Decizie nr. 39 din 27 ianuarie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Banat" - S.A. - Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Deva în Dosarul nr. 7.108/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 ca fiind inadmisibilă, având în vedere că această lege a fost abrogată prin Legea nr. 554/2004, iar dispoziţiile art. 1 alin. 1 din aceasta sunt în acord cu prevederile art. 52 din Constituţie. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, se apreciază că, deşi legea a fost abrogată, soluţia legislativă cuprinsă de prevederile legale criticate a fost preluată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar dispoziţiile acestuia nu contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.108/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Banat" - S.A. - Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Deva într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ privind anularea parţială a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că prevederile art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1), precum şi pe cele ale art. 52 alin. (1). Se arată că dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 sunt neconstituţionale, întrucât "interzic accesul la instanţa de contencios administrativ şi desfiinţarea actului administrativ în cazul în care persoana este vătămată într-un interes legitim". De asemenea, se susţine că prevederile art. 5 din aceeaşi lege contravin textului constituţional al art. 21 alin. (4). Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că, potrivit textului de lege criticat, "sesizarea instanţei de contencios administrativ este condiţionată de efectuarea unei proceduri prealabile şi de încadrarea în anumite termene", ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, în conformitate cu care "efectuarea unei proceduri prealabile este facultativă".

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că aceasta este "parţial inadmisibilă şi parţial nefondată". Referitor la prevederile art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, instanţa reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, constatându-se că sunt constituţionale, astfel încât "excepţia ridicată [...] apare ca inadmisibilă". Cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. 1 din legea menţionată, instanţa apreciază că acestea sunt "în concordanţă cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Constituţia României, astfel că se impune respingerea excepţiei ridicate [...] ca neîntemeiată".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 este întemeiată, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. 1 din aceeaşi lege, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul consideră că textul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 "este neconstituţional în măsura în care limitează dreptul unei persoane vătămate într-un interes legitim de a se adresa instanţei pentru obţinerea unei reparaţii echitabile". Totodată, se arată că "persoana vătămată poate invoca direct textul constituţional al art. 52 care [...] are aplicabilitate directă", instanţa de judecată neputând respinge o astfel de cerere "pe motiv că Legea nr. 29/1990 nu face referire la «interesul legitim», din moment ce textul constituţional are o valoare juridică superioară legii şi poate fi aplicat direct".

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, Guvernul apreciază că aceasta este nefondată, şi nu inadmisibilă, aşa cum a reţinut instanţa, întrucât, "pentru a fi respinsă ca inadmisibilă, excepţia trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale". În cazul de faţă, arată Guvernul, dispoziţiile legale criticate, deşi au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, în speţă, ipoteza art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 [text anterior modificării şi republicării Legii nr. 47/1992], indicată de instanţă, nu este aplicabilă, întrucât aceasta se referă numai la dispoziţii legale care au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Se mai susţine că dispoziţiile criticate nu încalcă nici textul constituţional al art. 21 alin. (4), întrucât nu consacră o jurisdicţie specială administrativă. Astfel, textul legal criticat prevede o procedură prealabilă "care nu presupune implicarea unui organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci chiar a aceluiaşi organ care a emis actul administrativ sau a organului ierarhic superior", în timp ce dispoziţiile constituţionale se referă la o jurisdicţie specială administrativă, care presupune "un organ care are ca atribuţii soluţionarea de litigii, în condiţiile unei proceduri contradictorii şi publice, asemenea unei instanţe judecătoreşti".

Potrivit punctului de vedere prezentat, procedura prealabilă consacrată de art. 5 din Legea nr. 29/1990 "este în interesul persoanei vătămate printr-un act administrativ, şi anume acela de a obţine mai rapid din partea autorităţii emitente a actului o recunoaştere a dreptului sau interesului legitim pretins, anularea actului sau, după caz, repararea prejudiciului", şi nu împiedică în nici un fel accesul la justiţie al persoanei nemulţumite de soluţionarea plângerii sale. În legătură cu critica privind condiţionarea sesizării instanţei judecătoreşti de încadrarea în anumite termene, Guvernul arată că "este de competenţa legiuitorului să determine condiţiile exercitării dreptului, inclusiv prin stabilirea unor termene de prescripţie". În acest sens este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 este întemeiată, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. 1 din aceeaşi lege, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Se consideră că, după revizuirea Constituţiei, prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 "nu mai sunt în concordanţă cu spiritul noii Legi fundamentale". Avocatul Poporului precizează că, "ţinând cont de noul context constituţional", care face referire şi la vătămarea unor "interese legitime, nu numai la drepturile, recunoscute prin lege, se constată necesitatea modificării şi completării actualelor reglementări legale în materia contenciosului administrativ". În ceea ce priveşte "faptul că Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ întârzie să fie completată şi modificată, în acord cu prevederile din Constituţia României, republicată, [se] impune aplicarea directă a dispoziţiilor art. 52 din Constituţie, care se referă la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică".

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, Avocatul Poporului consideră că aceasta este neîntemeiată. Se arată că "instituirea de către legiuitor a unei proceduri administrative prealabile sesizării instanţelor judecătoreşti are drept scop să asigure o soluţionare mai rapidă a unor categorii de litigii şi cu cheltuieli minime, precum şi stingerea litigiului într-un termen scurt". De asemenea, prin această prevedere nu este limitat în nici un mod accesul la justiţie, întrucât, "împotriva soluţiei date de organul administrativ, în cazul în care contestatorul nu este mulţumit de soluţia dată sesizării sale, acesta are posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ". În acest sens se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 99 din 25 septembrie 1996 şi nr. 235 din 21 noiembrie 2000.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. 1, precum şi cele ale art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificările ulterioare. În realitate, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate de către autorul acesteia, critica priveşte prevederile art. 1 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Ulterior sesizării Curţii, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 a fost abrogată, conform prevederilor art. 31 alin. (2) din noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, aceasta intrând în vigoare la data de 6 ianuarie 2005, iar, în conformitate cu jurisprudenţa sa, Curtea se pronunţă cu privire la dispoziţiile legale în vigoare la data judecării excepţiei. Curtea observă că soluţia legislativă iniţială a art. 1 alin. 1 şi a art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 a fost preluată, cu modificări şi completări, de art. 1 alin. (1), respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii cu privire la care Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie.

Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.";

–Art. 7 alin. (1): "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 21 alin. (1) şi (4), precum şi art. 52 alin. (1), care au următorul cuprins:

–Art. 21 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. [...]

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 52 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 contravin principiului liberului acces la justiţie prin faptul că persoana fizică sau juridică se poate adresa instanţelor judecătoreşti competente doar dacă a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, nu şi în cazul în care a fost vătămată într-un interes legitim al său, astfel cum prevede textul constituţional actual al art. 21. În ceea ce priveşte textul art. 5 alin. 1 din aceeaşi lege, se consideră că acesta condiţionează introducerea cererii de chemare în judecată de parcurgerea unei proceduri prealabile, ceea ce este, în opinia autorului excepţiei, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (4).

Curtea observă că prin art. 1 alin. (1) din noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004 se prevede dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim de a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, ceea ce este în concordanţă cu art. 52 din Constituţie. Prin urmare, Curtea, având în vedere noua reglementare legală în domeniu, constată că această critică de neconstituţionalitate a rămas fără obiect.

Curtea reţine că soluţia legislativă cuprinsă în prezent în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conservă, în principiu, reglementarea cuprinsă anterior în art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990. Acest din urmă text de lege a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, şi prin Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004. Prin aceste decizii Curtea a reţinut că textul constituţional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate care instituie obligaţia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecată cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziţia constituţională invocată a desfiinţat condiţia prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicţională. Nici o dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este de exemplu procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic. Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile pronunţate de Curte, precum şi considerentele care au stat la baza acestor decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, cu privire la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi a art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Banat" - S.A. - Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Deva în Dosarul nr. 7.108/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly