Decizie nr. 136 din 11 ianuarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (8) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Daniel Zidaru în Dosarul nr. 1.072/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 decembrie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 18 ianuarie 2011, iar apoi, din imposibilitatea constituirii legale a plenului, la data de 27 ianuarie 2011 şi 1 februarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.072/46/2009, Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (8) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Excepţia a fost ridicată de Daniel Zidaru cu prilejul soluţionării sesizării formulate de Agenţia Naţională de Integritate privind confiscarea unei sume de bani dobândite cu caracter nejustificat aparţinând autorului excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 5 alin. (8) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 aduc atingere dreptului la un proces echitabil, din ele deducându-se că procedura prealabilă, anterioară sesizării instanţei, poate fi desfăşurată fără audierea persoanei cercetate. În acest sens arată că audierea constituie o garanţie esenţială a oricărei proceduri ce se finalizează cu aplicarea unei măsuri având importante consecinţe asupra drepturilor persoanei. De asemenea, arată că prevederile criticate nu impun inspectorilor de integritate să audieze persoana cercetată, ci doar să o înştiinţeze cu privire la declanşarea procedurii. Mai mult, nu este precizată modalitatea de înştiinţare, astfel încât să se asigure aducerea la cunoştinţă a celui interesat. În acelaşi timp, însă, actele întocmite de inspectorii de integritate chiar şi înainte de declanşarea procedurii de verificare şi de înştiinţare a persoanei verificate pot constitui mijloace de probă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, arată că acestea sunt contrare art. 21 alin. (3) din Constituţie în măsura în care suspendarea activităţii inspectorului de integritate, prevăzută de textul de lege criticat, nu intervine şi după sesizarea instanţei de judecată de către Agenţia Naţională de Integritate, ori atunci când deja există un proces penal pe rol în cadrul căruia instanţa poate dispune măsura confiscării cu privire la aceleaşi bunuri, a căror provenienţă este nejustificată. În lipsa suspendării, se poate ajunge la confiscarea aceloraşi active ale patrimoniului pe două temeiuri diferite, însă ca urmare a aceleiaşi fapte. Mai arată că, în măsura în care sursa dobândirii ilicite a averii este însăşi săvârşirea unei fapte penale, hotărârea de admitere a sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate (anterior soluţionării definitive a procesului penal) aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului. Tot în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, arată că acestea contravin art. 44 alin. (9) din Constituţie, întrucât instituie o procedură particulară ce are ca finalitate confiscarea averii sau a bunurilor pentru care nu există justificare cu privire la dobândirea ilicită a acestora. În temeiul dispoziţiilor criticate, confiscarea nu este condiţionată de săvârşirea unei infracţiuni sau a unei contravenţii şi cu atât mai puţin de stabilirea de către inspectorul de integritate sau de către instanţa de judecată a unei conexiuni între bunurile supuse confiscării şi săvârşirea unei infracţiuni/contravenţii.

Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 144/2007 prevăd, fără echivoc, dreptul persoanei împotriva căreia s-a declanşat procedura de verificare de a fi înştiinţată despre aceasta. De asemenea, consideră că persoana verificată se bucură de suficiente garanţii în faza premergătoare sesizării instanţei în sensul exercitării dreptului la apărare. Folosirea actelor avute în vedere în cadrul procedurii prealabile de verificare în faţa instanţei de judecată dă posibilitatea exercitării controlului asupra modului în care inspectorul de integritate a realizat verificarea. Nici susţinerea referitoare la încălcarea principiului soluţionării cauzelor în termen rezonabil nu este justificată şi nici nu se aduc explicaţii sub acest aspect. În ceea ce priveşte susţinerea încălcării prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a prezumţiei că orice avere este dobândită licit, arată că aceasta nu are suport legal. De asemenea, arată că nu se justifică suspendarea judecării cauzei penale, întrucât între aceasta şi procesul civil vizând verificarea dobândirii legale a averii nu există legătură de cauzalitate. Bunurile pot fi confiscate numai în condiţiile legii, respectiv numai în cazul stabilirii caracterului ilicit al averii, fără a fi astfel încălcată garanţia vizând respectarea de către autoritatea statului a dreptului de proprietate privată. De altfel, textele din actul normativ a căror neconstituţionalitate se invocă nu condiţionează confiscarea de comiterea vreunei infracţiuni, ci doar de imposibilitatea dovedirii obţinerii legale a bunurilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi (8) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 5 alin. (3) şi (8): "(3) Dacă în urma comparării datelor din declaraţii, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferenţă vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedează după cum urmează:

a)verifică dacă diferenţa vădită este justificată. În cazul în care inspectorul de integritate constată că diferenţa nu este justificată, sesizează instanţa competentă pentru stabilirea părţii de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicită;

b)sesizează organele fiscale, în situaţia în care se constată încălcarea legislaţiei fiscale;

c)suspendă verificarea şi sesizează organele de urmărire penală, în situaţia în care se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale.[...] (8) Actele şi lucrările efectuate de către inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei nu sunt publice, cu excepţia actului de constatare. După începerea verificării, persoana verificată are dreptul să fie înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare şi să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, să fie asistată sau reprezentată de avocat şi să prezinte orice elemente justificative pe care le consideră necesare.";

–Art. 9 alin. (5): "Actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, potrivit legii."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie referitoare la confiscarea averii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a statuat că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale "în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor."

Ulterior, art. 33 pct. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, a abrogat prevederile de lege criticate, instituind în acelaşi timp o nouă reglementare a procedurii de verificare a averilor persoanelor care ocupă funcţii şi demnităţi publice.

Analizând noua reglementare în raport cu criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 instituie obligaţia inspectorului de integritate de a informa şi invita persoana cercetată să prezinte punctul său de vedere. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede modalitatea prin care persoana va fi înştiinţată, astfel că "Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire." În acelaşi articol se vede şi dreptul persoanei invitate să dea declaraţii de a se apăra, folosind orice probe considerate ca fiind relevante şi de a fi reprezentată de un avocat.

Astfel, Curtea constată că, sub aspectul criticilor privind lipsa apărării pe parcursul procedurii prealabile desfăşurate de inspectorii de integritate excepţia a rămas fără obiect, noua reglementare nepreluând soluţia legislativă criticată.

De asemenea, Legea nr. 176/2010 nu mai prevede că actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, ci doar se instituie obligaţia organelor competente de a analiza raportul întocmit de inspectorul de integritate şi de a dispune, în caz de necesitate, măsurile care se impun.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la omisiunea de reglementare a unor cazuri de suspendare a activităţii inspectorului de integritate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate aveau în vedere neimplicarea inspectorului de integritate într-o activitate specifică organelor de urmărire penală. Această departajare a atribuţiilor este păstrată în noua reglementare. Astfel, potrivit art. 17 din Legea nr. 176/2010, activitatea inspectorului de integritate se finalizează prin întocmirea raportului de evaluare, competenţa de a lua măsuri în continuare cu privire la persoana care a făcut obiectul activităţii de evaluare revenind organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, după caz, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute de Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.

Argumentele potrivit cărora ar fi posibil ca aceeaşi persoană să fie judecată de către instanţele de judecată cu privire la aceleaşi bunuri nu reprezintă aspecte de constituţionalitate, ci de aplicare a legii şi de administrare a actului de justiţie ce revin competenţei instanţelor de judecată.

În sfârşit, analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 44 alin. (9) din Constituţie, Curtea constată că noua reglementare nu mai păstrează soluţia legislativă a art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 referitoare la posibilitatea inspectorilor de integritate de a sesiza instanţa de judecată şi de a propune confiscarea averii, astfel că, şi în această privinţă, excepţia a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (8) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Daniel Zidaru în Dosarul nr. 1.072/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea