Anexe din 20 decembrie 2016
la Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 6.129/2016 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare din 20.12.2016
- Emitent
- Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice
- Publicat în
- Monitorul Oficial
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 23 apr. 2024
Textul actului
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 bis din 15 februarie 2017
Anexa nr. 1 COMISIA DE MATEMATICĂ
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU
CONFERIREA TITLURILOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR
ȘI A GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. PRINCIPII ALE EVALUĂRII– Evaluarea va reflecta nivelul realizărilor în activitatea de cercetare științifică.– Evaluarea va măsura impactul și recunoașterea activității de cercetare științifică la nivel internațional.– Criterii suplimentare pot fi utilizate atât în cazul posturilor didactice, cât și al posturilor din cercetare, dar fără a scădea standardele impuse de criteriile minimale de mai jos.– În cazul posturilor de profesor universitar și de conferențiar universitar, evaluarea activității didactice-profesionale va fi făcută prin criterii suplimentare introduse și calculate de universități și departamente.– Standardele minimale cantitative de mai jos trebuie înțelese ca o condiție preliminară înscrierii la un concurs. Ele nu sunt suficiente pentru accederea la un post didactic sau de cercetare. Standardele cantitative care urmează nu trebuie folosite în ierarhizarea candidaților pe un post în concurs, ierarhizarea fiind calitativă și fiind exclusiv sarcina unei comisii de experți, care va stabili valoarea în matematică a rezultatelor lucrărilor fiecărui candidat.– Evaluarea va respecta normele de etică a cercetării; dosarele ce cuprind lucrări suspectate de plagiat nu vor fi evaluate.
2.MOTIVAREA ALEGERII CRITERIILOR MINIMALE– Se constată în ultimii ani falsificarea factorilor de impact ai unor reviste naționale și internaționale prin diverse mijloace de fraudă, ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact ai acestor reviste. De exemplu: cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare, sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legatură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thomson în urma acestor fraude științifice.– Având în vedere aceste fapte, se va lua în considerare la evaluare numai factorul AIS (scorul de influență al articolului (revistei)), prin normarea sa la factorul SRI (scorul relativ de influență). Acest factor (normat sau nu) are mai multe avantaje: nu are în vedere autocitările din aceeași revistă și citările sunt ponderate în funcție de rangul revistelor dintr-un subdomeniu. Se înlătură astfel consecințele fraudelor de tipul descris anterior.– Pentru a evalua corect nivelul articolelor științifice din domenii și subdomenii diferite (același autor poate să publice lucrări în mai multe subdomenii și chiar domenii) este necesară normarea factorului AIS din fiecare listă anuală pe subdomenii de la ISI Thomson. Se obține în acest mod factorul SRI, care se poate găsi pe site-ul UEFISCDI sau se poate calcula astfel: dacă o listă dintr-un subdomeniu are 2n sau 2n+1 reviste cu factorul AIS nenul, atunci "revista mediană" este revista clasată după factorul AIS descrescător în poziția n+1. Toți factorii AIS ai revistelor de pe această listă se împart la factorul AIS al revistei mediane, aceasta obținând factorul SRI egal cu 1.– În evaluare se consideră toate lucrările unui candidat din toate subdomeniile în care a publicat.– În evaluare, toți factorii SRI (respectiv AIS) se iau din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor, adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5.3. DEFINIȚII– A este mulțimea articolelor științifice care prezintă contribuții originale, publicate (tipărite sau online) de candidat ca autor sau coautor, în reviste cu maximul factorilor SRI (scorul relativ de influență) din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor (adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5), mai mare sau egal cu 0,5.– A_recent este mulțimea articolelor științifice care prezintă contribuții originale, publicate (tipărite sau online) de candidat ca autor sau coautor, în ultimii 7 ani calendaristici anteriori depunerii dosarului pentru evaluare, în reviste care au maximul factorilor SRI din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor, (adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5) mai mare sau egal cu 0,5. Ultimii 7 ani calendaristici anteriori depunerii dosarului pentru evaluare în anul t se consideră a fi anii: t-1, t-2, . . ., t-6, t-7.– s_i reprezintă maximul factorilor SRI din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor (adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5), ai revistei științifice dintr-un subdomeniu în care a fost publicat articolul i din lista candidatului. Dacă o revistă apare în mai multe liste din subdomenii diferite se aleg factorii SRI cel mai mari.– n_i reprezintă numărul de autori ai articolului i din lista candidatului.– S = suma (s_i/n_i), unde suma se face după toate articolele i din A.– S_recent = suma (s_i/n_i), unde suma se face după toate articolele i din A_recent.– C este numărul de citări, provenind din articole publicate în reviste științifice care au maximul factorilor SRI mai mare sau egal cu 0,5 (maximul se calculează din ultimele 5 liste ISI Thomson, indiferent de anul publicării, adică din anii t-1, t-2, t-3, t-4, t-5, unde t este momentul depunerii dosarului), care citează articole științifice publicate de candidat ca autor sau coautor. Nu se iau în considerare citările provenind din articole care au ca autor sau coautor candidatul.
4.STANDARDE MINIMALE
Profesor universitar, cercetător științific gradul I, candidat la abilitare:
S mai mare sau egal cu 5 și S_recent mai mare sau egal cu 2,5 și C mai mare sau egal cu 12.
Conferențiar universitar, cercetător științific gradul II:
S mai mare sau egal cu 2,5 și S_recent mai mare sau egal cu 1,5 și C mai mare sau egal cu 6.
5.MODELUL FIȘELOR DE VERIFICARE A ÎNDEPLINIRII STANDARDELOR MINIMALE
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. crt. articol│Articol, referință bibliografică│Publicat în ultimii 7 ani│s_i│n_i│s_i/n_i│
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 │ │ │ │ │ │
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 │ │ │ │ │ │
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
│... │... │...│...│... │
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: S = │S_recent =
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. crt.│Articolul citat, referință bibliografică│Revista și articolul în care a fost citat│s_i│
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1.│ │ │ │
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2.│... │... │ │
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Total │C =
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
–În acest tabel coloana s_i se completează cu maximul factorilor SRI (din ultimele 5 liste ISI Thomson disponibile în momentul t al depunerii dosarului, indiferent de anul publicării articolelor, adică din anii t-1, t- 2, t-3, t-4, t-5) ai revistei în care a fost publicat articolul care citează.Anexa nr. 2 COMISIA DE INFORMATICĂ
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Principii și perspective ale evaluării
Evaluarea trebuie să reflecte nivelul implicării candidatului în activitatea de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, în activitatea didactică-profesională, precum și impactul și recunoașterea implicării lui în aceste activități, la nivel național și internațional. În conformitate cu aceste principii, evaluarea va cuprinde următoarele perspective:
a)respectarea normelor de etică a cercetării,b) producția științifică,c) impactul rezultatelor,d) performanța academică.
Se recomandă comisiilor de concurs ca evaluarea dosarelor candidaților să țină seamă cu predilecție de calitatea cercetării raportată în lucrări. Îndeplinirea standardelor minimale este o condiție eliminatorie pentru înscrierea la concurs, dar nu și suficientă pentru obținerea titlului.
2.Metodologie
Fiecare dintre perspectivele a)-d) se evaluează cu unul din calificativele: îndeplinit, neîndeplinit. Standardele minimale se consideră îndeplinite dacă toate perspectivele sunt îndeplinite.
Perspectiva a): Etica cercetării. Gradul didactic nu se acordă în cazurile în care există evidențe care probează că autorul își atribuie (implicit sau explicit) rezultate (teoretice sau empirice), texte sau imagini care nu-i aparțin, ori care probează că în publicațiile sale candidatul a inclus părți copiate din literatură sau din alte surse (inclusiv manuscrise nepublicate ale altor autori).
Perspectiva b): Producția științifică. Această perspectivă se evaluează prin publicații apărute în forumuri (conferințe și reviste). Comisia CNATDCU de Informatică va folosi două liste de clasificare a forumurilor, una pentru conferințe și una pentru reviste. Fiecare din aceste liste conține 5 (cinci) categorii de forumuri: A*, A, B, C, și D. Punctajele asociate forumurilor din aceste categorii sunt următoarele:
● Categoria A*: 12 puncte;
● Categoria A: 8 puncte;
● Categoria B: 4 puncte;
● Categoria C: 2 puncte;
● Categoria D: 1 punct.
Lista pentru conferințe precum și împărțirea acestora în categorii, numită mai departe lista CORE, se bazează pe clasificarea internațională CORE (http://www.core.edu.au), cu următoarele amendamente:
● categoria C va include și LNCS-urile care nu sunt în categoriile A*, A și B;
● categoria D include conferințele care nu se regăsesc în categoriile A*, A, B și C, dar care sunt indexate SCOPUS, IEEE, ACM, SPRINGER, DBLP, CiteSeerX, Zentralblatt, MathSciNet, COPERNICUS, EBSCO, ProQuest etc. (nu și forumuri de genul WSEAS, IAENG, DAAAM, sau care au fost indexate numai CoRR abs/arXiv);
● Workshop-urile neclasificate de CORE dar asociate conferințelor de categorie A* (respectiv, A, B, C, D) sunt considerate de categorie A (respectiv, B, C, D, D) și primesc 6 (respectiv, 4, 2, 1, 1) puncte;
● Lucrările de tip poster și demonstrații de sisteme nu se iau în considerare.
Lista pentru reviste, numită mai departe lista UEFISCDI, se bazează pe lista utilizată de UEFISCDI pentru premierea articolelor publicate în reviste din fluxul științific internațional (http://uefiscdi.gov.ro/articole/4386/Premierea-rezultatelor-cercetării--articole.html). Categoriile în acest caz se obțin astfel:
● Categoria A*: primele 20% reviste din zona roșie a listei. Fie x numărul acestora;
● Categoria A: revistele din zona roșie a listei, ce nu intră în categoria A*, și primele x reviste din zona galbenă a listei;
● Categoria B: revistele din zona galbenă a listei, ce nu intră în categoria A, și primele x reviste din zona albă a listei;
● Categoria C: revistele din zona albă a listei, ce nu intră în categoria B, și revistele din SCOPUS ce nu se găsesc în categoriile A*, A și B;
● Categoria D: revistele ce nu se găsesc în categoriile A*, A, B și C;
● Revistele din lista https://scholarlyoa.com/2016/01/05/bealls-list-of-predatory-publishers-2016/nu se iau în considerare.
Pentru evaluarea perspectivei b) pentru gradele de conferențiar/CS II și profesor/CS I/abilitare se vor considera doar publicații ce conțin rezultate originale ale candidatului apărute în forumuri de categoriile A*, A, B sau C.
Punctajul publicațiilor se calculează după formula:
N S(i)
P = Σ ─────────────
i=1 max (1, n-2)
unde:
● S(i) reprezintă punctajul asociat forumului unde a apărut publicația. Pentru obținerea acestui punctaj, candidatul va utiliza lista corespunzătoare forumului pentru anul apariției publicației sau, în caz că acest lucru nu este posibil, a listelor cele mai apropiate de anul apariției publicației. În cazul existenței a două liste cele mai apropiate, se va utiliza lista cea mai favorabilă candidatului;
● n este numărul de autori ai publicației.
Valorile minime și pragurile pentru perspectiva b) se găsesc în următorul tabel.
┌──────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│Perspectiva b)│Conferențiar/CS II│Profesor/CS I/Abilitare│
├──────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Valori minime │ 32 │ 56 │
├──────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Praguri │ - │ A*+A ≥ 24 │
│ ├──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ A*+A+B ≥ 16 │ A*+A+B ≥ 40 │
└──────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
Perspectiva c): Impactul rezultatelor. Această perspectivă se evaluează pe baza citărilor, luându-se în considerare:
● citările pentru oricare publicație științifică a candidatului (inclusiv teze de doctorat, rapoarte de cercetare, monografii, publicații în forumuri din afara listelor precizate);
● citările provenind din publicații (care citează) în forumurile A*, A, B, C, sau D, precum și în teze de doctorat, rapoarte de cercetare, publicații în forumuri din afara listelor precizate, monografii sau cărți editate. În plus, publicațiile care citează nu trebuie sa aibă candidatul drept autor sau co-autor.
Punctajul citărilor se calculează după formula:!Imagine
Valorile minime și pragurile pentru perspectiva c) se găsesc în următorul tabel.
┌──────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│Perspectiva c)│Conferențiar/CS II│Profesor/CS I/Abilitare│
├──────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Valori minime │ 48 │ 120 │
├──────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Praguri[2] │ A*+A+B ≥ 12 │ A*+A+B ≥ 40 │
└──────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
Perspectiva d): Performanța academică. Această perspectivă se evaluează după indicatorii din tabelul de mai jos (n reprezintă numărul de autori):
┌────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│i). Cărți de autor/editate și capitole │ │ │
│publicate în edituri de categoria │ │ │
│(conform clasamentului SENSE): │ │ │
│- cărți (A) │16/max(1, n-2) │ │
│- cărți (B) sau capitole (A) │ 8/max(1, n-2) │ │
│- cărți (C) sau capitole (B) │ 4/max(1, n-2) │ │
│- cărți (D, E și nelistate) sau │ │ │
│capitole (C) │ 2/max(1, n-2) │ │
│- capitole (D, E și nelistate) │ 1/max(1, n-2) │pe volum sau capitol │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ii). Editor proceedings la conferințe │ │ │
│de tip: │ │ │
│- A* │ A │ B │ C │ D │(12│ 8 │ 4 │ 2 │ 1)/max(1, n-2)│pe volum │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│iii). Publicarea unui curs universitar │ │ │
│în format electronic │ 2 │pe curs │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│iv). Director/editor al unei reviste │ │ │
│de tip: │ │ │
│- A* │ A │ B │ C │ D │36 │ 24 │ 12 │ 6 │ 3 │pe revistă │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│v). Director (coordonator/responsabil) │ │ │
│membru al unui grant/proiect/contract/ │ │ │
│program de cercetare național/ │ │ │
│internațional a cărui valoare intrată │ │ │
│în instituție este: │ │ │
│≥ 500.000 Euro, ca director │membru │10 │ 5 │ │
│200.000 - 499.999 Euro, ca director│membru │ 8 │ 4 │ │
│100.000 - 199.999 Euro, ca director│membru │ 6 │ 3 │ │
│50.000 - 99.999 Euro, ca director │membru │ 4 │ 2 │ │
│<50.000, ca director │membru │ 2 │ 1 │pe grant/proiect/contract/program│
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│vi). Membru în comitetul științific (de │ │ │
│program) al unor conferințe, simpozioane, │ │ │
│workshop-uri, de tip: │ │ │
│- A* │ A │ B │ C │ D │6 │ 4 │ 2 │ 1 │ 0,5 │pe eveniment │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│vii). Organizare evenimente științifice/ │ │ │
│școli de vară, în calitate de: │ │ │
│- director│membru în comitetul de organizare│2 │ 1 │pe eveniment │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│viii). Keynote/invited speaker/professor la │ │ │
│evenimente/universități[1]: │ │ │
│- de tip A*/top 20 │12 │ │
│- de tip A/top 100 │ 8 │ │
│- de tip B/școli de vară internaționale/top │ 4 │ │
│200 │ │ │
│- de tip C, școli de vară naționale, │ 2 │ │
│conferințe ale Academiei Române/top 500 │ │ │
│- de tip D/evenimente locale/> 500 │ 1 │pe eveniment/conferință │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│ix). Profesor/cercetător asociat/visiting la│ │pe vizită (pentru vizite scurte │
│o universitate din: │ │cu predare intensivă se pot face │
│- top 20 │12 * nr. luni │echivalări: 1 lună=16 ore de │
│- top 100 │ 8 * nr. luni │predare); maximum 24 puncte │
│- top 200 │ 4 * nr. luni │ │
│- top 500 │ 2 * nr. luni │ │
│- > 500 │ nr. luni │ │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│x). Consolidarea de echipe de cercetare │(4 │ 2 │ 1) * nr. ani │pentru echipe de minimum 5 │
│(numai în postura de lider), la nivel: │ │persoane, nu mai mult de 10% din │
│internațional (acreditări) național │ │punctajul total al perspectivei d│
│(acreditări) în instituție (recunoscute │ │ │
│oficial) │ │ │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│xi). Membru în comisii de evaluare a tezelor│ │ │
│de doctorat la o universitate din top: │ │ │
│- 20 │ 100 │ 200 │ 500 │ >500 │6 │ 4 │ 2 │ 1 │ 0,5 │pe teză │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│xii). Membru în comisii de îndrumare a │ 1 │pe doctorand îndrumat care a │
│doctoranzilor (dovedit prin decizia școlii │ │obținut titlul de doctor │
│doctorale) │ │ │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│xiii). Brevete și invenții active (OSIM, │ │ │
│ORDA etc.) │12/max(1, n-2) │pe brevet/invenție │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│xiv). Dezvoltarea de pachete și instrumente │2 max(1, n-2) │pe produs; maximum 10% din │
│software, dezvoltarea de resurse și colecții│ │punctajul total al perspectivei d│
│de date de largă utilitate (probate prin │ │ │
│număr de accesări, publicarea pe site-uri │ │ │
│open source etc.) │ │ │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│xv). Poziții de conducere în organizații │ │ │
│profesionale: │ │ │
│- internaționale │ naționale │4 │ 2 │pe organizație │
├────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤
│xvii). Premii și alte merite │Punctaj conform deciziei univ. │maximum 10% din punctajul total │
│ │sau inst. de cercetare │al perspectivei d │
└────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
Valorile minime și pragurile pentru perspectiva d) se găsesc în următorul tabel:
┌──────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│Perspectiva d)│Conferențiar/CS II│Profesor/CS I/Abilitare│
├──────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Valori minime │ 36 │ 60 │
├──────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Praguri │ - │Minim un proiect, cu │
│ │ │echipă de cel puțin 2 │
│ │ │(doi) membri, obținut │
│ │ │de candidat prin │
│ │ │competiție la nivel │
│ │ │național sau │
│ │ │internațional │
└──────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
(*****) FIC(AC) - factorul de impact cumulat minimal din publicații în calitate de autor de corespondență.
Recomandări suplimentare:
● Activitatea didactică, cărți, manuale, cursuri, suporturi de curs se pot introduce drept criterii proprii de către universități/institute.
● Capitolele de cărți se echivalează cu articole cu FI = 2 (doi), în cărțile prezente în mai mult de 150 de biblioteci (vizibile în motorul de căutare UEFISCDI);
● Brevetele internaționale (de tipul EU, WO) se echivalează (fiecare) cu un articol cu FI = 4 (patru).
Note:
● Este obligatoriu ca pentru poziția de profesor și pentru abilitare candidații să ilustreze prin publicații domeniile proprii de cercetare (autor de corespondență).
● Aceste standarde sunt setul minim de standarde de concurs. Suplimentar, instituțiile (universități, institute) pot impune și alte cerințe, conform legii. În cazul universităților, asupra acestora se va pronunța un organism abilitat de către Senatul Universității și rezultatele vor fi aprobate de către Senat (Legea nr. 1/2001 art. 297, 219). În cazul institutelor asupra acestora va decide Consiliul Științific (Legea nr. 319/2003, art. 16(2)c). În ambele cazuri, CNATDCU va valida îndeplinirea setului minimal, conform Legii nr. 1/2011, art. 166(2), 219(1), 295(1)(3) și 300(4); respectiv Legii nr. 319/2003, art. 16(2)c.
Anexa nr. 5 COMISIA DE ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE
Criteriul 1: Articole științifice
Profesor/CS I/Abilitare: 5 articole ca autor principal în reviste cu factor de impact în baza de date Web of Science, cu AIS cumulat ≥ 3,5; 3 articole în reviste BDI
Conferențiar/CS II: 4 articole ca autor principal în reviste cu factor de impact în baza de date Web of Science, cu AIS cumulat ≥ 3; 2 articole în reviste BDI
Criteriul 2: Vizibilitatea articolelor științifice
Profesor/CS I/Abilitare Indicele Hirsch >= 4
Conferențiar/CS II: Hi >= 3
Criteriul 3: Capacitatea de susținere a activităților de cercetare
● Profesor/Abilitare/CS I: A.: Director/Lider de proiect/grant în 2 proiecte/granturi naționale sau responsabil de proiect/grant în 3 proiecte/granturi de cercetare naționale sau B.: Director/Lider la 1 proiect/grant internațional sau responsabil de proiect/grant în 2 proiecte/granturi de cercetare internaționale.
● Conferențiar/CS II: Director/Lider de proiect/grant național în 1 proiect/grant, sau responsabil de proiect/grant în 2 proiecte/granturi de cercetare naționale, sau participare ca membru în echipa de lucru în 2 proiecte/granturi internaționale.
Precizări:
● Criteriile minime trebuie îndeplinite cumulativ.
● Autorii principali sunt primul autor, autorul corespondent sau un alt autor cu o contribuție egală cu a primului autor, dacă acest lucru se specifică în articol.
● AIS = Article Influence Score din ISI Web of Science la data publicării articolului. Pentru articolele publicate în reviste incluse în baza de date Arts Humanities Citation Index se consideră un AIS echivalent cu 0,8 per articol publicat.
● Baze de date internaționale (BDI) acceptate: Web of Science, Master Journal List, ERIH PLUS, Scopus, EBSCO, ProQuest, CEEOL, Ulrichsweb, Index Copernicus, GEOREF, Genamics Journal Seek, Library of Congress Online Catalog.
● Indicele Hirsch din ISI Web of Science, din care se exclud autocitările.
● Proiecte și granturi câștigate prin competiție, valoare minimă 100000 RON sau echivalent în euro.
Anexa nr. 6 COMISIA DE INGINERIE CIVILĂ ȘI MANAGEMENT
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Structura activității candidatului
┌────┬─────────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ Domeniul │ │ │ │ │
│crt.│ activi- │ │ │ Subcategorii/ │ Indicatori │
│ │ tăților │ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ Activități │ Punctaj │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 1 │Activitatea │1.1 Cărți, cursuri universitare │1.1.1. Cărți, cursuri universitare/ │1.1.1.1 internaționale │Nr. pagini/ │
│ │didactică și │și capitole în cărți de │capitole ca autor; pentru Profesor/CS I │ │(2*nr. autori) │
│ │profesională │specialitate │minimum 2, Conferențiar/CS II minimum 1 ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │(A1) │ │ │1.1.1.2 naționale │Nr. pagini/ │
│ │ │ │ │ │(5*nr. autori) │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.1.2 Cărți, cursuri universitare/ │1.1.2.1 internaționale │Nr. Pagini/ │
│ │ │ │capitole de cărți ca editor/coordonator │ │(3*nr. Autori) │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │1.1.2.2 naționale │Nr. Pagini/ │
│ │ │ │ │ │(7*nr. Autori) │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │1.2 Coordonare de programe de │Punctaj unic, egal cu unitatea, pentru │ │Maximum 10 │
│ │ │studii, organizare și coordonare│fiecare activitate (maxim 10 activități │ │pentru Profesor │
│ │ │programe de formare continuă și │pentru Profesor/CS I; maxim 5 activități│ │/CSI │
│ │ │proiecte educaționale (POS, │pentru Conferențiar/CS II) │ │Maxim 5 pentru │
│ │ │Erasmus, Socrates, Leonardo, sa)│ │ │Conferențiar/CSII│
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 2 │Activitate de│2.1 Articole în reviste cotate*)│Minimum 8 articole pentru Profesor/CS I │ │(25+20*FI)/nr. │
│ │cercetare │ISI Thomson Reuters și în volume│- dintre acestea minim 2 trebuie să fie │ │Autori │
│ │(A2) │indexate ISI Proceedings │în reviste cu FI > 1 și minim 2 în │ │ │
│ │ │*) Factorul de Impact (FI) al │reviste cu FI>0.5. │ │ │
│ │ │revistei este cel din anul ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │publicării articolului │Minimum 5 articole pentru Conferențiar/ │ │(25+20*FI)/nr. │
│ │ │ │CS II - dintre acestea minim 2 trebuie │ │Autori │
│ │ │ │să fie în reviste cu FI > 0.5. │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.2 Articole*) în reviste și │Minimum 12 pentru Profesor/CS I │ │20/nr. de autori │
│ │ │volumele unor manifestări │ │ │ │
│ │ │științifice indexate în baze de │ │ │ │
│ │ │date internaționale (BDI)**) ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │*) Articolele indexate în ISI │Minimum 8 pentru Conferențiar/CS II │ │20/nr. de autori │
│ │ │WOS care nu sunt luate în │ │ │ │
│ │ │considerare la criteriul A2.1 │ │ │ │
│ │ │pot fi echivalate cu articole │ │ │ │
│ │ │BDI în forma 1 lucrare indexată │ │ │ │
│ │ │în ISI Web of Science este │ │ │ │
│ │ │echivalentă cu o lucrare │ │ │ │
│ │ │indexată în baze de date │ │ │ │
│ │ │internaționale. │ │ │ │
│ │ │**) Bazele de date considerate │ │ │ │
│ │ │sunt: Scopus, Wiley, Springer, │ │ │ │
│ │ │Science Direct, IEEE, │ │ │ │
│ │ │Engineering Village, Proquest, │ │ │ │
│ │ │EBSCO. │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.3 Brevete de invenție │ │2.3.1 cotate ISI │50/nr. de autori │
│ │ │înregistrate la OSIM sau WIPO ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.3.2 internaționale, │35/nr. de autori │
│ │ │ │ │necotate ISI │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.3.3 naționale │25/nr. de autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.4 Granturi/Proiecte*) │2.4.1 Director (pentru instituția │2.4.1.1 internaționale │20*număr ani de │
│ │ │câștigate prin competițiile ce │coordonatoare)/responsabil (pentru │ │desfășurare │
│ │ │finanțează activități de │instituția parteneră) - Minim 2 pentru │ │(dovediți prin │
│ │ │cercetare. │Profesor/CS I; Minimum 1 pentru │ │contract) │
│ │ │*) Prin grant/proiect de │Conferențiar/CS II ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │cercetare câștigat prin │ │2.4.1.2 naționale │10*număr ani de │
│ │ │competiție se înțelege că │ │ │desfășurare │
│ │ │trebuie să fie atrase simultan │ │ │(dovediți prin │
│ │ │fonduri pentru: cheltuieli de │ │ │contract) │
│ │ │personal, cheltuieli de capital,├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │cheltuieli cu logistică (obiecte│2.4.2. Membru în echipa de implementare │2.4.2.1 internaționale │10*număr ani de │
│ │ │de mică valoare și consumabile),│a grantului │ │desfășurare │
│ │ │deplasări și regia universității│ │ │(participarea se │
│ │ │ │ │ │dovedește prin │
│ │ │ │ │ │fișele de pontaj)│
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.4.2.2 naționale │5*număr ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
│ │ │ │ │ │(participarea se │
│ │ │ │ │ │dovedește prin │
│ │ │ │ │ │fisele de pontaj)│
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.5 Responsabil de proiecte de │ │ │5/proiect (se │
│ │ │cercetare/consultanță (fiecare │ │ │dovedește prin │
│ │ │proiect considerat la calculul │ │ │contract) │
│ │ │punctajului trebuie să fie în │ │ │ │
│ │ │valoare de minim 50000 lei │ │ │ │
│ │ │pentru instituția la care │ │ │ │
│ │ │responsabilul era/este titular) │ │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 3 │Recunoaștere │3.1 Citări în reviste ISI și BDI│Minimum 15 citări pentru Profesor/CS I │3.1.1 Articole în │10,0*FI/nr autori│
│ │și impactul │și în volumele conferințelor ISI│Minimum 8 citări pentru Conferențiar/ │reviste cotate ISI │ │
│ │activității │și BDI (Nu se iau în considerare│CS II ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ (A3) │citările provenind din articole │ │3.1.2 Articole în │2,5/nr autori │
│ │ │care au ca autor sau coautor │ │volumele unor │ │
│ │ │candidatul (autocitările)) │ │manifestări științifice │ │
│ │ │(FI este factorul de impact al │ │indexate ISI │ │
│ │ │revistei în care se citează │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │publicația candidatului/ │ │3.1.3 Articole în │ │
│ │ │candidatei) │ │reviste indexate BDI │2,0/nr autori │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.1.4 Articole în │ │
│ │ │ │ │volumele unor │ │
│ │ │ │ │manifestări științifice │ │
│ │ │ │ │indexate BDI │1,0/nr autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.2 Prezentări invitate în │Punctaj unic pentru fiecare activitate │3.2.1 internaționale │10 │
│ │ │plenul unor manifestări │(maximum 10 activități pentru Profesor/ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice naționale și │CS I, maximum 5 activități pentru │3.2.2 naționale │5 │
│ │ │internaționale (keynote-speaker)│Conferențiar/CS II) │ │ │
│ │ │și Profesor invitat pentru a │ │ │ │
│ │ │susține module de curs/prelegeri│ │ │ │
│ │ │(exclusiv ERASMUS) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.3 Membru în colective de │Punctaje unice pentru fiecare categorie,│3.3.1 Membru în │ │
│ │ │redacție sau comitete │ce se acordă numai dacă sunt îndeplinite│colective de redacție │ │
│ │ │științifice al revistelor și │următoarele cerințe minimale, astfel: │sau recenzor pentru │ │
│ │ │manifestărilor științifice, │3.3.1 - minimum 2 colective de redacție │reviste cotate ISI │10 │
│ │ │organizator de manifestări │și minimum 8 recenzii ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice; Recenzor pentru │3.3.2 - minimum 2 colective de redacție │3.3.2 Membru în │ │
│ │ │reviste și manifestări │și minimum 8 recenzii │colective de redacție │ │
│ │ │științifice │3.3.3 - minimum 2 comitete științifice │sau recenzor pentru │ │
│ │ │ │și minimum 12 recenzii │reviste indexate BDI │6 │
│ │ │ │Obs. Pentru reviste, comitete ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │științifice și manifestări științifice │3.3.3 Membru în comitete│ │
│ │ │ │internaționale, valorile minime │științifice, organizator│ │
│ │ │ │specificate anterior se împart la 2 │sau recenzor pentru │ │
│ │ │ │ │manifestări științifice │4 │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.4 Experiența de management │ │3.4.1 Funcții de │ │
│ │ │universitar sau de cercetare │ │conducere (rector, │ │
│ │ │ │ │prorector, decan, │ │
│ │ │ │ │prodecan, director │ │
│ │ │ │ │departament, director │ │
│ │ │ │ │școală doctorală, │ │
│ │ │ │ │director general, │ │
│ │ │ │ │director științific, │ │
│ │ │ │ │director adjunct, șef │ │
│ │ │ │ │secție, șef laborator) │5*nr. de ani │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.4.2 Membru în │ │
│ │ │ │ │organisme de conducere │ │
│ │ │ │ │(senat, consiliul │ │
│ │ │ │ │facultății, consiliul │ │
│ │ │ │ │științific) │2* nr. de ani │
└────┴─────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ 3. Condiții minimale [A(i)] │
├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │ Categoria │
│crt. ├─────────────────────────┬─────────────────────┬───────────────┬─────────────────┬───────────────┤
│ │Domeniul de activitate │Condiții Conferențiar│Condiții CS II │Condiții Profesor│Condiții CS I │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică/ │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │Minimum 30 pct │Fără restricții│Minimum 70 pct │Fără restricții│
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ 2 │Activitatea de │ │ │ │ │
│ │cercetare (A2) │Minimum 180 pct │Minimum 220 pct│Minimum 300 pct │Minimum 380 pct│
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│ 3 │Recunoaștere și │ │ │ │ │
│ │impactul activității (A3)│Minimum 40 pct │Minimum 30 pct │Minimum 80 pct │Minimum 70 pct │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┤
│TOTAL│ │Minimum 250 │Minimum 250 │Minimum 450 │Minimum 450 │
└─────┴─────────────────────────┴─────────────────────┴───────────────┴─────────────────┴───────────────┘
Anexa nr. 7 COMISIA DE INGINERIA MATERIALELOR
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Structura activității candidatului
┌────┬─────────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ Domeniul │ │ │ │ │
│crt.│ activi- │ │ │ Subcategorii │ Indicatori │
│ │ tăților │ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ │ (kpi) │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 1 │Activitatea │1.1 Cărți, și capitole în cărți │1.1.1 Cărți/capitole ca autor │1.1.1.1 internaționale │Nr. pagini/ │
│ │didactică și │de specialitate în edituri │ │ │(2 x nr. autori) │
│ │profesională │recunoscute │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │(A1) │ │ │1.1.1.2 Naționale; din │Nr. pagini/ │
│ │ │ │ │care: [1]: Profesor │(5 x nr. autori) │
│ │ │ │ │minim 2, d.c. 1 prim │ │
│ │ │ │ │autor; Conferențiar │ │
│ │ │ │ │minim 1 │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.1.2 Cărți/capitole ca editor │1.1.2.1 Internaționale │Nr. pagini/ │
│ │ │ │ │ │(3 x nr. editori)│
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │1.1.2.2 Naționale │Nr. pagini/ │
│ │ │ │ │ │(7 x nr. editori)│
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │1.2 Suport didactic │1.2.1 Manuale didactice, monografii, │ │Nr. pagini/ │
│ │ │ │inclusiv electronice: pentru Profesor │ │(10 x nr. autori)│
│ │ │ │min. 2, din care 1 ca prim autor; pentru│ │ │
│ │ │ │Conferențiar min. 1 │ │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.2.2 Îndrumatoare de laborator/ │ │Nr. pagini/ │
│ │ │ │aplicații │ │(20 x nr. autori)│
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 2 │Activitatea │2.1 Articole în reviste cotate │2.1.1 Minimum 15 articole pentru │ │ │
│ │de cercetare │ISI Thomson Reuters-Web of │Profesor/CS I din care min. 10 în │ │ │
│ │(A2) │Science Core Collection [FI - │Reviste cotate ISI Th.R. [din care │ │50*X/nr. autori; │
│ │ │Factor de Impact] și în volume │min. 5 cu FI de min. 1, și min. 5 ca │ │(pentru reviste │
│ │ │indexate ISI proceedings - Web │autor principal cu FI min 0,5] [3] │ │X = factorul de │
│ │ │of Science, în specificul ├────────────────────────────────────────┤ │impact al │
│ │ │postului scos la concurs [2] │2.1.2 Minimum 10 articole pentru │ │revistei; pentru │
│ │ │ │Conferențiar/CSII din care min. 5 în │ │articole în │
│ │ │ │Reviste cotate ISI Th.R. [din care min. │ │volume X =0,1) │
│ │ │ │3 cu FI de min. 1 și min. 2 ca autor │ │ │
│ │ │ │principal cu FI min. 0,5] [3] │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.2 Articole în reviste și │ │ │50*X/nr. autori; │
│ │ │volumele unor manifestări │ │ │X = 0.08 │
│ │ │științifice indexate în alte │ │ │ │
│ │ │Baze de Date Internaționale │ │ │ │
│ │ │[BDI], în specificul postului │ │ │ │
│ │ │scos la concurs [4] │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.3 Brevete de invenție acordate│ │2.3.1 Internaționale │25/50/nr. Autori │
│ │ │neindexate/indexate ISI Thomson │ │ │(Triadic, │
│ │ │Reuters-Web of Science-Derwent │ │ │Europatent) │
│ │ │Innovations Index │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.3.2. Naționale │15/25/nr. autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.4 Granturi/proiecte de │2.4.1 Director/Responsabil partener: │2.4.1.1.Internaționale │20 x ani │
│ │ │cercetare câștigate prin │Minimum 2 pentru Profesor/CS I, din care│ │desfășurare │
│ │ │competiție/Contracte cu agenți │cel puțin 1 ca director; Minim 1 pentru ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │economici, min 10.000 echivalent│Conferențiar/CSII. │2.4.1.2. Naționale │5 x ani │
│ │ │Euro, încasați │ │ │desfășurare │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │2.4.2 Membru în echipă │2.4.2.1 Internaționale │4 x ani │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.4.2.2 Naționale │2 x ani │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea│3.1 Citări în reviste cotate în │Se exclud autocitările tuturor │3.1.1 ISI │5/nr. autori │
│ │și impactul │ISI Thomson Reuters- Web of │co-autorilor; │ │pentru FI < 0.5; │
│ │activității │Science Core Collection [FI - │Lucrări citate: articol de revistă, │ │10/nr. autori │
│ │(A3) │Factor de Impact] și în alte BDI│conferință, carte, teza brevet invenție;│ │pentru 0,5
│ │ │(FI se referă la revista în care│Minimum 30 citări pentru Profesor/CSI și│ │15/nr. autori pt.│
│ │ │a fost publicat articolul care │minimum 15 citări pentru Conferențiar │ │1
│ │ │citează) │/CSII, în ISI Thomson Reuters-Web of │ │autori pt.FI>2 și│
│ │ │ │Science Core Collection și SCOPUS │ │30/nr. de autori │
│ │ │ │ │ │pt. FI>5 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.1.2 BDI │3/nr. autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.2 Prezentări invitate în │ │3.2.1 Internaționale │ 8 │
│ │ │plenul unor manifestări │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice naționale și │ │3.2.2 Naționale │ 4 │
│ │ │internaționale și Profesor │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │invitat (exclusiv ERASMUS) │ │3.2.3 Profesor invitat │ 8 │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.3 Membru în colectivele de │ │3.3.1 ISI │Editor/ │
│ │ │redacție sau comitete │ │ │chairman - 12; │
│ │ │științifice ale revistelor și │ │ │Membru - 8; │
│ │ │manifestărilor științifice, │ │ │Recenzor - 5 │
│ │ │organizator de manifestări │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice/Recenzor pentru │ │3.3.2 BDI │Editor/ │
│ │ │reviste și manifestări │ │ │chairman - 10; │
│ │ │științifice naționale și │ │ │Membru - 5; │
│ │ │internaționale │ │ │Recenzor - 3 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.3.3 Naționale și │Editor/ │
│ │ │ │ │internaționale │chairman - 5; │
│ │ │ │ │neindexate │Membru - 3; │
│ │ │ │ │ │Recenzor - 2 │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.4 Expert evaluare proiecte de │ │3.4.1 Internaționale │10* nr. contracte│
│ │ │cercetare │ │ │de evaluare │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.4.2 Naționale │5* nr. contracte │
│ │ │ │ │ │de evaluare │
└────┴─────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘
Criterii opționale
┌────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────┐
│3.5 Premii (nu se consideră │ │3.5.1 Academia Română │ 50 │
│premierea articolelor de către │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│UEFISCDI) │ │3.5.2 ASAS, AOSR, │ │
│ │ │academii de ramură și │ │
│ │ │CNCSIS │ 20 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5.3 Premii │ │
│ │ │internaționale │ 10 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5.4 Premii naționale │ │
│ │ │în domeniu │ 5 │
├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│3.6 Membru în academii, │3.6.1 Academia Română │ │ 50 │
│organizații, asociații ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│profesionale de prestigiu, │3.6.2 ASAS, AOSR și academii de ramură │ │ 10 │
│naționale și internaționale, ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│apartenență la organizații din │3.6.3 Conducere asociații profesionale │3.6.3.1 Internaționale │ 15 │
│domeniul educației și cercetării│ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6.3.2 Naționale │ 5 │
│ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │3.6.4 Asociații profesionale │3.6.4.1 Internaționale │ 5 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6.4.2 Naționale │ 2 │
│ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │3.6.5 Organizații în domeniul educației │3.6.5.1 Conducere │ 10 │
│ │și cercetării ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6.5.2 Membru │ 2 │
└────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ 3. Condiții minimale [A(i)] │
├─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │ Categoria │
│crt. ├─────────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────┤
│ │Domeniul de activitate │Condiții Conferențiar│ Condiții CS II │Condiții Profesor │ Condiții CS I │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică/ │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │Minimum 30 puncte │ Fără restricții │Minimum 60 puncte │ Fără restricții │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 2 │Activitatea de │ │ │ │ │
│ │cercetare (A2) │Minimum 160 puncte │Minimum 190 puncte│Minimum 320 puncte│Minimum 380 puncte│
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 3 │Recunoaștere și │ │ │ │ │
│ │impactul activității (A3)│Minimum 60 puncte │Minimum 60 puncte │Minimum 120 puncte│Minimum 120 puncte│
├─────┴─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ TOTAL │ 250 puncte │ 250 puncte │ 500 puncte │ 500 puncte │
└───────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Anexa nr. 8 COMISIA DE INGINERIE CHIMICĂ, INGINERIE MEDICALĂ,
ȘTIINȚA MATERIALELOR ȘI NANOMATERIALE
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE
Se definesc:
NTOP = număr total de articole în reviste ISI situate în top 25% (zona roșie) în calitate de autor principal. Situația revistelor în top 25% se judecă pe cazul cel mai favorabil pentru candidat, fie la momentul publicării, fie la data înscrierii la concurs.
FIC = factor de impact cumulat (suma factorilor de impact ai revistelor la momentul înscrierii la concursul pentru ocuparea unei poziții didactice)
NP = număr articole în reviste ISI la care candidatul este autor principal (prim autor sau autor de corespondență)
NC = număr total de citări (din baza SCOPUS) (se exclud autocitările candidatului)
NCO = număr contracte de cercetare-dezvoltare-inovare obținute prin competiție la nivel național sau internațional ori contracte de cercetare-dezvoltare-inovare cu terții în valoare minimă echivalentă cu 10.000 Euro
Articolele pentru calculul NTOP, FIC, NP, NC se vor lua în considerare numai dacă la data publicării revista era indexată ISI, iar la data înscrierii la concurs a candidatului articolele sunt vizibile în WoS sau dacă se prezintă ca reprinturi (inclusiv cu paginația revistei)
1.Concurs de Conferențiar/CS II
Standarde minimale (cumulative):
a)NTOP ≥ 2b) NP ≥ 10c) FIC ≥ 15
În acest caz în calculul FIC se ține seamă de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol în care nu este autor principal
d)NC ≥ 50
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
e)NCO ≥ 1 (în calitate de Director proiect/Responsabil proiect)
2.Concurs de Profesor I CS I
Standarde minimale (cumulative):
a)NTOP ≥ 4b) NP ≥ 20c) FIC ≥ 30
În acest caz în calculul FIC se ține seamă de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol în care nu este autor principal
d)NC ≥ 120
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
e)NCO ≥ 1 (în calitate de Director proiect)
Anexa nr. 9 COMISIA DE INGINERIE ELECTRICĂ
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Tabel cu structura activității candidatului
│Nr. │ Domeniul │ │ │ │ │
│crt.│ activi- │ │ │ Subcategorii │ Indicatori │
│ │ tăților │ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ │ [k(pi)] │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 1 │Activitatea │1.1 Cărți, și capitole în cărți │1.1.1 Cărți cu ISBN/capitole ca autor: │1.1.1.1 internaționale │nr. pagini/ │
│ │didactică și │de specialitate │Profesor minimum 4; │ │(2*nr. autori) │
│ │profesională │ │Conferențiar minimum 2; ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │(A1) │ │CS I minimum 2; CS II minimum 1 │1.1.1.2 naționale; │nr. pagini/ │
│ │ │ │ │ │(5*nr. autori) │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.1.2 Cărți/capitole de cărți ca │1.1.2.1 internaționale │nr. pagini/ │
│ │ │ │editor/coordonator │ │(3*nr. autori) │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │1.1.2.2 naționale │nr. pagini/ │
│ │ │ │ │ │(7*nr. autori) │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │1.2 Suport didactic │1.2.1 Suport de curs inclusiv electronic│ │nr. pagini/ │
│ │ │ │Profesor minimum 2 din care 1 ca prim │ │(10*nr. autori) │
│ │ │ │autor; │ │ │
│ │ │ │Conferențiar minimum 1; │ │ │
│ │ │ │CS I și CS II fără restricții │ │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.2.2 Îndrumare de laborator/aplicații: │ │nr. pagini/ │
│ │ │ │pentru Profesor minimum 2 din care │ │(20*nr. autori) │
│ │ │ │minimum 1 prim autor; Conferențiar │ │ │
│ │ │ │minimum 1; │ │ │
│ │ │ │CS I și CS II fără restricții │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │1.3 Coordonare de programe de │ │ │ │
│ │ │studii, organizare și coordonare│ │ │ │
│ │ │programe de formare continuă și │ │ │ │
│ │ │proiecte educaționale (POS, │ │ │ │
│ │ │ERASMUS, s.a.) │Punctaj unic pentru fiecare activitate │ │ 10 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 2 │Activitatea │2.1 Articole în extenso în │2.1.1 Profesor/CS I: minimum 10 articole│ │ │
│ │de cercetare │reviste cotate WOS Thomson- │din care minimum 4 ca prim autor și │ │ │
│ │(A2) │Reuters(1), în volume │minimum 4 în reviste │ │(25+20*factor │
│ │ │proceedings indexate WOS Thomson├────────────────────────────────────────┤ │impact(2))/nr. de│
│ │ │- Reuters și brevete de invenție│2.1.2 Conferențiar/CS II: minimum 7 │ │autori │
│ │ │indexate WOS - Derwent │articole din care minimum 2 ca prim │ │ │
│ │ │ │autor și minimum 2 în reviste │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.2 Articole în reviste și în │2.2.1 Profesor/CS I: minimum 20 articole│ │ │
│ │ │volumele unor manifestări │din care minimum 5 în reviste │ │ │
│ │ │științifice indexate în alte ├────────────────────────────────────────┤ │20/nr. de autori │
│ │ │baze de date internaționale │2.2.2 Conferențiar/CS II: minimum 15 │ │ │
│ │ │(BDI(3)) │articole din care minimum 2 în reviste │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.3 Brevete de invenție indexate│ │2.3.1 internaționale │25/nr. de autori │
│ │ │în alte baze de date │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.3.2 naționale │15/nr. de autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.4 Granturi/proiecte câștigate │2.4.1 Director/Responsabil proiect │2.4.1.1. internaționale │20*ani de │
│ │ │prin competiție națională/ │partener: minimum 2 pentru Profesor/CS I│ │desfășurare │
│ │ │internațională(4) │minimum 1 pentru Conferențiar/CS II ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.4.1.2 naționale │10*ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │2.4.2 Membru în echipă │2.4.2.1. internaționale │4*ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.4.2.2 naționale │2*ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.5 Contracte de cercetare/ │2.5.1 Director/Responsabil proiect │ │5*ani de │
│ │ │consultanță (valoare echivalentă│partener │ │desfășurare │
│ │ │de minim 2000 Euro) ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │2.5.2 Membru în echipă │ │2*ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea│3.1 Citări în revistele WOS și │3.1.1 Profesor/CS I: minimum 10 citări │ │ │
│ │și impactul │volumele conferințelor WOS (5) ├────────────────────────────────────────┤ │5/nr. autori ai │
│ │activității │ │3.1.2 Conferențiar/CS II: minimum 7 │ │articolului citat│
│ │(A3) │ │citări │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.2 Citări în revistele BDI și │3.2.1 Profesor/CS I: minimum 20 citări │ │ │
│ │ │volumele conferințelor BDI (5) ├────────────────────────────────────────┤ │3/nr. autori ai │
│ │ │ │3.2.2 Conferențiar/CS II: minimum 10 │ │articolului citat│
│ │ │ │citări │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.3 Prezentări invitate în │Punctaj unic pentru fiecare activitate │3.3.1 internaționale │ 20 │
│ │ │plenul unor manifestări │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice naționale și │ │3.3.2 naționale │ 5 │
│ │ │internaționale și Profesor │ │ │ │
│ │ │invitat (exclusiv POS, ERASMUS) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.4 Membru în colective de │ │3.4.1 WOS │ 10 │
│ │ │redacție sau comitete │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice ale revistelor și │ │3.4.2 BDI │ 6 │
│ │ │manifestărilor științifice, │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │organizator de manifestări │ │3.4.3 Naționale și │ │
│ │ │științifice, recenzor pentru │ │internaționale │ │
│ │ │reviste și manifestări │ │neindexate │ 3 │
│ │ │științifice naționale și │ │ │ │
│ │ │internaționale (punctajul se │ │ │ │
│ │ │acordă pentru fiecare revistă, │ │ │ │
│ │ │manifestare științifică și │ │ │ │
│ │ │recenzie) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5 Referent în comisii de │ │3.5.1 internaționale │ 10 │
│ │ │doctorat │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.5.2 naționale │ 5 │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6 Premii │ │Academia Română │ 30 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │ASAS, AOSR, academii de │ │
│ │ │ │ │ramură și CNCS │ 15 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Premii internaționale │ 10 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Premii naționale în │ │
│ │ │ │ │domeniu │ 5 │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.7 Membru în academii, │3.7.1 Academia Română │ │ 100 │
│ │ │organizații, asociații ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │profesionale de prestigiu, │3.7.2 ASAS, AOSR și academii de ramură │ │ 30 │
│ │ │naționale și internaționale, ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │apartenență la organizații din │3.7.3 Conducere asociații profesionale │internaționale │ 30 │
│ │ │domeniul educației și cercetării│ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │naționale │ 10 │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │3.7.4 Asociații profesionale │internaționale │ 5 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │naționale │ 2 │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │3.7.5 Consilii și organizații în │conducere │ 15 │
│ │ │ │domeniul educației și cercetării ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │membru │ 10 │
└────┴─────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘
Note:
(1)Conform situației curente de pe site-ul WOS (Web of Science) THOMSON REUTERS; o revistă cotată WOS este echivalentă cu o revistă cotată ISI conform Ordinului de Ministru (MECTS) Nr. 4478 din 23 iunie 2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 448/27.VI.2011;
(2)Factorul de impact al revistei menționat pe site-ul WOS în anul curent; pentru articolele în proceedings WOS și pentru brevetele indexate WOS-Derwent factorul de impact considerat va fi egal cu 0;
(3)Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste/proceedings cotate WOS, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional: Scopus, IEEE Xplore, Elsevier Science Direct, Engineering Village, Compendex, INSPEC, Springerlink, Cabi, EBSCO, CSA ILLUMINA/PROQUEST, Index Copernicus și Urlich's;
(4)Nu se consideră în această categorie proiectele/granturile de tip POSDRU (POCU), POSCCE (POC), ERASMUS (ERASMUS PLUS), COMENIUS, bursele postdoctorale și alte tipuri de proiecte similare care nu prezintă un caracter predominant de cercetare; se consideră numai proiectele/granturile relevante pentru profilul postului scos la concurs/domeniul de abilitare;
(5)Autocitările sunt excluse (se consideră autocitare existența unui autor/coautor comun între lucrarea citată și lucrarea care citează).
2.Formula de calcul a indicatorului de merit (A)
unde: k(ip) - indice specific domeniului (i = 1, 2 și 3) și tipului (p) de activitate (conform tabelului 1).
(1)Conform situației curente de pe site-ul WOS (Web of Science) THOMSON REUTERS.
(2)Factorul de impact al revistei menționat pe site-ul WOS în anul curent; pentru articolele în proceedings WOS și pentru brevetele indexate WOS-Derwent factorul de impact considerat va fi egal cu 0.
(3)bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste/proceedings cotate WOS, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional: Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, EBSCO, ProQuest, IndexCopernicus, Urlichsweb.
(4)Autocitările sunt excluse.
2.Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1 + A2 + A3)
3 3 5 7
A = Σ A(i) = Σ k(1p) + Σ k(2p) + Σ k(3p)
i=1 p=1 p=1 p=1
unde: k(pi) - indice specific domeniului (i = 1, 2 și 3) și tipului (p) de activitate (conform tabelului 1).
A = Σ(i)K(1i) + Σ(i)K(2i) + Σ(i)K(3i),
unde k(pi) - Indice specific tipului și categoriei de activitate
3.Condiții minimale [A(i)]
┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. ├─────────────────────────┬────────────┬───────────────┬────────┬───────────────┤
│crt. │Domeniul de activitate │Conferențiar│ CS II │Profesor│ CS I │
├─────┼─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică/ │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │ 50 │Fără restricții│ 100 │Fără restricții│
├─────┼─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ 2 │Activitatea de │ │ │ │ │
│ │cercetare (A2) │ 300 │ 350 │ 600 │ 700 │
├─────┼─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ 3 │Recunoașterea impactului │ │ │ │ │
│ │activității (A3) │ 50 │ 50 │ 150 │ 150 │
├─────┴─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ Total (A) │ 400 │ 400 │ 850 │ 850 │
└───────────────────────────────┴────────────┴───────────────┴────────┴───────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Condiții minimale obligatorii pe subcategorii │ Conferențiar │ CS II │ Profesor │ CS I │
├────────┬─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A1.1.1 -│ │ │ │ │ │
│A1.1.2 │Cărți de specialitate │ 1 carte/capitol │ 1 carte/capitol │ 1 carte │ 1 carte │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A2.1 │Articole în reviste cotate ISI și în │6 din care minimum 1 în│6 din care minimum 1 în │15 din care minimum│15 din care minimum │
│ │volumele unor manifestări științifice│reviste cotate ISI Q1 │reviste cotate ISI Q1 sau│3 în reviste cotate│3 în reviste cotate │
│ │indexate ISI proceedings. │sau Q2[10] │Q2[7] │ISI Q1 sau Q2[7] │ISI Q1 sau Q2[7] │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A2.4.1 │Granturi/proiecte de cercetare │ │ │ │ │
│ │câștigate prin competiție │ │ │ │ │
│ │(Director/Responsabil partener ) │ 1 │ 2 │ 2 │ 4 │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A3.1.1 │Număr de citări în cărți, reviste │ │ │ │ │
│ │cotate ISI și în volume ale unor │ │ │ │ │
│ │manifestări științifice ISI (WOS)[11]│ 10 │ 10 │ 25 │ 25 │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│ │Factor de impact ISI cumulat pentru │ │ │ │ │
│ │publicații [12] │ 4 │ 4 │ 10 │ 10 │
└────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
┌─────┬─────────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐
│Nr. │ │ │ │ │ │
│crt. │Domeniul de activitate │Condiții Conferențiar│ Condiții CS II │Condiții profesor │ Condiții CS I │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică și │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │Minimum 100 puncte │ - │Minimum 180 puncte│ - │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 2 │Activitatea de cercetare │ │ │ │ │
│ │științifică (A2) │Minimum 100 puncte │Minimum 200 puncte│Minimum 200 puncte│Minimum 380 puncte│
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea │ │ │ │ │
│ │performanțelor │ │ │ │ │
│ │profesionale și impactul │ │ │ │ │
│ │activității (A3) │Minimum 50 puncte │Minimum 50 puncte │Minimum 100 puncte│Minimum 100 puncte│
├─────┴─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ TOTAL │ 250 │ 250 │ 480 │ 480 │
└───────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Anexa nr. 14 COMISIA DE INGINERIA RESURSELOR VEGETALE ȘI ANIMALE
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA
TITLURILOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A GRADELOR
PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE Preambul
● Modificările propuse de Comisia 14 vizează creșterea standardelor minimale privind vizibilitatea și impactul rezultatelor cercetării, precum și creșterea gradului de clarificare și transparență în definirea și verificarea îndeplinirii standardelor.
● Modificările propuse respectă structura criteriilor aflate în vigoare.
● În propunere s-a ținut cont de specificul domeniului Ingineria Resurselor Vegetale și Animale
● Noile standarde trebuie să fie motivante pentru candidați și să conducă la creșterea vizibilității internaționale a specialiștilor și a rezultatelor acestora.
● Precizările din aceasta propunere vizează și promovarea colaborării și a lucrului în echipă precum și activitatea de inovare și brevetare.
● Standardele minimale pentru activitatea didactică și profesională pot fi crescute în funcție de specificul fiecărei universități și al politicilor de dezvoltare didactică ale acesteia.
● S-a menținut acordarea de punctaj pentru activitățile de recenzie cu precizarea modalității de acordare.
● Pentru a evidenția recunoașterea pe plan internațional/național a candidatului precum și responsabilitatea calității de referent la teze de doctorat s-a introdus drept criteriu "Referent în comisii de doctorat"
● S-a menținut criteriul 2.4 (director/responsabil de proiect de cercetare)
● A fost crescut punctajul la criteriul A3: Recunoașterea și impactul activității.
● Criteriile propuse sunt standarde minimale, sunt condiții necesare și suficiente ca un cercetător/cadru didactic să poată participa la concurs. Instituțiile de învățământ superior/de cercetare pot impune criterii suplimentare, în funcție de structura postului scos la concurs sau de specificul activității, criterii care pot permite o evaluare/departajare cât mai obiectivă a candidaților.
1.Structura activității candidatului
┌────┬─────────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ Domeniul │ │ │ │ │
│crt.│ activi- │ │ │ Subcategorii │ Indicatori │
│ │ tăților │ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ │ [k(pi)] │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 1 │Activitatea │1.1 Cărți, și capitole în cărți │1.1.1 Cărți cu ISBN/capitole ca autor; │1.1.1.1 internaționale │nr. pagini/ │
│ │didactică / │de specialitate │pentru Profesor minimum 2 în calitate de│ │(2*nr. autori) │
│ │profesională │ │prim autor; cel puțin o lucrare ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │(A1) │ │publicată după ultima promovare sau în │1.1.1.2 naționale; │nr. pagini/ │
│ │ │ │ultimii 5 ani; pentru Conferențiar: │ │(5*nr. autori) │
│ │ │ │minimum 1 carte/capitol în calitate de │ │ │
│ │ │ │prim autor; CS I și CS II - fără │ │ │
│ │ │ │restricții; │ │ │
│ │ │ │Pentru abilitare - aceleași condiții ca │ │ │
│ │ │ │la profesor │ │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.1.2 Cărți/capitole de cărți ca │1.1.2.1 internaționale │nr. pagini/ │
│ │ │ │editor/coordonator │ │(3*nr. autori) │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │1.1.2.2 naționale │nr. pagini/ │
│ │ │ │ │ │(7*nr. autori) │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │1.2 Suport didactic │1.2.1 Manuale, suport de curs inclusiv │ │nr. pagini/ │
│ │ │ │electronic - fără restricții │ │(8 * nr. autori) │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │1.2.2 Îndrumare de laborator/aplicații -│ │nr. pagini/ │
│ │ │ │fără restricții │ │(8 * nr. autori) │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │1.3 Coordonare de programe de │ │ │ │
│ │ │studii, organizare și coordonare│ │ │ │
│ │ │programe de formare continuă și │ │ │ │
│ │ │proiecte educaționale (POS, │ │ │ │
│ │ │ERASMUS, sa) │Punctaj unic pentru fiecare activitate │ │ 15 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 2 │Activitatea │2.1 Articole în extenso în │2.1.1 Profesor/CS I: Minimum 8 articole,│ │ │
│ │de cercetare │reviste cotate Thomson Reuters, │din care minimum 4 în reviste cotate ISI│ │ │
│ │(A2) │în volume proceedings indexate │la 4 dintre lucrări (dintre care 2 ISI │ │ │
│ │ │Thomson-Reuters și brevete de │cotate) să fie autor principal/ │ │ │
│ │ │invenție indexate Web of Science│corespondent/coordonator (ultim autor - │ │ │
│ │ │- Derwent │doar dacă este conducător de │ │ │
│ │ │ │doctorat)*2). Cel puțin 3 lucrări să fie│ │(35+20 * factor │
│ │ │ │publicate după ultima promovare sau în │ │impact*1))/nr. │
│ │ │ │ultimii 5 ani. │ │autori │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┤ │ │
│ │ │ │2.1.2 Conferențiar/CS II: Minimum 5 │ │ │
│ │ │ │articole, din care minimum 3 în reviste │ │ │
│ │ │ │ISI cotate; la 3 dintre lucrări (dintre │ │ │
│ │ │ │care 1 ISI cotată) să fie autor │ │ │
│ │ │ │principal/corespondent/coordonator │ │ │
│ │ │ │(ultim autor - doar dacă este conducător│ │ │
│ │ │ │de doctorat)*2). Cel puțin 2 lucrări să │ │ │
│ │ │ │fie publicate după ultima promovare sau │ │ │
│ │ │ │în ultimii 5 ani. │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.2 Articole în reviste și în │2.2.1 Profesor/CS I: Minimum 15 articole│ │15/nr. autori │
│ │ │volumele unor manifestări ├────────────────────────────────────────┤ │ │
│ │ │științifice indexate în alte │2.2.2 Conferențiar/CS II: Minimum 10 │ │ │
│ │ │baze de date internaționale │articole │ │ │
│ │ │(BDI*3)) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.3 Proprietate intelectuală, │ │2.3.1 internaționale │40/nr. autori │
│ │ │brevete de invenție, tehnologii │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │și produse omologate (soiuri, │ │ │ │
│ │ │hibrizi, rase, etc.) │ │2.3.2 naționale │30/nr. autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │2.4 Granturi/proiecte câștigate │2.4.1 Director/responsabil partener │2.4.1.1 internaționale │20 * ani de │
│ │ │prin competiție inclusiv │proiect - Minimum 2 pentru Profesor/CS I│ │desfășurare │
│ │ │proiecte de cercetare/ │Minimum 1 pentru Conferențiar/CS II ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │consultanță (valoare de minim │ │2.4.1.2 naționale │10 * ani de │
│ │ │10 000 Euro echivalenți)*3) │ │ │desfășurare │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │2.4.2 Membru în echipă │2.4.2.1. internaționale │4 * ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │2.4.2.2 naționale │2 * ani de │
│ │ │ │ │ │desfășurare │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea│3.1 Citări în reviste ISI și │ │ │10/nr. autori ai │
│ │și impactul │volumele conferințelor indexate │ │ │articolului citat│
│ │activității │WOS*4) │ │ │x nr. citări │
│ │(A3) ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.2 Citări în reviste și │ │ │5/nr. autori ai │
│ │ │volumele conferințelor BDI*4)*5)│ │ │articolului citat│
│ │ │ │ │ │x nr. citări │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.3 Prezentări invitate în │Punctaj unic pentru fiecare activitate │3.3.1 internaționale │ 20 │
│ │ │plenul unor manifestări │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice naționale și │ │3.3.2 naționale │ 5 │
│ │ │internaționale și Profesor │ │ │ │
│ │ │invitat (exclusiv POS, ERASMUS) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.4 Membru în colective de │ │3.4.1 ISI │ 15 │
│ │ │redacție sau comitete │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │științifice ale revistelor și │ │3.4.2 BDI │ 10 │
│ │ │manifestărilor științifice, │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │Organizator de manifestări │ │3.4.3 Naționale și │ 5 │
│ │ │științifice. │ │internaționale │ │
│ │ │ │ │neindexate │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5. Recenzor pentru reviste și │ │3.5.1 ISI │ 10 │
│ │ │manifestări științifice │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │naționale și internaționale │ │3.5.2 BDI │ 5 │
│ │ │(punctajul se acordă pentru │ │ │ │
│ │ │fiecare revistă și manifestare │ │ │ │
│ │ │științifică o singură dată/an, │ │ │ │
│ │ │indiferent de numărul │ │ │ │
│ │ │recenziilor) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5 Referent în comisii de │ │ │ │
│ │ │doctorat │ │3.6.1 internaționale │10 x nr. comisii │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │3.6.2 naționale │5 x nr. comisii │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6 Premii │ │Academia Română │ 30 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │ASAS, AOSR, academii de │ │
│ │ │ │ │ramură și CNCS │ 15 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Premii internaționale │ 10 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Premii naționale în │ │
│ │ │ │ │domeniu │ 5 │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.7 Membru în academii, │3.7.1 Academia Română │ │ 100 │
│ │ │organizații, asociații ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │profesionale de prestigiu, │3.7.2 ASAS, AOSR și academii de ramură │ │ 30 │
│ │ │naționale și internaționale, ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │apartenență la organizații din │3.7.3 Conducere asociații profesionale │internaționale │ 30 │
│ │ │domeniul educației și cercetării│ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │naționale │ 10 │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │3.7.4 Asociații profesionale │internaționale │ 5 │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │naționale │ 2 │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │3.7.5 Consilii și organizații în │conducere │ 15 │
│ │ │ │domeniul educației și cercetării ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │membru │ 10 │
└────┴─────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘
Note:
*1) Factorul de impact al revistei menționat pe site-ul WOS (Web of Science) în anul în care a fost publicat articolul; pentru articolele în Proceedings WOS (Web of Science - THOMSON REUTERS) și pentru brevetele indexate WOS-Derwent factorul de impact considerat va fi egal cu 0.
*2) La articolele ISI și BDI in extenso pentru autor principal/prim autor/autor corespondent/coordonator (ultim autor), punctajul rezultat din calcul se multiplică cu coeficientul 2. Se admit maxim 2 articole în același volum/ediție. Calitatea de coordonator (ultim autor) se referă doar la conducătorul de doctorat. Pentru Profesor/CSI I lucrări ISI pot fi echivalate cu 2 brevete indexate WOS - Derwent/soiuri, iar pentru conferențiar/CS II, o lucrare ISI poate fi echivalată cu un brevet indexat WOS - Derwent/soi, doar pentru dacă cel care candidează este prim autor.
*3) pentru contractele de consultanță trebuie sa existe dovada încasării sumei menționate în contabilitatea instituției beneficiare.
*4) bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste/proceedings cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional, precum (nelimitativ): Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Thomson Reuters Master Journal List, DOAJ, AGRICOLA.
*5) Autocitările sunt excluse.
2.Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1 + A2 + A3)!Imagine
3.Condiții minimale [A(i), i = 1, 2 și 3]
┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Categoria │
│crt. ├─────────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────┤
│ │Domeniul de activitate │Condiții Conferențiar│ Condiții CS II │Condiții profesor/│ Condiții CS I │
│ │ │ │ │ Abilitate │ │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică/ │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │Minimum 50 puncte │Fără restricții │Minimum 100 puncte│Fără restricții │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 2 │Activitatea de │ │ │ │ │
│ │cercetare (A2) │Minimum 130 puncte │Minimum 180 puncte│Minimum 260 puncte│Minimum 360 puncte│
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea și │ │ │ │ │
│ │impactul activității (A3)│Minimum 40 puncte │Minimum 40 puncte │Minimum 60 puncte │Minimum 60 puncte │
├─────┴─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ TOTAL │Minimum 220 puncte │Minimum 220 puncte│Minimum 420 puncte│Minimum 420 puncte│
└───────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Anexa nr. 15 COMISIA CALCULATOARE, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI INGINERIA SISTEMELOR
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Structura activității candidatului
┌────┬─────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┬───────────────────────────┐
│Nr. │Domeniul │ Categorii și restricții │ │ Indicatori │
│crt.│activităților │ │ Subcategorii │ [k(pi)] │
├────┼─────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────┼─────────────────────┼────────────────────────────────────┬────────────────────┼────────┬──────────────┼───────────────────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică│Cărți de autor sau capitole[1] de │Cărți/monografii │A1.1.1 │internaționale│50/nr. de autori sau 100/ │
│ │și profesională (A1) │specialitate în edituri cu ISBN │ │ │ │nr. autori cu condiția[2] │
│ │ │ │ ├────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │ │ │A1.1.2 │naționale │50/nr. de autori │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Material didactic/Lucrări didactice │Manuale didactice │A1.2.1 │ │40/nr. de autori │
│ │ │publicate la edituri cu ISBN │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ 2 │Activitatea de │Articole în reviste cotate ISI, și │ │A2.1 │ │(25+ 30 * factor impact[3])│
│ │cercetare (A2) │lucrări în volumele unor manifestări│ │ │ │/nr. de autori │
│ │ │științifice indexate ISI │ │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Articole în reviste și în volumele │ │A2.2 │ │20/nr. de autori │
│ │ │unor manifestări științifice │ │ │ │ │
│ │ │indexate în alte baze de date │ │ │ │ │
│ │ │internaționale recunoscute (BDI) [4]│ │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Proprietate intelectuală, brevete de│ │A2.3.1 │Internaționale│35/nr. de autori │
│ │ │invenție, certificate ORDA │ │ │[5] │ │
│ │ │ │ ├────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │ │ │A2.3.2 │naționale │ │
│ │ │ │ │ │(OSIM) │25/nr. de autori │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Granturi/proiecte de cercetare │Director/responsabil│A2.4.1.1│internaționale│20 * ani de desfășurare │
│ │ │câștigate prin competiție [6] sau │partener │ │ │ │
│ │ │Contracte cu agenți economici în │ ├────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │valoare de minimum 10.000 dolari │ │A2.4.1.2│naționale │10 * ani de desfășurare │
│ │ │USA echivalent încasați [6] ├────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │ │Membru în echipă │A2.4.2.1│internaționale│4 * ani de desfășurare │
│ │ │ │ ├────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │ │ │A2.4.2.2│naționale │2 * ani de desfășurare │
├────┼─────────────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea și │Citări [7] în cărți, reviste și │ │A3.1.1 │cărți, ISI [8]│8/nr aut art. citat │
│ │impactul activității │volume ale unor manifestări │ ├────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │(A3) │științifice │ │A3.1.2 │BDI [4] │4/nr. aut. art. citat │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Membru în colectivele de redacție │ │ │ │ │
│ │ │sau comitetele științifice ale │ │A3.2 │ │ 10 │
│ │ │revistelor indexate ISI, chair, │ │ │ │ │
│ │ │co-chair sau membru în comitetele de│ │ │ │ │
│ │ │organizare ale manifestărilor │ │ │ │ │
│ │ │științifice internaționale indexate │ │ │ │ │
│ │ │ISI [9] │ │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Membru în colectivele de redacție │ │ │ │ │
│ │ │sau comitetele științifice ale │ │A3.3 │ │ 6 │
│ │ │revistelor indexate BDI, chair, │ │ │ │ │
│ │ │co-chair sau membru în comitetele de│ │ │ │ │
│ │ │organizare ale manifestărilor │ │ │ │ │
│ │ │științifice indexate BDI [4] │ │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────────┼────────────────────┼────────┼──────────────┼───────────────────────────┤
│ │ │Premii în domeniu conferite de │ │ │ │ │
│ │ │Academia Româna, ASTR, AOSR, sau │ │ │ │ │
│ │ │premii internaționale de prestigiu │ │A3.4. │ │ 15 │
└────┴─────────────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴────────┴──────────────┴───────────────────────────┘
A = Σ(i)K(1i) + Σ(i)K(2i) + Σ(i)K(3i)
unde k(pi) - Indice specific tipului și categoriei de activitate
3.Condiții minimale [A(i)]
┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. ├─────────────────────────┬────────────┬───────────────┬────────┬───────────────┤
│crt. │Domeniul de activitate │Conferențiar│ CS II │Profesor│ CS I │
├─────┼─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ A1 │Activitatea didactică/ │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │ 50 │Fără restricții│ 100 │Fără restricții│
├─────┼─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ A2 │Activitatea de │ │ │ │ │
│ │cercetare (A2) │ 300 │ 350 │ 600 │ 700 │
├─────┼─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ A3 │Recunoașterea impactului │ │ │ │ │
│ │activității (A3) │ 50 │ 50 │ 150 │ 150 │
├─────┴─────────────────────────┼────────────┼───────────────┼────────┼───────────────┤
│ Total (A) │ 400 │ 400 │ 850 │ 850 │
└───────────────────────────────┴────────────┴───────────────┴────────┴───────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐
│Condiții minimale obligatorii pe subcategorii │ Conferențiar │ CS II │ Profesor │ CS I │
├────────┬─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A1.1.1 -│ │ │ │ │ │
│A1.1.2 │Cărți de specialitate │ 1 carte/capitol │ 1 carte/capitol │ 1 carte │ 1 carte │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A2.1 │Articole în reviste cotate ISI și în │6 din care minimum 1 în│6 din care minimum 1 în │15 din care minimum│15 din care minimum │
│ │volumele unor manifestări științifice│reviste cotate ISI Q1 │reviste cotate ISI Q1 sau│3 în reviste cotate│3 în reviste cotate │
│ │indexate ISI proceedings. │sau Q2[11] │Q2[7] │ISI Q1 sau Q2[7] │ISI Q1 sau Q2[7] │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A2.4.1 │Granturi/proiecte de cercetare │ │ │ │ │
│ │câștigate prin competiție │ │ │ │ │
│ │(Director/Responsabil partener) │ 1 │ 2 │ 2 │ 4 │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│A3.1.1 │Număr de citări în cărți, reviste │ │ │ │ │
│ │cotate ISI și în volume ale unor │ │ │ │ │
│ │manifestări științifice ISI (WOS)[12]│ 10 │ 10 │ 25 │ 25 │
├────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤
│ │Factor de impact ISI cumulat pentru │ │ │ │ │
│ │publicații [13] │ 4 │ 4 │ 10 │ 10 │
└────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘
a)NT ≥ 15b) NP ≥ 6, cu minim patru lucrări publicate în reviste cu factor de impact > 1c) FIC ≥ 12
În acest caz în calculul FIC se ține cont de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol la care nu este autor principal.
d)NC ≥ 60
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
2.Concurs de Profesor/CSI
Standarde minimale (cumulative):
a)NT ≥ 25b) NP ≥ 10, cu minim șase lucrări în reviste cu FI > 1c) FIC ≥ 20
În acest caz în calculul FIC se ține cont de factorul de impact al revistei la care candidatul a publicat un articol ca autor principal și respectiv de factorul de impact împărțit la numărul de autori pentru revistele în care candidatul a publicat un articol la care nu este autor principal.
d)NC ≥ 100
Brevetele naționale (FI = 1) și internaționale (FI = 3) intră în calculul FIC de la punctul c)
Pentru concursurile de Conferențiar și Profesor se recomandă universităților să includă în grila proprie și criterii suplimentare care să țină cont de experiența didactică a candidaților (activitate didactica, redactarea de manuale și îndrumare etc.), precum și de cea științifică (dezvoltarea unor direcții de cercetare, redactarea de monografii sau capitole la edituri recunoscute din țară și străinătate, granturi naționale și internaționale câștigate în calitate de director sau membru etc.).
Pentru concursurile de CS II și CS I, se recomandă instituțiilor organizatoare să includă în grila de concurs și alte criterii care să țină cont de activitatea științifică a candidaților (dezvoltarea unor direcții de cercetare, granturi naționale și internaționale câștigate în calitate de director sau membru etc.)
Anexa nr. 19 COMISIA DE BIOLOGIE ȘI BIOCHIMIE
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE PREAMBUL
Criteriile, indicatorii și standardele minimale de mai jos își propun evaluarea corectă și echilibrată a utilității sociale a demersului educațional și științific - legată în primul rând de cerințele pieței muncii, dar și de necesitatea modernizării sistemului educativ, convergența sa cu tendințele internaționale și creșterea ponderii cercetării românești în fluxul științific principal. Criteriile încearcă să mențină un echilibru între cerințele științifice care trebuie ridicate pentru a putea selecta conducători de doctorat ce au capacitatea și abilitățile necesare pentru a coordona și motiva cu succes doctoranzi, ceea ce necesită și capacitatea de obținere de fonduri.
Astfel, evaluarea ia în calcul principalii trei factori care definesc importanța socială, utilitatea publică și calitatea unei cariere: (1) impactul și vizibilitatea operei - prin citări; (2) calitatea diseminării - prin scorul de influență (AIS) al articolelor sau prestigiul editurilor în cazul cărților și capitolelor de carte; (3) interesul comunității asupra cercetărilor în domeniu ale candidaților - printr-un prag minimum de granturi câștigate prin competiție.
Spre deosebire de Factorul de Impact (FI), folosit anterior, AIS măsoară mai corect calitatea și utilitatea publică a diseminării, deoarece ia în calcul rețeaua de citări externe a unei reviste, difuzarea informației spre comunitatea științifică în ansamblu, nu interesul particular al unui grup restrâns de cercetători.
În formulele de calcul prezentate mai jos, scăderea constantelor și creșterea pantei de scalare a scorului AIS față de criteriile anterioare au dublul rol de a crește ponderea citărilor și de a recompensa publicarea în reviste cu grad ridicat de influență și autoritate. Ținând cont de specificul modului de publicare în anumite subdomenii, pe lângă articole științifice propriu-zise, tratatele, atlasele, capitolele de carte sunt considerate aici mijloace legitime de diseminare, iar punctajele acordate au fost calibrate în raport cu cele ce pot fi obținute din articole.
A. Condiții preliminare obligatorii1. calificarea profesională: titlul de Doctor în specialitatea disciplinei postului sau înrudită cu aceasta și Abilitarea pentru Profesor;
2.articole științifice ca autor principal:
–pentru Conferențiar (CS II): minimum 2 articole în reviste cotate ISI cu AIS cumulat mai mare sau egal cu 2, din care 1 articol cu AIS de cel puțin 0,2 în ultimii 5 ani;
–pentru Profesor (CS I; Abilitare): minimum 4 articole în reviste cotate ISI cu AIS cumulat mai mare sau egal cu 4, din care 2 articole cu AIS de cel puțin 0,3 în ultimii 5 ani;
3.coordonare proiecte de cercetare obținute prin competiție națională sau internațională:
–pentru Conferențiar (CS II): minimum un grant național de cercetare în calitate de director (sau responsabil de proiect în cazul parteneriatelor) sau unul internațional (în calitate de responsabil național); nu se iau în considerare granturi finanțate de propria instituție și granturi pentru participare la congrese, granturi de cercetare din finanțarea de bază de ex. programul Nucleu;
–pentru Profesor (CS I; Abilitare): minimum două granturi naționale de cercetare în calitate de director (sau responsabil de proiect în cazul parteneriatelor) sau unul național (în calitate de director) și unul internațional (în calitate de responsabil național); nu se iau în considerare granturi finanțate de propria instituție, granturi pentru participare la congrese, granturi de cercetare din finanțarea de baza de ex. programul Nucleu.B. Criterii și standarde minimaleB.
1.Evaluarea activității de cercetare
Cuantificarea activității științifice se va face în funcție de prestigiul publicației (factorul AIS-Article Influence Score, respectiv de editura la care a fost publicată cartea sau volumul), de contribuția persoanei (autor principal sau contributor) și de impactul (vizibilitatea) lucrării în comunitatea specialiștilor în domeniu.
Tabel 1 Parametrii luați în calcul și modul lor de cuantificare
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Parametrul │ Mod de calcul │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 1.│Articole în reviste cotate ISI, ca autor principal*),# │conform formulei (1) │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 2.│Articole în reviste cotate ISI, ca și contributor **),# │conform formulei (2) │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 3.│Articole în reviste indexate BDI***) ca autor principal │[(1+c(1))+(1+c(2))+...+(1+c(N))] │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 4.│Articole în reviste indexate BDI***) ca și contributor │0.7 x [(1+c(1))+(1+c(2))+... +(1+c(N))]│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 5.│Cărți la edituri internaționale de prestigiu ****) │(100+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 6.│Cărți la alte edituri internaționale │(40+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 7.│Cărți la Editura Academiei Române │(40+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 8.│Cărți la Edituri Universitare │(20+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 9.│Cărți la alte edituri din țară │(20+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 10.│Capitole în volume la edituri internaționale de prestigiu****) │(50+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 11.│Capitole în volume la alte edituri internaționale │(20+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 12.│Capitole în cărți/volume la edituri naționale │(10+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 13.│Editor/redactor/coordonator cărți la edituri internaționale de prestigiu****)│(50+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 14.│Editor/redactor/coordonator cărți la alte edituri internaționale │(30+c): n │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 15.│Editor/redactor/coordonator cărți la edituri naționale │(20+c ): n │
└────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘
Formula (1): 1 x [4+(7 x AI(1))+c(1)] + 1 x [4+(7 x AI(2))+c(2)] +
+ 1 x [4+(7 x AI(N))+c(N)]
Formula (2): 0,7 x [4+(7 x AI(1))+c(1)] + 0,7 x [4+(7 x AI(2))+c(2)] +
+ 0,7 x [4+(7 x AI(N))+c(N)]
AI(1), AI(2) ..., AI(N) factorul AIS (Article Influence Score), conform http://eigenfactor.org, în momentul publicării;
la articolele publicate înainte de 1997 se ia AIS din 1997. În categoria articolelor ISI se includ și brevetele omologate
la Oficiul European de Patente și Oficiile din Elveția, Norvegia, Statele Unite și Japonia considerându-se AI = 0,00 și
calculul în funcție de poziția autorului (conform formulei 1 sau 2) pentru fiecare brevet. În categoria BDI***) se includ
și brevetele omologate la OSIM, păstrându-se modul de calcul în funcție de poziția autorului.
# inclusiv capitole din serii de cărți cotate ISI;
c(1), c(2) ......... numărul de citări fără autocitări pentru articolul 1, 2..., N, preluat de pe Web of Science sau
Scopus, în momentul întocmirii dosarului, cu specificarea sursei utilizate.
c - citări fără autocitări preluat de pe Web of Science sau Scopus, în momentul depunerii dosarului, cu specificarea
sursei utilizate. În categoria "cărți" nu se includ și broșurile de popularizare.
N - numărul total de articole din categoria respectivă (fără rezumate/abstract, recenzii, comemorări, note!).
n - numărul de autori (ed., red., coord., pentru cărțile/capitolele editate/elaborate).
Pentru articolele publicate in extenso în Proceeding-uri editate de reviste cu vizibilitate internațională notabilă
(ISI), aceste articole, dacă au minimum 3 citări pe Web of Science sau Scopus, pot fi luate în calcul la nr. 1 și 2
(tabel 1), considerându-se în formulele respective AIS=0.
Tabel 2 Standarde minimale*)
┌────────────────────────────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ Parametrul │Conferențiar/CS II│Abilitare│Profesor/CS I│
├────────────────────────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Σ(1-2) (recunoaștere internațională)│ 90 / 110 │ 150 │ 150 / 180 │
├────────────────────────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤
│Σ(1-15 (performanța totală) │ 150 / 180 │ 250 │ 250 / 300 │
└────────────────────────────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘
B.2. Evaluarea activității didactice
Această apreciere se face pe baza prelegerii susținută de candidați în fața comisiei de concurs. Calificativul minim necesar este foarte bine.
C. Condiții privind egalitatea de șanse
Față de criteriile minimale de mai sus, în selecția candidaților, Unitățile de Învățământ Superior și Cercetare au libertatea de a-și defini Formule de calcul și Standarde proprii, mai înalte, care să favorizeze și mai mult calitatea producției științifice.
Aceste Formule și Standarde proprii nu trebuie să recurgă însă la alte tipuri de parametri și condiții care ar putea fi considerate discriminatorii - precum tipuri particulare de publicații sau caracteristici ale acestora - și care ar putea bloca ori afecta șansele candidaților care îndeplinesc condițiile minimale de mai sus.
Anexa nr. 20 COMISIA DE MEDICINĂ
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE
Tabelul nr. 1
┌─────────────────────────────┬────────────┬────────┬────────┬─────────────┐
│ Titlul │Nr. Articole│Nr. │Index │(ISI) Factor │
│ │ISI Autor │Articole│Hirsch │cumulat de │
│ │principal │ISI │ │impact autor │
│ │ │Coautor │ │principal │
│ │ │ │ │ (FCIAP) │
├─────────────────────────────┼────────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Profesor universitar/CSI │ 10 │ 5 │ 6 │ 10 │
├─────────────────────────────┼────────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Abilitare │ 10 │ 5 │ 6 │ 10 │
├─────────────────────────────┼────────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Conferențiar universitar/CSII│ 6 │ 3 │ 4 │ 6 │
└─────────────────────────────┴────────────┴────────┴────────┴─────────────┘
Note asupra metodei de calcul:
1.Va fi luat în considerare Indexul Hirsch calculat utilizând ISI Web of Science, Core Collection, Thomson Reuters, pentru întreaga carieră a candidatului ("all years").
2.O revistă cotată ISI este o revistă pentru care Thomson Reuters calculează și publică factorul de impact în "Journal Citation Reports".
3.Autorul sau autorii principali ai unei publicații se consideră a fi oricare dintre următorii:a. Primul autorb. Autorul corespondentc. Alți autori, a căror contribuție este indicată explicit în cadrul publicației a fi egală cu contribuția primului autor sau a autorului corespondentd. Ultimul autor4. Factorul cumulat de impact va fi calculat pentru articolele la care candidatul este autor principal (FCIAP). FCIAP = suma factorilor de impact ai articolelor publicate de autor în calitate de autor principal în reviste cotate ISI.
5.În analiză vor fi incluse articole originale și reviews. În cazul publicațiilor în reviste cu factor de impact mai mare decât 3, pot fi luate în considerare și alte tipuri de publicații in extenso (nu rezumate).
Anexa nr. 21 COMISIA MEDICINĂ VETERINARĂ
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII
PENTRU CONFERIREA TITLURILOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR, A
ATESTATULUI DE ABILITARE ȘI A GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Structura activității candidatului
┌────┬─────────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│Nr. │ Domeniul │ │ │ │ │
│crt.│ activi- │ │ │ Subcategorii │ Indicatori │
│ │ tăților │ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ │ (kpi) │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │Activitatea │1.1 Cărți și capitole în cărți │1.1.1 Cărți/monografii/capitole ca autor│1.1.1.1 - internaționale│nr. pag/nr. autori │
│ │didactică și │de specialitate │1 capitol în tratat internațional = 1 ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │profesională │ │carte națională; 5 capitole în tratate /│1.1.1.2 - naționale; │nr. pag/2 x nr. │
│ │(A1) │ │cărți naționale = 1 carte națională │Profesor minimum 2, din │autori │
│ │ │ │ │care 1 prim autor; │ │
│ │ │ │ │Conferențiar minimum 1 │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │1.1.2 Cărți/capitole ca editor/ │1.1.2.1 internaționale │nr. pag/3 x nr. │
│ │ │ │coordonator │ │editori/ │
│ │ │ │ │ │coordonatori │
│ │ │ │ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │1.1.2.2 - naționale │nr. pag/5 x nr. │
│ │ │ │ │ │editori/ │
│ │ │ │ │ │coordonatori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │1.2 Material didactic/Lucrări │1.2.1 Manuale didactice - Minimum 3 │ │nr. pag/2 x nr. │
│ │ │didactice │pentru Profesor / CS I, din care 1 ca │ │autori │
│ │ │ │prim autor de la ultima promovare; │ │ │
│ │ │ │Minimum 2 pentru Conferențiar / CS II; │ │ │
│ │ │ │din care 1 de la ultima promovare │ │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │1.2.2 -Îndrumătoare de laborator/ │ │nr. pag/3 x nr. │
│ │ │ │aplicații: Profesor - minimum 1, prim │ │autori │
│ │ │ │autor; │ │ │
│ │ │ │Conferențiar - minimum 1, coautor │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │1.3 Coordonare de programe de │ │ │ │
│ │ │studii, organizare și coordonare│ │ │ │
│ │ │programe de formare continuă │ │ │ │
│ │ │(ex: licență, masterat, doctorat│ │ │ │
│ │ │postdoctorat etc.) │ │ │15/program │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │1.4. Proiecte educaționale și de│1.4.1 - director/responsabil/membru │ │director: 5 x nr. │
│ │ │formare continuă (ex: POS-DRU, │ │ │ani/membru: 2 x nr.│
│ │ │POS-CCE etc.) │ │ │ani │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 2 │Activitate │2.1 Articole*) în reviste cotate│Minimum 4 articole pentru Profesor/CS I │ │(30 + 10 x factor │
│ │de cercetare │ISI Thomson Reuters │cu FI cumulat 2, din care 2 ca principal│ │impact)/nr. autori │
│ │(A2) │ │autor (prim autor/corresponding/senior │ │ │
│ │ │ │autor), respectiv 2 de la ultima │ │ │
│ │ │ │promovare. Minimum 2 articole pentru │ │ │
│ │ │ │Conferențiar / CS II cu FI cumulat 1, │ │ │
│ │ │ │din care 1 de la ultima promovare (FI = │ │ │
│ │ │ │factor de impact) │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │2.2 Articole *) în volumele unor│Minimum 2 articole pentru Profesor/CS I │1 articol ISI cu FI se │15/nr. autori │
│ │ │manifestări științifice indexate│de la ultima promovare; Minimum 1 │echivalează cu 2 lucrări│ │
│ │ │ISI proceedings/Articole*) │articol pentru Conferențiar / CS II, de │ISI proceedings sau 2 │ │
│ │ │publicate în rezumat în reviste │la ultima promovare │rezumate ISI, dar nu și │ │
│ │ │și volumele unor manifestări │ │invers! │ │
│ │ │științifice cotate ISI │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │2.3 Articole*) în reviste și │2.3.1 - Minimum 30 pentru Profesor, din │1 articol ISI cu FI<1 = │ │
│ │ │volumele unor manifestări │tematica disciplinelor postului, din │3 articole în reviste │ │
│ │ │științifice indexate în alte │care minimum 25 ca singur sau prim autor│indexate BDI, dar nu și │ │
│ │ │baze de date internaționale**) │ │invers; 1 articol ISI cu│ │
│ │ │ │ │FI ≥ 1 = 5 articole în │ │
│ │ │ │ │reviste indexate BDI, │ │
│ │ │ │ │dar nu și invers! │10/nr. autori │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┤ ├───────────────────┤
│ │ │ │2.3.2 Minimum 20 pentru Conferențiar, │ │ │
│ │ │ │din tematica disciplinelor postului, din│ │ │
│ │ │ │care minimum 15 ca singur sau prim autor│ │10/nr. autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │2.4 Proprietate intelectuală, │ │2.4.1 - internaționale │60/nr. autori │
│ │ │brevete de invenție și inovație,│ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │etc. │ │2.4.2 - naționale │50/nr. autori │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │2.5 Granturi/proiecte câștigate │2.5.1 Profesor - minimum 2 granturi │2.5.1.1 - internaționale│20 x nr. ani │
│ │ │prin competiție (1 director/ │câștigate prin competiție ca director/ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │responsabil se echivalează cu 2 │responsabil; │2.5.1.2 - naționale │10 x nr. ani │
│ │ │membru, nu și invers) │Conferențiar - minimum 1 grant câștigat │ │ │
│ │ │ │prin competiție ca director/responsabil │ │ │
│ │ │ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │2.5.2 Membru în echipă: Profesor minim 4│2.5.2.1 - internaționale│4 x nr. ani │
│ │ │ │Conferențiar minim 3 ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │2.5.2.2 - naționale │2 x nr. ani │
├────┼─────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ 3 │Recunoașterea│3.1 - Citări în reviste ISI și │3.1.1 - Profesor - minim 30 citări, din │3.1.1.1 - ISI │20/nr. autori │
│ │și impactul │BDI │care 15 ISI; ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │activității │ │Conferențiar - minim 15 citări, din care│3.1.1.2 - BDI │5/nr. autori │
│ │ (A3) │ │8 ISI │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │3.2. Prezentări invitate în │ │3.2.1 - internaționale │ 20 │
│ │ │plenul unor manifestări │ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │științifice naționale și │ │3.2.2 - naționale │ 10 │
│ │ │internaționale și Profesor │ │ │ │
│ │ │invitat (exclusiv ERASMUS) │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │3.3 Membru în colectivele de │ │3.3.1 ISI │ 20 │
│ │ │redacție sau comitete │ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │științifice ale revistelor și │ │3.3.2 BDI*) │ 10 │
│ │ │manifestărilor științifice, │ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │organizator de manifestări │ │3.3.3 naționale și │ │
│ │ │științifice / Recenzor pentru │ │internaționale │ │
│ │ │reviste și manifestări │ │neindexate │ 5 │
│ │ │științifice naționale și │ │ │ │
│ │ │internaționale indexate ISI │ │ │ │
│ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │3.4 Experiența de management, │ │3.4.1 Conducere │5 x nr. ani │
│ │ │analiză și evaluare în cercetare│ ├────────────────────────┼───────────────────┤
│ │ │și/sau învățământ │ │3.4.2 Membru │2 x nr. ani │
└────┴─────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴───────────────────┘
Criterii opționale
┌────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────┐
│3.5 Premii │ │3.5.1 Academia Română │ 30 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5.2 ASAS, AOSR, │ │
│ │ │academii de ramură și │ │
│ │ │CNCSIS │ 20 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5.3 Premii │ │
│ │ │internaționale │ 30 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.5.4 Premii naționale │ │
│ │ │în domeniu │ 10 │
├────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│3.6 Membru în academii, │3.6.1 Academia Română │ │ 100 │
│organizații, asociații ├────────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┤
│profesionale de prestigiu, │3.6.2 ASAS, AOSR, academii de ramură și │ │ │
│naționale și internaționale, │alte academii │ │ 40 │
│apartenență la organizații din ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│domeniul educației și cercetării│3.6.3 Conducere asociații profesionale │3.6.3.1 Internaționale │ 30 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6.3.2 Naționale │ 10 │
│ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │3.6.4 Asociații profesionale │3.6.4.1 Internaționale │ 5 │
│ │ ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6.4.2 Naționale │ 3 │
│ ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────┤
│ │3.6.5 Organizații în domeniul educației │3.6.5.1 Conducere │ 50 │
│ │și cercetării ├────────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │3.6.5.2 Membru │ 25 │
└────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────┘
**)Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și publicate în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste cotate ISI, sunt cele recunoscute pe plan științific internațional precum (nelimitativ): Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Referativnai Jurnal, Google Scholar.
2.Formula de calcul a indicatorului de merit (A = A1+A2+A3):!Imagine
3.Condiții minimale [A(i)]*)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ 3. Condiții minimale [A(i)] │
├─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │ Categoria │
│crt. ├─────────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────┤
│ │Domeniul de activitate │Condiții Conferențiar│ Condiții CS II │ Condiții │ Condiții CS I │
│ │ │ │ │Profesor/Abilitare│ │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 1 │Activitatea didactică/ │ │ │ │ │
│ │profesională (A1) │Minimum 150 puncte │Minimum 0 puncte │Minimum 300 puncte│Minimum 0 puncte │
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 2 │Activitatea de │ │ │ │ │
│ │cercetare (A2) │Minimum 150 puncte │Minimum 200 puncte│Minimum 300 puncte│Minimum 400 puncte│
├─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ 3 │Recunoaștere și │ │ │ │ │
│ │impactul activității (A3)│Minimum 100 puncte │Minimum 100 puncte│Minimum 150 puncte│Minimum 150 puncte│
├─────┴─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤
│ TOTAL │ 400 puncte │ 300 puncte │ 750 puncte │ 550 puncte │
└───────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
a)Profesor universitar:
● minimum 8 articole ISI in extenso în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale cu factor de impact minim de 0,3, în calitate de autor principal, publicate de la ultima promovare sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
● minimum 20 articole BDI in extenso în calitate de autor principal sau autor corespondent, în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale, publicate de la ultima promovare, sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
● se pot echivala articolele ISI, altele decât cele 8 menționate anterior, astfel: 1 articol ISI = 3 articole în reviste medico-dentare sau medicale indexate BSI, dar nu și invers!
b)Conferențiar universitar:
● minimum 5 articole ISI in extenso în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico- dentare sau medicale cu factor de impact minim de 0,3, în calitate de autor principal, publicate de la ultima promovare sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
● minim articole BDI in extenso în calitate de autor principal sau autor corespondent, în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale, publicate de la ultima promovare, sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani
● se pot echivala articolele ISI, altele decât cele 5 menționate anterior, astfel: 1 articol ISI = 3 articole în reviste medico-dentare sau medicale indexate BDI dar nu și invers!
Abilitare:
● minimum 8 articole ISI in extenso în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale cu factor de impact minim de 0,3, în calitate de autor principal, publicate de la ultima promovare sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani
● minimum 20 articole BDI in extenso în calitate de autor principal sau autor corespondent, în domeniul postului pentru care candidează, respectiv în reviste medico-dentare sau medicale, publicate de la ultima promovare, sau, pentru cei care nu provin din învățământul superior, în ultimii 5 ani.
● se pot echivala articolele ISI, altele decât cele 8 menționate anterior, astfel: 1 articol ISI = 3 articole în reviste medico-dentare sau medicale indexate BSI, dar nu și invers!
În ceea ce privește capitolul de recunoaștere și impact al activității științifice, nefiind stabilite standarde minimale și modalități de cuantificare în criteriile actuale, fiecare Universitate își poate stabili criteriile specifice.
Anexa nr. 23 COMISIA DE FARMACIE
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE
Tabelul nr. 1
┌─────────────────────────────┬────────────────┬────────────────┬──────┬────────────────────┐
│ Titlul │Nr. Articole ISI│Nr. Articole ISI│Index │(ISI) Factor cumulat│
│ │Autor principal │ Coautor │Hirsch│de impact autor │
│ │ │ │ │principal (FCIAP) │
├─────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────┼────────────────────┤
│Profesor universitar/CSI │ 10 │ 5 │ 6 │ 10 │
├─────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────┼────────────────────┤
│Abilitare │ 10 │ 5 │ 6 │ 10 │
├─────────────────────────────┼────────────────┼────────────────┼──────┼────────────────────┤
│Conferențiar universitar/CSII│ 6 │ 3 │ 4 │ 6 │
└─────────────────────────────┴────────────────┴────────────────┴──────┴────────────────────┘
Note asupra metodei de calcul:
1.Va fi luat în considerare indexul Hirsch calculat utilizând ISI Web of Science, Core Collection, Thomson Reuters2. O revistă cotată ISI este o revistă pentru care Thomson Reuters calculează și publică factorul de impact în "Journal Citation Reports".
3.Autorul sau autorii principali ai unei publicații se consideră a fi oricare dintre următorii:a. Primul autorb. Autorul corespondentc. Alți autori, a căror contribuție este indicată explicit în cadrul publicației a fi egală cu contribuția primului autor sau a autorului corespondentd. Ultimul autor4. Factorul cumulat de impact va fi calculat pentru articolele la care candidatul este autor principal (FCIAP ). FCiAP = suma factorilor de impact ai articolelor publicate de autor în calitate de autor principal în reviste cotate ISI.
5.În analiză vor fi incluse articole originale și reviews. În cazuri speciale, privind alte tipuri de publicații, posibile, dar probabil cu o contribuție mică în evaluare, decizia va aparține comisiei de evaluare.
Anexa nr. 24 COMISIA DE ȘTIINȚE JURIDICE
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE1. Definiții, condiții și proceduri
Cărțile (tratate, monografii, cursuri universitare, traduceri, teze de doctorat etc.) publicate la edituri din țară se iau în considerare numai dacă au apărut la edituri cu prestigiu recunoscut din România (categoria A2) sau la edituri din România acreditate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (categoria B).
Cărțile (tratate, monografii, cursuri universitare, traduceri, teze de doctorat etc.) publicate la edituri din străinătate se iau în considerare numai dacă au apărut la edituri internaționale de prestigiu (v. mai jos Lista limitativă 1), la edituri de prestigiu din străinătate (v. mai jos Lista exemplificativă 2) sau la edituri din străinătate cu peer review.
Nu se iau în considerare cărțile apărute la edituri (din țară sau din străinătate) din categoriile de mai sus, decât dacă sunt specializate în publicare de carte juridică. Cărțile apărute în colecțiile de profil juridic ale editurilor generaliste din categoriile de mai sus se iau în considerare numai dacă respectiva colecție numără cel puțin opt titluri apărute în cei cinci ani premergători apariției cărții candidatului. Nu sunt considerate edituri din străinătate cele din Republica Moldova.
Lista 1 - Edituri internaționale de prestigiu
Brill - http://www.brill.com
C.H. Beck Verlag - http://www.beck.de
Cambridge University Press - http://www.cambridge.org/us/academic
Columbia University Press - https://cup.columbia.edu
Dalloz - http://www.dalloz.fr
Duke University Press - https://www.dukeupress.edu
Duncker Humblot Berlin - http://www.duncker-humblot.de
Editions Bruylant - http://fr.bruylant.larciergroup.com și http://en.bruylant.larciergroup.com
Economica Paris http://www.economica.fr
Editions du Conseil de l'Europe/Council of Europe Publishing - https://book.coe.int/eur/en/
Edward Elgar - http://www.e-elgar.com
Eleven Internațional Publishing - https://www.elevenpub.com/home
Hart Publishing-Bloomsbury http://www.bloomsburyprofessional.com/uk/hart
Intersentia - http://intersentia.com
Vittorio Klostermann - http://www.klostermann.de
Lextenso editions (include LGDJ și Montchrestien) - http://www.lextenso-editions.fr
LexisNexis (grupul RELX, fost Reed Elsevier) - http://www.lexisnexis.com/en-us/gateway.page
Harvard University Press - http://www.hup.harvard.edu
Manz - http://www.manz.at/home.html
Nomos - http://www.nomos.de
Palgrave-Macmillan - http://www.palgrave.com/gb/
Routledge - https://www.routledge.com
Oxford University Press - http://global.oup.com/?cc=ro
Presses Universitaires de France - https://www.puf.com
Schulthess Zurich - https://www.schulthess.com/verlag
Springer - http://www.springer.com/de
Sweet Maxwell - http://www.sweetandmaxwell.co.uk
Taylor Francis http://taylorandfrancis.com
TMC Asser Press - http://www.asser.nl
Wolters Kluwer - http://wolterskluwer.com (include și Carl Heymanns - http://www.carl-heymanns.de/index.php?id=2)
Yale University Press - http://yalebooks.com
Lista 2 - Edituri de prestigiu din străinătate
În această categorie intră editurile care întrunesc următoarele condiții: aplică o procedură clară de peer review în vederea publicării (i.e. publicarea materialelor numai după aprobarea lor de către experți în domeniu, stabiliți de editură din propriul comitet științific sau dintre experții independenți); au vizibilitate și recunoaștere internațională, asigurată prin publicarea unor autori de referință, distribuție globală și prezența în biblioteci universitare și ale institutelor de cercetare de prestigiu; au unui sit internet care să prezinte aceste informații. Cu titlu exemplificativ, pot fi incluse în această categorie:
Armand Colin - http://www.armând-colin.com/les-livres/thematique/economie-et-science-politique/thematique/droit
Aracne Editrice (italia) - http://www.aracneeditrice.it/aracneweb/
C.F.Mueller Verlag - http://www.cfmueller.de Editios Cujas - http://www.cujas.fr
Editions Eres - http://www.editions-eres.com/nos-auteurs/49081/association-internaționale-de-droit-penal
Editions Gallimard - http://www.gallimard.fr
Editions Pedone - http://www.pedone.info
Editions du Seuil - seuil.com
Europa Law Publishing - http://www.europalawpublishing.com/EN/home
Giapichelli Editore - http://www.giappichelli.it/
Giuffre Editore - http://www.giuffre.it
Jovene Editore - http://jovene.it
Marcial Pons (Spania) - http://www.marcialpons.es
Mohr-Siebeck Verlag - https://www.mohr.de/en
Presses Universitaires de Strasbourg - http://pus.unistra.fr
Presses Universitaires de Grenoble - http://www.pug.fr/theme/5/Droit
Simone Editore - http://www.simone.it
Wiley - http://eu.wiley.com/WileyCDA/Section/index.html (include Blackwell)
Wilson Lafleur - http://www.wilsonlafleur.com/wilsonlafleur/Default.aspx
–Bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele:
┌────┬────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Denumirea bazei │ │
│crt.│ de date │ Adresa web │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.│ISI Web of Knowledge│http://www.webofknowledge.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.│Scopus │http://www.scopus.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.│EBSCO │http://www.ebscohost.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4.│CEEOL │http://www.ceeol.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5.│SpringerLink │http://www.springerlink.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6.│Science Direct │http://www.sciencedirect.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7.│West Law │http://www.westlaw.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8.│Francis │www.csa.com/factsheets/ francis-set-c.php │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9.│Doctrinal │http://www.doctrinal.fr/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10.│Hein Online │http://www.heinonline.org/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11.│JSTOR │http://www.jstor.org/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12.│Lexis Nexis │http://www.lexisnexis.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13.│ProQuest │http://www.proquest.com/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14.│Persee │http://www.persee.fr/ │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15.│ERIH Plus │https://dbh.nsd.uib.no/publiseringskanaler/erihplus/│
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16.│KVK │https://kvk.bibliothek.kit.edu │
├────┼────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18.│Worldcat │http://worldcat.org │
└────┴────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────┘
–Prin reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor juridice se înțeleg periodicele de specialitate din țară (acreditate) și din străinătate care au colegiu redacțional, procedură de selecție peer review a materialelor primite la redacție, rezumate și cuvinte cheie într-o limbă de largă circulație internațională pentru toate studiile și articolele pe care le publică, site internet detaliind aspectele de mai sus, respectă frecvența de apariție declarată și sunt indexate în minimum două dintre bazele de date internaționale recunoscute. Nu sunt considerate reviste din străinătate cele din Republica Moldova.– O publicație sau o citare se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.– Pentru edițiile a doua și următoarele ale unei publicații se acordă jumătate din punctajul menționat în tabelul de mai jos (la indicatorul I.1 sau, după caz, I.2), însă numai dacă este vorba de o ediție revizuită, completată sau adăugită.– Citarea unui titlu raportat de candidat se punctează o singură dată, indiferent de câte ori este citată într-o carte, într-un studiu, articol, capitol de volum colectiv, o recenzie etc. aparținând cu necesitate altui autor.– Pentru publicații (cursuri universitare, tratate, monografii, articole, studii etc.), punctajul menționat în tabelul de mai jos (la indicatorii I 1 - I 4) se acordă integral numai dacă lucrarea este elaborată în calitate de autor unic. Pentru lucrările realizate în colectiv, dacă se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul se acordă proporțional cu contribuția respectivă (spre exemplu, candidatul care are o contribuție de 60/% la elaborarea unui curs universitar va primi 6 puncte din maximul de 10), iar dacă nu se poate stabili contribuția fiecărui coautor, punctajul menționat în tabelul de mai jos se va împărți la numărul de coautori (de exemplu, în cazul unui curs universitar elaborat sub forma unei opere indivizibile de către 2 coautori, fiecare coautor va primi 5 puncte din maximul de 10).– prin Tratat se înțelege o lucrare de amploare (minim 500 de pagini, corespunzând la 1.500.000 de caractere fără a număra spațiile), ce acoperă integral un domeniu sau subdomeniu al științelor juridice, analizând, de o manieră completă, informația obiectiv relevantă și accesibilă în dreptul intern și în dreptul comparat, conținând sinteze teoretice și practice utile și propunând soluții de lege ferenda temeinic argumentate.– prin Monografie se înțelege o lucrare de cercetare aprofundată inter- și intradisciplinară a unui subiect de actualitate teoretică și practică dintr-un domeniu al științelor juridice, rezultat al unei analize de drept intern, de drept comparat și a teoriilor emise, ale cărei concluzii să poată duce în mod real la progresul cunoașterii în materie.– prin Curs universitar se înțelege o lucrare care acoperă întreaga tematică a obiectului de studiu predat/vizat de candidat, astfel cum apare în curricula facultății, indiferent dacă materia respectivă este structurată într-un semestru sau în mai multe, menită a furniza viitorului jurist strict informația esențială asupra stadiului actual al legislației, practicii și literaturii de specialitate în materie, cu practicarea, acolo unde este cazul, metodei comparatiste.– Prin Practică sau/și Legislație comentată se înțelege cărți în care practica sau/și legislația este abordată complex: analize teoretice și practice întemeiate pe observarea dreptului comparat, utilizând referiri și trimiteri bibliografice la legislația, practica și literatura de specialitate din țară și străinătate și propunând fundamentat soluții de lege lata și de lege ferenda.– Prin Traduceri de cărți se înțelege publicarea în țară, în condițiile menționate la Cărți, a transpunerilor în limba română a unor cărți cu tematică juridică apărute la edituri internaționale de prestigiu, la edituri de prestigiu din străinătate sau la edituri din străinătate cu peer review, însoțite de un studiu introductiv în care se demonstrează importanța lucrării traduse pentru mediul juridic românesc, expune stadiul internațional și intern al problematicii tratate de aceasta, precizează detaliile concrete ale efectuării traducerii (bibliografie, metodă utilizată etc.). Traducerile unor cărți mai vechi de anul 1950 sunt punctate numai dacă vizează lucrări reeditate după acest an în editurile internaționale menționate mai sus. Se punctează și traducerile de cărți din limba română într-o limbă de circulație internațională, dacă respectă cumulativ toate condițiile și apare într-una din editurile internaționale menționate mai sus.– Prin Îndrumare practice se înțelege adunări/grupări de practică sau/și legislație incidentă(-e) într-o tematică propusă, cu referiri și trimiteri bibliografice minimale, destinate uzului informativ al practicienilor sau/și al studenților în drept.– prin Conferință națională se înțelege o reuniune științifică organizată în țară, având o tematică prestabilită și un comitet de selecție științifică a comunicărilor. Prin Conferință internațională se înțelege o reuniune științifică organizată în țară/străinătate, desfășurată integral în limbă/limbi de largă circulație internațională, având o tematică științifică de interes internațional punctual prestabilită și un comitet internațional de selecție științifică a comunicărilor.– prin grant de cercetare/contract direct de cercetare se întelege orice proiect de cercetare științifică (derulat în echipă sau individual), în domeniul de specializare al candidatului, câștigat prin concurs organizat de autoritățile competente naționale sau internaționale (europene) (precum programele naționale gestionate de UEFISCDI, programele europene de tip POSDRU, Horizon 2020 ș.a.). Sunt recunoscute ca granturi/contracte de cercetare și cele obținute de la o instituție de învățământ superior juridic sau de cercetare juridică din străinătate (ex. stagii de cercetare ca research fellow/responsabil sau membru într-o echipă de cercetare organizată și selectată, pe o temă din domeniul de specializare al candidatului, de o astfel de instituție).
Se acordă următoarele punctaje:
┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬─────────────────┐
│Indicator│ Denumirea indicatorului │Punctaj │Elementul pentru │
│ │ │ │care se acordă │
│ │ │ │punctajul │
├─────────┴────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┴──────────┴─────────────────┤
│I 1 │Cărți publicate la edituri internaționale │Punctajul de mai jos se dublează dacă lucrarea a apărut │
│ │de prestigiu, la edituri de prestigiu din │într-o limbă de largă circulație la o editură │
│ │străinătate sau la edituri din țară cu │internațională de prestigiu și se găsește în minimum zece │
│ │prestigiu recunoscut în domeniul științelor│biblioteci din catalogul desemnat de autoritatea națională│
│ │juridice, după cum urmează*): │de cercetare pentru criteriile de selecție la finanțare a │
│ │ │proiectelor de cercetare │
├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┬─────────────────┤
│ │- Tratate │ 10 │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │- Monografii │ 8 │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │- Cursuri universitare │ 7 │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │- Practică și/sau Legislație comentată │ 5 │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │- Traduceri de cărți │ 5 │
│ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ │- Îndrumare practice │ 2 │
│ ┌────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┼─────────────────┤
│ │*) Cărți din categoriile de mai sus, publicate la alte edituri din străinătate cu peer review │1/2 din │ │
│ │internațional sau la edituri din România acreditate de Consiliul Național al Cercetării │punctajele│ │
│ │Științifice (categoria B) │de mai sus│Pe carte │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 2 │Articole/Studii care prezintă contribuții in extenso, publicate în reviste științifice de │ │ │
│ │prestigiu în domeniul științelor juridice*) │ 1 │Pe articol/studiu│
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │*) Publicare în reviste străine într-o limbă de largă circulație internațională │ 3 │Pe articol/studiu│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 3 │Capitole de carte, studii în volume colective sau în volume ale conferințelor care prezintă │ │ │
│ │contribuții in extenso, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor │ │ │
│ │juridice*) │ 1 │Pe publicație │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │*) Publicare în străinătate, într-o limbă de largă circulație internațională │ 3 │Pe articol/studiu│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 4 │Traduceri în limba română de: articole/studii care prezintă contribuții in extenso, publicate în │ │ │
│ │reviste științifice internaționale de prestigiu în domeniul științelor juridice; studii în volume │ │ │
│ │colective internaționale sau în volume ale conferințelor internaționale care prezintă contribuții │ │ │
│ │in extenso, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice │ 0,5 │Pe traducere │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 5 │Director/Responsabil în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare internaționale │ 10 │Pe grant/contract│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 6 │Membru în echipă în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare internaționale │ 3 │Pe grant/contract│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 7 │Director/Responsabil în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare naționale │ 5 │Pe grant/contract│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 8 │Membru în echipă în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare naționale │ 2 │Pe grant/contract│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 9 │Citări ale publicațiilor candidatului în cărți, capitole de cărți sau volume, publicate la edituri│ │ │
│ │românești cu prestigiu recunoscut în domeniul științelor juridice, precum și în reviste │ │ │
│ │științifice românești de prestigiu în domeniul științelor juridice │ 0,2 │Pe citare │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 10 │Citări ale publicațiilor candidatului în cărți, capitole de cărți sau volume, publicate la edituri│ │ │
│ │cu prestigiu internațional, respectiv articole în reviste străine de prestigiu în domeniul │ │ │
│ │științelor juridice │ 0,4 │Pe citare │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 11 │Punctaj suplimentar: minimum douăzeci de citări ale unui articol/studiu al candidatului care │ │ │
│ │prezintă contribuții in extenso, publicat în reviste științifice de prestigiu în domeniul │ │ │
│ │științelor juridice*) │ │ │
│ │*) Rută alternativă: minimum cinci citări ale unui articol/studiu al │ │ │
│ │candidatului care prezintă contribuții in extenso, publicat în reviste științifice din străinătate│ │ │
│ │de prestigiu în domeniul științelor juridice │ 5 │Pe articol/studiu│
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 12 │Premii ale Academiei Române, ale celorlalte academii înființate prin lege, precum și ale Uniunii │ │ │
│ │Juriștilor │ 1 │Pe premiu │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 13 │Redactor al unei reviste editate sau în țară, de prestigiu în domeniul științelor juridice*) │ 1 │Pe titlu de │
│ │*) Se dublează punctajul, dacă revista este editată în străinătate, într-o limbă de largă │ │revistă │
│ │circulație internațională. Se adaugă câte un punct suplimentar pentru fiecare trei ani consecutivi│ │ │
│ │de vechime în funcția de redactor │ │ │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 14 │Coordonator de volume publicate la edituri naționale cu prestigiu recunoscut în domeniul │ 2 │Pe volum │
│ │științelor juridice*) │ │coordonat │
│ │*) Punctajul se dublează pentru volumele publicate la edituri din străinătate │ │ │
│ │(din categoriile menționate la Definiții) │ │ │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 15 │Membru în consiliul editorial al unei reviste științifice de prestigiu în domeniul științelor │ │ │
│ │juridice*) │ │ │
│ │*) Se dublează punctajul pentru revistele din străinătate │ 0,5 │Pe revistă │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 16 │Organizator de conferințe naționale*) │ │ │
│ │*) Se dublează punctajul pentru conferințe internaționale │ 1 │Pe conferință │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┴─────────────────┤
│I 17 │Participare la conferințe naționale în calitate de: │*) Punctajul se dublează │
│ │ │pentru conferințele │
│ │ │internaționale │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┬─────────────────┤
│ │Keynote speaker │ 2 │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │Speaker │ 1 │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │Moderator │ 0,5 │ │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 18 │Coordonarea unor programe de studii universitare*) │ 1 │Pe program de │
│ │*) Punctajul se dublează dacă programul este oferit în limbi de largă circulație internațională. │ │studii │
│ │Punctajul se triplează dacă programul este oferit în limbi de largă circulație internațională și │ │ │
│ │timp de trei ani consecutivi jumătate din studenții înscriși în program sunt străini. │ │ │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 19 │Mobilități de predare în cadrul programelor de cooperare internațională (Erasmus, Fulbright, DAAD │ │ │
│ │etc.) │ 1 │Pe mobilitate │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 20 │Profesor asociat/visiting/cadru didactic universitar la o universitate din străinătate │2/lună de │Pe universitate │
│ │ │misiune │ │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 21 │Studii și perfecționare în străinătate: │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │- master la o universitate din străinătate │ 1 │Pe program de │
│ │ │ │master │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │- doctorat în străinătate sau în cotutelă cu o instituție din străinătate │ 2 │Pe doctorat │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │- efectuarea unui stagiu postdoctoral cu o durată de cel puțin o lună la o universitate din │1/lună de │ │
│ │străinătate │stagiu │Pe universitate │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 22 │Participarea, în calitate de expert, la comisiile pentru elaborarea proiectelor unor acte │ 3 │Pe proiect de act│
│ │normative*) │ │normativ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │*) Constituție, coduri fundamentale │ 10 │Pe proiect de act│
│ │ │ │normativ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │*) Coduri specializate sau profesionale, alte acte normative │ 2 │Pe proiect de act│
│ │ │ │normativ │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 23 │Participarea la comisiile de concursuri sau/și examene organizate de profesiile juridice │ 0,5 │Pe comisie │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 24 │Redactarea de opinii științifice solicitate de autorități, instituții publice sau corpuri │ │ │
│ │profesionale │ 1 │Pe opinie │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 25 │Membru în comisiile pentru ocuparea posturilor didactice: │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │- din învățământul juridic superior │ 0,2 │Pe comisie │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ │- din învățământul preuniversitar │ 0,1 │Pe comisie │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 26 │Membru în comisiile de bacalaureat și în comisiile electorale │ 0,1 │Pe comisie │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 27 │Referent de specialitate în comisiile pentru susținerea publică a tezelor de doctorat │ 0,5 │Pe comisie │
├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│I 28 │Membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare│ 3 │Pe consiliu/ │
│ │al Consiliului Național al Cercetării științifice, al consiliului sau comisiilor de specialitate │ │comisie │
│ │ale Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior │ │ │
└─────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴─────────────────┘
2.Standarde minimale
Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Crite-│ Denumirea criteriului │Standardul pentru profesor universitar, │Standardul pentru conferențiar │
│riul │ │ cercetător științific gradul I │universitar, cercetător │
│ │ │ │științific gradul II │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C1 │Performanță de fond │- teză de doctorat publicată la o editură │- teză de doctorat publicată la o │
│ │ │din țară cu prestigiu recunoscut în domeniul│editură din țară cu prestigiu │
│ │ │științelor juridice*) │recunoscut în domeniul științelor │
│ │ │*) rută alternativă pentru tezele susținute │juridice*) │
│ │ │înainte de 1 ian. 2015: publicare în format │*) rută alternativă: pentru tezele │
│ │ │tipărit sau electronic, la editura IOSUD │susținute înainte de 1 ian. 2015: │
│ │ │unde s-a susținut teza; │publicare în format tipărit │
│ │ │- două comunicări într-o limbă străină de │electronic, la editura IOSUD unde │
│ │ │largă circulație internațională, susținute │s-a susținut teza; │
│ │ │la congrese/conferințe organizate de o │- o comunicare într-o limbă străină │
│ │ │societate științifică internațională din │de largă circulație internațională, │
│ │ │specializarea candidatului și publicate în │susținută la un congres/conferință │
│ │ │volumul ori pe situl congresului/în revista │organizat(ă) de o societate │
│ │ │societății/în secțiunea specială a unei │științifică internațională din │
│ │ │reviste internaționale de prestigiu (numai │specializarea candidatului și │
│ │ │comunicări acceptate ca urmare a selecției │publicată în volumul ori pe situl │
│ │ │operate/invitației adresate de un comitet │congresului/în revista societății/în │
│ │ │științific și susținute efectiv, nu în regim│secțiunea specială a unei reviste │
│ │ │de poster); │internaționale de prestigiu (numai │
│ │ │- Director/Responsabil al unui grant de │comunicare acceptată ca urmare a │
│ │ │cercetare sau contract direct de cercetare*)│selecției operate/invitației adresate│
│ │ │*) Rute alternative: │de un comitet științific și susținută│
│ │ │1. membru în echipele a două granturi de │efectiv, nu în regim de poster); │
│ │ │cercetare sau contracte directe de cercetare│- Director/Responsabil al unui grant │
│ │ │2. participarea în calitate de expert la │de cercetare sau contract direct de │
│ │ │comisiile pentru elaborarea proiectelor unor│cercetare*) │
│ │ │acte normative și în cadrul comisiilor, │*) Rute alternative: │
│ │ │agențiilor, comitetelor sau grupurilor de │1. membru în echipa unui în grant de │
│ │ │lucru ale organizațiilor sau asociațiilor │cercetare sau a unui contract direct │
│ │ │profesionale internaționale │de cercetare │
│ │ │- pentru profesor universitar: un curs │2. participarea în calitate de expert│
│ │ │universitar pentru fiecare dintre obiectele │la comisiile pentru elaborarea │
│ │ │de studiu aflate în structura postului, │proiectelor unor acte normative și în│
│ │ │publicat după obținerea titlului de doctor, │cadrul comisiilor, agențiilor, │
│ │ │în calitate de autor unic sau de prim autor │comitetelor sau grupurilor de lucru │
│ │ │- o monografie publicată, după obținerea │ale organizațiilor sau asociațiilor │
│ │ │titlului de doctor, la edituri │profesionale internaționale │
│ │ │internaționale de prestigiu, la edituri de │- pentru conferențiar universitar: │
│ │ │prestigiu din străinătate sau la edituri din│un curs universitar publicat, după │
│ │ │țară cu prestigiu recunoscut în domeniul │obținerea titlului de doctor, în │
│ │ │științelor juridice; │calitate de autor unic sau de prim │
│ │ │- atestat de abilitare pentru conducere de │autor. │
│ │ │doctorate. │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C2 │Numărul de articole/studii publicate în reviste│ │ │
│ │de prestigiu în domeniul științelor juridice │>= 15 │>= 10 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C3 │Numărul de articole/studii publicate în reviste│ │ │
│ │de prestigiu în domeniul științelor juridice, │ │ │
│ │publicate după obținerea titlului de doctor │>= 10 │>= 4 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C4 │Suma punctajului pentru indicatorii I 1- I 8 │>= 65 │>= 40 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C5 │Suma punctajului pentru indicatorii I 9 - I 11 │>= 10 │>= 6 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C6 │Suma punctajului pentru indicatorii I 12 - I 28│>= 25 │>= 15 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C7 │Punctajul total (suma punctajului pentru │ │ │
│ │indicatorii I 1 - I 28) │>= 150 │>= 100 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ C8 │Punctajul total (suma punctajului pentru │ │ │
│ │indicatorii I 1-I 28), realizat după obținerea │ │ │
│ │titlului de doctor │>= 100 │>= 65 │
└──────┴───────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘
Definiții și condiții:
1.Se iau în considerare numai lucrările publicate în domeniul științelor sociale, științelor umaniste și în domenii de graniță cu acestea.
2.Cărțile, volumele sau dicționarele luate în considerare sunt cele publicate la edituri cu prestigiu internațional (categoria A1), sau la edituri cu prestigiu recunoscut (categoria A2), sau care sunt prezente în minimum 6 biblioteci din Worldcat.
3.Se consideră ca limbi de circulație internațională: engleza, franceza, germana, italiana și spaniola.
4.Pentru anumite categorii de publicații (vezi grila de mai jos), se aplică coeficientul de multiplicare m, care are următoarele valori: 2, dacă publicația a apărut la o editură din străinătate cu peer review internațional și este scrisă într-o limbă de circulație internațională; 1,5, dacă publicația este scrisă într-o limbă de circulație internațională, dar nu a apărut la o editură din străinătate cu peer review internațional; 1, în restul cazurilor.
5.Bazele de date internaționale recunoscute sunt următoarele: ISI Web of Knowledge, SCOPUS, EBSCO, ProQuest, CEEOL, Ulrich, ERIH, Index Copernicus, CSA, GESIS, IBSS; SAGE, OVID, ECOLIT, Psychlit, PubMEd, Elsevier, Springerlink, Persee, DOAJ, Jstor, SSRN, REPEC, Informa, Project MUSE, HEIN Online.
6.n indică numărul de autori ai unei publicații la care candidatul este autor sau coautor.
7.Pentru categoria articolelor publicate în reviste "cotate ISI" se iau în considerare doar cele indexate în ISI Web of Knowledge, fiind obligatorie raportarea codului de înregistrare al articolului (WOS). Factorul de impact, acolo unde acesta există, este cel aferent anului în care a fost publicat articolul [1]8. O publicație se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă pentru candidat.
┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬──────────────────────┐
│Nr. │ │ │ │
│cri- │ Denumirea indicatorului │ Punctajul │Elementul pentru care │
│teriu│ │ │se acordă punctajul │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I1 │Articole în reviste cotate ISI având un factor de impact f care este mai mare sau egal cu 0,1│(2+4xf) x 2/n │Pe articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I2 │Articole în reviste cotate ISI având un factor de impact mai mic de 0,1 sau în reviste │ │ │
│ │indexate în cel puțin 3, respectiv 2 [2] din bazele de date internaționale recunoscute sau │ │ │
│ │reviste care au avut o cotație națională B sau B+ înainte de 2011, capitole în volume │ │ │
│ │publicate la edituri cu prestigiu internațional (A1) sau la edituri cu prestigiu recunoscut │ │ │
│ │(A2) │2 x m/n │Pe articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I3 │Cărți publicate ca unic autor │10 x m │Pe carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I4 │Cărți publicate în calitate de coautor, având n coautori │6 x m/n │Pe carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I5 │Cărți coordonate, având n coordonatori │5 x m/n │Pe carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I6 │Studii/capitole, având n autori, în volume colective (volume cu ISBN) │2 x m/n │Pe studiu/capitol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I7 │Recenzii publicate în reviste cotate ISI sau în reviste indexate în cel puțin 3 din bazele de│ │ │
│ │date internaționale recunoscute sau termeni de minimum o pagină în enciclopedii/dicționare de│ │ │
│ │specialitate │0,5 x m/n │Pe recenzie sau termen│
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I8 │Lucrări publicate în volumele unor conferințe (volume cu ISSN) sau indexate în cel puțin una │ │ │
│ │din bazele de date internaționale recunoscute, traduceri ale unor lucrări fundamentale din │ │ │
│ │domeniul științelor sociale │1x m/n │Pe lucrare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I9 │Citări ale publicațiilor candidatului în articole publicate în reviste cotate ISI, în cărți, │ │ │
│ │capitole de cărți sau volume ori în reviste indexate în baze de date internaționale (nu se │ │ │
│ │iau în considerare autocitările). n este numărul de autori al publicației citate, sau │ │ │
│ │recenzii la cărțile de autor publicate în reviste indexate în baze de date internaționale │(0,2+4xf)x2/n │Pe citare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I10 │Editor al unei reviste editate în străinătate care este indexată ISI sau indexată de o bază │ │ │
│ │de date internațională recunoscută │5 │Pe revistă │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Membru în comitetul de redacție al unei asemenea reviste │3 │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I11 │Editor al unei reviste editate în țară care este indexată ISI sau indexată de o bază de date │ │ │
│ │internațională recunoscută, │2 │Pe revistă │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Membru în comitetul de redacție al unei asemenea reviste │1 │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I12 │Coordonator al unei colecții (serie de volume) editate de o editură cu prestigiu │ │ │
│ │internațional │4 │Pe colecție/serie │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Membru în comitetul științific al unei asemenea serii-colecții │2 │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Coordonator al unei colecții (serie de volume) editate de o editură din țară │2 │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Membru în comitetul științific al unei asemenea serii-colecții │1 │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I13 │Coordonarea unui proiect de cercetare finanțat cu echivalentul a cel puțin 50.000 lei de o │ │ │
│ │entitate din străinătate │7 │Pe proiect │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I14 │Coordonarea unui proiect de cercetare finanțat cu cel puțin echivalentul a 50.000 lei de o │ │ │
│ │entitate din țară │5 │Pe proiect │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I15 │Profesor invitat (visiting) la o universitate de prestigiu din străinătate (titular de curs │ │ │
│ │finalizat prin evaluarea studenților) │10 │Pe universitate │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Profesor - cercetător invitat (guest) la o universitate de prestigiu din străinătate pentru o│ │ │
│ │perioadă de cel puțin o lună │5 │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │
│ │Efectuarea unui stagiu postdoctoral cu o durată de cel puțin un an academic la o universitate│ │ │
│ │de prestigiu din străinătate sau obținerea unei diplome de doctor la o universitate din │ │ │
│ │străinătate │3 │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I16 │Lucrări prezentate la conferințe internaționale organizate în străinătate │1 │Pe conferință │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I17 │Lucrări prezentate la conferințe internaționale organizate în țară │0,5 │Pe conferință │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I18 │Beneficiar al unor granturi individuale sau burse postdoctorale în valoare de cel puțin │ │ │
│ │25.000 lei fiecare │0,5 │Pe grant/bursă │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I19 │Inițierea unor programe de studii universitare │2 │Pe program │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ │Introducerea de cursuri noi │0,5 │Pe curs │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ │Publicare cursuri pentru studenți │1xm/n │Pe lucrare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I20 │Membru al unei echipe de cercetare care implementează un proiect finanțat pe bază de │ │ │
│ │competiție cu cel puțin 100.000 lei │1 │Pe proiect │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I21 │Membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor │ │ │
│ │Universitare, al Consiliului Național al Cercetării Științifice, al consiliului sau │ │ │
│ │comisiilor de specialitate ale Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul │ │ │
│ │Superior, CNFIS (se punctează un singur mandat). Premii ale unor Academii și Asociații │1 │Pe consiliu/comisie/ │
│ │științifice │ │premiu │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I22 │Studiu, individual sau colectiv, de evaluare și fundamentare de politici publice elaborat, în│ │ │
│ │urma unor concursuri de selecție, pentru diverse instituții publice guvernamentale/ │ │ │
│ │organizații internaționale/centre de cercetare │2 x m/n │Pe lucrare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────┤
│ I23 │Participare în colectivele de elaborare sau implementare a granturilor ori a proiectelor de │ │ │
│ │dezvoltare instituțională, socială și regională; transfer de cunoaștere și instrumente de │ │ │
│ │politici; asistență pentru dezvoltare s.a finanțate de o entitate regională, națională sau │ │ │
│ │din străinătate │1 │Pe proiect │
└─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┴──────────────────────┘
Note:
[1] Informația este accesibilă pe portalul Web of Science, secțiunea Journal Citation Reports.
[2] Sunt punctate articolele publicate în 2 din bazele date internaționale din lista indicată până în 2016, respectiv în 3 baze de date internaționale începând cu 2016.
Standarde minimale ce trebuie îndeplinite cumulativ (fiecare standard în parte fiind obligatoriu)
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬───────────────────┐
│Cri-│ │ Standardul │ Standardul │
│te- │ │pentru profesor │pentru Conferențiar│
│riu │ Definiție criteriu │universitar/CS I │ universitar/CS II │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C1 │Punctajul pentru indicatorul I1 │>/= 10 │>/= 5 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C2 │Numărul de articole care prezintă contribuții originale, în│ │ │
│ │extenso, conform condițiilor de la I2 │>/= 8 │>/= 5 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C3 │Numărul de cărți la care este unic autor sau prim autor │cel puțin o carte│ │
│ │ │la o editură cu │ │
│ │ │prestigiu │ │
│ │ │internațional │ │
│ │ │(A1) sau cel │ │
│ │ │puțin două cărți │ │
│ │ │publicate la │ │
│ │ │edituri cu │ │
│ │ │prestigiu │ │
│ │ │recunoscut (A2) │>/= 1 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C4 │Suma punctajului pentru indicatorii I1-I8 │>/= 100 │>/= 50 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C5 │Suma punctajului pentru indicatorii I9 │>/= 10 │>/= 5 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C6 │Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I23) │>/= 150 │>/= 100 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤
│ C7 │Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I23),│ │ │
│ │acumulat după obținerea titlului de doctor │>/= 100 │>/= 50 │
└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴───────────────────┘
Anexa nr. 26 COMISIA DE ȘTIINȚE MILITARE, INFORMAȚII ȘI ORDINE PUBLICĂ
Pentru menținerea unor standarde ridicate privind activitatea didactică și de cercetare științifică în domeniul fundamental "Științe militare, informații și ordine publică" vă supunem spre analiză și aprobare de către CNATDCU, unele modificări ale Anexei nr. 8 la Ordinul MEN Nr. 4204 din 15 iulie 2013, care a modificat Ordinul MECTS nr. 6.560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.
1.Propunere de definiții privind structura activității candidatului
┌────┬─────────────┬─────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ Domeniul │ │ │ │ │
│crt.│ activi- │ │ │ Subcategorii │Indicatori │
│ │ tăților │ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ │ (kpi) │
├────┼─────────────┼─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────┼───┬─────────────────────────────┼─────┬────────────────────────────────────────┼────────┬────────────────┼───────────┤
│ 1 │Activitatea │1.1│Cărți și capitole în cărți al│1.1.1│Cărți în calitate de autor │1.1.1.1.│ Cărți │ 15 │
│ │didactică și │ │căror conținut este relevant │ │- profesor minim 4 cărți, din care │ │(internaționale)│ │
│ │profesională │ │în domeniul Științe militare/│ │3 unic autor; ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │(A1) │ │Informații și Ordine publică,│ │- conferențiar minim 3 cărți, din │1.1.1.2.│Naționale: │ 10 │
│ │ │ │publicate în edituri cu │ │care 2 unic autor. │ │ │ │
│ │ │ │prestigiu recunoscut în ├─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │domeniul Științe militare, │1.1.2│Cărți în calitate de coautor sau │1.1.2.1.│Internaționale │ 15/n │
│ │ │ │informații și ordine publică,│ │capitole │ │ │ │
│ │ │ │după obținerea titlului de │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │doctor │ │ │1.1.2.2.│Naționale │ 10/n │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────┴────────┴────────────────┼───────────┤
│ │ │1.2│Material didactic/Lucrări │1.2.1│Tratate, monografii publicate în edituri cu prestigiu │ 10/n │
│ │ │ │didactice al căror conținut │ │internațional cu prestigiu internațional sau cu prestigiu │ │
│ │ │ │este relevant în domeniul │ │recunoscut în domeniul Științe militare, informații și ordine │ │
│ │ │ │Științe militare, Informații │ │publică: │ │
│ │ │ │și Ordine publică după │ │Cursuri universitare, manuale didactice, legislație adnotată, │ 5/n │
│ │ │ │obținerea titlului de doctor │ │îndrumare publicate în edituri cu prestigiu internațional sau cu │ │
│ │ │ │ │ │prestigiu recunoscut în domeniul Științe militare, informații și │ │
│ │ │ │ │ │ordine publică: │ │
│ │ │ │ │ │- minimum 3 ca prim autor pentru Profesor/CS I; │ │
│ │ │ │ │ │- minimum 2 ca prim autor pentru Conferențiar/CS II. │ │
│ │ │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │1.2.2│Studii de specialitate, scenarii, exerciții și aplicații; │ │
│ │ │ │ │ │Profesor/CS I-minimum 2, prim-autor; │ │
│ │ │ │ │ │Conferențiar/CS II -minimum 1, prim-autor │ 5/n │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │1.3│Coordonare de programe de │ │ │
│ │ │ │studii universitare, │ │ │
│ │ │ │organizare și coordonare │ │ │
│ │ │ │programe de formare și │ │2 pe │
│ │ │ │dezvoltare continuă │ │program │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │1.4│Proiecte educaționale și de │ │ │ │
│ │ │ │formare continuă │1.4.1│Director/Responsabil/Membru │ 3/2/1 │
├────┼─────────────┼───┼─────────────────────────────┼─────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 2 │Activitatea │2.1│Articole al căror conținut │ │ │
│ │de cercetare │ │este relevant în domeniul │ │ │
│ │(A2) │ │fundamental Științe militare,│ │ │
│ │ │ │informații și ordine publică │ │ │
│ │ │ │și care sunt publicate în │ │ │
│ │ │ │reviste cotate ISI Thomson │ │ │
│ │ │ │Reuters, sau în volumele unor│ │ │
│ │ │ │manifestări științifice, │ │ │
│ │ │ │indexate ISI proceedings │ │ 10 │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │2.2│Articole/studii/rapoarte de │Minim 15 pentru profesor/CS I │ 1/n │
│ │ │ │cercetare al căror conținut ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │este relevant în domeniul │ │ │
│ │ │ │Științe militare, informații │ │ │
│ │ │ │și ordine publică și care │ │ │
│ │ │ │sunt publicate în reviste/ │Minim 10 pentru conferențiar/CS II │ 1/n │
│ │ │ │buletine științifice cu │ │ │
│ │ │ │prestigiu recunoscut, sau în │ │ │
│ │ │ │volumele unor manifestări │ │ │
│ │ │ │științifice, în domeniul │ │ │
│ │ │ │Științe militare, informații │ │ │
│ │ │ │și ordine publică, sau │ │ │
│ │ │ │indexate în baze de date │ │ │
│ │ │ │internaționale │ │ │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │2.3│Proprietate intelectuală, │2.3.1│Internaționale │ 10 │
│ │ │ │brevete de invenție și ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │inovație etc. │2.3.2│Naționale │ 5 │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────┬────────┬────────────────┼───────────┤
│ │ │2.4│Granturi/proiecte prin │2.4.1│Director/Responsabil │2.4.1.1.│Internaționale │ 15/10 de│
│ │ │ │competiție │ │ │ │ │ grant │
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │2.4.1.2.│Naționale │ 10/5 de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ grant │
│ │ │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │2.4.2│Membru în echipă │2.4.2.1.│Internaționale │5 de grant │
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │2.4.2.2.│Naționale │3 de grant │
├────┼─────────────┼───┼─────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────┴────────┴────────────────┼───────────┤
│ 3 │Recunoașterea│3.1│Citări în reviste ISI și BDI │3.1.1│ISI │2 pe citare│
│ │și impactul │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │activității │ │ │ │ │ │
│ │(A.3) │ │ │3.1.2│BDI │1 pe citare│
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │3.2│Citări ale publicațiilor │ │ │
│ │ │ │candidatului în cărți, │ │ │
│ │ │ │capitole de cărți sau volume,│ │ │
│ │ │ │publicate la edituri cu │ │ │
│ │ │ │prestigiu științific │ │ │
│ │ │ │recunoscut în domeniul │ │ │
│ │ │ │Științe militare, informații │ │ 0,3 pe │
│ │ │ │și ordine publică │ │ citare │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │3.3│Prezentări/invitat în plenul │3.3.1│Internaționale │ 8 │
│ │ │ │unor manifestări științifice ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │internaționale și naționale │ │ │ │
│ │ │ │cu participare internațională│3.3.2│Naționale │ 6 │
│ │ │ │sau Profesor invitat │ │ │ │
│ │ │ │(exclusiv ERASMUS) │ │ │ │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │3.4│Membru în colectivele de │3.4.1│ISI │ 10 │
│ │ │ │redacție sau comitetele ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │științifice ale revistelor cu│3.4.2│BDI │ 6 │
│ │ │ │prestigiu științific ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │recunoscut în domeniul │ │ │ │
│ │ │ │Științe militare, informații │ │ │ │
│ │ │ │și ordine publică și │ │ │ │
│ │ │ │manifestărilor științifice, │ │ │ │
│ │ │ │organizator de manifestări │ │ │ │
│ │ │ │științifice/recenzor pentru │ │ │ │
│ │ │ │reviste și manifestări │3.4.3│Naționale și internaționale neindexate │ 4 │
│ │ │ │științifice naționale și │ │ │ │
│ │ │ │internaționale indexate ISI, │ │ │ │
│ │ │ │indexate la o bază │ │ │ │
│ │ │ │internațională recunoscută, │ │ │ │
│ │ │ │sau neindexate │ │ │ │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │3.5│Experiența de management, │3.5.1│Conducere │ 2 / an │
│ │ │ │analiză și evaluare în ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ │ │cercetare și / sau învățământ│3.5.2│Membru │ 1 / an │
├────┼─────────────┼───┴─────────────────────────────┴─────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┤
│ │ │Criterii opționale │
├────┼─────────────┼───┬─────────────────────────────┬─────┬────────────────────────────────────────┬────────┬────────────────┬───────────┤
│ │ │3.6│Premii │ │ │3.6.1. │Academia Română │ 10 │
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │3.6.2. │ASS, AOSR și │ │
│ │ │ │ │ │ │ │CNCS │ 8 │
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │3.6.3. │premii │ │
│ │ │ │ │ │ │ │internaționale │ 15 │
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │3.6.4. │premii naționale│ │
│ │ │ │ │ │ │ │în domeniu │ 5 │
│ │ ├───┼─────────────────────────────┼─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │3.7│Membru în academii, │3.7.1│Academia Română │ │ │ 10 │
│ │ │ │organizații, asociații ├─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │profesionale de prestigiu, │3.7.2│ASS, AOSR și academii de ramură │ │ │ 8 │
│ │ │ │naționale și internaționale, ├─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │apartenență la organizații │3.7.3│Conducere asociații profesionale │3.7.3.1.│internaționale │ 8 │
│ │ │ │din domeniul educației și │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │cercetării │ │ │3.7.3.2.│naționale │ 6 │
│ │ │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │3.7.4│Asociații profesionale │3.7.4.1.│internaționale │ 6 │
│ │ │ │ │ │ ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │3.7.4.2.│naționale │ 4 │
│ │ │ │ ├─────┼────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │3.7.5│Organizații în domeniul educației și │3.7.5.1.│Conducere │ 6 │
│ │ │ │ │ │cercetării ├────────┼────────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │3.7.5.2.│Membru │ 4 │
└────┴─────────────┴───┴─────────────────────────────┴─────┴────────────────────────────────────────┴────────┴────────────────┴───────────┘
a)din cele maximum 10 articole, candidatul trebuie să fie autor sau coautor a cel puțin două articole publicate în reviste cotate ISI cu scor absolut de influență (AIS) mai mare decât 0,15;
b)să fi câștigat în competiții naționale sau internaționale cel puțin 2 proiecte/granturi de cercetare, cu excepția proiectelor finanțate prin programe operaționale de tip POS-DRU, POS-CEE sau similare, dintre care unul în calitate de director de proiect sau responsabil partener;
c)un articol de la punctul a) și un grant de la punctul b) în calitate de director.
Pentru conferențiar universitar, cercetător științific II trebuie îndeplinită una din următoarele condiții:
a)din cele maximum 10 articole, candidatul trebuie să fie autor sau coautor a cel puțin un articol publicat în reviste cotate ISI cu scor absolut de influență (AIS) mai mare decât 0,15;
b)să fi fost director/responsabil partener/membru într-un proiect/grant de cercetare câștigat în competiții naționale sau internaționale, cu excepția proiectelor finanțate prin programe operaționale de tip POS-DRU, POS-CEE sau similare.
5.Candidatul pentru titlul de profesor, CSI și abilitare trebuie să aibă un număr minim de 4 articole ISI cu AIS nenul din care minim 2 din categoriile Core Economics și/sau Infoeconomics, respectiv pentru Conferențiar, CSII minim 2 articole ISI cu AIS nenul din care 1 din categoriile Core Economics și/sau Infoeconomics.
6.Numărul de autori luat în calcul (N) se referă doar la cei cu afiliere la instituțiile de învățământ și cercetare din România.
7.Valorile minime ale punctajelor pentru participarea la concursurile pentru ocuparea funcțiilor și obținerea titlurilor didactice și științifice și acordarea atestatului de abilitare sunt următoarele:
┌─────────────────────────┬────────────────────────┐
│Conferențiar universitar,│Profesor universitar, │
│Cercetător științific II │Cercetător științific I,│
│ │ Abilitare │
├─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ S ≥ 1,5 │ S ≥ 4 │
├─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ P ≥ 0,75 │ P ≥ 2 │
├─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ C ≥ 0,5 │ C ≥ 1,2 │
└─────────────────────────┴────────────────────────┘
Anexa nr. 1 Listă edituri de prestigiu internațional
┌────┬──────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │
│Crt.│ Denumire Editura │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 1 │Academic Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 2 │Addison Wesley │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 3 │Allen and Unwin │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 4 │Blackwell │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 5 │Brookings Institution │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 6 │Cambridge University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 7 │Columbia University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 8 │Cornell University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 9 │CRC Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 10 │Duke University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 11 │Edward Elgar │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 12 │Elsevier │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 13 │Emerald Group │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 14 │Harper Collins │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 15 │Harvard University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 16 │IEEE Computer Society │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 17 │Indiana University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 18 │IOS Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 19 │John Wiley Sons │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 20 │Johns Hopkins University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 21 │Kluwer Academic Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 22 │Macmillan │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 23 │McGraw-Hill │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 24 │MIT Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 25 │New York University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 26 │North Holland │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 27 │Oxford University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 28 │Palgrave Macmillan │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 29 │Chapman Hall │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 30 │Pearson Education │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 31 │Prentice Hall │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 32 │Presses Universitaires de France │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 33 │Princeton University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 34 │Routledge │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 35 │Rutgers University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 36 │Sage │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 37 │Springer │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 38 │Stanford University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 39 │Taylor Francis Group │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 40 │University of California Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 41 │University of Chicago Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 42 │Wiley-Blackwell │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 43 │Wiley │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 44 │World Scientific │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 45 │Yale University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 46 │Vienna University Press │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 47 │Economica │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 48 │Dunod │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 49 │Les Edition d'Organisation │
├────┼──────────────────────────────────────┤
│ 50 │ACM Press │
└────┴──────────────────────────────────────┘
Anexa nr. 2 Observații privind realizarea standardelor minimale1. Articole publicate în reviste indexate ISI cu scor absolut de influență (AIS) nenul. Un articol este considerat publicat dacă este identificat prin următoarele informații ce vor fi preluate din ISI Web of Science Core Collection:
● Lista de autori ai articolului
● Titlul articolului
● Denumirea revistei în care apare articolul
● Volumul (numărul) revistei în care apare articolul
● Numărul de pagini între care este încadrat articolul în revistă
● Data publicării articolului
● ISSN-ul revistei
● Accession number (WOS)
Lipsa oricărei informații dintre cele precizate anterior conduce la neluarea în considerare a articolului în stabilirea punctajelor necesare îndeplinirii standardelor minime de abilitare. În ISI Web of Science Core Collection, articolul trebuie să aibă încadrarea "article" sau "review" la rubrica "document type".
2.Scorul absolut de influență (AIS) luat în calcul pentru revista ISI în care este publicat un articol sau în care este citată o publicație este, la alegerea candidatului, cel din momentul depunerii de către candidat a dosarului de concurs sau de abilitare sau cel din anul publicării articolului cu condiția ca Scorul absolut de influență (AIS) al revistei în anul depunerii dosarului să fie nenul (conform ultimului raport disponibil/cel mai recent al AIS publicat în Journal Citation Reports - Thomson Reuters (JCR).
3.Împărțirea revistelor ISI pe cuartile după scorul absolut de influență (AIS) pe domeniile de încadrare, din Journal Citation Reports - Thomson Reuters (JCR). S-a notat cu Q1 prima cuartilă (zonă roșie), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul lor în prima pătrime, pe un domeniu. S-a notat cu Q2 a doua cuartilă (zonă galbenă), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul în a doua pătrime, pe un domeniu. S-a notat cu Q3 a treia cuartilă (zonă gri), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul în a treia pătrime, pe un domeniu. S-a notat cu Q4 a patra cuartilă (zonă gri), respectiv reviste clasate descrescător după AIS-ul în ultima pătrime, pe un domeniu. În cazul în care aceeași revistă este încadrată pe cuartile diferite pe două sau mai multe domenii, se va lua în considerare în determinarea punctajului acordat citărilor varianta cea mai favorabilă candidatului.Anexa nr. 28 COMISIA DE PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE Definiții, condiții, proceduri
● Se iau în considerare numai realizările științifice, respectiv elementele de vizibilitate și impact relevante pentru domeniul psihologiei, al științelor educației, respectiv al științei sportului și al educației fizice sau în domenii de graniță cu acestea.
● O publicație se încadrează la un singur indicator, luând în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului.
● Bazele de date internaționale (BDI) recunoscute sunt cele reunite în Web of Science (WoS) (cunoscute anterior ca ISI), precum și Scopus, PsycInfo, ERIC, PubMed/Medline, ERIH Plus/ERIH Int 1 - ERIH Int 2, DOAJ, Ebsco (Academic Search Premiere, SPORTDiscuss, etc.), ProQuest, ScienceDirect, SpringerLink, Wiley Online Library, Sage, Ovid/Informa, Educațional Research Abstracts Online, HEDBIB, CrossRef sau JSTOR.
● Conferințele internaționale sunt manifestări științifice care îndeplinesc cumulativ cel puțin patru dintre următoarele criterii: (a) conferința este organizată sau co-organizată de către o asociație sau o instituție științifică/profesională internațională; (b) peste 50% dintre membrii incluși în comitetul științific au afiliere instituțională în străinătate; (c) programul științific, precum și proceedings-urile sau rezumatele sunt publicate în format tipărit sau electronic într-o limbă străină de circulație internațională (engleză, franceză, germană sau spaniolă); (d) lucrările conferinței sunt desfășurate exclusiv într-o limbă străină de circulație internațională; (e) cel puțin 25% dintre participanții cu lucrări înscrise în programul științific al conferinței au afiliere instituțională în străinătate. Conferințele care nu îndeplinesc criteriile minimale pentru a fi încadrate astfel vor avea statutul de conferințe naționale.
● Conferințele sau publicațiile BDI se referă la acele manifestări științifice, respectiv publicații, indexate într-una sau mai multe baze de date internaționale recunoscute prin prezentele standarde.
● Cărțile, capitolele de carte sau volumele colective ale conferințelor sunt clasificate în categoria A1 (publicații apărute la edituri de prestigiu internațional), categoria A2 (publicații apărute la edituri cu prestigiu recunoscut) sau categoria B (publicații apărute la alte edituri recunoscute). Publicațiile indexate WorldCat în Karlsruhe Virtual Catalog KVK (http://www.ubka.uni-karlsruhe.de/kvk_en.html) sunt clasificate A1 dacă se regăsesc în cel puțin 25 de biblioteci ale unor instituții de învățământ superior din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Publicațiile indexate A2 sau B sunt cele care fie au apărut la una dintre editurile menționate în tabelul următor, fie beneficiază de îndeplinirea condițiilor din ruta complementară. Conform acestei rute, o carte/capitol de carte/volum este inclusă în categoria A2 dacă îndeplinește minimum două criterii, respectiv în categoria B dacă îndeplinește cel puțin un criteriu dintre următoarele: (a) editura la care a apărut publicația are cel puțin o colecție relevantă pentru domeniul fundamental analizat, cu cel puțin 10 cărți științifice publicate în domeniu în ultimii cinci ani de zile; (b) publicația analizată este disponibilă în cel puțin 5 biblioteci ale unor instituții de învățământ superior din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, indexate în Karlsruhe Virtual Catalog KVK (http://www.ubka.uni-karlsruhe.de/kvk_en.html); (c) publicația analizată a apărut în cel puțin 800 de exemplare tipărite sau în cel puțin 500 de exemplare tipărite, în cazul în care poate fi achiziționată și în format digital; (d) lucrarea a acumulat cel puțin 5 citări în publicații indexate Web of Science; (e) lucrarea a fost premiată de către Academia Română. Publicațiile apărute la edituri clasificate pot primi un punctaj corespunzător unei categorii superioare dacă îndeplinesc criteriile specificate prin ruta complementară pentru acel nivel de clasificare. Publicațiile care nu îndeplinesc criteriile minime pentru a fi clasificate nu se punctează. Publicațiile apărute în ediții multiple pot fi punctate individual în situația în care sunt identificate modificări/revizuiri pe un număr semnificativ de pagini. De asemenea, publicațiile cu titluri diferite, dar cu un conținut similar, pot fi luate în considerare o singură dată. În aceste cazuri decizia privitoare la punctajul acordat aparține membrilor comisiilor de concurs/abilitare.
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Domeniul Psihologie │
│● Edituri A2: Editura ASCR (Cluj-Napoca); Editura Polirom (Iași); Editura │
│ Trei (București) │
│● Edituri B: Editura Academiei Române, Editura All, Editura Sper, Editura │
│ Tritonic, Editura Universității din București, Editura Universitară │
│ (București); Presa Universitară Clujeană (Cluj-Napoca), Editura │
│ Universității A.I.Cuza, Editura Institutul European (Iași); Editura │
│ Universității de Vest (Timișoara) │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Domeniul Științe ale Educației │
│● Edituri A2: Editura Polirom (Iași); Editura Trei (București) │
│● Edituri B: Editura Academiei Române, Editura Didactică și Pedagogică RA, │
│ Editura Humanitas, Editura Universității din București, Editura │
│ Universitară (București); Editura Universității A.I.Cuza, Editura │
│ Institutul European (Iași), Presa Universitară Clujeană (Cluj-Napoca); │
│ Editura Paralela 45 (Pitești), Editura Universității de Vest (Timișoara) │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Domeniul Educație Fizică și Sport │
│● Edituri A2: Presa Universitară Clujeană, Editura Riso Print (Cluj-Napoca),│
│ Editura Universitaria (Craiova); Editura Polirom (Iași), Editura Galați │
│ University Press; Editura Universității Transilvania (Brașov); Editura │
│ Discobolul (București), Editura Universității din Pitești, Editura Ovidius│
│ University Press (Constanța) │
│● Edituri B: Editura Academiei Române, Editura Trei, Editura Universității │
│ din București, Editura Bren, Editura Printech, Editura Moroșan, Editura │
│ CD Press, Editura Fest, Editura Didactică și Pedagogică RA (București); │
│ Editura Universității A.I.Cuza, Editura Pim (Iași); Editura Universității │
│ din Oradea; Editura Universității de Vest (Timișoara) │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
● Rapoartele de analiză de politici/strategii educaționale sunt clasificate în rapoarte internaționale și rapoarte cu relevanță națională. Rapoartele internaționale îndeplinesc cumulativ următoarele trei criterii: (a) raportul este redactat la solicitarea unei organizații internaționale de prestigiu, fiind prezentat sub sigla acelei organizații (de exemplu UNICEF, UNESCO, Banca Mondială, OECD, Comisia Europeană sau agenții ale acesteia, OMS etc.); (b) raportul este redactat integral într-o limbă străină de circulație internațională; (c) analiza efectuată asupra problemei investigate este relevantă internațional (de exemplu, sunt prezentate comparații interțări). Rapoartele naționale îndeplinesc cumulativ două criterii: (a) raportul este redactat la solicitarea unei organizații cu prestigiu național, fiind prezentat sub sigla acelei organizații (de exemplu Ministerul Educației, Organizația Salvați Copiii etc.), (b) analiza efectuată asupra problemei investigate este relevantă național (de exemplu, sunt prezentate comparații la nivelul regiunilor de dezvoltare sau există evidențe ale utilizării la nivelul politicilor publice).
● Granturile luate în considerare în aceste standarde se referă la acele contracte de acordare a unei asistențe financiare, obținute în urma unei competiții de proiecte, a căror valoare nominală este de cel puțin 25.000 de euro sau echivalentul acestei sume în lei sau o altă valută. Granturile sunt clasificate, la rândul lor:
(i)după tipul competiției (internaționale vs. naționale);
(ii)după obiectul principal al finanțării - (a) cercetare cu relevanță publică largă, granturi finanțate, de regulă, de către agenții publice ce au drept scop finanțarea cercetării fundamentale sau a sectorului CDI (cercetare - dezvoltare - inovare) (de exemplu, UEFISCDI etc.); (b) cercetare cu relevanță specifică cum ar fi în granturi acordate de către companii orientate spre profit, asociații non-guvernamentale, fundații etc.; (c) proiecte de dezvoltare instituțională (de exemplu, oferirea de servicii unor beneficiari cuprinși într-un grup țintă). Prin excepție, nu se aplică plafonul financiar pentru granturile de cercetare cu relevanță publică largă, finanțate prin competiții naționale anterioare PN II (Planului Național de Cercetare Dezvoltare Inovare). Membrii comisiei de concurs/abilitare pot decide încadrarea unor granturi de dezvoltare instituțională în cele de cercetare, dacă se face dovada desfășurării unor activități consistente de cercetare prin intermediul grantului respectiv.
● Autor principal se referă la oricare dintre următoarele patru tipuri de autorat: (a) autor unic; (b) primul autor menționat în publicație; (c) autorul corespondent menționat în publicație; (d) situația în care se precizează explicit în cadrul publicației că toți autorii au o contribuție egală la realizarea publicației. În cazul domeniului educație fizică și sport și ultimul autor menționat poate avea statutul de autor principal.
● Co-autor se referă la orice alt caz decât cele menționate anterior (de exemplu, al doilea autor într-un articol, fără ca acesta să fie autor corespondent sau să se precizeze că toți autorii au o contribuție egală).
● n indică numărul de autori ai unei publicații.
● Pentru o serie de indicatori (cărți, rapoarte de analiză, conferințe, granturi etc.) se va aplica un coeficient de multiplicare m acolo unde formula de calcul include acest coeficient. Valorile lui m sunt:
m = 3, în cazul în care indicatorul punctat are o relevanță internațională certă (reviste indexate Web of Science; volume apărute în edituri clasificate A1; conferințe internaționale; granturi de cercetare cu relevanță publică largă obținute prin competiție internațională; rapoarte internaționale de analiză etc.);
m = 1, în cazul în care indicatorul punctat are o relevanță națională - impact și prestigiu la nivel național (volume apărute în edituri clasificate A2; conferințe naționale; reviste indexate în două BDI recunoscute, altele decât WoS; granturi de cercetare cu relevanță publică largă obținute prin competiție națională; rapoarte naționale de analiză etc.);
m = 0,5, în cazul în care indicatorul punctat are o relevanță națională secundară (volume apărute în edituri clasificate B; reviste indexate într-o singură BDI recunoscută, alta decât WoS etc.)
● Se stabilește un prag p de relevanță pentru factorul de impact (IF) al revistelor luate în considerare pentru indicatorii I1, I2, I5 și I6, care are următoarele valori:
p = 1.00 pentru domeniul Psihologie;
p = 0.10 pentru domeniile Științe ale Educației, respectiv Educație Fizică și Sport.
Prin excepție, în domeniul Psihologie pot fi punctate la indicatorii I1, respectiv I5, contribuții în reviste cu IF mai mic decât pragul p, cu condiția ca jurnalul în care este publicată lucrarea să se situeze în WoS deasupra medianei în categoria de încadrare (zona roșie sau galbenă din categoria respectivă).
● Contribuțiile autorului în reviste indexate Web of Science se iau în considerare doar din momentul publicării lor în Web of Science. Se va lua în considerare IF cel mai avantajos pentru candidat dintre următoarele trei variante: IF corespondent pentru anul publicării (de exemplu SSCI 2012 pentru articole publicate în anul 2012), IF valabil pentru revistă la data publicării articolului în WoS (de exemplu SSCI 2010 pentru un articol indexat în WoS în Martie 2012) sau IF valabil pentru revistă la momentul primirii manuscrisului (cu condiția ca această dată să fie menționată explicit în articol).
● Standardele minimale sunt grupate în două arii: realizări științifice, respectiv vizibilitate și impact. În cadrul realizărilor științifice, indicatorii principali sunt menționați diferențiat pentru a distinge între contribuțiile semnificative ca autor principal și contribuțiile semnificative realizate în calitate de co-autor.
● Fiecare arie are indicatori și punctaje specifice, reflectate în mai multe criterii de atins, cu mențiunea că toate aceste criterii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a considera că persoana evaluată îndeplinește standardele minimale pentru poziția raportată.
A1. Realizări științifice
┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┐
│Indi-│ │ │ │
│cator│ Denumirea indicatorului │Punctaj │ Unitatea de măsură │
├─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┤
│ Realizări științifice semnificative în calitate de autor principal │
├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤
│I 1 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ │
│ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mare sau egal cu p, realizate în calitate │ │ │
│ │de autor principal │3 + (3 x IF) │Articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 2 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ │
│ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mic decât p sau în reviste neindexate Web │ │ │
│ │of Science (IF = 0), dar indexate în cel puțin două baze de date internaționale │ │ │
│ │recunoscute, din care în cel puțin una se regăsește în format in extenso (full-text),│ │ │
│ │realizate în calitate de autor principal │3 + IF │Articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 3 │Cărți publicate în calitate de autor principal în edituri clasificate A1 sau A2 │ │ │
│ │(m A1 = 3; m A2 = 1) │12 x m │Carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 4 │Capitole în cărți publicate în calitate de autor principal în edituri clasificate │ │ │
│ │A1 sau A2 (m A1 = 3; m A2 = 1) │3 x m │Capitol │
├─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┤
│Realizări științifice semnificative în calitate de co-autor │
├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤
│I 5 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ │
│ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mare sau egal cu p, realizate în calitate │ │ │
│ │de co-autor │3 + [(3 x IF) /n]│Articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 6 │Contribuții in extenso de tip article sau review, publicate în reviste indexate în │ │ │
│ │Web of Science (ISI), al căror IF este mai mic decât p sau în reviste neindexate Web │ │ │
│ │of Science (IF = 0), dar indexate în cel puțin două baze de date internaționale │ │ │
│ │recunoscute, din care în cel puțin una se regăsește în format in extenso (full-text),│ │ │
│ │realizate în calitate de co-autor │(3 + IF)/n │Articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 7 │Cărți publicate în calitate de co-autor în edituri clasificate A1 sau A2 (m A1 = 3; │ │ │
│ │m A2 = 1) │12 x m/n │Carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 8 │Capitole în cărți publicate în calitate de co-autor în edituri clasificate A1 sau A2 │ │ │
│ │(m A1 = 3; m A2 = 1) │3 x m/n │Capitol │
├─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┤
│Alte realizări științifice │
├─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┤
│I 9 │Lucrări in extenso (tip proceedings) indexate WoS sau altă BDI recunoscută, realizate│ │ │
│ │în calitate de autor principal, publicate în volumele unor conferințe internaționale,│ │ │
│ │cu relevanță pentru domeniul de abilitare, disponibile în format full-text în cel │ │ │
│ │puțin o BDI │ │ │
│ │(în cazul I9 și I10 se pot puncta cumulat cel mult două contribuții / │ │ │
│ │ediție conferință) │1 │Lucrare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 10 │Lucrări in extenso (tip proceedings) indexate WoS sau altă BDI recunoscută, realizate│ │ │
│ │în calitate de co-autor, publicate în volumele unor conferințe internaționale, cu │ │ │
│ │relevanță pentru domeniul de abilitare, disponibile în format full-text în cel puțin │ │ │
│ │o BDI │1/n │Lucrare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 11 │Alte articole in extenso publicate în calitate de autor/co-autor în reviste │ │ │
│ │științifice, cu condiția ca revistele să fie indexate la nivel de rezumat în cel │ │ │
│ │puțin o bază de date internațională recunoscută │1/n │Articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 12 │Cărți publicate în calitate de autor/co-autor în edituri clasificate de tip B │ │ │
│ │(m B = 0,5) │12 x m/n │Carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 13 │Capitole în cărți publicate în calitate de autor/ co-autor în edituri clasificate de │ │ │
│ │tip B (m B = 0,5) │3 x m/n │Capitol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 14 │Autor/co-autor rapoarte de analiză de politici/strategii educaționale │ │ │
│ │14.1 rapoarte internaționale (m = 3); │ │ │
│ │14.2 rapoarte naționale (m = 1) │8 x m/n │Raport │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 15 │Brevete de invenție/drepturi de autor/mărci înregistrate OSIM/ORDA, ca urmare a unui │ │ │
│ │demers de inovare științifică în vederea elaborării de materiale curriculare, teste │ │ │
│ │psihologice sau educaționale, teste motrice/funcționale, softuri specializate etc. │3/n │Brevet/drept de autor│
└─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┘
A2. Vizibilitate și impact științific
┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┐
│Indi-│ │ │ │
│cator│ Denumirea indicatorului │Punctaj │ Unitatea de măsură │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 16 │Citări ale publicațiilor candidatului în lucrări indexate Web of Science │0.5 │Citare │
│ │(autocitările sunt excluse) │ │ │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 17 │Alte citări ale publicațiilor candidatului (autocitările sunt excluse) │ │ │
│ │I17.1. Disponibile în lucrări clasificate A1 (m = 3) │ │ │
│ │I17.2. Disponibile în lucrări clasificate A2 sau în baza de date Scopus (altele decât│ │ │
│ │cele deja incluse la I16) (m = 1) │ │ │
│ │I17.3. Disponibile în lucrări clasificate B sau în alte surse academice │ │ │
│ │identificabile prin Google Scholar (altele decât cele deja incluse) (m = 0.5) │m/10 │Citare │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 18 │Keynote speaker (comunicare științifică în plen) la conferințe internaționale │ │ │
│ │(m = 3)/naționale (m = 1) │2 x m │Conferință │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 19 │Membru în comitetul științific (A)/Referent științific pentru evaluarea și selecția │ │ │
│ │lucrărilor unei conferințe (B)/Membru în comitetul de organizare (C) / │ │ │
│ │Coordonator simpozion (Chair) (D) (se punctează o singură calitate/conferință) │ │ │
│ │19.1 Conferințe internaționale (m = 3) │ │ │
│ │19.2 Conferințe naționale (m = 1) │1 x m │Conferință │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 20 │Președinte sau membru în comitetul executiv al unei asociații profesionale │ │ │
│ │internaționale (m = 3) sau naționale (m = 1) │2 x m │Asociație │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 21 │Premii și distincții │ │ │
│ │I21.1. Premii pentru activitatea științifică oferite de către instituții sau │ │ │
│ │asociații științifice/profesionale internaționale (m = 3) sau naționale de prestigiu │ │ │
│ │(CNCS, etc.) (m = 1) (nu sunt incluse granturile de deplasare sau premierea │ │ │
│ │articolelor din zona roșie, galbenă etc.) │ │ │
│ │I21.2. Premii pentru activitatea didactică oferite de către instituții/asociații de │ │ │
│ │profil internaționale sau naționale de prestigiu (ex. profesor Bologna etc.) (m = 1) │ │ │
│ │I21.3. Obținerea în activitate a unor rezultate de prestigiu privind promovarea țării│ │ │
│ │și a învățământului românesc (de exemplu distincțiile, medaliile primite de către │ │ │
│ │sportivi, antrenori, alți specialiști pentru rezultate la JO, CM, CE etc., oferite de│ │ │
│ │Președinția României, MENCS, MTS etc.) (m = 1) │4 x m │Premiu │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 22 │Coordonator al unei colecții de carte │6 │Colecție │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 23 │Carte coordonată relevantă pentru domeniu (m A1 = 3; m A2 = 1; m B = 0.5) │8 x m/n │Carte │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 24 │Redactor șef/editor sau membru în comitetul editorial al unei reviste cu comitet │ │ │
│ │științific și peer-review │ │ │
│ │I24.1. Revistă indexată Web of Science (m = 3) │ │ │
│ │I24.2. Revistă indexată în cel puțin două BDI (m = 1) │ │ │
│ │I24.3. Revistă indexată într-un BDI (m = 0.5) │4 x m │Revistă │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 25 │Referent științific ad hoc pentru reviste cu comitet științific și peer-review │ │ │
│ │I25.1. Revistă indexată Web of Science │ │ │
│ │I25.2. Revistă indexată BDI (alta decât WoS) │0.3/0.2 │Articol │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 26 │Profesor asociat/visiting scholar pentru o durată de cel puțin o lună de │ │ │
│ │zile/susținerea unei conferințe sau prelegeri în fața cadrelor didactice sau a │ │ │
│ │doctoranzilor (se punctează un singur aspect per universitate; nu sunt incluse aici │ │ │
│ │schimburile Erasmus) │ │ │
│ │26.1 la o universitate din TOP 500 conform clasamentului URAP (m = 3) │ │ │
│ │26.2 la o universitate din afara topului 500 URAP, ca urmare a unei invitații │ │ │
│ │nominale din partea instituției gazdă (m = 1) │ │ │
│ │26.3 profesor invitat/lector al federațiilor internaționale pe ramură de sport/ │ │ │
│ │Academiei Olimpice a CIO/Asociații profesionale internaționale (m = 1)/federațiilor │ │ │
│ │naționale pe ramură de sport sau Academiei Olimpice a COSR (m = 0,5) │0.5 x m │Instituție/invitație │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 27 │Director al unui grant finanțat/instituția coordonată │ │ │
│ │I27.1 Director grant de cercetare cu relevanță publică largă obținut prin competiție │ │ │
│ │internațională, acordat de către o agenție/instituție internațională (m = 3) │ │ │
│ │I27.2. A. Director grant de cercetare cu relevanță publică largă obținut prin │ │ │
│ │competiție națională/B. Coordonator echipă România pentru un grant de cercetare cu │ │ │
│ │relevanță publică largă, obținut prin competiție internațională (m = 1) │ │ │
│ │I27.3. A. Director sau coordonator partener al unui grant de dezvoltare │ │ │
│ │instituțională (de exemplu tip POSDRU, Erasmus + etc.)/B. Director sau coordonator │ │ │
│ │partener al unui grant de cercetare cu relevanță specifică (de exemplu finanțat de │ │ │
│ │către o companie), obținut prin competiție națională sau internațională/C. │ │ │
│ │Coordonator partener pentru un grant de cercetare cu relevanță publică largă, obținut│ │ │
│ │prin competiție națională (m = 0.5) │9 x m │Grant │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 28 │Membru în echipa unui grant finanțat/instituția coordonată │ │ │
│ │I28.1 Membru în echipa unui grant de cercetare cu relevanță publică largă obținut │ │ │
│ │prin competiție internațională sau națională (m = 1) │ │ │
│ │I28.2. Membru în echipa unui grant de cercetare cu relevanță specifică sau a unui │ │ │
│ │grant de dezvoltare instituțională obținut prin competiție internațională sau │ │ │
│ │națională (m = 0,5) │3 x m │Grant │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 29 │Activitate de mentorat/îndrumare │ │ │
│ │29.1. Conducător științific/membru în comisia de îndrumare sau de evaluare a tezelor │1/0.5 │Doctorand/ comisie │
│ │de doctorat │ │ │
│ │(punctajul total la 29.1 este plafonat la maximum 10 puncte) │ │ │
│ │29.2. Mentor cu rol oficial de îndrumare a unor cercetători postdoctorali │1 │Îndrumat │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 30 │30.1. Inițierea sau coordonarea unor programe de studii universitare sau │2 │Program │
│ │post-universitare │ │ │
│ │30.2. Publicarea unor cursuri universitare (nu pot fi punctate aici contribuții │1 │Curs │
│ │ce au fost incluse la indicatorii I3, I7 sau I12) │ │ │
│ │30.3. Introducerea unor discipline noi în planul de învățământ │0.5 │Disciplină │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 31 │Coordonarea unui centru sau laborator de cercetare, recunoscut de către Senatul │ │ │
│ │Universității sau Consiliul Științific al Institutului de cercetare │2 │Centru │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 32 │Evaluator proiecte/membru în Panel în competiții internaționale (m = 3)/naționale │ │ │
│ │(m = 1) de granturi de cercetare │1 x m │Ediție competiție │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 33 │Membru în grupul de experți │ │ │
│ │33.1. Comisii/consilii științifice sau organisme internaționale (de exemplu UNESCO, │ │ │
│ │UNICEF, CIO, Federații internaționale pe ramuri de sport etc.) (m = 3) │ │ │
│ │33.2. Comisii/consilii științifice sau organisme naționale (CNATDCU, CNCS, ANCS, │ │ │
│ │ARACIS sau alt grup de lucru consultativ/de lucru la nivelul MENCS sau la nivel │ │ │
│ │interministerial, alcătuit ca urmare a unui ordin emis de MENCS sau de către un alt │ │ │
│ │for ministerial (m = 1) │1 x m │Comisie │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 34 │Furnizarea de servicii pentru beneficiarii externi ai instituției (cursuri sau │ │ │
│ │programe de formare/perfecționare profesională în domeniu) │0,5 │Pe curs avizat │
├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤
│I 35 │35.1. Antrenor emerit/profesor emerit/maestru emerit al sportului/arbitru │ │ │
│ │internațional/comisar/observator (se iau în calcul doar calitățile existente la data │ │ │
│ │înscrierii în concurs) │ │ │
│ │35.2. Premii pentru activitatea sportivă acordate de către instituții naționale │ │ │
│ │(MTS, MENCS, COSR) sau internaționale │ │ │
│ │35.3. Performanțe ale sportivilor antrenați (JO, CM, JMU - locurile 1-5; CE, │ │ │
│ │CN - locurile 1), creații pe linia sportului de performanță, recuperării motrice și │ │ │
│ │funcționale, kinetoterapiei și kinetoprofilaxie (linii metodice/metodologii/strategii│ │ │
│ │de pregătire pe ramuri de sport/probă sportivă recunoscute în comunitatea de │ │ │
│ │specialiști/federații pe ramuri de sport); programe de profilaxie și recuperare prin │ │ │
│ │mijloace kinetice pentru diferite categorii de populație/grupe de vârstă/grupe │ │ │
│ │profesionale/patologii) recunoscute de organisme profesionale și/sau științifice │3/2/2 │Pe titlu/ premiu/ │
│ │naționale și internaționale. │ │activitate │
└─────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┘
STANDARDE MINIMALE PENTRU DOMENIUL PSIHOLOGIE
┌────────────┬────────┬──────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│ │Criteriu│Indicatori esențiali/ │Standard minimal │ Standard minimal │
│ │ │suma indicatorilor │conferențiar/CS II│profesor/CS I/abilitare│
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Realizări │ C1 │I1 │ 10 │ 25 │
│științifice ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│(A 1) │ C2 │I3 + I4 │ 6 │ 12 │
│ ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C3 │Total A1 (I1+...+I15) │ 60 │ 100 │
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Vizibilitate│ C4 │I 16 │ 6 │ 15 │
│și impact ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│(A 2) │ C5 │I 27 │ 0 │ 9 │
│ ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C6 │Total A2 (I16+...+I35)│ 20 │ 60 │
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C7 │Total general │ 80 │ 160 │
└────────────┴────────┴──────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
┌────────────┬────────┬──────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│ Aria A 1 │Criteriu│Indicatori esențiali/ │Standard minimal │ Standard minimal │
│ │ │suma indicatorilor │conferențiar/CS II│profesor/CS I/abilitare│
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Realizări │ C1 │I1 │ - │ 3 │
│științifice ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│(A 1) │ C2 │I3 + I4 │ 20 │ 20 │
│ ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C3 │Total A1 (I1+...+I15) │ 60 │ 60 │
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Vizibilitate│ C4 │I 16 │ 2 │ 2 │
│și impact ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│(A 2) │ C5 │I 27 │ - │ 12 │
│ ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C6 │Total A2 (I16+...+I35)│ 30 │ 60 │
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C7 │Total general │ 90 │ 120 │
└────────────┴────────┴──────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
STANDARDE MINIMALE PENTRU DOMENIUL EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
┌────────────┬────────┬──────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│ Aria A 1 │Criteriu│Indicatori esențiali/ │Standard minimal │ Standard minimal │
│ │ │suma indicatorilor │conferențiar/CS II│profesor/CS I/abilitare│
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Realizări │ C1 │I1 │ 4 │ 6 │
│științifice ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│(A 1) │ C2 │I3 + I4 │ 15 │ 24 │
│ ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C3 │Total A1 (I1+...+I15) │ 55 │ 65 │
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│Vizibilitate│ C4 │I 16 │ 2 │ 4 │
│și impact ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│(A 2) │ C5 │I 27 │ - │ 4 │
│ ├────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C6 │Total A2 (I16+...+I36)│ 25 │ 55 │
├────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ │ C7 │Total general │ 80 │ 120 │
└────────────┴────────┴──────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
2.În domeniul psihologie, până la 01.03.2018 există posibilitatea compensării între ele a criteriilor C1, C2, C4 și C5, cu condiția ca suma lor să respecte totalul minimal solicitat prin cumularea acestor patru criterii.
3.În domeniul științele educației, până la 01.03.2018 există posibilitatea de a compensa criteriul C5, respectiv indicatorul I27 cu puncte obținute la indicatorul I28.4. În domeniul științele educației punctajele pentru indicatorul I1 sunt valabile doi ani de la intrarea în vigoare a acestor norme. După această perioadă ele vor fi ajustate în sens crescător.
5.În domeniul științei sportului și al educației fizice, pentru o perioadă de doi ani de zile de la intrarea în vigoare a acestor norme, criteriile C1 și C2 se cumulează sub rezerva respectării următoarei condiții: punctajul neîndeplinit la C1 să fie compensat exclusiv prin intermediul punctelor acumulate la indicatorii I2 sau I9. Criteriile C1 și C2 nu se cumulează în cazul candidaților pentru abilitare.Anexa nr. 29 COMISIA DE FILOLOGIE
STANDARDE MINIMALE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA
TITLURILOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A GRADELOR
PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE
┌──────────────┬────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┬─────────────────┬───────┬───────────────────────────┐
│Domeniul │ │ │ │ │ Elementul pentru care se │
│activităților │ Indicatori │ Categorii [1] │ Subcategorii │Punctaj│ acordă punctajul │
├──────────────┼────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│1. Activitatea│1.1. Cărți și capitole [2] │1.1.1. Carte [3] de autor unic, având │ │30p │cartea │
│profesională │în lucrări de specialitate, │la bază teza de doctorat. │ │ │ │
│și didactică │ediții. Se au în vedere ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│(A1) │lucrări publicate la edituri│1.1.2. Autor sau coautor [= autor de │(a) autor/coautor│40p/20p│fiecare carte │
│ │de prestigiu (a) din │capitol(e)] de: monografie, sinteză, ├─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │străinătate; (b) din țară │volum de studii tematice, studiu │(b) autor/coautor│30p/15p│fiecare carte │
│ │ │lingvistic, filologic, de critică sau │ │ │ │
│ │ │istorie literară, dicționar științific,│ │ │ │
│ │ │ediție critică filologică (text vechi, │ │ │ │
│ │ │documente, traducerea și editarea │ │ │ │
│ │ │critică a unui text scris într-o limbă │ │ │ │
│ │ │veche). │ │ │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │1.1.3. Coordonator/coautor la lucrări │(a) coordonator/ │ │ │
│ │ │fundamentale sau de referință │coautor │30p/20p│fiecare carte │
│ │ │(dicționare, enciclopedii, atlase, ├─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │tratate) │(b) coordonator/ │ │ │
│ │ │ │coautor │25p/15p│fiecare carte │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │1.1.4. Editarea cu aparat științific a │(a) autor/ │ │ │
│ │ │unei opere științifice sau literare │coautor │25p/15p│fiecare carte │
│ │ │(inclusiv antologii) cu text(e) ├─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │aparținând altui autor decât cel al │(b) autor/ │ │ │
│ │ │ediției. │coautor │20p/10p│fiecare carte │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │1.1.5. Editarea de volume decurgând din│(a) coordonator │ │ │
│ │ │lucrări ale unor simpozioane, colocvii,│(editor)/co- │ │ │
│ │ │conferințe, congrese, workshopuri pe │editor │20p/10p│fiecare volum │
│ │ │teme științifice, organizate în cadru ├─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │instituțional de către Universități, │(b) coordonator │ │ │
│ │ │Academia Română, Institutele Academiei │(editor)/co- │ │ │
│ │ │Române; editarea de volume colective și│editor │ 10p/7p│fiecare volum │
│ │ │de numere tematice ale publicațiilor de│ │ │ │
│ │ │specialitate. │ │ │ │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │1.2. Traduceri │1.2.1. Traducerea unei opere │ │ │ │
│ │ │științifice sau beletristice din autori│ │ │ │
│ │ │consacrați │autor/coautor │15p/10p│fiecare carte │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │1.2.2. Dotarea unei traduceri cu aparat│ │ │ │
│ │ │critic (note bio-bibliografice, note și│ │ │ │
│ │ │comentarii). │autor/coautor │ 15p/7p│fiecare carte │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │1.3. Material didactic │Curs sau manual universitar cu ISBN. │autor/coautor │20p/10p│fiecare carte │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │1.4. Îndrumare │Conducător de doctorat. │ │ 10p│calitatea │
├──────────────┼────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│2. Activitate │2.1. Articole, studii, │2.1.1. publicate în reviste științifice│autor/coautor de │25p/15p│fiecare articol sau │
│de cercetare │recenzii │indexate ISI/Thomson Reuters, Elsevier/│articol │ │recenzie │
│(A2) │ │Scopus, Ebsco; ├─────────────────┼───────┤ │
│ │ │ │recenzie │ 10p│ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │2.1.2. publicate în reviste științifice│autor/coautor de │ 15p/7p│fiecare articol sau │
│ │ │indexate ERIH Plus sau indexate │articol │ │recenzie │
│ │ │concomitent în cel puțin 3 BDI, altele ├─────────────────┼───────┤ │
│ │ │decât cele de sub 2.1.1. (se exclude │recenzie │ 5p│ │
│ │ │Google Scholar/Academic); │ │ │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │2.1.3. publicate în Analele/Buletinele/│(a) autor/coautor│ 15p/7p│fiecare articol sau │
│ │ │Anuarele Universităților/Academiei, │de articol │ │recenzie │
│ │ │volume colective ocazionale, omagiale, ├─────────────────┼───────┤ │
│ │ │in memoriam; în volume de comunicări │(a) recenzie │ 5p│ │
│ │ │prezentate la manifestări științifice ├─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │interne și internaționale, cu comitete │(b) autor/coautor│ 10p/5p│fiecare articol sau │
│ │ │științifice: (a) în străinătate; (b) în│de articol │ │recenzie │
│ │ │țară; ├─────────────────┼───────┤ │
│ │ │ │(b) recenzie │ 5p│ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │2.1.4. studii, eseuri, articole pe teme│ │ 2p│fiecare articol, până la un│
│ │ │literare publicate în reviste de │ │ │maximum de 50p │
│ │ │specialitate, neindexate, cu ISSN. │ │ │ │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │2.2.Activitate editorială │2.2.1. Membru al unui colectiv de │ │ │ │
│ │ │redacție al unei reviste de │ │ │ │
│ │ │specialitate cu peer review, din │ │ │ │
│ │ │străinătate (a) sau din țară (b). │(a)/(b) │15p/10p│fiecare atribuție │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │2.2.2. Referent științific și │ │ │ │
│ │ │coordonator de colecții la edituri sau │ │ │ │
│ │ │reviste acreditate, din străinătate (a)│(a)/(b) │ 7p/5p│fiecare atribuție │
│ │ │sau din țară (b) │ │ │(nu fiecare referat) │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │2.3. Granturi științifice │2.3.1. finanțate instituțional, │director │ 30p│fiecare proiect │
│ │ │obținute prin competiție internațională├─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │sau națională, pe baza unui proiect de │ │ │ │
│ │ │cercetare. │membru │ 15p│fiecare proiect │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │2.3.2. finanțate instituțional, │ │ │ │
│ │ │individuale, obținute prin competiție, │ │ │ │
│ │ │pe baza unui proiect de cercetare. │titular │ 10p│fiecare proiect │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │2.4. Comunicări │prezentate la manifestări științifice │ │ │ │
│ │ │(conferințe, congrese, simpozioane, │ │ │ │
│ │ │colocvii, workshopuri etc.) cu comitete│ │ │ │
│ │ │științifice sau sistem de selecție peer│ │ │ │
│ │ │review, (a) în străinătate sau (b) în │ │ │ │
│ │ │țară │(a)/(b) │ 4p/2p│fiecare comunicare │
├──────────────┼────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│3. Recunoaște-│3.1. Traduceri │Carte științifică de autor publicată în│ │ │ │
│rea și │ │străinătate, după ce a fost deja │ │ │ │
│impactul │ │publicată în România sau în R. Moldova.│ │ 20p│fiecare carte │
│activității ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│(A3) │3.2. Premii și distincții │oferite de Universități, Institute de │ │ │ │
│ │academice │cercetare, Academii, USR, Asociații │ │ │ │
│ │ │profesionale de nivel național. │ │ 10p│fiecare premiu │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │3.3. Citări, mențiuni │3.3.1. Citări și mențiuni bibliografice│ │ 2p│fiecare lucrare în care │
│ │bibliografice, recenzări │cu excepția autocitărilor. O citare │ │ │este menționată o │
│ │ │presupune menționarea explicită a │ │ │contribuție științifică a │
│ │ │numelui/a contribuției celui citat și │ │ │candidatului │
│ │ │este înregistrată o singură dată, │ │ │ │
│ │ │indiferent de numărul de ocurențe din │ │ │ │
│ │ │lucrarea care citează. Lucrările în │ │ │ │
│ │ │care se face citarea trebuie să aibă │ │ │ │
│ │ │ISBN sau ISSN. │ │ │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │3.3.2. Recenzii în publicații cu ISBN │ │ │ │
│ │ │sau ISSN. │ │ 5p│fiecare recenzie │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │3.4. Keynote speaker │Conferințe în plenară la colocvii, │ │ │ │
│ │ │simpozioane, conferințe, congrese (a) │ │ │ │
│ │ │internaționale/(b) naționale. │(a)/(b) │ 10p/5p│fiecare conferință │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │3.5. Stagii în străinătate │3.5.1. Stagiu de cercetare în │ │ │ │
│ │ │străinătate (exclusiv Erasmus - staff │ │ │ │
│ │ │mobility). │minimum o lună │ 5p│fiecare stagiu │
│ │ ├───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │ │3.5.2. Visiting professor documentat ca│ │ │ │
│ │ │atare, prin contract sau invitație. │minimum o lună │ 15p│fiecare stagiu │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │3.6. Prezența în baze de │Thomson Reuters/Web of Science. Scopus,│ │ 2p│fiecare prezență/lucrare, │
│ │date și în biblioteci din │ProQuest Central, Ebsco, Wiley Online, │ │ │până la un maximum de 100 p│
│ │țară și străinătate │CEEOL, JSTOR, Oxford Journals, Ulrichs,│ │ │ │
│ │ │ISSN, ERIH (exclus Google Scholar/ │ │ │ │
│ │ │Academic); KVK, worldcat.org, │ │ │ │
│ │ │lib.washington.edu, în cataloagele │ │ │ │
│ │ │B.C.U. București, Cluj, Iași, │ │ │ │
│ │ │Timișoara, B.A.R. │ │ │ │
│ ├────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────┼───────────────────────────┤
│ │3.7. Participarea la comisii│de evaluare de proiecte, de susținere a│ │ │ │
│ │de experți │tezei de doctorat sau de concurs pentru│ │ │ │
│ │ │ocuparea unei funcții didactice sau în │ │ │ │
│ │ │cercetare. │ │ 2p│fiecare participare │
└──────────────┴────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┴─────────────────┴───────┴───────────────────────────┘
Note:
[1] Responsabilitatea de a stabili concordanța dintre conținutul cerințelor și cel al realității - așa cum decurge aceasta din activitatea candidatului - revine comisiei de concurs.
[2] Indicatorul 1.1. se referă la capitole din lucrări de concepție unitară, în care autorii capitolelor au statutul de coautori ai cărții; se deosebește deci de indicatorul 2.1.3., infra, care vizează studii și articole cuprinse în volume colective ocazionale și în volume de comunicări prezentate la manifestări științifice.
[3] La subpunctele 1.1., 1.2. și 1.3, pentru lucrările reeditate se ia în considerare doar o singură ediție - cea indicată de autor.
3.1.1.Proiecte artistice**)
3.2.1.Internaționale - 50 puncte3.2.2. Naționale - 40 puncte3.3. Volume editate de studii, editare de cataloage de referință de istoria artei sau cercetare vizuală3.3.1. Internaționale - 40 puncte3.3.2. Naționale - 30 puncte3.4. Capitole în volume colective și cataloage, articole în dicționare, enciclopedii, lexicoane3.4.1. Internaționale - 30 puncte3.4.2. Naționale - 20 puncte3.5. Articole în reviste și volumele unor manifestări de artă sau științifice indexate în baze de date internaționale - 40 puncte3.6. Granturi/proiecte câștigate prin competiție3.6.1. Director/responsabil3.6.1.1. Internaționale - 50 puncte3.6.1.2. Naționale - 30 puncte3.6.2. Membru în echipă3.6.2.1. Internaționale - 40 puncte3.6.2.2. Naționale - 20 puncte
A.4. Recunoașterea și impactul activității4.4.1. Citări4.4.1.1. Citări în reviste indexate în baze de date internaționale - 25 puncte4.4.1.2. Citări în publicații de referință în cercetarea vizuală (volume, cataloage, periodice) - 25 puncte
Minim 2 citări pentru profesor/CS I/abilitare/ și 1 pentru conferențiar/CS II4.4.2. Prezentări în plenul unor manifestări de artă sau științifice naționale și internaționale și Profesor invitat (exclusiv Erasmus)
4.4.2.1.Internaționale - 30 puncte4.4.2.2. Naționale - 20 puncte4.4.3. Membru în colective de redacție sau comitete științifice ale revistelor și manifestărilor de artă sau științifice, organizator de manifestări de artă sau științifice/Recenzor pentru reviste și manifestări științifice naționale și internaționale indexate internațional/Membru în jurii naționale și internaționale4.4.3.1. Internaționale - 30 puncte4.4.3.2. Naționale - 20 puncte4.4.4. Experiență de management, analiză și evaluare în cercetare și/sau învățământ4.4.4.1. Conducere - 30 puncte4.4.4.2. Membru - 20 puncte
Criterii opționale4.4.5. Premii4.4.5.1. Academia Română - 30 puncte4.4.5.2. ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 20 puncte4.4.5.3. Premii internaționale - 40 puncte4.4.5.4. Premii naționale în domeniu - 20 puncte4.4.6. Membru în academii, organizații, asociații profesionale de prestigiu, naționale și internaționale, apartenență la organizații din domeniul educației și cercetării4.4.6.1. Academia Română - 30 puncte4.4.6.2. ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 25 puncte4.4.6.3. Conducere asociații profesionale4.4.6.3.1. Internaționale - 30 puncte4.4.6.3.2. Naționale - 25 puncte4.4.6.4. Asociații profesionale4.4.6.4.1. Internaționale - 25 puncte4.4.6.4.2. Naționale - 20 puncte4.4.6.5. Organizații din domeniul educației și cercetării4.4.6.5.1. Conducere - 30 puncte4.4.6.5.2. membru - 25 puncte
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea gradului de conferențiar universitar/CSII: A1 + A2 + A3 + A4 = 400 puncte
A1: 100 puncte (A1.1. 25 puncte x 2= 50 puncte + 50 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A2: 140 puncte (A.2.1. 40 puncte + 100 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A3: 80 puncte (A.3.1. 40 puncte + 40 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A4: 80 puncte (A.4.1. 25 puncte + 55 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea postului de profesor universitar/CSI/abilitare: A1+A2+A3+A4 = 650 puncte
A1: 175 puncte (A1.1. 25 puncte x 4 = 100 puncte + 75 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A2: 200 puncte (A.2.1. 40x2=80 puncte + 120 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A3: 275 puncte (A.3.1. 40x2=80 puncte + 70 puncte acumulate din îndeplinirea altor criterii)
A4: 125 puncte (A.4.1. 25x2=50 puncte + 75 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
Standarde minimale pentru Specializarea ISTORIA ȘI TEORIA ARTEIA.
1.Activitatea didactică1.1. Materiale didactice/lucrări didactice1.1.1. anuale didactice - 25 puncte1.1.2. Syllabi pentru cursuri și seminare -25 puncte
Minim 4 manuale/syllabi pentru profesor/CSI/abilitare și 2 pentru conferențiar1.1.3. Coordonare de programe de studii, organizare și coordonare de programe de formare continuă și proiecte educaționale: director, responsabil, membru - 25 puncte
A.2. Activitatea profesională2.1. Participări la conferințe, simpozioane, mese rotunde cu comitet științific de selecție2.1.1. Internaționale - 30 puncte2.1.2. Naționale - 20 puncte
Minim 2 participări pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII2.2. Activitatea curatorială2.2.1. Proiecte curatoriale internaționale - 40 puncte2.2.2. Proiecte curatoriale naționale - 30 puncte
A.3. Activitatea de cercetare3.1. Cărți de autor, cataloage, ediții critice de izvoare cu dificultate deosebită de editare, traduceri din texte fundamentale de istoria artei/studii vizuale3.1.1. Internaționale - 50 puncte3.1.2. Naționale - 40 puncte
Minim 2 pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII3.2. Volume editate de studii, editare de cataloage de referință de istoria artei sau cercetare vizuală3.2.1. Internaționale - 40 puncte3.2.2. Naționale - 30 puncte3.3. Capitole în volume colective și cataloage, articole în dicționare, enciclopedii, lexicoane2.3.1. Internaționale - 30 puncte2.3.2. Naționale - 20 puncte2.4. Articole în reviste și volumele unor manifestări de artă sau științifice indexate în baze de date internaționale - 40 puncte
Minim 2 articole pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII3.4. Proprietate intelectuală, brevete de invenție și inovație, etc.
3.4.1.Internaționale - 25 puncte3.4.2. Naționale - 20 puncte3.5. Granturi/proiecte câștigate prin competiție3.5.1. Director/responsabil3.5.1.1. Internaționale - 50 puncte3.5.1.2. Naționale - 30 puncte3.5.2. Membru în echipă3.5.2.1. Internaționale - 40 puncte3.5.2.2. Naționale - 20 puncte
A.4. Recunoașterea și impactul activității4.1. Citări4.1.1. Citări în reviste indexate în baze de date internaționale - 25 puncte4.1.2. Citări în publicații de referință în cercetare vizuală (volume, cataloage, periodice) - 25 puncte
Minim 2 citări pentru profesor/CSI/abilitare și 1 pentru conferențiar/CSII4.2. Prezentări în plenul unor manifestări de artă sau științifice naționale și internaționale și Profesor invitat (exclusiv Erasmus)
4.2.1.Internaționale - 30 puncte4.2.2. Naționale - 20 puncte4.3. Membru în colective de redacție sau comitete științifice ale revistelor și manifestărilor de artă sau științifice, organizator de manifestări de artă sau științifice/Recenzor pentru reviste și manifestări științifice naționale și internaționale indexate internațional/Membru în jurii naționale și internaționale4.3.1. Internaționale - 30 puncte4.3.2. Naționale - 20 puncte4.4. Experiență de management, analiză și evaluare în cercetare și/sau învățământ4.4.1. Conducere - 30 puncte4.4.2. membru - 20 puncte
Criterii opționale4.5. Premii4.5.1. Academia Română - 30 puncte4.5.2. ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 20 puncte4.5.3. Premii internaționale - 40 puncte4.5.4. Premii naționale în domeniu - 20 puncte4.6. Membru în academii, organizații, asociații profesionale de prestigiu naționale și internaționale, apartenența la organizații din domeniul educației și cercetării4.6.1. Academia Română - 30 puncte4.6.2. ASAS, AOSR, academii de ramură și CNCS - 25 puncte4.6.3. Conducere asociații profesionale4.6.3.1. Internaționale - 30 puncte4.6.3.2. Naționale - 25 puncte4.6.4. Asociații profesionale4.6.4.1. Internaționale - 25 puncte4.6.4.2. Naționale - 20 puncte4.6.5. Organizații din domeniul educației și cercetării4.6.5.1. Conducere - 30 puncte4.6.5.2. membru - 25 puncte
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea gradului de conferențiar universitar/CSII: A1 + A2 + A3 + A4 = 400 puncte
A1: 100 puncte (A1.1. 25 puncte x 2= 50 puncte + 50 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A2: 140 puncte (A.2.1. 40 puncte + 100 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A3: 80 puncte (A.3.1. 40 puncte + 40 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii )
A.4: 80 puncte (A.4.1. 25 puncte + 55 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
Punctaj minim pentru îndeplinirea standardelor pentru conferirea postului de profesor universitar/CSI/abilitare: A1+A2+A3+A4 = 650 puncte
A1: 175 puncte (A1.1. 25 puncte x 4 = 100 puncte + 75 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A2: 200 puncte (A.2.1. 40x2=80 puncte + 120 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
A3: 275 puncte (A.3.1. 40x2=80 puncte + 70 puncte acumulate din îndeplinirea altor criterii)
A4: 125 puncte (A.4.1. 25x2=50 puncte + 75 puncte acumulate din îndeplinirea celorlalte criterii)
Anexa nr. 35 COMISIA DE ARTELE SPECTACOLULUI
STANDARDE MINIMALE NECESARE ȘI OBLIGATORII PENTRU CONFERIREA TITLURILOR
DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ȘI A
GRADELOR PROFESIONALE DE CERCETARE - DEZVOLTARE
Domeniile: TEATRU ȘI ARTELE SPECTACOLULUI
CINEMATOGRAFIE ȘI MEDIA1. Definiții și condiții:
–Grila este valabilă pentru cadre didactice care predau atât discipline teoretice cât și discipline artistice de specialitate;
–Punctajele se referă la întreaga activitate;
–Punctajele se calculează cumulativ;
–În cazul creațiilor artistice (teatru, film) calitatea de autor este individuală (regizor, actor, scenograf și altele asemenea), indiferent de caracterul colectiv al creației. Nu pot fi luate în considerare participări minore sau ocazionale la creații artistice (figurație, dublaje etc.);
–În cazul publicațiilor (cărți, studii, articole) sau creațiilor cu n autori, punctajul se împarte la n.2. Se acordă următoarele punctaje:
┌───┬────────────┬───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┐
│Nr.│ Domenii de │ │ │Punc- │
│ │ activitate │ Categorii și restricții │ Subcategorii │taj │
├───┼────────────┼───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ 1.│Activitate │1.1 Manual, curs teoretic sau de pedagogie │publicat la edituri clasificate de CNCS (categoria A și edituri cu │ │
│ │didactică și│artistică. │prestigiu internațional) │ 40 p│
│ │profesională│ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ (DID) │ │publicat la edituri din țară clasificate de CNCS în categoria B │ 25 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicat la edituri din țară sau străinătate (neclasificate) │ 20 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │1.2 Traducere/editare critică/antologie/ │publicat la edituri clasificate de CNCS (categoria A și edituri cu │ │
│ │ │revizie științifică a unei opere teoretice.│prestigiu internațional) │ 20 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicat la edituri din țară clasificate de CNCS în categoria B │ 15 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicat la edituri din țară sau străinătate (neclasificate) │ 10 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │1.3 Suport de curs și îndrumător metodic │ │ │
│ │ │(min. 30.000 cuvinte). │la nivel instituțional │ 5 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │1.4 Coordonare de programe și proiecte │la nivel internațional │ 15 p│
│ │ │didactice extracurriculare/organizare de ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │conferințe științifice, simpozioane, │la nivel național │ 10 p│
│ │ │ateliere științifice sau de creație ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │dedicate studenților /organizarea de │ │ │
│ │ │festivaluri studențești/coordonarea │ │ │
│ │ │participării cu creații studențești la │ │ │
│ │ │festivaluri/organizarea unei școli de vară,│ │ │
│ │ │/coordonarea de publicații cu caracter │ │ │
│ │ │didactic etc. │la nivel instituțional │ 5 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │1.5 Studii și articole în domeniul │publicate în reviste indexate în baze de date internaționale/volume │ │
│ │ │pedagogiei artistice. │sau culegeri apărute la edituri de prestigiu internațional │ │
│ │ │ │clasificate de CNCS în categoria A │ 15 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicate în reviste indexate în baze de date internaționale /volume │ │
│ │ │ │sau culegeri apărute la edituri clasificate de CNCS în categoria B │ 10 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicate în reviste sau volume/culegeri la edituri din țară sau │ │
│ │ │ │străinătate │ 5p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┤
│ │ │Punctaj cumulativ pentru criteriul 1 (DID): │
│ │ │Conferențiar și CS II: min. 80 p. │
│ │ │Profesor, CS I și Abilitare: min. 120 p. │
├───┼────────────┼───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┤
│ 2.│Cercetare │2.1 Volum de autor (monografie/teorie/ │publicat la edituri clasificate de CNCS (categoria A și edituri cu │ │
│ │științifică │pedagogie/eseuri de specialitate) │prestigiu internațional) │ 50 p│
│ │și creație │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │artistică │ │publicat la edituri din țară clasificate de CNCS în categoria B │ 30 p│
│ │(CSCA) │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicat la edituri din țară sau străinătate │ 20 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┤
│ │ │conf. 1 carte ca autor unic │
│ │ │prof. 2 cărți ca autor unic │
│ │ ├───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┤
│ │ │2.2 Creație artistică: regizor, scenarist, │în calitate de creator principal (regizor, autor, actor în rol │ │
│ │ │dramaturg, coregraf, actor, scenograf, │principal, semnatar unic al unei componente a produsului artistic) │ 30 p│
│ │ │sound designer, compozitor de muzică de ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │teatru, light designer, director de │în calitate de creator secundar/membru în echipa de creație (regizor │ │
│ │ │imagine, editor imagine/sunet sau alte │secund/asistent regie, scenografie, coregrafie etc./actor în rol │ │
│ │ │creații care intră sub incidența │secundar /adaptare etc.) │ 15 p│
│ │ │drepturilor de autor sau a drepturilor │ │ │
│ │ │conexe - realizate/produse/difuzate în │ │ │
│ │ │instituții profesioniste (publice, private │ │ │
│ │ │sau independente) din țară sau străinătate.│ │ │
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │2.3 Coordonare și editare de publicații │publicat la edituri clasificate de CNCS (categoria A și edituri cu │ │
│ │ │rezultate în urma unor conferințe │prestigiu internațional) │ 20 p│
│ │ │științifice/simpozioane/ateliere de creație├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │/festivaluri - în profilul specialității │publicate la edituri din țară clasificate de CNCS în categoria B │ 15 p│
│ │ │(în afara instituției). ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │publicat la edituri din țară sau străinătate │ 10 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │2.4 Granturi/proiecte științifice sau │în calitate de director │finanțare internațională │ 30 p│
│ │ │artistice obținute și coordonate prin │ ├─────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │atragere de finanțare sau câștigare prin │ │finanțare națională │ 20 p│
│ │ │competiție (doar granturi/proiecte ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │finalizate) │în calitate de membru în echipă│finanțare internațională │ 10 p│
│ │ │ │ ├─────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │ │finanțare națională │ 5 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │2.5 Membru în echipa de realizatori ai unui│finanțare internațională │ 15 p│
│ │ │proiect de cercetare/creație artistică ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │internațională, sau câștigarea unui program│ │ │
│ │ │de rezidență artistică (doar proiecte │ │ │
│ │ │finalizate) │finanțare națională │ 10 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │2.6. Articole și studii științifice │Articole/studii științifice publicate în reviste Web of Science (Arts│ │
│ │ │publicate în reviste cu sistem peer-review │și Humanities ISI) │ 30 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │în reviste de specialitate indexate în baze de date internaționale │ 15 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │în volumele unor manifestări științifice indexate în baze de date │ │
│ │ │ │internaționale │ 10 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │în reviste culturale naționale sau internaționale neindexate │ 5 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┤
│ │ │Punctaj cumulativ pentru criteriul 2 (CSCA): │
│ │ │Conferențiar și CS II: minim 80 p │
│ │ │Profesor, CS I și Abilitare: minim 120 p. │
├───┼────────────┼───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────┤
│ 3.│Recunoaștere│3.1 Experiență în managementul academic/ │Activitate în managementul academic (rector/prorector/decan/prodecan/│ │
│ │și impactul │științific/artistic │director departament) sau coordonator de proiecte educaționale │ 10 p│
│ │activității │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ (RIA) │ │Membru în colectivele de redacție al unor publicații sau edituri │ │
│ │ │ │indexate în baze de date internaționale/curator/director artistic/ │ │
│ │ │ │selecționer al unui festival/participant ca evaluator în comisii de │ │
│ │ │ │evaluare, în echipe de concepție a unor construcții legislative în │ │
│ │ │ │domeniu, numiți cu ordin de ministru/ primar/președinte CJ │ 10 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │3.2 Premii și distincții individuale │Distincții sau premii de stat (în România sau străinătate) │ 30 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Distincții sau premii acordate de organizații profesionale, │ │
│ │ │ │științifice ori la festivaluri internaționale de teatru și film ș.a. │ 25 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Premii acordate de organizații profesionale/științifice naționale, │ │
│ │ │ │sau obținute la concursuri de creație sau științifice naționale. │ 10 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │3.3 Premii și distincții colective/echipă │Distincții sau premii acordate de organizații profesionale, │ 5 p/│
│ │ │ │științifice ori la festivaluri internaționale de teatru și film ș.a. │membru│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Premii acordate de organizații profesionale/științifice naționale, │ 2 p/│
│ │ │ │sau obținute la concursuri de creație sau științifice naționale. │membru│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │3.4 Recunoaștere profesională în mediul │Visiting professor la universități din străinătate (pentru min. 28 │ │
│ │ │academic și de specialitate │ore de predare) │ 20 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Visiting professor la universități din țară (pentru min. 28 ore │ │
│ │ │ │predare) │ 10 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Membru în academii de rang național din țară sau străinătate, în │ │
│ │ │ │organizații și asociații profesionale internaționale de prestigiu │ 10 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Participări în jurii de concursuri de nivel național sau │ │
│ │ │ │internațional, sau pentru atribuirea de distincții naționale sau │ │
│ │ │ │internaționale │ 5 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Cursuri, masterclass-uri, workshopuri conferințe susținute ca invitat│ │
│ │ │ │în alte instituții de profil sau în cadrul unor manifestări de profil│ │
│ │ │ │din țară │ 5 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Cursuri, masterclass-uri, conferințe susținute ca invitat în │ │
│ │ │ │instituții de profil, sau în cadrul unor manifestări de profil din │ │
│ │ │ │străinătate │ 10 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Cronici/recenzii ale operelor personale (științifice sau artistice) -│ │
│ │ │ │în reviste academice și publicații neacreditate │ 5 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Citări ale operelor personale (științifice sau artistice) - în │ │
│ │ │ │reviste academice și publicații neacreditate │ 2 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Key-note speaker la manifestări științifice de nivel internațional │ 10 p│
│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────┤
│ │ │ │Key-note speaker la manifestări științifice de nivel național │ 5 p│
│ │ ├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────┤
│ │ │Punctaj cumulativ pentru criteriul 3 (RIA): │
│ │ │Conferențiar și CS II: min. 80 p │
│ │ │Profesor, CS I și Abilitare: min. 120 p │
└───┴────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
3.Punctaje minimale:
3.1.Conferențiar și CS II: 300 puncte, cu minimum un manual/volum de autor unic în domeniul de specialitate/interdisciplinar, a edituri acreditate CNCS sau recunoscute internațional (Punctaj cumulativ DID + CSCA + RIA).
3.2.Profesor, CS I și Abilitare: 400 puncte, cu minimum 2 manuale/volume de autor unic în domeniul de specialitate/interdisciplinar, a edituri acreditate CNCS sau recunoscute internațional (Punctaj cumulativ DID + CSCA + RIA).
4.Lista bazelor de date internaționale recunoscute pentru domeniile Teatru și Artele spectacolului/Cinematografie și media:
┌───┬───────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr.│Denumirea bazei de date│ Adresa web │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 1.│ISI Web of Knowledge │www.webofknowledge.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 2.│ERIH PLUS │www. erihplus.nsd.no │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 3.│Scopus │www.scopus.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 4.│EBSCO │www.ebscohost.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 5.│JSTOR │www.jstor.org │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 6.│ProQuest │www.proquest.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 7.│ProjectMuse │http://muse.jhu.edu/ │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 8.│RILM (Music Literature)│www.rilm.org │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 9.│CEEOL │www.ceeol.com │
└───┴───────────────────────┴───────────────────────┘
Domeniul: MUZICĂ
Tabelul 1: Activitatea didactică și profesională (DID)
┌───────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ Punctaj │
├───────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│1. Cărți și capitole în│1.1 Tratat/studiu amplu/volum de studii teoretice │ │
│cărți de specialitate │sau privind compoziția muzicală, stilul sau │ │
│sau suport didactic │interpretarea muzicală, publicat*), sau │30 p │
│(practicieni și ├────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│teoreticieni) │1.2 Manual, curs, suport de curs, crestomație, │ │
│ │colecție, îndrumător metodic, tipărit**), sau │10 p │
│ ├────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ │1.3 Traducere/editare critică/îngrijire redacțională│20 p │
│ │a unei opere muzicale sau teoretice fundamentale sau│Teoreticieni: │
│ │a unei antologii, crestomații, colecții de │conf. sau prof. - 2 cărți │
│ │specialitate publicată │(tratat, manual, │
│ │ │traducere, editare critică│
├───────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│2. Documentarea │Un DVD demo (cca 45 min.) cu portofoliu creație │20 p │
│realizărilor și │muzicală (compozitori) respectiv înregistrări live │Practicieni: │
│nivelului profesional │ale unor prestații interpretative proprii │conf. sau prof. - un DVD │
│propriu în specialitate│(interpreți) │demo/portofoliu │
│(practicieni) │ │ │
├───────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────┤
│ Punctaj cumulativ per criteriu, minim: │Conferențiar 50 p │
│ ├──────────────────────────┤
│ │Profesor 70 p │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┘
STANDARDUL A FOST/NU A FOST ÎNDEPLINIT
Tabelul 2: Activitatea de cercetare științifică/creație artistică în domeniul specific (acronim CS)
┌─────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ Punctaj │
├─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│1. Concert/recital/ │1.1 Prestații cu programe diferite, realizate în condiții│20 p │
│spectacol în calitate │de vizibilitate internațională sau națională de vârf*) │...................... │
│de compozitor, dirijor, │ │Practicieni (interpreți și compozitori):│
│regizor, maestru balet, │ │conf. 3 concerte/ recitaluri/spectacole │
│solist, concert-maestru, │ │prof. 5 concerte/recitaluri/spectacole │
│membru în formație ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│camerală până la 10 │1.2 Prestații cu programe diferite, realizate în condiții│10 p │
│persoane (practicieni) │de vizibilitate regională sau locală**) │...................... │
│ │ │Practicieni (interpreți și compozitori) │
├─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│2. Proiectarea │2.1 Studiu sau articol publicat într-o revistă de │15 p │
│perspectivelor inovative │specialitate indexată în baze de date internaționale***) │...................... │
│privind problemele │sau în volumele unor manifestări științifice indexate în │Teoreticieni: │
│specifice muzicologiei, │baze de date Internaționale │conf. 5 realizări │
│creației și interpretării│ │prof. 8 realizări │
│(teoreticieni și │ │Compozitori: │
│compozitori) │ │conf. 1 realizare │
│ │ │prof. 2 realizări │
│ │ │(evaluarea realizărilor se face prin │
│ │ │cumulare articole publicate/comunicări) │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │2.2 Comunicare susținută la o conferință/simpozion/ │15 p │
│ │reuniune științifică/workshop cu comitet de selecție sau │...................... │
│ │sistem peer-revue │Teoreticieni și Compozitori: │
│ │ │conf. 1 comunicare │
│ │ │prof. 2 comunicări │
├─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│3. Aprofundarea calității│3.1 Carte de specialitate publicată la edituri │30 p │
│cunoașterii, │clasificate CNCS în categoriile A sau B │...................... │
│valorificarea │ │Teoreticieni: │
│potențialului de │ │conf. 1 carte ca autor unic │
│cercetare (teoreticieni) │ │prof. 2 cărți ca autor unic │
├─────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ Punctaj cumulativ per criteriu, minim: │Conferențiar 110 p │
│ ├────────────────────────────────────────┤
│ │Profesor 170 p │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
STANDARDUL A FOST/NU A FOST ÎNDEPLINIT
Tabelul 3: Recunoaștere și impactul activității (acronim RIA)
┌───────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│ Tipul activităților │ Categorii și restricții │ Punctaj │
├───────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│1. Experiență în management│1.1 Funcții de management deținute │10 p/an/funcție │
│didactic, științific sau ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│instituțional │1.2 Director/Coordonator de grant/proiect obținut prin │ │
│ │atragere de finanțare sau câștigat prin competiție │30 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │1.3 Membru în colectivele de redacție/recenzor al unor │ │
│ │publicații sau edituri indexate în baze de date │ │
│ │internaționale │30 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │1.4 Organizator al unor manifestări științifice/artistice│ │
│ │de nivel internațional │30 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │1.5 Organizator al unor manifestări științifice/artistice│ │
│ │de nivel național │10 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │1.6 Coordonare de programe de studii, organizare și │ │
│ │coordonare de proiecte educaționale (POS, Socrates, │ │
│ │Leonardo ș.a.) în calitate de director de program │30 p │
├───────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│2. Premii și distincții │2.1 Distincții sau premii de stat (în România sau │ │
│ │străinătate) │50 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │2.2 Distincții sau premii acordate de organizații │ │
│ │profesionale, media (internaționale sau naționale) ș.a. │30 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │2.3 Premii obținute la concursuri de creație sau │ │
│ │interpretare de prestigiu, internaționale sau naționale │40 p │
├───────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│3. Recunoaștere │3.1 Membru în academii, organizații și asociații │ │
│profesională în mediul │profesionale naționale sau internaționale de prestigiu │5 p │
│academic și de specialitate├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.2 Deținător al unor funcții în academii, organizații și│ │
│ │asociații profesionale naționale sau internaționale de │ │
│ │prestigiu │10 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.3 Participări în jurii de concursuri naționale sau │ │
│ │internaționale, sau pentru atribuirea de distincții │ │
│ │naționale sau internaționale │10 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.4 Lucrări achiziționate de UCMR-ADA sau de alte │ │
│ │organisme de prestigiu/compoziții editate în edituri de │20 p la lucrări achiziționate/ │
│ │profil din țară sau din străinătate (compozitori) │30 p la compoziții editate │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.5 Înregistrare pe suport (cu ISBN sau alt cod de │ │
│ │autentificare) a lucrărilor muzicale respectiv a │10 p/lucrare; │
│ │prestațiilor interpretative (interpreți și compozitori) │30 p/CD sau DVD │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.6 Cursuri, masterclass-uri, conferințe susținute în │20 p în țară/masterclass │
│ │alte instituții de profil sau în cadrul unor manifestări │30 p în străinătate în limbi străine/ │
│ │de profil din țară/străinătate │masterclass │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.7 Portrete/interviuri ca invitat unic în media scrisă │ │
│ │sau audio-vizuală cu difuzare națională sau │ │
│ │internațională │5 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │3.8 Key-note speaker la manifestări științifice de nivel │20 p la nivel național/ │
│ │național/internațional │30 p de nivel internațional │
│ │ │...................... │
│ │ │Nu este obligatoriu să fie reprezentate │
│ │ │toate categoriile de realizări, acestea │
│ │ │fiind îndeplinite după caz, în funcție │
│ │ │de specializările candidaților. │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │ Punctaj cumulativ per criteriu, minim│Conferențiar 50 p │
│ │ │Profesor 100 p │
│ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│ │ TOTAL (punctaj minimal cumulativ 1+2+3)│Conferențiar 210 p │
│ │ │Profesor 340 p │
└───────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
STANDARDUL A FOST/NU A FOST ÎNDEPLINIT
Lista bazelor de date internaționale recunoscute pentru domeniul Muzică:
┌───┬───────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr.│Denumirea bazei de date│ Adresa web │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 1.│ISI Web of Knowledge │www.webofknowledge.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 2.│Scopus │www.scopus.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 3.│EBSCO │www.ebscohost.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 4.│JSTOR │www.jstor.org │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 5.│ProQuest │www.proquest.com │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 6.│ProjectMuse │http://muse.jhu.edu/ │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 7.│RILM (Music Literature)│www.rilm.org │
├───┼───────────────────────┼───────────────────────┤
│ 8.│CEEOL │www.ceeol.com │
└───┴───────────────────────┴───────────────────────┘
