Decizia nr. 891 din 16 decembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepție ridicată de Mariana Iliescu în Dosarul nr. 5.857/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 308D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 13 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.857/118/2019, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Excepția a fost ridicată de Mariana Iliescu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard“ exclude posibilitatea funcționarului public femeie de a solicita continuarea executării raportului de serviciu în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. De asemenea, prevederile legale criticate instituie o discriminare a femeii în raport cu bărbatul, al cărui raport de serviciu încetează la vârsta standard de 65 de ani. Prin aceste dispoziții legale se încalcă dreptul femeii funcționar public la muncă, prin comparație cu bărbatul funcționar public, pe de o parte, si prin comparație cu femeia care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, pe de altă parte, ceea ce nu este altceva decât o discriminare pe criterii de sex și categorii sociale. De asemenea, autoarea mai arată că, în practică, există în continuare cazuri în care pentru funcționarul public femeie se aplică un tratament care nu doar că este discriminatoriu, în raport cu funcționarul public bărbat și cu salariatul femeie, dar are ca finalitate transformarea unui beneficiu instituit pentru femeia - funcționar public, precum și pentru femeia - salariat într-un instrument care-i lezează statutul și o plasează în inferioritate față de bărbatul cu același statut profesional. În susținerea criticilor de neconstituționalitate este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018, prin care a fost admisă o sesizare asemănătoare cu privire la art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, iar pentru identitate de rațiune, argumentele din decizia evocată sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față.

6.În opinia autoarei excepției, dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, prin raportare la directivele europene în domeniu și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 26 februarie 1986, pronunțată în Cauza M. H. Marshall împotriva Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority). Sunt invocate și prevederile art. 14 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă, potrivit cărora este interzisă orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce privește „condițiile de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv condițiile de concediere, precum și remunerația, astfel cum este prevăzut la articolul 141 din tratat“.

7.Este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015 și se arată că încetarea raportului de serviciu al femeii funcționar public la o vârstă mai redusă decât a bărbatului funcționar public poate și trebuie să rămână o opțiune a acesteia, în contextul social actual, și nu voința discreționară a angajatorului. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecință asupra încetării raportului de serviciu al femeii funcționar public ce decurge ope legis dobândește valențe neconstituționale, în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaților. În plus, prevederile art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravin și dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată.

8.Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal reține că neconstituționalitatea prevederilor legale criticate vine în contextul dat, pe de o parte, din discriminarea, sub aspectele clamate, între bărbați și femei, iar, pe de altă parte, din înfrângerea dreptului de opțiune de ași continua activitatea, în considerarea altor dispoziții normative care stabilesc fără putință de tăgadă existența acestui drept, apreciindu-se stricto sensu că la data ajungerii vârstei de pensionare raporturile de muncă încetează de drept. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018. Reține că instanța de contencios constituțional a tranșat deja problematica referitoare la condițiile și modalitatea de încetare a raportului de serviciu în cazul îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă între bărbați și femei, stabilind clar și fără putință de tăgadă că prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard“ nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Așadar, prin apariția Codului administrativ și, implicit, a prevederilor clamate, legiuitorul, de principiu, dă dreptul scriptic persoanei aflate în această fază de îndeplinire cumulativă a condițiilor de vârstă standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare de a-și exprima opțiunea în vederea continuării activității pentru încă maximum 3 ani, în aceleași condiții de muncă și salarizare, însă această prevedere se limitează la lipsa de predictibilitate prin raportare la alte dispoziții normative care statuează că, în astfel de situații, raporturile de muncă încetează de drept. Nefăcându-se o corelare a dispozițiilor din Codul administrativ cu celelalte legi privind modul și modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, se aduce atingere drepturilor constituționale prevăzute de Constituție care statuează asupra dreptului la muncă, al egalității de șanse și al egalității între bărbați și femei. Constituția stabilește nu numai drepturi (printre care se află și dreptul la muncă) și obligații pentru cetățeni, ci și principii privind nediscriminarea între indivizi pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială, pe de o parte, iar, pe de altă parte, respectarea drepturilor cetățeanului în raport cu instituțiile publice, indiferent care ar fi raporturile obligaționale. În acest context, nefiind coroborate dispozițiile legale și neindicându-se expres în ce măsură dispozițiile din Legea nr. 263/2010 sunt aplicabile și în situația edictată de art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 57/2019, se ajunge ca acest articol să nu își atingă scopul, discriminarea dintre bărbați și femei producând în continuare efecte prin aplicarea altor prevederi legale care au rezultate intrinseci și directe. Or, pensionarea femeii la o vârstă diferită de cea a bărbatului nu poate fi atributul exclusiv al voinței legiuitorului, implicit al conducătorului unității, pentru care ar fi fost indicat ca legiuitorul să nu lase la liberul arbitru subiectiv al acestuia dreptul de acceptare a dreptului de opțiune. De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, „Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la: (…) b) încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu“. Pentru aceste considerente, instanța judecătorească apreciază întemeiată necesitatea sesizării Curții Constituționale în vederea emiterii unei decizii cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Avocatul Poporului invocă aspecte din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 5 iunie 2018 și consideră că prevederile art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 sunt constituționale în măsura în care „sintagma «condiții de vârstă standard» nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de pensionare pentru bărbați“.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, care au următorul cuprins: „(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (...) d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2);“.

14.În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 4 alin. (2) privind criteriile egalității în drepturi, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, și ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard“ nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Curtea a avut în vedere faptul că dispozițiile legale criticate au un conținut similar cu cele ale art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și că, prin Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard“ nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Curtea a apreciat că încetarea raportului de muncă al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate și trebuie să rămână o opțiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecință asupra încetării contractului individual de muncă ce decurge ope legis dobândește valențe neconstituționale, în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaților.

16.În consecință, în prezenta cauză, față de data sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate (13 ianuarie 2020), care este anterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 112 din 23 februarie 2021, și având în vedere soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională prin această decizie, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

17.Curtea precizează că, de principiu, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, în temeiul deciziei anterior menționate, prin care s-a admis excepția, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidența acestor ultime articole în speță (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23, Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, sau Decizia nr. 708 din 15 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2019, paragraful 23). De asemenea, în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 5 aprilie 2019), Curtea a statuat că revizuirea formulată ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a unei decizii de constatare a neconstituționalității poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepția și de cel căruia excepția i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă.

18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepție ridicată de Mariana Iliescu în Dosarul nr. 5.857/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin