea forţei de muncă ocupată în agricultură avea o valoare foarte apropiată de cea înregistrată în 1995.

În anul 2015, ponderea forţei de muncă în agricultură, în România, era de 25,9%, fiind cea mai mare pondere din UE, a cărei medie era de 4,4%. 84% dintre lucrătorii în agricultură din

!image

18 Eurostat – Land Cover Statistics

19 Raport Eurostat, mai 2017, Stadiul actual de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare durabilă de către UE şi statele membre

România se încadra în categoria personalului nesalariat, în timp ce ponderea medie a lucrătorilor nesalariaţi din sectorul agricol în UE era de 72%, valoarea adăugată brută generată la nivel de lucrător fiind redusă cu circa 50% faţă de media UE20.

Toate acestea arată că agricultura românească se confruntă cu o problemă majoră privind productivitatea scăzută a muncii şi implicit randament relativ mic al producţiei agricole. În ciuda productivităţii scăzute, România este printre principalii exportatori de porumb şi grâu la nivel mondial, datorită mărimii suprafeţei agricole disponibile. Astfel, provocarea viitoare este de a îmbunătăţi nivelul productivităţii agricole, fără a periclita factorii de mediu (aer, apă, calitatea solului, biodiversitatea), prin eliminarea principalilor factori limitatori ai randamentului producţiei: fragmentarea exploataţiilor agricole şi lipsa cooperării între fermieri (aproape 75% din fermele din România au o suprafaţă mai mică de 2 ha şi 70% au venituri mai mici de 2.000 euro), nivelul de pregătire a fermierilor, nivelul redus de capitalizare, statutul profesional nedefinit cu claritate al agricultorului, nivelul de dotare tehnologică a fermelor.

România este mult în urma altor ţări europene din punctul de vedere al sistemului de irigaţii, în condiţiile în care seceta afectează frecvent peste 50% din terenul agricol, iar numai 12% din terenul agricol dispune de irigaţii viabile. În anul 2016, a fost elaborat şi aprobat Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România, cu o valoare a investiţiilor de cca. 1 miliard euro, care vizează adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, în principal, dar şi asupra altor factori de mediu, precum şi a populaţiei, prin reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii existente şi aparţinând domeniului public al statului.

Agricultura ecologică şi produse tradiţionale

Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România, înregistrând în ultima perioadă o tendinţă ascendentă. În anul 2010, totalul suprafeţei cultivate după metoda de producţie ecologică era de 182.706 ha (cca. 1,4% din totalul suprafeţei agricole utilizate), iar la sfârşitul anului 2017 de 258.470,927 ha, cu un număr total de aproximativ 8.434 de operatori certificaţi în sistemul de agricultură ecologică, o creştere de circa 41,5%.

În vederea creşterii competitivităţii, a încurajării produselor locale şi a protejării resurselor naturale a fost creat cadrul legislativ privind atestarea produselor tradiţionale, reţetelor consacrate şi utilizarea menţiunii facultative de calitate „produs montan” – acesta din urmă în scopul dezvoltării zonelor montane, pentru sprijinirea producătorilor din aceste areale şi pentru creşterea valorii adăugate a produselor. Înregistrarea produselor în sisteme de calitate naţionale şi europene reprezintă o sursă de valorificare a produselor ale căror caracteristici sunt legate de originea geografică, benefică pentru economia rurală. Astfel, sistemele de calitate pun accentul atât pe producţia de bunuri alimentare calitative, cât şi pe siguranţa şi securitatea alimentară a consumatorilor.

!image

20 Eurostat - Date statistice privind structura exploataţiilor agricole

Cercetarea, noile tehnologii şi materii prime, cât şi o mai bună utilizare a nutrienţilor sau a tratamentului gunoiului de grajd pot schimba modul de producţie agricolă de astăzi, pentru trecerea la o economie circulară funcţională. Este necesară o analiză a calităţii nutriţionale a produselor agricole, întrucât conţinutul de nutrienţi a anumitor categorii de legume este în scădere din cauza utilizării masive a pesticidelor şi fertilizanţilor non-organici.

Finanţarea Europeană

Implementarea politicilor agricole ale UE a sporit într-o oarecare măsură sustenabilitatea economiei agrare româneşti prin racordarea la normele şi standardele comunitare de calitate şi competitivitate, inclusiv sub aspect ecologic şi susţinerea financiară a fermelor mari prin plăţi directe în cadrul mecanismelor de Politică Agricolă Comună (PAC).

Cu toate acestea, în cei 10 ani de la aderarea la UE, nu s-a reuşit găsirea unor soluţii practice pentru sprijinirea micilor gospodării de subzistenţă, astfel încât 2,6 milioane de unităţi de tip tradiţional ţărănesc, circa jumătate din total, au fost considerate neeligibile şi au rămas în afara sistemului plăţilor directe pe suprafaţa de teren. Această situaţie s-a corectat prin ajustarea corespunzătoare a schemelor de aplicare a plăţilor directe din primul pilon al PAC, în cadrul ciclului financiar multianual (CFM) al UE 2014-2020. De asemenea, în CFM Post 2020 se vor aduce, în continuare, ameliorări ale sistemului de plăţi directe dedicate gospodăriilor ţărăneşti de subzistenţă.

Orizont 2020

 Dezvoltarea unor programe pentru promovarea consumului de alimente sănătoase

 Continuarea Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România

 Susţinerea producţiei şi diversificarea speciilor autohtone cu valoare genetică ridicată, dar deficitare pe piaţa internă, în domenii precum legumicultura, creşterea efectivelor la rasele valoroase de suine, taurine şi bivoli, sectorul avicol, colectarea şi comercializarea lânii, apicultură, pescuit şi acvacultură, inclusiv prin stimularea cercetării-dezvoltării în domeniul agro-alimentar

 Creşterea numărului de produse recunoscute la nivel european / atestate tradiţional / atestate ca reţete consacrate

 Susţinerea şi atragerea tinerilor fermieri

 Creşterea numărului de fermieri activi înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică şi creşterea suprafeţei agricole certificate ecologic

 Creşterea numărului de grupuri aplicante/operatori economici înregistraţi pe scheme de calitate naţionale şi europene

 Promovarea bunelor practici agricole pentru prevenirea şi combaterea poluării solului

Ţinte 2030

 Eradicarea malnutriţiei şi menţinerea ratei obezităţii sub 10%, similar cu nivelul înregistrat în anul 2014

 Finalizarea cadastrului agricol

 Dublarea ponderii agriculturii în PIB-ul României, faţă de anul 2018

 Menţinerea şi extinderea diversităţii genetice a seminţelor, a plantelor cultivate şi a animalelor de fermă şi domestice şi a speciilor sălbatice înrudite

 Creşterea gradului de valorificare a producţiei agricole autohtone

 Creşterea ponderii agriculturii ecologice în totalul producţiei agricole

 Menţinerea şi rentabilizarea unor ocupaţii şi metode tradiţionale de valorificare a plantelor medicinale şi fructelor de pădure în zona montană. Menţinerea tradiţiilor locale prin creşterea numărului de produse cu caracteristici specifice în ceea ce priveşte originea geografică

Obiectivul 3: Sănătate şi bunăstare

Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă

Îmbunătăţirea serviciilor şi accesului la asistenţa medicală de calitate este esenţială pentru funcţionarea unei societăţi durabile centrate pe pacient şi prevenţie. Trebuie asigurat un cadru adecvat pentru promovarea unui mod de viaţă sănătos şi proactiv, favorizarea activităţilor sociale şi prevenţia şi educaţia medicală. Abordarea sănătăţii şi bunăstării populaţiei trebuie să includă şi abordarea bolilor psihice şi a dizabilităţilor.

Strategia are în vedere reducerea ratei mortalităţii materne şi infantile, diminuarea incidenţei îmbolnăvirilor de boli infecţioase şi cronice, respectiv prevenirea şi tratarea abuzului de substanţe nocive şi a bolilor mintale.

Sănătatea populaţiei şi speranţa de viaţă

Din punct de vedere al sănătăţii populaţiei, România prezintă unele particularităţi specifice în context european. Pe de o parte, la indicatorul privind incidenţa bolilor cardio-vasculare, cancerului sau diabetului, cifrele, deşi în creştere, sunt comparabile cu cele din ţările dezvoltate, pe de altă parte, la indicatorul privind rata unor boli infecţioase, tuberculoză sau unele boli cu transmisie sexuală (aşa-numitele boli ale sărăciei, specifice unor grupuri sociale defavorizate) cifrele constatate în România se apropie mai mult de cele înregistrate în ţările în curs de dezvoltare. Presiunea asupra sistemului medical este accentuată şi de fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, ca rezultat al unor tendinţe demografice nefavorabile (scăderea natalităţii şi emigrarea unei părţi însemnate din populaţia activă, aflată la vârsta reproducerii).

Speranţa medie de viaţă în România era printre cele mai scăzute în 2016, respectiv 75,3 ani faţă de media UE de 81 ani21. Procesul accentuat de îmbătrânire a populaţiei şi problemele de sănătate asociate cu înaintarea în vârstă reprezintă o preocupare majoră. Datele Eurostat din 2016 au arătat faptul că „speranţa de viaţă sănătoasă” în rândul femeilor de 65 de ani din România este de 5,6 ani, fiind semnificativ mai mică faţă de media europeană de 10,1 ani, în timp ce la bărbaţii de 65 de ani din România „speranţa de viaţă sănătoasă” este de 6,2 ani faţă de media UE de 9,8 ani.

Finanţarea sistemului de sănătate

În perioada 2007-2016, finanţarea sectorului de sănătate din România aproape s-a dublat în termenii alocărilor bugetare, de la 1.752,9 milioane lei în 2007 la 4.086,6 milioane lei în 2016. Ca procent din bugetului alocat, acesta reprezintă 4,5% din PIB în anul 201822,

!image

21 INS - Executia bugetului de stat pe categorii de venituri si cheltuieli

22 Legea bugetului de stat pe anul 2018 accesata la http://www.mfinante.ro/pagina.html?categoriebunuri=legea-bugetului-de-stat-pe-anul- 2018,repartizare-pe-trimestre-buget-2018 pagina=domenii menu=Buget

situându-se pe ultimul loc în UE, care alocă în medie aproximativ 8% din PIB23. La aceasta se adaugă nivelul redus al cheltuielilor publice cu destinaţie socială în România, de 34,9% din PIB, în comparaţie cu media UE de 49,1%.

Infrastructura

În urma măsurilor legislative (adoptarea prin HG nr. 1028/2014 a Strategiei naţionale de sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acţiuni asociat), administrative şi sociale întreprinse în ultimii ani, s-au realizat unele progrese în dezvoltarea de spitale, policlinici, laboratoare; stabilizarea personalului medical şi paramedical, printr-o mai bună remunerare; modernizarea serviciilor de ambulanţă şi a intervenţiilor de urgenţă; extinderea reţelei de asistenţă medicală şi socială, cu accent pe segmentele vulnerabile sau defavorizate ale populaţiei.

Personalul medical

Conform datelor INS, numărul medicilor (exclusiv medicii dentişti) a crescut de la 48.199 în 2007, la 57.304 în 2016. Este de remarcat faptul că, în timp ce în 2007 numărul medicilor din sectorul public era de 41.736, acest număr a scăzut la 35.680 specialişti în 2016, comparativ cu sectorul privat, unde s-a înregistrat o creştere de 3,4 ori, de la 6.463 în 2007 la 21.624 în 201624.

Mortalitatea maternă şi infantilă

Mortalitatea maternă a fost în România anului 2017 de 12,7 decese materne la 100 mii născuţi vii, faţă de 15,5 decese materne la 100 mii născuţi vii în 2006. Conform Eurostat, mortalitatea infantilă a înregistrat o tendinţă de scădere de la 11 decese la 1.000 de născuţi vii în 2008, la 7,2 decese la 1.000 născuţi vii în 2017, dar se situează încă la o valoare înaltă faţă de media UE de 3,6 la 1.000 născuţi vii25.

Vaccinarea

Raportul UE despre starea de sănătate în România din 2017 subliniază faptul că rata vaccinării împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, precum şi împotriva poliomielitei şi a rujeolei (pojarului) a scăzut în perioada 2000 - 2017 cu 10% la copiii de un 1 an. Documentul sugerează, ca un posibil motiv pentru acest fenomen, lipsa cazurilor în ultimii ani şi creşterea în influenţă a mişcării anti-vaccinare26. Acest fenomen este confirmat şi de statisticile oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care demonstrează că, în România, rata acoperirii vaccinului anti-rujeolă a înregistrat o tendinţă descrescătoare în ultimii ani. În anul 2011, aceasta a scăzut sub pragul optim de 95% (care este pragul pentru o „imunitate de cohortă”), ajungând la 76% în 2016.

!image

23Health at a Glance: Europe 2016 – State of Health in the EU Cycle, OECD Publishing, Paris, OECD/EU, 2016, http://dx.doi.org/10.1787/9789264265592-en

24 INS - Personalul medico-sanitar pe categorii, forme de proprietate, sexe, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

25 Eurostat – Infant Mortality Rate

26 Raport Comisia Europeană – „State of Health in the EU: Romania – Country Health Profile 2017”

Bolile infecţioase

Pentru depistarea bolilor infecţioase s-a perfecţionat un sistem naţional de testare, tratament, monitorizare şi consiliere a pacienţilor seropozitivi sau susceptibili la infecţie HIV/SIDA. În perioada 2010-2015 s-au efectuat, în medie, peste 300 mii teste pe an dintre care cca. 2.000 s-au dovedit pozitive. Din datele INS, în anul 2016 erau 6.672 pacienţi luaţi în evidenţă cu HIV şi 15.075 pacienţi cu SIDA.

Incidenţa tuberculozei a scăzut între 2006 şi 2016 cu 43,4%, de la 96,1 persoane la 100 mii de locuitori, la 54,4 persoane la 100 mii locuitori. Totuşi, România s-a clasat în 2016 pe primul loc din UE la numărul de cazuri confirmate de tuberculoză27. În România 1.100 de persoane mor anual de tuberculoză şi alte 16.000 sunt diagnosticate, majoritatea din rândul populaţiei tinere şi active28. Apariţia rezistenţei la medicamentele anti-tuberculoase majore transformă tuberculoza dintr-o boală vindecabilă într-o boală greu curabilă sau chiar incurabilă.

Hepatita virală constituie una dintre ameninţările majore la adresa sănătăţii publice la nivel european, estimându-se că 13,3 milioane de persoane trăiesc cu hepatită B cronică şi aproximativ 15 milioane de persoane cu hepatita C; hepatita B provoacă circa 36.000 de decese şi hepatita C circa 86.000 de decese pe an în statele membre europene, în regiunea europeană a OMS.

Bolile cronice

În privinţa bolilor cronice s-a acţionat în special pentru reducerea poverii cancerului, diabetului şi afecţiunilor cardio-vasculare, precum şi a mortalităţii specifice prin folosirea mai largă a mijloacelor terapeutice şi medicaţiei moderne, prin intervenţii de screening organizat la nivel naţional pentru depistarea precoce şi tratarea corespunzătoare a acestor afecţiuni şi prin campanii de informare şi conştientizare. La indicatorul privind incidenţa bolilor cardio-vasculare cifrele, deşi în creştere, sunt comparabile cu cele din ţările dezvoltate. Un studiu Eurostat privind ponderea deceselor cauzate de boli ale sistemului circulator la nivelul UE prezintă date alarmante pentru România, respectiv 954,8 persoane decedate la 100 mii de locuitori în anul 2015, comparativ cu 381,4 persoane decedate la 100 mii de locuitori cât era media europeană29.

În fiecare an, peste 3,4 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer în Europa şi, dacă această tendinţă va continua, cancerul va deveni în curând cea mai importantă cauză de dizabilitate în Europa. Pe de altă parte, asistăm la un avans al tehnologiei, ce poate conduce la îmbunătăţirea rezultatelor. Peste 66.000 de europeni diagnosticaţi cu cancer în 2012 vor trăi mai mult cu cel puţin cinci ani după diagnosticare, în comparaţie cu un deceniu în urmă.

!image

27 European Centre for Disease Prevention and Control – Surveillance Raport: Annual Epidemilogocial Report for 2016 – Tuberculosis.

28 http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2017/03/analiza-de-situatie-tbc-2017-modificata-2.pdf

29 Eurostat – Statistici privind cauzele de deces

Consumul excesiv de substanţe nocive

Raportul OMS din 2016 a evidenţiat că în România 4.297.711 de cetăţeni erau fumători30. În raport s-a anticipat că circa o treime dintre aceştia sunt predispuşi la o moarte prematură datorită fumatului. Conform Raportului CE privind starea de sănătate în UE - România profilul sănătăţii în 2017, consumul total de alcool în România se situa la acelaşi nivel cu media UE (9,6 litri pe cap de locuitor, comparativ cu 10 litri în 2014), iar consumul episodic excesiv de alcool reprezintă o problemă de sănătate publică serioasă31.

Bolile psihice

Sănătatea mintală, un drept al omului, ocupă un loc aparte la nivelul UE. Ca instrument de facilitare şi încurajare a punerii în aplicare a Pactului European de Sănătate Mintală în Europa, Comisia Europeană a lansat în anul 2015 un mecanism pe internet ( on-line) „UE- Compass”, care urmăreşte colectarea, schimbul şi analiza informaţiilor privind politicile şi activităţile statelor membre în domeniul sănătăţii mintale. Nivelul sănătăţii mintale şi al bunăstării populaţiei reprezintă o resursă esenţială pentru reuşita României ca economie şi societate bazată pe cunoştinţe, care trebuie să fie dezvoltată şi protejată în mod activ.

Conform Raportului naţional al stării de sănătate a populaţiei din 2016, publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică, „datele înregistrate privind incidenţa şi prevalenţa bolilor psihice sunt mult subevaluate în rapoartele periodice”. Raportul evidenţiază creşterea incidenţei bolilor psihice de la 802,8 cazuri la 100 mii de locuitori în 2006, la 1.159,8 cazuri la 100 mii de locuitori în 201532. Conform datelor OMS, în România prevalenţa depresiei a fost de 931.842 de cazuri în anul 2015, reprezentând 5% din populaţia ţării33. De asemenea, OMS a subliniat corelaţia dintre sinucidere şi bolile psihice34. Astfel, în 2016, rata de sinucidere a fost în România de 10,4 la 100 mii de locuitori, incidenţa la bărbaţi fiind de de 5 ori mai mare decât la femei.

Orizont 2020

 Promovarea educaţiei în sănătate, a prevenţiei şi a unui mod de viaţă sănătos

 Iniţierea unui program naţional pentru susţinerea serviciilor de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilităţi

 Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii sănătăţii publice la media standardelor UE, cu accent şi pe zona rurală, inclusiv susţinerea cercetării în medicină

 Implementarea unui sistem transparent şi fiabil de pătrundere şi gestionare a medicamentelor, dispozitivelor, aparaturii şi tehnicii medicale pe piaţa din România, pentru creşterea accesului populaţiei la tehnologii de diagnostic şi tratament cât mai noi şi performante

!image

30 WHO Fact sheet – Tobacco Control: Romania, 2016

31 Raport Comisia Europeană – „State of Health in the EU: Romania – Country Health Profile 2017”

32 Raport Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publica (INSP) – Raport Naţtional al Stării de Sănătate a Populaţiei 2016

33 Analiza de Situaţie Ministerul Sănătăţii şi INSP – Analiza de situaţie: Ziua mondială a sănătăţii – 7 Aprilie 2017

34 WHO Fact Sheet – Suicide: Key facts

 Ameliorarea capacităţii de diagnostic şi tratament prin implementarea serviciilor de E- sănătate; dezvoltarea operaţiunilor de screening şi diagnosticare precoce pentru boli netransmisibile cu impact asupra sănătăţii publice (diferite forme de cancer, diabet, afecţiuni cardio-vasculare şi respiratorii), screening pre-concepţional, prenatal şi neonatal; screening pentru boli infecţioase, inclusiv cele cu transmisie sexuală (hepatită, HIV/SIDA, tuberculoză)

 Dezvoltarea legislaţiei în domeniul sănătăţi psihice (mintale)

 Reglementarea prin lege a controlului asupra producerii, importului şi comercializării suplimentelor alimentare

Ţinte 2030

 Asigurarea accesului universal la servicii de informare, educare şi consiliere pentru promovarea prevenţiei şi adoptarea unui stil de viaţă fără riscuri

 Digitalizarea completă a sistemului de sănătate şi, implicit eliminarea documentelor şi registrelor tipărite pe suport de hârtie, pentru a eficientiza şi a facilita intervenţiile medicale, pentru a asigura populaţiei accesul rapid la servicii medicale de calitate, la tratamente şi medicamente şi pentru monitorizarea eficientă a nevoilor

 Reducerea prevalenţei mortalităţii materne şi infantile, a incidenţei cancerului la sân sau de col uterin şi a sarcinilor la adolescente, având ca obiectiv prioritar grupurile vulnerabile şi defavorizate

 Reducerea mortalităţii materne şi mortalităţii neonatale, astfel încât să se situeze sub media UE

 Creşterea acoperirii vaccinale până la nivelul minim recomandat de OMS pentru fiecare vaccin, prin dezvoltarea unei platforme comune de colaborare între autorităţi, medici, pacienţi, organizaţii internaţionale cu experienţă în acest domeniu, reprezentanţi ai companiilor în domeniu, precum şi alţi factori interesaţi

 Promovarea conştientizării bolilor psihice, reducerea stigmatului şi crearea unui mediu în care cetăţenii afectaţi se simt acceptaţi şi unde pot cere ajutor

 Stoparea îmbolnăvirii de tuberculoză şi combaterea hepatitei şi a altor boli transmisibile

 Reducerea cu o treime a mortalităţii premature cauzate de bolile netransmisibile prin prevenire şi tratament şi prin promovarea sănătăţii şi bunăstării mintale

 Reducerea mortalităţii cauzate de boli cronice

 Reducerea consumului de substanţe nocive

Obiectivul 4: Educaţie de calitate

Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi

Accesul şi participarea la educaţie de calitate sunt esenţiale pentru funcţionarea adecvată a unei societăţi durabile. Educaţia nu este doar un proces premergător intrării pe piaţa forţei de muncă. Educaţia trebuie tratată ca un proces care pregăteşte generaţiile tinere pentru provocările viitorului şi se derulează pe tot parcursul vieţii, încurajând inovaţia, meritocraţia, gândirea critică constructivă, curiozitatea, conduita şi emanciparea.

Strategia se adresează în principal următoarelor domenii: accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie, învăţământ primar şi secundar echitabil şi calitativ, care să conducă la rezultate relevante şi eficiente, creşterea substanţială a numărului de tineri şi adulţi care deţin competenţe profesionale relevante, care să faciliteze angajarea la locuri de muncă decente şi antreprenoriatul. Asigură faptul că toţi elevii dobândesc cunoştinţele şi competenţele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile.

Educaţia formală

Performanţele învăţământului românesc se situează pe o poziţie inferioară în raport cu media UE. Conform testului PISA, un test standard organizat de OECD în 2015, în România, s-au obţinut rezultate slabe la Citire, Matematică şi Ştiinţe în proporţie de 38,7%, aproape dublu faţă de media UE de 19,7%, reprezentând un oarecare progres însă comparativ cu 52,7% din 2006. Printre cauzele identificate de OECD au fost: infrastructura necorespunzătoare, abandonul şcolar, lipsa conştientizării importanţei formării continue, subfinanţarea35.

O altă variabilă importantă în procesul educaţional subliniat de OECD este „bunăstarea elevului”. Pe lângă procesul educativ, şcoala prezintă pentru elevi prima interacţiune cu societatea şi această experienţă are o influenţă profundă în atitudinea şi conduita lor. Elevii învaţă să fie rezilienţi, să socializeze şi să fie ambiţioşi în privinţa aspiraţiilor lor în viaţă. Raportul PISA III subliniază corelaţia dintre anxietatea cauzată de şcoală, hărţuirea în şcoli şi performanţele şcolare scăzute. În plus, relaţia dintre elev şi profesor are un impact major în dezvoltarea elevului, sentimentul de apartenenţă la comunitate fiind o variabilă cheie în dezvoltarea academică 36.

Infrastructura învăţământului

Datorită nivelului scăzut al salarizării personalului didactic (parţial corectat abia în anii 2016- 2017) şi a condiţiilor uneori grele de lucru, calitatea învăţământului lasă încă mult de dorit. În mediul rural 38% dintre şcoli au toaletă exterioară, peste 25% nu au încălzire centrală, 20% nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, 17% nu dispun de sursă autorizată de

!image

35 PISA 2015 – Romania

36 Raport PISA 2015 (Volumul III)

alimentare cu apă şi doar 60% dintre şcoli au bibliotecă proprie. Accesul persoanelor cu dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale la învăţământul de masă este redus şi necesită o îmbunătăţire, pe fondul unei conştientizări mai susţinute a nevoilor speciale şi prin alocări suplimentare de resurse materiale şi umane, în special în medii defavorizate.

Rata de părăsire timpurie şi rata de abandon şcolar

Părăsirea timpurie a şcolii în procent de 18,1% în anul 2017, faţă de 20% în 2006, este încă peste media UE de 10,6% în anul 2017. Rata de părăsire timpurie a şcolii în funcţie de mediul de rezidenţă arată un decalaj de 17 puncte procentuale între rural, de 26,3% şi urban de 9,3%. Diferenţa se poate observa şi între oraşele mici şi mari, unde rata de abandon este în creştere, de la 14,4% în 2012 la 17,5% în 2017. Rata de părăsire timpurie a şcolii pe regiuni arată, de asemenea, o diferenţiere puternică între regiunile sărace şi cele mai dezvoltate. În regiunile Nord-Est şi Sud-Est rata de părăsire timpurie a şcolii este cea mai ridicată, înregistrând un nivel aproape de patru ori mai mare faţă de cel al regiunii Bucureşti- Ilfov, de 23,6% şi respectiv 22,4%, faţă de 5,5% în 2017. La nivel intraregional, cu riscul de abandon şcolar se confruntă cu precădere tinerii din grupuri vulnerabile, cum ar fi familiile sărace sau cele de etnie romă.

Educaţia pe tot parcursul vieţii

Situaţia din 201737 relevă faptul că doar 1,1% dintre persoanele ocupate cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani au urmat o formă de învăţământ sau de formare profesională, în ultimele patru luni, în timp ce media europeană se situează la aproximativ 10,5%. O explicaţie posibilă este aceea că încă nu există tradiţia de a oferi angajaţilor posibilitatea de formare şi/sau dezvoltare a unor abilităţi, precum cele de operare pe computer. Aceeaşi sursă menţionează că, dacă la nivel european 22% dintre firmele cu cel puţin 10 angajaţi le oferă acestora cursuri de dezvoltare a abilităţilor de operare pe computer şi internet (TIC), în România acest fenomen se întâlneşte în doar 5% dintre firme, procent care situează România pe ultimul loc în UE. În cazul întreprinderilor mari (cu peste 250 de angajaţi), la nivel european mai mult de două treimi dintre acestea oferă asemenea cursuri, în timp ce în România doar 28%.

Educaţia pentru Dezvoltare Durabilă

Conform UNESCO, educaţia pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă „un instrument cheie pentru realizarea ODD-urilor”38. Dezvoltarea Durabilă reprezintă o paradigmă bazată pe etică şi educaţie pentru Dezvoltare Durabilă şi are ca scop dezvoltarea competenţelor care ajută indivizii să reflecteze la propriile lor acţiuni, ţinând seama de impacturile lor actuale şi viitoare, sociale, culturale, economice şi de mediu. Această educaţie trebuie să devină parte integrantă a calităţii educaţiei, inerentă conceptului învăţării continue.

!image

37 https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table init=1 language=en pcode=sdg_04_60 plugin=1 https://ec.europa.eu/eurostat/web/education-and-training/data/main-tables

38 Educaţie pentru Obiectivele Dezvoltării Durabile: Obiective de învăţare - UNESCO

Finanţarea

Datele Eurostat arată că România are cel mai mic procent alocat în bugetul naţional pentru educaţie, de aproape două ori mai mic decât media europeană. În 2014, România a alocat doar 2,75% din PIB pentru acest sector. În 2016, România a înregistrat o creştere a alocării, ajungând la 3,7% din PIB pentru educaţie, faţă de media europeană de 4,7%39.

Reforme adoptate

Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 menţionează, pentru prima dată în legislaţia din domeniul învăţământului românesc, conceptul de educaţie timpurie, arătând deschiderea către cele mai noi studii în neuroştiinţă şi psihopedagogie, care evidenţiază rolul educaţiei timpurii în evitarea unor comportamente nedorite ale copilului pe traseul şcolarizării viitoare, cu efecte în planul reducerii părăsirii timpurii a şcolii, a rezultatelor şcolare slabe şi a şanselor scăzute de angajare pe piaţa muncii. Legea are secţiuni speciale referitoare la învăţământul pentru copiii capabili de performanţă, la Programul Şcoala după şcoală, alternative educaţionale. Datorită reformei adoptate, cuprinderea copiilor în sistemul de educaţie timpurie, în segmentul de învăţământ preşcolar, a fost de 87% în 2016, cu o îmbunătăţire faţă de 76,2% în 2006, dar încă sub media UE de 94,8%.

Învăţământul superior beneficiază de autonomie universitară, cu asumarea răspunderii publice exprimată în carta universitară, politici de echitate şi etică universitară cuprinse în Codul de etică şi deontologie profesională. Sistemul naţional de învăţămînt superior este organizat pe cicluri de studii – licenţă, master, doctorat, programe postdoctorale de cercetare avansată, respectiv programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă şi programe postuniversitare de perfecţionare.

Pentru a îmbunătăţi sistemul de educaţie în România şi a-l face mai flexibil, mai coerent şi mai deschis nevoilor societăţii, în 2009 s-a constituit Cadrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (CNCIS), iar în 2011 Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) a devenit operaţional în limbile română şi engleză, sub forma unei aplicaţii informatice de tip portal.

Începând cu anul 2014 s-a constituit cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea centrelor de consiliere şi orientare în carieră în învăţământul superior. Spre exemplu, în anul 2017 s-a înregistrat un număr de 34.883 de elevi, 42.422 de studenţi şi 12.216 de absolvenţi de universităţi, care au benefeciat de serviciile de consiliere şi orientare în carieră. În 2017 s-a asigurat cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea de societăţi antreprenoriale studenţeşti (SAS), ca mecanism de sprijinire, dezvoltare şi încurajare a spiritului antreprenorial în mediul universitar, în vederea creşterii competitivităţii universităţilor din România.

Au fost adoptate primele strategii în domeniul educaţiei şi formării profesionale: Strategia pentru reducerea părăsirii timpurii a şcolii 2015-2020, Strategia Naţională pentru Învăţământ Terţiar 2015-2020, Strategia Naţională de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii 2015 -

!image

39 Eurostat – Government Ependiture on Eduacation

2020 şi Strategia Educaţiei şi Formării Profesionale din România pentru perioada 2016-2020, care sunt monitorizate şi evaluate.

În vederea dezvoltării competenţelor digitale, în planul-cadru pentru învăţământul gimnazial, a fost introdusă pentru prima oară în trunchiul comun – începând cu anul şcolar 2017-2018 – disciplina Informatică şi TIC, cu o oră pe săptămână. În cadrul proiectului

„Internet în şcoala ta” au fost conectate 2.446 de şcoli din mediul rural şi mic urban la internet de bandă largă, numărul beneficiarilor situându-se la 714.339 elevi şi 56.203 profesori.

Orizont 2020

 Creşterea accesului la o educaţie incluzivă şi de calitate, inclusiv prin îmbunătăţirea confortului elevului şi a curriculumului bazat pe competenţe, implementarea pachetului social garantat, crearea cadrului normativ pentru serviciile de educaţie timpurie

 Promovarea culturii antreprenoriale şi a deprinderilor necesare în tot sistemul de educaţie prin reînfiinţarea şi/sau modernizarea atelierelor şcolare în învăţământul profesional şi tehnologic; organizarea de concursuri antreprenoriale bazate pe proiecte cu aplicare practică în şi între unităţile de învăţământ; încurajarea activităţilor de mentorat voluntar şi a parteneriatelor cu mediul de afaceri pe plan local; extinderea societăţilor antreprenoriale studenţeşti şi încurajarea conlucrării acestora cu agenţii economici pe bază de contract prin dezvoltarea de parteneriate între universităţi şi reprezentanţii mediului antreprenorial

 Modernizarea infrastructurii în domeniul educaţiei şi formării profesionale conform standardelor UE pentru întregul ciclu educaţional, de la educaţia timpurie ante- preşcolară la studiile post-doctorale şi învăţarea pe tot parcursul vieţii pentru dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi relevante pe piaţa muncii şi asigurarea egalităţii de şanse indiferent de statut social, sex, religie, etnie sau capacităţi psiho-motorii, îmbunătăţirea coeficienţilor din formula de finanţare astfel încât să sprijine mai mult şcolile dezavantajate

 Stabilirea cadrului normativ pentru desfăşurarea programelor de formare continuă şi stimularea participării la asemenea programe; înfiinţarea centrelor comunitare de învăţare permanentă de către autorităţile locale; cointeresarea companiilor în sprijinirea înrolării angajaţilor în asemenea programe

 Susţinerea procesului de învăţământ prin programe educaţionale extraşcolare şi extra- curriculare care să asigure educaţia pentru sănătate, educaţia civică, cultural-artistică, ştiinţifică, ecologică şi educaţia prin sport

Ţinte 2030

 Reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educaţional

 Învăţământ axat pe competenţe şi centrat pe nevoile elevului, căruia să îi fie oferită o mai mare libertate în definirea priorităţilor de studiu, prin măsuri precum creşterea ponderii de materii opţionale

 Asigurarea faptului că toţi elevii dobândesc cunoştinţele şi competenţele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile, inclusiv prin educaţia pentru dezvoltare durabilă şi stiluri de viaţă durabile, drepturile omului, egalitatea de gen, promovarea

unei culturi a păcii şi non-violenţei, aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea durabilă

 Accentuarea rolulului, în procesul educational, al educaţiei civice, a principiilor şi noţiunilor despre o societate durabilă paşnică şi incluzivă, egalitate bde gen, despre valorile democraţiei şi pluralismului, despre valorile multiculturalismului, prevenţia discriminării şi înţelegerea percepţiei „celuilalt”, despre importanţa eradicării violenţei cu accent pe fenomenul de violenţă în şcoli

 Modernizarea sistemului de învăţământ prin adaptarea metodologiilor de predare- învăţare la folosirea tehnologiilor informaţionale şi creşterea calităţii actului educaţional

 Organizarea învăţământului profesional şi tehnic în campusuri special amenajate şi dotate; pregătirea personalului didactic bine calificat; elaborarea de curriculum potrivit cerinţelor de pe piaţa muncii prin dezvoltarea de parteneriate, incluziv cu mediul de afaceri

 Extinderea generalizată a facilităţilor pentru formarea şi perfecţionarea continuă pe tot parcursul vieţii, sporirea considerabilă a participării la sistemele formale şi nonformale de cunoaştere în vederea apropierii României de media performanţelor din statele membre ale UE

 Extinderea reţelei de centre comunitare de învăţare permanentă de către autorităţile locale; continuarea cointeresării companiilor în sprijinirea înrolării angajaţilor în asemenea programe

 Creşterea substanţială a numărului de tineri şi adulţi care deţin competenţe relevante, inclusiv competenţe profesionale, care să faciliteze angajarea, crearea de locuri de muncă decente şi antreprenoriatul

 Creşterea nivelului de educaţie financiară a cetăţenilor

 Extinderea în educaţia formală universitară a dezvoltării durabile ca principii şi specializare şi accentuarea rolului cercetării interdisciplinare în dezvoltarea unei societăţi durabile

Obiectivul 5: Egalitate de gen

Realizarea egalităţii de gen şi întărirea rolului femeilor şi al fetelor în societate

Într-o societate dezvoltată, genul cu care se naşte cineva nu trebuie să influenţeze perspectivele, demnitatea şi calitatea vieţii persoanei. Populaţia României este alcătuită din peste 51% femei. Deşi s-au înregistrat progrese în domeniul egalităţii de gen, persistă unele provocări legate de preconcepţiile populaţiei în privinţa rolului femeii în societate şi familie, participarea femeilor la luarea deciziilor, disparitatea salarială şi violenţa împotriva femeilor.

Strategia îşi propune prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, în sfera publică şi cea privată, asigurarea participării echilibrate şi efective a femeilor şi a egalităţii de şanse la ocuparea posturilor de conducere la toate nivelurile de luare a deciziilor în viaţa politică, economică şi publică.

Disparitatea salarială

Conform Eurostat, în 2016 România s-a poziţionat bine comparativ cu media UE la diferenţele de salarizare dintre femei şi bărbaţi. Media UE era de 1 euro câştigat de un bărbat la 83,8 de cenţi câştigaţi de o femeie, în timp ce în România raportul era de 1 euro la 94,8 cenţi40. Romania s-a situat în 2016 pe primul loc cu cel mai mic ecart de 5,2%, faţă de media UE de 16%41.

Violenţa împotriva femeilor

Conform Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii (FRA), în 2014, 30% din femeile din România, cu vârsta peste 15 ani, erau victime ale violenţei fizice şi/sau sexuale şi numai 23% dintre acestea au raportat, iar 32% au fost hărţuite sexual. Media UE a indicat că 30% dintre femei au suferit din pricina violenţei domestice42.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, în 2014 s-au înregistrat 28.204 de cazuri de violenţă, 84,67% dintre victime fiind femei. În cazul violenţei domestice, din 28.362 de cazuri, 83,56% au fost violenţe domestice împotriva femeilor. Anual se înregistrează aproximativ 200 de cazuri de deces în urma violenţei împotriva femeilor, infracţiuni comise de foşti sau actuali parteneri ai acestora.

Femeile în funcţii de conducere

În 2017, procentul de ocupare a posturilor de conducere de către femei a fost de 11%, comparativ cu media UE de 25,3%. În plan politic, numărul de femei din cele două Camere ale Parlamentului României este de numai 19,1%, comparativ cu media UE de 29%.

!image

40 Eurostat - Disparitate salarială

41 https://ec.europa.eu/eurostat/en/web/products-press-releases/-/3-07032018-BP

42 Raport „European Union Agency for Fundamental Rights” – Violenţa împotriva fmeilor: o anchetă la nivel UE: Rezultate pe scurt

Măsuri adoptate

Principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi este stabilit prin Legea nr. 202/2002, republicată în iunie 2013, care reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în toate sferele vieţii publice din România. Din perspectiva Convenţiei ONU privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (CEDAW), România şi-a asumat de aproape 35 de ani angajamentul şi determinarea privind eliminarea discriminării faţă de femei şi adoptarea măsurilor legislative şi a altor măsuri necesare pentru eliminarea acestei discriminări în toate formele şi manifestările ei. De asemenea, România a semnat Protocolul Opţional al CEDAW, ratificat în ianuarie 2003.

Prin Legea nr. 30/2016, România a ratificat Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul). Guvernul României, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, cu sprijinul societăţii civile, a elaborat un pachet legislativ pentru implementarea Convenţiei.

Orizont 2020

 Organizarea de campanii de informare şi sensibilizare privind partajarea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul gospodăriei şi familiei, îmbunătăţirea serviciilor sociale relevante şi concilierea obligaţiilor profesionale cu viaţa personală şi de familie având ca obiect creşterea implicării bărbaţilor în viaţa de familie şi frecventarea cursurilor pentru tineri părinţi

 Reglementarea funcţiei de expert în egalitate de şanse între femei şi bărbaţi şi a posibilităţii desemnării persoanelor cu aceste atribuţii în toate instituţiile şi autorităţile publice, precum şi în companiile private cu peste 50 de angajaţi

 Crearea unui sistem integrat de monitorizare şi raportare privind cazurile de violenţă domestică

 Includerea perspectivei de gen în programa şcolară şi în manuale; organizarea unor campanii de informare şi sensibilizare pentru combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor

 Monitorizarea implementării dispoziţiilor legale privind sănătatea sexuală şi reproductivă şi organizarea de campanii de informare pentru prevenirea şi combaterea abuzurilor sexuale şi respectarea drepturilor la nediscriminare şi identitate

Ţinte 2030

 Continuarea reducerii disparităţii salariale dintre sexe

 Eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, în sferele publice şi private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale şi a altor tipuri de exploatare

 Asigurarea participării depline şi eficiente a femeilor şi a egalităţii de şanse la ocuparea posturilor de conducere la toate nivelurile de luare a deciziilor în viaţa politică, economică şi publică

Obiectivul 6: Apă curată şi sanitaţie

Asigurarea disponibilităţii şi gestionării durabile a apei şi sanitaţie pentru toţi

Pentru a prospera, ecosistemele planetei, societatea şi economia au nevoie de apă proaspătă şi curată, în cantităţi suficiente. De mai mulţi ani, unul dintre elementele politicii UE este protecţia sănătăţii cetăţenilor săi prin accesul sigur la apă potabilă de calitate şi sanitaţie.

Strategia vizează creşterea calităţii vieţii prin dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare şi a serviciilor publice, alinierea României la cerinţele şi standardele UE privind gestionarea apei potabile, apelor uzate, deşeurilor şi creşterea eficienţei de utilizare a apei în toate sectoarele.

Utilizarea apei

Gestionarea apei în România se face în sistem descentralizat. Procesul de regionalizare a serviciilor este aproape încheiat, existând 42 de operatori regionali, la care se adaugă Municipiul Bucureşti.

Conform INS, apa este utilizată în cea mai mare proporţie pentru consumul casnic, respectiv 76,1%. Tendinţa consumului total la nivelul României a fost de scădere cu 28,5%, de la 1.035,4 milioane m³ în 2012, la 740,7 milioane m³ în 2016, concomitent cu scăderea ponderii apei potabile consumate pentru alţi utilizatori de cca. 33% în 2012, respectiv 23,9% în 2016. Acest fapt s-a datorat reducerii şi restructurării activităţii industriale şi agricole, contorizării consumului şi creşterii gradului de educaţie a cetăţeanului privind eradicarea risipei43.

Accesul populaţiei la apă şi calitatea apei

Securitatea alimentării cu apă potabilă este un principiu recunoscut la nivel internaţional, care stă la baza producţiei, distribuţiei, monitorizării şi analizei parametrilor apei potabile. România a ratificat Protocolul privind apa şi sănătatea al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii44, Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile a fost modificată în 2017, astfel că planurile de siguranţă a apei vor deveni obligatorii, începând din 2021, pentru sistemele de aprovizionare cu apă potabilă colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apă mai mare de 1.000 m³/zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane.

România a întreprins şi alte acţiuni pentru îmbunătăţirea calităţii apei şi a accesului la infrastructura de alimentare cu apă în perioada 2009 – 2017. Astfel, 317 oraşe şi municipii

!image

43 INS – Ape uzate generate pe sectoare de activitate

44 Protocolul privind apa şi sănătatea la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieră şi a lacurilor internaţionale din 17.06.1999, text publicat în M.Of. al României, în vigoare de la 02 septembrie 2000

din totalul de 320 şi 2.189 de comune din totalul de 2.861 deţineau instalaţii de alimentare cu apă potabilă la finalul anului 2016. Cu toate acestea, doar 65,2% din populaţia României era deservită de sistemul public de alimentare cu apă în 2016, fiind astfel ţara din UE cea mai puţin dezvoltată din acest punct de vedere. Situaţia României este comparabilă cu celelalte state ale UE în ceea ce priveşte rata conectării la infrastructura de alimentare cu apă în mediul urban, de 94,9%, faţă de 96-100% în celelalte state UE. În schimb, în mediul rural rata conectării este doar de 30,8%, sub nivelul mediei UE.

Sub aspect calitativ, 66,14% din corpurile de apă inventariate au atins în 2016 o stare ecologică bună sau foarte bună (2.002 corpuri de apă), 33,33% o stare moderată (1.009 corpuri de apă), iar cele în stare slabă (2 corpuri de apă) sau proastă (8 corpuri de apă) s-au situat sub 1%. Au făcut excepţie 6 corpuri de apă, care nu au fost evaluate. Toate cele 143 de corpuri de apă subterană, evaluate în 2016, aveau o stare cantitativă bună şi numai la 15 dintre acestea s-a identificat o stare chimică nesatisfăcătoare. În marea parte, măsurile luate pentru îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă au fost de aplicare mai strictă a reglementărilor privind eliminarea treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe nocive sau periculoase în mediul acvatic şi de eliminare a depozitării necontrolate a deşeurilor.

În România principala metodă de eliminare a deşeurilor municipale este depozitarea. În anul 2008 existau 239 de depozite de deşeuri municipale, dintre care 221 neconforme, respectiv 92,5%. În ultimii zece ani au fost luate măsuri pentru reducerea presiunilor create de depozitele neconforme asupra solului şi calităţii apelor subterane şi de suprafaţă. În prezent, activitatea de depozitare a fost sistată în toate depozitele de deşeuri neconforme şi s-a realizat ecologizarea şi închiderea pentru majoritatea dintre acestea (40 depozite sunt în curs de închidere). La începutul anului 2018 existau în operare 41 depozite conforme, urmând să se mai construiască încă 17.

Cantitatea de deşeuri biodegradabile depozitate s-a redus la 1,85 mii tone în anul 2015, aceasta reprezentând 38,5% din cantitatea de deşeuri biodegradabile generate în anul 1995. Rămâne însă deficientă organizarea colectării selective şi valorificării superioare a deşeurilor, precum şi a transformării deşeurilor biodegradabile netoxice în compost sau incinerarea lor în sistemul waste-to-energy.

Au fost implementate programe de măsuri referitoare la realizarea de platforme comunale şi individuale pentru stocarea gunoiului de grajd, în cadrul primei faze a proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi (2008-2015) cu o valoare totală de 39.500.000 euro45. Alte măsuri pentru dezvoltarea zonelor împădurite, a serviciilor de silvomediu, serviciilor climatice, conservarea pădurilor, precum şi măsura de agro-mediu şi climă şi respectiv agricultură ecologică implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 202046 contribuie direct sau indirect la îmbunătăţirea calităţii apei.

!image

45 Planul Naţional de Management Actualizat aferent Porţiunii Naţionale a Bazinului Hidrografic Internaţional al Fluviului Dunărea, A.N.A.R.,2016

46 http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2018/PNDR-2014-2020-versiunea-VII-aprobata-10-august-2018.pdf

O categorie aparte o reprezintă resursele de ape subterane. Acestea includ 12 mii m³/zi ape minerale naturale; 48 mii m³/zi ape minerale terapeutice, 19 mii m³/zi ape cu dioxid de carbon mofetic, 21 mii m³/zi apă geotermală. Pentru exploatarea acestora s-au acordat 131 licenţe de concesiune pentru exploatare. Apele subterane potabile, industriale şi freatice formează 101 zăcăminte.

Sanitaţie

România este ţara din UE cu cel mai mare procent de populaţie, care în anul 2015 nu avea acces la o baie, un duş şi la o toaletă în incinta casei, respectiv de 30,5% comparativ cu media UE de doar 2,0%47.

Cu toate că s-a realizat un progres la nivel naţional în implementarea Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, în perioada 2009-2015 creşterea nivelului de colectare şi epurare a acestora s-a înregistrat în special în zonele urbane. Astfel, nivelul de colectare a crescut de la cca. 51% în 2009 la 63,46% în 2015, iar nivelul de epurare a crescut de la cca. 37,5% în anul 2009 la 56,71% în anul 2015, în cazul aglomerărilor mai mari de

2.000 l.e.48. În zonele rurale însă, gradul de colectare şi epurare a apelor uzate este încă foarte scăzut. Una dintre cauze este nivelul mic de conectare a populaţiei la reţelele de canalizare, existând infrastructură fără populaţie conectată.

Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2016 a reprezentat 49,2% iar gradul de racordare la staţiile de epurare a fost de 47,8%, substanţial sub nivelul atins de alte ţări din aceeaşi zonă49. Pe parcursul perioadei 2009-2015 s-au investit din surse de finanţare (naţionale şi internaţionale) cca. 4,14 miliarde euro pentru construirea, reabilitarea şi modernizarea sistemelor de colectare şi epurare a apelor uzate50.

Prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 vor fi continuate acţiunile integrate de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, finanţarea europeană aferentă fiind de 1,26 miliarde euro pentru dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi de 1,31 miliarde euro pentru sistemele de colectare şi epurare a apelor uzate menajere, pentru aglomerările cu mai mult de 2.000 l.e.

Pentru atingerea obiectivelor de calitate a corpurilor de apă până în anul 2027 sunt necesare măsuri suplimentare şi acestea se referă la construirea de sisteme de canalizare şi staţii de epurare în aglomerări umane mai mici de 2.000 l.e. Necesarul de finanţare va fi completat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în cadrul măsurii de dezvoltare a infrastructurii de bază în mediul rural şi de Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Orizont 2020

!image

47 Raport Eurostat, mai 2017, Stadiul actual de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare durabilă de către UE şi statele membre

48 I.e. = încărcarea organică biodegradabilă având un consum biochimic de oxigen la 5 zile (CBO5) de 60 g O(2)/zi

49 Institutul Naţional de Statistică

50 Planul Naţional de Management Actualizat aferent Porţiunii Naţionale a Bazinului Hidrografic Internaţional al Fluviului Dunărea, A.N.A.R., 2016

 Promovarea şi valorificarea durabilă a resurselor considerabile ale României de ape minerale (plate sau natural carbogazoase) pentru consum, precum şi în scopuri terapeutice; folosirea mai activă a apelor geotermale atât în scopuri energetice, cât şi pentru turismul de sănătate (spa)

 Monitorizarea strictă a calităţii apei potabile destinate consumului populaţiei pentru menţinerea în parametrii bio-chimici acceptaţi

 Asigurarea accesului la apă potabilă şi la canalizare în zonele periferice ale oraşelor; sprijinirea racordării unui număr sporit de gospodării la aceste reţele prin grija autorităţilor locale

Ţinte 2030

 Creşterea substanţială a eficienţei folosirii apei în activităţile industriale, comerciale şi agricole; extinderea reutilizării raţionale a apelor tratate şi reciclate în perspectiva atingerii obiectivelor economiei circulare

 Creşterea substanţială a eficienţei de utilizare a apei în toate sectoarele şi asigurarea unui proces durabil de captare şi furnizare a apei potabile, pentru a face faţă deficitului de apă

 Conectarea gospodăriilor populaţiei din oraşe, comune şi sate compacte la reţeaua de apă potabilă şi canalizare în proporţie de cel puţin 90%

 Creşterea accesului la apă potabilă pentru grupurile vulnerabile şi marginalizate

 Îmbunătăţirea calităţii apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deşeurilor şi reducerea la minimum a produselor chimice şi materialelor periculoase, reducând proporţia apelor uzate netratate şi sporind substanţial reciclarea şi reutilizarea sigură

 Realizarea accesului la condiţii sanitare şi de igienă adecvate şi echitabile pentru toţi, acordând o atenţie specială celor în situaţii vulnerabile

Obiectivul 7: Energie curată şi la preţuri accesibile

Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern

Cererea de energiei este în continuă creştere la nivel global şi numai prin eficientizarea şi promovarea energiei regenerabile se poate face faţă nevoilor actuale şi ale generaţiilor viitoare. Sectorul energetic contribuie în mod esenţial la dezvoltarea României prin influenţa profundă asupra competitivităţii economiei, a calităţii vieţii şi a mediului.

Pentru a susţine pe termen lung aşteptările consumatorilor, sectorul energetic românesc trebuie să devină mai robust din punct de vedere economic, mai avansat şi mai flexibil din punct de vedere tehnologic şi mai puţin poluant.

Infrastructura energetică

Sectorul energetic deţine o pondere importantă, de interes strategic în ansamblul economiei, cu o piaţă de circa 30 miliarde de euro şi 80.000 de angajaţi în 2017. Acest sector este principalul emitent de gaze cu efect de seră (GES), motiv pentru care îi revine rolul central în atenuarea încălzirii globale, atât prin tranziţia treptată de la utilizarea combustibililor fosili către utilizarea surselor cu emisii reduse de GES, cu preponderenţă a celor solare şi eoliene, cât şi prin creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi autovehiculelor şi trecerea la transportul electric.

Securitatea energetică

România se poziţionează destul de bine în context regional şi European din acest punct de vedere. Gradul de independenţă energetică în 2016 era de 78,4%: la cărbuni (inclusiv cocs) 80,3%, la ţiţei 33,1% şi la gaz natural 86,4%. Avantajul dat de deţinerea unor surse proprii de energie primară se reflectă şi într-un mix energetic echilibrat, în producţia de electricitate, între cărbune, nuclear, gaze naturale, surse regenerabile: hidro, eolian, fotovoltaic şi biomasă.

Contextul internaţional actual al pieţelor de energie este însă dinamic, iar evoluţia tehnologiilor poate avea efecte imprevizibile pe pieţele de energie. Politicile ambiţioase în domeniul energiei şi schimbărilor climatice la nivel european51, centrate pe diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea ponderii surselor regenerabile de energie şi orientarea atitudinii publicului înspre „energiile curate”, vor influenţa comportamentul investiţional în domeniul energetic şi tiparele de consum energetic.

!image

51 https://ec.europa.eu/energy/en/topics/energy-strategy-and-energy-union/clean-energy-all-europeans

Accesul la energie

Priorităţile actuale în sectorul energetic vizează corectarea unor disfuncţionalităţi şi rămâneri în urmă faţă de media UE: extinderea conectivităţii reţelelor de transport pentru electricitate şi gaze naturale în plan regional şi european până la eliminarea congestiilor, decarbonizarea şi electrificarea progresivă a consumului final de energie în toate sectoarele economiei, inclusiv în mediul rezidenţial, înlocuirea instalaţiilor tehnologice depăşite fizic şi moral, abordarea integrată a politicilor energetice şi a celorlate sectoare cu obligaţiile de respectare a mediului şi cu efortul de limitare a consecinţelor schimbărilor climatice.

Conform datelor Eurostat pentru anul 2016 în România 38,8% din populaţie era predispusă la excluziune socială, respectiv cca. 7.600.000 persoane. În termeni absoluţi, numărul de persoane scoase din categoria celor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, în intervalul 2008 – 2016, a fost de 1.420.000 persoane.

Energia regenerabilă şi eficienţa energetică

Ţintele stabilite la nivelul UE pentru 2020, în privinţa aportului politicilor energetice la reducerea impactului schimbărilor climatice, au fost atinse în avans de către România. La angajamentul de reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de anul de referinţă 1990, România a înregistrat în 2012 o reducere cu 47,96%, faţă de nivelul UE de 82,14%. România înregistra în 2016 o creştere cu 25,03% a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul brut şi o reducere a consumului de energie cu 41,6%, faţă de 20% asumat.

Pentru menţinerea ponderii din surse regenerabile, la nivelul asumat de România, s-au produs o serie de modificări legislative, asupra Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare, care fac referire inclusiv la integrarea producătorilor mici în sistemul energetic naţional.

România implementează Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice aprobat în anul 2015. În prezent, se află în lucru Planul Naţional Integrat Energie - Schimbări Climatice, elaborat în baza Proiectului de Regulament privind guvernanţa energetică ce conţine obiectivele şi măsurile necesar a fi aplicate la nivelul UE în acest domeniu.

Consumul de energie primară reprezintă un indicator fundamental în monitorizarea progreselor făcute de UE şi de fiecare stat membru, în atingerea ţintelor stabilite de Directiva 2012/27/UE. România avea cea mai redusă valoare a consumului de energie primară pe locuitor din cele 28 de state membre UE, de 1,582 tep52/locuitor în anul 2016, de aproape două ori mai mică decât media UE-28 în acelaşi an, de 2,997 tep/locuitor. Politicile de eficienţă energetică au avut o contribuţie importantă la această evoluţie53.

!image

52 Tone echivalent petrol

53 Raport privind progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor nationale de eficienţă energetic, A.N.R.E, aprilie 2018

Consumul final de energie a crescut în anul 2016, faţă de anul precedent, cu 1,8%, volumul PIB, fiind cu 4,8 % mai mare54, dar valoarea consumului din perioada 2014 -2016 s-a situat sub nivelul consumurilor din anii 2011-2012. Sectorul casnic a avut cea mai mare pondere în consumul de energie finală la nivel naţional, de 34,5% în anul 2011 şi 33,2% în anul 2016. Acest fapt conduce la ideea că în acest sector trebuie focalizate în continuare eforturi spre creştere a eficienţei energetice prin programe de izolare termică a blocurilor de locuinţe, etichetarea receptoarelor electrocasnice sau Programul Casa Verde.

Economia de energie prin reabilitarea termică a clădirilor, realizată în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, a fost de 348 GWh/an, fiind reabilitate 41.311 apartamente. Economia de energie a fost sprijinită prin Programul Casa Verde pentru persoane fizice, pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, implementat de Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care s-au realizat cca. 40.000 de sisteme, în valoare de aprox. 250.000.000 lei. Renovarea clădirilor reprezintă o oportunitate majoră pentru modernizarea durabilă a fondului construit existent, care va aduce beneficii multiple gospodăriilor, mediului de afaceri şi sectorului public. O abordare strategică integrată poate stimula piaţa într-un mod pozitiv şi diferit de actualele iniţiative fragmentate.

Prin revizuirea Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor, Comisia Europeană încurajează utilizarea tehnologiilor inovative şi inteligente în clădiri. La nivel european, două treimi din clădiri au fost construite înainte de elaborarea standardelor de construcţii, iar procentul de renovare este de aproximativ 1%.

Activitatea de autorizare a auditorilor energetici/atestare manageri energetici susţine promovarea şi dezvoltarea unui sistem care să asigure disponibilitatea unor audituri capabile să pună în valoare potenţialul de economisire energetic al consumatorului final de energie. Numărul relevant de auditori energetici autorizaţi anual indică deschiderea pieţei de servicii energetice. La sfârşitul anului 2017 erau atestaţi: 441 manageri energetici, 207 auditori energetici persoane fizice, 72 auditori energetici persoane juridice, din care 19 auditori energetici PFA, 71 societăţi prestatoare de servicii energetice agreate, din care 20 PFA55.

În anul 2016 indicatorul productivitatea energiei avea, pentru România, valoarea 10,3 euro la PPC/kgep, superioară mediei UE 28 de 9,1 euro la PPC/kgep56. Într- un clasament al ţărilor membre UE, la acest indicator România ocupă locul şase57.

Sistemul de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile prin certificate verzi a fost stabilit încă din 2005. Cu toate acestea, România se află în stadiul de adaptare la economia/energia verde.

!image

54 Ibid

55 Raport privind progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor nationale de eficienţă energetic, A.N.R.E, aprilie 2018

56 Intensitatea energetică exprimă consumul intern brut de energie în relaţie cu economia naţională (cantitatea de energie necesară pentru producerea unei unităţi de PIB)

57 Paritatea Puterii de Cumpărare

Orizont 2020

 Revizuirea şi completarea cadrului legal, inclusiv în privinţa legislaţiei fiscale în domeniul petrolului şi gazelor; monitorizarea contractelor negociate şi asigurarea transparenţei procedurilor; întărirea puterii de decizie şi independenţei autorităţilor de reglementare şi control

 Liberalizarea şi extinderea pieţei de energie şi interconectarea sistemelor energetice la nivel naţional şi regional în vederea realizării unei reţele complementare şi interactive de servicii (contorizare şi reţele inteligente) şi reducerii costurilor suportate de consumator

 Menţinerea unui mix energetic optim prin valorificarea resurselor proprii, diversificarea surselor de import şi a destinaţiilor de export, modernizarea şi eficientizarea instalaţiilor existente viabile, promovarea surselor regenerabile de energie şi a tehnologiilor de conversie cu emisii reduse de carbon

 Consolidarea politicii de eficienţă energetică şi protecţia consumatorilor

 Reducerea cu 19% a consumului intern de energie primară

Ţinte 2030

 Extinderea reţelelor de transport şi distribuţie pentru energie electrică şi gaze naturale în vedea asigurării accesului consumatorilor casnici, industriali şi comerciali la surse sigure de energie la preţuri acceptabile

 Asigurarea securităţii cibernetice a platformelor de monitorizare a reţelelor de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale

 Decuplarea creşterii economice de procesul de epuizare a resurselor şi de degradare a mediului prin sporirea considerabilă a eficienţei energetice (cu minimum 27% comparativ cu scenariul de status-quo) şi folosirea extinsă a schemei EU ETS în condiţii de piaţă previzibile şi stabile

 Creşterea ponderii surselor de energie regenerabilă şi a combustibililor cu conţinut scăzut de carbon în sectorul transporturilor (autovehicule electrice), inclusiv combustibili alternativi

 Asigurarea unui cadru de reglementare stabil şi transparent în domeniul eficienţei energetice în vederea atragerii investiţiilor

 Susţinerea strategică a ponderii energiei electrice în totalul consumului casnic, industrial şi în transporturi prin stabilirea unor norme de performanţă pentru instalaţii şi aparatură

Obiectivul 8: Muncă decentă şi creştere economică

Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschisă tuturor şi durabilă, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi asigurarea de locuri de muncă decente pentru toţi

Dezvoltarea durabilă încurajează delimitarea creşterii economice de impactul negativ asupra mediului şi asupra societăţii. Obiectivul urmăreşte creşterea economică durabilă şi promovează munca şi un trai decent pentru toţi, indiferent de gen, locaţie geografică şi descendenţă. Devine vitală implementarea principiului „nimeni nu rămâne în urmă”.

Strategia urmăreşte susţinerea creşterii economice pe cap de locuitor şi susţinerea sectoarelor productive şi diverificarea produselor cu valoare adăugată, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creşterea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, modernizarea tehnologică şi inovarea, asigurarea muncii decente pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru tineri şi persoanele cu dizabilităţi, renumerarea egală pentru munca de valoare egală, accesul la finanţare. Se susţine un turism durabil care creează locuri de muncă şi promovează diversitatea culturală, produsele locale şi respectul pentru tradiţii şi mediul în care trăim.

Creşterea economică şi competitivitatea

În cadrul noii abordări a UE privind politica industrială se pune un accent sporit pe competitivitate în context global, prin asigurarea sustenabilităţii producţiei şi consumului, majorarea eficienţei în utilizarea resurselor materiale, revitalizarea industriilor prelucrătoare cu valoare adăugată mare şi echilibrarea relativă cu sectorul serviciilor, care a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimele decenii. În România, industria (inclusiv construcţiile) are un aport la formarea PIB de 30,2% în 2016, mai mare decât media UE de 22%, încadrându-se într-o tendinţă descrescătoare în favoarea serviciilor, similar cu ceea ce se întâmplă în majoritatea ţărilor europene.

În România sectorul serviciilor a depăşit 50% din PIB. Începând din anul 2012 şi până în 2016 a crescut, situându-se încă sub media UE de 66%. În termenii contribuţiei la venitul naţional brut, ponderea principală este deţinută de activităţile comerciale, urmate de administraţia publică şi apărare, educaţie, sănătate şi asistenţă socială. Dintre cele 189 de profesii reglementate prin atestare în România, 22,2% sunt în domeniul serviciilor, situându- se încă sub media europeană. În schimb, proporţia profesiilor reglementate ca intensive în cunoaştere şi contribuţii creative este destul de apropiată de media UE. O profesie recent introdusă în lista celor atestate în România este şi cea de expert în dezvoltare durabilă.

Sistemul financiar-bancar

Dezvoltarea economică depinde, în mod semnificativ, de complexitatea sistemului financiar- bancar. Capitalizarea în sectorul bancar românesc este în creştere, mai ales după criza parcursă şi care a afectat România mai mult decât alte ţări din UE. Chiar dacă nu este vorba despre evoluţii spectaculoase la nivelul acestui indicator, semnalele sunt pozitive şi relevă un sistem financiar-bancar tot mai puternic şi mai interesat de calitatea capitalului de care dispune. Este necesar ca România să continue efortul amplu de consolidare şi de restructurare în sectorul bancar.

Datele statistice aferente anului 2016 au indicat datoria publică raportată la PIB de 37,4%. România fiind într-un proces de continuă îndatorare, trebuie să arate prudenţă şi să evite riscul sistemic şi direcţionarea banilor împrumutaţi către acţiuni care nu generează dezvoltare economică, care nu au un impact social şi de mediu favorabil.

Românii reuşesc să acumuleze resurse importante de capital atât în perioade de creştere economică, cât şi în perioade de recesiune. Datele arată că rata economisirii în România a crescut constant, depăşind în 2012 media UE şi media Zonei Euro (un aspect pozitiv pentru capitalul şi investiţiile autohtone). Criza din 2007-2008 a contribuit masiv la impulsionarea economisirilor. Se poate observa o schimbare de comportament a cetăţenilor români, care au devenit mai prudenţi cu privire la momentele în care pot avea probleme cu locul de muncă, cu veniturile sau cu valoarea activelor pe care le deţin.

Ocuparea forţei de muncă

În anul 2017, conform Institutului Naţional de Statistică şi Eurostat, populaţia ocupată a fost de 8.670.556 persoane. Rata de ocupare pentru populaţia în vârstă de 20-64 de ani a fost de 68,8%, dintre care 77,3% la bărbaţi şi 60,2% la femei. Vârstnicii între 55-64 de ani au înregistrat o rată de ocupare de 44,5%. Rata şomajului a fost de 4,9%. România a înregistrat o rată a ocupării în rândurile persoanelor cu studii superioare, pentru grupa de vârstă 15-64 ani, cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mare decât media UE, respectiv 87,9% faţă de 84,0%.

Activităţile industriale din România s-au concentrat în ultimii ani în sectoarele de tehnologie joasă (low-tech) şi medie (medium-tech). Industriile de tehnologie tehnologie joasă (low- tech) au angajat 69% din forţa de muncă faţă de 62% în UE. Procentajul în zona de tehnologie înaltă (high-tech) este de 4% comparativ cu media UE de 7%. Se remarcă evoluţia dinamică în zona tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din România, mai ales în ultimii 5-6 ani, cu o creştere a contribuţiei la PIB de la 3,8% în 2010, la 5,0% în 2015 şi 5,3% în 2016. Se creează astfel premisele unei participări active şi consistente a României la înfăptuirea Agendei UE privind construirea pieţei unice digitale.

Planul de Implementare a Garanţiei pentru Tineret 2017-2020 are rolul de a facilita integrarea în muncă şi de a sprijini tranziţia de la educaţie la piaţa muncii a tinerilor. Implementarea măsurilor incluse vizează ca toţi tinerii sub 25 de ani să beneficieze de o ofertă privind un loc de muncă de calitate, de continuare a educaţiei, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu, într-un interval de 4 luni de la înregistrarea la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Start-Up şi Climatul de Afaceri

Succesul unui Start-Up este strâns legat de climatul de afaceri. Conform raportului „Doing Business în Uniunea Europeană 2017: Bulgaria, România şi Ungaria” al Băncii Mondiale, România a făcut progrese semnificative în îmbunătăţirea mediului antrepenorial. Raportul argumentează că România a înregistrat progrese mai mari decât orice alt stat membru UE, cu excepţia Poloniei, din punct de vedere al alinierii la cele mai bune practici în domeniul legislaţiei aplicabile mediului de afaceri. Acest lucru este deosebit de important pentru întreprinderile mici şi mijloci, care reprezintă mai mult de 98% din toate întreprinderile la nivel UE şi asigură circa 66% din locurile de muncă din sectorul privat58.

Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat derulează Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii ”Start –up Nation – Romania” care asigură finanţarea, în perioada 2017-2020, unui număr maxim anual de 10.000 beneficiari.

Turismul

România a ratificat Protocolul privind turismul durabil la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor. Un obiectiv asumat în cadrul Convenţiei Carpatice, şi realizat la Braşov, este Centrul România - Platforma pentru Turism Durabil.

Se află în implementare Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional al României 2007-2026, care are în vedere: utilizarea optimă a resurselor de mediu, care constituie un element cheie în dezvoltarea turismului, menţinând procesele ecologice esenţiale şi contribuind la conservarea patrimoniului natural şi a biodiversităţii; respectarea autenticităţii socio-culturale a comunităţilor gazdă, conservarea patrimoniului construit, a vieţii culturale şi a valorilor tradiţionale contribuind la înţelegerea interculturală şi toleranţă; asigurarea operaţiunilor economice viabile, pe termen lung, care să ofere beneficii socio- economice pentru toate părţile interesate, fiind distribuite corect, inclusiv locuri de muncă stabile şi oportunităţi de a câştiga venituri şi servicii sociale pentru comunităţi contribuind la reducerea sărăciei. De asemenea este elaborată Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România şi au fost aprobate „Criteriile pentru desemnarea destinaţiilor ecoturistice”, până în prezent fiind declarate destinaţii ecoturistice: zona Mara-Cosău- Creasta Cocoşului – Maramureş, zona Ţara Haţegului-Retezat şi zona Ţinutul Zimbrului.

Concertare socială

Munca decentă este strâns legată de dialog între angajator şi angajat. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale au rolul de a facilita acest dialog care, prin actul asocierii bazat pe premiza că „nimeni nu este lăsat în urmă”, permite crearea cadrului necesar pentru îmbunătăţirea locurilor de muncă.

!image

58 Raportul „Doing Business în Uniunea Europeană 2017: Bulgaria, România şi Ungaria” – Banca Mondială la doingbusiness.org

O altă formă de dialog este între stat şi mediul privat. Un prim pas în normalizarea relaţiei mediu de afaceri – autorităţi de control, bazată pe încredere, informare – educare, conformare colaborativă şi emancipare a actului de control a fost realizată prin adoptarea Legii prevenirii la data de 29 noiembrie 2017. Prin această lege s-a prevăzut crearea unui portal dedicat informării publicului, iar autorităţile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au şi ele obligaţia să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri care cuprind drepturile şi obligaţiile părţilor implicate.

Orizont 2020

 Continuarea creării premiselor pentru aderarea la Zona Euro prin politici monetare prudente şi măsuri de sprijinire a productivităţii şi competitivităţii economiei româneşti

 Sprijinirea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, a antreprenoriatului în rândul tinerilor prin încurajarea şi susţinerea financiară a start-up-urilor

 Iniţierea unor programe de formare profesională de bază cu finanţare UE în corelare cu cerinţele pieţei muncii, cu accent pe segmentele tinere sau social vulnerabile ale populaţiei

 Încurajarea încheierii de contracte de muncă cu orar flexibil şi / sau tele-muncă / teleworking (munca de la distanţă); asigurarea de facilităţi şi servicii de sprijin pentru îngrijirea copiilor şi a membrilor de familie aflaţi în întreţinere

 Elaborarea şi punerea în aplicare a unui program coerent pentru dezvoltarea turismului, inclusiv a agroturismului, generator de locuri de muncă şi venituri considerabile, prin îmbunătăţirea infrastructurii şi căilor de acces la obiectivele turistice, profesionalizarea personalului şi valorificare înţeleaptă a tradiţiilor culturale şi specificului naţional

 Valorificarea potenţialului pieţelor de capital şi altor instrumente de finanţare, inclusiv a parteneriatelor public-privat

Ţinte 2030

 Păstrarea în continuare a unui ritm al creşterii PIB superior faţă de media UE pentru a susţine efortul de reducere a decalajelor în comparaţie cu ţările europene avansate, paralel cu aplicarea principiilor dezvoltării durabile şi îmbunătăţirea constantă a nivelului de trai al populaţiei

 Promovarea unor politici orientate spre dezvoltare care susţin activităţile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenorialul prin start-up, creativitatea şi inovaţia, şi care încurajează formalizarea şi creşterea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare

 Atingerea unor niveluri mai ridicate ale productivităţii prin diversificare, modernizarea tehnologică şi inovaţie, inclusiv prin accent pe sectoarele cu valoare adăugată sporită şi utilizarea intensivă a forţei de muncă

 Realizarea unui turism competitiv pe termen lung, dezvoltarea agroturismului, ecoturismului, turismului rural, balnear şi cultural şi îmbunătăţirea imaginii României ca destinaţie turistică

 Consolidarea capacităţii instituţiilor financiare interne pentru a încuraja şi a extinde accesul la servicii bancare, de asigurări şi servicii financiare pentru toţi

Obiectivul 9: Industrie, inovaţie şi infrastructură

Construirea unor infrastructuri reziliente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei

Evoluţia societăţii a impus un mod de viaţă accelerat, în care pot fi competitive doar acele ţări care încurajează inovaţia, pe lângă o infrastructură rezilientă şi o industrie durabilă. Infrastructura modernă este susţinută de inovaţie pentru o industrie eficientă şi durabilă. Promovarea industrializării necesită recunoaşterea importanţei „economiei bazată pe cunoaştere” pentru avantajul competitiv necesar.

Strategia propune dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, sigure şi durabile, pentru a sprijini dezvoltarea economică şi bunăstarea pentru toţi, integrarea întreprinderilor mici şi mijloci în lanţuri valorice şi pe pieţe externe, modernizarea infrastructurii şi reabilitarea durabilă a industriilor pentru utilizarea eficientă a resurselor, prin adoptarea tehnologiilor şi proceselor industriale curate şi ecologice, întărirea cercetării ştiinţifice şi colaborarea cu mediul privat, modernizarea capacităţilor tehnologice ale sectoarelor industriale, încurajarea inovaţiilor şi creşterea semnificativă a numărului de angajaţi în cercetare şi dezvoltare.

Infrastructura

Domeniul transporturilor este considerat prioritar în contextul planurilor de dezvoltare ale României, date fiind relaţiile sale de interdependenţă cu celelalte ramuri ale economiei naţionale, valoarea serviciilor oferite pentru populaţie şi impactul considerabil asupra mediului. Segmentele principale sunt rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian. Deficienţe majore înregistrează sustenabilitatea, eficienţa economică, siguranţa, impactul asupra mediului, contribuţia la dezvoltarea altor ramuri ale economiei, aportul la asigurarea conectivităţii interne şi externe şi în la asigurarea finanţării pentru investiţii.

Referitor la infrastructura de transport rutier, autostrăzile şi drumurile de interes naţional şi european reprezintă doar 21% din reţea. Aproape 90% din reţeaua de drumuri este la standardul de o singură bandă pe sens şi se află, conform clasificării acceptate, doar în proporţie de 50% în stare bună, 30% în stare medie şi 20% în stare proastă.

Această situaţie clasează România pe primul loc în Europa privind rata mortalităţii prin accident rutier, de 94 decese la 1 milion de locuitori, faţă de 60 în UE; de 259 decese la 10 miliarde pasageri/km, faţă de 61 în UE; de 466 decese la 1 milion de vehicule auto, faţă de 126 în UE. De asemenea, rata accidentelor auto în care sunt implicaţi pietoni este cu mult peste media UE. Conform Eurostat, în 2013 pietonii implicaţi în accidente rutiere reprezentau 22% din total mortalităţi rutiere, în timp ce în România înregistra 38% în 201759.

Reţeaua fevoriară în exploatare avea o lungime totală de 10.774 km din care 72% era de tip linie simplă, în comparaţie cu media UE de 59% şi doar 37% din liniile feroviare erau

!image

59 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Road_accident_fatalities_-_statistics_by_type_of_vehicle

electrificate, faţă de 52% media UE. În perioada 2004-2017 numărul de călători s-a diminuat cu 30,3%, de la aproximativ 99 la 69 milioane călători/an.

Piaţa transportului feroviar de mărfuri s-a restrâns considerabil datorită declinului industriei grele. Volumul de mărfuri transportate pe calea ferată a scăzut de la 67 milioane tone în 2008, la 56 milioane în 2017. În plus, dezvoltarea transportului rutier de mărfuri a condus la diminuarea cotei de piaţă a celui feroviar, de la 19,1 % în 2011 la 15,4% în anul 2017.

Viteza de rulare la transportul de călători este în România de 44-46 km/h, de două ori mai lentă decât în Marea Britanie sau Germania, situaţie explicabilă doar, în parte, prin relieful muntos al ţării, dar accentuată de opririle numeroase, timpii de staţionare şi alţi factori tehnici. Siguranţa transportului feroviar este destul de bună, dar încă se înregistrează un număr mare de decese (58 de decese pe reţeaua de cale ferată administrată de CNCF „CFR – S.A. în perioada 2007-2011) din cauza sinuciderilor şi accidentelor auto la trecerile la nivel cu calea ferată.

Transportul naval ocupă locul al treilea în UE, din punctul de vedere al ponderii mărfurilor transportate pe căi navigabile interioare, valori în tone-kilometrii, datorită faptului că România deţine 44% din sectorul navigabil al Dunării şi canalele Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia-Năvodari. Complexul portuar Constanţa, cu o capacitate anuală de operare de aprox. 1,8 milioane TEU cu posibilitatea de extindere de până la 2,5 milioane TEU, oferă perspective de dezvoltare în continuare a transportului pe căi navigabile interioare şi a celui maritim.

Cu un număr total de 20,2 milioane pasageri, în 2017 (comparativ cu 783 de mii în 2007) serviciile aeriene au ocupat un loc important şi în creştere în cadrul activităţilor de transport60. România dispune de 17 aeroporturi.

Transportul intermodal se află într-un stadiu incipient în România, dar are un potenţial ridicat, mai ales în operaţiunile de tranzit. Terminalele trimodale (fluvial, feroviar şi rutier) de la Galaţi şi Giurgiu au perspective favorabile de dezvoltare, în special prin operarea în regim containerizat.

Industrializarea durabilă

România are nevoie de o industrie cu impact minim asupra mediului pentru atenuarea schimbărilor climatice, adresând provocări precum reducerea emisiilor industriale de gaze cu efect de seră, eficienţa energetică şi a utilizării resurselor prin tehnologii mai curate, abordări industriale ecologice şi programe de sensibilizare sporită privind mediul. O industrie competitivă şi durabilă joacă un rol esenţial în accelerarea creşterii economice, reducerea sărăciei prin activităţi productive şi atingerea tuturor obiectivelor de dezvoltare durabilă prevăzute în Agenda 2030. În acest sens, în concordanţă cu noua strategie de politică industrială revizuită a UE61, se impune susţinerea consolidării lanţurilor de valoare şi implementarea celor mai performante tehnologii, promovarea economiei circulare, a

!image

60 INS - Transportul aeroportuar

61 COM 479/13.09.2017: Să investim într-o industrie inteligentă, inovativă şi sustenabilă)

competitivităţii, încurajarea comerţului industrial şi dezvoltarea sectorului privat, agroindustriilor şi energiilor regenerabile.

Cercetarea şi inovarea

România se poziţionează în categoria inovatorilor modeşti, ocupând de mai mulţi ani unul dintre ultimele locuri în Europa62, prin ponderea scăzută a cheltuielilor cu cercetarea – dezvoltarea – inovarea (CDI), constant sub 0,5% din PIB. Durata şi profunzimea acestor evoluţii negative au făcut ca cercetătorii din România să constituie, în prezent, cea mai mare diasporă ştiinţifică din UE, cu o prezenţă notabilă şi peste ocean. Această situaţie se datorează interesului scăzut pe care îl manifestă mediul economic faţă de activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare în general şi a celor derulate prin efort propriu în special.

În condiţiile în care aportul capitalului privat la finanţarea proiectelor de cercetare- dezvoltare este scăzut, pentru susţinerea cercetării s-a acţionat în sensul creşterii veniturilor personalului de CDI, prin HG 751/11.10.2017 privind plafoanele pe baza cărora se calculează veniturile salariale şi prin scutirea de impozit pentru veniturile obţinute de personalul CDI. S- au luat măsuri de stimulare a CDI în întreprinderi prin instrumente de finanţare directă prin Programe naţionale, instrumente de finanţare tip împrumut garantat sau investiţii prin capital de risc şi alte facilităţi fiscale pentru firme.

S-au făcut investiţii mari în infrastructuri majore, incluse în circuitele ştiinţifice internaţionale, specifice tehnologiilor de vârf, emergente, în cadrul unor proiecte majore la nivel european: Proiectul ELI-NP Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, cu un sistem laser de mare putere şi un sistem de fascicul gamma de mare intensitate; Proiectul DANUBIUS şi Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Mări – DANUBIUS RI, infrastructură care va permite dezvoltarea cercetării intrdisciplinate şi trans- disciplinare asupra sistemelor fluvii-mări ş.a. Se mai află în derulare şi Programul de CDI pentru reactori de generaţia IV ALFRED.

Orizont 2020

 Îmbunătăţirea conectivităţii între localităţi şi regiuni prin sporirea ponderii drumurilor judeţene şi comunale modernizate la 61% în 2020 (în comparaţie cu 39,4% în 2016)

 Încurajarea şi sprijinirea, în condiţii de egalitate, a investiţiilor străine directe ca şi a eforturilor investiţionale proprii ale capitalului autohton cu accent pe sectoarele de înaltă şi medie tehnicitate, creatoare de valoare adăugată sporită şi care înglobează realizările de ultimă ora ale cercetării şi dezvoltării tehnologice moderne, inclusiv în domeniul industriei de apărare

 Creşterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual, cu asigurarea unei distribuţii bugetare echilibrate, destinate susţinerii atât a cercetării aplicative şi inovării, a cercetării fundamentale şi de frontieră, cu accent pe domeniile de specializare inteligentă / cu potenţial de creştere

!image

62 European Innovation Scoreboard 2018, https://ec.europa.eu/docsroom/documents/30697

 Dezvoltarea programelor sectoriale de finanţare a cercetării aplicative atât din bugetul de stat, cât şi prin stimularea investiţiilor private şi prin dezvoltare de parteneriate în acest sector

Ţinte 2030

 Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, durabile şi puternice, inclusiv infrastructura regională şi transfrontalieră, pentru a sprijini dezvoltarea economică şi bunăstarea oamenilor, cu accent pe accesul larg şi echitabil pentru toţi

 Îmbunătăţirea siguranţei rutiere

 Reabilitarea industriilor pentru a deveni durabile, cu eficienţă sporită în utilizarea resurselor şi adoptare sporită a tehnologiilor şi proceselor industriale curate şi ecologice, toate ţările luând măsuri în conformitate cu capacităţile respective ale acestora

 Stimularea cu precădere a economiei digitale şi investiţiilor industriale care se situează în zona mai profitabilă a lanţului valoric, care fructifică şi rezultatele eforturilor naţionale de cercetare-dezvoltare-inovare şi care se adresează unor pieţe stabile şi în creştere

 Întărirea cercetării ştiinţifice, modernizarea capacităţilor tehnologice ale sectoarelor industriale; încurajarea inovaţiilor şi creşterea semnificativă a numărului de angajaţi în cercetare şi dezvoltare şi sporirea cheltuielilor publice şi private pentru cercetare şi dezvoltare

 Promovarea industrializării incluzive şi durabile şi sporirea ratei de ocupare

 Creşterea accesului întreprinderilor mici industriale şi de altă natură la servicii financiare, inclusiv la credite accesibile, şi integrarea acestora în lanţuri valorice şi pieţe externe

Obiectivul 10: Inegalităţi reduse

Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi între ţări

Inegalitatea este un obstacol în procesul de dezvoltare al unei societăţi durabile. Inegalitatea apare în diferite domenii cum ar fi problemele de gen, dificultăţile în educaţie, aspectele financiare etc. Unele grupuri vulnerabile, cum ar fi femeile cu dizabilităţi sau cele de etnie romă, se confruntă cu discriminare intersecţională, prin care mai multe caracteristici ale grupului sunt supuse fenomenelor discriminatorii, acesta devenind astfel în mod particular dezavantajat. Acest obiectiv al reducerii inegalităţilor accentuează caracterul ideal şi meritocratic al societăţii şi totodată, permite tuturor accesul la resurse.

Strategia propune reducerea decalajelor, eliminarea discriminărilor de orice fel şi politici de realizare progresivă a unei egalităţi sporite, în special fiscale, salariale, educaţionale şi de protecţie socială.

Reducerea decalajelor în interiorul ţării

Coeficientul GINI este indicatorul care măsoară gradul de inegalitate a veniturilor disponibile ale unei populaţii - când este 0% reprezintă egalitate deplină şi când este 100% reprezintă inegalitate absolută. Conform Eurostat, în anul 2008, acest coeficient a fost de 35,9% pentru România, comparativ cu 31,0% media UE, iar în 2016 a fost de 34,7%, comparativ cu 30,8%.

Standardul Puterii de Cumpărare (SPC)63 arată că există diferenţe evidente de dezvoltare regională în interiorul României. În 2015, în condiţiile în care PIB-ul brut pe cap de locuitor al Regiunii Bucureşti-Ilfov a fost de 39.400 SPC şi era mai mare decât PIB-ul brut pe cap de locuitor în UE-28 de 28.900 SPC, diferenţele dintre regiuni erau următoarele. PIB-ul pe cap de locuitor în SPC al regiunii Bucureşti-Ilfov era de peste două ori mai mare decât PIB-ul brut pe cap de locuitor (în SPC) al României şi de patru ori mai mare decât cel al regiunii Nord-Est (cea mai săracă regiune prin raportare la PIB-ul pe cap de locuitor în SPC). PIB-ul pe cap de locuitor (în SPC) al regiunii Nord-Est, cea mai săracă regiune a României prin nivelul acestui indicator, era de peste trei ori mai mic decât media europeană. Cele mai prospere regiuni după Bucureşti-Ilfov, din acest punct de vedere, erau Regiunea Vest (cu 16.500 PIB brut pe cap de locuitor, în SPC) şi Regiunea Nord-Vest (cu 14.400 PIB brut pe cap de locuitor, în SPC).

Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă un indicator relevant pentru măsurarea creşterii economice, mai ales că circulaţia liberă a capitalului este un drept fundamental din UE. La nivelul anului 2016, 60% din ISD s-au concentrat în regiunea Bucureşti-Ilfov ceea ce pune în evidenţă inegalitatea dintre regiunile de dezvoltare ale României.

!image

63 Standardul puterii de cumpărare (SPC) este o monedă de calcul folosită în comparaţiile internaţionale, inclusiv de Eurostat, ce este derivată din valori exprimate în moneda naţională, folosind paritatea puterii de cumpărare (PPC) ca factor de conversie.

Inegalităţile între rural şi urban

Conform INS, 46,2% din cetăţenii României trăiau în mediu rural în 201564. Conform Eurostat, media UE era de 28%. Pentru decalajul socio-economic dintre mediul urban şi rural indicator reprezentativ este „riscul sărăciei sau a excluziunii sociale”. Eurostat subliniază faptul că, în 2016, în România, în mediul urban, rata riscului de sărăcie era de 24,3%, în timp ce în mediul rural era la 51,7%. Media UE era de 23,6% în mediul urban şi 25,5% în mediul rural65.

Decalajele faţă de statele UE

România are o creştere constantă a gradului de absorbţie a fondurilor europene, însă aceasta este foarte greoaie. La limita ciclului bugetar 2007-2013 ţara noastră absorbise 83,44% din fondurile europene66. Dacă cifrele totale nu sunt neapărat pesimiste, în cazul României se remarcă o absorbţie de fonduri inegală ca ritm (şi care nu este neapărat justificată de vreo sezonalitate economică), cu o volatilitate importantă de la o lună la alta. Media lunară de absorbţie în perioada 2009-2017 a fost de 1,06%, cu un minim de 0,3% şi un maximul de 3,6%. Cu un ritm de absorbţie mediu precum cel înregistrat până în prezent, România va avea nevoie, pentru finalizarea absorbţiei fondurilor, de circa 100 luni, în loc de 60 luni cât are un ciclu bugetar european.

Gradul intermedierii financiare în România este cel mai scăzut din rândul statelor din UE (26,4%). Ponderea activelor bancare în PIB se află la 50% în timp ce la nivelul UE este de 255%, iar în zona euro de 288%67.

Combaterea discriminării

Conform raportului de activitate pe anul 2017 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarării (CNCD), în 2017 au fost în total 682 de petiţii primite, dintre care 461 au fost respinse, 185 au fost necompetente şi 117 au fost constatate. Din cele 117 de constatări au rezultat 65 de amenzi, 47 de recomandări, 51 de avertismente şi 3 monitorizări68.

În Raportul de ţară al Comisiei Europene privind România se subliniază şi problemele discriminării în România. Se menţionează faptul că romii se confruntă cu numeroase dezavantaje, printre care: inegalitate de şanse şi rată a sărăciei extrem de ridicate, rată scăzută de ocupare a forţei de muncă, nivel slab de instruire, nivel scăzut de acoperire de către asigurările de sănătate şi condiţii precare de locuit. În acelaşi timp, se relevă faptul că persoanele cu handicap şi copiii se confruntă cu un risc mai ridicat de sărăcie. Multe persoane cu handicap părăsesc timpuriu şcoala şi puţine ajung în învăţământul terţiar, ceea ce le scade şansele de angajare69.

!image

64 INS - Populatia rezidenta la 1 ianuarie pe grupe de varsta si varste, sexe si medii de rezidenta, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

65 Eurostat – Staticis on rural areas in the EU: Population distribution by degree of urbanisation

66 Ministerul Fondurilor Europene

67 Asociaţia Română a Băncilor

68 CNCD – Raport de activitate 2017

69 Raportul de ţară din 2018 privind România – Comisia Europeană, 2018

Este de remarcat însă faptul că România contribuie la lupta împotriva discriminării pe plan internaţional. În 2016, sub preşedenţia României a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului a fost adoptată prin consens definiţia de lucru a antisemitismului70. Această definiţie a fost a adoptată de Parlamentul Uniunii Europene şi de Guvernul României şi reprezintă un pas important în lupta împotriva anti-semitismului.

Orizont 2020

 Reducerea polarizării sociale prin asigurarea creşterii constante, pe bază anuală, a veniturilor mici, alocaţiilor pentru copii, tineri, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, pensiilor, ajutoarelor sociale pentru alte grupuri vulnerabile sau defavorizate într-un cuantum superior celui mediu pe economie

 Sprijinirea dezvoltării activităţilor economice productive în mediul rural, pe lângă cele agricole, prin încurajarea antreprenoriatului, asigurarea accesului la Internet pentru munca de la distanţă, accesul sporit la serviciile de micro-finanţare

 Creşterea intermedierii financiare în mod durabil cu asigurarea stabilităţii şi credibilităţii sectorului bancar

 Promovarea fermă şi monitorizarea permanentă a aplicării legislaţiei existente în materie de incluziune socială pentru toate categoriile de cetăţeni, inclusiv persoanele aparţinând minorităţilor etnice sau de altă natură, în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale şi culturale

Ţinte 2030

 Adoptarea politicilor, în special fiscale, salariale şi de protecţie socială, în scopul reducerii progresive a inegalităţilor, respectiv a proporţiei grupurilor dezavantajate

 Aproprierea României de nivelul mediei UE, corespunzător anului 2030, din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile

 Reducerea discriminării prin acordarea de sprijin organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul drepturilor omului

!image

70 Comunicat de presă MAE – Adoptarea definiţiei de lucru a antisemitismului la Reuniunea Plenară de la Bucureşti a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului – 25.05.2016

Obiectivul 11: Oraşe şi comunităţi durabile

Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile

În România, conform statisticilor Băncii Mondiale, ponderea populaţiei urbane a crescut la 54,4% în 2014, de la 34% în 196071. Conform Eurostat, media UE era de 72,5% în 2014. Acest proces de urbanizare este într-o continuă creştere, obligând oraşele să devină deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile, pentru a face faţă schimbărilor socio-economice şi de mediu.

Strategia vizează asigurarea condiţiilor pentru o viaţă demnă a cetăţenilor din comunităţile urbane şi rurale prin accesul la locuinţe şi servicii de bază adecvate, sigure şi la preţuri accesibile; accesul la transport public eficient, la preţuri echitabile şi accesibile pentru toţi; promovarea conceptului de smart-city; consolidarea eforturilor de protecţie şi salvgardare a patrimoniului cultural; reducerea impactului negativ asupra mediului în oraşe, inclusiv prin acordarea unei atenţii deosebite calităţii aerului şi mediului în general.

Locuinţe decente

Problemele identificate în crearea comunităţilor durabile sunt calitatea slabă a fondului imobiliar existent, numărul mare de clădiri vulnerabile la riscul seismic, locuinţe inadecvate pentru grupurile sărace şi vulnerabile, ineficienţa pieţei de locuinţe şi cadrul legal şi instituţional.

Prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în calitate de agenţie publică de implementare, se derulează Programul de Construcţii de Locuinţe pentru Tineri Destinate Închirierii. În prezent, 51 de obiective de investiţii se află în execuţie, însumând, la data de 25 mai 2018, 1915 de unităţi locative.

Conform Eurostat, România s-a poziţionat în 2016 pe primul loc la rata de supraaglomerare72 de 48,4%, comparativ cu media UE de 16,6%73. Acest indicator este definit prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea gospodăriei, precum şi prin vârstele şi situaţia familială a membrilor acesteia.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, s-a elaborat proiectul de Strategie Naţională a Locuirii. Acesta a fost realizat în strânsă coordonare cu măsurile incluse în Pachetul Naţional Anti-Sărăcie, lansat de Guvernul României în luna februarie 2016 şi cu Strategia privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei.

!image

71 https://data.worldbank.org/indicator/SP.URB.TOTL.IN.ZS?locations=RO

72 Statisticile Uniunii Europene privind venitul şi condiţiile de viaţă/ The European Union Statistics on Income and Living Conditions (EU-SILC)

73 http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=ilc_lvho05a lang=en

Riscul seismic

România este o ţară cu risc seismic ridicat, unde se pot produce cutremure puternice, în mod special cele generate de zona Vrancea, cu magnitudini mari de peste 7,1 ML, resimţite pe arii extinse şi cu efecte distrugătoare, care pot avea o frecvenţă de 2 -3 evenimente într- un secol.

Codul de proiectare seismică încadrează clădirile în patru clase de risc seismic, clasa I fiind cu risc de prăbuşire în urma unui cutremur de magnitudine mare. La nivelul anului 201874, doar în Bucureşti au fost înregistrate 170 de clădiri în clasa I de risc seismic , 351 în clasa II de risc seismic, 101 în clasa III de risc seismic şi 9 în clasa IV de risc seismic. Anual, autorităţile locale planifică Programe pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic.

România beneficiază de reţele de senzori geofizici, pentru monitorizarea activităţii seismice, care generează fluxuri de date în timp real către Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), respectiv către Centrul National de Date din Măgurele şi Centrul de achiziţie date de la Observatorul Seismologic Dobrogea - Eforie Nord: Reţeaua de Observatoare Seismice şi de Staţii Seismice, Staţii GNSS, senzori de măsurare a câmpului magnetic, reţeaua de infrasunete etc. Datele furnizate de reţelele de senzori geofizici sunt analizate în permanenţă de personalul specializat al INFP. Aceste date sunt utilizate în scopuri de cercetare, securitate naţională şi apărare civilă.

Riscul la inundaţii şi alunecări de teren

În România fenomenele inundaţiilor şi alunecărilor de teren s-au intensificat, ca o consecinţă a modului de utilizare al terenurilor, a intervenţiilor antropice în procesele naturale şi a efectelor generate de schimbările climatice, afectând din ce în ce mai multe comunităţi.

Strategia naţională de management al riscului de inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin HG nr. 846 din 2010 a avut ca obiectiv principal prevenirea şi reducerea consecinţelor inundaţiilor asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor, activităţilor sociale şi a mediului. S-au elaborat Planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea inundaţiilor, dar şi Planurile de management al riscului la inundaţii pentru toate cele 11 bazine hidrografice, adoptate prin HG nr. 972 din 2016, în scopul reducerii riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone, pe termen mediu, respectiv 2020. De asemenea, a fost finalizat primul Plan de management al riscului la inundaţii pentru fluviul Dunărea elaborat în conformitate cu prevederile Directivei 2007/60/EC, inclusiv a hărţilor de hazard şi de risc la inundaţii, fiind evaluate cca 16.000 km lungime cursuri de apă cu risc potenţial semnificativ la inundaţii. Cu o oarecare întârziere au devenit funcţionale sistemele de avertizare timpurie şi de intervenţie în caz de necesitate.

Calitatea Aerului

!image

74 http://amccrs.pmb.ro/docs/Lista_imobilelor_expertizate.pdf

Calitatea scăzută a aerului influenţează în mod negativ sănătatea umană. În scopul îmbunătăţirii calităţii aerului în Europa, la data de 18 decembrie 2013 Comisia Europeană a publicat Pachetul de politici pentru un Aer Curat.

La nivel naţional, calitatea aerului continuă să fie o preocupare majoră, mai ales în aglomerările urbane. Acest fapt se datorează poluării generate de creşterea numărului mijloacelor de transport auto şi de şantierele de construcţii (particule în suspensie). La aceasta se adaugă despăduririle şi restrângerea spaţiilor verzi din perimetrele municipale, cu efect de reducere a rolului vegetaţiei de filtrare şi purificare a aerului. Calitatea aerului din aglomerările urbane a atras atenţionări repetate din partea instituţiilor UE, datorită riscului crescut al mortalităţii cauzate de afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare.

Una dintre politicile publice, care a ajutat la ameliorarea calităţii aerului este reabilitarea sistemelor de încălzire urbană. La nivel naţional, cantităţile de emisii totale anuale de dioxid de sulf provenite din instalaţii mari de ardere s-au redus de la 540 mii tone în 2007 la 162 mii tone în 2013, faţă de ţinta de 148 mii tone, cele de oxizi de azot de la 128 mii tone în 2007 la 42 mii tone în 2013, faţă de ţinta de 112 mii tone, iar cantităţile de emisii totale anuale de pulberi s-au redus de la 38,6 mii tone în 2007 la 10 mii tone, faţă de ţinta de 15,5 mii tone în 2013. În 2015, cantităţile de emisii totale anuale de dioxid de sulf provenite din instalaţii mari de ardere s-au redus la 106,8 mii tone, cele de oxizi de azot s-au redus la 38,9 mii, tone iar cele de pulberi la 5,3 mii tone.

Prin reabilitarea sistemelor de încălzire centrală în 7 municipalităţi din cele 8 identificate ca fiind zone critice, au fost constate în aceste zone reduceri ale emisiilor totale anuale de dioxid de sulf de la 80 mii tone în 2003 la 35,4 mii tone în 2015 (faţă de ţinta de 15 mii tone) şi de oxizi de azot de la 7 mii tone în 2003 la 4,8 mii tone (faţă de ţinta de 4 mii tone) în 2015.

Din inventarul naţional de emisii de poluanţi atmosferici aferent anului 2015, nivelul emisiilor la nivel naţional s-a redus faţă de anul 2005 cu cca. 28% pentru oxizi de azot, cca. 21% pentru compuşi organici volatili-nemetanici, 74% pentru dioxid de sulf, cca. 17% pentru amoniac şi respectiv 10% pentru particule fine în suspensie (PM2,5).

Printre măsurile întreprinse în vederea remedierii situaţiei la nivel naţional, în cadrul Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto (RABLA), derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), se subvenţionează casarea autovehiculelor cu grad înalt de emisii poluante şi achiziţionarea de maşini mai puţin poluante, inclusiv electrice sau hibrid. În 2010 şi 2011 au fost scoase din circulatie cca 300.000 de maşini cu vechime mai mare de 10 ani. Un alt program derulat de AFM este Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. În cadrul sesiunii 2016 a fost solicitată finanţare pentru instalarea a aproximativ 260 de staţii.

Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile

Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă menţionează pentru prima dată cultura, în contextul obiectivelor dezvoltării durabile, atât ca o dimensiune transversală - în relaţie cu educaţia, securitatea alimentară, mediul, creşterea economică, modelele durabile de consum şi de producţie, societăţile paşnice şi favorabile incluziunii, cât şi ca o dimensiune directă, în contextul dezvoltării oraşelor şi comunităţilor durabile.

În contextul dezvoltării durabile, protejarea patrimoniului cultural naţional devine esenţială în vederea asigurării transmiterii acestei moşteniri generaţiilor viitoare. În perioada 2008- 2017 s-au efectuat investiţii majore pentru mai mult de 300 de obiective monumente istorice, teatre, muzee, biblioteci şi alte instituţii de cultură. La sfârşitul anului 2010, Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) includea circa 10.000 de situri şi 20.000 de entităţi arheologice. Baza de date RAN conţinea la finele anului 2017 16.368 de situri.

În ceea ce priveşte bunurile culturale mobile clasate, în anul 2010 au fost adăugate circa

4.300 de înregistrări noi, la care se adaugă 2.150 în 2011 şi 3.784 în 2013. La finele anului 2016, în patrimoniul cultural naţional existau 46.772 bunuri mobile clasate.

Smart City (Oraş Inteligent)

Un oraş inteligent şi durabil este un oraş inovator care, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, a datelor colectate de la echipamentele utilizate în furnizarea serviciilor, prin proiectarea inteligentă a dezvoltării localităţilor – toate acestea sub coordonarea unei administraţii „inteligente / smart” – atinge sinergia necesară pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii, eficienţa operaţiunilor şi serviciilor urbane, precum şi competitivitatea, asigurând nevoile generaţiilor prezente şi viitoare în ceea ce priveşte aspectele economice, sociale şi de mediu.

Conceptul de oraş inteligent este un concept dinamic, presupune un proces de transformare continuă prin inovare tehnologică, urbanistică sau managerială, prin intermediul cărora oraşele devin mai confortabile şi reziliente, apte să răspundă rapid noilor provocări. Conceptul oferă instrumentele necesare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă oraşele (trafic, aglomeraţie, poluare etc.) şi pentru creşterea calităţii vieţii în regim de eficientizare a consumului de resurse.

Un oraş necesită, în tranziţia sa către un oraş „inteligent”, progrese şi schimbări în jurul a trei piloni principali: administrativ - tehnologic (inovaţia şi tehnologia sunt elementele cheie pentru tranziţia către oraşe şi comunităţi inteligente şi durabile) - social. Oraşul inteligent maximizează sinergia dintre oraş şi locuitorii săi, încurajează cetăţenii să fie mai activi şi mai participativi în viaţa comunităţii.

Orizont 2020

 Creşterea procentului de proprietăţi cadastrate şi înregistrate în toate localităţile la 80% pentru construcţii şi finalizarea înregistrării terenurilor agricole ce fac obiectul

subvenţiilor acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca element de bază al planificării spaţiale şi amenajării teritoriului

 Implementarea programelor existente şi adoptarea de măsuri suplimentare pentru avertizarea timpurie, intervenţiile de urgenţă şi acţiunile ulterioare de reabilitare prin precizarea responsabilităţii tuturor factorilor cu atribuţii în domeniu în caz de calamităţi naturale (seisme, inundaţii, alunecări de teren) sau accidente (deversări sau emisii nocive, incendii extinse etc)

 Pregătirea din vreme a unor planuri de contingenţă pentru prevenirea şi limitarea efectelor previzibile ale schimbărilor climatice

 Îmbunătăţirea calităţii aerului

 Creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul calităţii aerului de adaptare la cerinţele de respectare a obiectivelor de calitate a aerului

 Valorificarea resurselor culturale specifice pe plan local prin protejarea patrimoniului cultural, identităţii culturale şi îndeletnicirilor tradiţionale (artizanale, artistice, culinare); încurajarea dezvoltării în continuare a agroturismului

 Promovarea unui set de măsuri teritoriale pentru zonele urbane în vederea dezvoltării acelor funcţii şi echipamente care pot asigura creşterea competitivităţii oraşelor la nivel european şi internaţional

Ţinte 2030

 Asigurarea accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toţi cetăţenii

 Reducerea semnificativă a pierderilor economice provocate de inundaţii şi alunecările de teren, îmbunătăţirea răspunsului colectiv şi întărirea capacităţii de adaptare şi revenire la nivel funcţional în cel mai scurt timp după producerea evenimentului, reducerea impactului inundaţiilor sau a poluărilor generate de inundaţii şi ale alunecărilor de teren asupra ecosistemelor, inclusiv prin îmbunătăţirea constantă a cadrului legislativ

 Asigurarea accesului la sisteme de transport sigure, la preţuri echitabile, accesibile şi durabile pentru toţi, în special prin extinderea reţelelor de transport public, acordând o atenţie deosebită nevoilor celor aflaţi în situaţii vulnerabile, femei, copii, persoane cu dizabilităţi şi în etate

 Elaborarea şi punerea în aplicare a unui program general de planificare spaţială şi amenajare a teritoriului în corelare cu strategiile sectoriale la nivel naţional prin aplicarea conceptului de dezvoltare spaţială policentrică şi echilibrată, care să susţină coeziunea teritorială

 Educarea şi responsabilizarea populaţiei pentru situaţii de risc seismic

 Reducerea efectelor pe care poluarea atmosferică le are asupra sănătăţii umane şi a mediului prin acordarea unei atenţii deosebite calităţii aerului

 Reducerea substanţială a numărului deceselor şi bolilor provocate de produsele chimice periculoase de poluare şi de contaminarea aerului, apei şi a solului

 Consolidarea eforturilor de protecţie şi salvgardare a patrimoniului cultural şi natural, a elementelor de peisaj din mediul urban şi rural

 Implementarea prevederilor legale referitoare la producţia, transportul, depozitarea, utilizarea şi eliminarea produselor chimice, inclusiv a celor farmaceutice, care pot prezenta pericole pentru sănătatea oamenilor şi animalelor şi pentru integritatea mediului

Obiectivul 12: Consum şi producţie responsabile

Asigurarea unor modele de consum şi producţie durabile

Decuplarea creşterii economice de efectele negative asupra mediului necesită un nou model de consum şi producţie durabil. Dezvoltarea durabilă propune soluţia unei producţii mai eficiente, a unui management durabil al deşeurilor şi activităţi în concordanţă cu principiile protecţiei mediului. În termeni de consum, reciclarea este imperativă, acest lucru necesitând tranziţia spre o economie circulară şi conştientizarea cetăţeanului de limitele planetei.

Strategia propune trecerea etapizată la un nou model de dezvoltare prin introducerea unor elemente ale economiei circulare, creşterea productivităţi resurselor, reducerea risipei de alimente şi a deşeurilor, prin: diminuarea generării, de consumuri la toate nivelurile sale; reciclare şi reutilizare; încurajarea companiilor să adopte practici durabile şi să integreze informaţiile privind durabilitatea activităţilor lor în ciclul de raportare; promovarea practicilor durabile de achiziţii publice; conştientizarea cetăţenilor asupra a ce înseamnă un stil de viaţă în armonie cu natura.

Politica industrială

În cadrul noii abordări a UE se pune un accent sporit pe competitivitate în context global, prin asigurarea sustenabilităţii producţiei şi consumului, majorarea eficienţei în utilizarea resurselor materiale, revitalizarea industriilor prelucrătoare cu valoare adăugată mare şi echilibrarea relativă cu sectorul serviciilor care a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimele decenii. În România, industria (inclusiv construcţiile) a avut un aport la atingerea procentului de 30,2% din PIB în 2016, mai mare decât media UE de 22%, încadrându-se într- o tendinţă descrescătoare în favoarea serviciilor, similar cu ceea ce se întâmplă în majoritatea ţărilor europene.

Productivitatea resurselor

Productivitatea resurselor se măsoară prin valoarea în euro a produselor obţinute din prelucrarea unui kilogram de materii prime. România continuă să se situeze într-o poziţie inferioară, înregistrând chiar un regres faţă de media europeană. Conform Eurostat, deşi media UE este de 134,3 (unde 100 reprezintă productivitatea resurselor din anul 2000), România este pe ultimul loc, cu un coeficient de 55,6. În consecinţă, spre deosebire de majoritatea ţărilor membre ale UE, importurile României au totalizat 44,6 milioane tone în 2015, iar exporturile 38 milioane tone, ceea ce indică faptul că ţara noastră rămâne, în continuare, un exportator net de materii prime, de semifabricate şi de produse cu un grad de prelucrare relativ scăzut.

Deşi există explicaţii istorice pentru nivelul substanţial mai scăzut al productivităţii resurselor în raport cu celelalte ţări din UE, este de semnalat faptul că, în cazul României, ritmul de ameliorare la acest indicator este mai lent. Se adaugă la aceasta şi dinamica nesatisfăcătoare a costului forţei de muncă, cu un decalaj constant dintre România şi media

UE, pe parcursul a mai multor ani (2007-2015), de 6 ori (circa 5 euro pe ora lucrată în România faţă de 32,1 euro pe oră în medie în UE).

Tranziţia către economia circulară

Tranziţia către economia circulară este o oportunitate de a transforma economia de acum într-una mai durabilă, contribuind la îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030. În economia circulară valoarea produselor, a materialelor şi a resurselor trebuie menţinută cât mai mult timp posibil, iar generarea de deşeuri redusă la minimum.

Economia circulară trebuie să reprezinte aportul românesc la efortul UE de dezvoltare a unei economii durabile. Trecerea la economia circulara implică o coordonare a politicilor economice cu cele referitoare la creşterea locurilor de muncă în sectoarele economiei circulare, creşterea investiţiilor în sectoare specifice, a dezvoltării politicilor sociale şi a inovării în economie, combaterea schimbărilor climatice şi a efectelor acestora.

Etichetarea ecologică europeană

România implementează Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 66/2010 din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică. Eticheta ecologică europeană a fost obţinută pentru următoarele categorii de produse/servicii: vopsea de interior, vopsea de exterior, email, amorsă, lubrifianţi, saltele de pat, hârtie tipărită, hârtie absorbantă, textile, lubrifianţi, detergenţi, săpunuri, gel de duş, computere, laptopuri şi servicii de cazare turistică. Între anii 2008-2017 s-au acordat un număr de 41 de licenţe, dintre care 38 de licenţe au fost acordate pentru produse şi 3 licenţe pentru de cazare turistică. În total a fost etichetat ecologic un număr de 246 de produse/servicii.

Sistemul UE de management de mediu şi audit (EMAS)

În ceea ce priveşte participarea voluntară a organizaţiilor la Sistemul Comunitar pentru Managementul de Mediu şi Audit (EMAS), România înregistra 11 organizaţii EMAS în 2017, faţă de una în 2008. Instrumentul EMAS este conceput pentru a sprijini organizaţiile în îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu, integrând conceptul dezvoltării durabile printr-un model (pentru organizaţii) care conduce la optimizarea proceselor de producţie, reducerea impactului asupra mediului şi utilizarea eficientă a resurselor.

Achiziţii publice verzi

În perioada 2014-2015 a fost promovat Proiectul privind Stabilirea cadrului legal de desfăşurare a achiziţiilor publice verzi în România, iar în anul 2016 a fost adoptată Legea nr. 69 privind achiziţiile publice verzi, aceasta constituind cadrul juridic prin care se va dezvolta în România piaţa produselor verzi. Conform prevederilor incluse în această lege, Ministerul Mediului împreună cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, au elaborat un ghid de achiziţii publice verzi, care cuprinde cerinţele minime privind protecţia mediului pentru anumite grupe de produse şi servicii, ce se solicită la nivelul caietelor de sarcini.

Managementul integrat al deşeurilor

Managementul integrat al deşeurilor se încadrează organic în viziunea dezvoltării durabile şi reprezintă materializarea conceptului economiei circulare, bazate pe reciclare şi conservare. În felul acesta, orice produs prelucrat de om şi devenit inutilizabil este tratat ca materie primă pentru generarea de alte produse sau servicii75. Prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 au fost promovate cu prioritate proiecte pentru sisteme de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţelor României. Proiectele sunt implementate de către Consiliile Judeţene în numele Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară constituite la nivel de judeţ, operarea infrastructurii rezultate fiind delegată unor operatori de salubritate. Procesul de implementare a fost însă extrem de lent76. Urmare a întârzierilor o parte din aceste proiecte nu au fost finalizate, continuarea lor fiind asigurată acum prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Conform Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor aprobat prin HG nr. 942/2014, în 2014, în România au fost generate circa 4.956.075 tone deşeuri municipale, 4.947.536 tone reprezentând deşeuri municipale tratate. În 2016, rata de reciclare (inclusiv compostul) raportată de Eurostat a fost de 13%, în timp ce rata de depozitare a fost de 69%.

Orizont 2020

 Continuarea eforturilor pe plan naţional pentru ameliorarea productivităţii utilizării resurselor prin includerea unor ţinte precise, riguros monitorizate, în toate strategiile sectoriale şi de dezvoltare în profil teritorial în vederea alinierii la standardele europene şi pregătirii trecerii la modelul economiei circulare

 Tranziţia de la modelul economic actual bazat pe producţie şi consum la economia circulară prin schimbarea mentalităţii prin educaţie, schimbarea comportamentului consumatorilor şi prin dezvoltarea de mecanisme financiare pentru susţinerea perioadei de tranziţie

 Reducerea risipei de alimente pe întregul traseu producţie-transport-procesare- comercializare-consum, de la recoltarea în fermă la eliminarea finală a deşeurilor

 Popularizarea şi promovarea unor modele de producţie şi consum durabile prin campanii de informare pentru publicul larg şi demersuri pentru extinderea acestor bune practici în programele educaţionale şcolare şi extraşcolare

 Încurajarea companiilor, în special a companiilor mari şi transnaţionale, să adopte practici durabile şi să integreze informaţiile privind durabilitatea în ciclul de raportare

 Promovarea instrumentelor care conduc la îmbunătăţirea performanţelor de mediu, prin campanii de informare şi conştientizare privind avantajele obţinerii etichetei UE ecologice pentru produse şi servicii, precum şi a obţinerii înregistrării în EMAS de către organizaţiile publice sau private

 Finalizarea cadrului legislativ privind promovarea achiziţiilor publice verzi

 Ameliorarea procesului de urmărire statistico-economică şi socială a modelelor de consum şi de producţie durabilă la nivel naţional, regional şi local

 Creşterea gradului de pregătire a societăţii pentru reutilizare şi reciclare prin aplicarea ierarhiei de gestionare a deşeurilor

!image

75 Strategia naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020, Hotărârea de Guvern nr.870 din 06/11/2013

76 Documentul POIM, pag.

10.Problemele majore întâmpinate în perioada 2007-2013 au fost prezentate şi în Acordul de Parteneriat

 Introducerea unui cod al sustenabilităţii care permite o raportare complexă a atitudinii companiilor privind aplicarea principiilor dezvoltării durabile

Ţinte 2030

 Trecerea etapizată la un nou model de dezvoltare bazat pe utilizarea raţională şi responsabilă a resurselor cu introducerea unor elemente ale economiei circulare, elaborarea unei foi de parcurs

 Înjumătăţirea pe cap de locuitor a risipei de alimente la nivel de vânzare cu amănuntul şi de consum şi reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanţurilor de producţie şi de aprovizionare, inclusiv a pierderilor post-recoltare

 Reciclarea în proporţie de 55% a deşeurilor municipale până în 2025 şi 60% până în 2030

 Reciclarea în proporţie de 65% a deşeurilor de ambalaje până în 2025 (materiale plastice 50%; lemn 25%; metale feroase 70%, aluminiu 50%, sticlă 70%, hârtie şi carton 75%) şi

70% până în 2030 (materiale plastice 55%; lemn 30%; metale feroase 80%, aluminiu

60%, sticlă 75%, hârtie şi carton 85%)

 Colectarea separată a deşeurilor menajere periculoase până în 2022, a deşeurilor biologice până în 2023 şi materialele textile până în 2025

 Stabilirea de scheme obligatorii de răspundere extinsă a producătorilor pentru toate ambalajele până în 2024

 Implementarea practicilor durabile de achiziţii publice verzi, în conformitate cu priorităţile naţionale şi politicile europene

Obiectivul 13: Acţiune în domeniul schimbărilor climatice

Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor

Impactul schimbărilor climatice, inclusiv schimbarea tiparelor climei, creşterea nivelului mării şi a evenimentelor meteorologice extreme afectează România de astăzi. Dacă nu se iau în continuare măsuri de adaptare şi diminuare a efectelor acestora, ameninţările actuale, cum ar fi siguranţa alimentară şi deficitul de apă, pot lua amploare.

Strategia vizează consolidarea capacităţii de adaptare şi rezilienţă a României pentru a combate pericolele legate de schimbările climatice şi dezastrele naturale prin integrarea măsurilor de diminuare şi de adaptare la schimbările climatice şi dezastrele naturale atât în strategiile cât şi în politicile naţionale şi în planificarea şi creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare privind schimbările climatice.

Schimbările climatice

Schimbările climatice aduc două mari provocări: reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea, prin dezvoltare durabilă, cu trecerea la o economie decuplată de carbon care să asigure, în acelaşi timp, o calitate bună a vieţii cetăţenilor şi o protecţie eficientă a vieţii şi proprietăţii lor, în cazul noilor vulnerabilităţi şi riscuri de dezastre naturale.

Politica integrată a UE privind schimbările climatice şi energia are ca ţintă globală menţinerea creşterii temperaturii medii globale sub 2°C (preferabil sub 1,5°C) în comparaţie cu nivelurile perioadei preindustriale. În cazul depăşirii limitei de 2°C (sau chiar a pragului de 1,5°C), riscurile sunt numeroase, periculoase şi imprevizibile, determinând o creştere exponenţială a costurilor adaptării comparativ cu cheltuielile pentru intervenţia şi încetinirea acestui fenomen. În România, temperatura medie anuală la nivelul perioadei 1981–2010 a înregistrat o creştere cu 0,5°C faţă de perioada climatică 1961-1990.

Cel mai cald an înregistrat a fost 2015, iar în perioada 2012-2017, abaterile termice anuale au fost mai mari de 1,5C raportat la media multianuală în perioadei 1961-1990. Această tendinţă de creştere ale temperaturii sezoniere este prezentă pe aproape tot teritoriul României în primăvară şi vară. Iarna, se manifestă tendinţe crescătoare semnificative ale temperaturii aerului în regiuni din sudul, centrul şi nord-estul României. Începând din 1961, durata valurilor de căldură77 este în creştere semnificativă în sudul şi vestul României.

De asemenea, din 1901 până în prezent, România a avut în fiecare deceniu de la unul până la patru ani extremi de secetoşi/ploioşi, un număr tot mai mare de secete fiind identificate

!image

77 Valul de căldură este definit în legislaţia României ca intervalul cu cel puţin două zile consecutive în care temperatura este mai mare de 37°C

după anul 1981. Evoluţia intensităţii arşiţei din România, în perioada 1961 – 2010, a arătat o tendinţă de creştere, mai ales după anul 1981.

Sub aspect pluviometric, tendinţe de creştere ale cantităţilor de precipitaţii sezoniere sunt prezente în mare parte a ţării în anotimpul de toamnă. Iarna, primăvara şi vara au fost identificate tendinţe semnificative de descreştere a cantităţii de precipitaţii în unele regiuni din estul şi sud-vestul ţării, alternate de episoade cu precipitaţii zilnice peste 20 litri/mp care generează la nivel local viituri rapide, care sunt din ce în ce mai frecvente, pe fondul creşterii ratei intensităţii ploii în intervale scurte de timp.

Creşterea capacităţii de adaptare la efectele schimbărilor climatice

Schimbările climatice afectează din ce în ce mai mult sectoare precum energia, transportul, mediul urban, resursele de apă, agricultura şi silvicultura, dezvoltarea rurală.

Agricultura şi dezvoltarea rurală sunt foarte vulnerabile la impactul schimbării climatice, iar riscurile asociate nu sunt egal distribuite. Există diferenţieri regionale atât în probabilitatea de producere a fenomenelor extreme, cum este seceta şi episoadele cu precipitaţii abundente, cât şi în vulnerabilitatea, rezilienţa şi capacitatea adaptivă a comunităţilor rurale la schimbarea climei. Diferenţele sunt accentuate, mai departe, de polarizarea în dimensiunile fermelor agricole, caracteristică României. Cea mai afectată categorie este şi va fi cea a fermierilor care practică agricultura de subzistenţă şi de semi-subzistenţă.

Din punct de vedere al rezilienţei şi capacităţii de adaptare, oraşele au nevoie acută de planificare atentă pentru a face faţă impactului schimbărilor climatice, amplificate de insulele de căldură ale oraşului şi de impermeabilizarea solului urban.

Impactul schimbării climatice va accentua şi dezechilibrul dintre cererea şi furnizarea de resursă de apă la nivelul bazinelor de alimentare, ceea ce va face necesare fie măsuri de reducere a cererii, fie identificarea unor noi surse în România următoarelor decenii.

Adaptarea trebuie să reprezinte un element important al politicii naţionale, deoarece reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un orizont de timp apropiat reprezintă un proces complex, ţinând seama de creşterea evidentă a frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme. Capacitatea de adaptare cuprinde totalitatea instrumentelor, resurselor şi structurilor instituţionale necesare implementării în mod eficient a măsurilor de adaptare. Creşterea capacităţii de adaptare a României la efectele actuale şi potenţiale ale schimbărilor climatice, presupune monitorizarea impactului provocat de schimbările climatice, precum şi a vulnerabilităţii socio-economice asociate; integrarea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice în strategiile si politicile de dezvoltare sectorială şi armonizarea lor intersectorială prin dezvoltarea de sinergii; identificarea măsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor critice din punct de vedere al vulnerabilităţii la schimbările climatice.

România s-a aflat printre primele state care au semnat Protocolul de la Kyoto, din 2001 şi au ratificat Acordul de la Paris privind Schimbările Climatice. În 2012 s-a adoptat Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice 2013-2020. În anul 2016 prin HG nr.

739/2016 au fost aprobate Strategia naţională privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016 - 2020 şi Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016 – 2020.

Orizont 2020

 Integrarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în strategiile şi politicile de dezvoltare sectorială şi armonizarea lor intersectorială

 Conştientizarea iminenţei schimbărilor climatice atât la nivelul politic al instituţiilor statului cât şi în rândul tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă

Ţinte 2030

 Consolidarea rezilienţei şi capacităţii de adaptare a României la riscurile legate de climă şi dezastre naturale

 Îmbunătăţirea capacităţii de reacţie rapidă la fenomene meteorologice extreme intempestive de mare intensitate

 Îmbunătăţirea educaţiei, sensibilizării şi capacităţii umane şi instituţionale privind atenuarea schimbărilor climatcie, adaptarea, reducerea impactului şi alerta timpurie

 Intensificarea eforturilor României pentru a realiza tranziţia la o economie „verde”, cu emisii reduse de dioxid de carbon, rezilientă la schimbările climatice şi pentru integrarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în sectoarele vulnerabile economice, sociale şi de mediu, în conformitate cu politicile UE

Obiectivul 14: Viaţă acvatică

Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă

Viaţa marină, clima, economia şi bunăstarea socială depind de existenţa unor mări sănătoase. Schimbările climatice şi concurenţa pentru resursele naturale adaugă presiuni suplimentare asupra mediului marin. Schimbarea climei şi exploatarea nedurabilă a mediului acvatic constituie principalele ameninţări pentru oceane şi mări.

Strategia îşi propune prevenirea şi reducerea poluării marine, gestionarea şi protecţia durabilă a ecosistemelor marine, conservarea zonelor costiere şi asigurarea unui pescuit durabil.

Conservarea ecosistemelor marine şi a zonelor costiere

România are 245 km de coastă marină. Apele costiere româneşti ale Mării Negre sunt localizate între Chilia şi Vama Veche. Relieful submarin al Mării Negre îl reprezintă un platou continental de 144.000 km2.

Fluviul Dunărea este colectorul şi emisarul către Marea Neagră al tuturor evacuărilor/ emisiilor de poluanţi din ţările riverane, afectând calitatea apelor Dunării, ale Deltei Dunării, precum şi ale zonei costiere a Mării Negre. Astfel, starea corpurilor de apă costiere este determinată în mare parte de fluviul Dunărea, dar şi de sursele de poluare locale situate pe ţărmul românesc al Mării Negre, precum şi pe ţărmul ucrainean al Mării Negre. Emisiile de azot şi fosfor în fluviul Dunărea contribuie la eutrofizarea părţii de nord-vest a Mării Negre.

Cantităţile semnificative de poluanţi colectate de către Dunăre din tot bazinul, reprezintă o presiune semnificativă pentru apele costiere româneşti şi, ca urmare, analiza corpurilor de apă costieră a indicat încadrarea în clasa ecologică moderată şi proastă, respectiv în potenţialul ecologic moderat şi prost. Datorită procesului de eutrofizare a Mării Negre, România se identifică pe tot teritoriul ca fiind zonă sensibilă. O altă ameninţare pentru apele marine o constituie deversările de petrol şi poluările accidentale, ca urmare a rolului regiunii Mării Negre de rută de tranzit pentru principalele exporturi de petrol şi gaze naturale.

România implementează prevederile Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin şi este parte la Convenţia privind Marea Neagră. România a desemnat pentru zona sa costieră atât arii naturale protejate de interes naţional (rezervaţii naturale), cât şi arii naturale protejate de interes European (situri Natura 2000) şi internaţional (rezervaţii ale biosferei, zone umede de importanţă internaţională). Zonele marine protejate prin Directivele UE privind habitatele şi păsările au crescut în România de 4,7 ori, de la 1353 km2 în 2008 la 6362 km2 în 2016. Suficienţa siturilor marine de importanţă comunitară (SCI) este dată de indicatorul de suficienţă a acestora măsurat de către Eurostat în întreaga UE; acesta a variat în anul 2013 de la 7% în Spania, la 100% în Germania, Estonia şi Ţările de Jos, la 95 % în Danemarca, la 88

% în Belgia, urmată de România cu 75%. În prezent, în România indicatorul de suficienţă a site-urilor marine de importanţă comunitară a depăşit pragul de 100%.

Pentru menţinerea şi îmbunătăţirea stării favorabile de conservare a speciilor şi habitatelor se vor implementa planurile de management ale ariilor naturale protejate din zona marină, care vor contribui la atingerea stării ecologice bune a corpurilor de apă costiere şi a stării bune a mediului marin.

În cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 a fost elaborat Master Planul Protecţia şi reabilitarea zonei costiere. Măsurile propuse au avut ca obiectiv stoparea eroziunii costiere, protejarea valorii bunurilor şi creşterea siguranţei locuinţelor din zona costieră, în 2016 fiind date în folosinţă 60,66 ha de plaje noi.

În cadrul POIM 2014-2020 se continuă implementarea măsurilor stabilite în Master Planul pentru protejarea şi reabilitarea litoralului Mării Negre, prin realizarea de proiecte pe Sub Axa prioritară 5: Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor. Scopul măsurilor care vor fi finanţate din fonduri de coeziune şi naţionale este acela de gestionare a principalelor riscuri generate de eroziunea costieră.

Datorită importanţei economice a zonei costiere, a întinselor sale habitate naturale protejate (Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, lacuri şi lagune) şi a poziţiei geografice, ca principal coridor de transport (şosele, căi ferate şi căi navale) la frontiera estică a Europei sunt necesare, în continuare, măsuri de protecţie şi gestionare adecvate în vederea dezvoltării durabile.

România, co-iniţiator al Strategiei Ununii Europene pentru Regiunea Dunării, alături de Austria, contribuie la elaborarea şi implementarea acesteia alături de toate celelalte state riverane. Prin această strategie s-au propus acţiuni specifice pentru protejarea mediului în regiunea Dunării care se referă la protecţia şi calitatea apei, prevenirea riscurilor la inundaţii, precum şi conservarea biodiversităţii, a peisajelor, protecţia solului şi calitatea aerului.

Pescuitul durabil

Stocurile de peşti din Marea Neagră s-au deteriorat în ultimele trei decenii, iar diversitatea speciilor cu valoare economică s-a micşorat la 18 specii din care: 16 specii de peşti (calcan, şprot, aterină, bacaliar, laban, chefal, guvizi, hanus, rechin, rizeafcă, scrumbie, stavrid, barbun) şi 2 specii de moluşte (rapana şi midii). Această situaţie se datorează eutrofizării, apariţiei unor specii exotice şi pescuitului ilegal, nereglementat şi neraportat (INN).

România a luat măsuri, începând cu anul 2007, de introducere a sistemului de cote de pescuit, de aplicare a reglementărilor UE, fiind în prezent un factor activ, alături de Bulgaria, Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Controlul Pescuitului, în combaterea pescuitului INN şi atragerea celorlalte state riverane Mării Negre pentru punerea în aplicare a unui plan responsabil şi durabil de exploatare a resurselor acvatice vii.

Sturionii reprezintă o specie de peşti migratori pentru a căror protecţie România depune eforturi substanţiale. În anul 2017 s-a convenit cu Bulgaria, pentru prima dată, ca perioada de prohibiţie pe Dunăre să fie aceeaşi în zona de graniţă comună, iar din anul 2018 aceleaşi aspecte de prohibiţie comună s-au stabilit cu Ucraina.

În România, măsurile de refacere şi conservare a populaţiilor sălbatice de sturioni din habitatele naturale s-au luat prin interzicerea pescuitului comercial pe o perioada de 5 ani (2016-2021). Totodată, s-a avut în vedere dezvoltarea acvaculturii sturionilor pentru a se micşora, în viitor, presiunea prin pescuit comercial asupra stocurilor de sturioni sălbatici.

Astfel, în ultimii ani s-a elaborat Planul Strategic Naţional Multianual pentru Dezvoltarea Acvaculturii şi s-a implementat legislaţia naţională corespunzătoare pescuitului şi acvaculturii. Pentru dezvoltarea pescuitului şi acvaculturii în perioada 2007-2013 s-a derulat Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 a cărui viziune strategică a fost: „Un sector piscicol competitiv, modern şi dinamic, bazat pe activităţi durabile de pescuit şi acvacultură care ia în considerare aspectele legate de protecţia mediului, dezvoltarea socială şi bunăstarea economică". Acest program a fost urmat de Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020.

Pescuitul şi afacerile maritime sunt puternic interconectate şi au un impact direct asupra mediului şi resurselor naturale, astfel încât dezvoltarea durabilă a acestui sector este integrată şi promovată în toate activităţile POPAM.

Orizont 2020

 Dezvoltarea colaborării internaţionale cu statele dunărene pentru îmbunătăţirea stării ecologice a apelor Dunării şi reducerea impactului negativ al efluenţilor asupra ecosistemelor marine la vărsarea în Marea Neagră

 Gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii printr-o abordare ecosistemică a activităţilor de pescuit

 Întărirea capacităţii României de combatere a pescuitului INN

 Susţinerea programelor de cercetare pentru protecţia şi conservarea ariilor protejate şi a resurselor acvatice vii

Ţinte 2030

 Prevenirea şi reducerea semnificativă a poluării marine de toate tipurile, în special de la activităţile terestre, inclusiv poluarea cu deşeuri marine şi poluarea cu nutrienţi

 Minimizarea şi gestionarea impactului acidificării mediului apelor marine, inclusiv prin cooperare ştiinţifică sporită la toate nivelurile

 Dezvoltarea responsabilă şi sustenabilă a activităţilor de pescuit la speciile sălbatice şi de acvacultură cu respectarea cotelor şi metodelor stabilite prin lege şi menţinerea, în limite rezonabile, a viabilităţii îndeletnicirilor tradiţionale în acest domeniu, inclusiv a pescuitului sportiv şi de agrement

 Atragerea celorlalte state riverane Mării Negre în actul de management durabil a resurselor acvatice vii

Obiectivul 15: Viaţa terestră

Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deşertificării, stoparea şi repararea degradării solului şi stoparea pierderilor de biodiversitate

Societatea umană a creat o „amprentă” imensă pe Pământ, iar acest impact impune asumarea unei responsabilităţi sporite, un management responsabil şi activităţi corelate în domeniul protecţiei mediului. Pădurile sunt fundamentale pentru viaţa pe planetă. Gestionarea durabilă a acestora are un rol esenţial în abordarea provocărilor globale actuale, precum şi în combaterea reducerii biodiversităţii, a degradării solurilor şi a prevenirii schimbărilor climatice. În plus, pădurile reprezintă un furnizor important al unei game largi de servicii ecosistemice care îmbunătăţesc calitatea vieţii, oferind numeroase avantaje pentru mediu, societate şi economie, cum ar fi asigurarea securităţii alimentare, creşterea disponibilităţii apei şi sporirea protecţiei aşezărilor umane.

România a intrat în UE cu un capital natural valoros, în unele cazuri, acesta având caracter de unicat. Această contribuţie trebuie să fie recunoscută şi apreciată ca atare, inclusiv sub raportul sustenabilităţii financiare a investiţiilor necesare pentru conservarea resurselor şi menţinerea serviciilor oferite de ecosistemele naturale la standardele stabilite la nivel de ONU şi UE

Strategia are în vedere conservarea şi utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre, managementul durabil al pădurilor, combaterea deşertificării, restaurarea terenurilor şi solurilor degradate, inclusiv a terenurilor afectate de deşertificare, secetă şi inundaţii, dezvoltarea infrastructurii verzi, conservarea şi protejarea zonelor umede, asigurarea conservării ecosistemelor montane, susţinerea cercetării în domeniu, gestionarea durabilă a pădurilor, eliminarea defrişărilor abuzive şi a tăierilor rase, tranziţia către o economie circulară .

Conservarea biodiversităţii

Strategia UE în domeniul biodiversităţii urmăreşte cu prioritate atingerea obiectivului de stopare a pierderii biodiversităţii şi degradării serviciilor ecosistemice în UE până în 2020, de refacere a ecosistemelor şi serviciilor aferente acestora în măsura în care acest lucru este realizabil, precum şi de intensificare a eforturilor pentru a se evita pierderea biodiversităţii globale. Directiva privind habitatele şi Directiva privind păsările pentru perioada 2007-2012 în conformitate cu articolul 17 din Directiva privind habitatele şi cu articolul 12 din Directiva privind păsările78 au drept scop obţinerea unui stadiu de conservare corespunzător al speciilor şi habitatelor protejate.

!image

78 COM(2015) 219 final, 20.5.2015

După desemnarea în 2007 a 273 situri de importanţă comunitară (SCI) şi 108 Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA), însumând 17,84% din suprafaţa ţării, în anul 2011 procesul de desemnare de noi situri Natura 2000 şi extinderea unora dintre cele existente a continuat, ca urmare a declanşării în anul 2008 a procedurii de infrigement pentru desemnarea insuficientă de arii de protecţie specială avifaunistică, fiind completate cu 108 situri de importanţă comunitară (SCI) şi 40 arii de protecţie specială avifaunistică (SPA).

De asemenea, în anul 2016 au fost desemnate alte 54 de noi SCI şi au fost extinse 29 din cele existente, precum şi 23 de noi SPA, astfel că numărul total de situri NATURA 2000 s-a ridicat la 606 (din care 435 SCI şi 171 SPA) acoperind circa 23% din teritoriul naţional.

Conform datelor Eurostat, indicele suficienţei suprafeţei terestre de situri Natura 2000 şi numărului de specii protejate în România, conform Directivei Europene privind habitatele, era în anul 2013 de 93%, ceea ce indică un grad ridicat de conformare, puţin peste media UE de 92%. Prin declararea noilor situri NATURA 2000 în anul 2016 indicele suficienţei suprafeţei terestre de situri Natura 2000 s-a apropiat 100%. Cu toate acestea, conform celui mai recent raport de evaluare al Comisiei Europene privind statutul de conservare a habitatelor şi a speciilor din România, reglementate de Directiva Habitate, 63% din evaluările biogeografice ale habitatelor au fost corespunzătoare în 2013 faţă de media UE de 16%, 28% erau considerate ca fiind necorespunzătoare – inadecvate, în timp ce media UE era de 47%, iar 7% necorespunzătoare – precare faţă de media UE de 30%. În ceea ce priveşte speciile, 19% din evaluări au fost corespunzătoare în 2013 comparativ cu media UE de 23%, 67 % necorespunzătoare – inadecvate, faţă de media UE de 42% şi 6% necorespunzătoare – precare, faţă de media UE de 18%. S-a constatat că habitatele din România au avut cel mai bun stadiu de conservare din UE.

La nivelul anului 2016, în România s-a atins numărul de 945 arii naturale protejate la care se adaugă un număr de 23 de arii naturale protejate de importanţă internaţională şi prin Legea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, ANANP a fost desemnată ca autoritate competentă pentru asigurarea managementului ariilor naturale protejate.

Conform datelor Ministerului Mediului, în anul 2017 numărul de arii naturale protejate şi situri Natura 2000 care dispuneau de planuri de management aprobate era de cca.

300.Elaborarea planurilor de management a fost finanţată dintr-o linie bugetară specifică în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013.

Pentru a pune în aplicare Iniţiativa UE privind cartografierea şi evaluarea ecosistemelor şi a serviciilor acestora (MAES), a fost implementat proiectul Demonstrarea şi promovarea valorilor naturale pentru a sprijini procesul decizional în România, derulat de Agenţia Naţională pentru Protecţie Mediului, care include analiza politicilor publice privind nivelul de integrare a conceptului de ecosisteme şi servicii ecosistemice în diferite sectoare: biodiversitate, schimbări climatice, pescuit şi acvacultură, agricultură şi dezvoltare durabilă, transporturi, energie, dezvoltare regională, turism, sectorul marin şi cel silvic şi stimularea tranziţiei către o economie verde pentru perioada 2014-2020.

Protecţia şi conservarea ecosistemelor forestiere

România s-a angajat să îndeplinească obiectivele naţionale şi globale, privind gestionarea durabilă a pădurilor şi protejarea fondului forestier, precum şi extinderea terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră, combaterea tăierilor ilegale şi transparentizarea procesului de exploatare a masei lemnoase79.

Suprafaţa totală a fondului forestier naţional în 2017 era de 6.565 mii ha, din care 48,6% proprietate publică a statului, 34,1% proprietate privată persoane fizice şi juridice, 15,9% proprietate publică şi 1,4% proprietate privată a autorităţilor administrativ teritoriale, reprezentând 27,5% din suprafaţa ţării. Datele statistice din perioada 2010-2017 arată o creştere uşoară a fondului forestier cu 0,77%.

Condiţiile naturale şi împrejurările social-economice deosebite au făcut ca în România să se mai păstreze suprafeţe importante de păduri naturale, virgine şi cvasi-virgine. Aceste suprafeţe, localizate în proporţie de 99% în regiuni montane, se restrâng însă cu rapiditate, ocupând în prezent mai puţin de jumătate din suprafaţa existentă în urmă cu 20-25 de ani. Integritatea naturală a ecosistemelor forestiere din România este indicată de prezenţa întregii game de faună europeană a pădurilor, incluzând 60% din populaţia totală de urşi bruni şi 40% din cea de lupi existente în întreaga Europă.

Gestionarea durabilă şi dezvoltarea fondului forestier naţional şi protecţia strictă a pădurilor cu valoare conservativă excepţională constituie în prezent priorităţi care decurg din legislaţia silvică şi din reglementările internaţionale adoptate de ţara noastră. Pentru protecţia strictă a pădurilor virgine şi cvasi-virgine a fost completat în anul 2016 cadrul legal şi s-a aprobat reglementarea privind întocmirea Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasi-virgine, în care s-a introdus o suprafaţă de pădure de 20,3 mii ha. România s-a alăturat altor 10 state europene în proiectul „Pădurile primare de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”, în iniţiativa de a înscrie pădurile valoroase de fag pe lista patrimoniului mondial UNESCO, demers care s-a finalizat în anul 2017. Contribuţia românească este de 8 situri, însumând 24 mii ha şi reprezentând 41% din suprafaţa proprietăţii UNESCO recent înscrise.

În ţara noastră este interzisă prin lege reducerea fondului forestier naţional, iar în ultimii 5-6 ani s-a îmbunătăţit cadrul legislativ şi instituţional pentru menţinerea integrităţii acestuia. Gestionarea durabilă a pădurilor se asigură conform unui regim silvic unitar prin ocoale încadrate cu personal profesionist, indiferent de forma de proprietate a suprafeţelor vizate. Se realizează trasabilitatea lemnului recoltat din păduri în urma creării Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) în anul 2008 şi perfecţionării sale ulterioare prin utilizarea unor aplicaţii informatice inovatoare ”Radarul pădurii” şi ”Inspectorul pădurii”.

Protejarea solului

!image

79Declaraţia naţională privind implementarea Planului Strategic al ONU privind Pădurile, pentru perioada 2017 – 2030, în cadrul celei de-a 12-a sesiuni a Forumului Naţiunilor Unite privind Pădurile, desfăşurată la sediul O.N.U. în mai 2018

Fondul funciar al României cuprinde mari suprafeţe cu soluri de o fertilitate superioară (printre cele mai potenţial productive din Europa), multe dintre acestea necontaminate cu agenţi chimici şi deci propice pentru practicarea agriculturii ecologice (bio). Studiile de specialitate indică însă o degradare progresivă a calităţii solurilor prin dublarea, în ultimii 25 de ani, a perimetrelor supuse secetei şi deşertificării, eroziunii, umidităţii excesive, salinizării sau acidificării ca efect a folosirii inadecvate a instalaţiilor de irigare, a compactării datorită folosirii utilajelor grele şi sărăcirii de materie organică prin aplicarea unor tehnologii inadecvate. În urma anchetelor iniţiate de Eurostat privind evaluarea utilizării terenurilor pentru necesităţi de dezvoltare urbană şi infrastructură se constată o ameninţare la nivelul UE80. Astfel, indicele de utilizare a terenurilor pentru necesităţi de dezvoltare urbană şi infrastructură (pe cap de locuitor) a înregistrat o creştere uşoară începând cu anul 2012. Acest fenomen poate avea efecte negative sociale şi de mediu, cum ar fi creşterea riscului de inundaţii, degradarea biodiversităţii şi a habitatelor naturale, conducând chiar la încălzirea globală şi reducerea terenurilor pentru producţia alimentară. Situaţia reclamă măsuri urgente, dar acestea trebuie formulate într-o viziune pe termen lung, incluzând toate componentele politicii agricole şi dezvoltării rurale şi necesitând, în acelaşi timp, şi investiţii considerabile.

Pentru atenuarea efectelor secetei, combaterea deşertificării şi reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate, sub coordonarea AFM a fost implementat Programul de Îmbunătăţire a Calităţii Mediului prin Împădurirea Terenurilor Degradate. În perioada 2011-2017, conform datelor INS, suprafaţa împădurită pe terenuri degradate a fost de 5686 ha.

Orizont 2020

 Păstrarea poziţiei României ca ţară cu cea mai mare diversitate biogeografică din Europa atât prin integrarea în continuare a politicilor de mediu în toate strategiile naţionale şi sectoriale relevante, cât şi prin îmbunătăţirea infrastructurii de mediu, conform standardelor şi practicilor UE şi prevederilor convenţiilor internaţionale asumate de România

 Refacerea şi completarea băncilor de date genetice, în special pentru speciile autohtone sau endemice, precum şi sprijinirea activităţilor de cercetare ştiinţifică în acest domeniu

 Asigurarea conservării, restabilirii şi utilizării durabile a ecosistemelor de apă dulce terestre şi interioare şi a serviciilor acestora, în special păduri, zone umede, munţi şi terenuri aride, în conformitate cu obligaţiile prevăzute de acordurile internaţionale

 Atragerea şi cointeresarea comunităţilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale, inclusiv a asociaţiilor de vânătoare şi pescuit sportiv, în acţiunile de combatere eficientă a braconajului, precum şi de conservare a habitatelor sensibile şi a biodiversităţii; compensarea pierderilor de venit ale proprietarilor de păduri sau de terenuri agricole situate în ariile naturale protejate

Ţinte 2030

!image

80 Eurostat’s Land Use and Cover Area frame Survey (LUCAS).

 Dezvoltarea infrastructurii verzi şi folosirea serviciilor oferite de ecosistemele naturale (în special în luncile Dunării, afluenţilor acesteia şi în Deltă) prin gestionarea integrată a bazinelor hidrografice şi zonelor umede

 Conservarea şi protejarea zonelor umede, între care se află şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, zonă umedă unicat în Europa, ca parte a patrimoniului natural european şi mondial

 Asigurarea conservării ecosistemelor montane, inclusiv a biodiversităţii acestora, în scopul de a spori capacitatea acestora de a oferi beneficii esenţiale pentru dezvoltare durabilă

 Susţinerea instituţiilor şi infrastructurilor de cercetare-dezvoltare de interes naţional şi European pentru studierea, gestionarea, protejarea şi conservarea diversităţii patrimoniului natural

 Gestionarea durabilă a pădurilor, eliminarea tăierilor ilegale de arbori, dezvoltarea sistemului informatic integrat pentru monitorizarea exploatării şi transportului masei lemnoase, inclusiv la punctele de frontieră, asigurarea împăduririi şi reîmpăduririi terenurilor din fondul forestier şi a celor degradate sau supuse deşertificării, desfăşurarea plantării programate a perdelelor forestiere pentru protecţia culturilor agricole şi a elementelor de infrastructură în scopul limitării impactului schimbărilor climatice

 Tranziţia către o economie circulară prin abordări complementare ce implică metode tradiţionale şi tehnologii de ultimă generaţie pentru restabilirea/refacerea capitalului natural şi reducerea dependenţei de fertilizatorii sintetici şi de pesticide, pentru combaterea degradării solului

 Combaterea deşertificării, restaurarea terenurilor şi solurilor degradate, inclusiv a terenurilor afectate de deşertificare, secetă şi inundaţii

Obiectivul 16: Pace, justiţie şi instituţii eficiente

Promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile

Dezvoltarea durabilă este şi o paradigmă de funcţionare a unei societăţi echitabile. Această abordare implică o societate paşnică în care beneficiile dezvoltării durabile promovează accesul la justiţie pentru toţi şi crearea unor structuri legislative şi instituţionale eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile. Dezvoltarea durabilă poate deveni o abordare funcţională doar dacă societatea va conştientiza şi îşi va însuşi această perspectivă ca pe o realitate firească.

Strategia are în vedere dezvoltarea capitalui social, promovarea toleranţei, eradicarea violenţei asupra copiilor şi reducerea semnificativă a tuturor formelor de violenţă, reducerea semnificativă a corupţiei, dezvoltarea instituţiilor eficiente şi transparente la toate nivelurile, asigurarea procesului decizional receptiv, inclusiv participarea şi reprezentarea cetăţenilor la toate nivelurile şi asigurarea accesului public la informaţii şi protejarea libertăţilor fundamentale.

Capitalul social, bazele unei societăţi paşnice şi incluzive

Capitalul social reprezintă legăturile, valorile comune şi înţelegerile din societate care permit indivizilor şi grupurilor să acţioneze pe bază de încredere reciprocă şi astfel să poată colabora81. O societate paşnică şi incluzivă, definită printr-un capital social ridicat, presupune cetăţeni care se simt integraţi, apreciaţi, cu un grad ridicat de satisfacţie în plan social, profesional şi încredere în instituţii. Indicele Fericirii Globale cuantifică rata fericirii din 156 de state. În 2017, România se situa pe locul 52 din 117 de ţări, care reprezintă o tendinţă de creştere faţă de 200882. Un indicator care măsoară rata fericirii este simţul comunitar. Răspunsul la întrebarea „dacă în caz de probleme, aveţi rude sau prieteni la care puteţi apela pentru ajutor?” a fost afirmativ în 81% din cazuri în 2017, comparativ cu 74% în 2007. Un alt indicator relevant este percepţia libertăţii de a lua decizii, la care 84% dintre respondenţi au afirmat în 2017 că „au libertate de a lua decizii”, faţă de 69% în 2007.

Protecţia şi eradicarea violenţei împotriva copilului

O societate paşnică începe cu o copilărie paşnică. Conform datelor de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în 2017 s-au înregistrat 15.386 de sesizări, din care 11.129 au fost de neglijare, 1.736 de abuz emoţional şi 1.235 de abuz

!image

81 OECD Insights: Human Capital

82 United Nations Sustainable Development Solution Network – The World Happiness Report 2018

fizic83. Deşi lumea eşte conştientă de gravitatea violenţelor, conform UNICEF există însă o toleranţă faţă de „violenţe uşoare” cum ar fi umilinţă, ţipăte, jigniri şi corecţii fizice84.

Conform literaturii de specialitate academică pe tema impactului şi efectului pedepselor fizice asupra copiilor, între anii 1992-2012, s-a observat, fără nicio excepţie, o corelaţie puternică între pedepsele fizice şi creşterea agresivităţii copilului care are un impact detrimental pe parcursul vieţii şi limitează dezoltarea copilului. Niciun studiu nu a găsit vreun beneficiu pentru pedeapsa fizică85. Ţinând cont că violenţă duce la şi mai multă violenţă, este imperativă limitarea acestui fenomen pentru a pune temeliile unei societăţi durabile.

Multiculturalismul

Cultura defineşte societatea în care cetăţeanul se poate realiza şi, în acelaşi timp, contribuţia cetăţeanului la cultură este esenţială pentru realizarea sa şi aprofundarea principiilor sustenabilităţii. Din acest motiv, pentru însuşirea principiilor dezvoltării durabile, cultura joacă un rol determinant. De la moştenirea culturală la meşteşugurile tradiţionale creative, cultura este în egală măsură un factor de stimulare şi un motor al celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile86. Importanţa culturii în dezvoltarea unei „sfere publice”, clădită prin dialog, este esenţială în generarea „masei critice” necesare pentru a crea contextul potrivit.

O societate paşnică şi inclusivă necesită acceptarea şi aprofundarea valorilor multiculturalismului. Conform recensământului din 2011, excluzând cetăţenii la care informaţia referitoare la etnia lor nu era disponibilă, circa 11% din populaţia României face parte dintr-o minoritate naţională87. România, ca stat civic, îi reprezintă pe toţi cetăţenii săi, indiferent de etnie. Această recunoaştere este strâns legată de cunoaşterea şi acceptarea celuilalt, prin dialog şi educaţie. Dialogul între cetăţeni reprezintă spiritul european care a fost codificat în tratatele şi legislaţia UE şi este componenta cheie în crearea cadrului unei societăţi durabile care se defineşte prin înţelegerea reciprocă şi aprecierea diversităţii culturale şi etnice care îmbogăţeşte România.

O variabilă importantă pentru promovarea multiculturalismului pentru minorităţile autohtone este cunoaşterea percepţiei celuilalt. O asemenea înţelegere se bazează pe educaţie, pe cunoaşterea istoriei şi sensibilităţilor fiecăruia şi continuarea luptei împotriva preconcepţiilor, a prejudecăţilor, a urii, a rasismului şi a anti-semitismului. Cea mai bună cale pentru a combate discriminarea şi prejudecăţile este prin prevenţie, însuşirea definiţiilor legale de către cetăţeni şi o legislaţie care să ţină cont de documentele internaţionale semnate de România şi de cultura şi tradiţiile fiecărei etnii, lucru care se poate realiza numai prin însuşirea valorilor multiculturalismului în crearea unei societăţi paşnice şi inclusive, unde nimeni nu se simte exclus.

!image

83 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie – Situaţii de abuz, neglijare, exploatare a copilului, 31.12.2017

84 UNICEF România – „Nu e normal să fie normal” UNICEF Media Center - Combating Violence Against Children – A Priority for Romania

85 Joan Durrant PHD, Ron Ensom RSW – Physical punishment of children: lessons from 20 years of research

86 UNESCO – Culture for Sustainable Development

87 Recenzământul 2011 - Populaţia după etnie la recensămintele din perioada 1930-2011 – judeţe

Un partener important, care va ajuta la realizarea „masei critice” necesare pentru crearea unui viitor durabil, îl reprezintă cultele religioase. Dintr-o perspectivă istorică, religia a jucat un rol important în dezvoltare prin promovarea valorilor comune care depăşesc particularităţile fiecăruia şi principiul că putem crea o lume mai bună şi mai echitabilă. Ţinând cont de importanţa implicării tuturor segmentelor populaţiei, implicarea cultelor religioase este esenţială în răspândirea valorilor necesare în crearea unui societăţi durabile prin promovarea dialogului şi colaborarea pe obiective comune.

Scăderea demografică

Scăderea demografică este o problemă majoră în crearea unei societăţi durabile. Deşi, conform Eurostat, media numărului de copii născuţi la o femeie a crescut de la 1,6 în 2008 la 1,64 în 201688, conform INS, rata sporului natural al populaţiei României la 1.000 de locuitori a scăzut de la 3 în 1990 la -1,4 în 2008 şi la -3,1 în 201789.

Una din variabilele care contribuie la scăderea demografică este migraţia populaţiei în străinătate. Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017- 202090 pune în evidenţă faptul că, între 2005 şi 2015 s-au stabilit în străinatate între 3,5 şi 4,0 milioane de persoane, din care 2,8 milioane de persoane trăiesc într-o altă ţară membră a Uniunii Europene. Conform Raportului Internaţional privind Migraţia publicat de ONU, în 2015, România ocupa locul 17 ca mărime a diasporei mondiale. Raportat la creşterea diasporei, România s-a clasat pe locul 2 din lume în perioada 2005-2015 cu o creştere a diasporei de 7,3% pe an după Siria, care a înregistrat o creştere de 13,1% în aceeaşi perioadă91.

Scăderea populaţiei va avea un efect negativ asupra capacităţii României de a se dezvolta şi prezintă deja o provocare. Conform Agenţiei Europene de Mediu, deşi populaţia României în 2015 a fost estimată la 19,511 milioane, pentru 2030 se prognozează o scădere a numărului populaţiei la 17,639 milioane; pentru 2050 la 15,205 milioane iar pentru 2100, dacă tendinţele natalităţii nu se vor schimba, la 10,7 milioane92. Deşi o prognoză pentru anul 2100 ignoră multe variabile care nu pot fi luate în considerare, ea reprezintă un semnal de alarmă.

Transparenţa şi accesul la justiţie

Au fost înregistrate progrese instituţionale şi normative substanţiale în ceea ce priveşte instituirea unui sistem independent, imparţial şi eficient în justiţie, fiind totodată înregistrată o îmbunătăţire a transparenţei şi a responsabilizării magistraţilor în realizarea unui act de justiţie de calitate.

!image

88 Eurostat – Total fertility rate

89 INS - Rata sporului natural al populatiei pe medii de rezidenta, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

90 Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020

91 UN – International Migration Report 2015: Highlights

92 European Enviornment Agency – Population trends 1950 – 2100: globally and within Europe https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/indicators/total-population-outlook-from-unstat-3/assessment-1

Toate instrumentele pentru monitorizarea funcţionării în cele mai bune condiţii a instanţelor şi a situaţiei resurselor umane sunt incluse în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-202093 şi în Planul de acţiune94. Unul dintre factorii care contribuie la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, asigurând un grad ridicat de transparenţă şi înţelegere, îl reprezintă accesibilitatea cetăţenilor la diferite informaţii on-line despre sistemul judiciar.

Siguranţa publică

În ultimii ani, România şi-a definitivat progresele în ceea ce priveşte alinierea la standardele europene în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane, având în prezent reglementări naţionale conforme cu standardele europene şi internaţionale.

În ceea ce priveşte activitatea legată de continuarea pregătirii aderării României la Spaţiul Schengen, vizitele de evaluare au arătat că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice încă din anul 2011, iar din punct de vedere al cooperării poliţieneşti este membru de facto încă din noiembrie 2010. La finalul anului 2017 România era furnizor a 1.395.962 de semnalări cu privire la persoane şi bunuri introduse de autorităţile naţionale de aplicare a legii, Sistemul de Informaţii Schengen gestionând 76.482.496 de semnalări introduse de toate cele 28 de state.

Eficienţa instituţiilor administrative

Pentru consolidarea eficientizării instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale a fost aprobată Strategia pentru consolidarea administraţiei publice pentru orizontul de timp 2014- 2020 (SCAP 2014-2020), având ca obiective: adaptarea structurii şi mandatului administraţiei la nevoile cetăţenilor şi la posibilităţile reale de finanţare; implementarea unui management performant în administraţia publică; debirocratizare şi simplificare pentru cetăţeni, mediul de afaceri şi administraţie; consolidarea capacităţii administrative publice de a asigura calitatea şi accesul la serviciile publice. Strategia este în implementare, finanţarea măsurilor prevăzute prin SCAP 2014-2020 fiind asigurată prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA 2014-2020).

Adoptarea tehnologiilor digitale la nivelul administraţiei publice şi în sistemul bancar este principalul accelerator al economiei româneşti care conduce la reducerea birocraţiei, stimularea incluziunii financiare în rândul populaţiei şi la reduceri de costuri pentru produse şi servicii. De asemenea, este în desfăşurare Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), gestionat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin care se finanţează înregistrarea imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte financiară. Finalizarea acestui demers ar asigura dreptul la proprietate şi control asupra terenurilor în toată ţara.

!image

93 Hotărâre nr. 1155 din 23 decembrie 2014 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020

94 Hotărâre nr. 282/2016 din 13 aprilie 2016 privind aprobarea Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020

Orizont 2020

 Aplicarea riguroasă a prevederilor legale existente privind combaterea şi condamnarea oricăror acte de violenţă, abuz, exploatare, trafic de persoane sau discriminare de orice fel, îndeosebi în privinţa copiilor, femeilor sau persoanelor cu dizabilităţi, indiferent de rasă, religie, gen sau orientare sexuală

 Reforma regimului de executare a pedepselor prin modernizarea instituţiilor de detenţie, consolidarea sistemului de probaţiune şi aplicarea dispoziţiilor legale privind reintegrarea socială a persoanelor faţă de care s-au dispus sancţiuni privative sau neprivative de libertate

 Măsuri pentru identificarea unor posibilităţi de continuare a colaborării interinstituţionale, în scopul facilitării reintegrării sociale a persoanelor care au fost sancţionate penal

 Redactarea şi începerea implementării unei Strategii naţionale pentru încurajarea creşterii demografice

 Asigurarea unui tratament corect şi nediscriminatoriu pentru cetăţenii români aflaţi temporar la muncă în străinătate prin intervenţii oficiale de susţinere a intereselor acestora pe lângă autorităţile statelor respective

 Utilizarea extinsă a tehnicilor digitale avansate în elaborarea şi modelarea integratoare a programelor şi proiectelor de dezvoltare în vederea optimizării deciziilor privind stabilirea priorităţilor şi alocarea raţională a resurselor financiare pe criterii de rentabilitate şi competitivitate

 Identificarea şi implementarea soluţiilor de stimulare a digitalizării economiei României prin introducerea tehnologiilor digitale în administraţia publică şi în sfera serviciilor financiar bancare

 Combaterea corupţiei prin toate mijloacele legale disponibile indiferent de poziţia socială sau economică a persoanelor vizate

 Promovarea şi consolidarea valorilor multiculturalismului prin includerea perspectivei şi contribuţiei minorităţilor la istoria şi cultura română, conservarea tradiţiilor care contribuie la bogăţia culturală şi combatera oricărei forme de discriminare, rasism şi anti-semitism, prin aplicarea legii, prin educaţie în spiritul multiculturalismului şi prin conştientizrea problematicii discriminării minorităţilor autohtone, în prezent şi în trecut

Ţinte 2030

 Administrarea justiţiei în condiţii de imparţialitate şi celeritate, în conformitate cu legile şi procedurile stabilite, cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie

 Asigurarea şi susţinerea dialogului cu minorităţile naţionale în vederea îmbunătăţirii actului decizional, prin acces egal pentru toţi cetăţenii de a-şi respecta şi valorifica cultura, tradiţiile, limba maternă şi de a participa la viaţa economică, socială şi politică şi pentru combaterea preconcepţiilor, a prejudecăţilor şi a discriminărilor în toate formele sale şi promovarea dialogului interetnic, valorilor comune, diversităţii culturale şi lingvistice

 Reducerea semnificativă a tuturor formelor de violenţă şi ratelor de deces conexe

 Stoparea abuzului, exploatării, traficului şi a tuturor formelor de violenţă şi torturii copiilor

 Reducerea semnificativă a fluxurilor ilicite financiare şi de armament, consolidarea recuperării şi returnării bunurilor furate şi combaterea tuturor formelor de crimă organizată

 Asigurarea procesului decizional receptiv, incluziv, participativ şi reprezentativ la toate nivelurile

 Dezvoltarea instituţiilor eficiente, responsabile şi transparente la toate nivelurile

 Profesionalizarea şi perfecţionarea activităţii tuturor instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, mai ales a compartimentelor care intră în contact direct cu cetăţenii, pentru prestarea unor servicii prompte şi civilizate; extinderea şi generalizarea serviciilor pe internet (on-line).

Obiectivul 17: Parteneriate pentru realizarea obiectivelor

Consolidarea mijloacelor de implementare şi revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă

România, ca membră a comunităţii internaţionale şi a familiei europene, îşi asumă responsabilitatea de a se implica în efortul comun pentru sprijinirea dezvoltării durabile. Problemele globale impun soluţii globale, această abordare necesită şi colaborare, respectiv finanţare publică (naţională şi internaţională) pentru atingerea obiectivelor din Agenda 2030.

În vederea sprijinirii acestui obiectiv, prin strategie, România înţelege să-şi susţină angajamentele internaţionale, aderarea la Zona Euro, la spaţiul Schengen şi la Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică şi să joace un rol proactiv pe plan european şi internaţional.

Asistenţa Oficială pentru Dezvoltare (AOD)

România a devenit stat donator de asistenţă oficială pentru dezvoltare în 2007, odată cu accederea la UE. Volumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul naţional a crescut de la 0,11% din venitul naţional brut în 2014 la 0,14% în 2016. Prin politica sa de cooperare pentru dezvoltare, România îşi propune să contribuie la lupta împotriva sărăciei extreme şi să vină în sprijinul dezvoltării de instituţii democratice sustenabile în ţări aflate în curs de dezvoltare prin împărtăşirea propriilor experienţe.

Asistenţa bilaterală se realizează în parteneriat cu instituţii publice, organizaţii internaţionale, reprezentanţi ai societăţii civile sau ai mediului privat sub formă de proiecte de dezvoltare, împrumuturi sau granturi, burse de studiu pentru învăţământul liceal sau universitar (către 80 de state), sprijin bugetar, asistenţă umanitară. Ca volum efectiv, principalele destinaţii ale asistenţei oficiale pentru dezvoltare acordate de România au fost statele din regiunea lărgită a Mării Negre, din Parteneriatul Estic şi din Balcanii de Vest dar şi state din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu (MENA) şi statele insulare din Caraibe şi Pacificul de Sud (CARICOM).

Din anul 2013 România a devenit principalul donator de asistenţă pentru dezvoltare pentru Republica Moldova, dar şi principalul său partener economic (din 2014). Printre priorităţile programelor derulate s-a pus un accent special pe promovarea bunelor practici în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, revitalizarea camerelor de comerţ şi industrie, modernizarea sistemului de educaţie de la cel preşcolar (construirea de grădiniţe) la colaborarea inter- universitară, funcţionarea optimă a instituţiilor centrale, autorităţilor locale şi a organismelor societăţii civile.

Aproximativ 20 de ministere şi instituţii publice din România contribuie anual la programul României de cooperare pentru dezvoltare. Principale state beneficiare de asistenţă pentru dezvoltare au fost în ultimii ani Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Albania, Georgia, Armenia, Turcia, Egipt, Tunisia, Iordania, Siria, Maroc.

Asistenţa multilaterală a fost materializată prin contribuţii la bugetele specifice ale UE, organizaţiilor sau instituţiilor specializate din sistemul ONU sau prin participarea la fonduri comune cum ar fi Fondul Verde pentru Climă.

Înfiinţată în 2016, Agenţia României de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid), sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, este responsabilă de implementarea programelor şi proiectelor din domeniul cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar. Prin noul cadru legislativ adoptat în 2016 se urmăreşte eficientizarea acordării asistenţei pentru dezvoltare statelor beneficiare de AOD şi consolidarea cooperării cu partenerii strategici. RoAid îşi concentrează activitatea în fiecare ţară în funcţie de priorităţile tematice şi geografice stabilite ţinându-se cont de expertiza României şi de avantajele comparative, reflectând de asemenea priorităţile comunităţii internaţionale, activităţile celorlaţi donatori cât şi politicile naţionale de cooperare pentru dezvoltare.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană, împreună cu statele sale membre, s-a angajat să joace un rol activ în scopul accelerării progreselor în direcţia atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, pentru a se asigura responsabilizarea în faţa cetăţenilor şi pentru a se garanta că „nimeni nu este lăsat în urmă”. Astfel, ca urmare a schimbului de opinii şi a exprimării poziţiilor naţionale privind politicile de dezvoltare durabilă într-o manieră integrată, statele membre UE au agreat poziţii comune concretizate prin adoptarea unor documente precum:

 Comunicarea privind paşii următori pentru un viitor durabil al Europei – acţiunea europeană pentru durabilitate

 Comunicarea privind un nou consens european privind dezvoltarea

 Comunicarea privind un parteneriat reînnoit cu ţările din Africa, Zona Caraibilor şi Pacific

 Concluziile Consiliului UE privind acţiunea UE pentru implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă Un viitor european durabil: Reacţia UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Securitatea naţională şi parteneriatele internaţionale

De la nivelul global al Naţiunilor Unite, până la cel regional al UE, de la angajamentele politico-militare ale Alianţei Nord-Atlantice, până la eforturile instituţiilor de la nivel naţional, securitatea necesită contracararea unui spectru larg de ameninţări prin măsuri

coerente şi integrate în domeniul politic, economic, societal, militar şi ecologic. Dimensiunea ecologică a securităţii include trei direcţii: problemele de mediu cauzate de război sau conflicte armate, disputele internaţionale generate de controlul, accesul sau posesia resurselor şi dezastrele naturale sau catastrofele industriale.

Ministerul Apărării Naţionale, recunoscând importanţa protecţiei mediului, ca dimensiune a securităţii naţionale şi garanţie pentru o dezvoltare durabilă, a desfăşurat activităţi specifice, atât la nivel naţional cât şi internaţional, acţionând astfel pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de către România în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. România are, în prezent, vizibilitate suficientă şi dispune de un real potenţial de imagine în cadrul Alianţei Nord Atlantice în domeniul protecţiei mediului, iar conjunctura poate fi exploatată pentru consolidarea poziţiei deţinute şi continuarea eforturilor de impunere ca lider de domeniu.

Coerenţa politicilor în plan intern

Având în vedere că procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite în Agenda 2030 trebuie coordonat de guvernele naţionale, dat fiind amploarea acesteia, şi că natura aspectelor pe care le vizează presupune un grad ridicat de coerenţă şi coordonare a politicilor sectoriale, dar şi cunoaşterea modelelor altor state, unde coordonarea este asumată la cel mai înalt nivel politic, prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017, a fost înfiinţat Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, care funcţionează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului. Departamentul are funcţii de coordonare a activităţilor de implementare rezultate din setul de 17 ODD ale Agendei 2030, de planificare şi de integrare a datelor şi informaţiilor comunicate de către instituţiile cu atribuţii în domeniu, de raportare către Guvern, asupra elaborării sau implementării setului de măsuri de dezvoltare durabilă la nivel naţional, precum şi de coordonare a activităţilor de localizare şi prioritizare a ţintelor şi obiectivelor specifice, de monitorizare a indicatorilor dezvoltării durabile, de formulare de propuneri, de reprezentare internă şi externă a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

În vederea asigurării coerenţei politicilor în domeniu, este nevoie, totodată, de întărirea cadrului strategic prin elaborarea unui Plan de Acţiuni, realizarea unui cadru legal şi instituţional adecvat, precum şi de actualizarea setului de indicatori naţionali specifici.

Orizont 2020

 Sprijinirea unor soluţii realiste, favorabile ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul dezbaterilor interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene, a ONU, precum şi a instituţiilor sale specializate pe tema dezvoltării durabile

 Încurajarea investiţiilor şi altor activităţi economice ale unor întreprinzători din România, precum şi a proiectelor bazate pe voluntariat, în special la iniţiativa tinerilor, care au ca obiect promovarea principiilor şi practicilor dezvoltării sustenabile în ţări mai puţin dezvoltate

 Sprijinirea comunităţilor de români din străinătate prin asigurarea accesului la cursuri de limbă şi cultură românească şi dezvoltarea lectoratelor de limbă şi literatură română în cadrul universităţilor din Europa şi din lume

Ţinte 2030

 Majorarea progresivă a cuantumului asistenţei oficiale de dezvoltare acordate de România în cadrul programelor ODA, în funcţie de capacitatea de susţinere a economiei naţionale, având ca obiectiv-ţintă atingerea cifrei de 0,33% din venitul naţional brut la nivelul anului 2030

 Sporirea şi diversificarea ajutorului oficial pentru dezvoltare pe măsura creşterii potenţialului economic al României şi încurajarea agenţilor economici români să investească, pe baze competitive, în economia ţărilor mai puţin dezvoltate

 Aderarea României la Zona Euro, la spaţiul Schengen şi la Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică

 Susţinerea angajamentelor internaţionale şi implicarea proactivă pe plan european şi internaţional

Capitolul IIIImplementare şi monitorizare

Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a adus o nouă viziune nu doar în ceea ce priveşte esenţa obiectivelor stabilite, respectiv caracterul universal şi interconectat al acestora, dar şi în ceea ce priveşte implementarea obiectivelor şi monitorizarea acestora, care se bazează pe recunoaşterea faptului că succesul materializării nu depinde doar de actorul stat, ci şi de ceilalţi actori implicaţi, până la cetăţean.

Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, denumită în continuare Strategie, ţinând cont de particularităţile României şi în urma consultărilor întreprinse şi a semnalelor primite de la participanţii la numeroasele dezbateri publice iniţiate cu reprezentanţi din toate segmentele societăţii, stabileşte priorităţile naţionale în contextul dezvoltării durabile. Strategia reprezintă modalitatea de conectare practică, de articulare a României la parteneriatele naţionale, regionale, europene şi globale specifice. Totodată, ca efect al participării voluntare a României la raportările periodice cu privire la stadiul implementării Agendei 2030, Strategia contribuie la creşterea credibilităţii, eficacităţii şi impactului politicilor implementate.

Implementare

Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă

O implementare de succes implică un cadru legislativ şi instituţional consolidat, cu mecanisme funcţionale şi cu stabilirea de roluri clar definite. Aşa cum s-a prevăzut şi în Strategia adoptată în 2008, se impune instituirea unui Comitet Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă sub preşedinţia Prim-ministrului, iar în absenţa acestuia de un viceprim-ministru desemnat. Comitetul Interdepartamental are în componenţă membri ai guvernului. Elaborarea actelor normative precum şi reprezentarea la nivel naţional şi internaţional, revine fiecărei autorităţi publice centrale reprezentate în Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, pe domeniul său de competenţă, în relaţie cu domeniul dezvoltării durabile.

Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durbilă se va înfiinţa prin Hotărâre a Guvernului, conform art. 12, alin. 2 din Legea nr. 90/2001, aceasta urmând să elaboreze Rapoarte anuale şi să aprobe Planul de acţiuni, în condiţiile legii. Secretariatul permanent al Comitetului Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilăva fi asigurat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă va înainta Raportul anual Parlamentului României.

Comitetul interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional, care funcţioneazăpe lângă autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, conform HG 741/2011, va continua să coordoneze componenta protecţiei mediului.

Nuclee pentru Dezvoltare Durabilă şi experţi

Pentru coordonarea eficientă a implementării Strategiei se va consolida cadrul instituţional existent prin suplimentarea numărului de personal al Departamentului pentru dezvoltare durabilă.

La nivelul autorităţilor publice centrale, cu atribuţii în domeniul dezvoltării durabile, se vor crea nuclee pentru dezvoltare durabilă, acolo unde nu există, formate din personal existent, care să urmărească atât implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ce ţin de domeniul de activitate al instituţiei, cât şi să reprezinte punţi de legătură între fiecare instituţie şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, pe de o parte şi Institutul Naţional de Statistică pe de altă parte.

Pentru creşterea capacităţii administrative a instituţiilor publice implicate, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va facilita organizarea de cursuri de formare de experţi în dezvoltare durabilă pentru personalul implicat în implementarea strategiei.

Coaliţia pentru Dezvoltare Durabilă

În spiritul Agendei 2030, pentru o implementare eficientă a Strategiei este nevoie de sprijinul şi implicarea tuturor actorilor. Tineretul, organizaţiile neguvernamentale, sectorul privat, autorităţile locale, sindicatele, patronatele, institutele de cercetare-dezvoltare şi inovare, sfera academică, mass media, cultele religioase, fermierii, vârstnicii, familiile trebuie implicaţi în acţiunile conexe implementării. Pentru asigurarea unui dialog continuu, se va facilita înfiinţarea unei coaliţii pentru dezvoltare durabilă, din reprezentanţi ai societăţii civile.

Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă

Pentru a asigura participarea constantă a mediului academic, a cercetării şi a societăţii civile, respectiv urmărirea efectelor politicilor din domeniul dezvoltării durabile, se va constitui Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, la iniţiativa Departamentului pentru dezvoltare durabilă, prin Hotărâre a Guvernului, prin Hotărâre a Guvernului, conform art. 12, alin. 1 din Legea nr. 90/2001, din personalităţi din mediul ştiinţific şi academic, reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, ai partenerilor sociali şi ai societăţii civile. Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă va avea rolul de a oferi consultanţă, suport ştiinţific şi tehnic, de a iniţia şi elaborare documente programatice şi metodologii pentru implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

De asemenea, Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă va avea rolul de a susţine şi încuraja implementarea de bune practici relevante pentru România, cu rezultate pozitive la nivel european şi internaţional, în cadrul mecanismelor administraţiilor publice implicate în procesul de dezvoltare durabilă.

Plan de acţiune şi alte iniţiative

Pe lângă un cadru instituţional funcţional, existenţa planurilor de acţiune concrete şi asigurarea coerenţei politicilor de dezvoltare durabilă sunt esenţiale pentru atingerea ţintelor Strategiei. Astfel, se va avea în vedere elaborarea, până cel târziu la finalul anului 2019, a unui Plan de acţiune pentru materializarea obiectivelor care să ţină cont de propunerile transmise de toate organizaţiile în faza de consultare şi dezbatere publică a strategiei, prin implicarea tuturor actorilor participanţi la implementare.

Strategia cuprinde liniile de dezvoltare şi constituie baza pentru strategiile sectoriale, regionale şi locale viitoare. Dezvoltarea durabilă, contextualizată la particularităţile României prin această strategie, prezintă un cadru conceptual în spiritul căruia strategiile sectoriale trebuie armonizate. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va asigura coerenţa politicilor în domeniul dezvoltării durabile şi va fi consultat în cazul proiectelor de acte normative ce urmează a fi adoptate de către Guvernul României şi care au incidenţă directă asupra obiectivelor stabilite în strategie.

Pentru eficienţă şi transparenţă în implementarea strategiei, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, împreună cu celelalte structuri implicate în implementare şi monitorizare, vor dezvolta Programe de comunicare, informare şi conştientizare cu implicarea tuturor instituţiilor şi cetăţenilor.

Monitorizare

Institutul Naţional de Statistică şi setul de indicatori naţionali

Institutul Naţional de Statistică, va actualiza, în cel mult 2 ani de la aprobarea prin act normativ a Strategiei, setul de indicatori naţionali, în vederea măsurării implementării obiectivelor de dezvoltare durabilă, având la bază noile obiective prioritare stabilite prin strategie şi ţinând cont de setul de indicatori stabiliţi la nivelul ONU şi al UE pentru implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

În activitatea de colectare a datelor de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru indicatorii de dezvoltare durabilă cuprinşi în setul actualizat, INS va fi sprijinit de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Raportare – Nivel UE şi ONU

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va susţine raportarea periodică către UE a progreselor înregistrate de România în direcţia punerii în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, a participării active la noul consens european şi mondial privind dezvoltarea, deoarece acest proiect ambiţios răspunde tendinţelor şi provocărilor globale, care pentru prima dată sunt universal acceptate şi aplicabile tuturor ţărilor, iar UE s-a angajat să fie lider în punerea în aplicare a acestora.

În cadrul mecanismului de urmărire şi revizuire introdus de Agenda 2030 la nivel ONU, statele membre sunt încurajate să realizeze evaluări periodice ale progreselor realizate. Până în anul 2018, 102 de state au prezentat raportări voluntare în faţa Forumului Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF), printre care şi România. Până în 2030, România îşi propune să mai prezinte cel puţin două raportări.