Decizie nr. 415 din 14 aprilie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 7, art. 8, art. 13, art. 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), art. 46 şi art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Brădişteanu în Dosarul nr. 5.544/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 martie 2010, în prezenţa avocatului Alice Drăghici, pentru autorul excepţiei Şerban Alexandru Brădişteanu, şi a reprezentantului Ministerului Public, lipsind părţile Agenţia Naţională de Integritate şi statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, părţi faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 13 aprilie 2010, apoi pentru 14 aprilie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2009, modificată prin Decizia nr. 4.710 din 29 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul declarat împotriva acesteia, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 6, art. 7, art. 12, art. 16, art. 37 alin. (2) lit. e), f) şi g), art. 44 şi art. 54 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Alexandru Şerban Brădişteanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de confiscare a averii nejustificate a acestuia, cerere formulată, în baza Legii nr. 144/2007, de către Agenţia Naţională de Integritate printr-un act de constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, deoarece Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile care i-au fost conferite, a fost instituită - contrar textelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului. Pe de altă parte, arată că inspectorii de integritate, deşi sunt controlaţi politic prin intermediul Consiliului Naţional de Integritate, se supun Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi au atribuţii specifice unui organism jurisdicţional. În acest sens sunt prevederile cuprinse în cap. I din lege, potrivit cărora inspectorii de integritate pot solicita instituţiilor şi autorităţilor publice date, informaţii şi documente pe baza cărora soluţionează dosarele, pot dispune efectuarea de expertize în condiţii asemănătoare modalităţii în care este administrată această probă în procedura penală, cu posibilitatea persoanei cercetate de a fi asistată de apărător, iar în cazul în care se efectuează o expertiză, de a-şi alege un consilier. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că actul de constatare reprezintă un adevărat rechizitoriu, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) din Constituţie, text ce exclude posibilitatea înfiinţării unor organisme hibride, care să îndeplinească simultan sarcini administrative şi jurisdicţionale şi care să se situeze sub control parlamentar. O altă dovadă a faptului că suntem în prezenţa unui organism jurisdicţional, în opinia autorului excepţiei, o reprezintă dispoziţiile din legea criticată referitoare la modalitatea de repartizare a cauzelor, dar şi anumite situaţii care apar în mod deosebit în activitatea de administrare a justiţiei, respectiv cauze de incompatibilitate, conflict de interese, formularea unor cereri de recuzare sau declaraţii de abţinere din partea inspectorului de integritate.

În final, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că întreaga Lege nr. 144/2007 este neconstituţională şi "nejuridică", deoarece stabileşte modalităţi diferite de cenzură a actelor pe care le emite. Astfel, procesul-verbal prin care este aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii de către inspectorul de integritate trebuie să îndeplinească cerinţele Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dar, potrivit legii criticate, contestarea acestuia se poate face doar la Judecătoria Sectorului 1, pe raza teritorială în care îşi are sediul Agenţia Naţională de Integritate, prevederi ce intră în contradicţie cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora instanţa competentă teritorial este cea de la locul comiterii contravenţiei. Pe de altă parte, actele de constatare se înaintează secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente teritorial în funcţie de domiciliul persoanei verificate, iar la judecată participă statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi procurorul. Prin urmare, deşi obiectul judecăţii îl reprezintă contestarea actelor aceluiaşi organ administrativ - proceseverbale şi acte de constatare, Legea nr. 144/2007 prevede competenţa unor instanţe de judecată diferite, precum şi categorii diferite de participanţi la judecată.

În concluzie, susţine că din analiza de ansamblu a Legii nr. 144/2007 rezultă că aceasta este un act normativ neconstituţional.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 144/2007 sunt constituţionale, deoarece Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înfiinţată prin lege organică, cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie. Totodată, arată că Agenţia Naţională de Integritate nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, ci este o structură de cercetare şi de sesizare a organului de urmărire penală, a organului fiscal competent sau a instanţei de judecată, în condiţiile legii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din Încheierea din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, modificată prin Decizia nr. 4.710 din 29 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, îl reprezintă dispoziţiile art. 5, 6, 7, 12, 16, art. 37 alin. (2) lit. e), f) şi g), art. 44 şi 54 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

După data sesizării iniţiale a Curţii Constituţionale prin Încheierea din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Legea nr. 144/2007 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, dându-se textelor o nouă numerotare, iar dispoziţiile art. 5, 6, 7, 12, 16, art. 37 lit. e), f) şi g), art. 44 şi 54 au devenit cele ale art. 6, 7, 8, 13, 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), art. 46 şi 57, având următorul cuprins:

–Art. 6: "Pe parcursul desfăşurării verificărilor, Agenţia poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, precum şi altor persoane juridice de drept public sau privat documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de constatare.";

–Art. 7: "La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, conducătorii autorităţilor, instituţiilor sau societăţilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele prevăzute la art. 6, indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea cauzei.";

–Art. 8: "(1) Inspectorul de integritate poate dispune, cu acordul persoanei verificate, efectuarea unei expertize pentru lămurirea neconcordanţelor dintre valoarea declarată şi valoarea reală a bunurilor menţionate în declaraţie.

(2)Bunurile care fac obiectul unui act autentic pot fi supuse expertizei, în vederea stabilirii valorii acestora, doar în cazul în care actul autentic a fost anulat potrivit dreptului comun.

(3)Persoana verificată are dreptul să-şi aleagă un expert asistent, pe cheltuială proprie.";

–Art. 13: "(1) Se înfiinţează Agenţia Naţională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, cu sediul în municipiul Bucureşti.

(2)Personalul Agenţiei este format din preşedintele Agenţiei, vicepreşedintele Agenţiei, inspectori de integritate, funcţionari publici şi personal contractual. Preşedintele Agenţiei este demnitar cu rang de secretar de stat, vicepreşedintele Agenţiei este demnitar cu rang de subsecretar de stat, iar funcţia de inspector de integritate este funcţie publică cu statut special.

(3)Prin hotărâre a Consiliului Naţional de Integritate, la propunerea preşedintelui Agenţiei, la nivel teritorial se pot înfiinţa structuri ale Agenţiei.";

–Art. 17: "(1) În vederea desfăşurării activităţii în condiţii de profesionalism, cu respectarea principiilor imparţialităţii, independenţei, celerităţii şi bunei administrări, repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, de către conducerea Agenţiei.

(2)Redistribuirea cauzelor repartizate inspectorilor de integritate se poate face numai în următoarele cazuri:

a)imposibilitatea de exercitare a atribuţiilor, timp de cel puţin 20 de zile;

b)solicitarea motivată a inspectorului de integritate căruia i-a fost repartizată lucrarea;

c)suspendarea din activitate, în condiţiile legii;

d)incompatibilitate;

e)conflict de interese;

f)admiterea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare a inspectorului de integritate;

g)lăsarea cauzei în nelucrare mai mult de 10 zile.";

–Art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h): "Consiliul are următoarele atribuţii: [..]

f)formulează recomandări referitoare la strategia şi activitatea Agenţiei privind activitatea de verificare a averilor şi a conflictelor de interese;

g)analizează raportul anual de audit prevăzut la art. 33;

h)înaintează Senatului, anual şi ori de câte ori consideră necesar, un raport despre activitatea Agenţiei;";

–Art. 46: "(1) Agenţia întocmeşte un act de constatare dacă, în urma probelor aflate la dosar, rezultă că:

a)între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă sunt diferenţe vădite, iar dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificată, cauza se trimite instanţei competente, care poate dispune confiscarea unei părţi din averea dobândită sau unui bun determinat;

b)una dintre persoanele supuse dispoziţiilor legale privind conflictele de interese a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii, cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese;

c)una dintre persoanele prevăzute de lege se află în stare de incompatibilitate;

d)persoana verificată nu a acţionat cu încălcarea obligaţiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilităţilor.

(2)Inspectorul de integritate comunică persoanei verificate actul de constatare, în termen de cel mult 5 zile de la data întocmirii.

(3)Agenţia sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenţie. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii.";

–Art. 57: "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului de procedură civilă, ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile altor acte normative, dacă acestea nu sunt contrare prezentei legi."

Aceste dispoziţii din Legea nr. 144/2007 nu au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, deoarece Curtea nu a mai fost sesizată anterior cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, iar, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa din oficiu decât asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Cu privire la alte dispoziţii din Legea nr. 144/2007, Curtea s-a pronunţat prin 9 decizii referitoare la prevederile art. 18 alin. (2) lit. d) şi e) şi ale art. 39 alin. (1) pct. 34, devenite cele ale art. 19 alin. (2) lit. d) şi e) şi ale art. 41 alin. (1) pct. 34, după republicarea legii.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi ale art. 116 alin. (2) privind înfiinţarea organelor de specialitate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.Având în vedere necesitatea şi oportunitatea reglementării într-un veritabil cod de integritate a celor 3 instrumente administrative de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei instituţionale, şi anume controlul declarării averilor, declararea şi verificarea intereselor şi a incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii şi a funcţiei publice, astfel cum reiese din expunerea de motive a Legii nr. 144/2007, aceasta reglementează organizarea şi funcţionarea unei autorităţi administrative autonome şi unice, cu personalitate juridică şi activitate permanentă, Agenţia Naţională de Integritate (denumită în continuare Agenţia). Potrivit art. 14 din Legea nr. 144/2007, aceasta are următoarele atribuţii:

a)verifică declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese;

b)efectuează controlul depunerii la termen a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese de către persoanele prevăzute de lege;

c)constată că între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă există o diferenţă vădită care nu poate fi justificată şi sesizează instanţa competentă pentru stabilirea părţii de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicită;

d)constată nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor;

e)dispune clasarea sesizării, când diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate nu este vădită sau bunurile sunt justificate sau, după caz, când nu se dovedeşte conflictul de interese ori starea de incompatibilitate;

f)sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;

g)aplică sancţiunile şi ia măsurile prevăzute de lege în competenţa sa sau, după caz, sesizează autorităţile ori instituţiile competente în vederea luării măsurilor şi aplicării sancţiunilor prevăzute de lege;

h)elaborează studii, analize, întocmeşte statistici anuale privind declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, precum şi cu privire la verificarea acestora, efectuată de către cei în drept, şi dezvoltă relaţii de parteneriat cu persoanele care exercită demnităţile şi funcţiile prevăzute de prezenta lege, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă;

i)elaborează şi difuzează ghiduri practice sau alte materiale în domeniu, întocmind propriile materiale în acest sens, având în vedere practica organelor judiciare.

În vederea îndeplinirii acestor atribuţii, Legea nr. 144/2007 stabileşte, în principal, următoarele reguli de procedură: Agenţia îşi îndeplineşte atribuţiile de verificare din oficiu sau, după caz, la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice interesate (art. 4); repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat [art. 17 alin. (1)]; cauzele se redistribuie altor inspectori de integritate în caz de incompatibilitate, de conflict de interese sau de admitere a declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare a inspectorului de integritate [art. 17 alin. (2)]; în termen de 30 de zile de la primirea sesizării, inspectorul de integritate efectuează verificarea prealabilă a documentelor depuse prin sesizare, inclusiv declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale persoanei în cauză [art. 5 alin. (1)]; actele şi lucrările efectuate de către inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei nu sunt publice, cu excepţia actului de constatare [art. 5 alin. (8)]; Agenţia poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, precum şi altor persoane juridice de drept public sau privat documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de constatare (art. 6); conducătorii autorităţilor, instituţiilor sau societăţilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice inspectorului de integritate, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele prevăzute la art. 6, indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea cauzei (art. 7); inspectorul de integritate poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea neconcordanţelor dintre valoarea declarată şi valoarea reală a bunurilor menţionate în declaraţie [art. 8 alin. (1)]; persoana verificată are dreptul să îşi aleagă un expert asistent, pe cheltuială proprie [art. 8 alin. (3)]; inspectorul de integritate solicită persoanei verificate informaţii şi dovezi suplimentare [art. 5 alin. (2)]; inspectorul de integritate întocmeşte acte de constatare şi procese-verbale [art. 9 alin. (2)]; actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, potrivit legii [art. 9 alin. (5)].

Soluţiile legale care pot fi dispuse de către Agenţie sunt următoarele: sesizarea instanţei competente şi solicitarea confiscării unei părţi din averea dobândită sau a unui bun determinat, în cazul în care inspectorul de integritate constată că între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă sunt diferenţe vădite, iar dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate este nejustificată (art. 46); sesizarea organului de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau organului fiscal competent în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii (art. 46); sesizarea autorităţilor competente în cazul în care inspectorul de integritate constată existenţa unui conflict sau a unei stări de incompatibilitate (art. 46); clasarea lucrării [art. 5 alin. (7)]; constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 144/2007 (art. 56).

Analizând conţinutul normativ al textelor de mai sus, referitoare la atribuţiile, procedura şi soluţiile pe care le poate adopta Agenţia, Curtea observă că activităţile de cercetare, de anchetă, efectuate de către inspectorii de integritate - în cadrul cărora se administrează şi se evaluează probe, se solicită orice informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat şi se efectuează expertize - sunt urmate, potrivit art. 46 din Legea nr. 144/2007, de întocmirea unui act de constatare, cu efecte juridice similare rechizitoriului, sub aspectul sesizării instanţei de judecată. Astfel, prin actul de constatare, inspectorul de integritate analizează şi decide - printr-un procedeu specific funcţiei de judecată - dacă există diferenţe vădite între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă şi dacă dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate este nejustificată, solicitând instanţei de judecată - ca urmare a aceluiaşi procedeu - confiscarea averii nejustificate. Totodată, drept consecinţă a activităţii de cercetare, Agenţia sesizează organul de urmărire penală, dacă se constată că există probe sau indicii temeinice pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Având în vedere regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 144/2007 şi soluţiile pe care le poate adopta Agenţia, Curtea constată că anumite activităţi desfăşurate de inspectorii de integritate au caracter jurisdicţional. Astfel, în temeiul art. 46 din Legea nr. 144/2007 şi urmare a activităţilor de cercetare şi verificare, creându-se o confuzie între funcţia de anchetă şi cea de judecată, inspectorul de integritate - pe baza liberei sale aprecieri în administrarea probelor, printr-o procedură care nu respectă contradictorialitatea - decide că o parte din avere este nejustificată şi, prin urmare, dă un verdict, "spune dreptul" (iuris dictio), activitate permisă numai instanţelor de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, conform căruia "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Curtea mai constată că organele care exercită aceste activităţi nu sunt instanţe judecătoreşti şi nu se supun normelor de organizare şi funcţionare prevăzute în cap. VI "Autoritatea judecătorească" din titlul III "Autorităţile publice" al Constituţiei, întrucât funcţia de inspector de integritate este funcţie publică cu statut special, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 144/2007. În acelaşi sens, Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007, competenţa de constatare a existenţei unei diferenţe vădite între bunurile şi valorile declarate sau deţinute şi bunurile şi valorile ce puteau fi dobândite din veniturile legal realizate aparţinea "comisiei de cercetare", un organ colegial, format din judecători şi procurori, potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.

Totodată, în caracterizarea atribuţiilor jurisdicţionale ale Agenţiei, Curtea constată că acele activităţi de cercetare şi de constatare, în temeiul cărora este sesizată instanţa de judecată, solicitându-se confiscarea averii, sau organele de urmărire penală, nu se pot încadra nici în modalităţile de exercitare a jurisdicţiilor speciale administrative, deoarece nu sunt facultative, aşa cum prevede art. 21 alin. (4) din Constituţie, ci obligatorii.

Prin urmare, având în vedere, pe de-o parte, statutul constituţional al justiţiei, iar, pe de altă parte, activităţile de anchetă şi de judecată desfăşurate de Agenţie, autoritate administrativă autonomă, prin care inspectorii de integritate - ce deţin funcţii publice cu statut special - analizează şi decid dacă există diferenţe vădite între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă şi dacă dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate este justificată sau nu, în vederea sesizării instanţei de judecată, solicitându-i acesteia confiscarea averii, sau a organelor de urmărire penală, Curtea constată că dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 144/2007 contravin prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi" şi celor ale art. 126 alin. (1) privind înfăptuirea justiţiei.

De asemenea, Curtea constată că atribuţia inspectorului de integritate de a solicita confiscarea averii încalcă şi prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, potrivit cărora "averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă", iar "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Recunoscând posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita instanţei de judecată competente - în ipoteza nejustificării dobândirii unei cote-părţi din avere sau a unor bunuri determinate - confiscarea acestei părţi sau a bunului determinat, prevederile art. 46 din Legea nr. 144/2007 extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit şi cu privire la bunurile nejustificate, încălcând astfel prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008, prin care instanţa de contencios constituţional a decis că "este evident că măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional, consfinţit de art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căruia caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezumă. Astfel, confiscarea nu face decât să aducă atingere prezumţiei de dobândire licită a unor bunuri, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege care îngăduie o astfel de atingere adusă averii unei persoane. De aceea, o asemenea măsură este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social".

De asemenea, Curtea subliniază că principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii trebuie să se aplice şi în cazul persoanelor cercetate potrivit Legii nr. 144/2007, iar cei ce pretind că averea unei persoane a fost dobândită ilicit trebuie să dovedească acest lucru. Din dispoziţiile Legii nr. 144/2007 reiese însă că persoana cercetată este ţinută să dovedească provenienţa licită a tuturor bunurilor dobândite în perioada supusă controlului, având loc, aşadar, o răsturnare a sarcinii probei, ceea ce contravine prezumţiei dobândirii licite a bunurilor, consacrată constituţional prin art. 44 alin. (8).

Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 144/2007, prin posibilitatea inspectorilor de integritate de a solicita instanţei de judecată competente confiscarea unei părţi a averii sau a unui bun determinat, pronunţându-se asupra vinovăţiei unei persoane, încalcă şi prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece confiscarea averii se solicită în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să se stabilească vinovăţia, penală ori contravenţională. În acelaşi sens, potrivit principiilor de drept procesual penal, nimeni nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia, sarcina probaţiunii revenind acuzării, iar situaţia de dubiu îi profită celui acuzat (în dubio pro reo), pe când, în cazul constatărilor făcute de către inspectorii de integritate, în baza cărora se cere confiscarea averii, persoana cercetată trebuie să îşi dovedească nevinovăţia.

În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 144/2007 contravin prevederilor art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi celor ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, potrivit cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate, iar organizarea statului are loc potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor.

Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 144/2007, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, "în caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", Curtea îşi extinde controlul de constituţionalitate şi urmează să se pronunţe şi asupra dispoziţiilor art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007, dispoziţii de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile art. 46 din aceeaşi lege.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 lit. c), d), e) şi f), Agenţia constată că între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă există o diferenţă vădită care nu poate fi justificată şi sesizează instanţa competentă pentru stabilirea părţii de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicită; constată nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor; dispune clasarea sesizării, când diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate nu este vădită sau bunurile sunt justificate sau, după caz, când nu se dovedeşte conflictul de interese ori starea de incompatibilitate; sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Totodată, întregul cap. VI, din care face parte art. 46, reglementează procedura de verificare a averilor, conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Prin urmare, având în vedere ceea ce s-a reţinut prin considerentele sus-menţionate, că tocmai aceste atribuţii exercitate de către Agenţie contravin prevederilor constituţionale, Curtea constată că şi dispoziţiile art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate sunt, la rândul lor, neconstituţionale, încălcând prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

2.Totodată, ţinând cont de aceleaşi prevederi ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi având în vedere că nici dispoziţiile cuprinse în cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 nu pot fi disociate în mod necesar şi evident de prevederile art. 46 din aceeaşi lege, deoarece instituie norme de procedură, Curtea urmează a se pronunţa şi asupra acestora.

În acest sens, Curtea constată că, pentru aceleaşi considerente ca şi cele de la pct. 1 şi raportat la aceleaşi prevederi constituţionale, dispoziţiile cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate sunt neconstituţionale, în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei de a efectua acte de cercetare şi de a întocmi acte de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi de a sesiza, pe baza acestora, instanţele competente şi organele de urmărire penală.

3.În temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 142 alin. (1), "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", iar, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, supremaţia Legii fundamentale este obligatorie. Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe şi asupra dispoziţiilor din Legea nr. 144/2007 care prevăd obligativitatea publicării declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a instituţiilor, precum şi transmiterea lor către Agenţie în vederea publicării lor pe pagina de internet a acesteia.

Aceste dispoziţii din Legea nr. 144/2007 sunt cele ale art. 11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) şi au următorul cuprins:

–Art. 11: "Atribuţiile persoanelor desemnate potrivit art. 10 sunt următoarele: [...]

e)asigură publicarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire. Declaraţiile de avere şi de interese se păstrează pe pagina de internet cel puţin 5 ani de la publicare, după care se arhivează potrivit legii;

f)trimit Agenţiei, în termen de cel mult 10 zile de la primire, copii certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese primite, pe care Agenţia le publică pe pagina proprie de internet, în termen de 30 de zile de la primirea acestora, şi le menţine publicate pe durata prevăzută de dispoziţiile lit. e);

g)publică pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, numele şi funcţia persoanelor care nu depun declaraţia de avere sau declaraţia de interese în termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere, date pe care le comunică Agenţiei;";

–Art. 12 alin. (2): "Declaraţia rectificată depusă împreună cu eventualele documente se trimit de îndată Agenţiei.";

–Art. 42 alin. (2), (3) şi (4): "(2) Declaraţiile de avere şi de interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripţie, odată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare. Biroul Electoral Central şi biroul electoral de circumscripţie transmit un exemplar al declaraţiilor de avere şi de interese la Agenţie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunere.

(3)Declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al României se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de 10 zile de la data depunerii sau primirii, după caz, şi se menţin publicate pe această pagină.

(4)Declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor pentru funcţia de deputat, senator, consilier judeţean, consilier local sau primar se publică pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de 10 zile de la data primirii, şi se menţin publicate pe această pagină."

Curtea observă că, potrivit art. 26 alin. (1) din Constituţie, autorităţile publice trebuie să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată. Totodată, libera dezvoltare a personalităţii umane şi demnitatea omului, valori consacrate în art. 1 alin. (3) din Constituţie, nu pot fi concepute fără respectarea şi ocrotirea vieţii private. Dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private face parte din categoria drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind expres prevăzut şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevedere ce impune, în principal, obligaţia negativă din partea autorităţilor statului de a nu face nimic de natură a stânjeni exerciţiul dreptului la viaţa privată.

În acest sens, Curtea constată că obligaţia prevăzută de lege de a se publică declaraţiile de avere şi de interese pe paginile de internet ale entităţilor unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia de a le depune, precum şi transmiterea acestora către Agenţie în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private, consacrat prin art. 26 din Legea fundamentală, precum şi prin art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin expunerea nejustificată în mod obiectiv şi raţional, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea şi interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate sunt neconstituţionale, în măsura în care prevăd obligativitatea transmiterii declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei, în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia, precum şi obligativitatea publicării lor pe pagina de internet a entităţilor unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia de a le depune.

4.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13, art. 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h) şi art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 144/2007, Agenţia Naţională de Integritate se înfiinţează ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, iar în conformitate cu art. 17 din aceeaşi lege, în vederea desfăşurării activităţii în condiţii de profesionalism, cu respectarea principiilor imparţialităţii, independenţei, celerităţii şi bunei administrări, repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, de către conducerea Agenţiei, ceea ce este în deplin acord cu prevederile constituţionale.

Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 38 lit. f), g) şi h) din Legea nr. 144/2007 prevăd anumite atribuţii ale Consiliului Naţional de Integritate - organism reprezentativ, aflat sub control parlamentar exercitat de Senat, cu activitate nepermanentă -, şi anume acelea de a formula recomandări referitoare la strategia şi activitatea Agenţiei, de a analiza raportul anual de audit şi de a înainta Senatului un raport despre activitatea Agenţiei, fără ca acestea să contravină principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, astfel cum în mod greşit susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ale art. 57, Curtea reţine că acestea reprezintă probleme de aplicare a legii, ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţei de judecată chemată să soluţioneze cauza. Totodată, eventuala neconcordanţă dintre prevederile Legii nr. 144/2007 şi cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 - referitoare la contestarea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare întocmite de către Agenţie - nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

5.Pe de altă parte, Curtea observă că în procesul de adoptare a formei actuale a Legii nr. 144/2007 au existat situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004. Astfel, după ce Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, la nicio săptămână, aceasta a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 1 iunie 2007, prin care au fost modificate şi completate 19 articole din Legea nr. 144/2007, iar 3 alineate ale art. 39, art. 43 şi art. 53 au fost abrogate.

Prin conţinutul ei, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate a afectat drepturile şi libertăţile cetăţenilor, prevăzute de Constituţie.

Prin Legea nr. 94/2008 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2007, legiuitorul a mai adoptat modificări la 16 articole ale Legii nr. 144/2007, iar la 8 articole au fost introduse noi alineate, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 8 decembrie 2007, aprobată prin Legea nr. 105/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008, au mai fost modificate 4 articole din aceeaşi lege.

6.De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie" iar, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. În acelaşi sens, art. 13 din această lege instituie principiul unicităţii reglementării în materie, statuând că reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind într-un singur act normativ, iar potrivit art. 15, cu denumirea marginală "Evitarea paralelismelor", în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenţei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Or, Curtea observă că, în domeniul activităţii de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii anumitor funcţii publice şi de verificare a conflictelor de interese, există reglementări paralele, şi anume, pe de-o parte, Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, iar pe de altă parte, Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, potrivit căreia activitatea de verificare privind averea dobândită în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate.

7.În final, Curtea constată că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

În consecinţă, aşa cum a statuat Curtea şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept." Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie disting - cu privire la obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - între competenţa Parlamentului, pentru dispoziţiile din legi, pe de-o parte, şi cea a Guvernului, pentru dispoziţiile din ordonanţe ale acestuia, pe de altă parte.

Ca atare, pe o perioadă de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii, Guvernul nu poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a pune de acord prevederile Legii nr. 144/2007 constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, dar poate iniţia un proiect de lege în acord cu cele stabilite prin prezenta decizie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Brădişteanu în Dosarul nr. 5.544/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ, şi constată că acestea sunt neconstituţionale.

2.Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

3.Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei.

4.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, art. 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h) şi art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

*

OPINIE SEPARATĂ

Ne exprimăm dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi.

Motivele sunt următoarele:

1.Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, 7, 8, 13, 17, art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), art. 46 şi 57 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Deosebit de acestea, întemeindu-se pe prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea şi-a extins controlul şi asupra dispoziţiilor art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2), art. 42 alin. (2), (3) şi (4), art. 46, 47, 48, 49 şi 50 din actul normativ atacat.

Observăm însă că, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea poate să extindă controlul şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, numai în caz de admitere a excepţiei şi numai dacă acestea, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile neconstituţionale menţionate în sesizare.

În cauza de faţă, dintre textele legale care au format obiectul excepţiei cu care a fost sesizată Curtea, au fost declarate neconstituţionale numai art. 6, 7, 8 şi 46 din Legea nr. 144/2007. Aceste texte legale au următorul cuprins:

–Art. 6: "Pe parcursul desfăşurării verificărilor, Agenţia poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, precum şi altor persoane juridice de drept public sau privat documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de constatare.";

–Art. 7: "La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, conducătorii autorităţilor, instituţiilor sau societăţilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele prevăzute la art. 6, indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea cauzei.";

–Art. 8: "(1) Inspectorul de integritate poate dispune, cu acordul persoanei verificate, efectuarea unei expertize pentru lămurirea neconcordanţelor dintre valoarea declarată şi valoarea reală a bunurilor menţionate în declaraţie.

(2)Bunurile care fac obiectul unui act autentic pot fi supuse expertizei, în vederea stabilirii valorii acestora, doar în cazul în care actul autentic a fost anulat potrivit dreptului comun.

(3)Persoana verificată are dreptul să-şi aleagă un expert asistent, pe cheltuială proprie.";

–Art. 46: "(1) Agenţia întocmeşte un act de constatare dacă, în urma probelor aflate la dosar, rezultă că:

a)între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă sunt diferenţe vădite, iar dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificată, cauza se trimite instanţei competente, care poate dispune confiscarea unei părţi din averea dobândită sau unui bun determinat;

b)una dintre persoanele supuse dispoziţiilor legale privind conflictele de interese a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii, cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese;

c)una dintre persoanele prevăzute de lege se află în stare de incompatibilitate;

d)persoana verificată nu a acţionat cu încălcarea obligaţiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilităţilor.

(2)Inspectorul de integritate comunică persoanei verificate actul de constatare, în termen de cel mult 5 zile de la data întocmirii.

(3)Agenţia sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenţie. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii.".

Celelalte dispoziţii legale care, potrivit opiniei majoritare, sunt neconstituţionale, şi anume cele cuprinse în art. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2), art. 42 alin. (2), (3) şi (4), art. 46, 47, 48, 49 şi 50 din actul normativ atacat, nu au fost menţionate în actul de sesizare şi nu sunt în mod necesar şi evident indisociabile de cele declarate neconstituţionale şi menţionate în actul de sesizare. În consecinţă, Curtea Constituţională nu avea dreptul să îşi extindă controlul şi asupra acestor dispoziţii legale şi să constate neconstituţionalitatea lor.

2.Pe de altă parte, nu împărtăşim opinia majoritară potrivit căreia dispoziţiile art. 6, 7, 8 şi 46 din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale.

Aşa cum se poate constata din conţinutul art. 6, 7 şi 8 din Legea nr. 144/2007, reprodus mai sus, aceste texte abilitează Agenţia Naţională pentru Integritate şi inspectorii de integritate să administreze probe, şi anume date, înscrisuri, documente deţinute de autorităţile publice, de instituţiile sau de societăţile publice sau private, şi să dispună efectuarea de expertize - în vederea întocmirii actelor de constatare şi a proceselor-verbale privind averea, conflictele de interese şi incompatibilităţile verificate.

Luând în considerare obligaţia generală de respectare a legilor, prevăzută în art. 1 alin. (5) din Constituţie şi obligaţia de exercitare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă, prevăzută în art. 57 din Legea fundamentală, opinăm că atribuţiile Agenţiei şi ale inspectorilor de integritate de verificare prin probe a caracterului licit de dobândire a averii şi a existenţei unor conflicte de interese şi incompatibilităţi, reglementate prin textele analizate, nu excedează cadrului constituţional.

3.Nu împărtăşim nici soluţia de constatare a neconstituţionalităţii art. 46 din lege, adoptată cu majoritatea voturilor membrilor Curţii.

Opinăm că textul nu încalcă prezumţia de dobândire licită a averii, consacrată prin art. 44 alin. (8) din Constituţie, în condiţiile în care textul de lege analizat prevede că Agenţia întocmeşte actul de constatare, pe care îl trimite instanţei competente, pe baza probelor aflate la dosar, adică a datelor, înscrisurilor şi documentelor deţinute de autorităţile publice, de instituţiile sau de societăţile publice sau private cu privire la valoarea bunurilor şi a veniturilor dobândite, a expertizelor efectuate şi a declaraţiilor de avere şi de interese depuse de persoanele vizate de lege în termenul de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii, prevăzut de art. 44 alin. (1) din lege. Din textul analizat nu rezultă obligaţia persoanei a cărei avere este verificată de a face dovada caracterului licit al dobândirii bunurilor, această obligaţie revenind în exclusivitate Agenţiei, prin probele administrate în condiţiile legii. În virtutea dreptului său constituţional la apărare, persoana în cauză are posibilitatea să combată aceste probe atât în faţa organelor Agenţiei, cât şi în faţa instanţei de judecată şi să infirme constatarea că "între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă sunt diferenţe vădite, iar dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificată".

În aceeaşi ordine de idei, luând în considerare dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie, în conformitate cu care numai averea dobândită licit nu poate fi confiscată, opinăm că legiuitorul este liber să instituie măsura confiscării în toate cazurile de dobândire ilicită de bunuri.

4.În sfârşit, nu ne însuşim teza majoritară că activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate este jurisdicţională.

Funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul (juris dico) şi de a soluţiona prin hotărâre cu autoritate de lucru judecat un conflict cu privire la existenţa ori întinderea unor drepturi subiective, de a constata o situaţie juridică (prin hotărâre de expedient) sau de a dispune, în condiţiile legii, o măsură restrictivă de drepturi. Cel care judecă, judecătorul sau organul de jurisdicţie permis de Constituţie, este independent şi se supune numai legii.

Pe de altă parte, activitatea jurisdicţională nu se exercită decât la cerere (judex non procedat ex officio), spre deosebire de activitatea executiv-administrativă care acţionează nu numai la cerere, ci şi din oficiu.

De asemenea, activitatea jurisdicţională se desfăşoară în cadrul unei proceduri formale, caracterizată prin publicitate, contradictorialitate, oralitate.

Niciunul dintre aceste elemente de esenţa activităţii de judecată nu se regăsesc în structura organică, funcţională şi formală a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie pentru că în competenţa acesteia nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Agenţia nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, ci desfăşoară o activitate de cercetare, de investigaţie, de constatare a unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, iar în final, de sesizare a instanţelor judecătoreşti sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente, în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. Agenţia este subordonată organic şi funcţional Consiliului Naţional de Integritate şi se află sun controlul Parlamentului. În sfârşit, procedura urmată de Agenţie nu se identifică cu principiile care guvernează procedura jurisdicţională.

Prin trăsăturile care o caracterizează, Agenţia Naţională de Integritate se defineşte - aşa cum expres se arată în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 - ca fiind o autoritate administrativă autonomă.

Deosebit de considerentele expuse mai sus, divergente în raport cu soluţia adoptată prin votul majoritar, admitem că unele dispoziţii ale legii - examinate de Curte dar care nu fac obiectul analizei noastre - sunt susceptibile de critică din punct de vedere constituţional. Având însă în vedere că instanţa de contencios constituţional nu se poate sesiza din oficiu, exprimăm punctul de vedere că aceste dispoziţii legale urmau a fi examinate numai după ce Curtea va fi fost sesizată în condiţiile prevăzute de lege.

Judecători,

Nicolae Cochinescu Petre Lăzăroiu Augustin Zegrean