Decizie nr. 334 din 24 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin-Florinel Lupu în Dosarul nr. 1.398/229/2014 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.196D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.327D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mic Waly Drăguţ în Dosarul nr. 4/213/2015 al Judecătoriei Corabia.

4.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.327D/2015 la Dosarul nr. 1.196D/2015, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin Încheierea din 4 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.398/229/2014, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin-Florinel Lupu într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din Codul penal.

8.Prin Încheierea din 7 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4/213/2015, Judecătoria Corabia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Mic Waly Drăguţ într-o cauză penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

9.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost reţinută în încheierea de sesizare din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.196D/2015, autorul susţine, în esenţă, faptul că normele procesual penale criticate încalcă grav dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi prezumţia de nevinovăţie, precum şi principiile nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi oralităţii. Apreciază că prevederile alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală restrâng efectele principiului nemijlocirii administrării probelor în faza de cercetare judecătorească, astfel cum era acesta recunoscut şi aplicat în vechea reglementare, iar din interpretarea per a contrario a acestor norme procesual penale rezultă că întotdeauna când probele administrate în faza de urmărire penală vor fi contestate acestea vor fi readministrate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Susţine că, în cazul în care inculpatul nu recunoaşte învinuirea, instanţa este ţinută să administreze probe pentru soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât probele din faza de urmărire penală sunt explicit contestate şi se solicită readministrarea lor. De asemenea, susţine că prin introducerea alin. (7) şi (8) ale art. 374 din Codul de procedură penală nu s-a dorit crearea unei alte proceduri simplificate de judecată, care să permită judecătorului fondului readministrarea doar a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală. În opinia autorului, singura procedură de judecată prin care cauza poate fi soluţionată pe baza probelor administrate în urmărirea penală este cea prevăzută de art. 375 din Codul de procedură penală şi numai în condiţiile în care inculpatul solicită, în mod expres, acest lucru. Aşadar, apreciază că solicitarea de readministrare a probelor din faza de urmărire penală nu poate fi cenzurată de către instanţa de fond.

10.În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.327D/2015, autorul susţine că, prin modul imperativ în care este reglementat art. 374 din Codul de procedură penală, se ajunge la situaţia în care judecătorul cauzei să nu mai administreze nicio probă în faza de cercetare judecătorească, fără să aibă vreun criteriu clar, juridic, în baza căruia să poată stabili el însuşi dacă proba administrată în cursul urmăririi penale, deşi administrată în mod legal în faza iniţială a procesului penal, are un caracter obiectiv sau subiectiv şi dacă poate să ţină cont de această probă la pronunţarea hotărârii de condamnare. Se creează o limitare evidentă a dreptului la apărare al persoanei cercetate, care pe durata întregului proces penal se va afla în imposibilitatea de a interoga, în mod direct, martorii, precum şi faptul că, prin prisma prevederilor art. 374 din Codul de procedură penală, se poate crea posibilitatea ca inculpatul să fie condamnat fără să cunoască probele administrate în acuzare şi fără să poată formula apărări.

11.Judecătoria Feteşti apreciază ca nefondate criticile formulate de autor, considerând că nu este necesară readministrarea în cursul cercetării judecătoreşti a probelor, atât timp cât acestea au fost legal administrate în cursul urmăririi penale şi nu au fost contestate. Dacă nu mai este necesară administrarea probelor pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, o readministrare a probatoriului în faza de cercetare judecătorească ar apărea ca fiind inutilă, fără un scop anume şi ar putea conduce la tergiversarea soluţionării cauzei. Apreciază că normele procesual penale criticate nu încalcă dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi prezumţia de nevinovăţie şi nici principiile procesului penal - nemijlocirea, contradictorialitatea, publicitatea şi oralitatea, în condiţiile în care inculpatul a avut şi are în continuare posibilitatea să analizeze probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi, dacă consideră că nu a fost legal şi temeinic administrat, să îl conteste şi să demonstreze contrariul, iar, cu privire la declaraţiile martorilor, să sesizeze autorităţile în drept pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Arată că, în cauză, autorul excepţiei nu a făcut aceste demersuri şi nici nu a arătat care sunt motivele temeinice pentru necesitatea reaudierii martorilor şi readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală. Reţine instanţa că, prin respingerea cererii de reaudiere a martorilor care au dat deja declaraţie în faza de urmărire penală, nu se aduce atingere prevederilor constituţionale invocate, care reglementează accesul liber la justiţie, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, a căror protejare este garantată de legiuitorul român, inclusiv prin acţiuni reglementate expres de normele de drept civil, respectiv penal.

12.Judecătoria Corabia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Arată că în procedura de cameră preliminară partea poate contesta legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar ulterior, în faza judecăţii, în temeiul art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, instanţa va pune în discuţia părţilor şi procurorului probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi. În cazul în care partea ar aprecia că probele, deşi legale, s-ar impune a fi readministrate în cursul judecăţii, aceasta poate formula "contestaţie" sub aspectul temeiniciei acestora, şi anume asupra împrejurărilor pe care vrea să le lămurească. În aceste condiţii, art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală nu restrânge dreptul la apărare al părţilor, deoarece acestea pot solicita readministrarea probelor, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate. Chiar şi instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, poate readministra din oficiu probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Având în vedere aceste argumente, instanţa apreciază că întotdeauna când părţile înţeleg să conteste probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, în temeiul art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, şi solicită în mod explicit readministrarea acesteia în faza cercetării judecătoreşti, instanţa este ţinută să dea curs unei astfel de cereri. Numai în cazul în care instanţa de judecată refuză să readministreze probaţiunea din faza de urmărire penală, la cererea explicită a părţii, ca urmare a contestării probaţiunii, se aduce atingere dreptului la apărare, principiului egalităţii armelor dintre acuzare şi apărare şi dreptului la un proces echitabil.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

14.Guvernul, exprimându-şi opinia atât în Dosarul nr. 1.196D/2015, cât şi în Dosarul nr. 1.327D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că revine judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei să aprecieze, în concret, ce probe sunt necesar a fi administrate, aşa încât, elemente de fapt, cum ar fi faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătoreşti, a unora dintre probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, nu pot conduce la concluzia că dispoziţiile art. 374 alin. (7) ar fi neconstituţionale, întrucât ar contraveni dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Face referire la Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Bobeş împotriva României, în care Curtea de la Strasbourg a reţinut încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 coroborat cu art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Concluzionează, având în vedere hotărârea precitată, că atunci când instanţa decide să-şi întemeieze hotărârea de condamnare pe probe care nu au fost administrate în condiţii de contradictorialitate, în faţa instanţei de judecată, este necesar ca respectivele probe să fie coroborate şi cu alte probe care au fost administrate în cursul procesului şi, de asemenea, este esenţial să existe garanţii procedurale solide pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii. Consideră că normele procesual penale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), întrucât vinovăţia inculpatului urmează a fi stabilită de o instanţă de judecată după administrarea de probe şi în urma unui proces în care se va bucura de toate garanţiile constituţionale. Arată că nici critica privind pretinsa nerespectare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, nu este întemeiată. Dispoziţiile legale criticate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al inculpatului, acesta putând fi asistat de un avocat în tot cursul judecăţii, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni. Opinează că dispoziţiile art. 148 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

15.Avocatul Poporului apreciază că normele procesual penale ale art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, face referire la soluţia şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 245 din 7 aprilie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015 şi nr. 486 din 23 iunie 2015.

16.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18.Prin dispozitivul încheierii de sesizare din Dosarul nr. 1.196D/2015, Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală. Analizând însă criticile autorului excepţiei, rezultă că acestea vizează doar teza întâi a alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală. Aşa încât, având în vedere şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 1.327D/2015, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură cuprinsă în art. 374 alin. (7) teza întâi, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti."

19.În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi la legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 paragraful 1, potrivit căruia toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

20.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin deciziile nr. 245 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015, şi nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, statuând că normele procesual penale criticate dispun cu privire la imposibilitatea readministrării ope legis în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar care nu au fost contestate. Curtea a reţinut că autorul excepţiei a criticat aceste prevederi, deoarece probele în discuţie nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Din această perspectivă, legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la soluţia legislativă aleasă, respectiv absenţa unei manifestări univoce de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că instanţa de judecată, nereadministrând probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragrafele 43 şi 44, şi Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54). De aceea, utilizarea unei probe aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

21.Totodată, prin aceleaşi decizii, anterior citate, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe, care, prin elementele de fapt conţinute, serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuţie afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, probele nu sunt readministrate. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea a statuat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în faţa judecătorului de fond pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă.

22.Analizând, prin deciziile mai sus menţionate, conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată, imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală, "preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe", părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală. În sfârşit, Curtea a observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, "instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii".

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24.Dispoziţiile art. 148 din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin-Florinel Lupu în Dosarul nr. 1.398/229/2014 al Judecătoriei Feteşti şi de Mic Waly Drăguţ în Dosarul nr. 4/213/2015 al Judecătoriei Corabia şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti, Judecătoriei Corabia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu