Decizie nr. 150 din 18 martie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Marius Cătălin Marinescu în Dosarul nr. 3.384/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 730D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 6/2013 şi nr. 669/2012. În acest sens arată că situaţiile diferite invocate de autorul excepţiei sunt rezultate din aplicarea regulii tempus regit actum. Referitor la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, salariile viitoare nu reprezintă un "bun" în sensul acestor dispoziţii (cauzele Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007, şi Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005). Cu privire la celelalte critici, consideră că acestea ţin de modul de interpretare a instanţelor judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.384/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Marius Cătălin Marinescu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Ordinului de salarizare nr. 602/3 aprilie 2013, emis de prim-adjunctul procurorului general, ordin întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 285/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 şi art. 24, în măsura în care sunt interpretate de către Ministerul Public în sensul că "persoane aflate în prezent în aceeaşi tranşă au indemnizaţii diferite determinate de legea aplicabilă la momentul trecerii în tranşa superioară".

În acest sens, invocă şi dispoziţiile art. 41 din Constituţie şi ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la salariu egal pentru muncă egală, Carta socială europeană revizuită, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care conţin dispoziţii referitoare la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil şi la o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.

Arată că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010 sunt echivoce şi dau naştere unor interpretări discriminatorii în ceea ce priveşte modalitatea de salarizare a personalului din sectorul bugetar. Un exemplu în acest sens este chiar acesta în care salariaţii din domeniul justiţiei beneficiază de salarii diferite, diferenţele provenind doar din modul de interpretare a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, dispoziţii ce lasă loc de interpretări şi conduc la discriminări salariale ce nu au niciun fundament.

Totodată, consideră că aceste discriminări salariale nelegale aduc atingere dreptului de proprietate privată, drept garantat atât de Constituţie, cât şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În final, susţine că aceste discriminări salariale, generate de interpretarea unor norme echivoce, au condus deja la condamnarea statului român în Cauza Driha împotriva României. În această cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "bunurile" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 pot fi fie "bunuri existente" [vezi Van der Mussele împotriva Belgiei, Hotărârea din 23 noiembrie 1983, seria A nr. 70, p. 23, § 48, şi Malhous împotriva Republicii Cehe (dec.) [GC], nr. 33.071/96, CEDO 2000 XII], fie valori patrimoniale, inclusiv creanţele, pentru care un reclamant poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a le vedea concretizate (de exemplu, Pressos Compania Naviera - S.A. şi alţii împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 21 § 31, şi Ouzounis şi alţii împotriva Greciei, nr. 49.144/99, 18 aprilie 2002, § 24).

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 669/2012 şi nr. 6/2013. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, instanţa apreciază că, în măsura în care referirile reclamantului nu reflectă o eroare materială, excepţia de neconstituţionalitate este vădit nefondată, din moment ce art. 24 din Constituţie garantează dreptul la apărare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 669/2012 şi nr. 6/2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu următorul cuprins: "În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi dispoziţiilor art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale Cartei sociale europene revizuite, ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, referitoare la dreptul la un salariu echitabil şi la o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010, criticate din aceeaşi perspectivă, şi anume aceea a unei discriminări referitoare la salariu între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, prin Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 15 februarie 2013, şi prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012.

Curtea a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. Curtea a arătat că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor dispoziţii noi în ceea ce priveşte criteriile de avansare şi metodologia de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

Prin Decizia nr. 6/2013, Curtea a mai constatat că principiul egalităţii în drepturi impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Or, în cazul de faţă, ne aflăm în prezenţa unor situaţii juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă, cărora li se aplică două acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, cu referire la prevederile art. 23 pct. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la susţinerea potrivit căreia discriminările salariale rezultate din interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate aduc atingere dreptului de proprietate privată, garantat de Constituţie, de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Convenţia nu garantează dreptul de a încasa un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94).

În final, Curtea reţine că art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare nu are legătură cu cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Cătălin Marinescu în Dosarul nr. 3.384/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean